Despre Silvia Șerbescu
Silvia Șerbescu a studiat la Academia Regală de Muzică (astăzi transformată în Universitatea Națională de Muzică din București), având-o ca profesoară de pian pe faimoasa Constanța Erbiceanu. În același timp a studiat și a obținut licența în matematică la Universitatea din București. Atrasă mai mult de latura muzicală, sub influența Constanței Erbiceanu, a continuat la Paris, la École Normale de musique, cu Lazare Lévy și Alfred Cortot, obținând o „licence de concert” cu distincție. În 1943, Regele Mihai i-a acordat Medalia „Meritul Cultural pentru Artă”, recunoaștere a contribuției sale la cultura română. Ca solist a Filarmonicii din București, a cântat pe marile scene internaționale, alături de orchestre prestigioase ale vremii. A susținut recitaluri camerale alături de George Enescu, care îi scria un mesaj elogios după un concert din 29 decembrie 1942: „Partenerei mele atât de remarcabile din această seară, admirație și respect”.
Familia în care s-a născut Silvia Șerbescu, pe 27 ianuarie 1903, a dat personalități remarcabile. Tatăl Silviei Șerbescu, Gheorghe Chelaru, a fost profesor de latină, greacă și română la Liceul „Gheorghe Lazăr” și preceptor al principelui Nicolae și al principesei Maria (fiind invitat la Palat pentru această onorantă responsabilitate). Mama sa, Eliza Bunescu, a fost fiica compozitorului Ioan Bunescu și nepoata lui Gheorghe Ionescu, ambii compozitori de muzică corală şi dirijori ai corului Patriarhiei Române.
Prof. George Breazul îl considera pe Gheorghe Ionescu, pe care-l avusese profesor la gimnaziu, drept unul dintre cei mai importanți înaintași ai muzicii corale românești, care nu s-a limitat la muzica liturgică, ci a scris și muzică laică, fiind cunoscut pentru cântecele sale patriotice. Astfel, la 10 Mai 1881, când România a devenit regat, a compus imnul Zece Maiu, pentru care a fost decorat de regele Carol I personal. Numele el de fată a fost Chelaru și a devenit Șerbescu prin căsătoria cu inginerul Florian Șerbescu.
Iosif Sava scria elogios în monografia sa despre Silvia Șerbescu astfel: „Prin farmecul inefabil, prin spontaneitatea cuceritoare a prezenței sale pe scena de concert, calități greu de redat în cuvinte, pentru că ele declanșau în ascultători emoții artistice complexe, Silvia Șerbescu rămâne o voce distinctă, excepțională în contextul pianisticii românești moderne”. Fiica sa, Liana Șerbescu (născută pe 25 august 1934, la București), este la rândul său o pianistă de excepție și și-a dedicat viața catedrei dar și studiului femeilor în muzica clasică.
Silvia Șerbescu a predat pianul la Conservatorul din București, din numeroasele generații pe care le-a format făcând parte și fiica sa, pianista Liana Șerbescu, Lavinia Coman, Constantin Ionescu-Vovu, Theodor Paraschivesco. Bustul său, realizat de sculptorul Gheorghe D. Anghel, se află astăzi la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB).
Arta pianistică a Silviei Şerbescu a fost elogiată în sute de articole de presă din ţară şi din străinătate. A dat concerte și recitaluri în numeroase țări: Finlanda, Franța, Italia, Iugoslavia, Polonia, Suedia, Turcia, colaborând cu dirijori renumiți. Dintre cei români i-aș menționa pe George Georgescu, Ionel Perlea și Constantin Silvestri. În anii 1955–1957 a fost solistă a Filarmonicii „George Enescu” din București, cu care a concertat în Cehoslovacia și Uniunea Sovietică. Un punct culminant al artei interpretative a Silviei Serbescu îl reprezintă recitalurile din 1962 cu ocazia centenarului nașterii lui Debussy, interpretând impecabil cele 24 de Preludii ale compozitorului.
În ceea ce privește munca ei de pedagog, pentru calitățile ei muzicale și umane, Iosif Sava a numit-o „unul dintre cei mai iubiți profesori”. Din păcate, numai câteva dintre înregistrările ei s-au păstrat, printre care se regăsește și înregistrarea unui concert împreună cu fiica ei, Liana Șerbescu: Bach și Respighi, Electrecord, București, 2014 (EDC 1108-1109).
