Mănăstiri

Traseul monumentelor UNESCO din România alături de ASIROM

Atunci când m-am pregătit să parcurg principalele monumente istorice ce fac parte din patrimoniul mondial UNESCO din România, prima dată am pus pe hartă traseul care leagă obiectivele. Și mare mi-a fost uimirea când, punând pe Google Maps fiecare destinație punct cu punct, am văzut că durata traseului era de fix 30 de ore de condus! 30 de ore de condus pe care noi am decis să le abordăm în 9 zile, cu 9 destinații aparte: elemente de patrimoniu UNESCO, atât parte din patrimoniul cultural (biserici, mânăsatiri, sate întregi) cât și din patrimoniul natural (mai precis, pădurile seculare de fag – da, da, sunt și ele parte din patrimoniul UNESCO începând cu 2017 – și Delta Dunării).

Și ghici de cine se leagă acest număr rotund și frumos, 30? De cei 30 de ani pe care ASIROM îi sărbătorește anul acesta printr-un parteneriat alături de UNESCO. Deoarece ASIROM este #mandrudepatrimoniu și sprijină inițiativele culturale, a fost alături de noi în acest periplu de condus timp de 30 de ore #SimpluSigur, câte o oră pentru fiecare an aniversat. Astfel am pornit într-o călătorie de 30 de ore, câte o oră dedicată pentru fiecare dintre cei 30 de ani pe care ASIROM îi aniversează anul acesta. Vă invit să urmăriți acest traseu cultural unde am punctat monumentele istorice, peisaje naturale, tradiții și meșteșuguri parte din patrimoniul mondial UNESCO. Și vă provoc să îl parcurgeți și voi și să îmi spuneți cum a fost!

1. Sarmisegetusa Regia

Punctul nostru de pornire pe traseul monumentelor UNESCO de la noi din țară alături de ASIROM a fost inima țării, capitala regatului dac, Sarmisegetusa Regia. Despre ea se spune că ar fi fost centrul spiritual al lumii dacice, parte a unui complex vast de construcţii dispuse pe mai mulţi munţi adiacenți. Aşezarea civilă era formată din mai multe terase locuite amenajate ca gospodării, străzi pavate cu dale de calcar, cisterne și ateliere meşteşugăreşti de prelucrare a metalului, a sticlei și a ceramicii. Se pare că exista aici chiar și un atelier de bătut monedă. Sarmisegetusa este legată de muntele sacru Kogaionon la care face referire geograful antic Strabon și este un sit important pentru arta protoistorică europeană.

Este spectaculos așezământul sacru format din mai multe sanctuare circulare și dreptunghiulare cu stâlpi de andezit și de calcar. Există și un disc solar, supranumit „soarele de andezit”, o platformă circulară cu 10 dale de andezit dispuse radiar, cel mai probabil legat de credințele uraniene ale dacilor. Zidurile Sarmisegetusei erau sobre, lipsite de decor, fiind construite în tehnica opus dacicum, cu blocuri de piatră de calcar legate prin grinzi de lemn. Zidurile conturau incinte poligonale care aminteau de arhitectura elenistică, fiind însă adaptate traseelor montane din regiune.

După cucerirea Daciei de către Traian, nucleul citadelei a fost distrus de romani. Din epoca ocupației romane s-au păstrat însă unele inscripții, modificări ale incintei, așezarea fiind dotat cu terme dar părăsită de trupe în 117-118.

Se pare că forma actuală a sanctuarelor și a porților de intrare în cetate nu este cea originală, toate acestea fiind modificate in cadrul unor renovări/ reamenajări din perioada comunistă. Acum situl este în restaurare printr-un proiect inițiat de Consiliul Județean Hunedoara, cu partenerii Mihai Eminescu Trust și Møre og Romsdal fylkeskommuneDe curând arheologii au început să cerceteze secțiuni în zona porților și zidurilor.

2. Mânăstirea Hurezi și ceramica de Horezu din satul Olari

Următoarea noastră destinație pe traseul UNESCO alături de ASIROM a fost 2-în-1, pentru că am surprins atât mânăstirea Hurezi cât și tradiția veche a olăritului, ceramica de Horezu, pe care o puteți găsi în imediata apropiere a mânăstirii. Mânăstirea Hurezi este cel mai vast ansamblu mânăstiresc al Țării Românești. Monumentul brâncovenesc de anvergură mondială a fost a doua oprire pe traseul monumentelor UNESCO alături de ASIROM. Mânăstirea este capodopera arhitecturii, sculpturii și picturii monastice din Sud-Estul Europei. A fost ridicată în 1690 fiind principala ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), supranumit “prințul aurului”.

Mânăstirea este simbol al esteticii brâncovenești. Pronaosul bisericii este inspirat din cel de la Curtea de Argeș, ctitoria lui Neagoe Basarab la 1517. Aici se află tabloul votiv (foto 7) și o galerie de chipuri aparținând membrilor familiei sale, portretele străbunilor din neamul Brâncoveni și Cantacuzini, chiar și antecesorii Basarabi încoronați din sec. XV și XVI, practic sugerând legitimitatea și continuitatea dinastică. Aici voia Brâncoveanu să fie necropola familiei și a dinastiei pe care visa să o întemeieze, dar din păcate nu i-a permis sfârșitul său tragic prin decapitare la “Stambul” pe 15 august 1714.

Ansamblul monastic a avut mai multe faze de evoluție în secolele XVIII și XIX (când descendentul ctitorului, marele ban Grigore Brâncoveanu, a făcut importante reparații). Are două incinte și un mare număr de monumente distincte. Biserica cea mare cu hramul Sf. Constantin și Elena, a fost construită între 1690-1693 și decorată de o echipă de zugravi condusă de grecul Constantinos. Echipa era formată din meșterii Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ioachim, așa-numita Școala de la Hurezi. Intrarea în biserică se face prin pridvorul deschis ornat cu Judecata de Apoi (apare în fotografia a opta), cu portretele ispravnicilor și meșterilor, stema țării, corbul, și stema cantacuzină, acvila bicefală. Celalte monumente sunt foișorul de inspirație barocă, casa domnească, biblioteca unde se aflau sute de cărți și manuscrise, bolnița datorată Mariei Brâncoveanu cu pictura lui Preda și Nicola (astăzi în restaurare) și două schituri.

Dacă tot suntem în zonă, vă propun și o oprire să vedem cum se fabrică ceramica de Horezu în satul Olari, meșteșug parte din UNESCO. Dacă ajungeți în zona Horezu, neapărat să treceți și prin satul Olari, unde se află vase autentice de Horezu (nu importate, nu simulate). Veți descoperi case cu arhitectură vâlceană tradițională, cu foişor aşezat deasupra pivniţei şi stâlpi sculptaţi, cu acoperişurile afumate ale cuptoarelor de ars ceramica ce provine din argila specială scoasă din dealul Ulmet din apropiere. Mai jos puteți vedea câteva piese din gospodăria familiei Vicșoreanu (foarte faimoasă în ceramica românească contemporană), care practică olaritul de generații întregi, din tată în fiu, și cuptorul lor vechi de 100 de ani unde încă se ard vasele de ceramică.

3. pădurea seculară de fag din Parcul Natural Cozia

Pentru următoarea destinație trecem direct prin Valea Oltului, iar aici se află una dintre comorile noastre naturale: Parcul Natural Cozia. Și surpriză, da, are legătură cu UNESCO! Mai precis, pădurea seculară de fag din Parcul Natural Cozia este parte din patrimoniul natural UNESCO din 2017, alături de alte 24.000 hectare de pădure din țara noastră din arii diferite: Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beușnița, Domogled – Valea Cernei, Codrul Secular Șinca, Groșii Țibleșului, Codrii Seculari Strîmbu-Băiuț și Codrul Secular Slătioara și alături de păduri din alte țări europene: Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Germania, Italia, Slovacia, Slovenia, Spania și Ucraina. 

Ceea ce vă arăt aici sunt efectiv porțiuni din această pădure se află de-o parte și de alta a Văii Oltului.  Pădurile seculare cu structuri primare (adică virgine sau cvasivirgine) sunt mostre ale ultimelor ecosisteme terestre care au mai rămas Europei, care s-au format fără o influență umană semnificativă, ci ca rezultat al unei îndelungate evoluții naturale de mii de ani. Astăzi, aceste păduri reprezintă adevărate laboratoare științifice. Ele încă păstrează secretele universului pădurii.

În plus, aceste păduri au un rol esențial în păstrarea identității culturale a comunităților locale. În Munții Carpați se poate vorbi despre o „civilizație a lemnului”. Istoria, filosofia de viață, cultura și tradițiile comunităților locale din aceste zone sunt foarte strâns legate de pădurea care asigura supraviețuirea comunităților adiacente.

Este foarte important ca vizitarea acestor păduri să se facă în mod responsabil și cât mai puțin invaziv. Punerea în valoare a acestor păduri într-un cadru adecvat (cu o legislație potrivită) sper eu că va contribui la dezvoltarea durabilă a comunităților locale. 

4. Roșia Montană

Treptele din mina de la Roșia Montană
Treptele din mina de la Roșia Montană

Ne-am decis să includem Roșia Montană în turul nostru pentru că a fost inclusă extrem de recent în patrimoniul mondial, și anume în iulie 2021. Peisajul cultural minier din Roșia Montană conține cele mai semnificative, extinse și diverse mine de aur romane cunoscute în prezent, parte din patrimoniul mondial UNESCO (fiind ). Roșia Montană este situată într-un amfiteatru natural de munți și văi în zona metaliferă a Munților Apuseni, centrul așa-numitului Cadrilater de Aur. Activitatea minieră se întinde pe mai mult de două milenii pornind de la Alburnus Maior pe vremea romanilor. Munții sunt cicatrizați de vechile intrări în mine. Arheologia romană a generat zone de prelucrare a minereului, locuințe, clădiri administrative, zone sacre și necropole, alături de cei peste 7 km de galerii subterane antice.

Evoluția așezării a fost dintotdeauna generată de exploatarea aurului. În plus, metale prețioase au finanțat comerțul și forța militară din imperiul Roman și Austro-Ungar. Acest palimpsest socio-tehnic al imperiilor succesive sunt vizibile în această zonă compactă. Aici au conviețuit căutători de aur de diverse religii, etnii și categorii sociale, ceea ce a dus la clădirea unor biserici de 5 confesiuni diferite și la o diversitate de stiluri arhitecturale, influențe eclectice contopite cu cele tradiționale. Așezarea minieră este parcă înghețată în timp, cândva între sec. XVIII și XIX. Roșia Montană a fost cu adevărat o așezare cosmopolită, și dacă vă vine să credeți, exista în perioada interbelică la Roșia chiar și un casino în care căutătorii de aur își dublau sau pierdeau averile (deși pe clădire astăzi scrie Bufet, locuitorii Roșiei o numesc Casina).

Trăsăturile arhitecturale distinctive decorative au fost împrumutate din repertoriul clasic și baroc, suprapuse pe cele locale, gospodării din lemn cu verande deasupra subsolurilor construite din piatră. Unele adăposteau ateliere de prelucrare a minereului cu bazine de apă alimentate de izvoare. Alte clădiri sunt protejate de ziduri și porți monumentale.

Naționalizarea din ‘48 a pus capăt minelor tradiționale operate de familii, iar exploatarea de stat de subteran a încetat în 2006. Trecutul construit pe aur este viu, iar peisajul spectaculos, toate vor avea un viitor durabil dacă ne vom bucură de ele în mod sustenabil.

5. Sighișoara

Sighișoara
Sighișoara

Următoarea oprire pe traseul monumentelor UNESCO alături de ASIROM a fost în Sighișoara. Orașul Sighişoara este parte din patrimoniul mondial UNESCO și o mărturie remarcabilă a culturii saşilor transilvăneni, cultură încă pregnantă după 850 de ani de existenţă și definită mai ales prin monumentele sale arhitecturale şi urbanistice. Suntem în călătoria virtuală de pe urmele monumentelor UNESCO alături de ASIROM, o călătorie ce însumează 30 de ore: câte o oră dedicată pentru fiecare dintre cei 30 de ani pe care ASIROM îi aniversează anul acesta. Și pentru că ASIROM este #mandrudepatrimoniu, ne îndeamnă să parcurgem #simplusigur acest traseu cultural unde vom puncta monumentele istorice, peisajul natural, tradițiile și meșteșugurile parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Sighişoara este un exemplu remarcabil de mic oraş fortificat într-o zonă de frontieră între cultura latină a Europei centrale şi cultura bizantină, ortodoxă, a Europei de sud-est. Procesul de emigrare a saşilor, dispariţia păturii sociale care a creat şi menţinut tradiţiile culturale ale regiunii, toate acestea pun în pericol supravieţuirea patrimoniului arhitectural săsesc.

 

Oraşul Sighişoara se află într-un peisaj de o frumuseţe aparte a Podişului Târnavelor, la confluenţa pârâului Saeş cu râul Târnava Mare într-o depresiune triunghiulară în partea de sud a judeţului Mureş. Centrul său istoric este format din Cetate – aşezare fortificată situată pe dealul cu versanţi relativ abrupţi ce domină valea Târnavei şi Oraşul de Jos, situat la baza Cetății. Această configurare urbană specifică a fost generată de adaptarea aşezării la forma reliefului. Astfel, s-a stabilit o relaţie organică între habitatul uman şi cadrul natural.

Continuând să fie locuit şi în zilele noastre, centrul istoric Sighişoara este cel mai reprezentativ sit urban medieval din Transilvania deoarece organizarea spaţiului urban şi calitatea arhitecturală a construcţiilor au rămas preponderent nealterate de-a lungul secolelor. Există o mare densitate de clădiri cu valoare de monument istoric, străduțe și piațete care creează prin succesiunea lor efecte de surpriză de un pitoresc deosebit.

6. Biserica Fortificată din SASCHIZ, parte din ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania

Saschiz din dronă
Saschiz din dronă

Foarte aproape de Sighișoara se află cele șapte sate cu biserici fortificate din Transilvania înscrise în patrimoniul mondial UNESCO. Aceste sate sunt parte din patrimoniul mondial deoarece și-au păstrat structura istorică, un fenomen arhitectural tipic satelor de colonizare săsească (la Saschiz, Viscri, Biertan, Valea Viilor, Prejmer, Câlnic) sau maghiară (la Dârjiu). Tipice pentru aceste sate sunt gospodăriile compacte, fronturile continue de faţade de case alternând cu porţi înalte de zid şi curţi înconjurate de grajduri, şoproanele şi şurile masive.

Aşezările săsești au fost organizate astfel încât să ofere coeziune colectivităţilor. În centru sau pe o colină în apropiere se aflau biserica şi locuinţa comitelui. Satele din perioada colonizării săsești ~ sec. al XII-lea au una sau două uliţe, o pajişte interioară sau o piaţă centrală. Colonizarea sașilor a fost iniţiată de regalitatea maghiară pentru consolidarea stăpânirii asupra acestui teritoriu.

Distrugerile produse de invazia turcă din 1491 au generat fortificarea tuturor bisericilor din satele săseşti de pe pământurile regale (aprox. 200). Interiorul fortificaţiilor a fost amenajat astfel încât să permită supraviețuirea în caz de asediu, cu locuri de depozitare a proviziilor, fântâni, moară sau cuptor de pâine.

Noi am început cu biserica fortificată din Saschiz care este parte din UNESCO alături de întregul ansamblu rural care înconjoară biserica fortificată. A fost construită în 1496 și este o biserică tip reduit, ultima etapă în evoluţia fortificării bisericilor. Era dotată de la început cu instalaţii defensive şi deci avea nevoie de incinte mai puţin fortificate. Cele 4 turnulețe ale turnului cu ceas simbolizau faptul că aici se ținea judecata. Orga din sec. al XVI-lea încă funcționează.

Modul de protejare a comunităţilor prin fortificarea bisericilor a fost preluat de aşezările secuieşti din vecinătate, ceea ce s-a întâmplat la biserica fortificată de la Dârjiu, și ea parte din UNESCO.

Biserica fortificată din Biertan este alt tip de fortificație a bisericii, remarcabil pentru complexitatea amenajării defensive cu incinta triplă. Ea este extrem de cunoscută și vizitată printre bisericile fortificate din acest areal.

Ansamblul bisericii fortificate din Prejmer are incinta fortificată, biserica propriu-zisă fiind puţin sau deloc fortificată. Știați că și Prejmer face parte din patrimoniul UNESCO? 

Iar la Viscri (și ea foarte cunoscută și vizitată), fortificaţia cuprinde în modul cel mai egal şi armonios atât incinta cât şi biserica.

7. Biserica de lemn din Șurdești, parte din ansamblul de 8 biserici de lemn din Maramureș

Șurdești
Șurdești

Pentru următoarea destinație pe traseul UNESCO alături de ASIROM am urcat pe harta țării sus-sus de tot, tocmai acolo unde se spune că se agață harta în cui. Și am ajuns în Maramureș, unde am ales un punct foarte interesant de vizitat. Mai precis, biserica de lemn din Șurdești, parte dintr-un șir de 8 biserici de lemn din Maramureș incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Lucian Blaga spunea că aceste biserici sunt printre cele mai preţioase şi mai fără de rezervă admirate produse ale geniului nostru popular.

Arhitectura bisericilor de lemn din Maramureș reprezintă un fenomen de artă rurală de mare valoare istorică și estetică, la o răscruce a artei populare cu arta cultă, a Occidentului cu Orientul. Ele amintesc de legăturile culturale cu Moldova, cu spațiul ucrainean subcarpatic și cu Transilvania, datorită turlelor înalte care amintesc de goticul transilvan. Ele au fost construite preponderent de meșteri români anonimi în tehnica cununilor de bârne orizontale (Blockbau).

Numeroase biserici de lemn datate în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, reprezintă de fapt tipologii arhitectonice mai vechi cu câteva secole. De ce? Din cauza ultimei mari invazii tătare din regiune în 1717, bisericile au trebuit refăcute și redecorate sau pictate. Astfel, ele erau reclădite pe acelaşi loc unde mai fusese o biserică mai veche, iar reparaţiile şi restaurările se făceau treptat, prin înlocuirea unor grinzi sau a şindrilei, forma arhitectonică şi unele detalii decorative păstrându-se întocmai. 

Faptul că a fost folosit lemnul era firesc în această regiune muntoasă bogată în păduri, iar practicarea continuă de mii de ani a artei construcţiilor din lemn a generat o sinteză a materialelor, formelor şi peisajului. De aceea există o proporție perfectă a volumetriei, în armonia stabilită între părţi şi întreg. Liniile construcțiilor exprimă în același timp graţie şi putere, îndrăzneala şi măsura. Exteriorul bisericilor este decorat mai ales prin sculpturi, crestături, care generează jocuri de lumini și umbre, iar interiorul a fost de cele mai multe ori pictat în tempera pe suport uscat. Printre motivele folosite se află funia răsucită, benzi cu motive floral-vegetale, simboluri religioase, în special din Patimi și Judecata de Apoi, dar și astronomice.

În următoarele fotografii vă invit să admirați bisericile de lemn din Șurdești, Rogoz și Ieud și portul elegant cu care doamnele din sat merg duminica la slujbă:

8. Bisericile cu picturi murale din Nordul Moldovei și scoarțele de perete

Moldovita
Moldovita

Pentru a ne continua traseul UNESCO, am traversat tocmai în Est și am ajuns în Bucovina. Prima oară am poposit la Mânăstirea Moldovița, parte din patrimoniul mondial UNESCO într-un șir de 8 biserici cu pictură murală exterioară din Nordul Moldovei. Pictura bisericilor pictate din Bucovina este ca o poveste și are o valoare istorică, iconografică și estetică excepțională. Ea oferă un spectacol: sute de figuri acoperă în totalitate zidurile exterioare și ilustrează mentalitatea lumii românești aflată la “poarta creștinătății”.

Moldovița a fost construită în 1523 de Petru Rareș, iar pictura datează de la 1537. Observați tabloul votiv cu chipurile familiei ctitorului în fotografiile de mai jos.

Apoi am poposit la Voroneț (din nou o emblemă pentru aceste monumente UNESCO și poate cea mai cunoscută dintre ele). Voroneț este o emblemă a artei vechi românești, este vestită pentru “albastrul de Voroneț”, pentru bolțile moldovenești pentru susținerea turlei și pentru Judecata de Apoi. Aici este înmormântat Daniil Sihastrul, cel care l-a și sfătuit pe Ștefan cel Mare să ridice biserica în 1488 după o victorie împotriva otomanilor.

Foarte aproape se află și Humor, care este construită în plan de treflă și se pare că a fost pictată de vestitul Toma din Suceava, și aici se află un tablou votiv al familiei ctitorului, tot Petru Rareș (similar cu Moldovița).

Am oprit și la Sucevița, ctitorită la sfârșitul sec. al XVI-lea de familia Movileștilor, boieri, cărturari și domnitori. Arhitectura ei cu elemente bizantine și gotice seamănă cu o cetate fortificată sau cu o curte domnească datorită zidurilor care o înconjoară. Pereții ei povestesc în culori vii Vechiul și Noul Testament. Pictura exterioară este cea mai bine păstrată din grupul bisericilor moldovenești cu pictură murală.

Surpriza Bucovinei pentru noi au fost “scoarțele” de perete: voi știați că meșteșugul covoarelor tradiționale de perete este și el parte din UNESCO, la categoria patrimoniu imaterial?

9. Delta Dunării

V-am obișnuit deja cu traversările ample: așa că de data aceasta pentru ultima destinație mergem tocmai în Sud. Mai previs, în Delta Dunării, tărâm mirific unde viața izbucnește la fiecare pas, o întindere nesfârșită de stuf și apă, adăpost pentru 5.500 specii. În plus, Delta Dunării reprezintă un mozaic etnografic în miniatură: românii, mongolii, lipovenii, tătarii și slavii coabitează în armonie. Delta Dunării este ultimul obiectiv UNESCO din călătoria noastră alături de ASIROM pe urmele patrimoniului mondial în România. 

Delta Dunării este mereu în schimbare datorită aluviunilor acumulate la vărsarea Dunării, un miraj ascuns de stuful care uneori atinge înălțimi de 5-6 metri și cu rădăcini împletite groase de aproape 1.5 m. Insulele plutitoare numite plauri sunt purtate de curenți și blochează sau deschid noi canale într-aun adevărat labirint de apă. Stufărișul este și un filtru biologic pentru apele Dunării împărțite în 3 brațe: Sulina, Sf. Gheorghe și Chilia ca să intre curate în mare.

Densitatea de păsări din Deltă este cea mai mare din Europa, unde vedeta este pelicanul. Majoritatea păsărilor sunt oaspeți de primăvară-vară ai Deltei. Iar dintre cele 120 de specii de plante care trăiesc aici, vedetele sunt nufărul, crinul de baltă și săgeata apei. Știați că otrățelul de baltă și aldrovanda sunt plante carnivore în Deltă și ademenesc libelulele? Și dacă sunteți atenți, printre stufăriș și caii “sălbatici” de la Letea veți vedea chiar și nurci și vulpi. Iar arhitectura autentică lipovenească este superbă în simplitatea ei.

Am ajuns la capătul acestei călătorii pe urmele a 9 destinații, simboluri ale patrimoniului UNESCO la noi în țară. Am avut de condus 30 de ore, câte o oră dedicată pentru fiecare dintre cei 30 de ani pe care ASIROM îi aniversează anul acesta. Și pentru că este #mandrudepatrimoniu, ne-a susținut să parcurgem #simplusigur acest traseu cultural unde am punctat monumentele istorice, peisajul natural, tradițiile și meșteșugurile parte din patrimoniul mondial UNESCO. Vă mulțumim că ne-ați însoțit în această călătorie. Așteptăm cu mare drag impresiile voastre dacă parcurgeți și voi acest traseu cultural!

Surse:

– Theodorescu, Răzvan et al, „România în patrimoniul UNESCO”, Monitorul Oficial, București, 2019
– Oltean, Radu, „Cetăți și castele și alte fortificații din România. Volumul I. De la începuturi până către anul 1540”, Editura Humanitas, București, 2020

– https://patrimoniu.ro/…/94-biserici-de-lemn-din-maramures

– https://patrimoniu.ro/…/91-sate-cu-biserici-fortificate…

–  https://patrimoniu.ro/…/93-centrul-istoric-sighisoara

– http://rosiamontana.world/…/Rosia-Montana-Executive…

– https://wwf.ro/…/24000-ha-de-paduri-virgine-din…/

– http://ran.cimec.ro/?codran=90397.01

Posted by Ana in Istorisiri, Mănăstiri, Muzee, 0 comments

Abația Cisterciană Cârța

Astăzi, 18 aprilie, în prag de Paște ortodox, este Ziua Internațională a monumentelor și a siturilor, stabilită prin decizie UNESCO an de an, începând cu 1982. Tema acestui an, în contextul dificil actual, este de Valori comune, patrimoniu comun, responsabilitate împărtăşită. Am decis să marchez ziua aceasta printr-un monument istoric unic în România, un loc aflat astăzi între sacru și laic, construit prin relații trans-frontaliere valabile chiar și în secolul al XIII-lea, cu Banatul din România de azi și cu Pontigny din Franța. Astfel…

#Aiciastat Abația Cisterciană Cârța, unica mănăstire cisterciană din țară, fondată în sec. al XIII-lea de un grup de călugări cistercieni veniţi de la mănăstirea Igriş. Igriș a fost prima mănăstire cisterciană de pe teritoriul (actual al) țării noastre, fondată în anul 1179 de călugări veniți de la abația-mamă din Pontigny. În timp, Igriș a dispărut după invaziile tătare. Interesant este că la Igriș s-au pus și bazele primei biblioteci, de pe teritoriul țării noastre, bogată în manuscrise. Deci practic, din abație în abație, Cârța se înrudește și cu Pontigny.

Ordinul cistercienilor

Ordinul cistercienilor este un ordin catolic fondat în 1098 în orașul francez Citeux din Burgundia de către abatele Robert de Molesme (Citeux în latină se traduce în Cistercium). Cistercienii duceau o viaţă austeră, munceau intens, cu pauze la 3 ore pentru rugăciune, nu mâncau carne, nu își încălzeau locuințele, se îmbrăcau numai cu haine produse de ei și vorbeau între ei doar strictul necesar. Preceptul după care se ghidau era ‘Ora et labora‘ (‘Roagă-te și muncește‘).

Istoria Abației de la Cârța

La Cârța au fost mai multe faze de construcție, întrerupte de invazia tătară din 1241, după cum arată cercetările arheologice, astfel încât astăzi ansamblul îmbină stilul romanic cu goticul timpuriu. Călugării veniți aici au primit mlaștini și păduri de la regele maghiar pe malul stâng al Oltului, în apropiere de localitatea Cârța de astăzi. Au asanat mlaștinile și au început să practice agricultura și piscicultura, astfel încât să poată trăi din rezultatele propriei munci. Inițial, au ridicat o construcţie simplă din lemn. După câţiva ani, au adus maiştri pietrari din Franţa care au ridicat o construcţie gotică, care a servit drept inspiraţie pentru arhitectura viitoarelor biserici fortificate din Transilvania.

Spre deosebire de Abația Igriș, mănăstirea cisterciană de la Cârța a reușit să se refacă după marea invazie a tătarilor din 1241. Se pare că pentru a se apăra mai bine împotriva inamicilor şi-au construit două grote în apropierea mănăstirii unde se ascundeau. Legendele spun că aceştia ar fi săpat chiar şi un tunel ce pornea de sub altarul bisericii şi care ducea până la râul Olt.

Abația a fost desființată prin decizia regelui Matei Corvin la data de 27 februarie 1474. Este posibil ca Matei Corvin să fi desfiinţat abaţia deoarece localnicii din împrejurimi se plângeau că aceasta ar fi cauza atacurilor necontenite ale inamicilor. O altă teorie este că, în timp, călugării au devenit atrași de viața materială și luxoasă, lucru care a displăcut regelui maghiar. Chiar se spune că unii dintre călugări au adus la Cârţa soiuri de viţă nobilă din Burgundia și foloseau vinul pentru a avea putere la muncile lor.

Arhitectura Ansamblului Abației Cârța

În ciuda trecerii timpului și a distrugerilor suferite, monumentul şi-a păstrat arhitectura impunătoare. Fațada vestică a bisericii fostei mănăstiri are o fereastră polilobată, o rozetă, tipică pentru construcţiile cisterciene. Când am vizitat locul acesta special, în iarna lui 2017, am intrat printr-un portal gotic, călătorind în timp. În interiorul ruinelor mănăstirii am văzut cimitirul de soldaţi germani căzuţi la Porumbacu în septembrie 1916. Mormintele au fost mutate în 1928 aici pentru a fi protejate. În curtea bisericii, în același an, zidarul Rudolf Binder a ridicat în onoarea celor căzuți statuia lui Roland, erou germanic din secolul al VIII-lea, simbol al libertăţii şi dreptăţii căzut în război cu necredincioşii. După ce am trecut de cimitir, ne-a luat ochii exteriorul bisericii evanghelice care este decorat cu ferestre şi rozete tipice stilului gotic. Încă se văd contraforții masivi din piatră de nisip. Ruinele bibliotecii (‘reflectorium’) şi a dormitoarelor se află în partea dreaptă a bisericii. Ele sunt interesante din punct de vedere arhitectonic deoarece îmbină stilul romanic, prin coloanele încadrate de arcade în semicerc, cu gotic (tipic fiind arcul frânt). Impresia pe care ne-a făcut-o atmosfera întregului ansamblu este că pare rupt din ‘Numele trandafirului’ de Umberto Eco (cu toate că în poveste este vorba de o mănăstire benedictină din nordul Italiei).

În interiorul bisericii am văzut altarul baroc cu Sf. Petru şi Sf. Pavel și o orgă mecanică barocă care datează în jurul anului 1777.  Cheia de boltă este ornată cu chipul Fecioarei Maria, care era ocrotitoarea cistercienilor. Astăzi biserica este frecventată de comunitatea evanghelică din localitatea Cârţa. Este interesant că abația Cârța își trage originea numelui de la cuvântul ‘Kerz‘, care în germană înseamnă ‘lumânare’.

Detalii Tehnice

Adresa: Biserica Evanghelică Cârța, Str. Principală nr. 110, Cârța, jud. Sibiu. Ansamblul arhitectonic figurează pe lista monumentelor istorice din 2010, cod LMI SB-II-a-A-12348.

Tel.: 0752.055.997 (pentru grupuri, se recomandă să sunați înainte)

Noi am vizitat Abația în februarie 2017, și ne-a deschis poarta preotul Misch, care oferă ghidaj în română și în germană. De obicei cheia se găsește la Info-Kiosk. Abația a fost renovată în 2013 cu fonduri UE. Programul de vizitare este de luni până sâmbătă între 09:00 – 18:00 și duminica între 11:00 – 18:00. Biletul pentru vizitare este de 5 lei pentru adulți și 2,5 lei pentru elevi, studenţi și pensionari.

Surse: Articol ‘O genealogie cisterciană enigmatică: Pontigny mama – Igriș fiica – Cârța nepoata‘ de Șerban Turcuș, apărut în Historica Cluj

Sibiu-turism

Radio România Internațional

Pliant turistic Abația Cârța

Pliant turistic detalii Kerz

Posted by Ana in Istorisiri, Mănăstiri, Ruine, 0 comments