Regulament tombola „Pe urmele Silviei Șerbescu” x BMW România

1. Organizatorul:
Tombola este organizată de Asociația Culturală „Aici a stat”, cu sediul în Bucuresti, sector 4, reprezentată prin Președinte Ana-Ruxandra RUBELI, în parteneriat cu BMW România.

2. Perioada de desfășurare:
Înscrierile se fac completând formularul de înscriere disponibil prin QR code între 16 septembrie 2025, ora 18:00, și 17 septembrie, ora 23:59.

3. Cine poate participa:

  • Persoane fizice cu vârsta de minimum 18 ani, rezidente în România.
  • Nu pot participa reprezentanții sau voluntarii Asociației culturale „Aici a stat”, BMW România sau partenerii direcți implicați în organizarea tombolei.

4. Modalitatea de înscriere:

  • Participanții se înscriu prin completarea formularului accesibil prin QR code la recitalul inaugural al Festivalului Silvia Șerbescu.
  • O persoană se poate înscrie o singură dată.

5. Premiile:

  • 3 invitații duble la turul ghidat „Pe urmele Silviei Șerbescu”, în data de 19 septembrie 2025, ora 12:00.
  • 10 invitații la drive test cu un model BMW ce apaține celor mai noi modele electrice şi celor din segmentele superioare, într-o dată la alegere, stabilită de comun acord cu reprezentanții BMW România modele propuse.

6. Desemnarea câștigătorilor:

  • Tragerea la sorți va avea loc pe 20 septembrie 2025, prin random.org, în prezența reprezentanților organizatorilor. Fiecare înscriere prin cod QR va primi un număr de înregistrare și extragerea se va face pe baza acelui număr.
  • Câștigătorii vor fi contactați prin e-mail și/sau telefon, în maximum 24h de la extragere.

7. Predarea premiilor:

  • Invitațiile la tur vor fi trimise prin e-mail.
  • Drive testul se vor programa individual împreună cu BMW România.

8. Protecția datelor:
Datele personale colectate vor fi folosite exclusiv pentru organizarea tombolei și nu vor fi transmise terților.

9. Forța majoră
Forța majoră exonerează părțile de îndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul regulament, pe toată perioada în care aceasta acționează.

10. Consimțământ GDPR

Participanții sunt de acord ca Asociația Culturală „Aici a stat” și BMW România să colecteze și prelucreze datele cu caracter personal: nume, prenume, număr de telefon și adresă de mail în scopul organizării tombolei, extragerii și informării câștigătorului și a oferirii premiului și derulării corespunzătoare a turului ghidat și drive test-ului.

Datele cu caracter personal nu vor fi utilizate în alte scopuri decât cele menționate anterior, pentru comercializarea ori transferul acestora către persoane terțe sau companii, altele decât organizatorii.

Destinatarii datelor cu caracter personal sunt organizatorii/alte persoane împuternicite, precum și instituțiile statului, poliție, spitale etc., care ar putea solicita aceste informații.

Datele vor fi stocate pe o perioadă limitată, 2 ani; în situația unui litigiu, pe parcursul soluționării acelui litigiu; în conformitate cu legislația în vigoare, atâta timp cât subscrisele au obligația legală de a păstra documentele și pentru arhivare.

Participanții au dreptul de a solicita accesul la datele personale, de a rectifica sau șterge aceste date, de a restricționa prelucrarea acestora, de a retrage consimțământul, precum și dreptul de a face plângere la autoritatea de supraveghere.

Organizatorii au stabilit măsuri tehnice și procedurale pentru a proteja și asigura confidențialitatea, integritatea și accesibilitatea datelor cu caracter personal, pentru a preveni utilizarea, accesul neautorizat și încălcarea securității datelor cu caracter personal, în conformitate cu legislația în vigoare.

11. Alte dispoziții:
Prin înscriere, participanții confirmă că au citit și acceptat prezentul regulament.