bucurești

Studiu ÎntreVecini: 65% dintre români declară că nu-și cunosc vecinii deloc sau că îi cunosc în mică măsură

65% dintre românii care locuiesc la bloc nu-și cunosc vecinii deloc sau îi cunosc în mică măsură, în timp ce doar o mică parte dintre ei se cunosc bine (27%) sau foarte bine (8%), conform unui studiu realizat de ONG-ul ÎntreVecini, cu scopul de a înțelege percepțiile și comportamentele celor care locuiesc în comunitățile de la bloc. Întrebați ce motive i-ar determina să se cunoască mai bine unii cu alții, 68% dintre respondenți au menționat pe primul loc soluționarea unor probleme comune, pe locul doi dorința de a construi o comunitate mai strânsă (32%) și proiectele comune în cartier (32%), urmate fiind de ocaziile de socializare organizate în cartier (26%) și de interesul comun pentru activități sau hobby-uri (21%).

Când vine vorba despre frecvența cu care românii au participat la evenimente sociale împreună cu vecinii lor de la bloc, sondajul arată că 59% dintre respondenți nu au participat niciodată sau au participat foarte rar. Respondenții declară că și-ar dori ca în blocul în care locuiesc să existe activități comunitare precum: activități comune pentru copii (31%), grătar comunitar (28%), seri de jocuri de societate (22%), seri de film în aer liber (21%), evenimente sportive (16%), concursuri sau competiții între vecini (14%) ori ateliere și cursuri (14%).

"Faptul că românii care locuiesc la bloc nu se prea cunosc cu vecinii lor nu ne ia prin surprindere, ci este chiar o realitate pe care ne dorim să o schimbăm. Partea bună este că, prin prisma sondajului pe care l-am desfășurat, am aflat că 80% dintre românii care locuiesc la bloc și-ar dori să se înțeleagă mai bine cu vecinii și să poată apela la ei în caz de nevoie. Iar asta ne dă speranța că vom reuși să împrietenim cât mai mulți oameni cu vecinii lor, dar și cu conceptul de sustenabilitate, pe care-l promovăm prin intermediul acțiunilor desfășurate în comunitățile de bloc din România, alături de partenerii noștri."
Sabina Mihăilescu, Manager General ONG ÎntreVecini

ÎntreVecini este un ONG care își propune să regenereze spiritul comunitar la bloc și să transforme comunitățile urbane din România în huburi sustenabile. ONG-ul se dedică formării de comunități reziliente, prietenoase cu mediul și bazate pe solidaritatea vecinilor, oferind celor înscriși în program și declarați câștigători oportunitatea de a-și echipa blocurile în care locuiesc cu panouri fotovoltaice, în mod gratuit, devenind astfel prosumatori. Cei interesați să se alăture inițiativei și să primească, de asemenea, suport pentru desfășurarea unor activități sustenabile în comunitățile din care fac parte, se pot înscrie, într-o etapă ulterioară, pe platforma www.intrevecini.ro.

"În copilăria mea, vecinul era o instituție resursă la care puteai apela atunci când e nevoie: cereai cu împrumut o cană de zahăr sau 100 de lei până la salariu și culmea le și primeai. În plus, relațiile de încredere erau destul de puternice, nu degeaba atunci când plecai de-acasă le lăsai chiar și un set de chei de la casă. În ultimii 30 de ani, lucrurile s-au schimbat și acum, cu greu ne știm (din vedere) vecinii. Despre încredere, e chiar și mai greu de vorbit. E de vină societatea? E de vină internetul? Este rezultatul individualismului care ne este servit de cele mai multe ori ca rețeta succesului? E normalitatea globalizării și rezultatul unui proces natural de reajustare a relațiilor într-un nou context socio-economic? E ceea ce ne dorim să dăm mai departe ca mod de socializare? Cred că toate câte un pic, și multe altele. Mă bucur că cei de la ÎntreVecini vor să dezbatem aceste întrebări și să vedem ce și cum alegem să facem ÎMPREUNĂ. Pentru că relațiile dintre noi, și calitatea acestora, generează comportamentele care definesc o societate. Iar noi ne dorim ca România să fie o societate solidară, empatică și degrabă vărsătoare de iubire."
Gelu Duminică, Sociolog și Director executiv Agenția „Împreună”.

Cum se înțeleg vecinii de la bloc și ce probleme întâmpină, în funcție de generația lor

Conform sondajului realizat de ÎntreVecini, respondenții din generația Z prezintă o reticență crescută în relația cu vecinii. Astfel, persoanele de până în 27 de ani au mai degrabă o relație destul de formală cu vecinii (34%) și se declară chiar distante, neavând o relație apropiată cu aceștia (20%). De asemenea, preferă într-un procent semnificativ mai mare față de totalul eșantionului să păstreze distanța (41%) și nu sunt deschise să-și cunoască vecinii (20%). Într-un procent de asemenea ridicat se conturează și reticența generației Y  (28-43 de ani) de a-și cunoaște vecinii. La polul opus, cei din generația X, care au între 44 și 59 de ani (38%) și cei din generația Baby Boomers, între 60 și 78 de ani (39%) se declară destul de apropiați de vecinii lor și chiar sunt deschiși și încurajează interacțiunea (48%).

Pe de altă parte, când vine vorba despre motivele care ar putea să-i împiedice în cunoașterea vecinilor, respondenții au ales pe primul loc programul aglomerat (48%), urmat de dorința de a nu le fi invadat spațiul personal (33%), dar și de lipsa interesului pentru interacțiune socială (25%) și de lipsa oportunităților în comunitatea din care fac parte (21%). Analizând răspunsurile per generații, se observă că majoritatea celor care au între 44 și 59 de ani (generația X) au afirmat că au programul aglomerat. În același timp, invadarea spațiului personal a fost varianta aleasă în principal de cei cu vârste cuprinse între 28 și 43 de ani (generația Y). De asemenea, rezultatele arată un interes scăzut pentru interacțiune socială preponderent în cazul persoanelor din generațiile X (44-59 ani) și Y (28-43 ani). Nu în ultimul rând, majoritatea celor care au considerat că lipsa oportunităților din comunitate i-ar împiedica să-și cunoască vecinii sunt persoane din generația Z (până în 27 de ani).

Din perspectiva problemelor întâmpinate între vecini, 50% dintre românii care locuiesc la bloc declară că nu au avut probleme semnificative cu vecinii, 32% au avut, însă au reușit să le rezolve în mod amiabil, 16% au avut probleme și încă nu au fost soluționate, iar alți 3% preferă să nu discute despre acest aspect. Întrebați care sunt principalele probleme pe care le întâmpină în relația cu vecinii lor, părerile sunt împărțite. Respondenții studiului consideră fie că vecinii lor nu sunt comunicativi (33%), fie că sunt gălăgioși (29%), prea curioși (28%) sau agresivi verbal (14%).

Cât de dornici sunt românii să se implice în rezolvarea problemelor din comunitățile lor

Când vine vorba despre implicarea în rezolvarea problemelor comunității, majoritatea respondenților (52%) se arată oarecum deschiși să se implice, însă în funcție de situație. 29% afirmă că s-ar implica cu siguranță, 12% recunosc că nu s-ar implica, dar ar fi dispuși să susțină inițiativele altora, iar 6% confirmă că deocamdată nu s-ar implica.

Locurile de parcare (51%), dezvoltarea spațiilor verzi și a parcurilor (42%), gestionarea deșeurilor și protejarea mediului înconjurător (41%), lipsa măsurilor pentru contracararea infracționalității (38%) și îmbunătățirea infrastructurii (31%) se află pe primele cinci locuri în topul problemelor sau nevoilor pe care românii care locuiesc la bloc le consideră cele mai importante în comunitățile din care fac parte.

Din perspectiva implicării în rezolvarea problemelor din comunități, românii par foarte receptivi. Cea mai mare parte dintre ei au afirmat că s-ar implica mult sau foarte mult în rezolvarea unor acțiuni precum: promovarea diversității și incluziunii (86%), gestionarea deșeurilor și protejarea mediului înconjurător (83%), promovarea serviciilor sociale și educația de calitate (79%), dezvoltarea activităților culturale și recreative (74%), pe lângă multe alte topicuri legate de transport, spații verzi, parcări ș.a.m.d.

Studiul a fost realizat cu ajutorul agenției Reveal Marketing Research și s-a desfăşurat online, în perioada 29.11.2023 – 04.12.2023, pe un eșantion reprezentativ pentru universul persoanelor cu vârsta 18+ din România, utilizatori de internet, care locuiesc în mediul urban și periurban, în blocuri de locuințe. Mărimea eșantionului a fost de 1002 respondenți.

Despre ÎntreVecini

ÎntreVecini este un ONG care regenerează spiritul comunitar la bloc și transformă grupurile de vecini din România în comunități sustenabile prin susținerea dezvoltării de proiecte în cartier. Proiectul ÎntreVecini este susținut de către BRD Groupe Société Générale în calitate de partener principal și de POWERToMe, MSL The Practice, Benga, DIUD, Colțan și Asociații.

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

O vilă mediteraneeană cu alură de palat venețian este de vânzare pentru 4 milioane de euro pe platforma de imobiliare Storia

Storia x Aici a stat (1)

Vila ce i-a aparținut dirijorului, compozitorului și directorului Operei Române, Constantin Silvestri, edificată în stil mediteraneean cu alură de palat venețian în perioada interbelică și aflată în imediata proximitate a Pieței Victoriei, se vinde cu 4 milioane de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Vila are valoare istorică, arhitecturală și memorial-simbolică deosebită, atât exteriorul cât și interiorul fiind păstrate impecabil. Ornamentele de pe fațadă ascund simboluri heraldice, iar elementele decorative de tip gotic-venețian impresionează prin eleganță și rafinament.

Vila are o curte generoasă de 700 metri pătrați, cu o terasă împrejmuită de colonade cu arce care oferă note de noblețe. Are 29 de camere dispuse pe mai multe niveluri și o suprafață de peste 1.000 metri pătrați. Vila este restaurată și utilată, având toate facilitățile necesare pentru o reprezentanță sau o experiență de locuit de poveste, într-un loc privilegiat, cu un ambient plăcut și elegant, interiorul păstrând elemente de arhitectură specifice stilului mediteraneean, cu șeminee cu simboluri heraldice, vitralii colorate, stucaturi, lambriuri pictate, bolți cu ogive, uși culisante din lemn masiv, mobilierul original și orga lui Constantin Silvestri. Este un palazzetto extravagant, o destinație ideală cu aer nobil pentru o ambasadă, locuință diplomatică, spațiu destinat artelor și evenimentelor exclusiviste sau reședință pentru investitorii pasionați de arhitectură și istorie.

Cei peste 1.000 de metri pătrați sunt împărțiți între parter, două etaje și subsol tip cramă, toate având elemente decorative elegante de factură mediteraneeană: șeminee din piatră cu simboluri heraldice, feronerie dantelată, dragoni și lei din piatră, oglinzi venețiene, stucaturi și lambriuri pictate, bolți și colonete, parchet din lemn masiv și uși culisante din lemn masiv. Cele 29 de camere pot fi refuncționalizate păstrând rafinamentul mediteraneean interbelic. Surprizele interiorului sunt capela de rugăciune cu boltă pictată și orga ce a aparținut cel mai probabil lui Constantin Silvestri, care era atât dirijor, cât și organist și pianist. A fost directorul Filarmonicii din București în 1947, din 1953 a fost directorul Operei Române, iar în stagiunea 1958-1959 a fost prim-dirijor și director artistic al Orchestrei Radiodifuziunii Române. Vila este monument istoric, se află într-o zonă construită protejată fiind înconjurată de clădiri elegante și a fost restaurată impecabil în 2017

Prosperitatea economică de la mijlocul şi sfârşitul anilor 1930 din România a avut efecte înfloritoare pentru evoluția arhitecturală locală. Stilul arhitectural mediteraneean a pătruns în anii 1930-1940 în România din nordul Americii, mai precis din California și Florida, prin intermediul revistelor și al filmelor vremii, fiind inspirat și din elementele Renașterii italiene toscane și din goticul venețian. În SUA, această modă s-a format prin influența arhitecturii coloniale hispanice care, la rândul ei, valorificase stilul peninsulei iberice infuzat de influențe maure.

Vila lui Constantin Silvestri se încadrează perfect în stilul Mediteraneean revival, având elemente decorative de tip gotic-venețian. Elementele decorative sunt tipice arhitectului faimos Ion Giurgea, cunoscut pentru reperele sale arhitecturale în stil mediteraneean din capitală. Vila are o fațadă spectaculoasă, cu tencuială tip calcio vecchio ce are atât un rol estetic, cât şi funcțional, deoarece rezistă la diferențele de temperatură. Pe fațadă se află un joc de profiluri, basoreliefuri, ancadramente, colonete din piatră, feronerii grele cu model dantelat. De asemenea, acoperișul are olane în pante line, elementele gotice sunt foarte pitorești, iar multitudinea simbolurilor heraldice ascund povești pe care elitele vremii le transmiteau prin ornamentația arhitecturală. Fereastra împărțită în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc, este îmbogățită de un ancadrament sculptural ce amintește de palatele venețiene. Intrarea în vilă, cu detalii tip gotic flamboyant, multitudinea de terase aflate la niveluri diferite, labirintul de curți interioare încadrate de coloane și arce filtrează fermecător lumina și potențează aerul mediteraneean al vilei. Toate aceste elemente ne duc cu gândul la un veritabil palazzetto extravagant ce încorporează în mod rafinat elemente împrumutate din stiluri diferite.

Istoricul cunoscut al vilei ajunge până la 1929 când Zoe M. Romașcu ridică aici un imobil în stil eclectic după planurile arhitectului curții regale Siegfried Kofczinski, care a contribuit atât la Peleș, cât și la Carul cu Bere. Spectaculos este că același imobil eclectic a fost transformat în anii 1940 (cel mai probabil de arhitectul Ion Giurgea) în palazzeto-ul venețian de astăzi, conform gusturilor elitelor epocii.

După Zoe Romașcu, a locuit aici Constantin Silvestri până când a părăsit România în 1959 și s-a stabilit la Paris. El a fost o mare personalitate a muzicii clasice, fiind considerat de George Enescu un compozitor cu valențe universale. Constantin Silvestri s-a născut în 1913 la Bucureşti, s-a remarcat încă de la 6 ani, datorită calităţilor sale de pianist şi de organist. A studiat la Conservatorul din Târgu Mureş și la Conservatorul de Muzică din București, și a debutat în fruntea Orchestrei Simfonice Radio în 1930. A luat numeroase premii, a compus aproximativ 28 de creații într-un stil personal inconfundabil, a ocupat funcții de conducere în instituțiile muzicale din București, atrăgând în același timp atenția presei internaționale care îl compara cu Toscanini. După mutarea din țară a întreprins o serie de turnee în Australia, dirijând, în același timp Orchestra Simfonică din Chicago, dar şi Orchestra Simfonică din Philadelphia. Din 1957 a colaborat cu Orchestra Filarmonică din Londra, stabilindu-se în Marea Britanie, unde și-a încununat opera muzicală. Chiar dacă o mare parte dintre obiectele de artă şi colecţia valoroasă de tablouri a familiei lui Constantin Silvestri s-au pierdut, este remarcabil că în această vilă se păstrează elemente de mobilier original, capela de rugăciune a familiei și orga marelui dirijor și compozitor.

În ceea ce privește istoricul parcelei, o parte dintre terenurile din acest areal au aparținut arhitectului vestit Louis Blanc, aici fiind trasată la sfârșitului veacului al XIX-lea parcelarea care i-a preluat numele. Proiectul acestei lotizări este unul dintre cele mai vechi din zonă, fiind materializarea primelor intenții de a extinde Bucureștiul spre nord cu cartiere rezidențiale de un statut ridicat. Fondul construit valoros formează un ansamblu de clădiri foarte variat din punct de vedere stilistic și totuși echilibrat și elegant. Poziționarea vilei permite o perspectivă deosebită asupra vecinătăților care întregesc povestea istorică a arealului, aflându-se într-o zonă rezidențială cu coagulări locale de funcții publice și private: clădirea guvernului, reședințe de ambasadori, firme de lux, restaurante. Strada Paris (vechea Aleea Blanc A) pe care se află vila este emblematică pentru construcții elegante, oferind acces direct către artere majore: Bulevardul Aviatorilor, Bulevardul Kiseleff, Piața Victoriei, Calea Dorobanților. Este un areal cu un țesut arhitectural extrem de valoros și multiple monumente istorice. Zona protejată păstrează elemente de autenticitate ce conferă o eleganță aparte acestui nucleu bucureștean de excepție.

Materialul face parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul Storia își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii în cunoștință de cauză. 

Acest material a fost realizat în parteneriat cu Ana Rubeli – storyteller cultural și fondator al Asociației Culturale Aici a stat.

Despre Storia

Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX care își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. E locul unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Storia își propune să îi sprijine pe cei care caută locuința potrivită, oferind instrumente și informații valoroase despre piața imobiliară, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. În 2022, Storia a lansat indexul T.R.A.I., o inițiativă care oferă informații despre traiul în cartierele din România, măsurând standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, densitatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat al imobiliarelor, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.

Posted by Ana in București, Istorisiri, 0 comments

O expoziție în premieră la Arsmonitor: Ioana Gorzo și Dumitru Gorzo expun pentru prima oară împreună

Expoziția-dialog DOI GORZO
Arsmonitor, București, 29 februarie – 12 aprilie 2024

După cum și-a obișnuit publicul, cea mai nouă galerie de artă din București deschisă în Casa Presei Libere, Arsmonitor, anunță un eveniment expozițional special.

Expoziția DOI GORZO, un duo-show în premieră între Ioana Gorzo și Dumitru Gorzo, continuă programul curatorial al galeriei Arsmonitor din anul curent. Vernisajul va avea loc pe 29 februarie, iar expoziția va fi deschisă publicului până pe 12 aprilie. Ioana Gorzo și Dumitru Gorzo, ale căror personalități și opere sunt distincte și în mod radical opuse, propun o confruntare neașteptată între pictura aparent figurativă și cea evident expresionistă. Pentru cei doi, este pentru prima oară când aleg să expună împreună, oportunitatea organizării acestui duo-show fiindu-i oferită echipei curatoriale a galeriei Arsmonitor.

Cei doi colaborează și expun adesea în contexte comune, în regim solo, enumerând, printre altele, galeria Slagg din New York, sau în diverse spații din România, cum ar fi la Carusel/Cărturești, din București, precum și în Reșița, Timișoara și Bistrița, sau în expoziții de grup, amintind de recenta „Expoziția Dan Popescu”, indexând câteva dintre proiectele lor importante de până acum. De data aceasta, au ales să expună în cadrul aceleiași expoziții, propunând o confruntare-dialog neașteptată.

 

 

Desenul și pictura celor doi comunică și se completează pe un teritoriu mai puțin chestionat când vine vorba de artă, în această expoziție referindu-ne în mod radical la problemele imaginii, cu înțeles de reprezentare și fenomen al iconicului. În ciuda aparențelor, arta celor doi se aliniază de aceeași parte a anti-reprezentării.

Expoziția DOI GORZO deschide o discuție despre desen și pictură în răspăr cu tertipurile viziunii istoriei artei, mai aproape de o problemă a studiilor vizuale și a temei imaginii, ca interes fundamental al culturii vizuale în contemporaneitate. Această perspectivă alternativă asupra artei e adesea obturată de o înțelegere retro-modernistă a picturii ca formă tehnică superioară a manualității.

În cazul acestui duo, în mod particular, tehnele și subiectivitatea sunt „suporturi” secundare ale iconicului, iar propunerea expoziției este de a reflecta tocmai la acest aspect din două perspective aparent opuse și care fac corp comun pe tărâmul anti-reprezentării. Pe de o parte, pentru Ioana Gorzo, imaginea e o temă de studiu făcut cu răceală și obiectivitate, subiectul reprezentat fiind anulat și înlocuit de multiplele degradări obținute printr-un demers care duce la ștergere. Pe de altă parte, pentru Dumitru Gorzo, imaginea e o temă fierbinte, în care forma liberă și conturul sunt anulate cu materialitate și straturi minerale printr-un demers al adaosului. Într-un caz, imaginea e urma păstrată printr-o serie de eliminări, în celelalt, e accident și surplus.

Fragment din textul curatorial

Arsmonitor, cea mai nouă galerie de artă din peisajul cultural al Bucureștiului, este un start-up dedicat artei și transformării, dar, mai ales, dialogului dintre artiști, colecționari și comunitățile de iubitori de artă. Cofondatorii galeriei, Mia Munteanu (antreprenor) și Silviu Pădurariu (curator), și-au propus să creeze o planșă culturală care să faciliteze întâlnirea cu arta atât pentru colecționari și pasionați, cât și pentru neofiți. Expoziția inaugurală „Abțibild. Arte neaplicate” a adus împreună 10 artiști reprezentativi pentru ultimele trei decade ale artei contemporane românești și pentru trei spații culturale distincte din România, uniți sub o pasiune comună pentru imagine, formă și expresie artistică.

Arsmonitor, arsmonitor.ro
Piața Presei Libere Nr. 1, Casa Presei Libere, Corp A2, Etaj 3

Posted by Ana in Contemporane, Muzee, 0 comments

Toate pânzele sus! Călătorie în istoria instrumentelor de navigație

Expoziție temporară

Vernisaj: miercuri, 28 februarie 2024, ora 18:00

Adresă: Muzeul Hărților, str. Londra nr. 39, București

Muzeul Hărților în colaborare cu asociația AstroNauticus vă invită miercuri, 28 februarie 2024, de la ora 18:00, la vernisajul expoziţiei Toate pânzele sus! Călătorie în istoria instrumentelor de navigație curatoriată de comandorul Vasile Chirilă (Asociația AstroNauticus) și Eugen Grama (muzeograf, Muzeul Hărților). Expoziția vă oferă ocazia de a descoperi reproduceri fidele ale unor vechi instrumente de navigație astronomică, dar și piese originale din perioada secolelor XIX-XX, utilizate pentru navigarea pe mare și nu numai.

Expoziţia este deschisă în perioada 29 februarie – 7 aprilie 2024, iar programul de vizitare este de miercuri până duminică, orele 10:00 – 18:00.

Preț bilet: 10 lei

Accesul la vernisaj este gratuit.

Vă propunem să descoperiți o replică a celui mai vechi instrument de navigație astronomică, gnomonul, punctul de plecare pentru majoritatea dispozitivelor apărute mai târziu; la fel de interesante sunt replicile astrolabului nautic, quadrantului sau octantului. Nu lipsesc nici piese originale mai recente, precum compasul magnetic, lochul mecanic sau sextantul, care reprezintă variante mult îmbunătățite ale primelor modele, apărute cu sute de ani în urmă. O replică tip secțiune a unui galion, machetele unei nave de război și a unei ambarcațiuni tip goeletă – binecunoscuta „Speranța” din romanul lui Radu Tudoran, ne evocă atmosfera călătoriilor pe mare și celebrul îndemn „Toate pânzele sus!”.

De asemenea, în expoziție se regăsesc lucrări și obiecte din patrimoniul Muzeului Hărților, cu scopul de a contextualiza și a oferi detalii cât mai interesante despre geografie, istorie și cartografie, în dialog cu universul instrumentelor de navigație.

Comandorul Vasile Chirilă a absolvit Academia Navală „Mircea Cel Bătrân” în 1982 și timp de 33 de ani a îndeplinit diferite funcții în Armata României, de la nivel tactic până la nivel strategic. Cea mai dragă i-a fost funcţia de comandant navă (corvetă sau torpiloare) pe care a îndeplinit-o timp de unsprezece ani. Având o pasiune deosebită pentru astronomie, a înființat asociația „AstroNauticus”, care își propune să ofere pasionaților „o fereastră deschisă spre cer și mare”.

Eugen Grama (n. 1994) este muzeograf în cadrul Muzeului Hărților, licențiat al Facultății de Geografie din București și absolvent al unui program de master în domeniul planificării teritoriale. Printre interesele sale profesionale se regăsesc geografia istorică, cartografia și istoria ecleziastică, cu precădere istoria Bizanțului.

Asociația astronomică și nautică „AstroNauticus” din Mangalia este o instituție destinată popularizării astronomiei și culturii marinărești prin metode de instruire atractive și plăcute. Utilizând cele două telescoape astronomice din dotare și peste 30 de instrumente de navigație și astronavigație, asociația a organizat diferite activități și evenimente de popularizare a astronomiei. Una dintre cele mai impresionante realizări a fost numirea unei stele și a unei exoplanete din sistemul exoplanetar WASP 43, alături de o grupă de elevi de la Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia. Steaua a primit numele de „Gnomon” și exoplaneta cel de „Astrolabos”.

Muzeul Hărţilor din Bucureşti este printre puţinele instituţii culturale cu acest specific din lume. Muzeul îşi propune ca, prin grija pentru patrimoniu şi interpretarea lui, prin activităţi destinate specialiştilor şi comunităţii, să devină o instituţie relevantă pentru public şi pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educaţia pe tot parcursul vieţii, dialogul şi angajarea creativă. https://www.muzeulhartilor.ro.

Parteneri media: Radio România Cultural, Historia, Acc Media Channel, Promenada Culturală, AICI A STAT, i-Tour.ro, daciccool.ro.

Posted by Ana in Contemporane, Muzee, 0 comments

Neo Art Connect anunță câștigătorii Programului de Burse și Mentorat în valoare de 5000 de Euro

Pe 15 februarie au fost desemnați câștigătorii apelului de proiecte pentru bursele NAC, NEO ART CONNECT ediția II, 2024, susținute de BRD Groupe Société Générale.

Astfel cei 5 câștigători ai burselor NAC, în valoare de 1000 de euro fiecare sunt Sebastian Comănescu (București), cu Thigmonastic Specimen 001, Dragoș Dogioiu (București) , cu HUSK, Sânziana Gheorghe ( Timișoara ) cu Silicon Souls: Mars Odyssey, Marina Oprea (București) cu Ourcelium și Elena Waldorf ( Cluj – Napoca) cu The Morbid Myth of Digital Dementia.

Aceștia vor beneficia și de un program de mentorat și promovare în cadrul Anualei NAC 2024.

Misiunea din acest an a juriului NAC format din Christl Baur, Președinte, Directoare a Festivalului Ars Electronica , Horea Avram, istoric de artă și curator, Mihai Zgondoiu, artist și curator, Anca Boeriu, artist și profesor în cadrul UNArte București, Andreea Sandu, manager cultural, curator și inițiator al NAC, a fost extrem de dificilă, cele peste 130 de aplicații inspirate de tema acestei ediții, Changing Enviroments, fiind tot atâtea idei relevante.

Astfel un număr de alte 10 proiecte suplimentare au fost alese de juriu pentru a fi promovate și expuse în cadrul Anualei NAC 2024. Lista celor 10 artiști și grupuri artistice va fi dezvăluită în cadrul unui eveniment special pe 28 februarie la galeria Galateca.

Programul de mentorat și realizarea proiectelor se desfășoară în perioada februarie – martie 2024, lucrările urmând a fi expuse începând cu 10 mai la Galeria GALATECA, în București, ca preview pentru Anuala NAC ediția a doua.

Changing Environments” este tema aleasă pentru acest an și creează un spațiu de dezbatere din perspectiva socio-culturală a creatorilor și artiștilor ce integrează, utilizează sau colaborează cu diverse alte domenii științifice și noile tehnologii, despre impactul pe care îl simțim la nivel individual și social-economic-cultural din cauza schimbărilor majore ale societății contemporane, datorate pe de o parte dezvoltării tehnologiei, a noilor inteligențe artificiale prezente în majoritatea aspectelor ale vieții, dar și schimbărilor climatice și cele de mediu, alături de cele create de conflictele armate în zone din apropierea țării noastre. Tema și conceptul au fost realizate de curatoarele acestei ediții, Anca Boeriu și Andreea Sandu.

 

 

Îi salutăm pe câștigătorii burselor Neo Art Connect, care vor beneficia de oportunități de mentorat valoroase și de resurse dedicate pentru a-și dezvolta talentele și proiectele în domeniul artistic și științific. Tema din acest an, “Changing Environments”, reflectă importanța adaptării la schimbările din mediul înconjurător, atât din perspectivă artistică, cât și științifică. Ne bucurăm să fim parteneri în această inițiativă care încurajează explorarea și înțelegerea modului în care mediul înconjurător influențează și este influențat de creativitatea și cunoașterea umană. BRD își reafirmă astfel sprijinul său pentru inovație, creativitate și cercetare, și este onorată să facă parte din acest efort comun de încurajare a schimbării și progresului în domeniul artei și științei. Mulțumiri membrilor juriului, care au avut de selectat câștigătorii din acest an dintr-un număr impresionant de aplicații și suntem nerăbdători să vedem lucrările expuse în expoziția de debut a celei de-a doua anuale de artă și știință, programată pentru luna mai 2024.

Flavia Popa, Secretar general BRD Groupe Société Générale

Prima ediție a Anualei de artă și știință Neo Art Connect (NAC), organizată de galeria Galateca si Asociația Culturală Neo Art România, curatoriată de Anca Boeriu și Andreea Sandu, împreună cu un Board de specialiști și personalități culturale, s-a încheiat depășind o bornă importantă de peste 10.000 de vizitatori din toată țara. S-a desfășurat în perioada 18 mai – 31 iulie 2023, și a generat o serie de produse culturale remarcabile, situate la intersecția dintre artă și știință, într-un maraton cu peste 25 de expoziții, conectând 10 orașe din țară, peste 40 de spații și organizații partenere, peste 100 de artiști, creatori interdisciplinari și curatori, din generații diferite și cu practici artistice variate.

Cele cinci proiecte câștigătoare ale burselor oferite în cadrul ediției pilot Neo Art CONNECT, împreună cu BRD Groupe Société Générale, desfășurată în toamna anului 2022 și primăvara anului 2023, au fost: EDGES creat de RIH Working Collective (Nițu-Săraru Andrei, Șerban Camelia, Stanciu Crina Alexandra), Gazing (in)through creat de Entity ( Miruna Croitoru, Nicoleta Ivan, Cosmin Stancu), Striking Network of Uncertain Pixels de Mihai Toth, reGânditorul de Andrei Lazăr și Proiectul P de Daria Langa, reunite în expoziția Reconectare curatoriată la Galateca de Anca Boeriu și Andreea Sandu. 

Detalii pewww.neoartconnect.ro.

Plăcut de Radio Guerilla 

Parteneri media: Radio România Cultural, Modernism, Revista Arta, Propagarta, Agenția de C˚Arte, Curatorial.ro, Aici a Stat, Biz, România Pozitivă

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

Lansare catalog „Miopie Istorică”

Cu ocazia finalizării expoziției „Miopie Istorică” a artistului Sever Petrovici POPESCU, curatoriată de Ioana MARINESCU și realizată de Muzeul Ororilor Comunismului în România (MOCR) în colaborare cu Muzeul Hărţilor, vineri 9 februarie 2024, a fost lansat catalogul care prezintă lucrările și studiile critice care contextualizează și dezbat opera artistului.

Catalogul redă într-o grafică de excepție lucrările artistului din seria „Miopie Istorică” precum și texte și studii critice ale autorilor: Cristina Toma (manager Muzeul Hărților), Ioana Marinescu (muzeograf și curator), Smaranda Vultur (scriitoare și antropolog cultural), Sever Petrovici-Popescu (artist), preotul Marian Mihail. Acestora li se adaugă și interviuri cu Nădejdea Melnic și Elvira Stanciu, care au trăit experiența deportării.

Lansarea a marcat și închiderea expoziției și ultima zi în care lucrările pot fi văzute în spațiul Muzeului Hărților.

Muzeul Ororilor Comunismului în România (MOCR) s-a implicat din anul 2021 atât ca organizator, dar și ca participant la evenimente precum: comemorările din 18 iunie la Timișoara, alături de Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan, Conferința „70 de ani de la Deportările din Bărăgan” organizată în parteneriat cu Facultatea de Istorie și stagii de practica realizate cu studenții Facultății de Istorie la Asociația Foștilor Deținuți Politici. Cea mai recentă instalație care abordează și tematica deportării este „ROMLAG 1945-1965”, pornită de la Muzeul Hărților, astăzi devenită expoziție itinerantă. https://www.mocr.ro/

Muzeul Hărților din Bucureşti este printre puținele instituţii culturale cu acest specific din lume. Muzeul își propune ca, prin grija pentru patrimoniu și interpretarea lui, prin activități destinate specialiștilor și comunităţii, să devină o instituție relevantă pentru public și pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educația pe tot parcursul vieții, dialogul şi angajarea creativă. Muzeul găzduiește expoziții de artă contemporană prin care încearcă să dea o imagine mai concretă spațiilor, oamenilor și poveștilor care animă hărțile. http://www.muzeulhartilor.ro.

Posted by Ana in Contemporane, Muzee, 0 comments

Casa antebelică Juliette Grunau cu foiță de aur de pe Strada Corbeni

Casa Juliette Grunau (3)

Juliette Grunau este comanditara acestei vile antebelice realizate în stil neoromânesc conform cererii de autorizație depusă în 1914. Terenul aparținea în 1911 Mariei Simionescu, fiind vorba de o parcelă încă goală. Prima referire la această casă este o coală de culoarea oului de rață din 1914 care poartă timbrul fiscal de 30 de bani, cu portretul Regelui Carol I și vulturul încoronat, peste care au fost adăugate semnături și numere de înregistrare cu creion chimic sau cu penița, cu următoarea solicitare:

 

 

Domnule Primar, dorind a construi pe proprietatea mea din strada Aureliu, nr. 4, vă rog să binevoiți a-mi elibera autorizațiunea necesară. Construcțiunile ce voiesc a face sunt: un corp de case parter și în parte subsol și mansardă, cu două apartamente. Anexez aici și o coală timbrată de 25 de lei pentru transcrierea autorizațiunei și câte un plan în dublu exemplar de fiecare construcțiune, întocmit și semnat de dl. D. P. Antonescu, de profesiune arhitect, cu domiciliul în strada Otetelașanu, no. 5. Valoarea construcțiunea ce voiesc să fac este de aproximativ 70.000 de lei.

Arhiva PMB Fond Tehnic, Dosar 158/1914

Cerere de autorizatie - Juliette Grunau si arh. D.P. Antonescu - Arhiva PMB Fond Tehnic Dosar 158/1914
Cerere de autorizatie - Juliette Grunau si arh. D.P. Antonescu - Arhiva PMB Fond Tehnic Dosar 158/1914

Casa la origine includea și partea casei vecinei care este lipită astăzi (aproape în oglindă, construcția respectivă de fapt era parte din casa principală), însă turnura istoriei a decis ca cele două corpuri să devină locuințe de sine stătătoare.

 

Juliette Grunau a fost o reprezentantă a burgheziei capitalei cu o prezență puternică în economia orașului și o influență redutabilă, de la industrie la comerț, de la bănci, la servicii. Aceste familii puternice care au câștigat repede influență și notorietate au jucat un rol crucial în dezvoltarea urbană a capitalei.

 

În 1928 s-a mutat aici un anume Emil Wagner, sobar și ceramist din Bucovina. El provenea dintr-o familie germană, a făcut liceul la Cernăuţi, apoi s-a stabilit în Bucureşti în 1917. Emil Wagner a fost primul inginer ceramist din România. A proiectat fabrici de țiglă și teracotă, a construit sute de acoperișuri, a făcut sobe. A cunoscut multe personalități, le-a reparat acoperișurile sub care-și adăposteau celebritatea și tristețile. Îi păstra o amintire duioasă bunicii lui, care era rudă cu Richard Wagner, compozitorul. A fost decorat în Primul Război Mondial de Împăratul Franz IosefÎntr-un interviu acordat Silviei Iliescu pentru RADOR în 2000 povestea astfel:

 

 

Pe strada Aureliu, numărul 4. […] Lângă [Biserica] Armenească, din Armenească până în Calea Moşilor e strada Aureliu, acolo am stat. Dar prima dată am stat în Bulevardul Elisabeta, deasupra farmaciei Thüringer, când am venit la Bucureşti am stat acolo. O farmacie, Thüringer, la familia Lerescu, ăştia erau cei mai mari moşieri din România. Şi fata lor era măritată după general-doctor francez Pressy. Eu şedeam acolo şi ei şedeau mai mult în Franţa, dar proprietatea o aveau de la Brezoianu şi până la ei. Spitalul Eforiei, clădirile alea, erau proprietatea lor. Şi ei spuneau: <Emile, ai tu grijă de tot.> Eu luam chirie de la toţi, le trimiteam [chiriile], le puneam la bancă. […] Asta era după Primul Război Mondial, în 1921, până în ‘28.

Şi în ‘28 a murit domnul Lerescu şi nu ştiu ce au făcut pe urmă, că eu am cumpărat casa aia în [strada] Aureliu şi m-am mutat. De ce m-am mutat, pentru că m-am însurat şi nu mai puteam să stau în Bulevard. De ce nu puteam să stau în Bulevard, în Bulevard erau multe-multe femei, cocote, unde-i restaurantul <Gambrinus>, era plin acolo, case de rendez-vous erau. Şi eu şedeam… aveam garsoniera acolo şi fetele veneau la mine: <Emile, împrumută-mă cu 1 000 de lei…> Dar cinstite! Să ştii, cinstite ! Am trăit între ele acolo, în fiecare zi veneau: <Dă-mi 5 000 de lei, dă-mi 10 000 de lei, că mâine îţi dau>. A doua zi veneau şi dădeau banii înapoi.

Dar eu aveam pe una, Lenuţa de la Botoşani, o fată frumoasă, nici n-am mai văzut de atuncea o fată aşa frumoasă! Şi vroia… <Emile, hai să ne însurăm !> <Nu pot, măi fată! Tu eşti cocotă, nu pot, nu pot!…> Nu m-am agăţat niciodată de ele. Să ştiţi că ele erau profesoare, erau şi doctore, care erau curve. Dar în fiecare săptămână, schimbau blănurile, schimbau… Era barul <Mascota> în spatele Casei de Depuneri şi veneau acolo la barul <Mascota>. Şi pe timpul ăla cu 5 000 de lei […] cumpărau cinci haine de blană. Erau elegante, cocotele, erau foarte elegante!

Emil Wagner, sobar și ceramist din Bucovina

Arhitectul care semnează proiectul în stil neoromânesc este Dumitru Antonescu care a finalizat studiile de arhitectură în 1908, intrând în Corpul Arhitecților în 1937 când a obținut și dreptul de liberă practică, având legitimația 544 și fiind domiciliat în Strada Sf. Apostoli nr. 60 (conform Tabloului Arhitecților din 1947)“>Am reușit să îl identific după semnătura sa, făcând câteva inferențe logice. “D.P. Antonescu” nu putea fi Petre Antonescu, semnăturile și numele fiind diferite, dar nici arhitectul Dinu P. Antonescu, care se năștea abia în 1909 la Bârlad (ar fi avut doar 5 ani la proiectarea acestei case, ceea ce ar fi fost cu totul nemaivăzut!).

Planurile casei Juliette Grunau semnate de D.P. Antonescu
Planurile casei Juliette Grunau semnate de D.P. Antonescu - Arhiva PMB Fond Tehnic Dosar 158/1914

O altă clădire proiectată de Dumitru Antonescu identificată de mine în Fondul Tehnic al Arhivelor P.M.B. se află pe Strada Muzelor nr. 22. Pe 3 martie 1924 Lisette Weinstein cerea autorizație pentru a ridica un garaj cu pivniță și parter din zid cu 7 încăperi în fundul curții (retras din aliniere), după planurile arhitectului D. Antonescu, cu aceeași semnătură.

Planurile garajului casei Lisette Weinstein semnate de D. Antonescu - Dosar PMB Fond Tehnic 275/1924
Planurile garajului casei Lisette Weinstein semnate de D. Antonescu - Dosar PMB Fond Tehnic 275/1924

Detaliile arhitecturale ale casei din Corbeni 4A sunt remarcabil de bine păstrate. Interiorul a fost restaurat exemplar, tavanul fiind decorat cu foiță de aur. Exteriorul păstrează de asemenea ornamentele în stil neoromânesc, bumbul, funia împrelită, marchiza de lemn. Proiectul de renovare a fost realizat cu echipa de arhitecți ICON Studio de arhitectură (ce a fost premiată la Anuala de Arhitectură în 2022 pentru proiectul vilei ing. Constantin Bușilă din Strada Rabat nr. 1), a durat aproape 5 ani și a costat aproximativ 1.5 milioane Euro. Apreciez invitația Dacianei Tise de a valorifica valoarea memorial-simbolică a patrimoniului casei restaurate în procesul de promovare a casei pentru vânzare.

Posted by Ana in București, Istorisiri, 0 comments

Fundația Culturală Gaudium Animae a lansat proiectul de educație muzicală „Un Stradivarius în școli”

Proiectul „Un Stradivarius în Școli” face parte din programul „Muzica Inspiră” organizat de Fundația Culturală Gaudium Animae și reprezintă o suită de concerte organizate în instituții de învățământ alături de violonistul Răzvan Stoica și vioara Stradivarius Ex-Ernst 1729.

Proiectul se desfășoară în perioada 15 decembrie 2023 – 15 decembrie 2024 la nivel național, iar în această primă etapă fundația va organiza 27 de concerte în școlile din România și facilitarea participării a 7000 de copii, în mod gratuit.

Un Stradivarius în școli” se adresează copiilor cu vârstele cuprinse între 5 și 18 ani, elevi aparținând ciclului primar, gimnazial sau liceal. O serie de concerte vor fi organizate în mediul rural și în zonele defavorizate ale țării, acolo unde accesul la actul cultural este redus, unde nu există instituții de cultură care să le ofere un program educativ sau cultural.

Primul concert din cadrul proiectului „Un Stradivarius în școli” a avut loc la Iași în data de 18 decembrie 2023 pentru elevii Liceului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Au participat 400 de copii cu vârstele cuprinse între 7 și 17 ani. Programul concertului a inclus compoziții interpretate de Răzvan Stoica (vioară) și Andreea Stoica (pian). Concertul a fost organizat cu sprijinul Asociației părinților „Seniorii”, al Liceului Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Imagini de la eveniment pot fi urmărite online aici.

Al doilea concert din cadrul proiectului a avut loc în data de 20 decembrie 2023 la Centrul de Servicii Sociale Bucium, cu participarea a 70 de copii aflați în plasament și în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași.

Răzvan Stoica este unul dintre cei mai apreciați tineri violoniști ai timpului nostru. Câștigător al premiului NEW TALENT Bratislava și al titlului Cel mai bun violonist din Europa sub 28 de ani în anul 2013, cunoscut pentru „virtuozitatea, pasiunea și superba sa interpretare”, violonistul Răzvan Stoica și-a construit deja bazele unei cariere impresionante. A obținut peste 24 de premii naționale și internaționale la competiții prestigioase, printre care Concursul Perosi, competițiile olimpice pentru vioară din România sau Concursul pentru duo-uri de la Bolzano. Ulterior câștigării, în anul 2009, a Marelui Premiu al concursului “Strad Prize” (Salzburg, Austria), lui Răzvan i-a fost oferită o vioară Antonius Stradivarius 1729.

„Ne dorim să avem public în săli și peste 10, 15 ani de zile, iar prin acest proiect apropiem tinerii de muzica clasică într-un mediu familiar lor."
Răzvan Stoica (vioara Stradivarius Ex-Ernst 1729)
Ambasadorul muzical al Fundației Culturale Gaudium Animae

Programul „Muzica inspiră” din care face parte proiectul „Un Stradivarius în școli” a luat naștere din dorința de a forma o nouă generație de iubitori ai muzicii clasice, în considerația importanței dezvoltării încă din primii ani ai aprecierii artelor, a gândirii critice, a lărgirii orizonturilor culturale. Programul include o suită de axe de dezvoltare, între care se află și facilitarea participării copiilor și tinerilor din medii defavorizate la concerte de muzică clasică și spectacole de operă, ateliere demonstrative și de familiarizare cu instrumentele muzicale și altele.

Profesorii și dascălii care profesează în școlile vizate în cadrul acestui proiect pot propune participarea unității de învățământ în care activează prin transmiterea unei propuneri la contact@gaudiumanimae.ro

Fundația Culturală Gaudium Animae își propune să repună Iașul pe o poziție de relevanță pe harta culturală a României, în ce privește atât evenimentele pe care le organizează, cât și angrenarea comunității locale pentru a crea un spațiu public modern propice afirmării valorilor autentice culturale și umaniste. 

Principalele activități ale Fundației includ: evenimente locale cu participarea unor artiști consacrați la nivel internațional; evenimente naționale pentru susținerea și promovarea tinerilor artiști și ideilor lor; programe și evenimente locale pentru promovarea rolului culturii în coeziunea socială; activități culturale și educative cu și pentru copii și tineri din familii defavorizate pentru a-i încuraja să urmeze cariere vocaționale și să se dezvolte în domeniul artistic; activități în vederea promovării patrimoniului cultural material și imaterial.

 

Mai multe informații pot fi consultate pe website-ul Fundației Culturale Gaudium Animae: www.gaudiumanimae.ro

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

Interviu cu artiștii și membrii fondatori Malmaison

Inițial o cazarmă militară, Clădirea Malmaison are o importanță istorică semnificativă și o vechime de 177 de ani, timp în care aici au funcționat o Școală Militară de Ofițeri, un tribunal militar, închisoare în timpul regimului lui Antonescu și centru de anchetă și detenție al Securității în perioada de început a regimului comunist.

Atelierele Malmaison își propun să readucă clădirea în circuitul viu al orașului, inaugurând o nouă etapă în lunga istorie a clădirii. Atelierele Malmaison ocupă aproximativ 3000 mp din clădirea Malmaison, iar spațiile de lucru sunt ocupate în totalitate pe termen lung. Prin eforturile comunității artistice și cu sprijinul sponsorilor a fost renovat etajul 1, iar apoi și etajul 2, fiind ocupate acum de 36 ateliere de artiste și artiști (inclusiv un atelier la parter), alături de 9 spații de proiecte coordonate de grupuri artistice, asociații non-profit sau galerii de artă.

Comunitatea Atelierelor Malmaison a luat naștere în 2020 în jurul nevoii de spațiu de lucru dedicat pentru artiste și artiști și este în acest moment cea mai mare grupare de acest gen din București și din țară. Atelierele Malmaison au luat formă prin auto-organizarea unui grup multidisciplinar de artiste și artiști activi în diferite medii pe scena de artă contemporană din București, cărora li s-au alăturat spații de proiecte, spații artist-run și galerii de artă. Inițiativa contribuie la conturarea unui context cultural stabil și sustenabil, prin solidarizare, încurajarea colaborărilor între artiste, artiști și alți agenți culturali pe plan național și internațional și susținerea noilor generații printr-o structură de suport stabilă. Deși nevoia unor inițiative de acest tip nu este deloc una nouă, de puține ori în istoria scenei de artă bucureștene un grup atât de extins a reușit acest tip de coagulare. Comunitatea formată în jurul Atelierelor consideră că arta și artiștii, artistele trebuie să aibă un loc sigur și vizibil în societate, iar creația lor necesită o susținere pe termen lung prin existența spațiilor de expunere și de lucru accesibile ca preț și locație.

De fiecare dată când am călcat pragul acestei clădiri cu o istorie uriașă, am simțit o energie teribilă și o mare bucurie că acest spațiu este refuncționalizat și că găzduiește o comunitate vibrantă de artiști, cu o varietate mare de stiluri, metode și experiențe. Mi-a făcut mare plăcere să aflu mai multe de la ei. Unele întrebări au fost adresate întregii comunități, care astăzi traversează o perioadă dificilă. Dar alte întrebări au fost adresate în mod specific anumitor membri ai grupării de artiști. Sper ca această discuție să vă facă curioși să treceți pragul Malmaison, în cazul în care nu ați făcut-o deja, și să deveniți și voi actori care să contribuie la stabilitatea acestui spațiu.

Vizionare plăcută!

Malmaison pare pentru unii dintre artiști ca o a doua casă. Când sunt evenimente se simte un zumzet și o vibrație fantastică a locului. Cum s-a produs această transformare dintr-un spațiu semi-abandonat într-un hub activ și atractiv pentru artiști și pentru public?

Comunitatea Atelierelor Malmaison:

 

Ideea transformării spațiului de la Malmaison într-un spațiu artistic a venit colectiv, în momentul în care am hotărât, mai mulți artiști, să întemeiem aici o comunitate creativă. 
 
Din păcate, inițiativa este constant amenințată de lipsa de fonduri și susținere financiară, situație care afectează în general sectorul cultural independent, iar în acest moment suntem într-un impas care ne afectează planurile pe termen lung. 
 
Ne aflăm la expirarea contractului de închiriere și suntem în plin proces de renegociere cu proprietarul spațiului, al cărui acționar majoritar este Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Condițiile renegocierii sunt, chiar dacă vin din partea statului, doar pur comerciale, făcând imposibilă continuarea proiectului. În acest moment încercăm din nou să deschidem un dialog cu instituțiile statului pentru a reuși să găsim o soluție pentru ca această comunitate să poată continua să existe, iar publicul să aibă în continuare acces la programul de artă contemporană oferit în spațiul în care am activat până acum.
 
Atelierele au fost create tocmai pentru a susține scena de artă contemporană din București și nu numai, de a aduce împreună artiștii, artistele, galeriile și producătorii culturali pentru a face față mai ușor provocărilor comerciale, pentru a produce un context favorabil pentru creație, de a agrega comunități în jurul artei, de educare a publicului larg, dar acest lucru este foarte dificil în contextul actual și încercăm să găsim cele mai eficiente soluții pentru a putea continua.
 
Atelierele Malmaison sunt o comunitate strânsă de artiști și galerii, un loc cheie în scena de artă contemporană din România. Prezența constantă a publicului este o parte cheie din crearea acestui spațiu creativ, iar proiectul constă în consolidarea unei comunități artistice care să faciliteze accesul vizitatorilor în spații de artă contemporană, lucru care am reușit să-l facem în special în perioada evenimentelor Open Doors, sau atunci când sunt vernisaje sau evenimente organizate de galerii. Pentru artiști și artiste aici s-a construit un loc special, în care ei nu vin doar să lucreze individual, dar și să schimbe idei și timp cu ceilalți și care le deschide accesul și către publicul larg. Spiritul de întrajutorare și dialogul constant creează sentimentul de apartenență la o comunitate afectivă și nu doar profesională și următoarea perioadă va fi decisivă pentru modul în care vom reuși să ducem mai departe acest lucru.

 

De ce ați ales spațiul Malmaison și a cui a fost ideea?

Eduard Constantin: Problema atelierelor pentru artiști a fost mereu una de actualitate, ei neputând fi în competiție cu prețurile pieței. În plus, ideea de mai multe ateliere într-o clădire există de mult, prin Uniunea Artiștilor Plastici, dar a devenit foarte greu de pus în practică după 1989. Legat de Malmaison, câțiva artiști au găsit locația, apoi s-a dezvoltat organic. Ce e interesant, după părerea mea, despre Malmaison este că tocmai această scăpare de sub control a creat un grup de artiști atât de diverși, ca practici, vârste și cercuri diferite, și asta dă unicitate spațiului.

Dan Basu: Malmaison ne-a ales pe noi, nu noi pe el. O clădire veche, istorică, în care s-au perindat diferite evenimente trebuia sa fie până la urmă și în custodia unor artiști.

Radu Boeru: Cu toții care facem parte din acest proiect am trecut printr-un lung proces de brainstorming atunci când am stabilit să ne numim Atelierele Malmaison. Personal, preferam numele inițial, ușor ironic, Kunstmaison, dar, cumva, ascundeam sub preș istoria locului și au fost suficiente voci din interiorul grupului care au influențat decizia adoptării numelui actual. La urma urmei, suntem niște artiști cu ateliere, că facem artă sau doar medităm la o lume mai bună ține de fiecare. 

Contează mai puțin cine a găsit spațiul, ci faptul că ne-am găsit într-un timp destul de scurt sinergia să dezvoltăm o serie de colaborări și evenimente către comunitate, date fiind condițiile destul de dificile în care a activat în primii ani (restricțiile în pandemie, recesiunea economică, etc.). Open Days sunt acele evenimente colective prin care, în afara etalării propriilor creații, facilitează dialogul intergenerațional și cu publicul larg care, de la un eveniment la altul, devine din ce în ce mai divers și interesat. S-a ajuns deja la ediția a cincea și, pe măsură ce vom evolua, vor urma și alte ediții. Un plus au devenit colaborările cu diverși exponenți ai altor grupuri creative pe lângă artiștii vizuali, cum ar fi formațiile care concertează aproape de fiecare dată când deschidem un OD sau diverși organizatori de festivaluri, regizori de film sau videoclipuri atrași de prezența unică a unui loc ca Malmaison în peisajul bucureștean.

Nouă (mie și Otiliei (Boeru)) ne-a fost foarte greu, din lipsă de timp și bani în perioada în care s-a inițiat restaurarea etajului și investițiile în spațiile individuale. Cred că tuturor le-a fost greu, unii dintre noi muncind pe brânci pentru a “da o față” locului posomorât și neîntreținut în care aveam să activăm. E drept, am beneficiat de niște sponsorizări mai mult decât binevenite în acea perioadă, dar forța de muncă și priceperea a fost a noastră, colectivul Malmaison. Și, se pare că s-a făcut treabă bună, nu-i așa? Nota 7 din 10 ca dificultate. 10 din 10 dacă vorbesc strict din punctul meu de vedere.

Cum influențează istoria locului Malmaison arta care se desfășoară aici?

Giles Eldridge: Istoria clădirii nu influențează direct munca artiștilor de la Malmaison, dar fiecare artist este conștient în mod acut de istoria locului, iar această sensibilitate poate fi prezentă în lucrări în mod latent.

Fiecare artist și-a renovat propriul studio în funcție de nevoile personale, astfel că dificultatea procesului a fost conținută în constrângerile individuale.

Aspectele pozitive ale clădirii sunt spațiile efective. Acest lucru înseamnă că există o senzație de diversitate amplă. Lucrul mai puțin plăcut este că această diversitate înseamnă că nu întotdeauna sunt atât de mulți oameni în clădire. Mulți artiști nu sunt, de fapt, “studio based” adică folosesc studiourile doar pentru diferite proiecte , în timp ce pentru alții, studio-ul este în sine o parte integrală a practicii lor: aceasta reprezintă pur și simplu diferitele metodologii ale artiștilor de aici.

Eduard Constantin: Unele dintre galerii au lucrat activ cu istoria clădirii, în programul lor, iar uneori mai glumim despre fantomele care bântuie clădirea.

 

Cât de greu a fost pe o scală de la 1 la 10 să aduceți locul de la stadiul în care se afla acum 3 ani la stadiul în care se află acum?

Eduard Constantin: Pe o scară de la 1 la 10 cred că 11, pentru unii a fost mai ușor, pentru alții mai complex. În rest ne-am ajutat între noi cât am putut și probabil asta a și sudat comunitatea.

Care este cea mai frumoasă parte și cea mai grea parte (sau mai bine zis sumbră parte) la Atelierele Malmaison?

Eduard Constantin: Hai să vedem partea luminoasă a situației, suntem încă aici și facem lucruri.

Radu Boeru: Cel mai bun/frumos lucru care se întâmplă la Atelierele Malmaison este aducerea sub același acoperiș a unei multitudini de generații, atitudini, stiluri, tehnici și viziuni care, deși diferite, se completează și creează un amalgam rar și inedit. Învățăm unii de la ceilalți și conviețuim “artistic”, construind cumva aleatoriu o comunitate într-un cadru fragil, cum e cel al culturii în contextul actual și, particular, al artelor vizuale. Plus contactul cu oamenii din afara sferei artistice, manifestat în special la Open Days, care, pe lângă faptul că te încurajează să mergi mai departe, îți oferă și un profil mai clar al consumatorului de act artistic, astfel înțelegându-ți contextul și devenirea.

La Malmaison sunt numeroase galerii, numeroși curatori, numeroși artiști. Mereu se mai întâmplă câte ceva, se creează, se distruge, se adaugă. Ca o mișcare Browniană. Cât de greu este să lucrezi cu un colectiv atât de mare, de divers și de neomogen?

Eduard Constantin: Probleme apar  și între doi oameni cu cât timpul trece și apar tot felul de situații, totul stă în maturitatea de a le depăși.

Radu Boeru: Manifestările galeriilor sunt organizate, calculate, profi; ale noastre sunt mai browniene, dar asta nu că nu am avea un plan/idee despre ce vrem să facem, ci că toată activitatea noastră de la Atelierele Malmaison se află în conjuncție atât cu viețile noastre personale aglomerate cât și cu profesiile “aducătoare de bani”, astfel rămânându-ne puțin timp pentru a crea ceva bine stabilit, bugetat și organizat. De fapt, așa se vede din exterior, sunt de acord, dar, în realitate, cred că am devenit foarte abili în a pune în scenă lucruri faine într-un timp scurt și cu buget mic spre zero. 

În procesul de transformare a locului, care a fost cea mai inedită descoperire (acte vechi, lucruri ascunse în pereți, în tocurile ușilor, sobe smulse din podea etc.)?

Radu Boeru: Eu nu am găsit nimic interesant în atelierul meu, doar niște ferestre mult prea înalte care nu se închideau complet, iar la prima bătaie de vânt atelierul nu numai că se transforma în Open Doors, dar și în Open Windows. Ce am văzut, în schimb, când am fost prima dată aici, au fost niște pancarte din anii ’90 ale Alianței Civice, probabil folosite în marile proteste din anii aceia și-mi pare rău că nu am “subtilizat” măcar una. Am fost un mare fan AC în anii ăia tulburi, aș fi fost cumva îndreptățit să iau o pancartă, nu?

Credeți că Atelierele Malmaison au și rolul de a educa publicul interesat de artă?

Giles Eldridge: În ceea ce privește educația, cred că Atelierele Malmaison pot funcționa ca un instrument educațional prin predare efectivă, precum și prin expoziții și alte evenimente; nu atât ca o responsabilitate, ci mai degrabă într-un sens inevitabil; practica artei are în mod necesar o funcție educațională performativă.

Dan Basu: Atelierele Malmaison sunt o serie de spații dedicate artei, artiștilor, și implicit publicului. Orice loc dedicat acestei scene nu face decât bine, tocmai prin îmbogățirea paletei culturale.

Eduard Constantin: DA. Numărul mare de oameni care ne vizitează la fiecare open doors, și mulți dintre ei revin și la edițiile următoare (oameni din domenii diferite), precum și copiii care au participat la programele educative arată că genul acesta de spațiu poate genera o altfel de înțelegere a artei contemporane, mai prietenoasă, diferită de cea pe care oamenii o au într-un muzeu de exemplu.

Radu Boeru: E prea mult spus educare. Au fost evenimente educaționale pentru copiii și tinerii din sector, susținute de Primăria Sectorului 6; acestea au avut un scop clar educațional. Însă, mai important, este că Atelierele Malmaison creează un cadru în care publicul se poate autoeduca, fie ca privitor, fie ca partener de dialog al artiștilor din comunitate, fie, pur și simplu, simpatetic, prin atracția pe care spațiul o are asupra sa. Am văzut vizitatori care fuseseră și la Tate, Pompidou și Guggenheim, unii apreciind ce facem, alții strâmbând din nas, dar și oameni fascinați că descoperă un alt tip de artă față de carul cu boi, florile-n glastră și țărăncuțele pe lavițe cu care sistemul i-a servit pe toată perioada lor de educație. Artă care le-a plăcut și față de care și-au manifestat interesul de a o înțelege și asimila. În concluzie, cadru autoeducațional în primul rând.

 

Simțiți că v-ați atins obiectivele pe care le întrevedeați acum 3 ani când ați început acest proiect ambițios?

Giles Eldridge: Viitorul este dificil de prezis, dar va depinde de atitudinea proprietarului terenului, care în acest caz nu este deosebit de interesat de ceea ce facem (este o poveste cunoscută, am văzut că s-a întâmplat în întreaga Anglie în ultimii treizeci de ani – artiștii regenerează o clădire sau o zonă a unui oraș și proprietarul îi mută pentru a exploata beneficiile regenerării).

Radu Boeru: Fiind atât de eterogeni din toate punctele de vedere, nu am avut vreun obiectiv clar în prima fază decât cel de a funcționa armonios în acest spațiu. Față de Fabrica de Pensule sau alte comunități artistice din România care au avut o agendă clară de la bun început, noi “ne-am întâmplat”. În continuare, obiectivele noastre comune, care s-au conturat pe parcurs, sunt să ne permitem continuarea activităților în acest spațiu, să putem organiza Open Days cel puțin o dată pe an și să devenim mai vizibili atât individual cât și ca grup. Mai ambițios, poate să devenim un reper permanent în peisajul cultural bucureștean, o destinație de pelerinaj a iubitorilor de artă.

 

Ce mai urmează pentru Malmaison, care sunt planurile de viitor?

Comunitatea Atelierelor Malmaison:

Dorința noastră acum este să ne desfășurăm în continuare activitatea în locația în care comunitatea noastră de 46 de artiste și artiști și 11 spații de proiecte și galerii a investit resurse considerabile de timp și financiare pentru a ajunge mai aproape de publicul iubitor de artă și cultură.

Fotografiile sunt din arhiva proprie a Atelierelor Malmaison. Sper că v-au făcut poftă să treceți pragul acestei clădiri interesante și să descoperiți comunitatea de artiști de aici!

Posted by Ana in Dialoguri, 0 comments

Podcastul „Oameni și meserii de muzeu”, un proiect marca Muzeul Hărților

Sâmbătă, 27 ianuarie 2024, a fost lansat podcastul „Oameni şi meserii de muzeu”, un nou proiect marca Muzeul Hărţilor! Gândit ca o serie de 12 episoade, acest  podcast își propune să aducă în prim plan și să dea glas oamenilor și meseriilor din muzeele românești.

 

Prin intermediul acestuia, Cristina Toma, directorul Muzeului Hărților și gazda emisiunii, invită publicul să pășească alături de ea și de invitații săi în „culisele” muzeelor din România. Podcastul se dorește un spațiu de dialog și cunoaștere, unde vom da cuvântul specialiștilor care lucrează în domeniul culturii, vom afla care sunt meseriile lor, provocările cu care se confruntă și poveștile lor.

 

Primul episod a avut-o ca invitată pe Geanina Simion, Șef Secție Educație Muzeală și Relații Publice, în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj. Alături de ea am aflat ce presupune, dar și care sunt provocările unui comunicator cultural. 

Pe fondul scăderii interesului tinerilor de a se angaja în muzee, a lipsei de informații privind meseriile specifice unui muzeu și a studiilor necesare pentru realizarea acestora, «Oameni și meserii de muzeu» nu este numai un podcast, ci devine, în mod automat, o discuție atât de necesară în sfera culturii… Practic, proiectul s-a născut din dorința de a promova și populariza partea nevăzută a unui muzeu, reprezentată nu de patrimoniul acestuia, ci de activitățile și meseriile oamenilor care lucrează în cultură. Atenția se îndreaptă acum către cei care fac posibil bunul mers al acestor instituții.
Cristina Toma
Directorul Muzeului Hărților

Pe data de 27 a fiecărei luni, va fi difuzat câte un episod al podcastului, care prezintă o meserie distinctă, regăsită în cadrul unui muzeu.

 

Podcastul poate fi găsit și ascultat pe majoritatea platformelor de streaming:

🎧 Spotifyhttps://open.spotify.com/show/0C3gyzoLddm6sNtSZNR6CI

🎧 Apple Podcastshttps://podcasts.apple.com/us/podcast/oameni-%C8%99i-meserii-de-muzeu/id1727788050

🎧 Google Podcastshttp://tinyurl.com/2v27zpa2

🎧 Youtubehttps://youtu.be/5FlpAPkLCUs

🎧 Castboxhttp://tinyurl.com/y538w845

🎧 Radio Publichttps://radiopublic.com/oameni-i-meserii-de-muzeu-6NvYVz

Echipa de producție:

    Cristina Toma – producător & realizator;

    Teodora Dumitrache – producător executiv, director creativ & graphic designer;

    Mike Popescu – post-producție audio & video.

 

Muzeul Hărţilor din Bucureşti este printre puţinele instituţii culturale cu acest specific din lume. Muzeul îşi propune ca, prin grija pentru patrimoniu şi interpretarea lui, prin activităţi destinate specialiştilor şi comunităţii, să devină o instituţie relevantă pentru public şi pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educaţia pe tot parcursul vieţii, dialogul şi angajarea creativă: https://www.muzeulhartilor.ro.

Parteneri media: Radio România Cultural, Historia, Acc Media Channel, Promenada Culturală, AICI A STAT, i-Tour.ro, daciccool.ro.

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments