Case

01
Oct
2024

Vânătoare de comori gen… vizuale #Aiciastat la Street Delivery – 6 octombrie 2024

Asociația culturală “Aici a stat” vă invită alături în cadrul Street Delivery la o vânătoare de comori gen… vizuale pe Strada Arthur Verona, un culoar urbanistic cu arhitectură și povești extrem de interesante, pe 6 octombrie 2024 la ora 11:00.

Vânătoare de comori arhitecturale, generaționale, povești scrise în tencuieli și pe asfalt. Vânătoarea de comori #Aiciastat vă va ajuta să priviți altfel clădirile pe lângă care treceți și să le decriptați misterul prin propriul limbaj. Ca să ne respectăm orașul, trebuie să îi înțelegem istoria, să îi aflăm poveștile, să îi iertăm greșelile. Nu intervenim asupra fondului construit, strada, casele și decorațiunile lor sunt chiar… comorile propriu-zise, iar voi veți fi niște fini observatori.

Vânătoarea de comori va începe la ora 11:00 în fața Cărturești Verona (Strada Pictor Arthur Verona nr. 13-15). Veți primi indicii și veți porni la explorat timp de 45 de minute acest fragment de oraș interesant ce ne îmbie la antropologie urbană: strada ce purta cândva numele Mercur. După explorare vă așteptăm înapoi în fața Cărturești să validăm descoperirile voastre.  Primele echipe care ajung înapoi la punctul de întâlnire cu toate indiciile descoperite vor primi premii din partea Cărturești. 

Vânătoarea de comori se poate desfășura individual sau pe echipe de până la 5 persoane, în limita locurilor disponibile. Prin această vânătoare de comori veți descoperi câte ceva din farmecul străzii, cine a locuit acolo, căror stiluri arhitecturale aparțin clădirile pe care le vedeți și alte surprize. Cu această ocazie veți reuși să priviți cu alți ochi clădirile și elementele arhitecturale pe lângă care treceți.

Participarea la vânătoarea de comori arhitecturale se face în baza achitării a 100 lei/ persoană ca donație în contul Asociației culturale Aici A Stat, IBAN: RO65INGB0000999911589980, ING Bank. Copiii până în 12 ani pot participa alături de părinții lor în mod gratuit.

Prin participarea la acest eveniment sunteți de acord cu procesarea informațiilor cu caracter personal, conform GDPR. La eveniment se va înregistra material audio-video cu participanții la vânătoarea de comori.

Pentru a participa vă puteți înscrie prin formularul de înscriere, disponibil mai jos, iar participarea vă va fi validată prin email.

Participarea la vânătoarea de comori arhitecturale se face în baza achitării a 100 lei/ persoană ca donație în contul Asociației culturale Aici A Stat. Copiii până în 12 ani pot participa alături de părinții lor în mod gratuit. Donația se poate face la fața locului sau prin transfer bancar în contul Asociației culturale Aici A Stat cu sediul în București, str. Profesorilor nr. 10, sector 4, având cod fiscal 44366110, reprezentată legal prin presedinte Ana-Ruxandra Rubeli. Cum preferați să faceți plata?(*)

Sunteți de acord cu înregistrarea materialelor audio-video cu dvs. și cu minorii care vă însoțesc la eveniment (dacă e cazul)?(*)

După completarea formularului de înscriere, prin email vi se va transmite confirmarea la participare.

Partenerii noștri în proiect sunt Street Delivery, Cărturești.

Evenimentul poate suferi modificări în funcție de prognoza meteo. Vom publica orice modificări intervenite pe parcurs. Vă mulțumim!

Posted by Ana in București, Case, Case memoriale, Evenimente, 0 comments
10
Jul
2024

Top 10 clădiri Art Nouveau din Oradea

Oradea, supranumit adesea “cel mai frumos oraș din România” are o bogată tradiție culturală și arhitecturală, fiind cunoscut mai ales pentru varietatea sa de clădiri în stil Secession, un curent al mișcării Art Nouveau. De altfel, Oradea este singurul oraș din România care face parte din Réseau Art Nouveau Network, rețeaua de cooperare la nivel european inițiată în Belgia în 1999 care are ca obiectve protejarea, schimbul de experiență și promovarea acestei mișcări. Și spun intenționat “mișcare” Art Nouveau, și nu stil, deoarece m-a convins prelegerea lui Deodáth Zuh cu ocazia zilei că Art Nouveau a fost mai degrabă o mișcare, nu un stil. Această mișcare arhitecturală, populară la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, este caracterizată predominant prin linii curbe, forme organice și decoruri elaborate. 

Art Nouveau reprezintă o arhitectură modernă (deși nu era încă modernistă la vremea aceea) și a avut mai multe curente/ ramuri în funcție de țările care au adoptat această mișcare:

– una dintre ramurile “Art Nouveau” pornește de la “La Vie Nouveau” – viața nouă. Terminologia “Art Nouveau” a intrat rapid în țările francofone, inclusiv în România, în Olanda (Niuwe Kunst) și în Marea Britanie (New Style);

– altă ramură a fost cea florală – Stile Liberty, Stile Floreale, Lilienstil (care are la bază floarea de crin);

– o altă ramură se bazează mai degrabă pe caracteristica de a fi distins prin separare, numindu-se astfel Jugendstil, stilul tânăr (Finlanda), Sezession (în Germania, Bavaria), Secession, Wiener Secession (în Austria), Szecesszió, Secese, Secesja(HU/CZ/PL);

– o ultima caracteristică a dus la denominarea stilului modern – Modern Style (în Marea Britanie)/ Modernismo (în Spania)/ Модерн (în Rusia).

Conform dr. Zuh, profesor asociat la Universitatea Eszterházy Károly Katolikus Egyetem, Art Nouveau sau oricare dintre tendințele paralele ale protomoderismului din arta Europeană se distinge prin 3 caracteristici:

1. are preferințe stilistice convergente, dar niciodata comune bazate pe aproximativ trei principii de bază: 

a) se bazează pe progresul tehnic (se folosește de sticlă, vitralii, de fier, beton, cărămidă aparentă), 

b) include elemente naturale, organice (din care și omul face parte, de aceea vom vedea reprezentări ale chipului uman adesea în Art Nouveau, spre exemplu muzele, discobolul la Casa Darvas la Roche, Sisif), 

c) include elemente de artă populară, de folclor, făcând referire la cultele și culturile primitive (primordiale, neatinse de civilizația industrială) – cumva contradictoriu cu punctul a);

2. a contribuit la tendințele de reînnoire socială reflectate în mai multe forme de artă totală;

3. reînnoirea socială nu a fost contradictorie cu tendințele de afirmare a identității nationale (desi identitățile naționale sunt uneori într-o stare intens de concurență).

Dacă teoretizăm puțin mai mult, Frigyes Spiegel, un mare arhitect promotor al mișcării Art Nouveau, spunea că: “Naturalismul nu poate fi scopul artelor, acesteia fiindu-i necesar exprimarea gândurilor inteligenței lăuntrice umane”. Practic asta arată că mișcarea Art Nouveau a venit mai degrabă ca un răspuns la psihologia umană: arhitectura ce are la bază o simbolistică puternică și elemente organice preluate din natură are darul de a îți oferi o stare de bine, de a te face eminamente fericit. Frigyes Spiegel (1866-1933) a fost un artist complex, cu preocupări în diverse domenii: arhitectură, amenajări interioare, arte aplicate, bijuterii, faimos pentru faptul că a proiectat la Budapesta primul imobil cu fațadă decorată în manieră Art Nouveau, Casa Lindenbaum (1896-1897). El a avut o concepție modernă pentru vremurile sale privind organizarea spațiului interior al imobilelor și locuințelor. Clădirile proiectate de else află la Budapesta, Debrecen, Szeged, Novi Sad, Cluj-Napoca (Teatrul de Vară – astăzi Opera Maghiară, 1909-1910). La Oradea, Spiegel a proiectat numeorase edificii ce se subscriu mișcării Art Nouveau: Casa Sonnenfeld (1898-1899); Casa Konrád (1909-1910); Casa Lajos Veiszlovits (1910-1911); Palatul Sonnenfeld (1911-1912); Casa Markovits-Mathéser (1911). 

Vă las mai jos zece dintre cele mai reprezentative clădiri Art Nouveau din Oradea care mi-au rămas mie în suflet după ce am participat la Ziua Mondială Art Nouveau. Desigur că vă ofer și câteva informații, pe scurt, despre istoria lor, arhitecți și proprietari, iar dacă vreți să aflați muuuult mai multe lucruri interesante, vă recomand să vizitați paginile https://www.oradeaheritage.ro/ (unde documentația istorică și arhitecturală este excepțională) și https://www.visitoradea.com/ unde veți descoperi recomandări de călătorie și elemente inedite care vă vor ajută să vă planificați o vacanță de vis în acest oras minunat.

1. Palatul Vulturul Negru

 

Una dintre cele mai emblematice clădiri din Oradea, Palatul Vulturul Negru, a fost construit între 1907 și 1908. Pe amplasamentul clădirii actuale exista, la 1714, un local cu parter, hanul „Vulturul” sau „Berăria orașului”. La început a fost o clădire mică cu trei încăperi în care a funcționat și Primăria Orașului până la 1861. În anul 1807 a fost reconstruit, extins și supraetajat, iar după o altă modificare, din anul 1835, a devenit un hotel important din oraș: Hotel Vulturul. În 1903 primăria a hotărât să lanseze un concurs de proiecte pentru reconstruirea Hotelului Vulturul, dar a abandonat proiectul considerând că nu rentează să construiască “Vulturul Negru” din cauza costurilor mari de construcţie, şi a decis să vândă terenul şi clădirile existente.

Cei care au cumpărat proprietatea în 1906 au fost dr. Ede Kurländer şi dr. Emil Adorján, doi avocați, anteprenori, gazetari de seamă. Emil Adorján (1873, Oradea-1944, Matthausen, Austria) a fost un avocat, antreprenor de succes, scriitor, jurnalist, promotor al stenografiei, prieten apropiat al poetului Ady Endre. A publicat în ziarele locale sub numele Leander (Leandru). Ede Kenéz-Kurländer (1870 Oradea-1952, Budapesta), avocat, bancher, publicist, editorul cotidianului Sâmbăta de la Budapesta. Cei doi au preluat proiectul câștigător la concursul primăriei realizat de faimoșii arhitecți Komor Marcell și Jakab Dezső și l-au pus în practică cu ajutorul arhitectului Ferenc Sztarill (1859-1943) ca antreperenor al clădirii. Atunci când băncile au urcat dobânzile extrem de mult și accesarea creditelor a devenit complicată, Ede Kurländer şi Emil Adorján și-au deschis propria lor bancă, Banca Maghiară, în perioada interbelică cunoscută ca Banca Industrială. 

Palatul adăpostește astăzi birouri, magazine, restaurante și pub-ul. În trecut găzduia un hotel și un cinematograf foarte iubit de orădeni ce urmează să fie restaurat. Pasajul său acoperit cu sticlă colorată ce portretizează chiar un vultur negru este una dintre atracțiile principale ale orașului, iar unul dintre vitralii s-a păstrat încă de la 1909, fiind execut de atelierul orădean Neumann K (celălalt fiind refăcut în cadrul procesului de restaurare). Clădirea a fost comandată de antreprenorul local Dr. Adorján Emil și reprezintă un simbol al prosperității economice din acea perioadă.

Vitraliul Vulturului Negru

 

2. Casa Darvas-La Roche

 

Casa Darvas-La Roche, situată pe strada Iosif Vulcan, este una dintre cele mai bine conservate clădiri Art Nouveau din Oradea. Construită între 1909 și 1912, clădirea a fost proiectată de frații arhitecți József Vágó și László Vágó pentru familia Darvas și La Roche. Stilul său este caracterizat prin motive florale și fațade decorate cu mozaicuri colorate. În prezent, clădirea găzduiește un muzeu dedicat stilului Art Nouveau, singurul de acest fel din țară și care face cinste Oradiei.

3. Palatul Moskovits – Adolf și Fiii

Palatul Moskovits – Adolf și Fiii, proiectat de arhitecţii Vágo Laszlo şi Vágo Jozsef în 1912 oferă o notă aparte în ansamblul urbanistic al Pieţei Unirii prin austeritatea sa rafinat geometrică. Imobilul a fost construit în două etape, așa că desenul faţadelor, deşi unitar, este totuși diferit ca distribuţie a accentelor. Faţada reprezintă marca de stil a fraţilor Vágo, având o muzicalitate cu ferestre dreptunghiulare cu colţuri rotunjite. Avem de-a face cu un Secession mult mai sobru cu accentele celor două bovindouri convexe care sparg liniaritatea de la nivelul streşinii, fiind terminate în nişte atice triunghiulare. Este inedit decorul cu plăcuțe ceramice și friza continuă plasată sub cornişă executată în tehnica sgraffitto.

4. Casa Poynár

Casa Poynár, amplasată la intersecţia Pieţei Regele Ferdinand I (Piața Bémer) cu strada Grigorescu (Mészáros), este unul dintre palatele proiectate și construite în stil secession la începutul secolului al XX-lea, anul 1907, finalizată în anul 1911, de către cunoscutul arhitect orădean, Ferenc Sztarill. Clădirea a fost proprietatea familiei Poynár, făcea parte din consiliul orășenesc și conducea depozitul de tutun (monopol de stat) de la Oradea. Comanditarul imobilului, Ioan Poynár, de origine macedoromână, făcea parte din compania negustorilor greci macedoromâni de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Stilul său distinctiv Art Nouveau se remarcă prin utilizarea feroneriei decorative și a formelor unduite ale acoperişului şi turnului de colţ.

5. Palatul Stern

 

Construit între 1909 și 1910, Palatul Stern a fost proiectat pentru familia Stern de arhitecţii Komor Marcell şi Jakab Dezső, renumiții arhitecti ce au proiectat şi palatul “Vulturul Negru” (da da, tot ei!). Lucrările au fost finalizate în anul 1909, oferind orădenilor un model de arhitectură funcţională, în armonie cu mediul natural. Situată pe strada Republicii, clădirea este recunoscută pentru fațada sa elaborată și pentru arcadele sale elegante cu muchii blând îndulcite de arabescul unor acolade. Banda florală de sub cornişa circulară a volumului rotunjit al colţului trimite la nivel stilistic către un limbaj decorativ al fecundităţii şi eflorescenţei. Palatul a fost recent renovat și funcționează ca spațiu pentru birouri și locuințe.

6. Palatul Moskovits-Miksa 

 

Palatul Moskovits-Miksa, situat pe strada Republicii, a fost construit între 1904-1905, a fost comandat de industriașul Moskovits Miksa și se distinge prin detaliile sale arhitecturale rafinate și fațada decorată cu stucaturi și mozaicuri. Inginerul Moskovits Miksa a locuit în noul imobil. Familia Moskovits deținea la începutul secolului al XX-lea una dintre cele mai importante întreprinderi din Oradea: Fabrica de spirt, drojdie, rom, lichior și chimicale Moskovits Mór și fiul. Produsele lor au avut piață de desfacere în Serbia și Austria. La începutul secolului au realizat și distribuit, cu acordul episcopului romano-catolic de atunci, Laurențiu Schlauch, o băutură specială, exotică Lichorul „Lotus”, obținută din Nimphaea Lothus Thermalis de la Băile Episcopale (azi Băile 1 Mai). Lichiorul, numit și „băutura de masă a înaltei societăți”, a fost pus în vânzare numai în anumite prăvălii și cofetării. Chiar și poetul Ady Endre în anul 1906 i-a dedicat câteva rânduri („Lotusul moare”). La structura de rezistenţă a palatului s-au utilizat pentru prima dată în Oradea plăci cu nervuri din beton armat (de tip Hennebique), structura de rezistenţă fiind proiectată de profesorul universitar ing. Zielinszky Szilárd din Budapesta. 

Palatul este o nouă mostră de secession de sorginte germană al lui Rimanóczy, secession münchenez, aşa-numitul Lilienstil. Caracteristicile vegetalo-simbolice ale Lilienstilului sunt vizibile la decorațiunea balconului din colț: motivul central se compune dintr-un cap de femeie într-un hățiș de ramuri, frunze și flori. Motivele laterale sunt alcătuite din câte un copac cu trunchiul noduros lipit de zid, ce începe jos, la nivelul balconului, și-și desface ramurile desfrunzite ce par coarne de cerb. Lângă capul de femeie, în stânga, se distinge un compas cu un echer dedesubt şi o roată zimţată. În partea dreaptă se găseşte sceptrul lui Mercur, simbol al comerţului, o mână şi o nicovală.

7. Casa Adorján I

 

Cele două clădiri cunoscute sub numele de Casele Adorján sunt primele edificii din Oradea ale arhitecţilor Komor Marcell şi Jakab Dezső (sper că ii mai țineți minte de la Palatului Vulturului Negru și Palatul Stern). Atreprenorul ambelor clădiri a fost Sztarill Ferenc. În casa așa-numită Adorján I, Adorján Emil (da, unul dintre proprietarii Complexului Vulturului Negru, iată cum se leagă lucrurile!) şi-a avut locuinţa şi biroul de avocatură. Clădirea este caracterizată prin fațadele sale simetrice cu butoni florali și o amplă decorațiune vegetală. În prezent, clădirea adăpostește birouri și locuințe.

8. Palatul Apollo

 

Palatul Apollo a fost construit în 1912 și proiectat de arhitectul Rimanóczy Kálmán junior. Locul unde se află, și anume intersecția străzilor Republicii (Fő utca) și Mihai Eminescu (Szaniszló utca), nu trebuie sa lipsească din plimbarea voastră prin Oradea. Zona este marcată de trei clădiri de mari dimensiuni, ridicate în perioada 1900-1914 în stilul secession: Palatul Stern, Palatul Moskovits Miksa și Palatul Apollo. În secolul al XIX-lea exista aici un han cu numele Apollo. În anul 1910, Consiliul Orășenesc a dorit să valorifice terenul și a hotărât ca pe acel amplasament să fie ridicat un nou imobil. Acesta a fost singurul imobil de raport ridicat la inițiativă publică, toate celelalte imobile de raport construite la începutul secolului al XX-lea fiind proprietăți private.

În 1911 Kálmán Rimanóczy junior a prezentat proiectul, iar serviciul tehnic și comisiile au propus municipalității să facă o licitație pentru ridicarea clădirii. În martie 1912 s-a ținut licitația, iar Kálmán Rimanóczy junior a și câștigat-o, având cea mai bună ofertă. Din păcate, el a decedat în 12 iulie 1912. Văduva arhitectului a cerut Consiliului Municipal să-l însărcineze pe inginerul-arhitect Tivadar Krausze cu coordonarea lucrărilor la noua clădire, deoarece acesta a fost colaboratorul arhitectului defunct. Orădeanul Ernő Bürger a închiriat cafeneaua de la parter și a deschis “Cafeneaua Orașului”, modernizând localul cu elemente de ultimă oră: un sistem de ventilație și de eliminare a prafului. La parter au fost amenajate loje pentru 32 de familii, iar etajul a fost ocupat de un balcon decorat cu gust. În aripa dinspre strada Mihai Eminescu a fost plasată sala de biliard. Scaunele au fost comandate de la frații Thonet. Deschiderea festivă a Cafenelei Orașului a avut loc în decembrie 1914 pentru protipendada.

9. Casa Deutsch

Casa Deutsch a fost de fapt magazinul de sticlărie al lui Deutsch K. Ignác situat pe strada Vasile Alecsandri. Familia negustorului Deutsch K. Ignác (scris și Karl Ignaz Deutsch) provenea din Cehia (Moravia), fiind a treia generație stabilită în oraș. În registrele din anii 1851-1853 apare numele Deutsch Simon. Acesta era croitor cu mașină de cusut în Orașul Nou și se presupune că ar fi fost bunicul lui Ignác. Magazinul a fost construit în perioada 1909-1911, unii specialiști fiind de părere ca vila ar fi fost construită de către arhitectul Sztarill Ferenc, iar alții fiind de părere că aceasta este lucrarea arhitectului Rimanóczy Kálmán junior. Societatea Deutsch ajunsese a doua firmă importantă după Budapesta în domeniul desfacerii articolelor de sticlă din zonă. Puterea lor comercială se reflecta și pe fațada magazinului, care a fost proiectat cu vitrine mari, în care erau etalate articole de sticlă colorate, gravate și porțelanuri pictate cu motive florale. Clădirea este un exemplu remarcabil de Art Nouveau prin utilizarea vitrinelor ample și a decorațiunilor florale. În prezent, casa este restaurată exemplar și găzduiește diverse funcțiuni comerciale.

10. Palatul Füchsl

 

Palatul Füchsl cuprinde două corpuri distincte, ascunse de fațada unitară, bogat ornamentată cu decorațiuni care dezvăluie câte ceva despre proprietarii clădirii, frații Füchsl, mari proprietari de podgorii în zona viticolă Biharia. Struguri ciorchine, vrejuri întortocheate de viță-de-vie și frunze palmate sunt plasate echilibrat pe fațada palatului și în feroneria balcoanelor. Sub ferestrele etajului 2 apar monogramele F.T, adică Fuchsl Testverek (Frații Fuchsl). Motivul vegetal apare pe ușile apartamentelor și în feroneria balustradei interioare. De altfel, cladirea este așezată pe o pivniță de mari dimensiuni, despre care se știe că adăpostea cantități impresionante de vin.

Palatul  fost construit de arhitecții Zoltán Bálint şi Lajos Jámbor în stil secession, în perioada 1902-1903, sub îndrumarea inginerului Rendes Vilmos. În presa locală din iulie 1902, înainte de începerea lucrărilor s-a afirmat că va fi primul palat în stil secession din Oradea. Cei doi frați au avut inspirația de a investi și în afaceri imobiliare, anticipând corect nevoile unei piețe în plină ascensiune. 

Aceste clădiri reprezintă doar o parte din bogata moștenire Art Nouveau a orașului Oradea. Fiecare dintre ele oferă o incursiune în istoria și cultura orașului, ilustrând perioada de prosperitate și inovație de la începutul secolului XX. Arhitecții și proprietarii acestor clădiri au lăsat în urmă o moștenire de neprețuit, care continuă să atragă turiști și să inspire locuitorii orașului. Pe site-ul Oradea Heritage | Oradea, parte a moștenirii europene veți descoperi o multitudine de informații care sper să va convinga să vă planificați o excursie la Oradea!

Posted by Ana in Case, Istorisiri, Muzee, 0 comments
07
Jul
2024

Tur ghidat #Aiciastat cu Ana Rubeli în satul Gărâna în cadrul Gărâna Jazz Festival, vineri, 12 iulie 2024

Asociația culturală “Aici a stat” vă invită alături de Gărâna Jazz Festival la un tur ghidat #Aiciastat cu Ana Rubeli în satul Gărâna vineri, 12 iulie 2024, la ora 15:00. Punctul de întâlnire este locul emblematic pentru Festivalul de Jazz, locul de unde a început întreaga poveste: “La Răscruce”. Veți afla istoricul satului, a comunității de pemi, arhitectura tipică și veți afla detalii despre câteva clădiri și monumente reprezentative ale satului bănățean. La turul ghidat permitem accesul a 25 de persoane care se pot înscrie completând formularul de înscriere de mai jos.

Prin participarea la acest eveniment sunteți de acord cu procesarea informațiilor cu caracter personal, conform GDPR. La eveniment se va înregistra material audio-video cu participanții la tur, în cazul în care nu specificați contrariul.

S-a atins numărul maxim de participanți, vă mulțumim pentru interesul extraordinar! Dorința dvs. de a participa ne bucură tare mult și ne oferă și o mai mare responsabilitate.

Evenimentul poate suferi modificări în funcție de prognoza meteo. Vom publica orice modificări intervenite pe parcurs. Vă mulțumim!

Posted by Ana in Case, Evenimente
27
May
2024

Cartea Mahalale de patrimoniu, lansată la Bookfest 2024

Editura Vremea și Ana Rubeli (fondatoarea Asociației culturale Aici A Stat) vă invită la lansarea cărții Mahalale de patrimoniu: Sfânta Ecaterina și Flămânda. Povești care încep cu Aici A Stat în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest. Evenimentul are loc joi, 30 mai 2024, la Romexpo, și va prilejui întâlnirea cu două doamne reprezentative pentru lumea culturală a Bucureștiului: academician Georgeta Filitti și Silvia Colfescu, directorul Editurii Vremea și omul din spatele prestigioasei colecții de carte Planeta București. În calitate de autoare, Ana Rubeli va oferi autografe la standul editurii (A12).

Mahalale de patrimoniu… de Ana Rubeli este un manifest pentru salvarea patrimoniului construit al Capitalei, bazându-se pe povești culese din arhive, imagini reprezentative de odinioară a unor fragmente de oraș și imagini din prezent ce întăresc valoarea memorial-afectivă a unui areal esențial pentru istoria Bucureștilor. Cartea face trimitere la raportul publicat de Europa Nostra sub titlul „Heritage Counts for Europe”, raport care definește moștenirea culturală drept generator de investiții, de creativitate și de întărire a sentimentului de apartenență.

 

În cele 280 de pagini ale cărții publicate de Editura Vremea în colecția Planeta București se regăsesc numeroase imagini color ale caselor și colțurilor de stradă din cele două mahalale bucureștene (Sfânta Ecaterina și Flămânda), imagini care invită cititorul la o încântătoare plimbare vizuală și la o analiză afectivă a păstrării integrității și autenticității elementelor arhitecturale. Volumul a fost tipărit color cu sprijinul BNP Paribas Cardif, companie care susține cultura și patrimoniul românesc.

"Cartea nu pretinde a fi o cercetare completă a celor două mahalale istorice, ci doar câteva insule de cercetare academică și analiză istorico‑arhitecturală într‑un ocean al descoperirilor empirice. (...) Stucaturi, sobe și argintărie încă se mai află în Mahalaua Flămânda și în Mahalaua Sfânta Ecaterina: două zone centrale bucureștene cu o istorie îndelungată, al căror potențial istoric, arhitectural și cultural este extrem de bogat și care ne invită să semnăm manifestul de dragoste pentru patrimoniul orașului."
Ana Rubeli în deschiderea volumului
"Ana Rubeli a cercetat integral documentația existentă și a mai făcut ceva esențial: a mers la fața locului, privind fiecare casă, ce a rămas din ea, ce s‑a adăugat, ce se poate reconstitui, fie și numai cu imaginația. Cartea amintește astfel de arhitecți, doctori, avocați, ziariști, profesori, ingineri, funcționari, negustori, muzicieni, militari, moașe ș.a., într‑un cuvânt, profesiunile liberale care au dat viață orașului."
Georgeta Filitti în Prefața cărții

Lansarea are loc în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, joi, 30 mai, ora 17:30, la spațiul de evenimente Cafeneaua Artelor (Pavilion B2, Romexpo). Vor lua cuvântul Georgeta Filitti, Silvia Colfescu și, evident, autoarea. La final, se vor acorda autografe la standul editurii Vremea (A12).

Vă așteptăm!

Posted by Ana in București, Case, Contemporane, 0 comments
15
May
2024

Vânătoare de comori arhitecturale #Aiciastat la OTOTO Dorobanți în cadrul Romanian Design Week 2024

Asociația culturală “Aici a stat” vă invită alături de OTOTO Dorobanți în cadrul Romanian Design Week la o vânătoare de comori arhitecturale prin cartierul Dorobanți, un triunghi urbanistic cu arhitectură și povești extrem de interesante, pe 26 mai 2024. Vânătoarea de comori va începe la ora 16:30 la OTOTO Dorobanți (Calea Dorobanți 239) unde vă vom aștepta cu atmosferă de vacanță, muzică și energie bună. Veți primi indicii și o hartă și veți porni la explorat acest fragment de oraș interesant: un triunghi din cartierul Dorobanți, timp de o oră. După explorare vă așteptăm înapoi la OTOTO să validăm descoperirile voastre.  Primele echipe care ajung înapoi la punctul de întâlnire cu toate indiciile descoperite vor primi premii de la OTOTO. 

Vânătoarea de comori se poate desfășura individual sau pe echipe de până la 5 persoane. Prin această vânătoare de comori veți descoperi câte ceva din istoria cartierului Dorobanți, cine a locuit acolo, căror stiluri arhitecturale aparțin clădirile pe care le vedeți și alte surprize. Cu această ocazie veți reuși să priviți cu alți ochi clădirile și elementele arhitecturale pe lângă care treceți. La vânătoarea de comori permitem accesul a 30 de persoane care se pot înscrie atât individual cât și pe echipe.

Participarea la vânătoarea de comori arhitecturale se face în baza achitării a 100 lei/ persoană ca donație în contul Asociației culturale Aici A Stat, IBAN: RO65INGB0000999911589980, ING Bank. Copiii până în 12 ani pot participa alături de părinții lor în mod gratuit.

Prin participarea la acest eveniment sunteți de acord cu procesarea informațiilor cu caracter personal, conform GDPR. La eveniment se va înregistra material audio-video cu participanții la vânătoarea de comori.

Pentru a participa vă puteți înscrie prin formularul de înscriere, disponibil mai jos, iar participarea vă va fi validată prin email.

După completarea formularului de înscriere, prin email vi se va transmite confirmarea la participare.

Partenerii noștri în proiect sunt OTOTO, Romanian Design Week.

Evenimentul poate suferi modificări în funcție de progniza meteo. Vom publica orice modificări intervenite pe parcurs. Vă mulțumim!

Posted by Ana in București, Case, Case memoriale, Evenimente
09
Jan
2024

Reptilianul a lansat o campanie de crowdfunding pentru cumpărarea și restaurarea unui conac din jud. Ialomița

Este vorba despre un mic conac fermecător situat lângă Urziceni, în apropierea Bucureștilor, ascuns undeva sub dealurile Buzăului, pe vechiul drum către Marea Neagră. Cu o istorie care se întinde până în 1928 și o arhitectură neoromânească bine păstrată, această casă cu tavan înalt, pereți masivi și o curte generoasă reprezintă una dintre cele mai vechi proprietăți din sat. A aparținut profesorului de matematică din sat care și-a construit casa după planurile sale, integrând în construcție principii matematice. În perioada comunistă, a fost transformată într-o clădire de poștă, pierzându-și din farmecul său rezidențial. După retrocedare, conacul și-a recăpătat statutul rezidențial și a fost achiziționat de un pasionat colecționar de artă și antichități. Acesta a îngrijit casa cu atenție, folosind-o ca loc de vacanță și păstrând fiecare element identitar găsit în interior.

În urma discuțiilor cu actualul proprietar, fotojurnalistul Alex Iacob (cunoscut drept Reptilianul) a hotărât să creeze o campanie de crowdfunding pentru a strânge suma de bani necesară achiziționării și ulterior reamenajării conacului cu scopul de a o transforma într-o casă primitoare, de a oferi și altora sentimentul inegalabil al intimității și liniștii acestui spațiu rural situat în vecinătatea unui râu și a unei păduri cu arbori seculari, parte dintr-o rezervație naturală protejată. 

După restaurarea minuțioasă a conacului, aici vor avea loc evenimente culturale, seri de cinema sub cerul înstelat, concerte de muzică live, ateliere de artă și grădinărit, și multe altele. De asemenea, inițiativa are un potențialul uriaș de dezvoltare rurală și locuire sustenabilă, crearea de locuri de muncă și sprivinirea economiei și turismului regional.

Campania de crowdfunding durează până la finalul lunii ianuarie, timp în care este absolut necesar să se atingă pragul minim de 40.000 de euro pentru a reuși să fie puse în practică aceste idei. Fiecare contribuție la realizarea acestui vis va fi considerată de fapt o rezervare anticipată în acest conac tradițional cu grădină și cerdac, care merită să strălucească din nou.

Alex Iacob ne invită să ne alăturăm proiectului, contribuția noastră nu este numai o investiție, ci și o invitație de a face parte din poveste, de a crea amintiri de durată și de a deveni un martor activ al salvării patrimoniului României rurale.

Donează aici
IMG_3073
IMG_3076
IMG_3082
IMG_3087
IMG_3091
IMG_3094
IMG_3101
IMG_3103
IMG_3105
IMG_3109
IMG_3112
IMG_3115
IMG_3120
IMG_3124
IMG_3136
IMG_3139
IMG_3142
IMG_3144
IMG_3147
IMG_3148
IMG_3176
conac5
IMG_3067
IMG_3069

 

Campania noastra de crowdfunding continuă. Am primit recent o donație generoasă, dar încă nu am atins pragul final. Dacă reușim să atingem pragul campaniei de crowdfunding vom putea deschide casa si gradina pentru activități culturale și artistice sub umbrela asociației pe care tocmai am inființat-o. Ne dorim ca în cadrul evenimentelor să implicam oameni de la oraș si de la sat.

Alex Iacob, fotojurnalist

IMG_3945
IMG_3957
IMG_3959
IMG_3968
IMG_3159
IMG_3162
IMG_3168
IMG_3174
IMG_3175

Fiecare contribuție aduce o schimbare reală în eforturile de a conserva și revitaliza patrimoniul rural românesc. Obiectivul este de a păstra o parte esențială din istoria și cultura noastră. Fiecare poate alege cum dorești să contribuie la această cauză nobilă:

  • Contribuție de până la 500 de euro: Primiți o revistă în ediție limitată, plină cu imagini captivante, texte inspirate și interviuri exclusiviste despre micul conac și satul în care se află. Această revistă vă va permite să vă apropiați mai mult de povestea locurilor. De asemenea, veți avea acces exclusiv la evenimentele viitoare.

  • Contribuție de 500 euro: Rezervare anticipată la conac pentru 3 nopți, unde veți experimenta farmecul și liniștea acestui loc unic. De asemenea, veți avea acces exclusiv la evenimentele viitoare.

  • Contribuție de 1000 euro: Rezervare anticipată la conac pentru 6 nopți (o săptămână), pentru o experiență mai îndelungată și relaxantă, și acces exclusiv la evenimentele viitoare.

  • Contribuție de 2000 euro: Rezervare anticipată la conac pentru 12 nopți sau 2 săptămâni, pentru a vă bucura pe deplin de viața la țară și frumusețea locului, și acces exclusiv la toate evenimentele viitoare.

Posted by Ana in Case, Contemporane, 0 comments
15
May
2022

#Aiciastat la Bazar de Cotroceni în mai 2022, parte din RDW Design Go!

Header Vanatoare comori Cotroceni

Asociația culturală “Aici a stat” vă invită în cadrul Bazar de Cotroceni la o vânătoare de comori arhitecturale prin cartierul istoric cu arhitectură și povești extrem de interesante, parte din Romanian Design Week Design Go!

📆Vânătoarea de comori se poate desfășura individual sau pe echipe de până la 6 persoane în următoarele zile și intervale orare:

► sâmbătă 21 mai între 🕙 17:00-18:00 (Grupă completă! Vă mulțumim!)

► duminică 22 mai între 🕙 12:00-13:00 (Grupă completă! Vă mulțumim!)

► duminică 22 mai între 🕙 17:00-18:00 (Grupă completă! Vă mulțumim!)

🔎 Prin aceste vânători de comori veți descoperi câte ceva din istoria cartierului Cotroceni, cine a locuit acolo, căror stiluri arhitecturale aparțin clădirile pe care le vedeți. Cu această ocazie veți reuși să priviți cu alți ochi clădirile pe lângă care treceți. 

📷Fiecare vânătoare de comori va avea și premii oferite de partenerul nostru Igloo: prima echipă care ajunge înapoi la punctul de întâlnire cu toate indiciile descoperite va primi un premiu constând în publicații Igloo.

📣Pentru fiecare vânătoare de comori permitem accesul a 30 de persoane care se pot înscrie atât individual cât și pe echipe. Pentru a participa la oricare dintre evenimente vă puteți înscrie prin formularul de înscriere, disponibil mai jos, iar participarea vă va fi validată prin email.

După completarea formularului de înscriere, prin email vi se va transmite confirmarea la participare sau o sugestie pentru reprogramare în caz că intervalul orar respectiv este complet. Veți primi prin email de asemenea și punctul de întâlnire la care ne vom întâlni unde veți primi informațiile cu indiciile și harta pentru explorarea urbană.

Tariful vânătorii de comori este de 40 lei/ persoană, iar copiii până în 12 ani au gratuitate.

Partenerii noștri în proiect sunt InCotroceni, Cronicari digitali, Igloo, Bazar de Cotroceni și Romanian Design Week Design Go!

Evenimentul poate suferi modificări în funcție de progniza meteo. Vom publica orice modificări intervenite pe parcurs. Vă rugăm urmăriți pagina de Facebook a evenimentului. Vă mulțumim!

Posted by Ana in București, Case, Case memoriale, Evenimente
27
Apr
2021

Despre medicul Stelian Ivașcu, primul chirurg care a reuşit operaţii de mare anvergură

Într-un imobil modernist de pe strada Ion Brezoianu nr. 53 a locuit un profesor al multor generaţii de medici specializaţi în chirurgie toracică, și anume Stelian Ivaşcu (1925-2008). Chirurg de renume, Stelian Ivaşcu a fost primul doctor care a reuşit operaţii de mare anvergură, având o activitate bogată atât în ţară, cât şi în străinătate, fiind un luptător înnăscut. La 28 de ani devenea medic primar “magna cum laude”. A fost medic chirurg la Sanatoriul din Geoagiu, apoi directorul sanatoriului din Brad, și cel mai tânăr director de sanatoriu republican din România – Sanatoriului T.B.C. din Moroieni. La Sanatoriul T.B.C. din Balotești a realizat în 1969 împreună cu echipa sa primul autotransplant de plămân. Ulterior, la Brad, profesorul Stelian Ivaşcu a reuşit primul autotransplant pulmonar prin reimplant lobar în terapia unor forme particulare ale cancerului bronhopulmonar. Pe vremea comunismului, preşedintele Nicolae Ceauşescu a avut încredere doar în Stelian Ivaşcu pentru a o opera pe fiica sa, Zoe.

Doamna Sabina Ivașcu, fiica sa, de profesie specialist în arte vizuale și publicist, a avut amabilitatea de a-mi furniza informații legate de viația dumnealui dar și câteva imagini inedite cu interioarele apartamentului său din Brezoianu, pe care vă invit să le admirați mai jos.

Șemineul din living - apartamentul domnului Stelian Ivașcu
Șemineul din living - apartamentul domnului Stelian Ivașcu
Odaia doamnei Ivașcu
Odaia doamnei Ivașcu
Holul de la intrare - apartamentul domnului Stelian Ivașcu
Holul de la intrare - apartamentul domnului Stelian Ivașcu
Biblioteca domnului Stelian Ivașcu din living
Biblioteca domnului Stelian Ivașcu din living

Stelian Ivaşcu s-a născut în Sibişelul Vechi-Orăștie, judeţul Hunedoara, la 30 aprilie 1925. Cursurile elementare le-a urmat la şcoala primară din Sântămăria-Orlea-Haţeg, în anii 1932-1936, având ca dascăli chiar pe parinţii săi. În anul 1936 s-a înscris la Liceul “Aurel Vlaicu” din Orăştie, terminând studiile liceale în 1944. Încă din timpul liceului, îndeosebi în ultimele clase de liceu manifesta o atracţie deosebită pentru ştiinţele exacte şi biologie, lucrând în laboratoarele liceului sub îndrumarea profesorilor Andronescu, Samoilă Ciumaş, Zaharia Stanciu si I. S. Pitaru.

După terminarea liceului a urmat facultatea de medicină din Cluj. Din primii ani ai facultăţii s-a dovedit a fi un student cu reale aptitudini pentru specialitatea chirurgiei. Este meritul prof. Dr. Ioan Danicico, şeful Clinici Chirurgicale din Cluj din acea vreme, de a fi pus în valoare aceste aptitudini, încadrându-l ca extern apoi ca intern în clinică şi îndrumându-i primii paşi în această specialitate.

Stelian Ivascu
Stelian Ivascu
Dr.Stelian Ivascu, Bucuresti,1972
Dr.Stelian Ivascu, Bucuresti,1972

Astfel doctorul Stelian Ivaşcu a devenit la 28 de ani (în 1953) cel mai tânar medic primar chirurg şi director de spital din România. A fost medic primar director – şef de secţie Chirurgie Toracică la Sanatoriul T.B.C Brad, medic primar director şef de secţie Chirurgie Toracică la Sanatoriul T.B.C Moroeni, medic primar Chirurgie Toracică – şef de secţie – director al Spitalului T.B.C Baloteşti din 21.12.1964 – 28.02.1978, după care a ctitorit Spitalul Sf.Ioan din Bucureşti şi a condus Direcţia Sanitară a capitalei timp de 12 ani.

După stagiile iniţiale de pregătire realizate sub îndrumarea profesorilor Cornel Cărpinişan la Spitalul Filaret şi Voinea Marinescu la Spitalul Fundeni, şi-a continuat pregătirea în domeniul chirurgiei cardiovasculare cu profesorii Charles Dubost, la Spitalul Broussais din Paris, William Paton Cleland, la Brompton Hospital Londra, şi Logan la Royal Infirmary Edinborough. Întors în ţară, a conceput, alături de profesorul Ioan Pop de Popa, modalităţile practice de unificare a activităţii din cele două domenii.

Articol Stelian Ivascu_Palia_2012_1
Articol Stelian Ivascu_Palia_2012_1
Articol Stelian Ivascu_Palia_2012_2
Articol Stelian Ivascu_Palia_2012_2
Articol Stelian Ivascu_Palia_2012_3
Articol Stelian Ivascu_Palia_2012_3

Este iniţiatorul şi promotorul unor tehnici speciale în această spinoasă ramură a chirurgiei toracice, în terapia unor forme mai rare de cancer pulmonar – realizat în premieră mondială în anul 1969. A aplicat metode ce au devenit ulterior subiect de studiu şi elaborare a unor lucrări, monografii şi filme documentare ştiinţifice, prezentate sau publicate atat pe plan intern cat şi internaţional.

Doctorul  Stelian Ivascu a efectuat 27000 de interventii operatorii și a elaborat 255 de lucrări știiințifice. Dr. Stelian Ivașcu (1925 – 2008), este cel ce a realizat în calitate de medic primar director, împreună cu echipa sa, în 1966, la Baloteşti, heterotransplantul renal – în premieră naţională – iar în 1969 în premiera mondială autotransplantul pulmonar. A ocupat funcția de director al Direcției Sanitare București timp de 12 ani.

De-a lungul celor 50 de ani de activitate prolifică i s-au decernat numeroase distincţii. Post mortem i s-a conferit şi titlul de membru de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Imagini cu doctorul de la operațiile sale se pot găsi aici: https://www.britishpathe.com/video/lung-transplant-in-rumania-aka-lung-transplant.

Stând de vorbă cu Anca Bălăceanu pe care am avut amabilitatea să o cunosc, am aflat un fapt inedit: aici s-a născut și a copilărit ea, dar de acest bloc se leagă și o personalitate întunecată a istoriei noastre recente: aici a locuit și Alexandru Vişinescu, primul torţionar comunist din România condamnat pentru că i-a supus pe detinuţii politic la rele tratamente, bătăi şi alte violenţe, i-a lipsit de hrană şi medicamente. 

Brezoianu 53 - detaliu fațadă
Brezoianu 53 - detaliu fațadă
Brezoianu 53 - perspectivă fațadă
Brezoianu 53 - perspectivă fațadă
Brezoianu 53 - plăcuță memorială
Brezoianu 53 - plăcuță memorială Stelian Ivașcu
Brezoianu 53 - fațadă
Brezoianu 53 - fațadă

Surse

https://glasul-hd.ro/stelian-ivascu-doctorul-care-a-operat-o-pe-zoe-ceausescu-a-fost-comemorat-la-brad/

https://www.britishpathe.com/video/lung-transplant-in-rumania-aka-lung-transplant

 

Posted by Ana in București, Case, Contemporane, Istorisiri, 0 comments
22
Apr
2021

Vila Mavrodin proiectată de arhitectul Petre Antonescu

Astăzi comemorăm 56 de ani de la trecerea arhitectului Petre Antonescu în neființă, așa că vă invit într-o vizită virtuală într-una dintre casele proiectate de el în 1904: vila Mavrodin, care astăzi găzduiește Institutul Cultural Maghiar. Am fost onorată să primesc invitația Institutului de a descoperi toate cotloanele acestei case-monument. Îi mulțumesc în special Annei-Maria Bănică pentru amabilitatea și răbdarea cu care mi-a arătat surprizele și farmecul pe care îl are de oferit această casă elegantă și primitoare.

Despre arhitectul petre Antonescu

Petre Antonescu
Fotografia lui Petre Antonescu din articolul "Arhitectul Petre Antonescu (1873–1965)" publicat de Sidonia Teodorescu în 2015 - Sursa: https://studii.crifst.ro/doc/2015/2015_9_05.pdf

Petre Antonescu a fost un arhitect remarcabil, cu o contribuție definitorie în afirmarea existenţei unei arhitecturi româneşti, alături de înaintaşul său, Ion Mincu. El face parte din a doua generație de adepți ai stilului național, alături de Cristofi Cerchez, Statie Ciortan și Paul Smărăndescu. În articolul său despre personalitatea lui Antonescu, arhitecta dr. Sidonia Teodorescu spunea despre el că a dominat activitatea arhitecturală din România în prima jumătate a secolului XX.

S-a născut la 29 iunie 1873, la Râmnicu-Sărat. A absolvit liceul la București, a început să studieze Dreptul, dar a fost atât de atras de pasiunea pentru arhitectură încât a părăsit studiile de drept și a plecat la Paris, unde a obținut în 1899 diploma de arhitect la École des Beaux-Arts, unde a și obținut numeroase medalii și proiecte. Un aspect inedit este că a ajuns chiar să proiecteze Palatul Facultăţii de Drept, pe bd. Mihail Kogălniceanu nr. 24 între anii 1933-1936.

Întors în țară a devenit profesor la Şcoala de Arhitectură din Bucureşti, unde timp de 38 de ani, a predat cursul de Istoria Arhitecturii, iar între 1931–1938 a fost rectorul Școlii de Arhitectură. S-a implicat în conservarea şi restaurarea monumentelor istorice, legându‑şi numele de numeroase şantiere de restaurare din epoca interbelică. A fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice, punând bazele tradiţiei știinţifice de restaurare, alături de alți mari arhitecți ai vremii. A lucrat ca arhitect-șef și inspector general la Ministerul Lucrărilor Publice.

Portret Petre Antonescu
Portret Petre Antonescu - Sursa: http://www.e-architecture.ro/fisa.php?id=620

A fost de trei ori preşedintele Societăţii Arhitecţilor Români ( în 1912, între 1919-1924 și între 1946-1949), apoi a fost și preşedintele Societăţii Arhitecţilor Diplomaţi între 1926-1932. A fost numit membru al Academiei Române în 1945 (era membru onorific încă din 1936), iar din anul 1927 a devenit membru corespondent al Secţiei de Arhitectură al Academiei “San Luca” din Roma. A fost apropiat al familiei Brătianu, astfel încât a proiectat atât Așezămintele Brătianu din București (Str. Biserica Amzei nr. 5-7) ce au nevoie urgentă de consolidare și punere în valoare, dar și Vila Florica, din Ștefănești, Argeș. În ultima parte a vieții a locuit într-un imobil de apartamente din Intrarea Victor Eftimiu nr. 9 proiectat de colegul său arhitect State Baloșin în 1933:

v
Locuința lui Petre Antonescu - Imobil Intrarea Eftimie Murgu - 2
Locuința lui Petre Antonescu - Imobil Intrarea Eftimie Murgu - 3
Locuința lui Petre Antonescu - Imobil Intrarea Eftimie Murgu - 4
Locuința lui Petre Antonescu - Imobil Intrarea Eftimie Murgu - 5
Locuința lui Petre Antonescu - Imobil Intrarea Eftimie Murgu - 6
Locuința lui Petre Antonescu - Imobil Intrarea Eftimie Murgu - 7
Locuința lui Petre Antonescu - Imobil Intrarea Eftimie Murgu - 8
Locuința lui Petre Antonescu - Imobil Intrarea Eftimie Murgu - 9
Locuința lui Petre Antonescu - Imobil Intrarea Eftimie Murgu - 10
Locuința lui Petre Antonescu - Imobil Intrarea Eftimie Murgu - 11

El a fost primul arhitect care a aplicat stilul național la scară monumentală, și a jonglat cu mare talent între cele două stiluri predominante: stilul beaux-arts deprins la Paris și stilul național (sau neoromânesc). De fapt, pentru a face trecerea de la academismul francez la stilul național, Antonescu a desfășurat o muncă grea și migăloasă de documentare a resurselor arhitecturii din Țările Române ale Evului Mediu.

Dintre numeroasele sale opere din Bucureşti amintesc: Palatul Primăriei Capitalei (inițial Ministerul Lucrărilor Publice), Banca Marmorosch‑Blank din Strada Doamnei, Aşezămintele Brătianu, casa Oprea Soare, Casa de Cultură a Studenţilor, Palatul Kretzulescu, Palatul Societăţii Politehnica (azi sediul AGIR), Vila Geblescu din str. Polonă nr. 8, casa Oromolu din Piața Victoriei și bineînțeles, Arcul de Triumf de la Şosea. Printrele operele sale reprezentative din țară se numără Palatul Administrativ din Craiova, Catedrala din Galaţi (unde a colaborat cu arh. Ştefan Burcuş), Cazinoul și Hotelul “Palace” din Sinaia, Palatul de Justiţie din Botoșani sau Palatul de Justiție din Buzău.

Stilul național sau neoromânesc

Stilul național a apărut pe fondul mai multor fenomene diferite, fără legătură între ele, care au generat în Europa un curent ce a pus accentul pe identitatea națională (sau chiar locală), exprimat și prin intermediul arhitecturii. Nevoia unui stil de arhitectură identitar a cuprins la finalul secolului al XIX-lea întregul continent, atât datorită curentelor naționaliste ce căpătau din ce în ce mai multă amploare, cât și datorită teoriei adaptării arhitecturii la spațiul geografic, climatic și istoric în care era construită. Susținătorii acestei idei considerau că arhitectura trebuia să aparțină “organic” locului în care era construită.

Stilul național în spațiul geografic și geopolitic al Vechiului Regat a apărut de asemenea din dorința de a cristaliza identitatea națională. Doi factori favorizanți au fost interesul tot mai mare al scriitorilor pentru literatura populară și atracția doamnelor din elită pentru portul popular, ambele creând un mediu propice investigării rădăcinilor și tradițiilor autohtone. Expoziția Generală Română din 1906 a fost momentul cheie în care a fost evidentă declarația de asumare a stilului național la nivelul autorităților și a personalităților vremii. Stilul național a fost ulterior denumit neoromânesc, și este destul de complex, având atât o filieră de inspirație din casele tradiționale și din decorația bisericilor și a mânăstirilor, una orientală, balcanică, dar și una bizantină. Sumarizând elementele distinctive dominante, aș menționa compoziția fațadelor și ornamentele realizate în ceramică, sgrafitto, sau sculptură murală, care interpretează motive de arhitectură bizantină sau artă populară.

Majoritatea statelor europene, și în special statele mici sau apărute recent, și-au creat stiluri naționale specifice la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Ce este interesant este că un profesor de la École des Beaux-Arts a avut un rol important în difuzarea acestor idei, și anume Julien Guadet. El a fost profesorul lui Ion Mincu și al lui Petre Antonescu (dar și al lui Garnier, autorul faimoasei opere de la Paris), și deși a fost un promotor al ideilor teoretice ale stilului Beaux-Arts, a subliniat importanța patrimoniului arhitectural regional. Numeroșii săi elevi, întorși în țările de origine influențați de discursul regionalist, devin atenți la formele arhitecturale locale.

Petre Antonescu a reinventat constant stilul național, căutând surse de inspirație diverse. Chiar el declara în lucrarea sa “Clădiri. Construcţii, proiecte și studii” publicată la Editura Tehnică în 1963 pasiunea pentru cercetarea domeniului vast al motivelor naționale pe care le-a reinterpretat în stilul de arhitectură național:

 

Şi pe măsură ce se împlineau căutările mele, care mă făceau să cred uneori că mă aflam în faţa unor adevărate descoperiri, creştea şi tezaurul imaginilor de zidiri cu înfăţişări şi cuprins nou, pe care le păstram şi pe care încercam a le organiza în mintea mea cu firească nerăbdare. Un gând de lămurire şi un plan de sinteză se contura astfel tot mai precis în mintea mea – începeam a gândi arhitectura pe româneşte.

Vila C.A. Mavrodin din București

Imagine de arhiva cu vila Mavrodin
Imagine de arhiva din Cabinetul de Stampe al Academiei Române cu vila Mavrodin din articolul "Arhitectul Petre Antonescu (1873–1965)" publicat de Sidonia Teodorescu în 2015 - Sursa: https://studii.crifst.ro/doc/2015/2015_9_05.pdf
Planul fațadei vilei Mavrodin - Sursa: Marinache, Oana, "Arhitectura neoromânească în slujba Marii Uniri", Editura Istoria Artei, București, 2018
Planul fațadei vilei Mavrodin - Sursa: Marinache, Oana, "Arhitectura neoromânească în slujba Marii Uniri", Editura Istoria Artei, București, 2018

Vila C.A. Mavrodin din str. Gina Patrichi nr. 8 (fostă Orlando) proiectată în 1904 a fost “o primă încercare de arhitectură românească” pentru o locuinţă orăşenească, așa cum spunea însuși Petre Antonescu în lucrarea sa “Clădiri. Construcţii, proiecte și studii” publicată la Editura Tehnică în 1963. Friza de sub streaşină este executată în frescă. El a descris planul vilei astfel: “Dispoziţia planului este concepută pe aceeaşi idee a grupării simetrice a tuturor camerelor principale împrejurul unei piese centrale, de forma unui octogon regulat, având funcţia de hol deschis direct spre încăperile de recepţie şi camerele de locuit”, idee ce se va relua la casa Oprea Soare (care astăzi găzduiește un restaurant). În vila Mavrodin se află astăzi Institutul Cultural Maghiar. 

Fațada vilei Mavrodin
Fațada vilei Mavrodin
Perspectiva vilei Mavrodin
Perspectiva vilei Mavrodin
Garajul vilei Mavrodin
Garajul vilei Mavrodin
Detaliu fațadă vila Mavrodin
Detaliu fațadă vila Mavrodin
Havuzul vilei Mavrodin
Havuzul vilei Mavrodin

Câteva simboluri prezente în această bijuterie neoromânească sunt funia împletită, ferestrele de inspirație brâncovenească, ancadramentul ușii în arc cu cinci lobi. La exterior fațada este excelent conservată, se păstrează tâmplăria originală a ușii și a ferestrelor, anexa din spate ce găzduia garajul și un element decorativ al fostului havuz: doi lei prin care curgea apa. Interiorul este de asemenea bine păstrat, amenajat cu mult bun gust. Se remarcă scara din marmură ce face legătura cu “piano nobile”, stucaturile, simbolul funiei împletite și al bumbilor care se repetă, scara interioară din lemn masiv, iar piesa de rezistență este luminatorul din salonul central și tavanul pictat. În fostul salon de bal astăzi sunt organizate evenimente, concerte, lansări de carte. La parter exista și o seră spațioasă și câteva camere care astăzi găzduiesc birouri și săli expoziționale.

Bucătăria și spălătoria se aflau la demisol, alături de o cameră tehnică foarte bine dotată pentru acele vremuri. Soba este piesa centrală din bucătărie. Încă se păstrează scara de serviciu cu feroneria și mâna curentă originală. Este interesant că există și un lift pentru alimente care ducea platourile calde cu mâncare direct în salonul de luat masa. O bibliotecă vastă este astăzi găzduită la demisol, și poate fi consultată oricând. 

La etaj se aflau pe vremuri camerele de locuit, inclusiv camera copiilor și a doicii care îngrijea copiii. Astăzi în aceste camere bine utilate sunt găzduiți colaboratorii Institutului cultural al Ungariei și se află și câteva birouri. Fiecare încăpere este diferită, cu un univers propriu. Vă invit să vă uitați la caruselurile de mai jos, în care am încercat să surprind eleganța acestei reședințe neoromânești de început de secol XX.

WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.08.52 (1)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.08.52
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.08.51 (1)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.08.53 (1)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.08.53
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.08.54 (1)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.08.54
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.08.55
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.08.56 (1)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.08.56
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.08.57 (1)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.08.58 (1)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.08.58
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.08.57
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.09.01
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.08.59
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.09.00 (1)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.09.00
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.44.35 (9)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.44.35 (10)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.44.35 (11)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.44.35 (8)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.44.35 (12)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.44.35 (1)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.44.35 (5)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.44.35 (4)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.44.35
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.44.35 (2)
WhatsApp Image 2021-04-23 at 03.44.35 (3)

Surse

Teodorescu, Sidonia, “Arhitectul Petre Antonescu (1873–1965)”, București articol publicat în 2015 la https://studii.crifst.ro/doc/2015/2015_7_04.pdf

Câlția, Simion, cursul dedicat “Stilurilor naționale” în cadrul cursului de Patrimoniu arhitectural urban (Masterul de “Patrimoniu și resurse culturale” în cadrul Facultății de Istorie, Universitatea din București)

Nemțeanu, Ruxandra, “Particularități și stereotipii în arhitectura rezidențială” în numărul 6/2015 al Revistei Arhitectura: http://arhitectura-1906.ro/2016/06/petre-antonescu-particularitati-si-stereotipii-in-arhitectura-rezidentiala

Marinache, Oana, “Arhitectura neoromânească în slujba Marii Uniri”, Editura Istoria Artei, București, 2018

Marinache, Oana et al, “Detaliul neoromânesc”, Editura Intaglio, București, 2020

http://www.e-architecture.ro/fisa.php?id=620

https://e-zeppelin.ro/sase-case-in-fotografie-arhitecturi-de-petre-antonescu/

 

Logo Institutul Cultural Maghiar
Posted by Ana in București, Case, Istorisiri, 0 comments
18
Apr
2021

La un ceai cu nepoata marelui lingvist Sextil Pușcariu

Astăzi, de ziua mondială a monumentelor istorice (pe care o serbăm în fiecare an pe 18 aprilie) aș vrea să vă împărtășesc o întâmplare legată de o casă superbă din centrul capitalei care pe mine m-a marcat profund. Într-o zi de iarnă se întâmpla să trec alene pe Strada Blanduziei (ce nume frumos, nu-i așa?) și am stat câteva minute să admir exteriorul eclectic la casei elegante de la nr. 1 și simțit o dorință acerbă să îi văd și interiorul. “Oare s-au păstrat elemente decorative? Stucaturi? Oare cupola aceea ascunde un luminator? Oare cum arată tavanele înalte”. Tot felul de întrevări îmi treceau prin minte. Așa că mi-am luat inima în dinți și am sunat la ușă. Am cunoscut două domnișoare drăguțe, angajate la firma Smart Suport Hub pe care cu siguranță le-a mirat solicitarea mea de a admira și fotografia interiorul. Le-am spus că sunt studentă la masterul de Patrimoniu (și să știți că de fiecare dată când mă plimb pe străzi am carnetul de student alături de mine, alături de alte acte) și că îmi doresc foarte mult să scriu despre această casă și istoria ei. Biroul lor este la parter și la demisol și vă invit să vedeți în cele ce urmează cât de frumos este. 

Am rămas plăcut impresionată de eleganța acestei case, care se întrevede la fiecare etaj. Le mulțumesc foarte mult că mi-au permis accesul, ba mai mult, că m-au ajutat facilitându-mi discuția cu proprietarii. Cu ajutorul lor am intrat în contact cu doamna Marina Costescu, nepoata marelui lingvist Sextil Pușcariu, cu care am avut onoarea de a sta de vorbă despre istoria casei și a familiei Pușcariu. Mi-a făcut marea plăcere de a răsfoi acte de arhivă, planurile casei, recipise, declarații, documente savuroase. Am descoperit împreună că arhitectul anexei (garajului) este Arghir Culina și ne-am bucurat foarte mult să punem puțină lumină asupra acestei case fotografiate de toți pasionații orașului București. În cele ce urmează vă voi împărtăși povestea și descoperirile noastre. Lectură plăcută vă doresc!

Portretul lui Sextil Pușcariu din salonul doamnei Costescu
Portretul lui Sextil Pușcariu din salonul doamnei Costescu - semnat de "Bordan", la Cluj

Acest apartament este extraordinar de frumos și de bine păstrat. Vă felicit pentru acest lucru. Cum ați reușit să îi păstrați această atmosferă elegantă?

Motivul pentru care etajul arată atât de bine este că după naționalizare aici au stat persoane de la conducerea anumitor instituții de partid, diverși șefi și șefuți, care au știut să aibă grijă de ce era aici. La parter a fost un sediu al Monitorului Oficial, ani și ani și ani de zile, și există și o mansardă. Eu am moștenit aceste lucruri de la unchiul meu, Valeriu Pușcariu. Mă întreb adesea ce o fi fost în capul lui, căci în ’47, când erau deja comuniștii la putere și începuse nenorocirea, el se apucase să mansardeze podul. Și l-a mansardat, și când a fost gata, comuniștii le-au naționalizat pe toate, că să fie liniște și pace. 

Tot ce am recuperat, inclusiv mansarda, am recăpătat cu procese și procese și procese. Din fericire am avut un avocat foarte bun. El se ducea la toate audierile cu bărbatul meu și judecătoarea le spunea: mai am nevoie pentru data viitoare de actele cutare, care să dovedească cutare cutare. Și atunci avocatul pregătea pledoaria și bărbatul meu umbla după toate actele. Și când ajungeam la etapa următoare, ei erau deja pregătiți. Și așa le-am recuperat pe toate: inițial mansarda, apoi etajul, ceea ce a durat vreo trei ani. În orice caz, pot spune că s-a întâmplat cu foarte multe cheltuieli, dar destul de repede comparativ cu cazurile unor persoane care nici acum nu au recuperat ce era al lor… Am câștigat toate procesele, și când am aflat… am venit cu toate hârtiile în mâna la individul care stătea în casă. Domnul Mihai Ionescu, nici nu pot să zic, Dumnezeu să îl odihnească. Și a început nebunia următoare. 

Colț din salonul doamnei Costescu
Colț din salonul doamnei Costescu

Și locuia numai aici, nu și la mansardă?…

Numai aici, la etajul I. Și s-a prezentat cu pistol la brâu, da, și a zis că el respectă proprietatea, că și el are o casă în Băneasa, cu nu știu câte camere, dar aici avea firma. Și că vrea ca și noi să îi respectăm proprietatea, dar ne promite că va pleca. Asta a fost în ianuarie. Au trecut lunile fără nicio veste.

Eu am locuit înainte într-unul dintre blocurile de pe Vasile Conta și treceam zilnic prin fața casei, să mă duc la școală, la Liceul Spiru Haret, unde am predat 20 de ani. Și la un moment dat am trecut pe lângă casă și am văzut că e șantier. Așa tare m-am speriat, nu înțelegeam ce se întâmplă. El se apucase să zugrăvească și să pună centrală termică, cică una franțuzească, așa mi-a spus. Mi-a mâncat sufletul domnul Ionescu, care a cerut mai întâi $8.000 ca să plece, și și-a tot crescut pretenția până la $32.000, drept care a trebuit să vând apartamentul în care locuiam în Vasile Conta, și să îi dau lui banii aceștia.

Antreul de primire al doamnei Marina Costescu
Antreul de primire al doamnei Marina Costescu
Detalii din salon
Detalii din salon
Un colț din antreul de primire al doamnei Marina Costescu
Un colț din antreul de primire al doamnei Marina Costescu
Luminatorul din antreul de primire al doamnei Marina Costescu
Luminatorul din antreul de primire al doamnei Marina Costescu
Detalii din antreul de primire al doamnei Marina Costescu
Detalii din antreul de primire al doamnei Marina Costescu

El cerea banii aceștia ca să nu stea cei 5 ani prevăzuți de lege?

Încă nu era legea așa. Teoretic am fi putut să ne mutăm imediat. Dar el a cerut toate alea de pe lume, tot ce se putea, și tot ce nu se putea.

Șantaj, practic?

 

Să vă explic. Mai întâi a vrut să îi mutăm șase telefoane, șase centrale. A mutat bărbatul meu centralele. A vrut să îi transportăm toate mobilele pe care le avea. Xeroxuri și toate aparturile pe care le avea aici în birou. Le-am cărat și pe alea. Și până la urmă în 27 decembrie a plecat. 

Aproape un an de zile?

 

Da, aproape un an a durat până să ne mutăm în sfârșit în casa noastră. Partea bună a fost că apartamentul era zugrăvit proaspăt și că l-am găsit în stare foarte bună de funcționare. Ne spusese că centrala termică pe care o instalase e franțuzească, da’ de unde, era de fapt făcută la Satu Mare.

ȘI la parter este proprietatea unui văr de-al meu. Unchiul meu mi-a lăsat moștenire mie etajul și mansarda, iar vărului meu primar care locuia în Germania parterul. Dar terenul a rămas la primărie. Și eu cred că este vorba de o greșeală. În testamentul pe care ni l-a lăsat unchiul, mai era o vilă la Bran pe care mi-a dat-o tot mie, unde este un han acum. În testament a scris “Vila din Bran + terenul aferent”, iar la Blanduziei a spus numai “casă”. Nu a precizat și terenul de sub casă. Așa că astăzi terenul nu este al nostru. Deci eu nici acum nu pot să fac niciun fel de mișcare pentru că nu am terenul de sub casă. Dacă mor, copiii mei nu pot să îl recupereze. Așa că am început acum încă o acțiune în instanța pentru că primăria nu mi-a dat și terenul de sub casă. Și acum am luat-o iar de la capăt cu avocați ca să putem obține și terenul.

Fântâna arteziană din curte - detaliu
Fântâna arteziană din curte - detaliu

E o ciudățenie din păcate des întâlnită… Și ce s-a întâmplat cu vila din Bran pe care v-a lăsat-o unchiul dvs.?

 

Am vândut-o ca să pot susține toate aceste procese de recuperare a proprietății din Blanduziei. Am doi băieți și amândoi îmi spuneau: “Vai, mamă, nu vinde, că uite ce frumoasă e vila”. Și eu le-am spus: “Dacă voi vă lăsați de facultate și deveniți proprietari de hotel,  de pensiune, de ce vreți voi, eu nu vând”. Dar de fapt aceea ar fi fost o vilă de vacanță pentru ei. Așa că am vândut-o și cu banii respectivi am reușit să facem reparația casei, am reușit să plătim avocații tuturor proceselor. Au fost nenumărate, nici nu vreau să mă mai gândesc. Să nu îți mai zic, în pivniță era depusă toată arhiva de la Ministerul Cultelor (cei care au și vila aceasta frumoasă de lângă noi*). Ne-am judecat și cu ei, au mai stat încă un an până au scos arhiva. Istorie întreagă… Da, din fericire acum suntem OK. Iar mobilierul pe care îl avem este o parte cumpărat, o parte recuperat și o parte moștenit. 

Proprietățile vecine Leonida Gussi și Valeriu Pușcariu
Proprietățile vecine Leonida Gussi și Valeriu Pușcariu
Act de schimb între vecinii Leonida Gussi și Valeriu Pușcariu - pag. 1
Act de schimb între vecinii Leonida Gussi și Valeriu Pușcariu - pag. 1
Act de schimb între vecinii Leonida Gussi și Valeriu Pușcariu - pag. 2
Act de schimb între vecinii Leonida Gussi și Valeriu Pușcariu - pag. 2

*Este vorba despre casa lui Leonida Gussi (agricultor) care a cumpărat terenul în 1911 și l-a comisionat pe arhitectul I.D. Berindey să îi construiască o casă în stil Beaux-Arts în 1913. Din actele de arhivă ale doamnei Costescu vedem că a avut de asemenea loc un schimb de 20,81 metri pe 2 aprilie 1913 între Leonida Gussi și ing. Valeriu Pușcariu și soția sa, Maria, pentru a alinia proprietățile. Din poveștile doamnei Costescu am aflat că doamna Gussi a pierdut proprietatea la jocurile de noroc. Ulterior casa a fost în proprietatea lui Grigore N. Filipescu, iar astăzi se află pe strada Nicolae Filipescu nr. 40 (fostă Str. Scaune) și găzduiește Secretariatul de Stat pentru Culte.

Casa Leonida Gussi/ Grigore N. Filipescu proiectată de Berindey - Str. Nicolae Filipescu nr. 40 (fostă Scaune) - fațada principală
Casa Leonida Gussi/ Grigore N. Filipescu proiectată de Berindey - Str. Nicolae Filipescu nr. 40 (fostă Scaune) - fațada principală
Casa Leonida Gussi/ Grigore N. Filipescu proiectată de Berindey - Str. Nicolae Filipescu nr. 40 (fostă Scaune) - detaliu fațadă
Casa Leonida Gussi/ Grigore N. Filipescu proiectată de Berindey - Str. Nicolae Filipescu nr. 40 (fostă Scaune) - detaliu fațadă
Casa Leonida Gussi/ Grigore N. Filipescu proiectată de Berindey - Str. Nicolae Filipescu nr. 40 (fostă Scaune) - fațada dintre curtea Pușcariu
Casa Leonida Gussi/ Grigore N. Filipescu proiectată de Berindey - Str. Nicolae Filipescu nr. 40 (fostă Scaune) - fațada dintre curtea Pușcariu
Casa Leonida Gussi/ Grigore N. Filipescu proiectată de Berindey - Str. Nicolae Filipescu nr. 40 (fostă Scaune) - detaliu fațadă dintre curtea Pușcariu
Casa Leonida Gussi/ Grigore N. Filipescu proiectată de Berindey - Str. Nicolae Filipescu nr. 40 (fostă Scaune) - detaliu fațadă dintre curtea Pușcariu

Că tot povesteați despre vila din Bran, în Bran există și statuia lui Sextil Pușcariu, chiar am fotografiat-o în august 2018…

 

Statuia lui Sextil Pușcariu din Bran
Statuia lui Sextil Pușcariu din Bran

Da, pentru că acolo a locuit o parte din viață și acolo a și murit. Primăria a comandat bustul. Nu seamnă deloc cu el, deloc, dar gestul de a-i ridica statuie chiar contează. Dar nu e singurul membru al familiei Pușcariu care are statuie în Bran. În afară de vila de la Bran există o casă a stră, stră, stră-bunicilor mei, în comuna Sohodol, la 4 km de Bran și 24 km de Brașov. Și acolo este o casă bătrânească care datează din 1830, partea de lemn, iar partea de cărămidă este din 1881. Și pe care eu am împărțit-o cu sora mea într-un mod legal și egal. Acolo am, de exemplu, în dormitorul meu, patru tablouri mari cu reprezentanți din familia lui Sextil Pușcariu. Cavalerul Ioan Pușcariu, care a fost mare, mare pașoptist și deputat la Budapesta pentru drepturile românilor și are și el statuie în Bran. 

Ne puteți împărtăși și puțin din istoria familiei?

 

Să știi că avem un arbore genealogic actualizat. Și ne punem la punct mereu cu istoria noastră, să ii învățăm și pe copiii noștri. Când spun noi, mă refer la sora mea, care este foarte, foarte, foarte informată. Ea a fost arhitectă. Acum, din păcate, nu se simte foarte bine. Dar ea știe foarte multe despre istoria familiei. Și eu mă chinui cu băieții mei și cu nepoata mea, cei care locuiesc cu mine, să îi învăț măcar arborele genealogic, să știe cine e ăla, cine e ăla, de unde vine ăla, cum se împarte istoria noastră.

Și copiii și nepoții mă întreabă: acesta cine este? Moșul Leonte. Acesta cine este? Moșul Iosif. Acesta este cavalerul, asta este arhimandritul. Au fost 12 cu totul. Și tot încerc să le povestesc, să împărtășesc ce știu. Acum 3 săptămâni a pierit un vecin de-al nostru de 94 de ani, și mă întreba toată lumea: “Dar cum ești rudă cu Gheorghe?”. Și am stat să mă gândesc și nu am realizat exact pe moment. Dar am întrebat-o pe sora mea, și din vorbă în vorbă ne-am dat seama că mama noastră era verișoară de gradul 4 cu Gheorghe. Jumate de Sohodol se cheamă Pușcariu. Așa că, asta este.

Nu am la îndemână arborele genealogic, dar o să fac rost de el și o să ți-l dau.

Și de fapt casa aceasta din Blanduziei nr. 1, în care locuiți cu o parte din familia dvs., de care membru al familiei este ridicată?

 

IMG_3389
WhatsApp Image 2021-04-17 at 14.55.00 (1)
WhatsApp Image 2021-04-17 at 14.55.01
WhatsApp Image 2021-04-17 at 14.55.01 (1)
WhatsApp Image 2021-04-17 at 22.21.26 (5)
WhatsApp Image 2021-04-17 at 22.21.26
WhatsApp Image 2021-04-17 at 14.55.00

Casa este ridicată de un unchi de-al meu, sau mai bine zis stră-unchi de-al meu. În generație cu Sextil. Valeriu Pușcariu îl chema. S-a căsătorit cu o ploieșteancă, Maria* și de fapt proprietatea a fost una dotală. Nenea Valer’ nu a avut decât un copil, Mihai, care nu a avut copii. Și de aceea mi-a rămas mie.

Actul de căsătorie între Valeriu Pușcariu și Maria I. Gologan - 6 noiembrie 1905
Actul de căsătorie între Valeriu Pușcariu și Maria I. Gologan - 6 noiembrie 1905

* Conform actului de căsătorie pus la dispoziția noastră de doamna Marina Costescu, Valeriu Pușcariu se născuse în comuna Sohodol, Bran, în mai 1868, și avea 37 de ani la data căsătoriei: 6 noiembrie 1905. Tatăl său, Lerutiu (?) Pușcariu decedase înainte de această dată, dar mama sa, Stana L. Pușcariu, a fost prezentă la oficierea căsătoriei și și-a dat consimțământul. Maria I. Gologan (născută în Ploiești în iunie 1883) avea 22 de ani la data căsătoriei. Era fiica comerciantului Ioan R. Gologan de 56 de ani și a Mariei I. Gologan de 40 de ani. Amândoi părinții au consimțit și au participat la căsătoria fiicei lor, oferindu-i o sumă dotală de 100.000 lei.

Dar ce legături a avut Sextil Pușcariu cu orașul București? Știu că el a fost în Cluj și Cernăuți, a studiat și în străinătate, la Leipzig.

 

Da, cel mai mult a trăit la Cluj. Noi îi spunem Moșu’, era bunicul meu. Venea la București deoarece era academician, și participa la ședințele academiei. Așa că înainte de război, a făcut o investiție, a cumpărat aici în București un apartament într-unul dintre blocurile acestea două, de pe Vasile Conta, care se chemau blocurile Corpului Didactic. Și l-a plătit în rate. Bineînțeles că și pe acela l-au luat comuniștii, dar eu am apucat să stau în el. Am stat acolo 20-21 de ani, și aici stău deja de 25. Dar Sextil Pușcariu acolo, pe Vasile Conta stătea când venea la București. Cel mai mult îi plăcea vila de la Bran, așa că în ’44-’45, când a făcut un atac cerebral l-au adus de la Cluj la Bran. Știu că mi-au povestit, era practic război și multăăă mizerie după război, așa că l-au adus la Bran. Și acolo s-a prăpădit.

Da, s-a născut la Brașov și a decedat la Bran. Pe mine m-a impresionat faptul, că pe lângă faptul că nu a vrut să între în politică, că deși i-au oferit diverse titluri, a vrut să rămână cadru didactic și să își facă muncă de cercetare, practic, lucrând la Dicționarul Tezaur al Limbii Române. Dar ce m-a impresionat este că nici nu a vrut să plece din țară, în ciuda faptului că știa că o să fie persecutat, și poate, de ce nu, închis, dacă n-ar fi murit.

 

Da, nu a plecat din țară, deși a avut multe oportunități. Între ’40 și ’43 a fost reprezentantul cultural al Ambasadei de la Berlin. A stat acolo 2-3 ani și apoi a venit la Cluj. Eu eram foarte mică atunci, el a murit în ’47, pe când eu aveam 5 ani. Și nu știu exact dacă amintirile pe care le am eu sunt adevărate, sau reconstruite pe baza a ceea ce mi s-a povestit, chiar nu știu. În orice caz, un lucru știu sigur, că făcuse accidentul acela vascular și noi stăteam, după război, la Bran. Și pe vremea aceea tata a lucrat cu Domnița Ileana la Spitalul pe care l-a făcut ea. Și îmi aduc aminte cum făcea drumuri în casa asta pe care a făcut-o el la Bran… avea două alei, pe care se plimba el. Era întotdeauna la patru ace, cu pălărie pe cap, îmbrăcat elegant, cu haină, cravată și cu baston. Acestea sunt singurele imagini ale mele cu el. 

În rest nu știu… lumea mă întreabă… dar de multe ori, sora mea mă completează, ea fiind mai mare decât mine cu 5 ani a prins toate astea. Sora mea povestește că Sextil Pușcariu și soția sa au avut o căsnicie senzațională. Am impresia că accidentul lui vascular a intervenit la puțin timp după ce a murit bunica, de care îmi aduc aminte și mai puțin, că ea a murit în ’44. S-au iubit extraordinar, cât a fost el pe front, își scriau în fiecare zi. Niște scrisori extraordinare. 

După ce a murit verișoara mea primară, care a fost și ea filoloagă, am trimis toate documentele importante (inclusiv aceste scrisori) la Cluj, unde este Institutul de Lingivstică. Institutul încă păstrează numele lui. Unde mă duc eu la fiecare 2 ani, căci se organizează un simpozion care durează două zile jumătate. Și fiecare participant din țară și din străinătate povestește despre descoperirile de lingvistică pe care le-au aflat sau pe care le-au citit despre Moșu’, și… eu nu înțeleg nimic! Vai de mine, fonetică, dialectologie, nimic nu înțeleg! Dar mă duc și ascult cu mare plăcere. Până acum doi ani a fost și sora mea, trei ani cred că se fac acum, dar ea nu mai poate să meargă.

Unde locuiește sora dumneavoastră?

 

La Brașov. Noi am stat, toată familia, la Brașov. Eu am venit la București abia când am terminat liceul, abia atunci. Dar mă consider ardeleancă. Pentru mine este o mândrie. Și revenind la Sextil, la Moșu…

Am citit că pentru meritele lui, Sextil Pușcariu a fost numit delegat al României la Liga Națiunilor de la Geneva, în anii ’20. Apoi a devenit reprezentantul României la Institutul Internațional de Cooperație Intelectuală pe lângă Societatea Națiunilor în ’22, și membru în Comitetul Internațional de Lingvistică. Mă întrebam eu, oare cum l-or fi schimbat toate aceste experiențe… El era un patriot desăvârșit: acceptând toate aceste poziții, venea totdeauna înapoi în România cu o nouă dorința de a face lucruri aici. Și nu s-a oprit niciodată din a lucra la dicționarul acela de lingvistică. Dar datorită conexiunii cu Germania, practic, a fost acuzat de părtinire, de adeziunea cu Legionarii?

 

A fost într-adevăr simpatizant legionar. Acum se poate spune, că nu mai e pericol ca pe vremuri. A fost și partizan legionar. Dar simpatizant, numai. Dar nu a făcut rău nimănui, doar a avut o ideologie politică. Doar că atunci nu conta.

Și uite așa, indirect, am ajuns eu să predau educație fizică timp de 43 de ani. Că find “bestie capitalistă” și nepoata lui Sextil Pușcariu, când am aplicat la Cluj la facultatea de medicină m-au respins imediat. Și atunci am făcut educație fizică, specialitate kinetoterapie. 

A scris și peste 400 de lucrări de o mare valoare științifică. Opera vieții sale a fost într-adevăr Dicționarul Limbii Române, Dicționarul Tezaur al Academiei, pe care l-a preluat de la litera lăsată de Hașdeu, până la litera ‘’L’’. Și mă gândesc că a continuat…

 

Da, un anume Graur a continuat. Acum Dicționarul este complet.

Credeți că valoarea operelor lui este suficient cunoscută și promovată, în ciuda cochetarii sale cu Mișcarea Legionară?

 

Da, nu a avut probleme. Nu i-au fost șterse lucrările, ba chiar i s-au publicat. Comparativ cu alții, el n-a avut niciun fel de problemă în sensul acesta.

Practic pe el l-a salvat faptul că s-a îmbolnăvit, l-a salvat de pușcărie, de fapt. Dar l-au anchetat, totuși…

L-au anchetat, a fost treaba că el era deja hemiplegic. Și mama a aflat că vor să vină să îl aresteze. Și au vorbit cu un coleg de-al lui tata, doctor, care a făcut o adeverință că este netransportabil și nu poate să fie ridicat din pat. ȘI veniseră să-l salte, și când le-a arătat mama și cu tata actele, l-au lăsat în pace. Și norocul lui că a murit, că dacă nu murea, în vremurile alea, precis veneau peste el…

Mă întreb totuși de ce a refuzat invitația Familiei Regale de a pleca alături de suita regală. Datorită patriotismului, sau pentru că se simțea bolnav, obosit?

Era bolnav, era obosit, și probabil că îi era frică să plece singur. Toată familia și tata și Tanti Lia erau aici, rămăseseră…

Am găsit în Legea Naționalizării din 1950 că Maria Pușcariu a pierdut casa în favoarea Statului. Despre care Maria este vorba?

Maria era soția lui Valeriu Pușcariu, născută Gologan. Dar și pe mama mea o chema Maria, dar ea nu a avut nicio casă naționalizată. Pe mama mea am convins-o să scrie, să vorbească la un reportofon, și să povestească întâmplări din viața ei. Căci viața ei a fost ca un roman. Dar nu le am aici, le am la Bran. Când o să ne mai vedem, le caut, dacă le găsesc, ți le dau. Este foarte interesant. 

Mama și cu tata au fost veri gradul doi. Bunicii au fost frați. Mama e născută Pușcariu și măritată Pușcariu. Și când a terminat facultatea mama a lucrat la Institutul de Lingvistică de la Cluj, profesoară de franceză.

 

Și pe dumneavoastră vă cheamă Marina, după mama dvs.

Da, ne-au botezat și pe mine, și pe sora mea (Cristina) cu nume româneșți. Pentru că ei au trăit toată viața cu presiunea maghiarizării. Tata, pe care îl chema Radu, avea pe certifictul de naștere Raduj (?), maghiarizat. Și atunci mama ne-a pus nume românești care să nu poată fi maghiarizate. O dovadă a luptei lor împotriva pierderii identității.

Și revenind la familia extinsă Pușcariu…

Sextil Pușcariu a avut 2 copii: o fată și un băiat. Băiatul este tatăl meu, dr. Radu Pușcariu și fata este Lia Pușcariu, devenită Manoilescu după căsătorie. Ea a fost măritată cu fratele lui Mihai Manoilescu, cel care a semnat Dictatul de la Viena. Și drept pentru care a dispărut fără urmă după 23 august. A plecat, era pe front, și a dispărut. Și nu l-a mai văzut nimeni. Noi credeam inițial că a murit, apoi a apărut o speranță, mulți simpatizanți legionari au plecat în Argentina, că era situația mai “limpede” acolo, și după aia s-a întors în Spania, și a trăit în Spania. 

La un moment dat a chemat-o pe mătușa mea (Tanti Lia) Securitatea, și i-a spus: “aveți o invitație să plecați în străinătate definitiv. Aveți timp o jumătate de ora să vă gândiți”. Și ea avea o fată care era deja măritată, academiciană, lingvistă, a continuat toată opera lui Sextil, dicționarul, și toate celelalte. Și cărțile lui Sextil Pușcariu care au apărut sunt îngrijite de ea. 

Și Tanti Lia a întrebat ‘’dar pot să îmi iau și fata cu mine?’’,’’ Nu.’’ Și atunci a spus: “Nu plec”. Ea credea că sigur el, fratele lui Mihai Manoilescu*, soțul ei o cheamă. Aflasem între timp că există, că trăiește, că a muncit ca șofer. În sfârșit… Și Tanti Lia după o jumătate de an de la întâmplarea asta a făcut un cancer hepatic și s-a prăpădit. Așa că, asta este. 

Și mai este unchiul meu, Valeriu Pușcariu, care era inginer de mine și de petrol și gaze, în timpul Primului Război Mondial a aprovizionat Familia Regală la Iași cu combustibil cât a trebuit. Și cum îți spuneam, s-a însurat la un moment dat, când i-a venit sorocul, cu o ploieșteancă. O ploieșteancă care avea patru hectare de vie la Valea Călugărească. Iar cu banii de zestre și-au ridicat această casă, dar și una la Valea Călugărească. 

* Conform documentelor, Mihai Manoilescu a fost ministru al afacerilor străine al României în vara anului 1940, în cadrul guvernului Ion Gigurtu. A fost nevoit să semneze Dictatul de la Viena prin care România își pierdea teritoriile Transilvaniei. Omologul său italian a spus că Manoilescu a leșinat la vederea hărții ciuntite a României. Pe 12 octombrie 1944, la puțin timp după începutul ocupației sovietice, Manoilescu a fost întemnițat fără proces, timp de 14 luni. După eliberare, în perioada decembrie 1945 -decembrie 1948 Manoilescu și-a oferit experiența în economie noilor autorități comuniste. A fost arestat din nou în decembrie 1948 și întemnițat fără a fi judecat; a fost deținut în închisorile de la Jilava, Ocnele Mari și Sighet, fiind grav bolnav, iar la Sighet (”închisoarea elitelor”) a murit la sfârșitul lui 1950.  A fost un teoretician al rolului burgheziei și al dezvoltării capitalismului, prin industrializare. A scris câteva cărți și a lăsat posterității și memoriile sale.

Sursa: https://www.historia.ro/

Și ce s-a întâmplat cu casa de la Valea Călugărească?

Am recuperat proprietatea, am îngrijit-o noi. A cheltuit fiul meu, Tudor, o grămadă de bani, de timp și de suflet. A schimbat butucii, e pasionat. Dar nu aveam ce să facem cu producția. Am dus-o la Valea Călugărească, acolo la centrul de colectare, de prelucrare, și ne dădeau 13% din producție. Nici cu ăla n-am avut ce să facem. Apoi  ne-a făcut cineva o ofertă foarte bună să vindem. Și atunci am vândut. 

În ceea ce privește actele casei acesteia din Blanduziei, nu se cunoaște arhitectul?*

 

Planurile nu sunt semnate. Și din păcate eu nu am mai apucat să vorbesc cu vecinii vechi. Acesta este planul celor două corpuri inițiale, vechi, apoi al clădirii noi, iar podul și mansarda adăugată în 1945. 

Casa este foarte deștept proiectată, fiecare ușă dă pe un hol, că să nu depindă un membru al familiei de altul. Foarte, foarte bine făcută, fără să deranjezi, poți să te duci la baie, la bucătarie, fără să te întâlnești cu cineva. Ce știu din trecut este că la subsol erau două camere pentru servitorii care deserveau apartamentul de la parter. Și aici la etaj, lângă scara de serviciu, mai erau trei camere de servitori care deserveau apartamentul de la etaj. 

Și mai știu că erau obligați să aibă o curte interioară de lumină, așa am înțeles. Regulamentul spunea așa, că dacă ai o casă peste o anumită suprafață, trebuie neapărat să îi faci o curte de lumină, ca să asigure luminozitatea întregului ansamblu, lucru care nu mai e valabil astăzi, la construcțiile masive, cel puțin începând cu socialismul…

* Conform PUZ-ului Zonei Protejate nr. 32 – “Vasile Conta”, din care face partea această casă, arhitectul ar fi Daniel Renard, dar nu am reușit să identific această informație în documente.

Planurile casei din Blanduziei nr. 1, corp A și corp B
Planurile casei vechi din Blanduziei nr. 1, corp A și corp B
Planurile casei din Blanduziei nr. 1
Planurile casei din Blanduziei nr. 1
Planurile mansardei din Blanduziei nr. 1
Planurile mansardei din Blanduziei nr. 1

Deci erau niște corpuri vechi din ce vedem în planuri și în acte. Valeriu Pușcariu împreună cu soția sa, Maria, au cumpărat în 1908 de la Elena Pascal Arion* (menajeră, domnișoară necăsătorită) un teren în Blanduziei 1 (fostă Scaune 56) un teren de 401.2 mp, “cu toate acaretele, curtea și toate îmbunătățirile”. Proprietatea a fost liberă de orice sarcini, și apar la dosar numeroase acte doveditoare în acest sens (că nu mai există alți moștenitori). Prețul a fost de 17.000 lei. Familia Pușcariu urma să intre în posesia locului pe 23 aprilie 1909.

Act de vânzare-cumpărare între Elena Pascal Arion și Maria Pușcariu - pag. 1
Act de vânzare-cumpărare între Elena Pascal Arion și Maria Pușcariu - pag. 1
Act de vânzare-cumpărare între Elena Pascal Arion și Maria Pușcariu - pag. 2
Act de vânzare-cumpărare între Elena Pascal Arion și Maria Pușcariu - pag. 2

* Conform actelor din arhiva doamnei Costescu, domnișoara Elena Pascal Arion (născută pe 31 mai 1883) era unica fiică a medicului veterinar Pascal Arion (decedat în 1883 în Brăila) și a Theodorei Pascal Arion (născută Grigorescu și decedată pe 6 iunie 1883 în București, cel mai probabil după o infecție contractată la nașterea fiicei). Cei doi se căsătoriseră abia cu un an în urmă, iar proprietatea aceasta (ce avea adresa pe Str. Scaune înainte de trasarea străzii Blanduziei) a fost una dotală. Doamna Theodora Pascal Arion era fiica lui Mihai și a Elenei Grigorescu (mama sa decedase deja la moartea fiicei) și avea un frate, de 30 de ani și student în farmacie la data decesului surorii sale, care a fost martor la actul decesului: Ioan M. Grigorescu. Cel mai probabil, Elena Pascal Arion a fost crescută de bunicul său, Mihai M. Grigorescu, care a decedat în 5 aprilie 1896 la 82 de ani. O poveste tristă.

Da, așa este. Și sunt acte numeroase aici. Mai vii și altă dată să le vezi.

 

Încă ceva interesat: două detalii legate de strada Blanduziei. Aflăm dintr-un act din 1908 emis la cererea lui Albulescu cum a fost trasată strada Blanduziei, “pe o ulicioară ce lega strada Scaune (actual Nicolae Filipescu) de strada Dionisie” (actual Tudor Arghezi). Și “pentru lărgirea ei s-a trecut printr-o proprietate ce figura pe planul vechiu” ca fiind a lui D. M. Grigorescu (probabil bunicul domnișoarei Elena Pascal Arion). Apoi vedem că nu era voie să ridice clădiri cu etaj, ci doar parter, așa că lui Valeriu Pușcariu i se returnează planurile (nu știm care și nu știm la ce dată exact, din păcate). Dar vedem și regulamentul la care face referire acest act.

Pe Strada Blanduziei nu e voie construcție cu etaj, doar parter
Pe Strada Blanduziei nu e voie construcție cu etaj, doar parter
Deschiderea străzii Blanduziei
Deschiderea străzii Blanduziei
Regulament - pag. 1
Regulament de construcțiuni și alinieri - pag. 1
Regulament - pag. 2
Regulament de construcțiuni și alinieri - pag. 2

Și garajul? Ia uitați, în cererea de autorizare apare arhitectul Arghir Culina! Asta este foarte interesant! Oare putem presupune că el a fost și arhitectul casei? Comanditarii nu obișnuiau să lucreze cu arhitecți diferiți decât în cazuri excepționale.

Planurile garajului din Blanduziei 1 semnate de Arghir Culina
Planurile garajului din Blanduziei 1 semnate de Arghir Culina
Autorizatia emisa pentru constructia garajului din Blanduziei 1 - arh. Arghir Culina
Autorizatia emisa pentru constructia garajului din Blanduziei 1 - arh. Arghir Culina, 1924
Recipisa pentru constructia garajului din Blanduziei 1 - 1924
Recipisa pentru constructia garajului din Blanduziei 1 - 1924

Multă lume consideră că arhitectul este Paul Gotterau, dar nu cred, totuși. Nu cred. Că n-am apucat să verific toate documentele… eu am toate schițele, toate planurile. O să ți le arăt pe toate data viitoare când vii. Sunt documente istorice. Acum hai să facem turul casei!

Dormitorul doamnei Marina Costescu - oglinda și fotoliul în stil empire
Dormitorul doamnei Marina Costescu - oglinda și fotoliul în stil empire
Dormitorul doamnei Marina Costescu
Dormitorul doamnei Marina Costescu - mobilier Biedermeier
Barometru
Barometru
Fotografie de familie
Fotografie de familie din anii '30: ‘nea Valer, cel care a făcut casa, inginerul, doamna Maria Gologan, soția lui, tatăl și mama doamnei Costescu, bunica Tete Sextil, Leonora, bunicul, preot la Sohodol și diverse verișoare
Sculptură făcută de tatăl doamnei Marina Costescu
Sculptură făcută de tatăl doamnei Marina Costescu - influențat de Rodin și de Brâncuși.
Ceas franțuzesc
Ceas franțuzesc
Pe masa din salon se află o mucarniță pentru stins lumânări cu monograma MN
Pe masa din salon se află o mucarniță pentru stins lumânări cu monograma MN

Uite, să îți mai arăt ultima chestie drăguță. Tata a fost pe front. Și a ajuns la Austerlitz. Au intrat cu soldații într-un palat. Și tata a luat un cuțit și a luat o bucată de tapiserie. Și asta e această bucată de tapiserie de la Austerlitz. Am înrămat-o și am pus-o pe perete. Stă frumos.

Bucata de tapiserie de la Austerlitz
Bucata de tapiserie de la Austerlitz

Îi mulțumesc din suflet doamnei Marina Costescu pentru această discuție minunată, pentru oportunitatea de a vedea în premieră acte de însemnătate documentară și arhivistică și pentru șansa de a asculta frânturi de istorie, povești despre personalități marcante ale culturii noastre. Abia aștept să revin și să continui să țes firul poveștii alături de dumneaei.

Le mulțumesc doamnei Roxana Băjănică de la Smart Development Center (cu sediul în str. Blanduziei nr. 1) pentru că mi-a facilitat această întâlnire. Vă las aici câteva fotografii din sediul firmei lor, o adevărată încântare să treci pragul acestei case pentru a veni la birou! Îi mulțumesc și domnului Tudor Costescu, fiul doamnei Marina Costescu și nu în ultimul rând, Denisei Calomfirescu, voluntara #Aiciastat, care m-a ajutat la transcrierea acestui lung și interesant interviu.

Intrarea în biroul Smart Development Center
Intrarea în biroul Smart Development Center
Biroul Smart Development Center
Biroul Smart Development Center
Tavanul boltit din biroul Smart Development Center
Tavanul boltit din biroul Smart Development Center
Sala de la demisol din biroul Smart Development Center
Sala de la demisol din biroul Smart Development Center
Posted by Ana in București, Case, Dialoguri, 1 comment