Marilena Rotaru, Fragment din „Adevărul unui centenar: Cella Delavrancea”, în curs de apariție
«În noiembrie 1982 filmam la Uniunea Scriitorilor lansarea volumului „Scrieri” de Cella Delavrancea apărut la Editura Eminescu. În timp ce echipa de filmare se instala, în Sala Oglinzilor şi-au făcut apariţia Cella Delavrancea şi sora ei, arhitecta Henrieta Delavrancea. Era prima oară când le vedeam pe cele două fiice ale lui Barbu Ștefănescu Delavrancea. La finalul cuvintelor rostite de Valeriu Râpeanu și Laurențiu Fulga, după câteva cuvinte de mulțumire, Cella Delavrancea a oferit un scurt recital la pianul din colțul sălii.
În decembrie 1982, mă aflam la Ateneu, la un concert al Filarmonicii G.Enescu. La sfârşitul concertului, dirijorul Mihai Brediceanu (pe atunci şi directorul Filarmonicii din Bucureşti) a spus: „Mă bucur s-o văd în sală pe doamna Cella Delavrancea şi să-i urez „la mulţi ani” cu ocazia celor 95 de ani pe care îi împlineşte zilelele astea.” Sala a izbucnit în aplauze. De unde stăteam, n-o vedeam pe Cella Delavrancea. Am văzut însă, după minute în şir de aplauze furtunoase, o mână fluturând în aer. Peste aplauzele care se stingeau la rugămintea ei, am auzit vocea Cellei Delavrancea: „Să vină pianul!” Un ordin, pe cât de graţios pe atât de ferm. Nu ştiu când scaunele orchestrei au fost date de o parte, şi pianul s-a înălţat în mijlocul scenei. Miracolul nu are nevoie de o altă definiţie. Doamna Cella s-a aşezat la pian.
Când m-am reaşezat, mi s-a părut că am schimbat realitatea. Eram într-o altă Românie. Bach, Chopin… Cam douăzeci de minute. Aplauze îndelungate, urale: „Bravo”, „La mulţi ani!” Ne uitam unii la alții fericiți de ceea ce ni se dăduse să împărtășim. La un alt semn al doamnei Cella aplauzele s-au stins și ea a spus: „La revedere, şi să ne vedem peste cinci ani!”
După sărbători, de la sfârșitul lui ianuarie 1983 până în noiembrie 1987 am sunat la Cella Delavrancea, cam săptămânal, cu excepţia perioadei mele de concediu şi a călătoriilor ei la Paris, încercând să obţin permisiunea unui interviu. Doamna Elena Balamaci, prietena ei de-o viaţă, invoca de fiecare dată un nou motiv care mă ţinea la distanţă de casa din strada Toamnei. La începutul lui noiembrie 1987 i-am spus doamnei Balamaci că televiziunea doreşte să sărbătorească cei 100 de ani pe care doamna Cella îi împlinea în decembrie. Oficial nu dorea nimeni. Eram pe timpul când în România nu se sărbătoreau decât Ceaușescu și soția. ”A, ce frumos”, a spus doamna Elena Balamaci. ”Când vii mata să vorbim?” S-a deschis ușa Cellei Delavrancea. Cei care conspiram pentru realizarea centenarului am trecut la punerea lui în practică. Maestrul Dan Grigore, Dumitru Moroșanu șeful Redacției muzicale din Radioteleviziune și al Sălii de concerte a radioului, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Șerban Cioculescu, Iosif Sava. Mie mi s-a părut normal ca evenimentul să aibă loc pe scena Ateneului. Solicitându-i acest lucru, Mihai Brediceanu mi-a spus categoric, arătându-mi portretul de pe perete: „Nu dragă, n-are rost, n-o să se aprobe…” „Bine, dar i-a aprobat Dumnezeu să împlinească o sută de ani”, i-am spus. A rămas neînduplecat. Pe 9 decembrie, am organizat la Sala de concerte a Radioteleviziunii (pe atunci) un concert intitulat „Tinereţea clasicelor armonii”: Invitată de onoare Cella Delavrancea. Patru ore de spectacol, fără pauză, cu patruzeci de minute la final, recital Cella Delavrancea și Dan Grigore.»
Festivalul AICI A STAT
Festivalul AICI A STAT care o onorează anul acesta pe Cella Delavrancea va avea loc între 8-18 octombrie 2026 și reunește artiști români și internaționali invitați special pentru această ediție. Astfel, pianista Alexandra Silocea, stabilită la Viena și prezentă constant pe scene și în instituții culturale europene de prestigiu, va susține un recital la Ateneul Român alături de violonistul austriac Johannes Fleischmann, un muzician cu profunzime expresivă, comunicare muzicală puternică și un simț rafinat al stilului, onorând cei 270 de ani de la nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Programul este completat de recitalul susținut de tânăra pianistă Anastasia Maria Barbu, finalistă a competiției BBC Radio Scotland Young Classical Musician of the Year într-un duo alături de actrița Natalia Cebanu, care va interpreta fragmente din amintirile Cellei Delavrancea. Programul festivalului include, de asemenea, două tururi ghidate dedicate locurilor legate de viața Cellei Delavrancea, un colocviu și o expoziție despre opera și personalitatea sa, o serată organizată de Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial și un eveniment realizat împreună cu Cantus Mundi, dedicat publicului tânăr.
Cine a fost Cella Delavrancea
Cella Delavrancea (1887-1991), a fost una dintre figurile singulare ale culturii române a secolului XX, o personalitate care a făcut parte din marile cercuri intelectuale ale epocii sale. Pianistă, scriitoare, profesoară, eseistă și memorialistă, a traversat mai bine de un secol de istorie, păstrând și transmițând memoria unei lumi culturale pe care a cunoscut-o din interior. Fiică a scriitorului și omului politic Barbu Ștefănescu Delavrancea și a pianistei Mariei Lupașcu, Cella a crescut într-o casă frecventată de personalități ale culturii române. Muzica a intrat foarte devreme în viața ei, iar formarea începută la București a continuat la Paris.
Cariera sa de pianistă avea să o aducă pe marile scene și în apropierea unor muzicieni excepționali ai timpului. A susținut recitaluri alături de George Enescu, iar mai târziu a devenit ea însăși profesoară, devenind inclusiv profesoara fiicei Silviei Șerbescu.
Biografia Cellei Delavrancea se suprapune peste o extraordinară istorie a întâlnirilor. L-a cunoscut încă din copilărie pe I.L. Caragiale, care a spus despre ea că este „un copil minune”, a fost apropiată de Constantin Brâncuși, s-a aflat în preajma Reginei Maria și a Reginei Elisabeta, a fost nașa de căsătorie a Marucăi Cantacuzino și Enescu și a cunoscut artiști, scriitori, muzicieni și intelectuali care aveau să definească secolul XX.
A debutat în presa literară în 1929 în Bilete de papagal, revista lui Tudor Arghezi și a publicat proză, cronici muzicale, eseuri și volume memorialistice. Printre volumele importate sunt Vraja, Arpegii în ton major, Mozaic în timp, Trepte muzicale sau Dintr-un secol de viață, muzica și literatura se întâlnesc într-o formă aparte de recuperare a memoriei.
În decembrie 1987, când a împlinit 100 de ani, la Sala Radio a fost organizat un concert aniversar prezentat cu grație de jurnalista Marilena Rotaru, iar Cella Delavrancea s-a așezat ea însăși la pian, cântând atât solo cât și alături de Dan Grigore. A fost primul artist din cultura română care și-a sărbătorit centenarul printr-un asemenea eveniment.
