Vă las mai jos un extras din numărul de pe februarie al suplimentului După Afaceri Premium al Ziarului Financiar, unde am oferit un interviu interesant despre proiectul Aici a stat. Îi mulțumesc Alinei Vasiliu pentru oportunitate!
noi 2 | despre POVEȘTI și MECANICA LEMNULUI
16
februarie- 16 martie 2022
ANCA SMĂRĂNDACHE
PETRE STAICU
Expoziția noi 2 | despre POVEȘTI și
MECANICA LEMNULUI prezintă în tandem doi autori a căror pasiune pentru
povești și personaje fantastice este transpusă în tehnici grafice ilustrative
de către Anca Smărăndache și în obiecte tridimensionale cinetice de către Petre
Staicu.
Situate în mare parte în
zona oniricului, ilustrațiile Ancăi Smărăndache au ca punct de plecare opere
din sfera literaturii, trecute prin filtrele propriilor preocupări, apelând în
mod constant la recuzita amintirilor personale
din care inserează asumat fragmente. Selectate din proiecte ample de ilustrare
și prezentate publicului în mare parte în premieră, lucrările Ancăi Smărăndache
invită la lectură si admirație. Reprezentările figurative, minuțios realizate, sunt
introduse într-un imaginar fantastic complex, transpus în tehnici mixte,
picturale și grafice. Preocupată de
redarea senzațiilor și sentimentelor, de căutarea sensurilor pe care fiecare
gest plastic le evocă, lucrările relevă dorința autoarei de a investiga,
descoperi și reda în manieră plastică, expresivă, propriile răspunsuri. Anca Smărăndache
inserează cu precizia unui ceasornicar componente aparent mărunte, ce au rol
funcțional și descriptiv, învestite cu conotații simbolice, menite să
coroboreze pentru funcționarea armonioasă a întregului. Devenite laitmotiv în creația Ancăi
Smărăndache, reprezentarea cărților revine în compoziții ca simbol al lecturii,
alăturate personajelor umane, fantastice, păsărilor personificate, proiectate
pe fundalul decorurilor vegetale sau ambientelor domestice.
Exponatele create de Petre Staicu pot fi considerate
sculpturi cinetice, ronde-bosse, dar și obiecte sau asamblaje, daca luăm în considerare
multitudinea componentelor inserate: roți dințate, tije metalice, pârghii,
șuruburi, cuie. Cele optsprezece lucrări fac parte integral din proiectul Automatonia,
denumire ce are la bază cuvântul grec automaton – una din primele forme
de inginerie mecanică, termen care este folosit pentru a descrie mecanisme non-electrice sau, în acest caz,
figurine sculptate, ce sunt puse în mişcare, în general printr-o simplă rotire
a unei manivele. Fiecare automaton ilustrează de data asta tridimensional mai
mult decât un personaj lucrat manual, unicat. Obținute pe parcursul a două
decenii în postura de scenograf pentru teatru și cinema, de grafician și sculptor,
acumulările autorului se remarcă cu ușurință atunci când privești lucrările. Sculptate
cu trăsături particularizate și individualități distincte, personajele lui
Petre Staicu sunt prezentate într-un context, într-un cadru narativ sugerat prin
prezența elementelor arhitecturale, a pieselor de mobilier, a păsărilor, în
care actiunea se întâmplă prin însăși participarea ta – nu doar introspectiv,
ci și concret. Prin rotirea unei manivele sau deschiderea unui sertar, parcurgi
o alta etapă a poveștii, descoperi indicii și ești provocat să afli tâlcul regizat
de cele mai multe ori, cu umor, de către Petre Staicu.
Expoziția este deschisă publicului,
începând de miercuri, 16 februarie, în
intervalul orar 11.00 – 18.00, în zilele de luni până vineri, cu respectarea
tuturor prevederilor care se impun în starea de alertă. Accesul este
gratuit.
Mai multe detalii despre seria
evenimentelor expoziționale Elite Art
Gallery sunt disponibile pe pagina noastră de Facebook și pe http://www.eliteart-gallery.com/
Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin organizarea unor ample proiecte culturale, care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări inovatoare ale artei contemporane, precum și ale unor valori deja consacrate. Asociația implementează proiecte în domeniul artelor vizuale, muzicii, dar și proiecte educaționale.
Elite Art Gallery
Piața Națiunile Unite, nr.3-5, bl. B2, parter, București
Pe 2 noiembrie 2021, Asociația Opus lansează site-ul bilingv casedemuzicieni.ro, un proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul programului București – Oraș deschis 2021. În premieră, inițiativa aduce în atenție casele unor mari muzicieni care au locuit în București, din secolul al XIX-lea și până aproape de prezent (de la Anton Pann, Alexandru Flechtenmacher, C. C. Nottara, George Enescu și până la George Georgescu, Dinu Lipatti, Dan Mizrahy, Ion Voicu, Mihail Jora, Constantin Silvestri, Cella Delavrancea, Ștefan Gheorghiu, Silvia Șerbescu, Iosif Sava, Maria Tănase, Emilia Petrescu, între alții), reunite pe o singură hartă digitală și documentate prin intermediul unui site dedicat acestora.
Proiectul își propune să pună la dispoziția tuturor utilizatorilor de internet informații esențiale despre patrimoniul material, imobiliar al Capitalei (fiind vorba, în bună parte, despre spații cu semnificație istorică), totul corelat cu povestea marilor personalități ale culturii muzicale românești care le conturează un profil distinct și viu până astăzi în memoria afectivă a orașului București.
Este vizat un public de toate vârstele, interesat să cunoască povestea orașului, care având acest ghid online la dispoziție, este invitat la plimbare pe străzile Bucureștiului. Cei plecați în căutarea acestor imobile (și nu numai ei) vor găsi pe site-ul casedemuzicieni.ro informații esențiale despre istoria culturală a Bucureștiului redactate de muzicologii și, în același timp, realizatorii de emisiuni la Radio România Muzical (Ioana Marghita, Ștefan Costache, Larisa Clempuș, Monica Isăcescu, Petre Fugaciu), informații oferite de arhitecții implicați în demersul de față despre casele ce fac subiectul proiectului (cele mai multe texte aparținându-i arhitectei drd. Andreea Mihaela Chircă), însoțite de fotografii actuale (realizate de Andra Aron, fotograf profesionist, absolventă a Facultății de Regie-Film și TV), dar și extrase din arhive. Daniel Ivașcu, artist vizual și graphic-designer a asigurat realizarea site-ului și concepția sa grafică, iar traducerea îi aparține Mariei Monica Bojin.
Proiectul este unul interactiv, în sensul în care a adresat o invitație tuturor celor care dețin informații despre case în care au locuit muzicieni și pentru cei care descoperă în plimbările lor case cu plăcuțe comemorative, de a le semnala sub forma unor mesaje transmise pe pagina de Facebook a proiectului (Case de muzicieni), urmând ca propunerile să fie integrate pe site și în hartă, după verificarea lor, specificându-se numele celui căruia i se datorează completarea respectivă.
Finalizarea celor două activități principale (realizarea hărții digitale și a site-ului casedemuzicieni.ro) va fi marcată de un eveniment de lansare, pe 2 noiembrie 2021, ora 16.00, la care va participa Formația „Imago Mundi” – ce promovează muzica veche românească într-o abordare modernă – la Casa Memorială „Anton Pann”, în ziua în care se împlinesc 167 de ani de la trecerea la cele veșnice a compozitorului, culegătorului de muzică tradițională și profesorului Anton Pann.
Proiectul a fost co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB, în cadrul programului „București – Oraș deschis 2021”. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.
Organizator: Asociația “Opus”.
Sponsori: BRD și doamna Ioana Georgescu Răileanu.
Parteneri: Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național „George Enescu”, aiciastat.ro, e-zeppelin.ro, Igloo, Asociația „Da’ De ce”.
Partener media principal: Radio România Muzical.
Parteneri media: Radio Trinitas și Verbsdescribsus.
O cunosc pe Ioana Nicoară din Câmpulung, unde am întâlnit-o printr-un concurs de împrejurări, datorită unei întâlniri providențiale la Cafeneaua Coloniale (unde trebuie să mergeți neapărat dacă treceți prin Câmpulung!). Am petrecut o seară de vis cu vin roșu, povești și răcoare de iunie la Vila Golescu și de atunci am ținut legături cu regularitate. Mai întâi m-am topit după personalitatea ei și apoi i-am cunoscut arta. Acuarelele ei mă dau pe spate, am urmărit expozițiile în galerii de artă, iar arta digitală produsă de studioul și echipa din care face parte, Reniform, m-a cucerit iremediabil. Principalul nucleu al producției Reniform este o viziune și un concept particular despre modul în care abordarea estetică servește sau conduce povestirea unui anumit proiect.
Având o structură modulară, Reniform colaborează cu animatori și artiști care permit echipei creative să se adapteze la proiecte diverse de animație și VFX, domeniu în care își angajează tot talentul și abilitățile.
În cadrul Festivalului XR Month Reniform a creat 3 lucrări amplasate în 3 locuri interesante din București: Zaganu, Biblioteca Biblioteca Centrala Universitara Carol, Carturesti Carusel. O lucrare intitulată “Totem” este totem urban, o prezență stranie și tăcută, de privit în cele mai dubioase locuri. La BCU și la Cărturești Carusel este amplasată lucrarea “Baie de flori”, unde Carol I este construit ca un personaj din repertoriul nostru vizual, parte din demersul Reniform de a interpreta în cheie artistică personalități istorice și culturale, demers început odată cu filmul Splendida Moarte Accident. Folosind tehnologia AR, personajul prinde volum și materialitate în fața privitorului și creează o punte între trecut și prezent.
Am reușit să mă strecor printre secundele libere ale Ioanei și să îi iau un interviu. Vă las în cele ce urmează povestea Ioanei despre Reniform, artă digitală și Festivalul XR Month:
Ești parte dintr-o echipă pluridisciplinară alături în cadrul studioului Reniform: Sergiu Negulici și Adriana Ionică. Când și de ce ați fondat Reniform? Și de ce i-ați dat acest nume?
Reniform a fost mult timp stage name-ul lui Sergiu și la un moment dat în colaborarea noastră, în 2016, a devenit tot mai clar că ne dorim un studio creativ care să meargă pe o direcție particulară față de cum funcționasem până atunci, ca parte a unui studio mare de post-producție. La acel moment ne doream să ne implicăm mai mult în filme de animație și să avem o mai mare libertate de a propune direcții vizuale sau de storytelling pentru proiecte, fie acestea filme sau reclame, iar cum direcția pornea de la Sergiu iar ”numele” era deja construit, am decis să-l continuăm astfel.
Îți dedici timpul proiectelor culturale prin care creezi atât picturi în acuarelă cât și opere de artă digitală. Ce anume îți place cel mai mult să faci, în care dintre activități simți că te “adâncești” cu totul?
Îmi place foarte mult cam tot ce fac, în toate sferele mele de activitate, fie că e vorba de animație sau de pictat. Mă adâncesc în ceea ce creez, indiferent de mediu. Am curiozități mari față de orice tehnică în care lucrez și tot cercetez și găsesc câte ceva nou cu fiecare proiect sau hârtie albă pe care o am în față.
Te-ai implicat în proiecte culturale în diferite orașe: Câmpulung, București, Timișoara. Care dintre acestea este orașul tău preferat pentru a-ți expune arta și de ce?
Fiecare oraș are particularitățile sale și îmi plac mult toate trei. În București, pentru că am locuit 30 de ani, mă simt teribil de legată de o sumedenie de oameni și de locuri și revin cu mare drag. Timișoara mi s-a dezvăluit printr-o mirare a întâlnirii și m-am îndrăgostit iremediabil de acest oraș, unde chiar acum desfășor un proiect alături de Fundația Triade, o expoziție de realitate augmentată în Piața Unirii, proiectul ”De la Neacșu la AR”. Timișoara a devenit pentru mine un loc unde imposibilul devine posibil iar comunitatea artistică și culturală de acolo mi-a dezvăluit alte feluri de a face lucrurile și de a lucra cu oamenii. Câmpulung mi-a devenit casă atunci când am decis să mă mut aici, mai degrabă pentru apropierea de natură și confortul unui oraș mai liniștit, însă îmi dezvăluie mult potențial de a crește public pentru artă sau proiecte culturale. Ca și mediile, e frumos să alternezi și orașele, astfel înveți mai multe despre tine. Nu mai spun că sper să plimbăm proiectele și prin alte orașe, dacă se ivește ocazia.
Poți să ne povestești puțin despre lucrările semnate Reniform de la XR Month? Cum ați creat instalațiile și cum ați ales monumentele în fața cărora au fost amplasate?
Voi vorbi la plural aici, în numele Reniform. Ca toate proiectele recente, am lucrat ”de la distanță”. Zona BCU ni s-a părut foarte ofertantă pentru personajul lui Carol 1 din ”Baia de flori”, care era deja schițat pentru un posibil proiect. Astfel că am decis să îl reluăm și să îl adaptăm mediului, într-o experiență de rememorare și interpretare. Pentru restul amplasamentelor, am fost deschiși la propunerile organizatorilor XR Month, cărora le mulțumim mult pentru invitație. Totemul făcea parte dintr-o serie de personaje stranii schițate de către Sergiu și am decis să-l adaptăm și să-l vedem augmentat, ca o figură dintr-o mitologie și mistică falsă, de folosit într-un București cotidian.
În interpretarea curatorială a operei “Baie de flori” ați menționat filmul Splendida Moarte Accident. Despre ce este vorba acolo?
Baia de flori pornește din demersul filmului “Splendida Moarte Accident“, primul nostru scurtmetraj, regizat de Sergiu Negulici, unde am modelat o sumedenie de personaje inspirate din figuri istorice și literare, printre care Nae Ionescu, Ion Barbu sau Victor Brauner. Filmul este inspirat dintr-un eveniment real, găsirea de către Sergiu într-un anticariat a unui desen cu o scrisoare secretă pe spate, poveste care ne-a dat peste cap și ne-a pasionat teribil în acea perioadă. Întâlnirea cu autoarea desenului, Medi Dinu, și misterul cu care aceasta ne-a lăsat au deschis o lume nouă pentru noi, astfel s-a născut scenariul filmului, scris în trei oameni, Sergiu Negulici, Manuela Marcovici și cu mine, și ne-a deschis și oportunitatea de a face filmul de animație și a vedea, cu uimire, cum acest film circulă prin toată lumea și câștigă premii. Filmul poate fi văzut pe Vimeo:
Ce ai pune în capsula timpului pentru a fi deschisă peste 100 de ani?
Cărți despre lumea pe care o trăim acum, ediția tipărită a revistei Scena9, niște numere Dor, poezie contemporană, muzică, artă. Pentru că mediile artistice contemporane vorbesc despre lumea în care trăim azi. O adevărată capsulă a timpului pentru mine au fost cărțile, printre care Jurnalul lui Mihail Sebastian, Lumea de ieri a lui Stephan Zweig și multe altele. Pentru că am acea convingere că numai înțelegând trecutul, ai acces la cunoaștere despre prezent.
O galerie de artă contemporană din Tokyo sau pe strada Romulus din București. Dacă ar fi să alegi între aceste două locuri să expui o lucrare digitală, unde ai preferă să o faci și de ce?
Habar nu am cum e publicul în Tokyo și aș fi curioasă, desigur. Altfel, eu aș expune o lucrare, fie ea digitală sau pictată, oriunde aș avea ocazia. Există și un public cunoscător, care are instrumente de a recepta artă și e un moment minunat să știi că ai ajuns în contact cu oameni cu care poți vorbi lejer ”pe limba ta”, însă îmi place mult să arăt lucrări și oamenilor care se declară necunoscători, care au deschiderea de a vedea ce anume ai tu de oferit. Discuțiile sunt din cele mai surprinzătoare iar dacă reușești să pătrunzi în cotidianul cuiva care nu avea artă pe lista de azi, e cu adevărat o reușită.
Din punctul meu de vedere arta digitală este potențată de arta tradițională. Spre exemplu, o lucrare 3D sau de realitate augmentată se folosește cu succes de o lucrare arhitecturală pentru a-i da “viață”. Crezi că va veni o vreme când arta digitală va “înghiți” cu totul arta tradițională? Mai precis, crezi că arta tradițională își va mai găsi locul lângă arta digitală într-un viitor mediu spre lung?
Deși sunt pasionată de tehnologie și mă interesează felul în care aceasta se intersectează cu viața noastră și cu felul în care facem artă, consider însă tehnologia a fi doar un instrument care te ajută să creezi, cu limitările și potențialul său. Citeam recent că există locuri unde oameni merg în vacanță pentru a nu fi în contact cu social media sau cu tehnologie, iar atelierele unde îți folosești mâinile și manualitatea sunt tot mai populare într-o viață în care stăm foarte mult în fața ecranelor. Cititul pe ebook readere nu a distrus piața de carte tipărită, și sunt deja niște ani buni de când au apărut. Video didn’t killed the radio star, chiar dacă s-a diversificat felul în care consumăm conținut audio. Ce cred că face mult internetul este că crează accesibilitate ridicată pentru orice tip de conținut sau mediu. Însă nu m-aș hazarda să zic că mediile tradiționale vor dispărea.
Care sunt planurile Reniform de viitor, dacă îmi poți împărtăși din culise?
Suntem foarte bucuroși de proiectele din acest an, unde am folosit multă animație 3d și 2d, am realizat mai multe proiecte care folosesc realitatea augmentată, printre care și DicționAR pe sărite, un proiect foarte simpatic al MȚR. Avem acum în derulare un proiect al studioului cu 15 animații AR care ilustrează texte de autori români contemporani, ”De la Neacșu la AR”, o expoziție în spațiu public ce este instalată în Piața Unirii din Timișoara, în fața Muzeului de Artă, și în Piața Primăriei Câmpulung Muscel. Sperăm să o itinerăm apoi în mai multe locuri din țară. E un proiect care anul trecut părea doar o fantezie ambițioasă și suntem tare fericiți că l-am realizat, cu sprijinul AFCN. Tocmai ce am căpătat un pic mai multă experiență cu gândirea și organizarea proiectelor culturale și sper să ne dezvoltăm o serie de idei și în această zonă.
Vă invit să vă plimbați prin oraș să descoperiți creațiile parte din Festivalul XR Month, să urmăriți creațiile Reniform și felul în care arta digitală ia forme din ce în ce mai diverse. Cu siguranță veți descoperi o sensibilitate și o poveste tranpusă în mediu digital!
Fotografiile sunt din colecția Ioanei Nicoară.
S-a încheiat expoziția de artă contemporană care de 8 ani pune în lumina reflectoarelor generația nouă de artiști, designeri și arhitecți români.
● Un vizitator pe minut, în cele 10 zile de DIPLOMA, un proiect inițiat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank. Pavilionul dedicat modei, unul dintre cele mai îndrăgite de public.
● 200 de persoane au lucrat, timp de 8 luni, pentru ca DIPLOMA să se desfășoare în cele mai sigure condiții.
● 16 specializări, artiști din 9 orașe. București, Cluj și Iași, cele mai multe înscrieri.
La finalul săptămânii trecute s-a încheiat cea de-a VIII-a ediție a DIPLOMA, singurul festival dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri români. În medie, un vizitator pe minut a avut DIPLOMA în cele 10 zile ale festivalului, în perioada 8-17 octombrie, timp în care publicul s-a putut bucura de 92 de lucrări din 16 specializări, la Combinatul Fondului Plastic.
Un spațiu expozițional de 1,500 mp și 6 pavilioane în care arta a îmbrăcat diverse forme, texturi și teme, așa cum le vede noua generație de creatori. Sustenabilitatea, reîntoarcerea către rădăcini, către rural și familie, introspecția, dezvoltarea personală sau emoțională au fost printre cele mai întâlnite teme din lucrările promoției 2021. Parte dintre acestea s-au regăsit și în activările, expozițiile sau proiecțiile sponsorilor și partenerilor ediției din acest an, dar și în workshop-ul dedicat reciclării și vieții sustenabile, desfășurat de ASAP România.
Pavilionul dedicat modei și susținut de Fashion Days a fost unul dintre cele mai îndrăgite de public, vizitatorii fiind atrași de creativitatea ținutelor și de versatilitatea lor.
Sub umbrela Together We Art, IQOS a prezentat, în pavilionul care i-a purtat numele, o expoziție-concept ce a cuprins creațiile a 8 artiști multidisciplinari, ce au prezentat viziunea lor despre un viitor mai bun. De asemenea, lucrarea realizată de PREN, artist grafic și ilustrator, a atras atenția tuturor vizitatorilor – în spațiul exterior de la Combinatul Fondului Plastic.
Expoziția DIPLOMA e un proiect marca The Institute, cu un record de înscrieri în acest an, de peste 500 de lucrări ale artiștilor din 9 orașe.
Conform unei analize interne realizate în comunitatea DIPLOMA, pe un eșantion de 322 de absolvenți din ultimii 4 ani ai facultăților cu profil vocațional-creativ din întreaga țară, provocarea lor cea mai mare este găsirea primului loc de muncă în domeniul pentru care s-au pregătit, cu mențiunea că 63% dintre cei chestionați și-ar fi dorit să aibă acces din facultate la noțiuni ce țin de antreprenoriatul creativ, aptitudini multidisciplinare, noțiuni legale, de marketing, respectiv chestiuni financiare, de branding și networking. 74% dintre membrii industriilor creative consideră că expozițiile sunt esențiale pentru dezvoltarea carierei, la început de drum.
PARTENERI DIPLOMA 2021
Un proiect: The Institute
Prezentat de: UniCredit Bank
Parteneri: IQOS România, ASAP, Art Property City, Art Property Development
Susținut de: Liliac
În parteneriat cu: Primăria Municipiului București prin ARCUB
Parteneri instituționali: Combinatul Fondului Plastic, Uniunea Artiștilor Plastici din România
Parteneri media strategici: Rock FM, Radio România Cultural
Parteneri media: aiciastat.ro, Arhitext, ArtEncounters, Designist.ro, FEEDER.ro, GLAMOUR, Igloo, IQads, Lovedeco, Modernism.ro, Molecule F, Munteanu, Propagarta, Revista Arta, Revista Atelierul, Spotmedia, V fair, Zeppelin, Zile și Nopți
Partener de monitorizare: mediaTRUST România
Parteneri academici: Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Arte Vizuale din cadrul Universității din Oradea, Universitatea Națională „George Enescu” din Iași și Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino” din Iași din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”
Echipa de creație: Radu Manelici + Sebastian Pren
The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de peste 20 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, al festivalului DIPLOMA, al Galei Societății Civile, Internetics și Cartierul Creativ, inițiator al ASAP România și organizator al Effie Awards România.
O experiență culturală completă care va îmbogăți publicul, indiferent de vârstă: expoziția DIPLOMA, un proiect inițiat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, va avea loc între 8 și 17 octombrie la Combinatul Fondului Plastic din București. 1,500 mp de expoziție în 5 spații atent alese – UNAgaleria, SENAT, The Institute, IOMO Gallery, Art Safe – oferă contextul perfect pentru evenimentul aflat la cea de-a VIII-a ediție.
Universul DIPLOMA cuprinde, în acest an, 92 de lucrări din 16 specializări diferite – de la arhitectură, pictură sau fotografie, la scenografie, modă sau lucrări de metal, sticlă și ceramică. Vizitatorii vor descoperi prin intermediul festivalului diversitatea, complexitatea și unicitatea generației noi de artiști. Lucrările pot fi admirate în cele 5 puncte ale Combinatului Fondului Plastic – UNAgaleria, SENAT, IOMO Gallery, Art Safe și The Institute. Ultimul spațiu a fost inaugurat chiar în această toamnă și își propune să fie un punct de intersecție multidisciplinar, unde publicul să experimenteze arta noilor generații prin evenimente variate, în conformitate cu noile reguli ale contextului actual.
DIPLOMA este mai mult decât o expoziție. E un dialog al noilor talente cu publicul, dar și cu seniorii din domeniu, nume de referință în arta plastică, în fotografie, în arhitectură, în design și în multe alte domenii conexe. 42 de specialiști au făcut parte din boardul creativ al ediției cu numărul 8 și au jurizat selecția finală DIPLOMA, printre care, Mirela Bucovicean, Omid Ghannadi, Andrei Jecza sau Eugen Rădescu.
Reciclarea, sustenabilitatea, speranța unui viitor mai bun, parte dintre temele alese de partenerii evenimentului pentru DIPLOMA 2021
Sponsorii și partenerii evenimentului au o contribuție relevantă în cadrul DIPLOMA, astfel încât fiecare are câte un pavilion expozițional care-i poartă numele, după cum urmează: Pavilionul ASAP – Art Safe, Pavilionul Art City – Spațiul The Institute 2, Pavilionul IQOS – IOMO Gallery, Pavilionul UniCredit – Senat, Pavilionul Fashion Days – Spațiul The Institute 1, respectiv Pavilionul Epson – UNA Galeria.
Parte expoziție, parte atelier, prin UPFOLD, prezentat de ASAP România, vom descoperi cum deșeurile primesc o nouă viață și utilitate prin tehnica plierii, datorită obiectelor realizate de designerul Alexe Popescu. UPFOLD își propune să găsească soluții alternative pentru ambalajele alimentelor pe care le consumăm și inițiază o discuție despre cum se pot ele reutiliza în așa fel încât să contribuim cu toții la o societate sustenabilă.
Sub umbrela Together We Art, IQOS prezintă două proiecte artistice: o lucrare realizată de PREN, artist grafic și ilustrator, și o expoziție-concept ce cuprinde creațiile unor artiști multidisciplinari care și-au propus să prezinte viziunea lor despre un viitor mai bun. Expoziția-concept poate fi văzută la IOMO Gallery.
Spațiul exterior al Combinatului devine și el un loc de exprimare artistică, în care artistul PREN își va pune în aplicare, prin creativitate și culoare, propria reprezentare despre viitor, unul pentru care dezvoltarea și diversitatea reprezintă cuvintele-cheie.
Publicul se va putea bucura și de fotografii de neuitat la eveniment, pe care și le va putea printa la festival, exclusiv în primul weekend (8-10 octombrie), cu ajutorul imprimantei puse la dispoziție de Epson.
În plus, tot în curtea interioară a Combinatului Fondului Plastic, publicul va putea admira și lucrarea artistului ILUC, ca urmare a proiectului Street Art București – artă pentru spațiile publice, cu inspirație din lectură și din capacitatea bibliotecilor de a funcționa ca poli culturali în cartiere sau dedicate artelor vizuale și dansului contemporan.
Expoziția DIPLOMA poate fi vizitată începând cu data de 9 octombrie, până pe 17 octombrie, astfel: de luni până vineri în intervalul orar 14:00–22:00, iar în weekend între 10:00 și 22:00.
Mai multe detalii despre eveniment pot fi urmărite pe Facebook, aici.
Expozițiile pot fi explorate prin intermediul platformei digitale:
digital.diplomafestival.roPARTENERI DIPLOMA 2021
Un proiect: The Institute
Prezentat de: UniCredit Bank
Parteneri: IQOS România, ASAP, Art Property City, Art Property Development
Susținut de: Liliac
În parteneriat cu: Primăria Municipiului București prin ARCUB
Parteneri instituționali: Combinatul Fondului Plastic, Uniunea Artiștilor Plastici din România
Parteneri media strategici: Rock FM, Radio România Cultural
Parteneri media: aiciastat.ro, Arhitext, ArtEncounters, Designist.ro, FEEDER.ro, GLAMOUR, Igloo, IQads, Lovedeco, Modernism.ro, Molecule F, Munteanu, Propagarta, Revista Arta, Revista Atelierul, Spotmedia, V fair, Zeppelin, Zile și Nopți
Partener de monitorizare: mediaTRUST România
Parteneri academici: Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea de Arte și Design Cluj-Napoca, Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Arte Vizuale din cadrul Universității din Oradea, Universitatea Națională „George Enescu” din Iași și Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino” din Iași din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”
Echipa de creație: Radu Manelici + Sebastian Pren
The Institute promovează industriile creative din România, urmărind să contribuie la modernizarea României. The Institute inițiază și organizează evenimente de peste 20 de ani și a construit o comunitate ce reunește antreprenori, profesioniști și publicul industriilor creative din România. Prin tot ceea ce face, contribuie la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în țară, crește și diversifică audiența atelierelor, designerilor, micilor afaceri, agențiilor și manufacturilor, promovează antreprenorii și profesioniștii creativi pe plan național și internațional. Este fondator al Romanian Design Week, al festivalului DIPLOMA, al Galei Societății Civile, Internetics și Cartierul Creativ, inițiator al ASAP România și organizator al Effie Awards România.
Asociația Antistatic a lansat proiectul „Mergând pe Străzi cu renume” prin care aduce mai aproape de bucureșteni informații despre personalitățile istorice care dau numele străzilor capitalei. Cu sprijinul ARCUB continuă proiectul ”Străzi cu renume” ilustrând 50 de figuri marcante care au dat numele străzilor capitalei. Obiectivul este de a ajunge la un public cât mai larg, de aceea au fost alese 50 de străzi din toate colțurile capitalei.
Pentru a articula mai bine legătura dintre oameni și locuri, vor fi realizate o serie de tururi ghidate care vă vor plimba prin istoria orașului, a caselor și a personalităților sale. Acestea se vor defășura pe data de 30, respectiv 31 octombrie și vor fi ținute de #Aiciastat. Pentru a putea participa la aceste tururi, cei interesați se pot înscrie accesând: https://www.facebook.com/events/545220739889246/
Vă invităm de asemenea să urmăriți paginile de Facebook și Instagram:
Pentru a putea participa la tururile organizate de #Aiciastat în colaborare cu Asociația Antistatic în cadrul proiectului "Mergând pe străzi cu renume" vă puteți înscrie aici:
Înscriere
Mergând pe Străzi cu renume este un proiect al Asociației Antistatic (www.antistaticasociatia.com) co-finanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului cultural București – Oraş deschis 2021. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB
Parteneri: Clubul Ilustratorilor, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi
Parteneri media: Radio România Cultural, Modernism, Zile și Nopți, IQads
Pentru mai multe informații, îi puteți contacta la adresa asociatia.antistatic@gmail.com.
Bijuteria este o formă de exprimare tipică epocilor istorice, tipice stărilor sufletești ale creatorilor lor, tipice culturilor în care se manifestă. Bijuteria contemporană este o artă care a devenit astăzi pe alocuri atipică, deoarece ia forme din ce în ce mai diverse și mai neașteptate. Metal, plastic reciclat, coji de ouă, cauciuc, piele, os, lână sunt doar o parte din materialele cu care se “joacă” creatorii de artă contemporană. Marie Jianu a ales să subjuge metalul pentru a-și exprima stările sufletești, armonia interioară și dorința de creație. Mi-a făcut mare plăcere să o cunosc (de fapt să îi cunosc mai întâi creațiile și apoi pe ea!) prin intermediul Romanian Jewelry Week 2.0 care are loc zilele acestea și despre care am scris aici și să îi iau un interviu. Veți descoperi mai jos cum a ajuns să se dedice bijuteriei și frumosului!
Care este prima bijuterie pe care ai văzut-o și ți-a rămas întipărită în minte? Era la cineva apropiat sau la cineva zărit din întâmplare?
Primele două bijuterii pe care le am în suflet și în minte sunt copilele mele. Am descoperit bijuteria contemporană mergând la cursurile de bijuterie și apoi în anul 2013 am vizitat târgul Autor care mi s-a părut excepțional, am fost copleșită de creațiile designerilor; am fost oarecum intimidată dar în același timp am început să văd altfel lucrurile.
Cum te-ai decis să creezi bijuterii?
Din dorința de a-mi face propriile brățări și coliere am început să lucrez cu pietre semi-prețioase și alte materiale și cum pofta vine mâncând am început să caut școli de bijuterie și așa l-am cunoscut pe David Sandu, fondatorul Institutului de Arta și Design, Assamblage.
Cum te-ai schimbat din 2012, de când ai început să te dedici bijuteriei contemporane?
În tot acest timp am continuat să merg la Assamblage pentru a învăța diferite tehnici de lucru, fără de care nu poți să-ți exprimi creativitatea coerent. Am experimentat tot ce am învățat fără a fi însă consecventă. Într-un final, prin 2019 am realizat că pot și că trebuie să fac prima mea colecție, aveam deja câteva piese pe care de câte ori le vedeam mă miram că le-am făcut eu și așa a apărut colecția Skepsis.
Am văzut că acum explorezi tehnica Chasing & Repoussé. Ne poți povesti puțin despre această tehnică? Cum ai început acest proces și de ce te-a atras această tehnică?
Această tehnică a apărut încă din antichitate, principalele metale folosite erau aurul și argintul pentru piese mai fine iar cuprul și bronzul pentru piese mari, sculpturale. Prin tehnica Repousse-ului se creează volum pe spatele obiectului și apoi cu tehnica Chasing-ului, a cizelurii, se detaliază, se texturează metalul pe partea din față a obiectului cu dăltițe de diferite dimensiuni și ciocan special pentru cizelura. Îmi doream încă din 2016 să fac acest curs dar lucrurile nu s-au potrivit așa că am început să învăț și să descopăr aceasta tehnică minunată la începutul acestui an alături de Maestro Acquafresca. Îmi place mult aceasta tehnică: pur și simplu metalul capătă volum, mișcare și fluiditate.
Ultima ta colecție care va fi și prezentă la Romanian Jelwelry Week se numește Pneuma. Mi se pare un nume atât de potrivit, parcă simți cum prinde viață metalul sub degetele tale. Un nume care exprimă atât forță, cât și catifelare. La fel de reușită mi s-a părut și colecția Skepsis (atât din perspectiva numelui, cât și din perspectivă estetică). Și de aceea aș vrea să te întreb cum îți alegi numele colecțiilor?
Mai degrabă numele mă aleg pe mine. Mă gândesc în timpul lucrului la colecție apoi mă hotărăsc după discuțiile cu miez cu cei apropiați dar și cu profesorii mei, caut apoi în cărți ca să mă conving de toate valențele termenilor – de cele mai multe ori realizez că se potrivesc perfect pe măsură ce descopăr si citesc.
La ce piese îți place cel mai mult să lucrezi (brățări, inele, cercei, coliere) și de ce?
Acum îmi place să lucrez în special brățări pentru că pot folosi tehnica cizelurii, am mai mult spațiu pentru scris povești cu dăltițele și ciocanul dar îmi plac și celelalte elemente de bijuterie.
Probabil este o întrebare pe care o primești adesea, dar îndrăznesc să fiu repetitivă: de unde îți vine inspirația?
Nu știu de unde. Poate dintr-un gând bun, o stare anume, din cărțile citite, din călătorii și din natură. De exemplu la colecția Pneuma cu piesele intitulate Interval, Izvor, Serafim, Îmbrățișare, Dialog am încercat să dezvălui Izvorul iubirii Serafimului care Îmbrățișează într-un Dialog permanent Intervalul dintre cer și pământ exprimându-mă în argint pur.
Când lucrezi la o piesă, când simți că ea este cu adevărat terminată?
După ce ai unit toate părțile piesei și începi să o finisezi începe să-ți zâmbească și după ce ai gâdilat-o cu puful, strălucește – nu neapărat la propriu – de bucurie și este pregătită să-și întâlnească purtătorul.
Ne poți împărtăși din culise: la ce colecție lucrezi acum, ce planuri ai pentru viitor?
Acum sunt într-o fază în care experimentez lucrul cu piese mai mari, am început cu un pocal, folosind o tehnică destul de dificilă, tehnica “snarling”, nu știu cum aș putea să o traduc în română, poate creare de volum prin trepidații.
Am început să lucrez o nouă colecție cu tehnica cizelurii dar este încă în faza inițială.
Îmi doresc să reușesc să particip consecvent la târgurile importante de profil din Romania și mai apoi din alte țări.
Vă invit să îi descoperiți creațiile lui Marie Jianu la Romanian Jewelry Week 2.0, să admirați colecția Pneuma și să stați ce vorbă cu ea. Cu siguranță veți descoperi o sensibilitate tranpusă în metal, în aripi, în “joaca” și alternarea dintre sacru și profan. Îi mulțumesc pentru acest interviu și pentru faptul că ne încântă cu creațiile ei!
Fotografiile sunt din colecția lui Marie Jianu.
Nu e nicio surpriză că în țara noastră se află nenumărate locuri pe cât de pitorești, pe atât de puțin cunoscute publicului larg. Laurențiu Cuțaru este unul dintre cei care și-a propus să le descopere pe cele mai interesante dintre ele, și-a făcut blogul Țara cu Balauri și a creat o comunitate de aprox. 4.000 de oameni pasionați ca el, cu care împărtășește imagini inedite și istoria acestor locuri. Ei bine, vă imaginați că nu am stat pe gânduri când am văzut ce frumuseți descoperă, așa că trebuia să îl cunosc mai bine și să îi iau un interviu. În cele ce urmează, domnișoarelor, doamnelor, domnilor și balaurilor, vă prezint pe nimeni altul decât fondatorul proiectului “Țara cu Balauri”!
Cum a început pasiunea ta pentru istorie pentru dave, castre romane și fortificații?
Încă din perioada liceului am devenit foarte curios în a-mi cunoaște trecutul din punct de vedere cultural, să înțeleg ce fel de evenimente istorice au clădit această țară, care sunt civilizațiile ce au dăinuit pe aceste meleaguri. Citeam foarte mult, urmăream fel și fel de documentare, dar nu m-am gândit că pot așterne aceste lucruri și în mediul online. Astfel că, fiind și o persoană căreia îi place să fie tot timpul pe teren, să înțeleagă istoria de la firul ierbii, am început să fac nenumărate drumuri prin țară vizitând, cu precădere, dave, castre romane, cetăți și fortificații medievale etc. Așa că într-o zi, în urmă cu 2,5 ani mai exact, primind mai multe imbolduri de la cei apropiați, am creat acest blog la care țin foarte mult și care îmi aduce multă liniște interioară.
Pe blogul meu, pe lângă fortificațiile din România, veți mai găsi și case memoriale, conace de poveste, curți medievale, monumente istorice sau edificii istorico-religioase. Toate acestea vin ca o extensie la numărul de dave, castre romane și cetății pe care îl veți descoperi pe https://taracubalauri.com/.
De ce ai numit blogul și comunitatea Țara cu balauri?
Din două motive:
1) Sunt pasionat de mitologia românească, de folclorul și basmele de pe aceste meleaguri. Aici regăsim balaurul, o creatură fabuloasă care dă și numele blog-ului meu.
2) Când eram copil, prietenii mă strigau uneori ‘’Laur Balaur’’.
Care este obiectivul tău în călătoriile de explorare și cercetare?
Încerc să găsesc locații cât mai izolate, cât mai uitate de lume și unde nu poți ajunge cu ușurință tocmai pentru a le face puțină lumină în mediul online.
Cum îți alegi destinațiile?
În funcție de zonă. Spre exemplu, dacă vreau să văd cetăți greco-romane, merg în Dobrogea. Dacă vreau să descopăr cule, merg în Oltenia și tot așa.
Îți planifici călătoriile în funcție de locurile despre care vrei să scrii sau te duci unde vezi cu ochii și te lași surprins de ceea ce găsești pe drum?
Le planific de cele mai multe ori, dar îmi place și să descopăr locuri noi pe traseul meu despre care nu știam.
Ce proiecte ai pentru viitorul apropiat?
Mi-aș dori să documentez toate davele, castrele romane, cetățile greco-romane și fortificațiile medievale din Dobrogrea. Practic, vreau să pun bazele unui e-book unde veți găsi fotografii cu aceste locații, localizare dar și un minim de informații.
Cum obții finanțare pentru proiectele tale?
Din propriul buzunar.
Cum ai început să documentezi, mai ales înainte să ai blogul?
Îmi creasem, deja, un folder unde salvasem o bună parte din fotografiile pe care le-am făcut în timp ce mă plimbam prin țară. Din punct de vedere al informațiilor istorice, nu prea mă documentasem în detaliu, dar apoi ușor dar sigur am început să citesc cât mai multe cărți, articole online, enciclopedii etc.
Cum îmbini meseria ta de manager de proiect cu pasiunea ta pentru istorie?
Meseria de Project Manager m-a învățat să fiu și mai organizat decât eram, astfel că acest lucru mă ajută foarte mult atunci când plec pe teren să caut locații istorice pentru că trebuie să-mi calculez bugetul, combustibilul cu care alimentez mașina, locurile unde opresc pentru a servi masa sau atunci când mă odihnesc.
Informațiile disponibile pe internet despre anumite locuri alese de tine sunt destul de puține, vagi, uneori inexacte și contradictorii. Cum te asiguri că informația pe care o transmiți este corectă, cum ajungi la sâmburele de adevăr?
De obicei, în online cel puțin, prima sursă pe care o verific este Institutul Național al Patrimoniului (http://www.cimec.ro/) . Apoi mai verific și în Repertoriul Arheologic Naţional (RAN) după care mă rezum la diferite cărți și articole unde încerc să compar informația obținută.
Ai vreo întâmplare inedită din expedițiile tale despre care poți povesti?
În timp ce încercam să descopăr castrul roman Arrubium (Măcin, Tulcea), concentrat fiind în a filma, am avut niște contre cu o gașca de câini care păreau cam hotărâți să mă alerge. Aici este filmarea: https://www.facebook.com/111629176377252/videos/4215406821851286
Care este locul tău preferat din România descoperit în ultimii ani?
Sarmizegetusa Regia. Știu, este cunoscută publicului larg, însă am vizitat nenumărate locații istorice din țara asta, dar cu greu se apropie de Cetatea Sacră. E ceva fain acolo!
Ce cărți ai recomanda despre cetați și fortificații?
La prima strigare, “Cetăți, castele și alte fortificații din România“, de Radu Oltean.
Laurențiu Cuțaru, zis și Laur Balaur, demonstrează că prin pasiune se poate realiza o muncă absolut fantastică de documentare și popularizare a patrimoniului cultural și istoric al României. Pentru alții sunt basme (cu sau fără balauri), dar Laurențiu se duce pe teren, inventariază, fotografiază, filmează din dronă și scrie o poveste faină care ajunge astfel la noi toți. Mi-ar plăcea tare mult să își atingă obiectivul de a realiza un ebook despre toate davele, castrele romane, cetățile greco-romane și fortificațiile medievale din Dobrogrea.
Fotografiile sunt din colecția lui Laurențiu.
În fiecare an aștept cu inima la gură lansarea programului festivalului SoNoRo și a turneului SoNoRo Conac ca să văd ce locuri deosebite vor “deschide” prin muzică, ce conace vor răsuna pe acorduri de Bach, ce personalități muzicale ne vor delecta auzul. Și aproape în fiecare an reușeam să ajung la cel puțin un concert marca SoNoRo, festival care a ajuns după părerea mea un regal muzical, un Eveniment cu “E” mare în tabloul muzical de la noi din țară. Un proiect ambițios al lui Răzvan Popovici ajuns fenomen național! Iar anul acesta am marea plăcere de a fi partener media al SoNoRo, iar ocazia de a-l cunoaște personal și de a-i lua un interviu lui Răzvan Popovici mi s-a părut de neratat! Vă las în ceea ce urmează să vă delectați cu poveștile sale, și vă recomand să vă luați un pahar de vin și să puneți pe fundal acorduri de muzică clasică.
Te-ai născut într-o familie de muzicieni, în București, orașul pe care eu îl iubesc foarte mult. Care este prima ta amintire cu Bucureștii, daca închizi ochii și te gândești?
Am foarte multe amintiri din București, deoarece m-am născut în centrul orașului, vis-a-vis de liceul George Enescu, în Piața Sfinții Voievozi, de unde în copilărie mergeam zilnic cu bunicul și cu sora mea fie în parcul Kiseleff, fie în parcul Herăstrau. Apoi, la finalul săptămânii, unul dintre noi era fie la bunicii din partea tatălui, în Piața Lahovary, în clădirea aceea din spatele spitalului de oftalmologie, o clădire foarte “spooky”, care arată ca în familia Adams, fie în Floreasca la străbunicii mei. Așadar, cam acesta era triunghiul care construia Bucureștiul în care am crescut eu, iar ceea ce mi-a rămas în minte din copilărie sunt toate casele splendide care la începutul anilor ’80 erau pe locurile unde acum sunt blocurile din Piața Victoriei.
Da, vechiul București, urmele lui… Și pentru că te tragi dintr-o familie de muzicieni, și tatăl și mama ta cântau la câte un instrument, cum a fost să crești pe acorduri muzicale?
A fost foarte bine, am crescut cu muzica acasă, apoi în fiecare săptămână mergeam la concerte la Ateneu sau la Sala Radio, a fost foarte util pentru a avea un mod natural de a interfera cu muzica.
Și cum și-au dat seama părinții tăi că ai ureche muzicală?
Ureche muzicală aveam amândoi, și eu și sora mea, pentru că atunci când eram mici ne-au testat.
Cum se testează urechea muzicală? Știu că la Andrei, soțul meu, și-au dat seama deoarece reproducea prin casă melodiile pe care tatăl lui le cânta la vioară.
Prin joacă. Pentru ritm te pun să aplauzi, pentru ureche să repeți un cântecel.
Deci nu are legatură cu faptul ca tatăl tău cânta la violă?
Nu, are legatură mai degrabă cu faptul că nu studiam deloc la vioară și, într-adevăr, întrucât tatăl meu era printre cei mai buni profesori de violă din Liceul George Enescu, decizia a fost destul de ușor de luat. Apoi am fost la grupa de preșcolari la Liceul Enescu, unde părinții noștri erau profesori și, încet încet, am intrat pe acest făgaș. Sora mea a fost dintotdeauna pe drumul muzicii, însă la mine a fost mai cu meandre, pentru că nu prea mă interesa așa tare. De fapt, eu m-am decis să fac muzică abia la vârsta de 17 ani, când am emigrat la Salzburg și am avut un profesor foarte bun care m-a motivat. Am început cu pianul, apoi am trecut pe vioară la 8 ani. Totuși, pentru aceste două instrumente era o concurență foarte mare, așa că ne-am gândit să trec la alt instrument. La 13 ani am ajuns să cânt la violă, iar sora mea cânta la harpă.
Ai studiat cu tatăl tau? Cum a fost?
Da, am studiat. A fost… problematic. E greu în familie. Deși el era foarte bine intenționat și îmi voia binele, eu mereu comentam, analizam, deliberam și aveam diverse alte opinii. De exemplu, când studiezi cu un profesor și acesta îți spune că este fals, nu dezbati că poate este “fălsuț”, nu merge, e fals sau curat, fălsuț nu există.
Aceste povești mă duc cu gândul la poveștile Lianei Șerbescu, mătușa mea și fiica marei pianistă Silvia Șerbescu. Sub numele Silviei Șerbescu s-a organizat și un Concurs de interpretare muzicală, la care soțul meu, Andrei, a fost premiat cu locul I de 2 ori și îmi amintesc cât de surprins a fost când a descoperit ca suntem rude, văzându-i piatra funerară alături de bunicii mei. Fiica ei, Liana Șerbescu, a emigrat în anii ’70 și ne-am reîntâlnit de curând, când mi-a povestit că la început nu a avut-o pe mama ei, Silvia Șerbescu, drept profesoară, ci pe o elevă a mamei ei. Eu trăiam cu impresia că este mai ușor să urmezi calea muzicii, că ai totul la îndemână crescând într-o familie de muzicieni, dar se pare că lucrurile nu stau chiar așa.
Da, așa este. Ai mei chiar erau pedagogi, însă mă uit la colegi de-ai mei din multe țări, ai căror părinți sunt foarte faimoși, cum ar fi Mischa Maisky, Alfred Brendel sau David Oistrakh. Am fost coleg mulți ani la rând cu Adrian Brendel, care a avut turnee împreună cu tatăl său, Alfred Brendel, iar critica internațională se orienta asupra faptului că Adrian nu este la același nivel cu Alfred. Ceea ce este normal, pentru că este alt muzician, altă maturitate muzicală.
Da, chiar am remarcat ce ai spus tu într-un interviu, că artistul este ca un vin, pe măsură ce trec anii acesta capătă maturitate și devine din ce în ce mai bun.
Chiar și Brâncuși a zis că la umbra marilor copaci nu crește nimic, așa că uneori onoarea de a crește lângă un muzician faimos poate deveni chiar o piedică, pentru că eclipsează tot. Din acest punct de vedere le sunt foarte recunoscător părinților noștri, deoarece nici nu ne-au obligat să facem muzică dar nici nu ne-au eclipsat cu personalitatea lor.
Da, este admirabil. Voi la ce vârstă ați plecat la studii?
Eu aveam 15 ani, iar sora mea, Miruna, 14.
Și, prima oară unde ați fost?
Prima dată a fost Germania, dar apoi am fost la Salzburg, Paris, la Frankfurt, am stat 5 ani la Londra, apoi la Berlin…
Ai observat metode diferite intre aceste școli și cu care ai rezonat cel mai bine?
Desigur, dar toate au fost bune. La Salzburg am avut un profesor care m-a motivat extraordinar, era o personalitate vulcanică și contactul cu el era electrizant. La Paris am avut alt profesor extrem de bine organizat, ceea ce pe mine m-a ajutat să mă pună pe un făgaș mai ordonat după ce am avut parte de libertate nelimitată de la profesorul din Salzburg. Apoi am ajuns la Freiburg unde am studiat cu un profesor foarte celebru de la care puteai sa copiezi văzând doar cum cânta. După aceea, tot la Freiburg am avut un profesor care și astăzi este mentorul meu și căruia și astăzi îi mai cânt. Un om care, din punct de vedere uman este foarte generos, iar în ceea ce privește metoda, știe să explice orice fără să separe tehnica de muzică. Acum, fiind și eu profesor, îmi dau seama cât de important este să studiezi cu studenții și muzical și tehnic, deoarece deseori se studiază doar tehnica și partea muzicală rămâne sub preș.
Mi-a rămas în minte ceea ce mi-ai spus despre profesorul tău din Freiburg, pe care l-ai menționat și într-un interviu din trecut, când ai spus că are 80 de ani și tu încă îi mai cânți din când în când. Mi s-a părut extraordinar, dar nu am înțeles exact cum procedați. Te duci la el la Freiburg, vine el aici?
Fie merg eu acolo, fie vine el aici, deoarece organizez regulat cursuri să lucreze cu bursierii SoNoRo, sau chiar pe Skype. Chiar ieri i-am cântat, învățasem o nouă Fantasie de Schumann și am avut nevoie de o a doua opinie. Iar acest lucru este foarte util, deoarece de multe ori te aduce cu picioarele pe pământ. La vârsta mea există marea tentație să crezi că tu știi mai bine, însă fiecare întâlnire cu el este un privilegiu și, chiar dacă eu am 46 ani, el are totuși 80 și sunt multe de învățat de la el. Cu el vorbesc mult despre muzică, frazări și alte subtilități. El a fost crucial pentru mine la Freiburg, apoi 15 ani am pierdut contractul.
Și cum ați reluat legătura?
Aveam un concert la Basel și vorbeam cu o prietenă care și ea a studiat cu el, moment în care ne-am gândit să îl chemăm la concert. Și a venit la concert, iar dupa exact 15 ani am reluat legătura.
Ce poveste frumoasă! Cred că asta le lipsește multor elevi astăzi, un mentor care să le arate o cale pe care să meargă, care să îi inspire.
Din păcate așa este, unii ajung profesori din varii motive, fie financiare, fie de timp, fie că “așa s-a nimerit”. Eu însă consider că în calitate de profesor, trebuie să fii atât un model de artist, cât și un model de viață pentru elevii tăi. Ca profesor, elevilor le transmiți un stil de viață, ești legătura lor cu trecutul. Și aici când vin la mine studenții, văd cărți, albume, iar asta reprezintă o inspirație pentru ei.
Ai concertat pe marile scene ale lumii, Köln, Munchen, Paris, New York la Carnegie Hall. Care este scena care ți-a rămas întipărită în minte și de ce?
Carnegie Hall. Nu o să uit niciodată când am ajuns în față și nu îmi venea să cred că este adevărat că sunt acolo. A doua oară a fost mai ok, iar acum sperăm sa ajungem a treia oară pe 2 Decembrie la concertul aniversar SoNoRo 15 ani.
Întotdeauna când cânți într-o astfel de sală de concert este un mix de trăiri, emoții, stres. Îmi voi aminti mereu când am cântat pentru prima oară în Konzerthaus și Muzikverein din Viena. Sau acum 2 ani, la Santory Hall în Tokyo. Sau la Bruxelles, la Bozar, în ziua lansării expoziției Brâncuși, a fost foarte foarte frumos. Apoi, nu voi uita niciodată când am cântat prima oară ca solist la Sala Radio, sau la Ateneu, sunt momente foarte frumoase. Țin minte, de asemenea, cât de atent asculta publicul când am cântat prima oară la Riga, un public fantastic.
Sau concertele care au avut loc în acești 9 ani de conace în locuri de poveste, de exemplu când s-a inaugurat castelul de la Micloșoara, sau conacul de la Cotești al lui Mihai Ghyka. La Cotești, la fostul conac al lui Victor Slăvescu am cântat și în interior, și în curte. Și în față, și în spate, am repetat acolo. Noi suntem foarte buni prieteni, străbunica mea avea casă după colț și viță de vie, însă noi ne-am cunoscut mult mai târziu, la București.
Deci, în curând, o sa bem vinul SoNoRo!
Chiar am făcut în urmă cu 7-8 ani, s-au numit Vivace Alb și Cantabile Roșu. Le-am făcut cu Crama Oprișor. În fiecare an am încercat să facem ceva inedit, chiar într-un an am scos o ciocolată cu un chocolatier olandez sau belgian, nu mai țin minte.
Care este clădirea ta preferată din București?
Casa noastră! Glumesc, dar din punct de vedere afectiv asta este. Altfel, evident, Ateneul Român. Apoi sunt tot felul de case prin fiecare cartier, fie că vorbim de Cotroceni, Mântuleasa, fie că sunt Art Deco, brâncovenesc, etc.
Care este clădirea ta preferată din București?
Am o mare pasiune pentru stilul arhitectural Art Deco modernist. Mereu am căutat un apartament într-un bloc modernist. Îmi place foarte mult Brauner, Marcel Iancu. Apoi îmi plac foarte mult clădirile brâncovenești și cele eclectice, care sunt extrem de frumoase.
Care este o personalitate din lumea muzicii care te-a marcat în afara de profesorul tău de la Freiburg?
Am avut extrem de multe întâlniri cu muzicieni extraordinari, cu care îmi face plăcere să împart scena și apoi chiar să devenim prieteni. De exemplu, Mihaela Martin și Frans Helmerson formează un cuplu de muzicieni extraordinari și oameni foarte generoși, iar aici se vede ce bine se îmbină generozitatea și talentul, o combinație fericită.
Cum găsești timp sa întreții aceste prietenii? Toată ziua călătorești?
Mai puțin când e pandemie. Practic, în fiecare săptămână ești într-un alt loc și concertezi cu diverși oameni, iar asta este foarte benefic ca muzician, ai ocazii să înveți foarte multe lucruri și se dezvoltă o rețea spectaculoasă de muzicieni din toată lumea. Este o rețea pe care am construit-o și prin SoNoRo, dar și eu ca muzician, de când sunt membru RARO.
Dar cum ai atâta timp, ziua ta are tot 24 ore?
Ziua are tot 24 ore, dar trebuie să fiu organizat. Căci și mie îmi place să petrec timpul cu soția mea, sau cu prietenii, e important. Soția mea nu este muzician, dar călătorește cu mine cu mare plăcere când nu este ocupată.
Cum ți-a venit ideea să fondezi SoNoRo?
Am avut o intuiție, m-am gândit că România are nevoie de un festival de muzică de cameră. Iată că, 16 ani mai târziu, pregătim o ediție aniversară. La început toți erau cumva sceptici, nu mi-au dat nicio șansă, mi-au zis să fiu vigilent deoarece România nu are nevoie de muzică. Mă bucur că au greșit.
Ai spus cândva că românii sunt extrem de generoși și că vrei să dai ceva înapoi. În ce sens sunt generoși? Cu aplauzele?
Nu neapărat, sunt generoși cu prietenii, cu cei pe care îi cunosc, la asta mă refer. Aici, să fii invitat undeva reprezintă un cu totul alt concept de musafir față de ceea ce vedem în Vest. Te uiți cum curge vinul la o petrecere în București și cât este de drămuit la o petrecere în Zurich. Acesta este un mic exemplu, dar sunt multe exemple. Inclusiv cei care susțin și ajută sunt mult mai generoși față de alte părți, însă adevărații mecena lipsesc în România.
Ați transformat foarte multe spații neconvenționale în locuri de concert, mai ales anul trecut cu pandemia ați adaptat extraordinar această slăbiciune transformând grădinile în note muzicale. În ce spațiu neconvențional nou ți-ai dori să aibă loc următoarele ediții?
Ar fi foarte frumos să facem un concert în Grădina Palatului Elisabeta. Mai sunt câteva reședințe private unde mi-ar plăcea sau alte locuri oficiale cu grădini.
Cum se diferențiază pentru tine un concert în aer liber față de unul la interior? Evident că din punct de vedere acustic este o diferență, dar din punct de vedere al sentimentelor tale, dacă ar fi să alegi?
Desigur că prefer spațiul închis. Acolo poți să creezi magie, să pornești din liniște și să ajungi la liniște. Înainte de clinchetul primului sunet, liniștea este foarte importantă. Dacă publicul este agitat, aștepți până se face liniște. Doar muzica clasică pleacă din liniște și se încheie în liniște.
Evident că un concert open air are o anumită poezie pe care nu poți să o ai în Ateneu, pentru că acolo începi cu liniște și termini cu liniște. Într-un concert open air mai faci un cvartet cu păsărelele, cu un cal care nechează, mai sunt niște cocoși care cotcodăcesc trei străzi mai încolo. Evident că, la interior, este altă treabă, pentru că muzica are nevoie de rezonanță și să ajungă intactă în interiorul sufletelor oamenilor.
Mi s-a părut că la începutul pandemiei ați pus la dispoziția publicului o parte din concertele voastre online. Ați prins chiar momentul când oamenii nu aveau alternativă. Cum a reacționat publicul? S-a uitat?
Cred că a ajutat, oamenii au fost foarte entuziasmați. Am concurat în online cu Metropolitan Opera din New York, dar nu contează. Cred că arta a ajutat populația lumii să supraviețuiască perioadei de carantină.
Da, și mai ales muzica. Au fost niște momente muzicale extrem de puternice. Dacă ar fi să îți rezumi activitatea de 15 ani în cadrul SoNoRo într-o propoziție, care ar fi aceea?
Never ending story. O poveste fără sfârșit.
E ca povestea lui Eliade, că tot suntem aici. Și ultima întrebare, ai spus la un moment dat că te ghidezi după o frază celebră a pianistului Daniel Barenboim, lucrurile imposibile sunt mai ușoare decât lucrurile grele. Care este următorul lucru imposibil pe care îl planifici?
Dacă anul trecut a fost imposibil, cred că anul ăsta este mai ușor decât imposibil. Cred că anul ăsta avem doar lucruri grele. Sunt atâtea semne de întrebare, din nou, așa că vom vedea de la proiect la proiect.
Interviul cu Răzvan Popovici mi-a confirmat încă o dată că puterea muzicii combinată cu puterea voinței sunt absolut transformatoare. Mi-aș dori tare mult ca fiecare copil care se simte atras de muzică să continue să studieze instrumentul favorit, să meargă pe acest drum, chiar dacă nu este unul facil. Dar cu siguranță este un drum plin de trăiri intense și împliniri, un drum care poate schimba multe vieți. Vă invit să participați la turneul SoNoRo Conac din acest an, deoarece echipa continuă seria lucrurilor “imposibile spre grele” și ne vor surprinde cu câteva locuri minunate pe care le (re)descoperă și în 2021. Vă voi povesti mai multe în articolul viitor!
Fotografiile sunt din colecția SoNoRo.
