Povești în lemn cu Octavia Loiș, co-fondator ȘEZI

Anul acesta ȘEZI împlinește 10 ani de activitate, timp în care fondatorii, Octavia și Lucian, și-au perfecționat procesul de căutare și de găsire a simbolurilor în patrimoniul cultural și natural, simboluri care ajung să fie sculptate într-un mic atelier din comuna Ciugud, judeţul Alba pe un scaun din lemn de paltin. Octavia și Lucian, artiști și arhitecţi, au pus bazele brandului ȘEZI în anul 2014. De atunci, ei studiază fondul stilistic autohton pentru a pătrunde în limbajul universal al simbolurilor. Armonia formelor din trecut îi inspiră, locuiesc în natură și îmbină imaginea prezentului cu arta trecutului, folosind tradiția ca punte de legătură. Complexitatea proiectelor create de ei atinge diverse domenii ale creativității, printre care sculptura și arta lemnului, arhitectura de interior, poezia, pictura, proiectarea și design-ul grafic. Eu m-am îndrăgostit de scaunele ȘEZI și de simbolistica lor bogată, și mă fascinează că este o afacere de familie. Scaunele ȘEZI pot fi ornate cu pernițe delicate pentru care au împrumutat culori din țesături vechi, culori pe care străbunica lui Lucian sau mama Octaviei le brodează fie pe pânză de sac, fie pe o serie de pernițe cu țărani simpatici. Dar dincolo de scaune, există și băncuțe, mese, obiecte de mobiler, obiecte de iluminat, piese de șah, chiar și paturi și noptiere. Am stat la povești cu Octavia Loiș, în timp ce pregăteam un proiect de suflet despre care abia așteptăm să divulgăm mai multe, și iată ce a ieșit:

„Șezi” este un nume pe cât de delicat, pe atât de imperativ. Ne invită să ne oprim din graba de zi cu zi, să luăm loc și să observăm cât de important este să ne ancorăm în tradițiile ancestrale ca să ne fixăm mai bine locul în lume. ȘEZI ne îndeamnă și ne oprește, ne ține în echilibru. Cum ați ajuns la acest nume atât de sonor și de frumos?

ȘEZI era inițial numele „scaunelor de lemn pentru casă de piatră”, un set de mobilier cu simboluri vechi, pentru tinerii care se căsătoresc și își construiec cuib, un îndemn la așezare, la încetinirea ritmului. Ne-am gândit la mai multe nume, dar acesta ne-a ales pe noi. 

Fiecare obiect pe care îl creați este unic. Cât de mult durează să realizați un astfel de scaun cu poveste?

La început, procesul de creație era mai îndelungat; pentru un singur model de scaun aveam nevoie de o săptămână bună. Etapele sunt aceleași și acum, dar timpul s-a înjumătățit. De-a lungul anilor, dinamica atelierului nostru s-a modificat, am avut diverși colaboratori care ne-au ajutat să evoluăm. De câțiva ani suntem în această formulă: ȘEZI se ocupă de partea de concept și proiectare, după care modelele construite pe calculator și planșele de execuție merg la Atelier53, la Masara sau la Grațian Dumitrașcu, trei echipe pe care ne bazăm. Cu ajutorul tehnologiei moderne, un scaun este acum gata în aproximativ două-trei zile, ceea ce nu e puțin, pentru că fiecare element trece prin mâini iscusite, de mai multe ori. Dar în general, o comandă conține mai mult de un scaun, așa că procesul este și mai eficient, pentru că vorbim de serii mici.
Chiar dacă avem colaboratori și totul merge bine, nu am renunțat la atelierul nostru mic în care am început să meșterim. Este dotat cu utilaje profesionale, situat chiar în curtea casei în care locuim. Lucrăm aproape zilnic aici, facem prototipuri și studiem proporții, onorăm chiar unele comenzi speciale, iar mobilierul din casa noastră e făcut în mare parte aici.

Unde ajung obiectele ȘEZI de obicei?

Obiectele ȘEZI ajung la oamenii care doresc să aibă o fărâmă de istorie crestată în lemn masiv. Piesele noastre se încadrează perfect în casele moderne, pentru a rupe un pic minimalismul și liniile monotone, dar și în case tradiționale, completând atmosfera fără să o încarce. Mobilierul ajunge la români plecați, cu dor de țară, dar și la vecini care apreciază. Credem în utilitatea artei în mediul în care trăim, mai ales că este artă românească, moștenită, reinterpretată și adusă în contemporan.

ȘEZI este o afacere de familie și voi amândoi sunteți arhitecți. Cum vă împărțiți responsabilitățile între voi?

Ne completăm foarte bine. Facem împreună partea de documentație, măsurători, vizite pe șantiere, apoi eu (Octa) dezvolt un concept, schițez, discut cu clienții, mă împrietenesc cu ei, trec schițele pe calculator, cu linii și dimensiuni, modele, simboluri. Îi pasez lui Luci toată treaba, pentru că el se ocupă de modelare grafică, construiește totul în 3d, se gândește la partea de structură, mai discutăm împreună până ajungem la forma dorită de noi și de client, iar apoi tot el face și randările obiectelor, cu texturi și materiale. Eu mă ocup de promovare și poze, site, mail-uri, contabilitate. Iar în atelier, el stă mai mult, face partea brută, eu mă ocup de finisaje. Și tot așa.

Octavia și Lucian - Foto de Alex Damian
Octavia și Lucian - Foto de Alex Damian

Unul dintre motto-urile voastre spune așa: „Există un limbaj comun al simbolurilor, ca și cel al cifrelor, care va fi întotdeauna actual.” De unde vă luați inspirația pentru a construi simbolurile care ornează scaunele și obiectele de mobiliez ȘEZI?

Daaa, chiar este un limbaj comun, pentru că prin simboluri poți înțelege, de exemplu, ce a vrut să exprime cineva care nu vorbește limba ta. Și e întotdeauna actual, pentru că în prezent putem descifra mesaje vechi de mii de ani doar prin interpretarea semnelor. E interesant să descoperim aceleași modele, sculptate sau cusute, la diferite culturi din colțuri îndepărtate ale lumii. Soarele și stelele, cometele, luna și florile, infinitul și pacea, treptele, ascensiunea, valurile, uneltele, abundenta, perioadele anului, toate apar în reprezentările de pe țesături, ceramică, lemn, piatră, metal. Inspirația o luăm din cărți și vestimentații vechi, vizite la muzee, excursii de studiu, dar și din liniștea mediului în care locuim.

Aveți o serie de obiecte construite din lucruri vechi pe care le restaurați. Unde găsiți aceste obiecte și cum le re-integrați în contemporan?

În afară de obiectele pe care le realizăm din lemn nou, uneori folosim și lemn reciclat, dar nu restaurăm obiecte, este cu totul un alt domeniu și necesită multă pregătire. Am încercat doar de câteva ori, să vedem dacă ne place, dar îi lăsăm pe alții cu mai multă rabdare să se ocupe de restaurări. (nu știu exact la ce obiecte te referi, noi tot găsim obiecte în târgurile de vechituri, dar le luam pentru noi, nu le revindem.  «Zâmbet larg».

Mi-a plăcut să văd că ați creat prispa unei case dintr-un sat cu 15 locuitori. Care este povestea ei?

Prispa casei din satul Techereu cu 15 locuitori

Da, în satul Techereu din comuna Balșa mai sunt doar 15 locuitori. Ne-am bucurat când Andrei și Cristina Munteanu au dat speranță casei vechi în care locuiește bunica lui Andrei. Cu ajutorul lor, tradiția merge mai departe. Pe atunci lucram cu Viorel Bota; a fost o etapă importantă în evoluția noastră. De la el am învățat multe și încă mai colaborăm uneori. A fost muncă grea cu acea prispă, am pornit spre „satul la care se termină drumul” la ora 5 dimineața, abia răsărea soarele. Ne-am întors noaptea de la montaj, după ce am stat în arșiță toată ziua. A fost unică acea lucrare, am acceptat provocarea, dar nu am mai făcut de atunci. De exemplu la casele noastre din livadă am chemat echipe din Maramureș care doar cu asta se ocupă.

Știu din discuțiile noastre că aveți numeroase proiecte și atelierul vostru este mereu în mișcare (nimeni nu „șade” la voi). Care este proiectul cel mai apropiat de sufletul vostru?

Primul proiect, după ce am lansat pe internet scaunele pentru mire și mireasă, a fost să amenajăm un apartament în Amsterdam. Provocare mare, mai ales că nu aveam atelier și am acceptat comanda. Am lucrat la concept vreo două luni și mobilierul a fost realizat în atelierul lui Constantin Donisan din Bucovina, unchiul lui Luci. Am avut plăcerea să stăm în acel apartament de două ori, la Loredana Mavrodin, clienta care a avut încredere în noi și cu care am rămas prieteni. Poate acesta e proiectul de suflet, dar apoi au urmat muuulte altele, toate foarte importante și de care ne amintim cu drag. Un proiect cu care am făcut un salt uriaș a fost colaborarea cu Tissot, prin intermediul lui Ion Schiau și Albini Prassa. Am creat un simbol – emblemă pentru ceasul ediție limitată 1918-2018, medalioane din lemn, o masă și scaune cu simboluri din România. Amenajarea casei de vacanță a domnului doctor Săndesc și amenajarea Conacului Olarilor au fost iar proiecte importante pentru noi. Nu știu, cred că toate-s de suflet, că sigur lăsăm o parte din noi în fiecare.

Fotografiile sunt din arhiva proprie Șezi. Sper că atât fotografiile cât și răspunsurile cu tâlc ale Octaviei v-au făcut poftă să “șadeți” pe unul dintre obiectele create cu măiestrie de echipa ȘEZI în Alba!

Leave a Reply