Vernisaj: 28 octombrie 2025, ora 17:30 Spațiu: Holul principal al UAUIM Perioada de vizitare: 28 octombrie – 10 noiembrie 2025
Uniunea Arhitecților din România, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, vă invită marți, 28 octombrie, de la ora 17:30, în holul principal al UAUIM, la vernisajul expoziției „Bucureștiul care n-a mai fost”.
După luni de cercetare, documentare și dialoguri cu arhitecți din mai multe generații, proiectul cultural „Bucureștiul care n-a mai fost” deschide o serie de dezbateri despre prezentul și viitorul orașului printr-o expoziție-eveniment dedicată proiectelor arhitecturale care ar fi putut schimba imaginea și sensul capitalei, dar care nu au fost niciodată construite.
Vă invităm să privim împreună orașul cu luciditatea distanței și cu o curiozitate reînnoită. Prin randări animate, planșe și documente de arhivă, expoziția reconstituie o parte din istoria imaginară a Bucureștiului – o istorie a viziunilor neîmplinite, a concursurilor de idei și a propunerilor care au rămas doar în stadiul de desen, schiță sau plan.
„Bucureștiul care n-a mai fost” nu este o retrospectivă clasică, ci un exercițiu de memorie urbană și un mod de a înțelege orașul prin ochii celor care l-au visat altfel: arhitecți, urbaniști, istorici și artiști. Este o invitație la reflecție asupra ideilor care au modelat și continuă să modeleze identitatea spațiului bucureștean.
Proiectul propune o întâlnire între cercetarea arhitecturală și interpretarea artistică, între rigoarea tehnică și sensibilitatea vizuală. Este, totodată, o formă de a recupera „orașul posibil” – acel București care există doar în planșe, machete și imaginația colectivă, dar care ne influențează felul în care gândim și locuim capitala de astăzi.
Documentarea include proiecte ale următorilor arhitecți: Amy Christie Anderson, Vladimir Arsene, Romeo Ștefan Belea, Ricardo Bofill, Georgeta Gabrea, Meinhard von Gerkan și Joachim Zais, Augustin Ioan, Viorel Simion, Adrian Soare și Mario Cuibuș, Dorin Ștefan.
____________________________________________
Organizatori și parteneri
Expoziția face parte dintr-un amplu demers cultural și educațional inițiat de Uniunea Arhitecților din România, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Mindcraft Stories și Fundația Friends For Friends, CESI – Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, SG Studio S.R.L. – editor al publicațiilor Zeppelin și e-zeppelin.ro, Asociația Tomorrow’s Architects, Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România, Asociația Arhipera și Asociația Barză Viezure Mânz.
Proiectul cultural „Bucureștiul care n-a mai fost” este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB, în cadrul Programului „București. Împreună” 2025. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București, prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.)
În contextul organizării Romanian Jewelry Week între 1-5 octombrie 2025 la Biblioteca Națională a României, eveniment aflat deja la a șasea ediție, ne-am dorit să aflăm ce spun marii experți internaționali despre noile provocări ale artei contemporane.
Romanian Jewelry Week 2025 aduce în capitala României un juriu de excepție, format din personalități marcante ale bijuteriei contemporane internaționale. Experți cu vastă experiență în domeniul artei aplicate, curatori renumiți și manageri de prestigiu ai unor importante platforme și evenimente de bijuterie din întreaga lume se reunesc pentru a evalua și susține excelența în designul de bijuterie contemporană.
Juriul va stabili premiile ROJW din cadrul unei expoziții excepționale ce reunește 270 de designeri din peste 70 de țări, acordând Marele Premiu ROJW, alături de alte distincții importante, precum premii pentru tehnică, inovație și expresivitate artistică. Această selecție riguroasă transformă Romanian Jewelry Week într-un reper global și o platformă valoroasă pentru dialogul și recunoașterea bijuteriei de autor.
În contextul proceselor noastre de învățare, vedem o evoluție a creativității pe mai multe paliere. Peisajul creativ se îmbogățește cu artiști auto-didacți, pe lângă artiștii formați într-un cadru academic structurat. Odată cu cei care își asumă singuri formarea, tot mai mulți își asumă și un alt rol: acela al autopromovării, în special pe platformele sociale. Artiștii nu mai sunt doar creatori, ci și proprii lor manageri. Așadar, care sunt economiile integrității și autenticității creative trăite de artiști, în raport cu propria lor creație și mediatizare și, implicit, în raport cu sistemele de evaluare? Recunoscând metamorfoza unor concepte poate „învechite” despre formare, ar trebui instituțiile să-și regândească responsabilitățile în evaluarea lucrărilor creative, ținând cont de sursa de cunoaștere a fiecărui designer? Acestea sunt doar o parte din întrebările pe care le pune David Sandu, curator și fondator Romanian Jewelry Week către membrii ai juriul Romanian Jewerly Week.
Vă invităm să vă delectați cu răspunsurile lor, mai jos.
Andrea Eisenschink, Exhibition Manager of «Handwerk & Design», biography:
În calitatea mea de Exhibition Manager la «Handwerk & Design», colaborez îndeaproape cu artiști din medii diverse – atât cu formare academică, cât și autodidacți. Această experiență mi-a arătat că autenticitatea și integritatea creativă transcend educația formală. Ele se regăsesc în dedicarea artistului față de meșteșug, în viziunea sa unică și în poveștile pe care le transmite prin lucrările sale. Instituții precum a noastră au responsabilitatea de a-și adapta criteriile de evaluare pentru a onora această diversitate de cunoaștere și trasee creative. În loc să ne concentrăm pe sursa formării, prioritizăm calitatea, inovația și rezonanța emoțională a pieselor prezentate. Această abordare incluzivă reflectă nu doar transformarea peisajului creativ, ci și încurajează inovația și susține expresia autentică a artiștilor. Într-o perioadă în care artiștii trebuie să navigheze și prin procesul de auto-promovare și vizibilitate media, instituțiile devin ancore esențiale – oferind contexte care recunosc și validează forme diverse de creativitate, dincolo de cadrele academice tradiționale.
În peisajul creativ actual, granițele tradiționale ale învățării, practicii și identității profesionale devin tot mai fluide. Epoca digitală a deschis un acces fără precedent la cunoaștere, permițând designerilor și artiștilor să experimenteze liber și în propriul lor ritm. Autodidactismul nu reprezintă o amenințare pentru educația tradițională, ci o evoluție a procesului de învățare. Educația formală face mai mult decât să predea tehnici; ea adaugă valoare oferind context istoric, fundamente etice și perspective diverse, îmbogățind profunzimea artistică. Instituțiile au datoria să pregătească noua generație pentru realitățile de a împărtăși și susține creația într-o lume hiperconectată. Studenții trebuie învățați cum să utilizeze instrumentele digitale fără a deveni sclavii acestora, cum să navigheze în social media fără a-și compromite valorile și cum să-și construiască cariere financiar sustenabile fără a-și pierde sufletul artistic. Presiunile economice, precum creșterea costurilor, resursele limitate și publicul precaut, influențează modul în care arta este creată și percepută. Această situație economică a creat un fel de blocaj: artiștii produc sub presiune, iar publicul consumă cu prudență. Drept rezultat, toată lumea este nevoită să ia decizii financiare care afectează nu doar modul în care se face arta, ci și modul în care aceasta este evaluată și distribuită.
Bryna Pomp, Director and Curator of MAD About Jewelry, Museum of Arts and Design, New York:
Simt că este absolut esențial ca orice program de bijuterie dintr-o instituție academică importantă să pregătească studenții nu doar din punct de vedere tehnic, ci și tehnologic – în sensul tehnologiei sociale. Dacă scopul unui student în bijuterie este să își dezvolte o practică și să își vândă lucrările, atunci bijutierul trebuie să fie echipat cu cunoștințe care depășesc procesul de creație propriu-zis: oportunități de vânzare la nivel global, galerii de bijuterie contemporană, apeluri deschise și competiții, precum și expunere pe rețelele de socializare. Și da – un „da” răsunător – în ceea ce privește complexitățile cu care se confruntă artiștii, fiind nevoiți să gestioneze toate aceste aspecte – implicate în menținerea unei practici în bijuterie – de unii singuri. Cu siguranță poate fi copleșitor, iar timpul consumat pentru aceste activități trebuie echilibrat cu atenție față de timpul necesar procesului de creație. În esență, cea mai mare provocare pe care o văd în fața artiștilor de azi este găsirea propriei identități autentice și rămânerea fidelă acesteia, în timp ce continuă să aspire la a crea lucrări vandabile.
Claudia Lassner, Designer, Curator, and Co-Organisation for SCHMUCK München:
Această întrebare este într-adevăr foarte actuală, deoarece granițele dintre învățarea autodidactă, pregătirea academică și formarea profesională devin tot mai neclare. În opinia mea, calitatea este întotdeauna pe primul loc – și, în cele din urmă, poți simți acest lucru imediat ce ții o piesă în mâini: poți spune dacă o idee a fost gândită până la capăt, dacă s-a investit grijă, reflecție și profunzime tehnică. Acest lucru se aplică atât lucrărilor autodidacte, cât și celor cu pregătire academică și/sau tehnică. În același timp, platformele sociale creează o competiție enormă, dar deschid și noi oportunități. Vizibilitatea, prezentarea, limbajul vizual – toți acești factori modelează percepția asupra muncii artistice astăzi. Acest aspect nu trebuie privit doar critic, ci și înțeles ca o resursă. În special pentru artiștii independenți, platforme precum Instagram au devenit de mult mai mult decât o simplă vitrină: funcționează ca o carte de vizită vizuală, un multiplicator, un instrument de auto-promovare – și adesea gratuit. În acest context, instituțiile au de asemenea sarcina de a-și regândi responsabilitățile. Pe lângă pregătirea în design, trebuie pus un accent mult mai mare pe predarea modului în care pozițiile artistice pot fi făcute vizibile și aduse în discursul public. Marketingul, strategiile de comunicare și prezența digitală fac acum parte la fel de mult dintr-o carieră artistică ca și competențele tehnice sau de design și, prin urmare, ar trebui integrate în cadrul educațional.
Charon Kransen, Charon Kransen Arts, New York:
Academia nu este, cu siguranță, pentru toată lumea și nici nu garantează, neapărat, o calitate remarcabilă și constantă a lucrărilor. Este, însă, un cadru în care un artist își poate dezvolta propria voce, beneficiind de îndrumare. Există un mare potențial în artiștii autodidacți. Alegerea de a deveni artist pornește adesea dintr-o înțelegere naivă a cât de imens de provocatoare este această profesie. În școală învățăm, într-adevăr, să fim profesioniști, nu doar în ceea ce realizăm, ci și în felul în care ne prezentăm. Dar asta este o cu totul altă poveste. Nu cred că școlile sunt cadrul potrivit pentru a învăța cum să fii un bun manager – acel capitol ar trebui să vină mai târziu, după încheierea studiilor. Școala ar trebui să fie concentrată pe dezvoltarea vocii tale și pe experimentare până la epuizare. Este, de multe ori, singurul moment din viață în care te poți dedica în totalitate creației. Da, autopromovarea este intimidantă – mai ales pe rețelele de socializare – dar aceasta este epoca în care trăim.
Irina Probst, Exhibition Manager at INHORGENTA MUNICH:
Peisajul creativ este din ce în ce mai influențat de artiști autodidacți și de rețelele sociale, ceea ce transformă modul în care arta este produsă și evaluată. Deși educația academică rămâne esențială pentru aprofundarea meșteșugului și a teoriei, căile alternative de învățare aduc puncte forte unice. Echilibrul dintre menținerea integrității artistice și cerințele auto-promovării complică economia autenticității. Pe măsură ce social media prioritizează vizibilitatea în detrimentul calității, artiștii se confruntă cu provocarea de a-și păstra expresia autentică. Instituțiile educaționale ar trebui să-și revizuiască metodele de evaluare pentru a recunoaște corect diversitatea formelor de învățare, fără a compromite standardele. Mai mult, integrarea antreprenoriatului și a educației media în programele academice poate sprijini artiștii în a-și susține carierele într-un mod autentic și sustenabil.
Justyna Teodorczyk, Director Of The Gallery Of Art In Legnica, Poland:
Odată, academia forma artistul. Aceasta însemna contactul cu alți creatori și tutori, discuții despre procese, lecturi comune și creștere într-un mediu creativ colectiv. Astăzi, experiența comună este adesea o experiență solitară. Ecranele înlocuiesc oamenii, iar tutorialele înlocuiesc tutorii. În trecut, absolventul, la pragul părăsirii școlii, trebuia să înfrunte lumea exterioară, care îl evalua. Acum, deseori, este invers – lumea descoperă, acceptă sau respinge, ba chiar ridică artistul înainte ca academia să o facă. Cu toate acestea, cred că școlile de artă ar trebui să încurajeze și să aprecieze nu doar abilitățile artistice, ci și competențele de autopromovare și organizare esențiale pentru a urma consecvent o carieră aleasă. Totuși, doar autopromovarea nu poate forma un artist. Abilitatea tehnică și talentul sunt indispensabile. De asemenea, este nevoie de curaj și carismă adevărată – chiar dacă asta înseamnă curajul și carisma de a rămâne în afara lumii social media sau a circuitelor instituționale, diplomatice și formale ale vieții artistice.
Magdalena Vélez Salinas, President and Co-founder of AdOC and organizer of the Exhibition· Contemporary Goldsmithing:
A existat o vreme când figura patronului le permitea artiștilor să se dedice exclusiv demersului lor artistic – fie că era vorba despre o pânză, o sculptură sau o clădire. Totuși, acest lucru ducea adesea la o lipsă de conștientizare a ceea ce se întâmpla sau evolua în jurul lor, întrucât atenția lor era concentrată doar pe satisfacerea intereselor mentorului. Astăzi, platformele sociale îi determină pe creatori să aloce timp promovării. Însă, în cele mai multe cazuri, acest lucru favorizează contactul direct între artist și client, îmbogățindu-l pe primul cu perspectiva celui din urmă și conectând creațiile la preocupările actuale sau la nevoi specifice. Ca în orice demers artistic, experiența este legată de timp. O abordare academică inițială poate scurta ani întregi de învățare, însă este foarte dificil de stabilit un singur criteriu sau judecător pentru a evalua creații care țin de aspecte diferite ale artei.În cele din urmă, cel mai bun judecător rămâne capacitatea fiecăruia de autocritică.
Romanian Jewelry Week este cel mai amplu eveniment internațional de bijuterie contemporană din România și se va desfășura între 1-5 octombrie 2025 la Biblioteca Națională a României. Mai multe detali despre eveniment:https://www.romanianjewelryweek.com/
Material realizat de echipa Romanian Jewelry Week: Alexandra Bujeniță, Ilinca Sandu
Urmăresc Atelier Merci, un atelier de croitorie social, de ceva vreme și mereu m-am întrebat ce oameni se află în spatele acestui concept caritabil. Am descoperit-o pe Alina Țiplea, una dintre fondatoarele Asociației Merci Charity, în Altrntv Shop, unde m-am oprit atrasă de vitrina interesantă și de mirosul de cafea (de la cafeneaua ALT Coffee, înglobată în Shop). Și m-a invitat să descopăr universul alternativ al magazinului deschis de ea alături de partenera ei, Daniela, anul acesta în mai, și al atelierului unde se auzeau de zor mașinile de cusut. În timp ce Alina îmi prezenta atelierul și magazinul mi-a venit ideea unui proiect recurent: #SustainableSunday prin care voi spune povestea unui loc sustenabil în social media în fiecare duminică. Așa că vă voi delecta cu povestea Altrntv Shop, un magazin dedicat produselor create din materiale sustenabile, cu impact redus asupra mediului, proiect inițiat cu sprijinul NESsT și IKEA Social Entrepreneurship și câștigător al competiției NESsT – IKEA Social Entrepreneurship Poland and Romania Accelerator 2021-2023.
Alina a studiat la un liceu de artă și la o facultate de management și a deschis în urmă cu 10 ani primul magazin caritabil din București și o ceainărie cu scopul de a genera profit și susține proiecte umanitare pentru copii. A început cu spitale de oncologie pentru copii, apoi a continuat cu misiunea de transmite pachete de produse de igienă orală și servicii stomatologie copiilor din mediul rural (prin Zâna Merciluță, poate ați văzut prin oraș un mini-van marcat astfel – ei bine, despre ea era vorba). Proiectul a tot crescut, acum are două cabinete medicale mobile. Ceainăria și magazinul caritabil au fost pornite din suflet. Mi-a spus cu o undă de tristețe în glas că a fost însă nevoită să închidă magazinul caritabil și ceainăria, unde se legau prietenii, se spuneau povești și era o atmosferă caldă. Simțea că nu reușește să atragă fondurile pe care și le-ar fi dorit și nici produsele donate nu erau neapărat extrem de calitative. Așa că s-a apucat chiar ea să facă haine: s-a reorientat către design-ul vestimentar din dorința de a continua să susțină proiectele umanitare.
Iar ceea ce a urmat a fost mult mai mult decât un simplu design de haine: Atelier Merci. Atelierul are o misiune socială, orientată către cazuri sociale, iar profitul este direcționat integral către proiectele asociației Merci Charity. Motivația a fost de a îmbina design-ul atractiv, materialele naturale, sustenabile și componenta socială. Atelier Merci creează astfel obiecte vestimentare din materiale de calitate, bumbac organic, in, lână și reciclează obiecte vestimentare.
Altrntv Shop vinde, pe lângă produsele create de Atelier Merci, și produsele unor parteneri, la rândul lor sustenabile. Spre exemplu vând produse prietenoase cu mediul și cu pielea, haine din material textil rămas în urma croirii altor produse, prin tehnica patchwork, cămăși realizate din alte 3-4 cămăși reciclate sau rochii realizate din 2-3 tricouri reciclate. Bumbacul organic are certificare Global Organic Textile Standard sau OEKO-TEX. Există și produse care sunt colorate natural, folosind plante. Produsele ceramice sunt realizate din materiale durabile în timp, de exemplu porțelan și gresie, iar decorarea lor este realizată cu pigmenți și glazuri naturale.
Ce mi s-a părut foarte interesant este că spațiul în care funcționează Altrntv Shop, în clădirea fostului Cinematograf Trianon, vechi de peste 100 de ani, a fost la rândul lui amenajat folosind materiale cu impact redus asupra mediului. Spre exemplu, pardoseala folosită, Tarkett IQ Surface, este realizată din material reciclat, sistemul de iluminat inteligent, Signify, este gândit să eficientizeze consumul de energie, iar mobila este creată din lemn achiziționat din România, din sursă verificată.
Alina mi-a explicat etapele prin care a trecut pentru a deschide Altrntv Shop:
Am cochetat un pic cu experiența de a fi într-un shop [fizic] la București Mall la Alist designers boutique și a fost interesant pentru noi, să ne vadă oamenii produsele. Apoi au început să se întoarcă oamenii care ne descoperiseră acolo, sau veneau chiar printr-o recomandare și am tot crescut. A fost extrem de benefic că am găsit niște parteneri care au investit în ideea Altrntv Shop: George, Electrolux, Signify Romania și Tarkett Romania. Am găsit și un grant la care am aplicat: NESsT – IKEA Social Entrepreneurship Poland and Romania Accelerator 2021-2023. Noi am mai colaborat și cu George banking și în trecut, iar acum le-am povestit despre idee acum și ne-au susținut.
În ceea ce privește competiția, ce abordare aveți?
Observăm că s-au deschis mai multe magazine ce distribuie produse sustenabile, ceea ce ne bucură. Noi ne diferențiem prin faptul că promovăm designerii români, vindem predominant haine și bijuterii, dar și cosmetice și produse home-deco create din materiale sustenabile cu tehnici de producție prietenoase cu mediul și pielea. Brandurile pe care le vindem aici vin direct către noi dar și noi căutăm activ.
Clădirea în care se află Altrntv Shop este fostul cinematograf Trianon redenumit cinema București în perioada comunistă. A durat ceva până au primit aprobările necesare pentru a funcționa în această clădire, dar au respectat toți pașii pentru a deschide magazinul aici, inclusiv aprobare pentru incendiu. A fost de-a dreptul o aventură, pentru că a și durat destul de mult timp până le-a venit tot mobilierul, practic s-au tot pregătit pentru acest proiect până când l-au deschis în mai anul acesta. Activitățile pe care le-au derulat aici au fost foarte diverse:
Spațiul este foarte ofertant pentru multiple activități. Am avut aici diverse ateliere de ceramică, de yoga, cerc de poezie, chiar și mici concerte. Mai avem planuri de a face aici interviuri „People of George”.
Vă invit să faceți o plimbare până la Altrntv Shop pe Bulevardul Elisabeta nr. 26, să savurați o cafea și să faceți o călătorie printre produsele sustenabile Made in Ro, arborând manifestul enunțat în Altrntv Shop: “There is no plan B, there is only one plan: be responsible.”
Prima oară i-am văzut bijuteriile Mihaelei Grama în vitrina Romanian Jewelry Week anul trecut, colecția „Zea mays” (porumb în latină), iar acum colecția „Wishful” m-a frapat mai întâi vizual, și mai apoi prin mesaj, când i-am citit descrierea:
Dacă ne acoperim părțile aspre cu flori, vor crește? Vor înflori? Dacă vrem cu adevărat ca lucrurile să se îmbunătățească, se vor transforma pur și simplu? Putem face asta prin gândurile noastre, zâmbetele noastre, prin dorințele noastre? A pretinde este la fel cu a te transforma?
“Sunt bine!”
Wishful este o altă colecție de erbari, bazată pe Elderflowers (planta Sambucus Nigra – da, negru) asociată cu războiul meu personal pentru sănătate și luptele din jurul nostru.
La prima vedere bijuteriile Mihaelei par geometrice, abrupte, dar la o analiză mai în detaliu îți destăinuie un model floral, delicat, “presărat” printre liniile geometrice dominante. Și nu este vorba despre orice fel de floare, ci floarea de soc, Sambucus Nigra. Nigra, care împrumută din negrul său și bijuteriilor Mihaelei.
Colecția ei este despre o luptă interioară, despre dorințe, testarea dorințelor, a rezultatului împlinirii lor. Despre descoperirea limitelor, despre rezonanță interioră. Și Mihaela ne adresează o întrebare esențială prin intermediul colecției sale: dacă ne acoperim rănile de flori, ce se va întâmpla cu ele? Astfel m-am hotărât să îi adresez și eu câteva întrebări, pentru a-I înțelege mai bine resorturile interioare.
Colecția "Wishful"
Colecția "Wishful"
Colecția "Wishful"
Colecția "Wishful"
Colecția "Wishful"
Cum de ai ales floarea de soc pentru colecția aceasta, numită “Wishful”?
Îmi place extraordinarul lucrurilor comune, și inflorescența florii de soc îmi aduce a copilărie, a firesc, a joacă, a ceai, a sănătate. Floarea de soc era una dintre florile care nu creșteau în grădina de flori de unde nu era voie sa rupi, era o floare pe care puteam să o iau cu mine, să o miros, să mă joc cu ea. Mi se pare o miniatură perfecta, aproape brodată, firesc, floare lângă floare, boboc lângă boboc.
Nu este prima oară când lumea vegetală îți oferă inspirație. Colecția ta anterioară a fost despre porumb, dar în alt spectru. De ce alegi lumea vegetală pentru lucrările tale?
E o parte uriașă din mine. E natural, instinctiv pentru mine să am mereu în mâini frunze, bucați din plante, flori. Nu conștientizez când le culeg, și nu le las din mână, le simt și mă joc cu ele. Uneori glumesc și spun că m-am născut cu flori în mână. Din alt unghi, sunt o fire uneori prea sensibilă și empatică. Plantele nu ma încarcă, pot să le dau starile si emotiile mele și sa iau la schimb calmul si echilibrul lor. Mă pot ancora în lumea vegetală pentru stabilitate.
Spre exemplu, colectia dinainte de Zea Mays (2021, porumb), a fost Round Echo (2020), niște mini vase, bucați tăiate din semi-sfere ce prindeau cu ajutorul unui pin bucăți din plante înăuntru. Piesa devenea de fiecare data altceva in funcție de interior – frunze de toamnă, un trandafir, bucăți din plantele de pe marginea trotuarului. Povestea colecției era să dea posibilitatea persoanei ce o poartă să își creeze propria bijuterie, propria lume din flori sau plante.
Colecția Zea mays
Colecția Zea mays
Colecția Zea mays
Colecția Zea mays
Colecția Zea mays
Tu ai un profil matematic, de IT și această dragoste pentru lumea organică, vegetală. Geometria pieselor din colecția Wishful vine din profilul tău orientat spre “real”?
Cred că da. Uneori lucrurile curg din mine, și abia apoi încerc să le analizez și să caut explicații. În momentul în care am lucrat la designul pieselor eram proaspăt “reparată” de o echipă medicală și am simțit nevoia ca lucrurile să tindă spre metalic, industrial, dur, rațional și am avut baza reală din mine de care să mă agăț pentru asta.
Și când te-ai decis să creezi bijuterii?
Nu pot spune la fel ca alți designeri că asta mi-am dorit întotdeauna sau că am fost pasionată de bijuterie. Am iubit, in schimb, asocierile de forme, texturi, culori, am lucrat o vreme cu colaje organice, si mi-am dorit sa port combinatiile ce ma fascinau. Le simteam ca parte din mine. M-am jucat o vreme cu componente și am folosit ce găseam în comerț, apoi mi-am dorit să pot face tot designul cap-coadă, așa că am continuat cu cateva cursuri și apoi, atelierul propriu. Partea de colaj-plante a inceput in 2009, iar cea de bijuterie de autor la inceputul lui 2020.
La ce piese îți place cel mai mult să lucrezi (brățări, inele, cercei, coliere) și de ce?
Încep mereu să mă joc cu elementele și odata ce imi place ceva și ajung la o formă, decid și cum mi-ar plăcea să fie purtată bijuteria. Când lucrez la o colecție nouă, fac piesele cumva pentru mine, așa că mă gândesc ce și cum aș purta eu. În ultima vreme am purtat multe broșe, așa că wishful are, bineînțeles, mai multe broșe.
Am de ani buni și un brand de bijuterie florală, făcută destul de mult si cu gandul la altii si ce ar purta ei (FlorAtitud), așa că tot ce fac in contextul bijuteriei de autor – Content.MihaelaGrama, îmi doresc să fie personal și cumva din mine și pentru mine. Dacă găsesc oameni care se bucură și rezonează cu asta, e o bucurie în plus.
Probabil este o întrebare pe care o primești adesea: de unde simți că îți vine inspirația?
E previzibil să spun că din natura și organic, așa că o să construiesc pe asta.
Din zona amintirilor de copil, Îmi amintesc clar masa la care stăteam, poziția geamului în raport cu scaunul meu, vag ai mei în jur, și sentimentul lor de îngrijorare că, în loc să mănânc, eu, cu farfuria în față, privesc, plutesc, visătoare în gol, pe geam în gândurile mele.
Sensibilitatea, firea visatoare, imaginatia bogata si rabdarea au fost trasaturi definitorii la mine si cred ca mi-am exersat “muschiul” acesta toata viata. Partea rationala si anii de real i-am folosit să ma țin, conștient, măcar uneori cu picioarele pe pământ.
Să creez ceva – partea de “inspirație” -, pentru mine înseamnă să învăț ceva nou, o asociere nouă de elemente, să dau ceva din mine, așa că ce lucrez trebuie să fie o sumă a ceea ce sunt eu în momentul “acum”. Inspirația pot spune că pare să fie rezultatul războiului din mine: ce citesc, ce văd, ce simt, ce aud și felul aproape necontrolat în care le amestecă creierul meu.
Anul trecut colecția Zen mays povestea despre “extra-ordinarul” din ordinar, despre linii, despre texturi. Colecția de anul acesta este despre descoperirea limitelor. Par două colecții din două lumi diametral opuse, și totuși simt că este un element comun între cele două. Care este acela?
Probabil eu și plantele. Sunt același om de anul trecut care iubește ce e delicat, fin și felul naturii de a fi așa. O prietena a descris, la prima impresie, colecția cu “sobru, sculptural” și “mai putin din dulceața” mea din alți ani. Simt că “dulceața” încă e ușor in recuperare (dar spre bine) dupa intervenția și anestezia din anul acesta. Ca să dau românește vina pe alții, cu siguranță ceva s-a întâmplat când eram sub anestezie!
Cred că anul trecut mi-au ajuns, si m-am și identificat cu liniile și texturile organice, firești, sublime, iar anul acesta am vrut să tai in ele. În mine, într-un fel, am simt ca s-a oprit temporar firescul, organicul și, ca sa folosesc cuvintele tale, au fost tăiate limite pe care acum mă văd obligată să le accept.
Am început colecția de la florile de soc, am stat doar cu ele in fata, am început sa așez lângă ele forme, și m-am auzit simțind că e prea organic, prea fin, asa ca am inceput sa tai…
Anul acesta ai trecut prin încercări legate de sănătatea ta. Simți că bijuteriile și crearea lor te-a ajutat în vreun fel să depășești momentele grele?
Cred că o să pot raspunde cinstit la asta mai încolo, daca o să mă pot analiza privind în urma. Aș minți dacă aș spune că în orice moment greu ma îndrept spre bijuterie și se rezolva totul. Mi-am dorit să particip la ROJW, să dau din mine ceva și anul acesta, să nu pierd un an. Sunt o fire determinată si uneori (deseori) încapațânată și am luptat cu mine să creez ceva, să îmi procesez anul și sa trec peste el. Am simțit că mi-a fost mult mai greu să găsesc forța să împing tot procesul înainte.
Cu certitudine pot spune că îmi e drag ce a ieșit, că seamana cu ce sunt în anul acesta, și privind ușor în spate, mi-a făcut bine să ma oblig să ma înțeleg, să mă exprim, să dau florilor mele linii industriale, tăieturi și margini dure.
Colecțiile Mihaelei de bijuterii evoluează odată cu starea ei interioară într-un mod surprinzător, plin de impact. Veți avea ocazia să îi descoperiți colecția la Romanian Jewelry Week 3.0 care va avea loc anul acesta între 5-9 octombrie la Biblioteca Națională. Veți admira bijuterii care transmit un mesaj, pe alocuri codificat, în spectrul vegetalului discret îmbinat cu geometria. Bijuterii care vor povesti despre durere, despre limite, despre speranță. Eu abia aștept efectiv să îi ating creația și să înțeleg mai multe despre această manifestare de artă care transmite atât de multe.
Bijuteria este o formă de exprimare tipică epocilor istorice, tipice stărilor sufletești ale creatorilor lor, tipice culturilor în care se manifestă. Bijuteria contemporană este o artă care a devenit astăzi pe alocuri atipică, deoarece ia forme din ce în ce mai diverse și mai neașteptate. Metal, plastic reciclat, coji de ouă, cauciuc, piele, os, lână sunt doar o parte din materialele cu care se “joacă” creatorii de artă contemporană. Marie Jianu a ales să subjuge metalul pentru a-și exprima stările sufletești, armonia interioară și dorința de creație. Mi-a făcut mare plăcere să o cunosc (de fapt să îi cunosc mai întâi creațiile și apoi pe ea!) prin intermediul Romanian Jewelry Week 2.0 care are loc zilele acestea și despre care am scris aici și să îi iau un interviu. Veți descoperi mai jos cum a ajuns să se dedice bijuteriei și frumosului!
Marie Jianu
Care este prima bijuterie pe care ai văzut-o și ți-a rămas întipărită în minte? Era la cineva apropiat sau la cineva zărit din întâmplare?
Primele două bijuterii pe care le am în suflet și în minte sunt copilele mele. Am descoperit bijuteria contemporană mergând la cursurile de bijuterie și apoi în anul 2013 am vizitat târgul Autor care mi s-a părut excepțional, am fost copleșită de creațiile designerilor; am fost oarecum intimidată dar în același timp am început să văd altfel lucrurile.
Cum te-ai decis să creezi bijuterii?
Din dorința de a-mi face propriile brățări și coliere am început să lucrez cu pietre semi-prețioase și alte materiale și cum pofta vine mâncând am început să caut școli de bijuterie și așa l-am cunoscut pe David Sandu, fondatorul Institutului de Arta și Design, Assamblage.
Cum te-ai schimbat din 2012, de când ai început să te dedici bijuteriei contemporane?
În tot acest timp am continuat să merg la Assamblage pentru a învăța diferite tehnici de lucru, fără de care nu poți să-ți exprimi creativitatea coerent. Am experimentat tot ce am învățat fără a fi însă consecventă. Într-un final, prin 2019 am realizat că pot și că trebuie să fac prima mea colecție, aveam deja câteva piese pe care de câte ori le vedeam mă miram că le-am făcut eu și așa a apărut colecția Skepsis.
Am văzut că acum explorezi tehnica Chasing & Repoussé. Ne poți povesti puțin despre această tehnică? Cum ai început acest proces și de ce te-a atras această tehnică?
Această tehnică a apărut încă din antichitate, principalele metale folosite erau aurul și argintul pentru piese mai fine iar cuprul și bronzul pentru piese mari, sculpturale. Prin tehnica Repousse-ului se creează volum pe spatele obiectului și apoi cu tehnica Chasing-ului, a cizelurii, se detaliază, se texturează metalul pe partea din față a obiectului cu dăltițe de diferite dimensiuni și ciocan special pentru cizelura. Îmi doream încă din 2016 să fac acest curs dar lucrurile nu s-au potrivit așa că am început să învăț și să descopăr aceasta tehnică minunată la începutul acestui an alături de Maestro Acquafresca. Îmi place mult aceasta tehnică: pur și simplu metalul capătă volum, mișcare și fluiditate.
Ultima ta colecție care va fi și prezentă la Romanian Jelwelry Week se numește Pneuma. Mi se pare un nume atât de potrivit, parcă simți cum prinde viață metalul sub degetele tale. Un nume care exprimă atât forță, cât și catifelare. La fel de reușită mi s-a părut și colecția Skepsis (atât din perspectiva numelui, cât și din perspectivă estetică). Și de aceea aș vrea să te întreb cum îți alegi numele colecțiilor?
Mai degrabă numele mă aleg pe mine. Mă gândesc în timpul lucrului la colecție apoi mă hotărăsc după discuțiile cu miez cu cei apropiați dar și cu profesorii mei, caut apoi în cărți ca să mă conving de toate valențele termenilor – de cele mai multe ori realizez că se potrivesc perfect pe măsură ce descopăr si citesc.
La ce piese îți place cel mai mult să lucrezi (brățări, inele, cercei, coliere) și de ce?
Acum îmi place să lucrez în special brățări pentru că pot folosi tehnica cizelurii, am mai mult spațiu pentru scris povești cu dăltițele și ciocanul dar îmi plac și celelalte elemente de bijuterie.
Probabil este o întrebare pe care o primești adesea, dar îndrăznesc să fiu repetitivă: de unde îți vine inspirația?
Nu știu de unde. Poate dintr-un gând bun, o stare anume, din cărțile citite, din călătorii și din natură. De exemplu la colecția Pneuma cu piesele intitulate Interval, Izvor, Serafim, Îmbrățișare, Dialog am încercat să dezvălui Izvorul iubirii Serafimului care Îmbrățișează într-un Dialog permanent Intervalul dintre cer și pământ exprimându-mă în argint pur.
Când lucrezi la o piesă, când simți că ea este cu adevărat terminată?
După ce ai unit toate părțile piesei și începi să o finisezi începe să-ți zâmbească și după ce ai gâdilat-o cu puful, strălucește – nu neapărat la propriu – de bucurie și este pregătită să-și întâlnească purtătorul.
Ne poți împărtăși din culise: la ce colecție lucrezi acum, ce planuri ai pentru viitor?
Acum sunt într-o fază în care experimentez lucrul cu piese mai mari, am început cu un pocal, folosind o tehnică destul de dificilă, tehnica “snarling”, nu știu cum aș putea să o traduc în română, poate creare de volum prin trepidații.
Am început să lucrez o nouă colecție cu tehnica cizelurii dar este încă în faza inițială.
Îmi doresc să reușesc să particip consecvent la târgurile importante de profil din Romania și mai apoi din alte țări.
Vă invit să îi descoperiți creațiile lui Marie Jianu la Romanian Jewelry Week 2.0, să admirați colecția Pneuma și să stați ce vorbă cu ea. Cu siguranță veți descoperi o sensibilitate tranpusă în metal, în aripi, în “joaca” și alternarea dintre sacru și profan. Îi mulțumesc pentru acest interviu și pentru faptul că ne încântă cu creațiile ei!
