• Acasă
  • Despre proiect
    • Obiectiv, misiune, viziune
    • Valori
    • Despre echipă
    • Recomandări
  • Istorisiri
  • Dialoguri
  • Contemporane
  • Apariții în presă
  • Contact
Aici a statAici a stat
  • Acasă
  • Despre proiect
    • Obiectiv, misiune, viziune
    • Valori
    • Despre echipă
    • Recomandări
  • Istorisiri
  • Dialoguri
  • Contemporane
  • Apariții în presă
  • Contact

Dialoguri

Dialoguri culturale care amplifică valoarea patrimoniului construit prin povestea pe care o transmit mai departe. Avem nevoie de trubaduri contemporani, pentru a contura conștiința colectivă despre patrimoniu, fie el material sau imaterial, construit sau arheologic. Așa că stăm de vorbă cu istorici de artă, cu restauratori, cu arhitecți, cu ghizi profesioniști, cu oameni pasionați de clădiri și de poveștile lor. 

CreativeMornings Bucharest

Interviu cu Patricia Butucel, co-fondatorul și directorul festivalului de muzică clasică din Iași Classix

Despre sustenabilitate, ALTRNTV Shop și Atelier Merci. La povești cu Alina Țiplea

Revitalizarea casei lui Constantin și a Elenei Iarca proiectată în anii ’20 de arh. I.D. Berindey – Interviu cu Laura Lungu

Interviu cu Mihaela Grama, creatoare de bijuterie contemporană la Romanian Jewelry Week 2022

#Aiciastat la emisiunea “Smart is the new cool” la Aleph News

#Aiciastat, un hashtag de patrimoniu

Ce o leagă pe artista Ioana Nicoară de studioul Reniform și de festivalul XR Month

Interviu cu Marie Jianu, creatoare de bijuterie contemporană

Interviu cu Laurențiu Cuțaru, fondatorul proiectului Țara cu Balauri

Posts navigation

1 2 3 Next »

Caută

Articole recente

  • Târgul Național de Știință Code Kids 2023 06/12/2023
  • O vilă antebelică aflată la 3 minute de Piața Victoriei se închiriază cu 2.100 de euro pe lună pe platforma de imobiliare Storia 04/12/2023
  • Expoziția manifest „Monica Lovinescu. Vocea care ni s-a dat” la Mița Biciclista este deschisă 25/11/2023

Aiciastat pe Instagram

aiciastat

aiciastat
#Aiciastat căpitanul Constantinescu în 1911, în #Aiciastat căpitanul Constantinescu în 1911, în această vilă aflată în Parcelarea Blanc la 3 minute de Piața Victoriei, cu decorațiuni în stil Beaux-Arts ce îi conferă un farmec aparte. Ulterior vila a intrat în proprietatea Luciei Petrescu, soția maiorului Th. Petrescu. Documentele indică o anexă ridicată în 1925 după planurile arhitectului Emil Guneș. Vila antebelică este interesantă din punct de vedere arhitectural, tipică parcelării în care se află, are o curte spațioasă, 3 camere dispuse pe 2 niveluri și toate facilitățile necesare pentru o experiență de locuit de poveste. Vila este astăzi oferită spre închiriere pe platforma @storia_ro.

Parcelarea Blanc este una dintre cele mai vechi parcelări din zona Dorobanți, datând de la sfârșitul sec. al XIX-lea. Zona protejată păstrează elemente de autenticitate ce ascund povești în acest nucleu bucureștean de excepție. Cele mai vechi construcții datează din 1890-1900. Arh. elvețian Louis Pierre Blanc este cel care a realizat această parcelare la momentul în care orașul se deschidea către nord. El a cumpărat între 1892-1893 terenuri aflate la vremea aceea pe Șoseaua Bonaparte (Iancu de Hunedoara de astăzi) pe care ulterior le-a vândut, dovedind un simț de afaceri practic. Construcțiile de aici aparțineau păturii de mijloc, erau de tip casă-vagon cu intrarea prin curte, cu 1-2 ferestre la stradă, uneori cu parter înalt.

Moșiile din această zonă aparțineau Mănăstirii Sf. Spiridon Vechi care oferea terenuri cu embatic. După secularizarea averilor mănăstirești, apar primele inițiative de parcelări private, arh. elvețian Blanc fiind unul dintre cei mai importanți investitori, el fiind și autorul unor edificii impresionante (Facultatea de Medicină, Institutul Bacteriologic, Ministerul Agriculturii).

Arhitectura vilei este eclectică, ornamentele vegetale și florale ale ancadramentelor ferestrelor sunt extrem de delicate. Coloanele ce străjuiesc intrarea și scările de acces conferă o eleganță sporită. Atât ușa cât și ferestrele sunt protejate de mascaroane ce înfățișează chipuri feminine. Interiorul a fost modificat de-a lungul timpului, dar ușa, soba și tavanul cu grinzi de lemn păstrează elemente de originalitate.
#Ad
#Aiciastat Palatul Schönbrunn sub ninsoare de în #Aiciastat Palatul Schönbrunn sub ninsoare de început de decembrie, o fostă reședință imperială de vară în stil rococo cu 1441 de camere. Este unul dintre cele mai importante monumente culturale din țară, fiind parte din patrimoniul mondial UNESCO, și a devenit începând cu anii 1960 unul dintre cele mai importante obiective turistice din Viena. Palatul și grădinile ilustrează gusturile, interesele și aspirațiile monarhilor din familia Habsburg.

Povestea palatului începe în 1569 când împăratul Maximilian al II-lea a cumpărat o întinsă luncă inundabilă a râului Wien aflată sub un deal situat între Meidling și Hietzing, în care fostul proprietar construise în 1548 un conac numit Katterburg. Împăratul a poruncit ca zona să fie împrejmuită și a dispus să se aducă acolo fazani, rațe, cerbi și mistreți, pentru a organiza vânători. Au fost aduși păuni și curcani și au fost construite bazine acvatice.

Numele Schönbrunn (însemnând “fântână frumoasă”) provine de la o fântână arteziană a cărei apă era băută de curteni. În cursul secolului următor, zona a fost folosită ca teren de vânătoare și de recreere. Mai ales Eleonora Gonzaga, căreia îi plăcea vânătoarea, a petrecut mult timp acolo și a moștenit zona după moartea soțului ei, Ferdinand al II-lea. În perioada 1638-1643, ea a construit un palat alături de vechiul conac, prima menționare a numelui “Schönbrunn” apărând în 1642 pe o factură. Originile orangeriei Schönbrunn par să provină tot din timpul Eleonorei Gonzaga.

Palatul a fost distrus în 1683 de turci. Împăratul Leopold I i-a cerut arhitectului Johann Bernhard Fischer von Erlach să îl ridice din nou (îl începe în 1692 și îl termină în 1713). Împăratul, cu autoritate în continuă creștere, se considera egalul Regelui Soare și își dorea o reședință care să rivalizeze Versailles-ul francezilor.

În 1752 împăratul Francisc I Ștefan, soțul Mariei Tereza, a dat ordin ca lângă palat să fie construită Grădina Zoologică. Pe scena teatrului palatului apar Haydn și Mozart. Aflat în trecere prin Viena în 1805 și 1809, Napoleon a stat o scurtă perioadă aici. După căderea monarhiei în 1918, Palatul a devenit proprietatea statului ca muzeu.
#Aiciastat chipul toamnei urbane luminoase de care #Aiciastat chipul toamnei urbane luminoase de care îmi iau la revedere cu nostalgie. Îi mulțumesc pentru blândețea și auriul ei, pentru momentele de liniște sau de intensitate maximă pe care ni le-a dat în comunitatea #Aiciastat. 3 serate culturale, 6 tururi ghidate, 5 filmări și infinite plimbări. Sunt pregătită pentru un decembrie și o iarnă de poveste.
#Aiciastat își ia la revedere de la toamna lui 2 #Aiciastat își ia la revedere de la toamna lui 2023, una dintre cele mai frumoase, mai calde, mai pline și mai… “prezente” din viața mea de până acum. Toamna în care @aiciastat a împlinit 5 ani de povești și de amintiri pe care le scoate la lumină. Partea 1 din oda pe care o închin toamnei, cu un fragment dintr-o călătorie pe șine memorabilă între Sibiu și București, la întoarcerea de la @astrafilmfestival alături de micuța F. și @raisabeicu.
#Aiciastat Alice Botez, scriitor și filozof, apro #Aiciastat Alice Botez, scriitor și filozof, apropiată a lui Nae Ionescu și prietenă cu Jeni Acterian. Născută în Slatina, a copilărit la Bucureşti, în casa bunicii materne din strada Uranus. Înainte ca Alisa să împlinească un an, tatăl, Constantin Botez, a pierit, așa că scriitoarea a crescut printre femei, alături de mama sa, Elena Botez, de sora acesteia, Alexandrina Vasiliu şi de bunica Maria Ghiţescu.

A studiat la Şcoala Nr. 3 de fete din Bucureşti, a urmat apoi cursurile Liceului „Regina Maria”, susţinând în 1932 bacalaureatul. S-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. A studiat logica şi filosofia, devenind studenta preferată a profesorului Nae Ionescu şi numărându-se printre discipolii săi: Eliade, Noica, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu, Petre Ţuţea, Emil Cioran, fraţii Acterian ş.a. Nae Ionescu a propus-o pe Alice Botez pentru o bursă în Germania dar a venit războiul... Și-a făcut debutul publicistic în 1937. Între 1940 și 1942 a susținut cronica literară a cotidianului “Vremea”. A predat la catedra de logică a Facultăţii de Litere şi Filosofie, iar după război a predat matematică și fizică la școala din Comana. Din anii ‘50 a lucrat ca bibliotecară la Biblioteca Centrală de Stat până la pensie.

S-a căsătorit în 1953 cu Constantin Bulat (zis și Bebe), ceramist, membru UAP şi al Academiei Internaţionale de Ceramică. Casa familiei lui Alice Botez din Uranus fusese naţionalizată, rămânând să locuiască într-o singură cameră, chiar după căsătorie, soţul ei fiind nevoit să stea la tatăl său şi făcând naveta între cele 2 imobile. Scriitoarea i-a trimis lui Gh. Rădulescu, pe atunci vicepreşedinte al Consiliului de Stat, un memoriu în care solicita rezolvarea situaţiei ei locative. Dar soţul său a murit şi Alice Botez a rămas în Uranus până în 1984, la demolarea abuzivă pentru construirea Casei Poporului. Alice Botez a stat o perioadă în casa artiştilor Murnu, buni prieteni, apoi a primit 2 camere în acest imobil, unde a și pierit pe 26 octombrie 1985, la 71 de ani. În 2001 i s-a publicat jurnalul “Cartea realităților fantastice”.

Despre scriitorul Nicolae Mateescu ce a locuit tot aici vom povesti cu altă ocazie.
#Aiciastat un vis la Palat. O feerie pusă la cale #Aiciastat un vis la Palat. O feerie pusă la cale de @jidveiromania la Palatul Regal: o cină însoțită de un duo în Do major de Ludwig van Beethoven în interpretarea lui Răzvan Suma și Valentin Șerban și de o discuție savuroasă despre cultura vinului între Andrei Pleșu și Horia-Roman Patapievici moderată de @mirelanagat. M-am simțit ca într-o poveste la unul dintre cele mai frumoase evenimente la care am participat, eveniment care a marcat lansarea unui trio de Pinot Noir Jidvei: roșu, alb și roze. Fiecare moment a fost atent curatoriat pentru a exprima emoție, rafinament și bun gust.

Am degustat cele 3 vinuri alături de delicatese pregătite cu grijă și am ascultat povestea acestui Pinot Noir Jidvei. Mi se pare fascinant că trei vinuri Pinot Noir vinificate diferit reușesc să spună aceeași poveste. Pinot Noir este un soi de struguri roșii cu un temperament care exprimă din plin autenticitatea terroir-ului transilvan. Vinurile roșii obținute sunt elegante, cu corp lejer spre mediu, cu minunate arome catifelate, a căror complexitate sporește odată cu trecerea timpului. Pentru a contura textura catifelată, un sfert din vin a fost finisat în baricuri din lemn de stejar franțuzesc. Pentru a obține vinul roze, vinificarea se face cu atenție mai ales în etapa de macerație peliculară, pentru a da naștere culorii cristaline. Iar vinul Pinot Noir alb este cu totul surprinzător, are note intense de flori de tei și arome de mere galbene și pere coapte, tonuri discrete de caise și de pepene galben. În procesul de vinificație s-a folosit doar mustul care curge la început după zdrobirea strugurilor, pentru a evita eliberarea culorii din pieliță. M-am bucurat că am putut să folosesc o parte din cunoștințele pe care mi le-a împărtășit al meu soț de la cursurile WSET (Wine&Spirit Education Trust) ca să mă bucur de toată experiența de degustare.

Dincolo de aspectele tehnice ale celor 3 vinuri proaspăt lansate se află povestea Jidvei care împlinește anul acesta 25 de ani de când familia Necșulescu și echipa se implică în arta vinului pentru a duce mai departe magia Weinland-ului, a Țării Vinului, ținut al cetăților de basm și al bisericilor fortificate săsești. Felicitări!
#Aiciastat a pornit în explorare alături de @xia #Aiciastat a pornit în explorare alături de @xiaomi.romania: am documentat clădiri pe lângă care trec zilnic pe străzile capitalei și care ascund povești remarcabile, sub conceptul lansării celei mai noi serii Xiaomi 13T, „Masterpiece in Sight”. Vă arăt și vouă cele 5 clădiri de poveste din proximitatea parcului Carol pe care le-am fotografiat cu camera Leica a telefonului Xiaomi 13T:
- Uzina electrică Filaret, monument de arhitectură industrială care a dat lumină capitalei acum mai mult de un secol, construită între 1907-1908 de Societé du Gaz pour la France et l’Etrangère, după proiectul ing. francez Alin Lonay;
- Casa lui Dichiciu din Maidanul Dulapului, astăzi Piața Concordiei, ridicată ante 1911 în stil eclectic cu elemente neoclasice: coloane cu capitel corintic, ușa de la intrare cu vitralii, frontonul semi-circular, denticulii  de la cornișă, decorațiunile cu frunză de acant, ancadramentele ușilor și ale ferestrelor, mascaronii ce protejează casa de spiritele rele;
- Castelul Vlad Țepeș din Parcul Carol sau turnul de apă misterios, proiectat cu ocazia Expoziției Generale a României din 1906 de arhitecții Ștefan Burcuș și Victor Ștephănescu;
- Palatul Suter de pe Dealul Filaret, cândva cel mai înalt punct din capitală: fosta reședință a arhitectului elvețian Gustav Adolf Suter aflată în capătul parcelării cu același nume;
- Vila Constantin Bosianu construită în stil neogotic între 1853-1859, după planurile arh. Luigi Lipizer, unde se spune că a stat ascuns chiar Alexandru Ioan Cuza în pregătirea Unirii Principatelor.
Cercetarea completă o descoperiți pe aiciastat.ro, link în bio.

Datorită camerei Leica am obținut imagini spectaculoase. M-am jucat cu mai multe opțiuni ale telefonului. În anumite cadre am folosit modul Leica Vibrant Look, ce ajustează automat saturația culorilor și luminozitatea, iar pentru alte cadre mi-am personalizat stilul fotografic în modul Pro pentru a ajusta vibrația culorilor, luminozitatea și tonul. Pentru anumite fotografii mi-am permis un contrast pronunțat între zonele de lumini și umbre, la limita clarobscurului caravaggionesc, iar în altele am făcut un joc de accente variind focalizarea pe diverse elemente din compoziție.#ad
#Aiciastat biroul primei societăți de asigurare #Aiciastat biroul primei societăți de asigurare cu capital românesc din România: societatea „Asigurarea Românească” înființată în 1923 cu director general N. Gâlcă. Primul Consiliu de Administrație condus de Constantin Garoflid, ministrul agriculturii, reunea importante personalități: M. Berceanu, profesor universitar, I. Cămărășescu, fost ministru de interne, George Georgescu, cenzor BNR, M. Josefache, avocat, fost senator, Micu Zentler. Asigurarea Românească a fost o companie cu reputație, aliniată la standarde internaționale încă de la înființare. A avut ca reasigurator cea mai veche instituție de asigurări din lume, Lloyd’s Corporation din Londra, ceea ce îi garanta stabilitate.

Din obiectele ce au aparținut Societății se naște o poveste ancorată de 100 de ani în începuturile asigurărilor românești. Câteva repere temporale:
- 1925: „Asigurarea Românească” devine fondatoarea Soc. Asigurarea Țărănească cu scopul de „a pune la îndemâna populației rurale o asigurare simplă, ieftină, completă și la îndemâna oricărui gospodar”.
- 1926: cele mai numeroase polițe vizau asigurările împotriva incendiilor și asigurările de viață.
- 1927: se inaugurează palatul Societății „Asigurarea Românească” ridicat după planurile lui I. Niga pe str. Ion Ghica;
-inaugurează cinematograful ARO la parterul blocului ARO, noul sediu al societății Asigurarea Românească, ridicat după planurile arh. Horia Creangă. Angajații societății aveau reducere la cinema.
- 1952: a fost înființată Administrația Asigurărilor de Stat (ADAS), în subordinea directă a Ministerului Finanțelor, piața de asigurări fiind restrânsă,
- 1990: desființarea ADAS, portofoliul împărțit în 3 societăți de asigurare: „Asigurarea Românească” devenită @asiromromania, Astra și Carom,
- 2018: noul sediu ASIROM devine imobilul emblematic Art Deco de pe Bd. Carol, fost Hotel Național, ridicat în ‘30 după planurile arh. Ion Ionescu (vezi foto din carusel).

Astăzi va avea loc un eveniment care marchează centenarul Asigurarea Românească: un secol de tradiție și inovație în industria asigurărilor, cu o expoziție ce va oferi o incursiune captivantă în istoria companiei. Abia aștept să vă relatez de la fața locului!
#Aiciastat familia avocatului şi senatorului libe #Aiciastat familia avocatului şi senatorului liberal Vladimir G. Athanasovici (1864-1928), în acest palat construit între 1897-1911 după planurile arh. Dimitrie Maimarolu cu antreprenor Julius Hraby. Vladimir Athanasovici a fost fiul doctorului Gheorghe Athanasovici (1822-1892), primul medic legist al capitalei şi fondatorul Şcolii Naţionale de Medicină din Bucureşti (alături de dr. Carol Davila). Vladimir Athanasovici a studiat dreptul la Paris și în 1888 s-a înscris în Baroul București, devenind ulterior avocat al statului și comisar al guvernului pe lângă Casa Rurală. El a cumpărat terenul viran în 1897 de la familia ing. Constantin Stoenescu și a decis ridicarea unei reședințe elegante.

Stilul arhitectural este eclectic de factură Beaux-Arts cu elemente clasicizante și cu elemente decorative extrem de bine păstrate: feroneria marchizei de la intrare, ușile decorate cu lei, tâmplăria originală, acoperișul cu lucarne și ferestre tip oculus, ancadramentele de pe faţada principală, vitraliile deosebite, scara monumentală din stejar sculptat, stucaturile, tavanul casetat și luminatorul din salonul de bal. Se spune că și Regina Maria a călcat pragul palatului, fiind invitată la balurile organizate aici. Palatul are chiar și o sală de spectacol și o cameră securizată pentru valori la subsolul clădirii.

În 1939 clădirea a fost expropiată de către autorităţi, luându-se în calcul demolarea construcţiilor în 1945, în vederea sistematizării intersecţiei cu strada Vasile Lascăr. În 1946, în urma schimbării de regim, planurile de demolare au fost  anulate şi proprietatea a fost naţionalizată. După 2000 a găzduit Centrul Cultural al Republicii Ungare, ulterior fiind recuperată de către moştenitorii familiei Athanasovici. În prezent, această bijuterie arhitecturală este de vânzare prin @regattarealestate și poate fi pusă excelent în valoare.

Palatul este monument istoric având codul B-II-m-B-17947, întregul areal din care face parte fiind declarat ansamblu de arhitectură B-II-a-B-18093, cu reşedinţe elegante ale elitelor de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Palatul a trecut în cei peste o sută de ani prin variate renovări, modificări și consolidări.
#Aiciastat omul de știință și colecționarul N #Aiciastat omul de știință și colecționarul Nicolae Minovici, în Vila cu clopoței, construită în 1905 după planurile arh. Cristofi Cerchez în stil brâncovenesc. De aici pornim în călătoria noastră către #GalaPremiilorConstantinBrâncoveanu, unde vor fi onorate 7 arte, printre care și arhitectura.

Premiile Constantin Brâncoveanu sunt oferite din 2014 de Fundația @alexandrion_group în semn de respect pentru valorile spirituale ale României. Își propun să recompenseze cele mai valoroase personalități și lucrări în domeniul istoriei, artelor şi arhitecturii.

Totul a început cu Ordinul şi Medalia Sfinţii Martiri Brâncoveni pe care președintele Fundației Alexandrion @nawafsalameh l-a primit de la Biserica Ortodoxă Română pentru contribuția la reeditarea Bibliei de la Bucureşti. Acest lucru a deschis calea pentru onorarea istoriei voievodului Constantin Brâncoveanu de către Fundație, îngemănând contribuțiile contemporane în cultură cu aportul pe care această personalitate istorică l-a avut asupra culturii și evoluției noastre ca nație.

Stilul arhitectural brâncovenesc s-a sedimentat în perioada sa de domnie, și are ca elemente distinctive volumele arhitectonice ale scărilor exterioare, ale foișoarelor sau loggiilor, arcadele și pridvoarele care se deschid spre natură, colonadele de piatră cu bogate capiteluri cu ornamente florale și vegetale. Conacele boierești ridicate după modelul reședințelor princiare din Constantinopol sunt edificii reprezentative pentru perioada brâncovenească, marcată de o înaltă calitate a materialelor cât și de poziționarea pitorească, în mijlocul unor parcuri și în apropierea râurilor și heleșteielor: Castelul Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, reședința de vară a lui Brâncoveanu de la Potlogi, Mânăstirea Horezu.

Stilul brâncovenesc a ajuns să stea la baza stilului arhitectural național. De aceea oferirea unui premiu în domeniul arhitecturii a venit natural în cadrul Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu.

Aici la Vila cu clopoței este acum Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici” pe care îl puteți vizita pentru a admira piese de artă populară românească.
#Aiciastat Monumentul Eroilor Aerului dezvelit în #Aiciastat Monumentul Eroilor Aerului dezvelit în 1935 și dedicat aviatorilor români, militari şi civili, care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea aviaţiei. Este spectaculos tot ansamblul dominat în vârful obeliscului de Icar, realizat din bronz cu o înălțime de 5m, care semnifică „Victoria Aviaţiei”. Legenda lui Dedal și Icar, tată și fiu, spune că cei doi au zburat cu aripi făurite din ceară din labirintul Minotaurului. Icar s-a apropiat prea mult de soarele Helios, fascinat de frumusețea înălțimilor, în ciuda sfatului tatălui său. Iar Helios i-a topit aripile…

După primul război mondial, a apărut ideea imortalizării memoriei eroilor aviatori, care s-au sacrificat pentru progresul aviaţiei, într-un monument comemorativ. În 1923, a fost înfiinţat un comitet pentru punerea în practică a acestei idei, câţiva ani mai târziu fiind lansat un concurs de proiecte, în urma căruia a fost ales cel al sculptoriţei Lydia Kotzebue, în colaborare cu sculptorul Iosif Fekete. Monumentul a fost realizat între 1930 şi 1935, fiind inaugurat la 20 iulie 1935, la ceremonie luând parte regele Carol II, membri ai guvernului şi reprezentanţi ai autorităţii aeronautice.

Monumentul are înălţimea de 20m, fiind compus dintr-un soclu realizat din piatră, în formă de obelisc, ridicat pe o bază compusă din patru prisme trapezoidale unite în colţuri prin arcuri din piatră. Baza este aşezată pe un postament circular. În jurul obeliscului apar patru figuri din bronz, care urcă treptat în formă de spirală, ce simbolizează „Sacrificiul Eroilor Aerului”. Poziția contorsionată a uneia dintre figuri, cu fiecare mușchi al corpului încordat reprezentând suferința aviatorului căzut, o transformă într-un Laocoon modern. Altă figură este căzută, capul odihnindu-i-se pe umăr. Tot pe soclu au fost puse insignele, căştile şi aparatura aviatorilor şi 12 plăci mari din bronz ce conţin numele a 179 de eroi aviatori morţi între 1912-1934.

Monumentul Eroilor Aerului este locul tradiţional de celebrare a Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită în fiecare an la 20 iulie când loc ceremonii religioase şi militare, în timpul cărora cerul este survolat de aeronave ale autorităţilor.
#Aiciastat Gheorghe Simotta (1891-1979), arhitect #Aiciastat Gheorghe Simotta (1891-1979), arhitect și profesor la Facultatea de Arhitectură, în această casă proiectată chiar de el pe Aleea Mitropoliei în stil mediteranean. Am avut privilegiul de a ține turul Secret Houses la inițiativa @urbaneyefilmfestival și de a deschide această casă de poveste alături de doamna Dinulescu, fostă studentă a lui Simotta și proprietara actuală a acestei bijuterii.

Simotta s-a născut în Vlaho-Clisura Dunări și după absolvirea liceului din Bitolia (Macedonia de astăzi) s-a refugiat din cauza epidemiei de tifos în România, alături de mama și bunica sa. Diplomat în 1916 al Școlii Superioare de Arhitectură din București, a fost mai întâi voluntar în Primul Război Mondial și apoi detașat pe front la serviciul construcțiilor militare, divizia geniu. 

A conceput în perioada interbelică aprox. 180 de proiecte dintre care 130 au fost realizate, și ele încadrându-se în diverse programe de arhitectură (locuințe individuale, blocuri de raport, edificii de arhitectură religioasă, stadion, arhitectură funerară, spital, muzeu, han) în registre stilistice variate. Fiind discipol al lui Mincu și al lui Petre Antonescu, a incorporat stilul național/ neoromânesc în lucrările sale, conturându-și un stil personal de influență mediteraneană cu elemente din arta decorativă bizantină. Proiectul său grandios a fost Palatul Patriarhal alături de Maimarolu. Și-a ales acest areal pentru locuința sa și pentru parcelarea la care a contribuit alături de arhitectul Arghir Culina. A lucrat la Comisiunea Monumentelor Istorice si a fost membru al Tinerimii Artistice.

A primit medalia „Meritul Sanitar” clasa I pentru construcția Spitalului Gomoiu și a primit numeroase premii și recunoașteri internaționale. Este cunoscut și pentru lucrările sale de grafică, pentru acuarelele sale (aflate în arhiva Uniunii Arhitecților) și pentru călătoriile sale de studiu atât în țară (vizitând alături de E. Pangrati mănăstirile din nordul Moldovei) cât și în afara țării: Italia, Franța, Grecia, Turcia, Germania, pentru a cerceta și desena monumentele.

Nu a avut copii, dar a îngrijit 3 copii orfani pe care i-a întreținut și trimis la școală, unul dintre ei ajungând arhitect.
#Aiciastat Șoseaua Jianu ce unea la 1895 capitala #Aiciastat Șoseaua Jianu ce unea la 1895 capitala cu Grădina Herăstrău și își luase numele după paharnicul Ion Jianu (poreclit Cănuţ), care avea o proprietate la începutul șoselei, iar în faţa acesteia se găsea un puţ cu roată şi o cruce de piatră zisă „a lui Jianu”. De fapt șoseaua a fost construită între 1875 și 1893, inițial fiind cunoscută sub numele de “Șoseaua Nouă”, un drum de legătură între centrul orașului și nord. În perioada Regulamentelor Organice 1831-1832, zona se afla în afara perimetrului orașului, fiind ulterior înglobată cu ocazia trasării noilor limite ale orașului București, prin Legea pentru mărginirea capitalei din 1895. 

Henri Stahl spunea în volumul său “Bucureștii ce se duc” că drumul era “mizerabil de primitiv: nepavat, cu șanțuri adânci de ambele părți, plin de gropi, cu praf de două palme”. Mi-a plăcut să îmi plimb tălpile (și roțile) printre frunzele colorate de două palme.

În următorii 20 de ani, la începutul secolului XX, șoseaua a devenit un bulevard lat, pavat cu piatră și luminat pe timp de noapte. După amenajarea parcului și soselei Kiseleff, a conferit acces către promenada exterioară a orașului.

Vă invit ca în planul de arhivă din imaginea 3 să urmariți ce simpatic erau delimitate “benzile de circulație” pe Șoseaua Jianu în 1912: alee pentru automobile, alee pentru trăsuri, alee pentru pietoni, banda pentru “tranvai” și aleea pentru trăsurile particulare. Mi se pare savuroasă (și utilă) diferențierea în trafic între benzile pentru trăsurile publice și pentru cele particulare. Bulevardul marca două lumi diferite: a mijloacelor de transport tradiționale, a trăsurilor și a cailor, și cea nouă în epocă, a automobilelor, coexistând într-o spațiu ingenios proiectat. Iar aleile pentru călăreți sunt ușor de recunoscut spre vecinătatea parcului Kiseleff pe care îl străbăteau odinioară pentru a ajunge la Hipodrom.

În timpul domniei regelui Carol al II-lea, pe bulevard s-a înălțat un monument în bronz închinat eroilor aviatori, despre care o să vă povestesc curând. Abia atunci a luat numele actual: Bulevardul Aviatorilor (între timp s-a tot redenumit: Gheorghe Buzdugan, Jianu, Adolf Hitler, Generalissimul Stalin şi iar Aviatorilor).
#Aiciastat negustorul Iancu Haratidis, în această clădire proiectată în 1895 de arh. elvețian John Elisée Berthet. Astăzi a devenit prima clădire restaurată de pe Calea Moșilor și a devenit un reper al investițiilor responsabile în patrimoniul istoric datorită @ssat_arhitectura. Elementele originale s-au păstrat, inclusiv feroneria (cu splendidele lalele la balcon), tâmplăria (la restaurarea căreia au lucrat specialiști din Maramureș); chiar și golurile anterioare din calcanul cu valoare memorial-simbolică au fost integrate în vechea construcție. 

Autorizația s-a eliberat în urma cererii din 1895: „Dl. Berthet p.Haritiadis solicită a construi din nou la proprietatea din Calea Moşilor, secţiunea I, Ocolul I, Case de zid masiv, cu două caturi, acoperite cu metal potrivit planului presentat şi visat de noi”. Construcția datează din perioada de regularizare a Căii Moșilor. Clădirea ridicată pe importanta arteră comercială a atras atenția unor nume sonore în lumea interbelică a comerţului din Capitală. A fost achiziționată de Bucur Bunescu (1876-1965), unul dintre asociaţii prestigioasei firme „Popp&Bunescu” (cunoscută pentru Magazin București). Ulterior clădirea a atras elita societății interbelice, intrând în posesia lui Corneliu Chelaru, ofițer medic în Garda Regală. Odată cu instaurarea regimului socialist locuința a fost naționalizată în 1950, fiind retrocedată familiei Chelaru în 1990.

Realizată sub semnătura lui Jean Berthet, format la Ecole de Beaux Arts de la Paris, locuința Popp-Bunescu e doar unul dintre proiectele arhitectului din centrul capitalei, portofoliul său numărând exemple precum imobilul Braikoff și locuința Grădişteanu-Ghica. De la detaliile decorative și până la compoziția fațadei, arhitectura imobilului denotă trăsăturile stilului eclectic de factură Beaux-Arts.

Casa Popp-Bunescu se afla într-o stare de degradare avansată în anii 2020, când a fost cumpărată de antreprenori în construcții care au adus-o în contemporan păstrând valențele sale istorice. Inovația se integrează discret: detașat de monument printr-o terasă verde, un corp nou de locuințe a preluat elemente și materiale specifice construcțiilor istorice. Felicitări!
#Aiciastat și a creat Gheorghe Iacob (1925-2020) #Aiciastat și a creat Gheorghe Iacob (1925-2020) alături de soția sa, Viorica, ce încă lucrează acuarele în lumina atelierului impresionant. Atelierul va fi transformat în galerie de artă și va fi extins cu 600mp, urmând să devină muzeu privat administrat de @iacob_foundation ce va găzdui întreaga colecție a celor doi și expoziții temporare cu lucrări de artiști invitați. Am avut privilegiul să fiu invitată la o masă organizată de Fundația Iacob și doamna Viorica Iacob alături de alți iubitori de artă și de frumos și am trăit o feerie în această casă-atelier.

Gheorghe Iacob s-a născut la Buzău și a studiat la Institutul de Arte Plastice din București. I-a avut ca profesori pe Octavian Angheluță, Eustațiu Stoenescu, Nicolae Dărăscu, Steriadi, M. H. Maxy, Onofrei, Camil Ressu și Ciucurencu. A lucrat extrem de variat, a pictat, a realizat sculpturi în lemn, marmură, granit, mozaic din piatră și a participat la expoziții colective începând cu 1948. Expoziții solo a avut foarte rar, fiind exclus de regim, ajungând să creeze în intimitatea atelierului mai mult pentru sine. Lucrările sale se află în muzee și colecții particulare din România și din străinătate. A câștigat premiul Uniunii Artiștilor Plastici și în 2004 a primit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de comandor.

Viorica Iacob s-a născut în 1935 în Găvănești, Buzău, într-o familie înstărită, ceea ce i-a adus persecuții din partea regimului, care a exclus-o de la liceu. A lucrat 2 ani la Uzinele Reșița pentru a-și finaliza liceul, apoi a dat la construcții și abia apoi a studiat la Institutul de Arte Plastice. A absolvit Facultatea de Artă Decorativă și a studiat în paralel pictura. A realizat lucrări de grafică, pictură, tapiserie și mozaic, iar in între '60-'80 a realizat o serie de lucrări de artă monumentală (tapiserii și mozaicuri) la casele de cultură Câmpulung Moldovenesc, Pitești, Suceava și la cartierul de locuințe din Brăila.

Colecția Iacob cuprinde peste 1000 de lucrări de desen, sculptură, mozaic ale lui Gheorghe Iacob și câteva sute ale Vioricăi Iacob. Fundația Iacob al cărei director este @olgavintaniuc are în lucru un catalog cu aceste lucrări. Felicitări pentru acest demers, abia aștept!
#Aiciastat Nicolae T. Filitti, moşier în judeţe #Aiciastat Nicolae T. Filitti, moşier în judeţele Ialomiţa şi Buzău, şi soţia sa, Maria Peretz-Pleşoianu, în această vilă proiectată în 1893 de arhitectul francez J. Alphonce de Saint-Omer, monument istoric care a devenit cadru demn de Satis House din “Marile speranțe” animate de evenimentele de Halloween organizate de @fantaromania. 

Viața lui Filitti a fost interesantă, a studiat la Paris, fusese magistrat între 1891 şi 1900, perioadă în care și-a ridicat și această casă, între 1893-1895. Apoi a intrat în politică, fiind ales deputat conservator în 1911. În 1918, Filitti a vândut casa altui politician, din acelaşi partid, senatorul de Teleorman, Constantin Radu Golescu. Pe atunci, Zoe Cămărăşescu își vizita verișoarele Golescu, chiar aici în această casă, și ne povesteşte în “Amintirile” ei despre holul imens şi uşile masive de stejar pe care le admira. Le-am admirat și eu minute bune, atât ușile, cât și sobele de Meissen, stucaturile, luminatorul, vitraliile și picturile murale rămase.

Vă las un fragment din “Marile speranțe” ale lui Charles Dickens care mi se pare edificator pentru momentele pe care le-am trăit descoperind cotloanele acestei case cândva superbe și decorate atât de creativ de echipa @fantaromania:

“Porțile erau deschise, eu am inspectat grădina, ba chiar m-am uitat pe fereastra casei; dar obloanele erau trase și totul părea mort. Doar în colțul unde avusese loc bătălia, am descoperit ceva urme despre existența tânarului. Erau urme de sânge pe jos și eu le-am ascuns de orice privire omenească, acoperindu-le cu gunoiul din gradină. Pe scară, între odaia domnișoarei Havisham și cealaltă odaie în care se afla masa, am văzut un scaun de grădină, un scaun ușor pus pe rotițe, pe care-l puteai împinge din spate. L-a pus cineva acolo, după ultima mea vizită…”
#Aiciastat pianul Alphonse Blondel care i-a aparț #Aiciastat pianul Alphonse Blondel care i-a aparținut lui George Ștephănescu, adus direct în spațiul artistic “Art by Appointment” ce aparține galeriei @rotenberguzunov de la Conacul Arefu de pe valea Argeşului. George Ștephănescu a fost compozitor, pedagog și dirijor, inițiatorul reprezentațiilor de operă în limba română și fondatorul a trei societăți lirice premergătoare Operei române. A compus la numai opt ani „Carolina Polka” și la zece ani „Marșul triumfal” și a fost maestru-compozitor al Teatrului Național și director al orchestrei teatrului. scris o serie de cântece cu acompaniament de pian pe versurile poeților: Mihai Eminescu, V. Alecsandri, Al. Vlahuță, Traian Demetrescu, Iulia Hasdeu. Unele dintre cele mai cunoscute cântece pe care le-a compus George Stephănescu sunt „Mândruliță de la munte” sau melodiile cu caracter patriotic „Sus inima” pe versuri de George Coșbuc, „Marșul steagului”, „Cântec Eroic”.

A compus o dramă lirică, feeria muzicală “Sânziana și Pepelea”, prima simfonie românească, Simfonia în la major, Uvertura națională, două sonate pentru pian și multe altele. A fost tatăl arhitectului Victor G. Stephănescu.

În spațiul “Art by Appointment” vizitatorii galeriei au ocazia să vadă atât acest pian extraordinar (aflat în curs de restaurare), cât și lucrările unor artiști remarcabili din secolul XX precum Camil Ressu, Gheorghe Petrașcu, Octav Băncilă, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliuță, alături de opere contemporane aflate într-o simfonie a frumosului și a artei. Se află în imediata proximitate a galeriei de Artă Rotenberg-Uzunov, un loc în inima orașului, unde oamenii se întâlnesc cu arta, socializează și experimentează fiorul vibrațiilor culturale.
#Aiciastat Gara din Râmnicu-Sărat construită î #Aiciastat Gara din Râmnicu-Sărat construită între 1897-1898 după planurile arh. Nicolae Mihăescu cu o arhitectură industrială specifică marilor gări europene pe atunci. Ferestrele spectaculoase semicirculare cu orologiul cu cifre romane iluminează holul central, care devine un fel de ’spațiu-oraș’. Clădirea elegantă este de fapt a doua gară a orașului, construită mai aproape de oraş în urma insistențelor deputaţilor râmniceni I.C. Grădişteanu, Iosef Oroveanu şi C.C. Datculescu. 

Prima gară a orașului (foto 9 și 10), astăzi parte integrantă a Liceului agricol, fusese proiectată de Anghel Saligny în antrepriza lui I. G. Cantacuzino în 1881 (la fel ca cea din Focșani demolată în 2002). Făceau parte din linia ferată Buzău-Mărăşeşti. I. G. Cantacuzino și-a fondurile pentru a construi gările din Râmnic și Focșani și se spune că a rămas aproape falit după acest demers. Ambele gări au avut câte un ceas Paul Garnier construit la Paris.

Ne putem imagina cum gările fuseseră cândva înțesate de lume elegantă, călători care coborau din trăsuri, negustori cu vată pe băţ şi halviţă, doamne cu pălării cu boruri largi și domni în costum cu lornion. Aleile pavate ale celor două gări sunt martore ale acestor vremuri.

Chiar și Regele Carol I a trecut prin această gară, ne spune Monitorul Oficial din 3 oct 1901: “La orele 2 pm Majestatea Sa şi-a mutat cuartierul la Râmnicu Sărat. (…) a mers la gară, împreună cu Alteţa Sa Principele de Saxa Meiningen şi Alteţa Sa Regală Principele Moştenitor, de unde, la orele 2 şi jumătate un tren regal l-a dus la Râmnicu Sărat. În acelaşi tren s-au urcat d. Prim-ministru Sturdza, d. Ministru Brătianu, d. General Warthiadi şi d. Locotenent colonel Georgescu. Pe peronul gărei de la Râmnicu Sărat se aflau domnii generali Popescu, Comăneanu şi Candiano, autorităţile locale şi mai multe doamne şi persoane din societate. M. S. Regele a bine-voit a vorbi cu mai multe din persoanele presente, apoi, urcându-se în trăsură cu Alteţele Lor, s-a îndreptat spre Catedrală. (...) Regele părăsi Râmnicul, pentru a se întoarce la Sinaia, cu un tren regal. Pe peronul gărei (…) foarte multă lume din oraş şi judeţ, cari la pornirea trenului, aclamară viu pe suveran.”
#Aiciastat Dl. Petculescu în 1911, în această v #Aiciastat Dl. Petculescu în 1911, în această vilă cu amprentă la sol triunghiulară, neschimbată până astăzi, ceea ce îi conferă o personalitate aparte. Vila este deosebită datorită versatilității și poziționării sale centrale, lângă Parcul Cișmigiu, dar și intimității pe care o oferă, aceasta având o curte discretă pentru acces. Are 14 camere dispuse pe mai multe niveluri și o colecție impresionantă de obiecte de antichități și mobilier recondiționat. Vila este astăzi oferită spre închiriere pe platforma @storia_ro.

Interiorul dovedește un confort rafinat şi elegant. Holul de la intrare face o trecere elegantă în spațiul intim al vilei, către salonul principal, unde piesele de mobilier de colecție impresionează de la prima vedere. Camerele imobilului sunt spațioase și luminoase și fiecare colț are o poveste.

Poziționarea vilei permite o perspectivă deosebită asupra vecinătăților care întregesc povestea istorică a arealului. Strada Berthelot, pe care se află vila, este una dintre arterele istorice ale capitalei, care a căpătat o multitudine de nume de-a lungul vremii, în același timp păstrându-și identitatea.

În secolul XVII aici se afla o fântână, chiar în „Mahalaua Fântânii Boului”. Strada, pe atunci ulița principală din mahala, se numea Ulița Fântânii sau Ulița cea Mare a Fântânii Boului. Mai târziu, în a doua jumătate a sec. XIX, când zorii modernității se vedeau deja în capitală, ulița s-a lărgit și a devenit Strada Fântânii. În 1911, numele i s-a schimbat în Dr. Karl Lueger, în onoarea unui politician și primar austriac care susținea cauza unionistă a românilor din Transilvania. Apoi, după Primul Război Mondial, strada a primit numele generalul francez Henri Mathias Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze în Regatul României și consilier militar al regelui Ferdinand. În perioada socialistă strada a fost redenumită după fizicianul rus Aleksandr Stepanovici Popov, apoi a devenit strada Nuferilor. După 1989, a reprimit numele generalului Berthelot, și o statuie ridicată în onoarea sa se poate vedea chiar din mansarda vilei.
După ce a găzduit sediul unei edituri de renume, astăzi își așteaptă viitorul chiriaș ce va avea o reședință de excepție.
#Ad
#Aiciastat Octavian Moșescu, în această casă m #Aiciastat Octavian Moșescu, în această casă monument istoric din Râmnicu Sărat ce datează de la 1794. Este construită după modelul caselor cu geamlâc, o verandă lungă şi îngustă, închisă cu lemn şi sticlă, care păstrează încă tâmplăria şi geamurile originale. Octavian Moşescu s-a născut fix la 100 de ani după construcţia casei, cel care a construit-o fiind stră-străbunicul său.

Octavian Moșescu a locuit aici după 1940, după ce Balcicul, unde se instalase şi îşi construise o casă cu vedere la mare şi o familie, a reintrat în proprietatea Bulgariei. A suferit teribil atunci când a predat cheile oraşului Balcic autorităţilor bulgare. Din fericire, casa de la Râmnicu Sărat l-a consolat în clipele de restrişte când, împreună cu Penca (soţia sa de origine bulgară) şi cu Balcica (fiica sa) a fost constrâns să părăsească Balcicul. A continuat să fie preocupat de artă în oraşul copilăriei, Râmnicu Sărat. Toţi cărturarii şi toţi pictorii care i-au fost prieteni şi oaspeţi la Balcic au continuat să îl viziteze aici, în această casă în care a locuit până la finalul vieții. A consemnat amintiri despre ei în cărţile sale memorialistice apărute în anii 1970: Vlahuță, V. Voiculescu, Mateiu Caragiale, Ion Barbu, George Bacovia, Panait Istrati, Victor Eftimiu, Pallady, Petraşcu, Tonitza, Steriadi, Dărăscu, Lucian Grigorescu, Theodorescu-Sion şi mulţi alţii. Toţi aceştia, care la Balcic creaseră o atmosferă unică în istoria artei şi culturii româneşti sub coordonarea şi încurajarea lui Moşescu, aveau să îl viziteze şi la Râmnicu Sărat, în această casă.

Pictorul Gheorghe Tătărescu a vizitat casa, în jurul anului 1870 când a pictat Biserica Bagdat din oraş, și i-a făcut lui Tache Moşul, bunicul lui Octavian Moşescu, un portret aflat astăzi în antreu. 

În prezent casa păstrează atmosfera trecutului. În prezent, proprietarul, Alexandru Măciucă, nepotul lui Octavian Moșescu, împreună cu familia, încearcă să menţină spiritul casei viu, conservând toate obiectele aduse de bunicii săi de la Balcic. El duce mai departe moștenirea spirituală a familiei adăugând constant obiecte de colecție alături de ceramica veche, mobilierul și tablourile de odinioară.

Vizitat cu @cronicaridigitali.
Load More Follow on Instagram
  • Acasă
  • Politica de Confidențialitate
  • Contact
© 2023 Aici a stat. Bento theme by Satori