Pe când cercetam la Arhivele Naționale Române un inventar din fototecă, am dat întâmplător peste o fotografie de la inaugurarea statuii lui Eminescu de la Constanța. Statuia absolut superbă sculptată de Oscar Han, unul dintre sculptorii mei preferați, m-a purtat pe urmele lui Eminescu la Constanța. Eminescu a iubit marea și a scris poeme despre ea chiar dinainte să o vadă. În plus, a fost interesat de Constanța și de Dobrogea și din punct de vedere jurnalistic, pentru a-și documenta articolele din ziarul „Timpul”.A vizitat Constanța timp de zece zile în iunie 1882, când a venit aici pentru a-și trata boala la băi, fiind cazat la mansarda de la „Hôtel d’Angleterre”. Astăzi pe locul acelui hotel zace Hotelul Intim îmbătrânit și trecut de vreme.
Șederea lui Eminescu la COnstanța
Hotelul d’Angleterre (împreună cu hotelul Carol, astăzi devenit Comandamentul Marinei Militare) era unul dintre puținele hoteluri din Constanța de la acea vreme, și aici s-a cazat și Eminescu pe durata scurtei sale șederi. Din mansarda hotelului, Eminescu i-a scris trei scrisori Veronicăi Micle, în care și-a declarat fascinația pentru acest „oraş mic, dar îngrijit”, având „casele cu un aspect plăcut”. El i-a povestit Veronicăi experiențele și trăirile sale folosind denumirea veche a orașului Constanța, de Kustenge, de pe vremea când Dobrogea aparținea Imperiului Otoman.
Se pare că Eminescu vorbeşte în scrisorile sale şi despre precursorul Cazinoului atunci când face referire la „o terasă pe ţărmul înalt” ce „dă o frumoasă privelişte pe toată întinderea mării”. Kursaal, precursorul Cazinoului, fusese construit din lemn şi paiantă în anul 1880, lângă Farul Genovez. Numele de Kursaal însemna sală de relaxare. Tot ce a descoperit la Constanța l-a fascinat pe poet, care și-ar fi dorit să o poată aduce și pe Veronica să vadă marea.
Mai jos am reprodus câteva fragmente din două dintre cele trei scrisori trimise de Eminescu către Veronica Micle pe timpul șederii sale la Constanța, publicată de Editura Polirom în volumul intitulat „Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit. Corespondență inedită”:
“Constanța, 16 iunie 1882
Draga mea Veronică,
Iartă-mă că nu ţi-am scris de atâta timp, dar am întârziat la Giurgiu, la Costinescu, unde am scăpat o dată vaporul, care nu pleacă decât de trei ori pe săptămână, şi am venit aci, unde poşta nu pleacă în toate zilele. Am venit ieri şi am făcut deja două băi de mare, cari promit a-mi face mult bine, deşi pe-aici e frig încă şi apa mării nu e destul de caldă pentru băi. De-aceea sunt unul din cei dentâi sosiţi aci pentru băi şi nimeni nu se scaldă încă afară de mine. N-o să stau aci decât vro zece zile şi apoi iar mă-ntorc la Bucureşti.
O să mă întrebi ce efect mi-a făcut marea, pe care-o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemarginiri pururea mișcate. Dar, abia de două zile aici, n-am văzut-o în toate fețele, căci ea e schimbăcioasa la coloare și în mișcări, de unde unii autori o și compară cu femeia.
Constanța sau Chiustenge este un mic orășel, dar îndestul de frumos. […] Casele au o oarecare eleganță în clădirea lor, căci piatra e ieftină aci și clădirile sunt din piatră pătrată, iar primăria, de când stăpanesc românii și există un consiliu comunal, a făcut foarte mult pentru orânduiala și înfrumusețarea orașului. […]
O terasă pe ţărmul înalt dă o frumoasă privelişte pe toată întinderea mării şi, când luna e deasupra apei, ea aruncă un plein de lucire slabă, care pluteşte pe-o parte a apei. Restul rămâne în întunerec, şi noaptea marea îşi merită numele ei de neagră. Viaţa e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s-au deschis câteva oteluri.
La anul să ştii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc şi grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase. Şed într-o mansardă şi privirea mi-e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Eminescu.
Adresa mea: Chiustenge (Constanţa) Hôtel d’Angleterre”
“Constanța, 20 iunie 1882
[…] Noutăţi de pe aici nu vei fi aşteptând şi-ntr-adevăr nici n-aş avea ce-ţi scrie decât că verdeţurile ne vin direct din Ţarigrad şi că pustietatea de prin prejur nu produce nimic. Neavând nici un râu şi lipsită de ploaie, recolta arăturilor e nulă, de aceea oamenii nici nu prea ară şi se-ntemeiază mai mult pe creştere de vite. Viaţa e monotonă şi peste zi târgul pustiu. Şed în mansarda mea şi cetesc economie politică, pregătindu-mă pentru trista campanie de vară, pentru caniculă, când, singur la Timpul, voi trebui să scriu în fiece zi altceva.
Te sărut cu dulce, dulcea mea Veronică, şi rămân al tău Emin”
Dobrogea fusese de curând alipită Principatelor Unite după Congresul de la Berlin din iunie 1878, în urma războiului ruso-turc (în schimbul cedării Bugeacului: județele Cahul, Ismail și Bolgrad). Interesul lui Eminescu pentru Constanța și provincia Dobrogea a fost dincolo de romantism și dincolo de inspirația pentru poezie, deoarece a publicat o serie întreagă de articole cu această tematică în ziarul „Timpul”. Mai jos un extras din articolul intitulat „Anexarea Dobrogei” din data de 19 august 1878:
“Întâi: Basarabia ni se dăduse pentru a ne indica rolul nostru la gurile Dunării și ținerea acelei fășii de pământ era pentru noi o misiune europeană. Aceeași Europă, care ne-a redat-o, a găsit de cuviință să ne-o reia și ne-a oferit Dobrogea, reînnoind un mandat dat pe tăcute prin tratatul de la Paris, mandatul adică de-a păzi libertatea celei mai importante artere a negoțului răsăritean, nu atât prin puterea noastră proprie pe cât prin lipsa de amestec a unei puteri mari, oricare ar fi aceea, a cărei preponderență ar deveni hotărâtoare prin posesiunea exclusivă a gurilor Dunării. Meniți a fi proprietarii unui bun, asupra căruia toate puterile mari vor să aibă servitutea liberei întrebuințări, slăbiciunea noastră e o garanție; pe când o putere mare în locul nostru, legată chiar prin tratate juruite, ar ști cu vremea să dispună în mod discreționar de un bun atât de prețios pentru toți sau cel puțin ar ține legați pe mulți și i-ar paraliza în acțiunea lor politică prin gingășia unei libertăți de navigație, garantată numai prin șiruri negre pe hârtie albă. Deosebirea între noi și dispuitorii Europei e că ei ne iau o provincie și ne dau alta, privind lucrul în sine ca foarte indiferent, pe când noi simțim cu vioiciune că ni se rupe o bucată din patria noastră străveche, lucrul ce nu se poate compensa, nici prin bani, nici prin drepturi noi, nici prin chestiuni de teritoriu.
[…] Deci dacă pe de o parte noi ne supunem și primim Dobrogea, pe de altă parte chestiunea cum s-o primim, adică a modului luării în posesiune, e mai grea de cum s-ar părea la prima vedere, grea din cauza împrejurărilor*, grea prin necesitatea de a fi consecvenți cu declarațiunea făcută la intrarea în luptă, grea în fine prin modul de-a armoniza o anexiune de teritoriu pe care de aproape 500 de ani am pierdut-o către turci cu întreaga noastră manieră de-a privi lucrurile, cu moralitatea noastră politică, cu sentimentul nostru de dreptate.
[…] A face ce fac toți, adică a lua și a stăpâni cu baioneta e lucru ușor; a păstra însă acest orient în miniatură cu tot amestecul său de popoare, a dovedi că suntem destul de drepți și destul de cumpătați, ca să ținem în echilibru și în bună pace elementele cele mai diverse, este o adevărată politică, pe lângă care politica forței brute e o jucărie.“
*Obiectele stipulațiunilor tratatului de Berlin, Basarabia și Dobrogea, sunt ocupate de trupele împărătești [n.r. țariste].
Bustul lui Eminescu
Ioan N. Roman, avocat, jurnalist, cărturar și primar al orașului Constanța, a fost cel care a transformat în realitate dorința poetului din poezia „Mai am un singur dor”, făcând tot posibilul să ridice statuia lui Eminescu la malul mării.
“Mai am un singur dor:
În liniştea serii
Să mă lăsaţi sa mor
La marginea mării;
Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.“
Ioan N. Roman a studiat la Sălişte, la Hârlău, la Iaşi și la Bruxelles, unde a urmat concomitent Litere-Filozofie şi Drept, luându-și ulterior doctoratul în drept „cu distincție”. Iorga a spus despre Ioan N. Roman că „Dobrogea îi va fi pe veci recunoscătoare”, numindu-l „Patriarhul Dobrogei” datorită contribuției sale la răspândirea culturii. Ioan N. Roman îl cunoscuse personal pe poet și s-a ocupat de strângerea de fonduri necesare ridicării statuii, chiar donând el însuși o sumă importantă de bani. El a fost și cel care l-a selectat pe Oscar Han pentru a realiza sculptura.
Oscar Han a făcut parte din Grupul celor Patru, alături de pictorii Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu, Francisc Șirato. Ei au creat în 1925 această grupare desprinsă din societatea „Arta română” datorită prieteniei dintre ei. Grupul celor Patru a avut ca scop manifestarea devotamentului faţa de artă şi asumarea condiţiei de artist, cultivând diversitatea propriilor individualităţi, deoarece stilurile lor erau foarte diferite. Astfel a și devenit una dintre cele mai prestigioase asociații artistice din perioada interbelică din România.
Statuia a fost amplasată pe un dâmb cu iarbă în faţa mării, lângă Cercul Militar, după cum scriau ziarele vremii, printre care Dobrogea Jună. Pe soclul bustului din bronz Oscar Han a plasat Elegia, interpretată ca fiind fie una dintre muzele antice inspiratoare ale liricii (Terpsihora sau Erato), fie Calliope, muza poeziei epice, căreia sculptorul se pare că i-ar fi împrumutat chipul Veronicăi Micle.
Bustul lui Eminescu de la Constanța a fost dezvelit la 15 august 1934, de ziua Marinei, în prezența Regelui Carol al II-lea și a Prințului moștenitor Mihai. La ceremonia dezvelirii bustului au ținut discursuri contraamiralul Bălănescu, ministrul instrucțiunii publice Constantin I. Angelescu, academicianul Ioan Bianu și regele. P.S.S. Gherontie al Tomisului a oficiat slujba religioasă, iar Regele Carol al II-lea a dezvelit statuia. Se pare că pentru a marca momentul, Regele a recitat prima strofa din poezia „La steaua”, și corul prezent la ceremonie a intonat „Mai am un singur dor”.
Bustul este amplasat lângă Farul Genovez, un monument istoric construit de inginerul francez de origine armeană Artin Aslan, la inițiativa companiei britanice „Danube and Black Sea Railway co. Limited” între 1858-1860. Farul a fost construit pe amplasamentului farului genovez originar de la 1300.
Pe fundalul statuii astăzi se vede Comandamentul Marinei Militare, clădire construită între anii 1879 și 1881, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, în stil neoclasic. Clădirea a fost la origine hotel, mai întâi numit „Terminus”, apoi „Carol”. Între anii 1924 și 1927 clădirea a fost supraetajată și a devenit cămin ofițeresc, fiind preluată de Cercul Militar. Din anul 1978 a devenit sediul Comandamentului Marinei Militare, iar în 1982-1983 clădirea a fost restaurată.
Din păcate, în 2011 statuia lui Eminescu a fost vandalizată și Elegia a fost furată, așa că ceea ce vedem astăzi este doar o copie.
Hotel D'Angleterre tranSFormat în Hotel Intim
Peste 130 de ani au trecut de la șederea lui Eminescu la hotelul d’Angleterre și de atunci Constanța a suferit transformări uluitoare. În mai 2019 am fost împreună cu Cronicari Digitali într-o incursiune prin Constanța, și am avut șansa să intrăm în câteva obiective de patrimoniu deosebite, inclusiv Hotelul Intim, care a fost construit chiar pe locul unde fusese cazat Eminescu. Astăzi este o ruină și el, dar se pare că sunt planuri să fie renovat.
Hotelul d’Angleterre unde a fost cazat Eminescu a fost construit înainte de anul 1878 de compania engleză care a construit şi calea ferată Cernavodă – Constanţa şi apoi Portul Constanţa. El a fost demolat probabil în perioada 1903-1906, și în locul lui a fost ridicat între 1906-1909 Hotel Splendid care în 1924 a fost complet renovat și redeschis sub denumirea Hotel Regina în onoarea Reginei Elisabeta, până în 1970 când a devenit Hotel „Intim”.
Clădirea actuală a fost construită în stil eclectic, cu elemente predominante de Art Nouveau şi cu o fațada principală în stil neoclasic.
Inițial hotelul se întindea pe o suprafață de 1.605 metri pătrați, cu subsol, două etaje și mansardă și cu o grădină de aproape 1.000 de metri pătrați. Musafirii hotelului se puteau caza în 21 de camere, cu baie proprie, iar salonul găzduia banchetele regale. Aici se țineau cercurile literare, fiind un loc de întâlnire a intelectualilor și a oamenilor politici. În 1925, tot aici a luat ființă „Cercul Intim”, o societate culturală care avea să dea numele viitor al hotelului. Cercul Intim organiza aici ceaiuri dansante la care erau prezente personalitățile orașului. Tot în 1925, s-au executat lucrări de modernizare și s-au montat instalaţii de apă caldă şi rece în fiecare cameră, calorifer, electricitate și telefon, elemente inovatoare pentru acele vremuri.
În perioada comunistă numele hotelului care ducea cu gândul la monarhie nu avea cum să se păstreze, așa că a fost transformat în Hotelul Intim după naționalizare. Insă hotelul și-a pierdut farmecul de altădată. După ’89, hotelul a fost revendicat, apoi vândut, și astăzi se pare că face subiectul unui plan de reabilitare. În interiorul hotelului se văd încă urme ale sculpturilor și picturilor murale, dar pereții sunt scorojiți și au dispărut candelabrele și mobila.
Detalii Tehnice
Adresa: Hotel Intim se găsește pe Strada Nicolae Titulescu nr. 9 în Constanța; l-am vizitat împreună cu Cronicari Digitali în mai 2019.
Statuia lui Eminescu se găsește astăzi pe Faleza Cazinoului, lânga Farul Genovez și lângă clădirea Comandamentului Marinei Militare.
Surse: Blog ,Să nu uităm‘; blog Joienegru; Ziarul Adevărul; blog https://techirghiol.com/scrisoare-de-la-mare; Cotidianul Replica; fotografii de arhivă ANR inv. 1407 FI 5234 și inv. 1489 A287
