interviu

Festivalul AICI A STAT revine între 8 și 18 octombrie cu o ediție dedicată Cellei Delavrancea

Bucureștenii vor avea parte în această toamnă de zece zile cu totul și cu totul speciale dedicate Celei Delavrancea, o artistă și o intelectuală emblematică pentru secolul XX. În programul celei de-a doua ediții a Festivalului AICI A STAT (8-18 octombrie) care va recompune universul Cellei Delavrancea se desfășoară șapte evenimente culturale: recitaluri, serate culturale, o expoziție, un colocviu și două tururi ghidate, în unele dintre cele mai valoroase spații de patrimoniu ale capitalei, precum Ateneul Român, Palatul Suțu, Muzeul Theodor Aman, Galeria Madrigal și Muzeul Național al Literaturii Române. La loc de cinste se află recitalul susținut la Ateneul Român pe 13 octombrie de pianista Alexandra Silocea și violonistul Johannes Fleischmann.  

Programul complet al festivalului este disponibil pe site-ul AICI A STAT, Instagram și Facebook. Bilete, pe site-ul eventbook: https://eventbook.ro/festival/festivalul-aici-a-stat.

Ediția din acest an a festivalului AICI A STAT marchează 80 de ani de la debutul literar al Cellei Delavrancea, prin volumul de nuvele Vraja, și 35 de ani de la trecerea sa în eternitate, propunând o incursiune în universul artistic și intelectual al acesteia, prin muzică clasică, documente de arhivă, lecturi și dialog interdisciplinar.

Festivalul reunește artiști români și internaționali invitați special pentru această ediție. Astfel, pianista Alexandra Silocea, stabilită la Viena și prezentă constant pe scene și în instituții culturale europene de prestigiu, va susține un recital la Ateneul Român alături de violonistul austriac Johannes Fleischmann, un muzician cu profunzime expresivă, comunicare muzicală puternică și un simț rafinat al stilului, onorând cei 270 de ani de la nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Programul este completat de recitalul susținut de tânăra pianistă Anastasia Maria Barbu, finalistă a competiției BBC Radio Scotland Young Classical Musician of the Year într-un duo alături de actrița Natalia Cebanu, care va interpreta fragmente din amintirile Cellei Delavrancea. Programul festivalului include, de asemenea, două tururi ghidate dedicate locurilor legate de viața Cellei Delavrancea, un colocviu și o expoziție despre opera și personalitatea sa, o serată organizată de Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial și un eveniment realizat împreună cu Cantus Mundi, dedicat publicului tânăr.

Am înțeles, în cei opt ani de când documentăm patrimoniul Bucureștiului și îi aducem poveștile aproape de public, cât de important este să prezentăm clădirile istorice prin oamenii care le-au locuit și prin memoria pe care aceștia au lăsat-o în urmă. Festivalul AICI A STAT continuă această direcție, iar ediția din 2026 recompune, prin muzică clasică, literatură și patrimoniu, universul uneia dintre cele mai fascinante personalități ale culturii române: Cella Delavrancea

Ana Rubeli

fondatoarea Asociației Culturale AICI A STAT

Cine a fost Cella Delavrancea 

Cella Delavrancea - credit foto Arhive Radio Romania

Cella Delavrancea (1887-1991), a fost una dintre figurile singulare ale culturii române a secolului XX, o personalitate care a făcut parte din marile cercuri intelectuale ale epocii sale. Pianistă, scriitoare, profesoară, eseistă și memorialistă, a traversat mai bine de un secol de istorie, păstrând și transmițând memoria unei lumi culturale pe care a cunoscut-o din interior. Fiică a scriitorului și omului politic Barbu Ștefănescu Delavrancea și a pianistei Mariei Lupașcu, Cella a crescut într-o casă frecventată de personalități ale culturii române. Muzica a intrat foarte devreme în viața ei, iar formarea începută la București a continuat la Paris. 

Cariera sa de pianistă avea să o aducă pe marile scene și în apropierea unor muzicieni excepționali ai timpului. A susținut recitaluri alături de George Enescu, iar mai târziu a devenit ea însăși profesoară, devenind inclusiv profesoara fiicei Silviei Șerbescu.

Biografia Cellei Delavrancea se suprapune peste o extraordinară istorie a întâlnirilor. L-a cunoscut încă din copilărie pe I.L. Caragiale, care a spus despre ea că este „un copil minune”, a fost apropiată de Constantin Brâncuși, s-a aflat în preajma Reginei Maria și a Reginei Elisabeta, a fost nașa de căsătorie a Marucăi Cantacuzino și Enescu și a cunoscut artiști, scriitori, muzicieni și intelectuali care aveau să definească secolul XX. 

A debutat în presa literară în 1929 în Bilete de papagal, revista lui Tudor Arghezi și a publicat proză, cronici muzicale, eseuri și volume memorialistice. Printre volumele importate sunt Vraja, Arpegii în ton majorMozaic în timpTrepte muzicale sau Dintr-un secol de viață, muzica și literatura se întâlnesc într-o formă aparte de recuperare a memoriei. 

În decembrie 1987, când a împlinit 100 de ani, la Sala Radio a fost organizat un concert aniversar prezentat cu grație de jurnalista Marilena Rotaru, iar Cella Delavrancea s-a așezat ea însăși la pian, cântând atât solo cât și alături de Dan Grigore. A fost primul artist din cultura română care și-a sărbătorit centenarul printr-un asemenea eveniment.

Despre Asociația Culturală AICI A STAT

Asociația Culturală AICI A STAT documentează și promovează patrimoniul cultural românesc prin cercetare de arhivă și de teren, proiecte editoriale și evenimente culturale. Inițiat în 2018 ca proiect de social media, AICI A STAT a documentat până în prezent peste 1.200 de obiective de patrimoniu din toată țara și a construit o comunitate de peste 80.000 de persoane. Din 2021, organizația dezvoltă constant programe dedicate patrimoniului urban, între care tururi ghidate, recitaluri de muzică clasică și serate culturale desfășurate în clădiri istorice.

Festivalul AICI A STAT este un proiect dedicat patrimoniului cultural bucureștean și modului în care acesta poate fi redescoperit prin muzică clasică și experiențe culturale contemporane. Prima ediție a Festivalului AICI A STAT, organizată în 2025 și dedicată pianistei Silvia Șerbescu, a reunit peste 2.000 de participanți și peste 3 milioane de vizualizări. Festivalul continuă misiunea Asociației Culturale AICI A STAT de valorificare a patrimoniului cultural urban prin cercetare, muzică și formate culturale accesibile unui public cât mai larg.

Partenerii Festivalului AICI A STAT 2026:

  • Parteneri strategici: Erste Private Banking, Garanti BBVA
  • Partener de mobilitate: Mercedes Benz Romania
  • Sponsori: JIDVEI, JBL, OTOTO, Urban Spaces, Cadoul Special
  • Parteneri instituționali: Institutul național al patrimoniului, MMB, MNLR, Cultura face bine, Visit Austria, Madrigal, Galeria Madrigal, Cantus Mundi
  • Parteneri: Aqua Carpatica, Privileg, Zelateria, Contemporia, Enrose, Grand Hotel Continental, Menthol, Franui, Zestal,
  • Partener comunicare: PiArt Vision
  • Parteneri media: RFI România, Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Hotnews, Spotmedia, G4media, Alist Magazine, Buletin de București, B365.ro, Curatorialist, Zile și nopți, Designist, Igloo, The Woman, Les Dedans, Zeppelin, Women in music, Promenada culturala, Munteanu recomanda, Filtru cultural, PWN Romania
Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

La Dragu, patrimoniul devine punct de întâlnire pentru comunitate

În comuna Dragu, din județul Sălaj, patrimoniul înseamnă mai mult decât monumente sau clădiri istorice: înseamnă și locuri care păstrează memoria comunității și care pot deveni resurse pentru educație, dezvoltare locală și viață culturală. De la biserica de lemn „Sf. Vasile cel Mare” și moara cu valțuri până la parcul dendrologic al ansamblului Wesselényi-Bethlen și biodiversitatea pe care acesta o adăpostește, proiectul Cu Drag de patrimoniu propune o perspectivă contemporană asupra patrimoniului rural, în care cercetarea, conservarea și implicarea comunității se întâlnesc pentru a-i da acestuia un rol activ în viața de astăzi.

Proiectul dezvoltă direcția asumată în 2025 pentru regenerarea rurală a comunei, pornind de la angajamentele și planul de intervenție stabilite atunci și reunind specialiști din domeniul patrimoniului, biologi, arhitecți, restauratori, meșteri, voluntari, autorități locale și locuitori ai comunei, pentru a construi instrumente durabile de conservare și interpretare a patrimoniului. Miza este ca aceste resurse culturale și naturale să devină parte activă din viața comunității, un viitor element de atracție turistică și un punct de plecare pentru dezvoltarea culturală a locului.

 

În comuna Dragu, din județul Sălaj, patrimoniul înseamnă mai mult decât monumente sau clădiri istorice: înseamnă și locuri care păstrează memoria comunității și care pot deveni resurse pentru educație, dezvoltare locală și viață culturală. De la biserica de lemn „Sf. Vasile cel Mare” și moara cu valțuri până la parcul dendrologic al ansamblului Wesselényi-Bethlen și biodiversitatea pe care acesta o adăpostește, proiectul Cu Drag de patrimoniu propune o perspectivă contemporană asupra patrimoniului rural, în care cercetarea, conservarea și implicarea comunității se întâlnesc pentru a-i da acestuia un rol activ în viața de astăzi.

Proiectul dezvoltă direcția asumată în 2025 pentru regenerarea rurală a comunei, pornind de la angajamentele și planul de intervenție stabilite atunci și reunind specialiști din domeniul patrimoniului, biologi, arhitecți, restauratori, meșteri, voluntari, autorități locale și locuitori ai comunei, pentru a construi instrumente durabile de conservare și interpretare a patrimoniului. Miza este ca aceste resurse culturale și naturale să devină parte activă din viața comunității, un viitor element de atracție turistică și un punct de plecare pentru dezvoltarea culturală a locului.

Trei repere, o singură poveste

Proiectul pornește de la trei obiective aflate în centrul identității comunei Dragu. Biserica de lemn „Sf. Vasile cel Mare, cod LMI: SJ-II-m-A-05051”, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din zonă, beneficiază în această perioadă de intervenții de conservare preventivă menite să oprească degradarea și să pregătească etapele viitoare de restaurare. În paralel, moara cu valțuri își recuperează memoria prin cercetare și documentare tehnică, acțiuni care contribuie la efortul colectiv de propunere spre clasare a acestei resurse culturale deosebit de valoroase și la întreținerea și reparațiile punctuale ale acesteia. Al treilea reper îl reprezintă parcul dendrologic al ansamblului Wesselényi-Bethlen, cod LMI: SJ-II-s-A-05052.03, care reprezintă deopotrivă o amenajare peisageră istorică de concepție cultă, un ecosistem matur cu valoare ecologică proprie și un reper definitoriu al identității locale.

Împreună, aceste trei locuri alcătuiesc un peisaj cultural care poate fi pe deplin înțeles, asumat și pus în valoare doar atunci când este privit ca un întreg.

Cercetare și intervenții care pregătesc viitorul patrimoniului

În ultimele luni, proiectul a reunit specialiști din domenii diferite în jurul unui amplu proces de cercetare și documentare.

În luna mai, specialistul în patrimoniu Irina Leca a început elaborarea planului preliminar de interpretare a patrimoniului local, document care va propune modalități prin care istoria și valorile comunei pot fi prezentate locuitorilor și vizitatorilor.

La biserica de lemn „Sf. Vasile cel Mare” au fost realizate intervenții de urgență coordonate de arh. Raluca Zaharia, specialist atestat de Ministerul Culturii, cu colaborarea dr. arh. Anca Majaru și sub supravegherea Cristinei Chira, responsabilă pentru componenta de patrimoniu cultural a proiectului. Lucrările, realizate de meșterul Vasile Pop împreună cu voluntarii, au vizat repararea și refacerea pardoselilor prin soluții compatibile cu sistemul constructiv tradițional, ventilarea și protejarea tălpilor din lemn, înlocuirea elementelor degradate, stabilizarea stâlpilor și a scării de acces la cor, refacerea portiței de acces în târnaț și lucrări locale de consolidare a plafonului pronaosului. Pentru protejarea monumentului împotriva umezelii a fost realizat și un sistem perimetral de colectare, drenare și evacuare a apelor pluviale, iar la nivelul fundațiilor au fost realizate intervenții punctuale de stabilizare. În paralel, au fost prelevate probe din elementele de stejar ale bisericii pentru analiza dendrocronologică, care va permite datarea mai exactă a lemnului folosit la construcție.

La finalul lunii iulie, un pas important pentru recuperarea patrimoniului bisericii a fost făcut prin suplimentarea bugetului județean pentru protejarea monumentelor istorice, care permite finanțarea recuperării a două dintre cele trei clopote pierdute în 2024. Revenirea lor în biserică înseamnă recuperarea unei părți din memoria sonoră a satului și a unui element important al vieții comunitare, cu speranța ca demersul să continue până la reîntregirea întregului ansamblu de clopote

La moara cu valțuri, arhitecta Raluca Zaharia a realizat documentarea tehnică a clădirii și digitizarea documentelor istorice, iar proiectul a început să construiască o arhivă de memorie orală prin interviuri cu membrii comunității. Fostul morar al satului a ghidat un tur filmat și înregistrat, care va sta la baza unui viitor tur virtual audio-video dedicat morii. În acest proces, un rol important îl are Eva Tulogdi, care îngrijește și administrează locul cu devotament, păstrează vie memoria morii și sprijină activ demersurile de recuperare și revitalizare a acesteia.

În paralel, sub coordonarea specialistului biolog Monica Beldean a început cercetarea parcului dendrologic al ansamblului Wesselényi–Bethlen, realizând un inventar preliminar al arborilor bătrâni și al biodiversității asociate acestora. Cercetarea a inclus identificarea și cartarea exemplarelor valoroase, măsurători dendrometrice, înregistrarea coordonatelor GPS și documentarea fotografică. Activitatea a fost completată de un Bioblitz desfășurat împreună cu tinerii participanți la programul Romanian United Fund, în cadrul căruia au fost documentate speciile de plante, insecte, păsări și fluturi care își găsesc habitatul în parc. Rezultatele preliminare au fost prezentate și discutate cu reprezentanții administrației locale, în cadrul unui tur dedicat măsurilor de protejare și întreținere a parcului.

Patrimoniul se conservă împreună

Una dintre mizele proiectului este implicarea directă a oamenilor în procesul de conservare și înțelegere a patrimoniului.

Cu sprijinul Asociației ARHAIC, studenți și cadre didactice ai Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, de la programele Conservare și Restaurare și Pictură, au realizat examinarea preliminară a iconostasului și a picturii murale interioare a bisericii de lemn. Evaluarea in situ a evidențiat necesitatea unei abordări integrate și a elaborării unui proiect complex de conservare-restaurare a componentelor artistice. Echipa a parcurs astfel o primă etapă de documentare a ansamblului pictural, prin măsurători, relevee, schițe, cartarea preliminară a degradărilor și înregistrări fotografice, necesară fundamentării etapelor viitoare.

În cadrul celei de-a treia ediții a Taberei de Leadership și Voluntariat de la Dragu, organizată de Romanian United Fund împreună cu Asociația ARHAIC, adolescenții din diaspora au lucrat, sub îndrumarea meșterului Vasile Pop, la intervențiile de conservare asupra bisericii de lemn. Lucrările au inclus desfacerea controlată a pardoselilor degradate, îndepărtarea elementelor compromise și a depunerilor de pământ, degajarea tălpilor din lemn din zona târnațului, refacerea substratului și montarea unor elemente noi din lemn. Însoțită de explicații și demonstrații practice, fiecare etapă a transformat intervenția într-un atelier aplicat de inițiere în tehnicile tradiționale și în principiile intervenției responsabile asupra unui monument istoric.

La moara cu valțuri, voluntarii au realizat lucrări punctuale de întreținere și protecție, prin curățarea și revopsirea porții metalice, precum și prin înlocuirea protecțiilor provizorii deteriorate ale golurilor de fereastră, pentru limitarea expunerii interiorului la intemperii și conservarea preventivă a monumentului până la viitoarele etape de restaurare.

La final de august, patrimoniul se deschide către public

După luni dedicate cercetării și intervențiilor din teren, proiectul intră într-o etapă în care rezultatele vor fi împărtășite cu comunitatea.

În weekendul 29–30 august, la Dragu va avea loc cea de-a doua ediție a weekendului cultural Fain de Dragu, două zile dedicate locurilor, poveștilor și oamenilor care dau identitate comunității din Dragu.

Sâmbătă, programul va pune în valoare cele trei repere ale locului – ansamblul reședinței nobiliare Wesselényi–Bethlen, biserica de lemn și moara cu valțuri – privite ca părți ale aceluiași peisaj cultural. Programul include activități practice pentru copii și adulți, tururi ghidate de specialiști, momente de artă contemporană, șezători și povești, bucate pregătite local, un concert multicultural și o seară de film cu producții realizate în județul Sălaj. Tot sâmbătă vor fi inaugurate traseul interpretativ și panourile dedicate patrimoniului natural și cultural, iar rezultatele proiectului Cu Drag de patrimoniu vor fi prezentate publicului. Pentru că 29 august coincide cu Noaptea Muzeelor la Sate, echipa proiectului și comunitatea îi așteaptă pe cei care vor să descopere, de aproape sau de departe, istoria și poveștile locului.

Duminică este dedicată celebrării comunității, cu muzică și dansuri tradiționale, jocuri de oină, o masă comunitară și deja cunoscutul concurs gastronomic între satele comunei Dragu.

Tot la sfârșitul lunii august va avea loc o masă rotundă deschisă publicului larg, care va reuni profesioniști din domeniul patrimoniului cultural și actori locali pentru a discuta istoria și semnificația bisericilor de lemn, precum și nevoile și oportunitățile legate de gestionarea acestui patrimoniu deosebit de bogat al județului Sălaj. Întâlnirea își propune să contribuie la conturarea unui protocol participativ pentru îngrijirea patrimoniului local, ca instrument concret de asumare comună a responsabilității față de elementele de peisaj cultural care dau identitate comunei Dragu.

Prin aceste evenimente, patrimoniul din Dragu își recapătă locul în viața comunității și devine un cadru viu pentru cunoaștere, îngrijire, întâlnire, dialog și implicare comună.

Un model care merge mai departe

Cu Drag de patrimoniu pornește de la convingerea că patrimoniul rural poate deveni o resursă vie atunci când este cercetat, protejat și interpretat împreună cu comunitatea. Dincolo de intervențiile din 2026, proiectul pregătește viitoare etape de restaurare, programare culturală și valorificare sustenabilă a patrimoniului cultural și natural și propune un model de bună practică ce poate inspira și alte comunități rurale din România.

Cu Drag de patrimoniu este un proiect derulat de Asociația ARCHÉ, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj, Primăria comunei Dragu, Parohia Ortodoxă Română Dragu, Școala Gimnazială Nr. 1 Dragu, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Țara Silvaniei”, Asociația Biserici Înlemnite, Asociația Arhaic și Asociația Da’at.

Parteneri media: Agenția de cArte, Aici a stat, Bookhub, CVLTARTES, Happ.ro, Litera 9, Magazin Sălăjean, Observator Cultural, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Revista Arhitectura, Zeppelin.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

Ladaniva, Zdob și Zdub, Baba Zula, Taraf de Caliu și mulți alții vin la Balkanik Festival #13, între 28 și 30 august, în Parcul Tei din București

Cel mai mare festival de world music din Sud-Estul Europei, Balkanik Festival – Home of World Music, fueled by OSCAR Downstream,  anunță line-up-ul ediției din 2026: trei zile de concerte, dans, artă, gastronomie, activități pe lac și bucurie pe malul Lacului Tei.

Festivalul revine între 28 și 30 august 2026 în București, cu cea de-a XIII-a ediție, și anunță un line-up care aduce împreună artiști din Armenia, Franța, Republica Moldova, România, Turcia, Polonia, Serbia și spații sonore cu rădăcini irakiene și yemenite.

După anunțarea mutării în Parcul Tei, într-un spațiu amplu, verde, pe malul Lacului Tei, ultimul mare festival al verii dezvăluie acum programul muzical al ediției: Ladaniva, Zdob și Zdub, Taraf de Caliu, Baba Zula, Bubliczki, Shiran & Bakal, Cümbüş Cemaat, Kristijan Azirović Orkestar și proiectul special Romica Puceanu Reimagined.

Sub tema „The Sounds of Heritage. The Rhythm of Now.”, ediția din acest an explorează felul în care tradițiile muzicale continuă să circule, să se transforme și să aprindă scenele contemporane. Timp de trei zile, Parcul Tei devine un univers al muzicilor lumii, al dansului sub copaci, al apusurilor pe lac, al artei contemporane, gastronomiei internaționale, meșteșugurilor, activităților pe apă și întâlnirilor care fac din Balkanik mai mult decât un festival: o comunitate.

Artiștii ediției #13

LADANIVA (Armenia / Franța)

Ladaniva este una dintre cele mai iubite apariții ale noii scene world music europene. Duo-ul format din Jaklin Baghdasaryan și Louis Thomas a cucerit publicul printr-un amestec luminos de folclor armean, ritmuri balcanice, maloya, jazz, reggae și energie de petrecere fără granițe. După reprezentarea Armeniei la Eurovision 2024, Ladaniva a devenit un nume familiar și pentru publicul din România, mai ales prin reinterpretarea piesei „Șaraiman”, din repertoriul Romicăi Puceanu. La Balkanik, Ladaniva aduce exact acel tip de concert care pare să fi fost inventat pentru vară: intens, liber, plin de culoare și imposibil de ascultat stând pe loc. https://www.youtube.com/watch?v=vGGbp88ziXU&list=RDvGGbp88ziXU&start_radio=1

ZDOB ȘI ZDUB (Republica Moldova)

Zdob și Zdub sunt, de peste trei decenii, una dintre cele mai explozive trupe ale Europei de Est. Născuți la Chișinău și crescuți la intersecția dintre rock, punk, ska, hardcore, hip-hop și folclor, Zdob și Zdub au dus sunetul Moldovei pe scene internaționale și în fața a milioane de oameni, inclusiv prin participările lor la Eurovision. Muzica lor are ceva rar: poate fi în același timp ironică, politică, populară, punk și profund afectivă. La Balkanik, vin cu energia unei trupe care știe cum se pornește un dans colectiv și cum se transformă o scenă într-o sărbătoare. https://www.youtube.com/watch?v=bGNT5Uh-WKw&list=RDbGNT5Uh-WKw&start_radio=1

TARAF DE CALIU (România)

Taraf de Caliu aduce pe scena Balkanik o linie vie a muzicii lăutărești românești, purtată de muzicieni legați de legendarul Taraf de Haïdouks. În centrul grupului se află Gheorghe „Caliu” Anghel, violonist de o intensitate rară, alături de muzicieni pentru care lăutăria nu este arhivă, ci viață trăită în timp real. Muzica lor vine din Clejani și a traversat continente, scene, filme, festivaluri și colaborări internaționale, păstrând acea forță directă și sălbatică pe care nu ai cum să nu o simți când ai asculți. La Balkanik, Taraf de Caliu înseamnă rădăcină, virtuozitate și foc. https://www.youtube.com/watch?v=Y5MTDsJQy8I&list=RDY5MTDsJQy8I&start_radio=1

BABA ZULA (Turcia)

Baba Zula reprezintă una dintre cele mai importante și inconfundabile trupe ale undergroundului din Istanbul. Fondat în 1996, proiectul lui Murat Ertel și al colaboratorilor săi amestecă saz electric, percuții, dub, improvizație, psihedelie anatoliană, sunete urbane și o estetică live care face fiecare concert să pară o ceremonie electrică. Muzica lor nu descrie Istanbulul, ci îl face să vibreze: străzi, Bosfor, zgomote, ritualuri, ecouri orientale, distorsiuni contemporan și un twist subversiv.. Baba Zula vin la Balkanik cu un concert hipnotic, intens și perfect pentru cei care caută muzica lumii în forma ei cea mai liberă. https://www.youtube.com/watch?v=ejyajnoPWEE&list=RDejyajnoPWEE&start_radio=1

BUBLICZKI (Polonia)

Bubliczki vin din regiunea Kashubia, în nordul Poloniei, și aduc cu ei una dintre cele mai energice formule ale scenei folk poloneze. Muzica lor combină tradiții kashubiene, armonii klezmer, sufluri balcanice și o poftă de scenă care transformă concertul într-un mic haos fericit. Fondată în 2007, trupa a devenit cunoscută pentru show-urile sale explozive, în care virtuozitatea merge mână în mână cu umorul și dansul.

https://www.youtube.com/watch?v=paGcTb-xwA4&list=RDEMTy6LXFtmIqwW1_hzqrA6jQ&ndex=5

SHIRAN & BAKAL (rădăcini irakiene și yemenite)

Shiran & Bakal aduc la Balkanik un sunet magnetic, născut din rădăcini irakiene și yemenite, tradiții familiale, cântece arabe și producție electronică contemporană. Proiectul lor recontextualizează melodii și fragmente de memorie muzicală prin sintetizatoare analogice, basslines grele și groove-uri de club, construind o punte între cântecul de acasă și ringul de dans global. În muzica lor, tradiția nu apare ca decor, ci ca materie vie, personală, adusă în prezent cu eleganță și forță. La Balkanik, Shiran & Bakal deschid un spațiu sonor unde Orientul, electronica și memoria se întâlnesc și se armonizează. https://www.youtube.com/shorts/rC6eUmkGjbc

CÜMBÜŞ CEMAAT (Turcia)

 Cümbüş Cemaat este un colectiv muzical născut în jurul scenei universitare din Istanbul, cunoscut pentru felul în care adună cântece din Balcani și Orientul Mijlociu și le trece printr-o energie de comunitate, improvizație și petrecere. După ce au urcat pentru prima dată pe scena unui festival internațional la Balkanik în 2015, au compus muzică originală pentru filmul „Djam” al regizorului Tony Gatlif și au colaborat cu Shantel pentru albumul „Istanbul”. Cümbüş Cemaat nu caută să fixeze tradiția într-o formă rigidă, ci o lasă să circule între voci, instrumente și ritmuri. La Balkanik, aduc un Istanbul plurivocal, cald, viu, în care cântecul devine imediat pretext de apropiere.

https://www.youtube.com/watch?v=aJDLP4xgx-M&list=RDaJDLP4xgx-M&start_radio=1

KRISTIJAN AZIROVIĆ ORKESTAR (Serbia)

Kristijan Azirović Orkestar vine din sudul Serbiei și aparține marii tradiții a fanfarelor balcanice. Condus de trompetistul Kristijan Azirović, premiat la celebrul Festival de Trompetă de la Guča, ansamblul este recunoscut pentru forța sa live, pentru energia brută și pentru felul în care transformă fiecare concert într-o sărbătoare a suflurilor, percuției și dansului. Muzica lor vine dintr-o zonă în care fanfara însoțește momentele importante ale vieții, de la nuntă la ritual comunitar. La Balkanik, Kristijan Azirović Orkestar promite exact ce trebuie: viteză, alamă, extaz și acel sentiment că pământul se mișcă sub tine. https://www.youtube.com/watch?v=PeKnIqqDN3c&list=RDPeKnIqqDN3c&start_radio=1

ROMICA PUCEANU REIMAGINED (România)

Ediția #13 a Balkanik Festival este dedicată memoriei și moștenirii muzicale a Romicăi Puceanu, una dintre marile voci ale muzicii lăutărești urbane românești. La 30 de ani de la dispariția sa și în apropierea centenarului nașterii, festivalul va prezenta în premieră proiectul special „Romica Puceanu Reimagined”: o întâlnire unică între artiști români exploratori ai sunetelor tradiționale, ai world music-ului și ai fusion-ului contemporan. Pentru prima dată împreună pe aceeași scenă în această formulă, ei vor reinterpreta repertoriul Romicăi Puceanu ca gest viu de ascultare, revitalizare și creație.

Mai mult decât concerte:

Pe lângă programul muzical, Balkanik Festival #13 aduce în Parcul Tei DJ seturi, târg meșteșugăresc, artă contemporană, activități pe lac, gastronomie internațională, video mapping, talks, ateliere, zone de relaxare și mult huzur.

Noul spațiu al festivalului, pe malul Lacului Tei, deschide o altă relație cu orașul: mai multă natură, mai mult aer, mai multe zone de întâlnire și o atmosferă de final de vară care transformă Parcul Tei într-o oază urbană pentru publicul venit din București, din țară și din afara ei.

Abonamentele sunt disponibile pe LiveTickets și IaBilet.

Presale: 180 lei + taxe – iunie–august (în număr limitat)
Acces general: 250 lei + taxe – la intrare
Bilete pe zile: 130 lei + taxe – disponibile din august

Promoție limitată: 3+1 gratis pentru abonamente.

Copiii cu vârsta de până la 9 ani inclusiv au intrare liberă, însoțiți de adulți. Copiii cu vârste între 10 și 15 ani beneficiază de reducere de 50% la abonamente și bilete.

Fondat în 2011 de Asociația Culturală Metropolis, Balkanik Festival a devenit primul mare festival din România care a construit o scenă durabilă pentru world music și patrimoniu viu contemporan. În fiecare an, festivalul reunește artiști și participanți din peste 20 de țări și transformă Bucureștiul într-un spațiu al diversității culturale și al bucuriei colective.

Balkanik Festival – Home of World Music #13 este organizat de Asociația Culturală Metropolis, fueled by OSCAR Downstream, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în parteneriat cu Primăria Sectorului 2, cu sprijinul Provident, al Uniunii Armenilor din România, al Centrului Cultural Armean din București, Pop Cola, Vitamin Aqua, Philip Morris România, Institutului Francez din București și Institutului Polonez.

Venue Partner & Official Festival Hotel: Hotel Caro

Parteneri media: PRO TV, Radio Guerrilla, Aici a stat, AGERPRES, Bookhub, Cărturești, Cultural, CVLTARTES, CriticEyez, GenȘtiri, Happ.ro, Iconcert, InfoMusic, Observator Cultural, Revista BIZ, Romania Journal, Spotmedia, Subversiv, Sunete, Trăiește Muzica, Utopia Balcanică, Zile și Nopți.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Pentru mai multe informații, urmăriți-ne pe Facebook, Instagram și pe www.balkanikfestival.ro.

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

Festivalul SoNoRo Musikland, la ediția a VIII-a, o sărbătoare a muzicii și a patrimoniului cultural saxon

 

Ediția a VIII-a a Festivalului SoNoRo Musikland va avea loc în perioada 17-27 iulie 2026 și se va desfășura în Sibiu, Avrig, Porumbacu de Sus, Copșa Mare, Sighișoara, Meșendorf, Criț, Viscri și Poiana Brașov. Prin intermediul celor 16 evenimente – concerte, jamsessions și ateliere muzicale pentru copii –, acest festival atât de îndrăgit de public este în continuare o reverență față de patrimoniul cultural saxon și tradițiile locale pe care organizatorii le readuc în contemporaneitate cu ajutorul muzicii de cameră.

Accesul la concerte și jamsessions se face în baza biletului achiziționat pe site-ul Eventbook, iar intrarea la atelierele dedicate copiilor este liberă.

 

Printre muzicienii care vor concerta anul acesta la Festivalul SoNoRo Musikland se numără violoniștii Nicolas Dautricourt, Abigél Králik, Alissa Margulis, Julia Puskér și Sebastian Manning; violiștii Răzvan Popovici, Mathis Rochat, Emanuel Vots și Ștefana Munteanu; violonceliștii Julian Arp, Alexey Stadler și Radu Nagy; pianiștii Dana Ciocârlie, Josu Okiñena și Ioan-Dragoș Dimitriu; harpista Miruna Nagy și acordeonistul Radu Rățoi.

 

Concertul de Deschidere – Con Spirito va avea loc vineri, 17 iulie 2026, ora 19:00, în Sala festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, prima bibliotecă publică a românilor din Transilvania (1869). Concertele din acest an sunt programate în câteva locuri ale primelor ediții precum Biserica Parohială Romano-Catolică „Sfânta Treime”, Forumul Democrat al Germanilor din România – Sala Oglinzilor, Biserica Fortificată din Copșa Mare, Sala de Festivități a Primăriei Municipiului Sighișoara, Biserica fortificată Meșendorf și Meșendorf Gasthaus, Pensiunea Critz Cross din Criț, Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea și Pensiunea Viscri 125, dar include și patru spații noi: Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal, Somarest din Avrig, Porumbacu 216 din Porumbacu de Sus și Swissôtel din Poiana Brașov.

 

Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal este adăpostit de o clădire cu valoare arhitectonică şi istorică, datată 1901, care de-a lungul timpului a găzduit diverse instituţii de cultură, astăzi redefinindu-se treptat ca o secţiune destinată exclusiv artei contemporane. Acest muzeu își menţine o poziţie importantă în zona spaţiilor de promovare a artei contemporane româneşti, având un caracter orientat către public, spre o selecţie şi o prezentare cât mai liberă şi mai inovatoare a expoziţiilor. Începând din anul 2014, spațiului destinat expozițiilor temporare aflat la parterul clădirii i s-a adăugat depozitul vizitabil de artă contemporană, amenajat la etajul I și etajul al doilea al clădirii, iar în anul 2019 a fost deschisă o nouă sală de expoziții temporare.

 

În România, povestea Somarest a început în anul 2002, odată cu deschiderea primului atelier în Cisnădie – un oraș cu o puternică tradiție în industria textilă, recunoscut pentru cultura sa manufacturieră și pentru forța de muncă specializată, factori care au susținut dezvoltarea activității în domeniul marochinăriei. În 2008, pe fondul creșterii susținute a businessului, Somarest și-a extins capacitatea de producție prin construirea celui de-al doilea atelier în Avrig. După o perioadă de 22 de ani de activitate în Cisnădie, compania a marcat un nou capitol important în dezvoltarea sa. Începând cu anul 2024, activitatea atelierului din Cisnădie a fost relocată în Sibiu, unde a fost inaugurat un atelier modern, adaptat celor mai noi cerințe tehnologice și standarde internaționale, iar în prezent Somarest continuă să își dezvolte prezența internațională.

 

Acum câțiva ani, proprietarii de la Porumbacu 216 s-au îndrăgostit iremediabil și abrupt de Porumbacu de Sus și au cumpărat o proprietate în sat. O casă părintească, o șură și o bucătărie de vară erau cele trei clădiri așezate pe care le-au renovat complet. S-au născut niște spații frumoase, în care au fost păstrate elemente constructive tradiționale ca structuri sau fundamente ale unor spații moderne, luminoase, cu unele accente funky. Proprietatea are și o curte mare și o grădină superbă în spate care s-au combinat nu întâmplător și trăiesc fericite. Iar energia care i-a făcut pe proprietari să își spună că le-ar plăcea să locuiască aici s-a păstrat.

 

„Primul hotel de cinci stele din Poiana Brașov, Swissotel redefinește ospitalitatea montană prin luxul discret, eleganța contemporană și inspirația adânc înrădăcinată în patrimoniul transilvănean. Aici, rafinamentul modern se împletește cu farmecul autentic al Carpaților – pentru o experiență alpină cu adevărat quiet luxury.” (Shane Labrooy – General Manager)

Amplasat în proximitatea pârtiilor de schi, a traseelor pentru drumeții și a rutelor pentru ciclism, Swissôtel este destinația ideală pentru cei care caută aventura în mijlocul peisajelor de poveste, dar și confortul premium. Swissôtel din Poiana Brașov este un loc în care designul modern și materialele naturale se îmbină armonios cu stilul arhitectural inspirat din chalet-urile elvețiene și pun în valoare căldura tradițiilor locale, prin albastrul autentic transilvănean și ceramica de Viscri.

 

Răzvan Popovici, despre ediția a VIII-a

„Bine v-am regăsit la ediția a VIII-a a Festivalului SoNoRo Musikland! Deja ne uităm în urmă cu mirare, dar și cu mândrie, căci am depășit cei 7 ani de-acasă, iar de acum putem considera că am pus bazele unui proiect de viitor. În stilul SoNoRo, și la Musikland am privit mereu înainte, iar cu fiecare ediție nouă ne-am gândit ce putem să dezvoltăm și cum să onorăm cât mai expresiv patrimoniul impresionant al acestei zone din țara noastră. În stilul vechilor saloane de muzică de cameră, la concertele SoNoRo Musikland reunim o comunitate care vibrează la pulsul istoriei locale – atât cei care sunt gazdele concertelor și care fac enorm pentru ca spiritul locului să fie adus în contemporaneitate, cât și cei care formează publicul nostru, oameni care își doresc să cunoască și să respecte moștenirea saxonă de pe teritoriul României.

Suntem bucuroși să deschidem festivalul în Sibiu, un oraș pe care l-am inclus anul trecut pe harta Musikland și care are multe povești de spus în continuare. Anul acesta vom ajunge pentru prima dată în Avrig, în Porumbacu de Sus și Poiana Brașov, dar vom revizita Copșa Mare, Sighișoara și cele trei sate care sunt inima acestui festival: Meșendorf, Criț și Viscri. Copiii sunt așteptați să participe la atelierele muzicale pe care le va susține pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu, în cadrul proiectului SoNoRo Kids. De asemenea, salutăm prezența excepționalului violonist Nicolas Dautricourt, un vechi prieten al festivalurilor SoNoRo, a violoncelistului Alexey Stadler și a pianiștilor Dana Ciocârlie și Josu Okiñena, invitați pentru prima dată în festival. Atât ei, cât și ceilalți artiști pe care i-am invitat și care interpretează pe cele mai importante scene ale lumii vor interpreta un repertoriu eclectic, din care nu vor lipsi lucrările-reper ale muzicii de cameră, dar vom avea și programe-surpriză, cu momente de improvizație în muzică clasică, jazz și crossover.

Este de fiecare dată o datorie de onoare să le mulțumim pentru încredere tuturor sponsorilor și partenerilor festivalului și să le fim recunoscători pentru că doar împreună am putut să ajungem la a VIII-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland. Invităm publicul să se bucure de aceste zile pline de frumusețea muzicii de cameră și a spațiilor de concert!” – a declarat Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo Musikland.

 

Programul celor 11 zile de festival

 

CONCERT DE DESCHIDERE – CON SPIRITO

Vineri, 17 iulie 2026, ora 19:00, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

 

MELODIA INFINITĂ

Sâmbătă, 18 iulie 2026, ora 19:00 – Biserica Parohială Romano-Catolică „Sfânta Treime”, Sibiu

 

PASTORALE

Duminică, 19 iulie 2026, ora 11:00 – Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu – Sala Oglinzilor

 

JAMSESSION I – PIAZZOLLA’S DREAM

Duminică, 19 iulie 2026, ora 19:00 – Muzeul Național Brukenthal – Muzeul de Artă Contemporană

 

SUMMERTIME

Luni, 20 iulie 2026, ora 19:00 – Somarest, Avrig

 

THE FIDDLER ON THE ROOF

Marți, 21 iulie 2026, ora 18:00 – Porumbacu 216, Porumbacu de Sus

 

JAMSESSION II – CLOSER TO THE MOON

Marți, 21 iulie 2026, ora 21:00 – Porumbacu 216, Porumbacu de Sus

 

CONCERT SONORO KIDS LA BISERICA FORTIFICATĂ DIN COPȘA MARE

Miercuri, 22 iulie 2026, ora 10:00 – Biserica fortificată din Copșa Mare

 

INVENȚIUNI

Miercuri, 22 iulie 2026, ora 19:00 – Biserica fortificată din Copșa Mare

 

EASTERN PROMISES

Joi, 23 iulie 2026, ora 19:00 – Sala de Festivități a Primăriei Municipiului Sighișoara

 

ALLA CORDA

Vineri, 24 iulie 2026, ora 19:00 – Biserica fortificată din Meșendorf

 

JAMSESSION III – DREAMS

Vineri, 24 iulie 2026, ora 21:00 – Meșendorf Gasthaus

 

CONCERT SONORO KIDS LA CASA DIN VISCRI A REGELUI CHARLES AL III-LEA

Sâmbătă, 25 iulie 2026, ora 10:00 – Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea

 

JAMSESSION IV – LIEDER OHNE WORTE/ CÂNTECE FĂRĂ CUVINTE

Sâmbătă, 25 iulie 2026, ora 20:00 – Pensiunea Critz Cross din Criț

 

VIAȚA, O ROMANȚĂ

Duminică, 26 iulie 2026, ora 11:00 – Pensiunea Viscri 125

 

JAMSESSION V – CLOSER TO THE MOON

Luni, 27 iulie 2026, ora 19:00 – Swissôtel Poiana Brașov

 

*****

Accesul la concertele Festivalului SoNoRo Musikland se face în baza biletelor achiziționate de pe Eventbook.ro. Informații complete despre programul festivalului și artiști sunt disponibile pe site-ul festivalului.

 

UNESCO Bus, partener de mobilitate sustenabilă la SoNoRo Musikland 2026

SoNoRo Musikland ajunge în Colinele Transilvaniei – destinație de ecoturism, un loc în care patrimoniul, natura și comunitățile locale merită descoperite cu grijă și respect. În acest spirit, UNESCO Bus se alătură festivalului ca partener de mobilitate sustenabilă, contribuind la o experiență culturală mai responsabilă și mai prietenoasă cu destinația.

În zilele de 21, 22, 23, 24 și 25 iulie, UNESCO Bus va pune la dispoziția publicului curse speciale RedLine și Blue Line, adaptate programului festivalului. Cei care își rezervă locurile la concertele SoNoRo Musikland din datele menționate, pe site-ul Eventbook.ro, vor primi un cod de reducere de 20% pentru călătoria cu UNESCO Bus.

UNESCO Bus este un serviciu de mobilitate turistică dedicat descoperirii patrimoniului local, conectând vizitatorii cu sate, peisaje, obiective culturale și comunități din zonă. Mai mult decât un simplu mijloc de transport, UNESCO Bus propune o formă de călătorie mai lentă, mai conștientă și mai apropiată de spiritul locului.

Colinele Transilvaniei este o destinație de ecoturism, care leagă sate istorice, biserici fortificate, peisaje rurale, pajiști cu biodiversitate ridicată și comunități locale din zona Sighișoara–Târnava Mare–Hârtibaciu. Este un teritoriu în care deplasarea responsabilă contează: drumurile dintre sate, ritmul comunităților și fragilitatea patrimoniului natural și cultural au nevoie de soluții de mobilitate care să reducă traficul, aglomerația și impactul asupra mediului.

*****

 

Informații despre proiectele SoNoRo:

Site: http://www.sonoro.org/

Facebook: https://www.facebook.com/festivalulSoNoRo

Instagram: https://www.instagram.com/sonorofestival/

Youtube: http://bit.ly/SoNoRo_Festival

 

Festival prezentat de Banca Transilvania & Visa

Sponsori principali: Philip Morris România, Infinity Capital, KUHN, JBL România

Sponsori: Somarest, Tello, Ludan Engineering, GRANO, iAdvise, Artegianale, Beyond Dracula, illy, Meșendorf Gasthaus, Viscri 125, Critz Cross

Partener de mobilitate: KIA România

Parteneri principali: Swissôtel Poiana Brașov, Romanian Romance, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, I love Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Biserica Parohială Romano-Catolică „Sf. Treime” din Sibiu, Muzeul Național Brukenthal, Porumbacu 216, Biserica Fortificată din Copșa Mare, Primăria Municipiului Sighișoara, Casa din Viscri a Regelui Charles al III-lea

Parteneri: Hochmeister, Consomeé, Cărturești, Colinele Transilvaniei, UNESCO Bus

Partener de monitorizare: Klarmedia

Parteneri media: RFI România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Zile și Nopți, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Les Dedans, Ziarul Metropolis, Happ.ro, The Institute, Designist.ro, LiterNet.ro, IQads.ro, Promenada-Culturala.ro, Flawless.ro, Aici a Stat, BookHub, Palindrom.eu, Litera9

 

Credit foto: Șerban Mestecăneanu

 

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

ELITE ART GALLERY la MoBU 2026 | 3-7 Iunie | ROMEXPO

Elite Art Gallery participă la MoBU 2026 – International Art Fair of Bucharest, desfășurat în perioada 3–7 iunie 2026, între orele 12:00–20:00, la Romexpo, Pavilionul Central, 65–67 Bulevardul Mărăști, 011465, București.

Prezența galeriei în cadrul uneia dintre cele mai importante platforme de artă contemporană din Europa Centrală și de Est marchează continuarea unei strategii curatoriale axate pe artiști cu parcurs solid, recognoscibili în discursul picturii românești contemporane și în circulația internațională a artei din regiune.

Pentru ediția din 2026, Elite Art Gallery reunește un grup de artiști care acoperă mai multe generații și direcții de lucru, cu accent pe pictură și pe explorări ale limbajului vizual contemporan: Andrei Grigorescu, Bogdan Sassu, Zinaida Căpățînă, Paul Hitter, Sergiu Grapă, Lucian Sebastian Radu, Ștefana Petre, Adelina Gavrilă, Raluca Drăghici, Constantin Flondor, Mihai Sârbulescu și Christian Paraschiv.

Selecția propune o hartă a unor practici artistice consolidate, în care pictura funcționează atât ca teritoriu autonom, cât și ca spațiu de intersecție între memorie, construcție conceptuală și investigație formală. Lucrările reunite conturează o perspectivă coerentă asupra modului în care pictura rămâne un mediu activ, capabil să absoarbă tensiuni istorice, personale și culturale, fără a pierde rigoarea construcției plastice.

În acest context, prezența unor artiști precum Constantin Flondor, Christian Paraschiv și Mihai Sârbulescu subliniază dimensiunea de continuitate a unor direcții esențiale ale artei românești postbelice și contemporane, în timp ce contribuțiile unor artiști precum Paul Hitter, Bogdan Sassu sau Sergiu Grapă indică variațiile actuale ale limbajului pictural, de la figurativ la structuri narative și investigații ale imaginii contemporane.

Participarea Elite Art Gallery la MoBU 2026 consolidează vizibilitatea scenei de artă românești în cadrul unei platforme care a reunit aproximativ 200 de artiști și peste 50 de galerii din mai multe țări, confirmând rolul evenimentului ca nod de conectare între piața locală și circuitul internațional al artei contemporane.

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

„Bucureștiul care n-a mai fost”  – o expoziție despre orașul posibil, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”

Vernisaj: 28 octombrie 2025, ora 17:30
Spațiu: Holul principal al UAUIM
Perioada de vizitare: 28 octombrie – 10 noiembrie 2025

Uniunea Arhitecților din România, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, vă invită marți, 28 octombrie, de la ora 17:30, în holul principal al UAUIM, la vernisajul expoziției „Bucureștiul care n-a mai fost”.

După luni de cercetare, documentare și dialoguri cu arhitecți din mai multe generații, proiectul cultural „Bucureștiul care n-a mai fost” deschide o serie de dezbateri despre prezentul și viitorul orașului printr-o expoziție-eveniment dedicată proiectelor arhitecturale care ar fi putut schimba imaginea și sensul capitalei, dar care nu au fost niciodată construite.

Vă invităm să privim împreună orașul cu luciditatea distanței și cu o curiozitate reînnoită. Prin randări animate, planșe și documente de arhivă, expoziția reconstituie o parte din istoria imaginară a Bucureștiului – o istorie a viziunilor neîmplinite, a concursurilor de idei și a propunerilor care au rămas doar în stadiul de desen, schiță sau plan.

„Bucureștiul care n-a mai fost” nu este o retrospectivă clasică, ci un exercițiu de memorie urbană și un mod de a înțelege orașul prin ochii celor care l-au visat altfel: arhitecți, urbaniști, istorici și artiști. Este o invitație la reflecție asupra ideilor care au modelat și continuă să modeleze identitatea spațiului bucureștean.

Proiectul propune o întâlnire între cercetarea arhitecturală și interpretarea artistică, între rigoarea tehnică și sensibilitatea vizuală. Este, totodată, o formă de a recupera „orașul posibil” – acel București care există doar în planșe, machete și imaginația colectivă, dar care ne influențează felul în care gândim și locuim capitala de astăzi.

Documentarea include proiecte ale următorilor arhitecți: Amy Christie Anderson, Vladimir Arsene, Romeo Ștefan Belea, Ricardo Bofill, Georgeta Gabrea, Meinhard von Gerkan și Joachim Zais, Augustin Ioan, Viorel Simion, Adrian Soare și Mario Cuibuș, Dorin Ștefan.

____________________________________________

Organizatori și parteneri


Expoziția face parte dintr-un amplu demers cultural și educațional inițiat de Uniunea Arhitecților din România, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Mindcraft Stories și Fundația Friends For Friends, CESI – Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, SG Studio S.R.L. – editor al publicațiilor Zeppelin și e-zeppelin.ro, Asociația Tomorrow’s Architects, Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România, Asociația Arhipera și Asociația Barză Viezure Mânz.

Proiectul cultural „Bucureștiul care n-a mai fost” este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB, în cadrul Programului „București. Împreună” 2025. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București, prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.)

Posted by Ana in Contemporane, Dialoguri, 0 comments

Juriul Romanian Jewelry Week 2025

În contextul organizării Romanian Jewelry Week între 1-5 octombrie 2025 la Biblioteca Națională a României, eveniment aflat deja la a șasea ediție, ne-am dorit să aflăm ce spun marii experți internaționali despre noile provocări ale artei contemporane.

Romanian Jewelry Week 2025 aduce în capitala României un juriu de excepție, format din personalități marcante ale bijuteriei contemporane internaționale. Experți cu vastă experiență în domeniul artei aplicate, curatori renumiți și manageri de prestigiu ai unor importante platforme și evenimente de bijuterie din întreaga lume se reunesc pentru a evalua și susține excelența în designul de bijuterie contemporană. 

Juriul va stabili premiile ROJW din cadrul unei expoziții excepționale ce reunește 270 de designeri din peste 70 de țări, acordând Marele Premiu ROJW, alături de alte distincții importante, precum premii pentru tehnică, inovație și expresivitate artistică. Această selecție riguroasă transformă Romanian Jewelry Week într-un reper global și o platformă valoroasă pentru dialogul și recunoașterea bijuteriei de autor.

În contextul proceselor noastre de învățare, vedem o evoluție a creativității pe mai multe paliere. Peisajul creativ se îmbogățește cu artiști auto-didacți, pe lângă artiștii formați într-un cadru academic structurat. Odată cu cei care își asumă singuri formarea, tot mai mulți își asumă și un alt rol: acela al autopromovării, în special pe platformele sociale. Artiștii nu mai sunt doar creatori, ci și proprii lor manageri. Așadar, care sunt economiile integrității și autenticității creative trăite de artiști, în raport cu propria lor creație și mediatizare și, implicit, în raport cu sistemele de evaluare? Recunoscând metamorfoza unor concepte poate „învechite” despre formare, ar trebui instituțiile să-și regândească responsabilitățile în evaluarea lucrărilor creative, ținând cont de sursa de cunoaștere a fiecărui designer? Acestea sunt doar o parte din întrebările pe care le pune David Sandu, curator și fondator Romanian Jewelry Week către membrii ai juriul Romanian Jewerly Week.

Vă invităm să vă delectați cu răspunsurile lor, mai jos.

Andrea Eisenschink, Exhibition Manager of «Handwerk & Design», biography:

În calitatea mea de Exhibition Manager la «Handwerk & Design», colaborez îndeaproape cu artiști din medii diverse – atât cu formare academică, cât și autodidacți. Această experiență mi-a arătat că autenticitatea și integritatea creativă transcend educația formală. Ele se regăsesc în dedicarea artistului față de meșteșug, în viziunea sa unică și în poveștile pe care le transmite prin lucrările sale. Instituții precum a noastră au responsabilitatea de a-și adapta criteriile de evaluare pentru a onora această diversitate de cunoaștere și trasee creative. În loc să ne concentrăm pe sursa formării, prioritizăm calitatea, inovația și rezonanța emoțională a pieselor prezentate. Această abordare incluzivă reflectă nu doar transformarea peisajului creativ, ci și încurajează inovația și susține expresia autentică a artiștilor. Într-o perioadă în care artiștii trebuie să navigheze și prin procesul de auto-promovare și vizibilitate media, instituțiile devin ancore esențiale – oferind contexte care recunosc și validează forme diverse de creativitate, dincolo de cadrele academice tradiționale.

Byron Vafeiadis, Curator of Education & Collections, Ilias Lalaounis Jewelry Museum, Athens:

În peisajul creativ actual, granițele tradiționale ale învățării, practicii și identității profesionale devin tot mai fluide. Epoca digitală a deschis un acces fără precedent la cunoaștere, permițând designerilor și artiștilor să experimenteze liber și în propriul lor ritm. Autodidactismul nu reprezintă o amenințare pentru educația tradițională, ci o evoluție a procesului de învățare. Educația formală face mai mult decât să predea tehnici; ea adaugă valoare oferind context istoric, fundamente etice și perspective diverse, îmbogățind profunzimea artistică. Instituțiile au datoria să pregătească noua generație pentru realitățile de a împărtăși și susține creația într-o lume hiperconectată. Studenții trebuie învățați cum să utilizeze instrumentele digitale fără a deveni sclavii acestora, cum să navigheze în social media fără a-și compromite valorile și cum să-și construiască cariere financiar sustenabile fără a-și pierde sufletul artistic. Presiunile economice, precum creșterea costurilor, resursele limitate și publicul precaut, influențează modul în care arta este creată și percepută. Această situație economică a creat un fel de blocaj: artiștii produc sub presiune, iar publicul consumă cu prudență. Drept rezultat, toată lumea este nevoită să ia decizii financiare care afectează nu doar modul în care se face arta, ci și modul în care aceasta este evaluată și distribuită.

Bryna Pomp, Director and Curator of MAD About Jewelry, Museum of Arts and Design, New York:

Simt că este absolut esențial ca orice program de bijuterie dintr-o instituție academică importantă să pregătească studenții nu doar din punct de vedere tehnic, ci și tehnologic – în sensul tehnologiei sociale.
Dacă scopul unui student în bijuterie este să își dezvolte o practică și să își vândă lucrările, atunci bijutierul trebuie să fie echipat cu cunoștințe care depășesc procesul de creație propriu-zis: oportunități de vânzare la nivel global, galerii de bijuterie contemporană, apeluri deschise și competiții, precum și expunere pe rețelele de socializare. Și da – un „da” răsunător – în ceea ce privește complexitățile cu care se confruntă artiștii, fiind nevoiți să gestioneze toate aceste aspecte – implicate în menținerea unei practici în bijuterie – de unii singuri. Cu siguranță poate fi copleșitor, iar timpul consumat pentru aceste activități trebuie echilibrat cu atenție față de timpul necesar procesului de creație. În esență, cea mai mare provocare pe care o văd în fața artiștilor de azi este găsirea propriei identități autentice și rămânerea fidelă acesteia, în timp ce continuă să aspire la a crea lucrări vandabile.

Claudia Lassner, Designer, Curator, and Co-Organisation for SCHMUCK München:

Această întrebare este într-adevăr foarte actuală, deoarece granițele dintre învățarea autodidactă, pregătirea academică și formarea profesională devin tot mai neclare. În opinia mea, calitatea este întotdeauna pe primul loc – și, în cele din urmă, poți simți acest lucru imediat ce ții o piesă în mâini: poți spune dacă o idee a fost gândită până la capăt, dacă s-a investit grijă, reflecție și profunzime tehnică. Acest lucru se aplică atât lucrărilor autodidacte, cât și celor cu pregătire academică și/sau tehnică. În același timp, platformele sociale creează o competiție enormă, dar deschid și noi oportunități. Vizibilitatea, prezentarea, limbajul vizual – toți acești factori modelează percepția asupra muncii artistice astăzi. Acest aspect nu trebuie privit doar critic, ci și înțeles ca o resursă. În special pentru artiștii independenți, platforme precum Instagram au devenit de mult mai mult decât o simplă vitrină: funcționează ca o carte de vizită vizuală, un multiplicator, un instrument de auto-promovare – și adesea gratuit. În acest context, instituțiile au de asemenea sarcina de a-și regândi responsabilitățile. Pe lângă pregătirea în design, trebuie pus un accent mult mai mare pe predarea modului în care pozițiile artistice pot fi făcute vizibile și aduse în discursul public. Marketingul, strategiile de comunicare și prezența digitală fac acum parte la fel de mult dintr-o carieră artistică ca și competențele tehnice sau de design și, prin urmare, ar trebui integrate în cadrul educațional.

 

Charon Kransen, Charon Kransen Arts, New York:

Academia nu este, cu siguranță, pentru toată lumea și nici nu garantează, neapărat, o calitate remarcabilă și constantă a lucrărilor. Este, însă, un cadru în care un artist își poate dezvolta propria voce, beneficiind de îndrumare. Există un mare potențial în artiștii autodidacți. Alegerea de a deveni artist pornește adesea dintr-o înțelegere naivă a cât de imens de provocatoare este această profesie. În școală învățăm, într-adevăr, să fim profesioniști, nu doar în ceea ce realizăm, ci și în felul în care ne prezentăm. Dar asta este o cu totul altă poveste. Nu cred că școlile sunt cadrul potrivit pentru a învăța cum să fii un bun manager – acel capitol ar trebui să vină mai târziu, după încheierea studiilor. Școala ar trebui să fie concentrată pe dezvoltarea vocii tale și pe experimentare până la epuizare. Este, de multe ori, singurul moment din viață în care te poți dedica în totalitate creației. Da, autopromovarea este intimidantă – mai ales pe rețelele de socializare – dar aceasta este epoca în care trăim.

Irina Probst, Exhibition Manager at INHORGENTA MUNICH:

Peisajul creativ este din ce în ce mai influențat de artiști autodidacți și de rețelele sociale, ceea ce transformă modul în care arta este produsă și evaluată. Deși educația academică rămâne esențială pentru aprofundarea meșteșugului și a teoriei, căile alternative de învățare aduc puncte forte unice. Echilibrul dintre menținerea integrității artistice și cerințele auto-promovării complică economia autenticității. Pe măsură ce social media prioritizează vizibilitatea în detrimentul calității, artiștii se confruntă cu provocarea de a-și păstra expresia autentică. Instituțiile educaționale ar trebui să-și revizuiască metodele de evaluare pentru a recunoaște corect diversitatea formelor de învățare, fără a compromite standardele. Mai mult, integrarea antreprenoriatului și a educației media în programele academice poate sprijini artiștii în a-și susține carierele într-un mod autentic și sustenabil.

 

Justyna Teodorczyk, Director Of The Gallery Of Art In Legnica, Poland:

Odată, academia forma artistul. Aceasta însemna contactul cu alți creatori și tutori, discuții despre procese, lecturi comune și creștere într-un mediu creativ colectiv. Astăzi, experiența comună este adesea o experiență solitară. Ecranele înlocuiesc oamenii, iar tutorialele înlocuiesc tutorii. În trecut, absolventul, la pragul părăsirii școlii, trebuia să înfrunte lumea exterioară, care îl evalua. Acum, deseori, este invers – lumea descoperă, acceptă sau respinge, ba chiar ridică artistul înainte ca academia să o facă. Cu toate acestea, cred că școlile de artă ar trebui să încurajeze și să aprecieze nu doar abilitățile artistice, ci și competențele de autopromovare și organizare esențiale pentru a urma consecvent o carieră aleasă. Totuși, doar autopromovarea nu poate forma un artist. Abilitatea tehnică și talentul sunt indispensabile. De asemenea, este nevoie de curaj și carismă adevărată – chiar dacă asta înseamnă curajul și carisma de a rămâne în afara lumii social media sau a circuitelor instituționale, diplomatice și formale ale vieții artistice.

Magdalena Vélez Salinas, President and Co-founder of  AdOC and organizer of the Exhibition· Contemporary Goldsmithing:

A existat o vreme când figura patronului le permitea artiștilor să se dedice exclusiv demersului lor artistic – fie că era vorba despre o pânză, o sculptură sau o clădire. Totuși, acest lucru ducea adesea la o lipsă de conștientizare a ceea ce se întâmpla sau evolua în jurul lor, întrucât atenția lor era concentrată doar pe satisfacerea intereselor mentorului. Astăzi, platformele sociale îi determină pe creatori să aloce timp promovării. Însă, în cele mai multe cazuri, acest lucru favorizează contactul direct între artist și client, îmbogățindu-l pe primul cu perspectiva celui din urmă și conectând creațiile la preocupările actuale sau la nevoi specifice. Ca în orice demers artistic, experiența este legată de timp. O abordare academică inițială poate scurta ani întregi de învățare, însă este foarte dificil de stabilit un singur criteriu sau judecător pentru a evalua creații care țin de aspecte diferite ale artei.În cele din urmă, cel mai bun judecător rămâne capacitatea fiecăruia de autocritică.

Romanian Jewelry Week este cel mai amplu eveniment internațional de bijuterie contemporană din România și se va desfășura între 1-5 octombrie 2025 la Biblioteca Națională a României. Mai multe detali despre eveniment:https://www.romanianjewelryweek.com/

Material realizat de echipa Romanian Jewelry Week: Alexandra Bujeniță, Ilinca Sandu

Posted by Ana in Contemporane, Dialoguri, 0 comments

Interview with world-renowned photographer Muhammed Muheisen

I had the amazing pleasure of interviewing Muhammed Muheisen, a world-renowned photographer, during his visit in Romania with the occasion of the extraordinary photo exhibition “Bearing Witness” in Bucharest. “Bearing Witness” photo exhibition by Muhammed Muheisen and Howard G. Buffett was on display from September 19th till September 26th at Palais Ghica Victoria and it showcased a collection of unique images, moments in time, captured by the two change-makers: Muhammed Muheisen and Howard G. Buffett, Chairman and CEO of the Howard G. Buffett Foundation. Those images took visitors on a visual journey of 50 untold stories spanning 25 years from different parts of the world. Through this exhibition, the two photographers wanted to create more awareness, change stereotypes, and raise the voices of those photographed. The exhibition was in display until now in Athens, Hague, Amsterdam, Bucharest and it will tour the world in order to change perceptions throughout the globe.

Muhammed Muheisen is a two-time Pulitzer Prize-winner, a National Geographic photojournalist and Explorer, founder and chairman of the Dutch non-profit organization Everyday Refugees Foundation, Global Ambassador for Jordan Tourism Board and Canon. Muheisen is a Jordanian national who was born in Jerusalem in 1981, graduated with a B.A. degree in journalism and political science. Named in 2013 by TIME Magazine as Best Wire Photographer. Since 2001 he has documented major events around the world, in Asia, Europe, the Middle East, Africa and the USA and for over a decade and a half he has been documenting the refugee crises in different parts of the world. Most recently he is the recipient of the 2023 National Geographic Wayfinder Award. I was amazingly lucky to have the chance to know him better, and I invite you to deep-dive into his universe:

Thank you very much for the opportunity of having this discussion in this amazing place in Bucharest in the front of a so well-deserved photograph that speaks of so much pain, suffering and loss. How was it for you to experience this and then to show it to the world in such format?  

Thank you, Ana! It is an absolute pleasure to share with you my experience. At the end of the day I remind myself how lucky and blessed I am. I am the person always taking the picture, not the person in front of the camera. For me, there are not just pictures. These are voices, the are messeges and these are testimonies. I am a missioner and my mission is to change the world; one picture at a time, but the fact that I am a deep believer and the power of photography as a force is what keep me going. It’s not easy at the end of the day, but the big question that always rises is Did I give justice to the people? and What am I doing about it? So this is literally what keep me going.

This is like your engine, your inside engine that gives you the power to actually survive emotionally speaking through these disasters that you see. So the idea is to bring it to the people.

It aches sometimes at the end of the day that you didn’t help anybody but the idea that you gave something to someone is what keeps you also going. Helping one is better than none and that if you start believing in the difference you can make small or big, then believe me, that becomes your fuel to continue. 

And what about the points in time when you say `I stop here, I decide that this photograph tell a story and I have to tell it to the world? What ist hat trigger, the stopping point when you freeze in time for eternity?

We all pass through stages in our lives. 24 years ago I was a young man on fire, on a mission to carry this camera and travel the world to document stories and gold shifted in a way and insted of showing the war I wanted to show the people afected by the war. The next stage was How can i make an actual difference in the lifes of these people? So my point is not a hundread miles spread, it’s a marathon, especially when you love what you do. When it s passion, it’s not a job, and when you love something, you can go the meadline mile with it. So love what you do, this is the key to succes.

Absolutely. For example, you witness something terrible, a child in chains, let s say, this is one of the images that broke my heart because I am a mother and the children are the hope of the world, this is what you said at the opening exhibition… How do you decide to stop at the picture, how do you find these amazing moments in time that actually tell the story?

Thank you for explaining what photography is. The photo is a moment in time, it’s a moment in time that passes us by and to capture it you have to anticipate. So I don’t pass by and take pictures, I spend time, I invest, I get to know people and they become part of the landscape as there is nobody away to tell the story, then being part, and I believe that you are doing the same with your own projects. You cannot tell a story from the outside. To tell the story, you have to be on the inside, and in order to be on the inside, you have to win people’s trust and respect. So in order to be able to capture these pictures, you have to be welcomed.

I hope…you know, I always ask myself this question – Did I gave all of me? Did I do enough? Did I respect everybody? And that keeps me going, this moral compass inside us is actually what makes you the person or who you are. You want to succeed? You have to be honest. With yourself and with the people you photograph. That’s the key for me: respect. 

Did you manage to keep contact with one of the subjects… the subject is such an impersonal word, but the persons, the souls that you capture in your photos?

I keep in touch with almost everybody that I had an opportunity to keep in touch with. I stay in touch with many of the children, with many of their parents and my last experience was in Syria and Romanian and Ukrainian war. I met a young Ukrainian girl, her name is Nicole and we managed to stay in touch, she is in Belgium, so for me that information is the most important. I approach the people and I seek their permission, I take their stories and I get their consent. And that allows me to come back again. I don’t like to be an outsider. I have to be an insider to get your attention and to have this picture of giving justice to the people photographed in it. 

Aveți o serie de obiecte construite din lucruri vechi pe care le restaurați. Unde găsiți aceste obiecte și cum le re-integrați în contemporan?

În afară de obiectele pe care le realizăm din lemn nou, uneori folosim și lemn reciclat, dar nu restaurăm obiecte, este cu totul un alt domeniu și necesită multă pregătire. Am încercat doar de câteva ori, să vedem dacă ne place, dar îi lăsăm pe alții cu mai multă rabdare să se ocupe de restaurări. (nu știu exact la ce obiecte te referi, noi tot găsim obiecte în târgurile de vechituri, dar le luam pentru noi, nu le revindem.  «Zâmbet larg».

This is amazing and this photography that you create brings justice to the world. I write about heritage. Can photography be considered a heritage element?

Can you imagine walking out one day without having a picture in the newspaper? What would you have learned about history if there was no photograph? So for me, the picture is the documentation from yesterday to today, tomorrow and the coming generations. We write history trough photographs, that is the power of the picture, it lives forever.

I truly believe that as well. Heritage has three components that draw people: the architectural, the aesthetical value, that is obviously underlined in all your photographs, and the historical value, which is quite mathematical: we can calculate it. There have been so many conflicts in the world and you have been documenting conflict for years and years. I think one of the most important values that is underlying in your photography is the memorial and symbolical value. Especially in our world, which is relying a lot on image, on transmitting images across borders.

Many of these pictures were taken 25 years ago and they look as if it’s just happened and that is the power of the picture, it literally lives forever and I always say, if it’s not documented, is as if it never occured. They are credible pictures. We live in a difficult time where we have the revolution of information – you have news, you have AI, so these photographs that documented with credibility, with integrity, this is your right source to what happened yesterday. 

Indeed. Did you see in all these years of documentation that we go towards something good or are we increasing our conflict situation?

I am a very optimistical person, I am positive and I believe in colours, I believe in positive signs, I believe in the goodness in the people. For me there is nobody bad or good, everybody is good if you try to find that good seed in people. So I believe in humanity, I believe that if we are together we can do a lot of great things. One hand doesn’t clap without the other. But we need more hands to clap. Of course there are so many tragical stories but I choose to look at the ones that colour, I try so see the hope in some of the children s and I picture now the image with the balloons. Altough the story behind it is critical. How do you find this hope behind your photographs? Hope is all that I ve got. I am a storyteller, I am an artist, I am hopeful, I was a child one day and when I take these pictures I feel like a child again.

Posted by Ana in Dialoguri, 0 comments

Povești în lemn cu Octavia Loiș, co-fondator ȘEZI

Anul acesta ȘEZI împlinește 10 ani de activitate, timp în care fondatorii, Octavia și Lucian, și-au perfecționat procesul de căutare și de găsire a simbolurilor în patrimoniul cultural și natural, simboluri care ajung să fie sculptate într-un mic atelier din comuna Ciugud, judeţul Alba pe un scaun din lemn de paltin. Octavia și Lucian, artiști și arhitecţi, au pus bazele brandului ȘEZI în anul 2014. De atunci, ei studiază fondul stilistic autohton pentru a pătrunde în limbajul universal al simbolurilor. Armonia formelor din trecut îi inspiră, locuiesc în natură și îmbină imaginea prezentului cu arta trecutului, folosind tradiția ca punte de legătură. Complexitatea proiectelor create de ei atinge diverse domenii ale creativității, printre care sculptura și arta lemnului, arhitectura de interior, poezia, pictura, proiectarea și design-ul grafic. Eu m-am îndrăgostit de scaunele ȘEZI și de simbolistica lor bogată, și mă fascinează că este o afacere de familie. Scaunele ȘEZI pot fi ornate cu pernițe delicate pentru care au împrumutat culori din țesături vechi, culori pe care străbunica lui Lucian sau mama Octaviei le brodează fie pe pânză de sac, fie pe o serie de pernițe cu țărani simpatici. Dar dincolo de scaune, există și băncuțe, mese, obiecte de mobiler, obiecte de iluminat, piese de șah, chiar și paturi și noptiere. Am stat la povești cu Octavia Loiș, în timp ce pregăteam un proiect de suflet despre care abia așteptăm să divulgăm mai multe, și iată ce a ieșit:

„Șezi” este un nume pe cât de delicat, pe atât de imperativ. Ne invită să ne oprim din graba de zi cu zi, să luăm loc și să observăm cât de important este să ne ancorăm în tradițiile ancestrale ca să ne fixăm mai bine locul în lume. ȘEZI ne îndeamnă și ne oprește, ne ține în echilibru. Cum ați ajuns la acest nume atât de sonor și de frumos?

ȘEZI era inițial numele „scaunelor de lemn pentru casă de piatră”, un set de mobilier cu simboluri vechi, pentru tinerii care se căsătoresc și își construiec cuib, un îndemn la așezare, la încetinirea ritmului. Ne-am gândit la mai multe nume, dar acesta ne-a ales pe noi. 

Fiecare obiect pe care îl creați este unic. Cât de mult durează să realizați un astfel de scaun cu poveste?

La început, procesul de creație era mai îndelungat; pentru un singur model de scaun aveam nevoie de o săptămână bună. Etapele sunt aceleași și acum, dar timpul s-a înjumătățit. De-a lungul anilor, dinamica atelierului nostru s-a modificat, am avut diverși colaboratori care ne-au ajutat să evoluăm. De câțiva ani suntem în această formulă: ȘEZI se ocupă de partea de concept și proiectare, după care modelele construite pe calculator și planșele de execuție merg la Atelier53, la Masara sau la Grațian Dumitrașcu, trei echipe pe care ne bazăm. Cu ajutorul tehnologiei moderne, un scaun este acum gata în aproximativ două-trei zile, ceea ce nu e puțin, pentru că fiecare element trece prin mâini iscusite, de mai multe ori. Dar în general, o comandă conține mai mult de un scaun, așa că procesul este și mai eficient, pentru că vorbim de serii mici.
Chiar dacă avem colaboratori și totul merge bine, nu am renunțat la atelierul nostru mic în care am început să meșterim. Este dotat cu utilaje profesionale, situat chiar în curtea casei în care locuim. Lucrăm aproape zilnic aici, facem prototipuri și studiem proporții, onorăm chiar unele comenzi speciale, iar mobilierul din casa noastră e făcut în mare parte aici.

Unde ajung obiectele ȘEZI de obicei?

Obiectele ȘEZI ajung la oamenii care doresc să aibă o fărâmă de istorie crestată în lemn masiv. Piesele noastre se încadrează perfect în casele moderne, pentru a rupe un pic minimalismul și liniile monotone, dar și în case tradiționale, completând atmosfera fără să o încarce. Mobilierul ajunge la români plecați, cu dor de țară, dar și la vecini care apreciază. Credem în utilitatea artei în mediul în care trăim, mai ales că este artă românească, moștenită, reinterpretată și adusă în contemporan.

ȘEZI este o afacere de familie și voi amândoi sunteți arhitecți. Cum vă împărțiți responsabilitățile între voi?

Ne completăm foarte bine. Facem împreună partea de documentație, măsurători, vizite pe șantiere, apoi eu (Octa) dezvolt un concept, schițez, discut cu clienții, mă împrietenesc cu ei, trec schițele pe calculator, cu linii și dimensiuni, modele, simboluri. Îi pasez lui Luci toată treaba, pentru că el se ocupă de modelare grafică, construiește totul în 3d, se gândește la partea de structură, mai discutăm împreună până ajungem la forma dorită de noi și de client, iar apoi tot el face și randările obiectelor, cu texturi și materiale. Eu mă ocup de promovare și poze, site, mail-uri, contabilitate. Iar în atelier, el stă mai mult, face partea brută, eu mă ocup de finisaje. Și tot așa.

Octavia și Lucian - Foto de Alex Damian
Octavia și Lucian - Foto de Alex Damian

Unul dintre motto-urile voastre spune așa: „Există un limbaj comun al simbolurilor, ca și cel al cifrelor, care va fi întotdeauna actual.” De unde vă luați inspirația pentru a construi simbolurile care ornează scaunele și obiectele de mobiliez ȘEZI?

Daaa, chiar este un limbaj comun, pentru că prin simboluri poți înțelege, de exemplu, ce a vrut să exprime cineva care nu vorbește limba ta. Și e întotdeauna actual, pentru că în prezent putem descifra mesaje vechi de mii de ani doar prin interpretarea semnelor. E interesant să descoperim aceleași modele, sculptate sau cusute, la diferite culturi din colțuri îndepărtate ale lumii. Soarele și stelele, cometele, luna și florile, infinitul și pacea, treptele, ascensiunea, valurile, uneltele, abundenta, perioadele anului, toate apar în reprezentările de pe țesături, ceramică, lemn, piatră, metal. Inspirația o luăm din cărți și vestimentații vechi, vizite la muzee, excursii de studiu, dar și din liniștea mediului în care locuim.

Aveți o serie de obiecte construite din lucruri vechi pe care le restaurați. Unde găsiți aceste obiecte și cum le re-integrați în contemporan?

În afară de obiectele pe care le realizăm din lemn nou, uneori folosim și lemn reciclat, dar nu restaurăm obiecte, este cu totul un alt domeniu și necesită multă pregătire. Am încercat doar de câteva ori, să vedem dacă ne place, dar îi lăsăm pe alții cu mai multă rabdare să se ocupe de restaurări. (nu știu exact la ce obiecte te referi, noi tot găsim obiecte în târgurile de vechituri, dar le luam pentru noi, nu le revindem.  «Zâmbet larg».

Mi-a plăcut să văd că ați creat prispa unei case dintr-un sat cu 15 locuitori. Care este povestea ei?

Prispa casei din satul Techereu cu 15 locuitori

Da, în satul Techereu din comuna Balșa mai sunt doar 15 locuitori. Ne-am bucurat când Andrei și Cristina Munteanu au dat speranță casei vechi în care locuiește bunica lui Andrei. Cu ajutorul lor, tradiția merge mai departe. Pe atunci lucram cu Viorel Bota; a fost o etapă importantă în evoluția noastră. De la el am învățat multe și încă mai colaborăm uneori. A fost muncă grea cu acea prispă, am pornit spre „satul la care se termină drumul” la ora 5 dimineața, abia răsărea soarele. Ne-am întors noaptea de la montaj, după ce am stat în arșiță toată ziua. A fost unică acea lucrare, am acceptat provocarea, dar nu am mai făcut de atunci. De exemplu la casele noastre din livadă am chemat echipe din Maramureș care doar cu asta se ocupă.

Știu din discuțiile noastre că aveți numeroase proiecte și atelierul vostru este mereu în mișcare (nimeni nu „șade” la voi). Care este proiectul cel mai apropiat de sufletul vostru?

Primul proiect, după ce am lansat pe internet scaunele pentru mire și mireasă, a fost să amenajăm un apartament în Amsterdam. Provocare mare, mai ales că nu aveam atelier și am acceptat comanda. Am lucrat la concept vreo două luni și mobilierul a fost realizat în atelierul lui Constantin Donisan din Bucovina, unchiul lui Luci. Am avut plăcerea să stăm în acel apartament de două ori, la Loredana Mavrodin, clienta care a avut încredere în noi și cu care am rămas prieteni. Poate acesta e proiectul de suflet, dar apoi au urmat muuulte altele, toate foarte importante și de care ne amintim cu drag. Un proiect cu care am făcut un salt uriaș a fost colaborarea cu Tissot, prin intermediul lui Ion Schiau și Albini Prassa. Am creat un simbol – emblemă pentru ceasul ediție limitată 1918-2018, medalioane din lemn, o masă și scaune cu simboluri din România. Amenajarea casei de vacanță a domnului doctor Săndesc și amenajarea Conacului Olarilor au fost iar proiecte importante pentru noi. Nu știu, cred că toate-s de suflet, că sigur lăsăm o parte din noi în fiecare.

Fotografiile sunt din arhiva proprie Șezi. Sper că atât fotografiile cât și răspunsurile cu tâlc ale Octaviei v-au făcut poftă să “șadeți” pe unul dintre obiectele create cu măiestrie de echipa ȘEZI în Alba!

Posted by Ana in Dialoguri, 0 comments

Interviu cu artiștii și membrii fondatori Malmaison

Inițial o cazarmă militară, Clădirea Malmaison are o importanță istorică semnificativă și o vechime de 177 de ani, timp în care aici au funcționat o Școală Militară de Ofițeri, un tribunal militar, închisoare în timpul regimului lui Antonescu și centru de anchetă și detenție al Securității în perioada de început a regimului comunist.

Atelierele Malmaison își propun să readucă clădirea în circuitul viu al orașului, inaugurând o nouă etapă în lunga istorie a clădirii. Atelierele Malmaison ocupă aproximativ 3000 mp din clădirea Malmaison, iar spațiile de lucru sunt ocupate în totalitate pe termen lung. Prin eforturile comunității artistice și cu sprijinul sponsorilor a fost renovat etajul 1, iar apoi și etajul 2, fiind ocupate acum de 36 ateliere de artiste și artiști (inclusiv un atelier la parter), alături de 9 spații de proiecte coordonate de grupuri artistice, asociații non-profit sau galerii de artă.

Comunitatea Atelierelor Malmaison a luat naștere în 2020 în jurul nevoii de spațiu de lucru dedicat pentru artiste și artiști și este în acest moment cea mai mare grupare de acest gen din București și din țară. Atelierele Malmaison au luat formă prin auto-organizarea unui grup multidisciplinar de artiste și artiști activi în diferite medii pe scena de artă contemporană din București, cărora li s-au alăturat spații de proiecte, spații artist-run și galerii de artă. Inițiativa contribuie la conturarea unui context cultural stabil și sustenabil, prin solidarizare, încurajarea colaborărilor între artiste, artiști și alți agenți culturali pe plan național și internațional și susținerea noilor generații printr-o structură de suport stabilă. Deși nevoia unor inițiative de acest tip nu este deloc una nouă, de puține ori în istoria scenei de artă bucureștene un grup atât de extins a reușit acest tip de coagulare. Comunitatea formată în jurul Atelierelor consideră că arta și artiștii, artistele trebuie să aibă un loc sigur și vizibil în societate, iar creația lor necesită o susținere pe termen lung prin existența spațiilor de expunere și de lucru accesibile ca preț și locație.

De fiecare dată când am călcat pragul acestei clădiri cu o istorie uriașă, am simțit o energie teribilă și o mare bucurie că acest spațiu este refuncționalizat și că găzduiește o comunitate vibrantă de artiști, cu o varietate mare de stiluri, metode și experiențe. Mi-a făcut mare plăcere să aflu mai multe de la ei. Unele întrebări au fost adresate întregii comunități, care astăzi traversează o perioadă dificilă. Dar alte întrebări au fost adresate în mod specific anumitor membri ai grupării de artiști. Sper ca această discuție să vă facă curioși să treceți pragul Malmaison, în cazul în care nu ați făcut-o deja, și să deveniți și voi actori care să contribuie la stabilitatea acestui spațiu.

Vizionare plăcută!

Malmaison pare pentru unii dintre artiști ca o a doua casă. Când sunt evenimente se simte un zumzet și o vibrație fantastică a locului. Cum s-a produs această transformare dintr-un spațiu semi-abandonat într-un hub activ și atractiv pentru artiști și pentru public?

Comunitatea Atelierelor Malmaison:

 

Ideea transformării spațiului de la Malmaison într-un spațiu artistic a venit colectiv, în momentul în care am hotărât, mai mulți artiști, să întemeiem aici o comunitate creativă. 
 
Din păcate, inițiativa este constant amenințată de lipsa de fonduri și susținere financiară, situație care afectează în general sectorul cultural independent, iar în acest moment suntem într-un impas care ne afectează planurile pe termen lung. 
 
Ne aflăm la expirarea contractului de închiriere și suntem în plin proces de renegociere cu proprietarul spațiului, al cărui acționar majoritar este Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Condițiile renegocierii sunt, chiar dacă vin din partea statului, doar pur comerciale, făcând imposibilă continuarea proiectului. În acest moment încercăm din nou să deschidem un dialog cu instituțiile statului pentru a reuși să găsim o soluție pentru ca această comunitate să poată continua să existe, iar publicul să aibă în continuare acces la programul de artă contemporană oferit în spațiul în care am activat până acum.
 
Atelierele au fost create tocmai pentru a susține scena de artă contemporană din București și nu numai, de a aduce împreună artiștii, artistele, galeriile și producătorii culturali pentru a face față mai ușor provocărilor comerciale, pentru a produce un context favorabil pentru creație, de a agrega comunități în jurul artei, de educare a publicului larg, dar acest lucru este foarte dificil în contextul actual și încercăm să găsim cele mai eficiente soluții pentru a putea continua.
 
Atelierele Malmaison sunt o comunitate strânsă de artiști și galerii, un loc cheie în scena de artă contemporană din România. Prezența constantă a publicului este o parte cheie din crearea acestui spațiu creativ, iar proiectul constă în consolidarea unei comunități artistice care să faciliteze accesul vizitatorilor în spații de artă contemporană, lucru care am reușit să-l facem în special în perioada evenimentelor Open Doors, sau atunci când sunt vernisaje sau evenimente organizate de galerii. Pentru artiști și artiste aici s-a construit un loc special, în care ei nu vin doar să lucreze individual, dar și să schimbe idei și timp cu ceilalți și care le deschide accesul și către publicul larg. Spiritul de întrajutorare și dialogul constant creează sentimentul de apartenență la o comunitate afectivă și nu doar profesională și următoarea perioadă va fi decisivă pentru modul în care vom reuși să ducem mai departe acest lucru.

 

De ce ați ales spațiul Malmaison și a cui a fost ideea?

Eduard Constantin: Problema atelierelor pentru artiști a fost mereu una de actualitate, ei neputând fi în competiție cu prețurile pieței. În plus, ideea de mai multe ateliere într-o clădire există de mult, prin Uniunea Artiștilor Plastici, dar a devenit foarte greu de pus în practică după 1989. Legat de Malmaison, câțiva artiști au găsit locația, apoi s-a dezvoltat organic. Ce e interesant, după părerea mea, despre Malmaison este că tocmai această scăpare de sub control a creat un grup de artiști atât de diverși, ca practici, vârste și cercuri diferite, și asta dă unicitate spațiului.

Dan Basu: Malmaison ne-a ales pe noi, nu noi pe el. O clădire veche, istorică, în care s-au perindat diferite evenimente trebuia sa fie până la urmă și în custodia unor artiști.

Radu Boeru: Cu toții care facem parte din acest proiect am trecut printr-un lung proces de brainstorming atunci când am stabilit să ne numim Atelierele Malmaison. Personal, preferam numele inițial, ușor ironic, Kunstmaison, dar, cumva, ascundeam sub preș istoria locului și au fost suficiente voci din interiorul grupului care au influențat decizia adoptării numelui actual. La urma urmei, suntem niște artiști cu ateliere, că facem artă sau doar medităm la o lume mai bună ține de fiecare. 

Contează mai puțin cine a găsit spațiul, ci faptul că ne-am găsit într-un timp destul de scurt sinergia să dezvoltăm o serie de colaborări și evenimente către comunitate, date fiind condițiile destul de dificile în care a activat în primii ani (restricțiile în pandemie, recesiunea economică, etc.). Open Days sunt acele evenimente colective prin care, în afara etalării propriilor creații, facilitează dialogul intergenerațional și cu publicul larg care, de la un eveniment la altul, devine din ce în ce mai divers și interesat. S-a ajuns deja la ediția a cincea și, pe măsură ce vom evolua, vor urma și alte ediții. Un plus au devenit colaborările cu diverși exponenți ai altor grupuri creative pe lângă artiștii vizuali, cum ar fi formațiile care concertează aproape de fiecare dată când deschidem un OD sau diverși organizatori de festivaluri, regizori de film sau videoclipuri atrași de prezența unică a unui loc ca Malmaison în peisajul bucureștean.

Nouă (mie și Otiliei (Boeru)) ne-a fost foarte greu, din lipsă de timp și bani în perioada în care s-a inițiat restaurarea etajului și investițiile în spațiile individuale. Cred că tuturor le-a fost greu, unii dintre noi muncind pe brânci pentru a “da o față” locului posomorât și neîntreținut în care aveam să activăm. E drept, am beneficiat de niște sponsorizări mai mult decât binevenite în acea perioadă, dar forța de muncă și priceperea a fost a noastră, colectivul Malmaison. Și, se pare că s-a făcut treabă bună, nu-i așa? Nota 7 din 10 ca dificultate. 10 din 10 dacă vorbesc strict din punctul meu de vedere.

Cum influențează istoria locului Malmaison arta care se desfășoară aici?

Giles Eldridge: Istoria clădirii nu influențează direct munca artiștilor de la Malmaison, dar fiecare artist este conștient în mod acut de istoria locului, iar această sensibilitate poate fi prezentă în lucrări în mod latent.

Fiecare artist și-a renovat propriul studio în funcție de nevoile personale, astfel că dificultatea procesului a fost conținută în constrângerile individuale.

Aspectele pozitive ale clădirii sunt spațiile efective. Acest lucru înseamnă că există o senzație de diversitate amplă. Lucrul mai puțin plăcut este că această diversitate înseamnă că nu întotdeauna sunt atât de mulți oameni în clădire. Mulți artiști nu sunt, de fapt, “studio based” adică folosesc studiourile doar pentru diferite proiecte , în timp ce pentru alții, studio-ul este în sine o parte integrală a practicii lor: aceasta reprezintă pur și simplu diferitele metodologii ale artiștilor de aici.

Eduard Constantin: Unele dintre galerii au lucrat activ cu istoria clădirii, în programul lor, iar uneori mai glumim despre fantomele care bântuie clădirea.

 

Cât de greu a fost pe o scală de la 1 la 10 să aduceți locul de la stadiul în care se afla acum 3 ani la stadiul în care se află acum?

Eduard Constantin: Pe o scară de la 1 la 10 cred că 11, pentru unii a fost mai ușor, pentru alții mai complex. În rest ne-am ajutat între noi cât am putut și probabil asta a și sudat comunitatea.

Care este cea mai frumoasă parte și cea mai grea parte (sau mai bine zis sumbră parte) la Atelierele Malmaison?

Eduard Constantin: Hai să vedem partea luminoasă a situației, suntem încă aici și facem lucruri.

Radu Boeru: Cel mai bun/frumos lucru care se întâmplă la Atelierele Malmaison este aducerea sub același acoperiș a unei multitudini de generații, atitudini, stiluri, tehnici și viziuni care, deși diferite, se completează și creează un amalgam rar și inedit. Învățăm unii de la ceilalți și conviețuim “artistic”, construind cumva aleatoriu o comunitate într-un cadru fragil, cum e cel al culturii în contextul actual și, particular, al artelor vizuale. Plus contactul cu oamenii din afara sferei artistice, manifestat în special la Open Days, care, pe lângă faptul că te încurajează să mergi mai departe, îți oferă și un profil mai clar al consumatorului de act artistic, astfel înțelegându-ți contextul și devenirea.

La Malmaison sunt numeroase galerii, numeroși curatori, numeroși artiști. Mereu se mai întâmplă câte ceva, se creează, se distruge, se adaugă. Ca o mișcare Browniană. Cât de greu este să lucrezi cu un colectiv atât de mare, de divers și de neomogen?

Eduard Constantin: Probleme apar  și între doi oameni cu cât timpul trece și apar tot felul de situații, totul stă în maturitatea de a le depăși.

Radu Boeru: Manifestările galeriilor sunt organizate, calculate, profi; ale noastre sunt mai browniene, dar asta nu că nu am avea un plan/idee despre ce vrem să facem, ci că toată activitatea noastră de la Atelierele Malmaison se află în conjuncție atât cu viețile noastre personale aglomerate cât și cu profesiile “aducătoare de bani”, astfel rămânându-ne puțin timp pentru a crea ceva bine stabilit, bugetat și organizat. De fapt, așa se vede din exterior, sunt de acord, dar, în realitate, cred că am devenit foarte abili în a pune în scenă lucruri faine într-un timp scurt și cu buget mic spre zero. 

În procesul de transformare a locului, care a fost cea mai inedită descoperire (acte vechi, lucruri ascunse în pereți, în tocurile ușilor, sobe smulse din podea etc.)?

Radu Boeru: Eu nu am găsit nimic interesant în atelierul meu, doar niște ferestre mult prea înalte care nu se închideau complet, iar la prima bătaie de vânt atelierul nu numai că se transforma în Open Doors, dar și în Open Windows. Ce am văzut, în schimb, când am fost prima dată aici, au fost niște pancarte din anii ’90 ale Alianței Civice, probabil folosite în marile proteste din anii aceia și-mi pare rău că nu am “subtilizat” măcar una. Am fost un mare fan AC în anii ăia tulburi, aș fi fost cumva îndreptățit să iau o pancartă, nu?

Credeți că Atelierele Malmaison au și rolul de a educa publicul interesat de artă?

Giles Eldridge: În ceea ce privește educația, cred că Atelierele Malmaison pot funcționa ca un instrument educațional prin predare efectivă, precum și prin expoziții și alte evenimente; nu atât ca o responsabilitate, ci mai degrabă într-un sens inevitabil; practica artei are în mod necesar o funcție educațională performativă.

Dan Basu: Atelierele Malmaison sunt o serie de spații dedicate artei, artiștilor, și implicit publicului. Orice loc dedicat acestei scene nu face decât bine, tocmai prin îmbogățirea paletei culturale.

Eduard Constantin: DA. Numărul mare de oameni care ne vizitează la fiecare open doors, și mulți dintre ei revin și la edițiile următoare (oameni din domenii diferite), precum și copiii care au participat la programele educative arată că genul acesta de spațiu poate genera o altfel de înțelegere a artei contemporane, mai prietenoasă, diferită de cea pe care oamenii o au într-un muzeu de exemplu.

Radu Boeru: E prea mult spus educare. Au fost evenimente educaționale pentru copiii și tinerii din sector, susținute de Primăria Sectorului 6; acestea au avut un scop clar educațional. Însă, mai important, este că Atelierele Malmaison creează un cadru în care publicul se poate autoeduca, fie ca privitor, fie ca partener de dialog al artiștilor din comunitate, fie, pur și simplu, simpatetic, prin atracția pe care spațiul o are asupra sa. Am văzut vizitatori care fuseseră și la Tate, Pompidou și Guggenheim, unii apreciind ce facem, alții strâmbând din nas, dar și oameni fascinați că descoperă un alt tip de artă față de carul cu boi, florile-n glastră și țărăncuțele pe lavițe cu care sistemul i-a servit pe toată perioada lor de educație. Artă care le-a plăcut și față de care și-au manifestat interesul de a o înțelege și asimila. În concluzie, cadru autoeducațional în primul rând.

 

Simțiți că v-ați atins obiectivele pe care le întrevedeați acum 3 ani când ați început acest proiect ambițios?

Giles Eldridge: Viitorul este dificil de prezis, dar va depinde de atitudinea proprietarului terenului, care în acest caz nu este deosebit de interesat de ceea ce facem (este o poveste cunoscută, am văzut că s-a întâmplat în întreaga Anglie în ultimii treizeci de ani – artiștii regenerează o clădire sau o zonă a unui oraș și proprietarul îi mută pentru a exploata beneficiile regenerării).

Radu Boeru: Fiind atât de eterogeni din toate punctele de vedere, nu am avut vreun obiectiv clar în prima fază decât cel de a funcționa armonios în acest spațiu. Față de Fabrica de Pensule sau alte comunități artistice din România care au avut o agendă clară de la bun început, noi “ne-am întâmplat”. În continuare, obiectivele noastre comune, care s-au conturat pe parcurs, sunt să ne permitem continuarea activităților în acest spațiu, să putem organiza Open Days cel puțin o dată pe an și să devenim mai vizibili atât individual cât și ca grup. Mai ambițios, poate să devenim un reper permanent în peisajul cultural bucureștean, o destinație de pelerinaj a iubitorilor de artă.

 

Ce mai urmează pentru Malmaison, care sunt planurile de viitor?

Comunitatea Atelierelor Malmaison:

Dorința noastră acum este să ne desfășurăm în continuare activitatea în locația în care comunitatea noastră de 46 de artiste și artiști și 11 spații de proiecte și galerii a investit resurse considerabile de timp și financiare pentru a ajunge mai aproape de publicul iubitor de artă și cultură.

Fotografiile sunt din arhiva proprie a Atelierelor Malmaison. Sper că v-au făcut poftă să treceți pragul acestei clădiri interesante și să descoperiți comunitatea de artiști de aici!

Posted by Ana in Dialoguri, 0 comments