muzeu

Bucureștiul va avea un muzeu dedicat jocurilor video

Muzeul se va deschide la finalul lui 2024 și îl va avea curator pe Andreas Lange, fondatorul celebrului ComputerSpieleMuseum din Berlin

Asociația Arhivelor și Proiectelor de Conservare a Jocurilor Video (AAPCJV) anunță lansarea unei inițiative ambițioase: crearea unui muzeu dedicat jocurilor video în București: Video Games Museum. Această inițiativă, realizată cu suportul Asociației Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA) și susținută din donații private, își propune să păstreze și să evidențieze patrimoniul jocurilor video românești și universale ca fenomen cultural ce a influențat generații întregi de la începuturile sale.

Deschiderea oficială a Muzeului Jocurilor Video este planificată pentru ultimul trimestru al anului 2024. Locația muzeului va fi comunicată în curând.

Pentru această inițiativă, AAPCJV l-a cooptat în echipa proiectului pe Andreas Lange, curatorul ComputerSpieleMuseum din Berlin, cel mai mare muzeu de jocuri video din Europa, care se va ocupa de aripa universală a muzeului.

Prin colaborarea cu RGDA și cu sprijinul liderilor industriei de gaming din România, muzeul va sublinia contribuțiile semnificative ale dezvoltatorilor români la industria globală a jocurilor video, prin aripa dedicată jocurilor create în România.

Video Games Museum va oferi vizitatorilor o călătorie captivantă prin istoria jocurilor video, prezentând evoluția acestora de la simpli pixeli la universuri complexe care fascinează imaginația. Expozițiile vor include o gamă largă de artefacte, inclusiv console de jocuri, software original, artă conceptuală și interviuri cu dezvoltatori, creând o experiență imersivă și educativă pentru toate vârstele.

Felix C-256 Computer

Printre jocurile prezente în cadrul muzeului, vizitatorii vor putea interacționa cu primul joc dezvoltat în România, Astro 64, în anul 1978, de către Viorel Darie pentru mașina de calcul Felix C-256.

Viorel Darie - creatorul Astro 64

La nivel global, industria de gaming este în continuă expansiune. De fapt, aceasta se va apropia de 200 de miliarde de dolari in 2024, depășind cumulat industria de muzică și de film. Romania merită să apară pe harta internațională a țărilor care au deja un muzeu dedicat gaming-ului. Nu numai prin heritage-ul lăsat de pasionații și dezvoltatorii români de jocuri și hardware, dar mai ales pentru că există un interes crescut din partea brandurilor și a companiilor să se implice activ în lumea gamingului, pentru a accesa audiențe noi”, a precizat Vlad Popovici, expert in industria de gaming, veteran al industriei de publicitate și co-fondator AAPCJV.

Jocurile interactive sunt cele care ne deosebesc de primate. De la începurile homo sapiens, oamenii s-au jucat analog. În ultimii 50 de ani, am început să ne jucăm digital, iar realitățile noastre se succed de la virtual la real. Avem pe telefon și noul Flappy Bird, si eterna Princess Peach. E absolut normal să fii nostalgic, și e în regulă să crezi că ești un personaj din jocuri video. Imaginați-vă o călătorie de la Pong la Mario, un Xbox, lângă un Tetris, care e vis-a-vis de un Solitaire, unde două mișcări la stânga duc la Quake, și unde deasupra este Prince of Persia văzut prin noul Apple Vision. Istoria interactivă a umanității în RGB, cu sute de console și mii de jocuri. Acesta va fi Video Games Museum”, a declarat Miloš Jovanović, director de creatie, Co-fondator AAPCJV și gamer din anii 70.

Suntem încântați să lansăm acest proiect emblematic care marchează recunoașterea jocurilor video ca elemente fundamentale ale culturii contemporane. Muzeul Jocurilor Video va fi un spațiu unde pasionații de toate vârstele pot explora, învăța și găsi inspirație în istoria și arta jocurilor video. Această inițiativă subliniază angajamentul nostru de a recunoaște și de a sărbători jocurile video nu doar ca formă de divertisment, ci ca parte importantă a patrimoniului cultural, care influențează generații întregi“, a declarat Adrian Ștefănoiu, veteran în industria de entertainment și publicitate, co-fondator AAPCJV.

Pentru mai multe informații despre Muzeul Jocurilor Video și pentru toți cei care doresc să se alăture acestui demers, vă rugăm să vizitați www.v-g-m.com.

Despre AAPCJV

Asociația Arhivelor și Proiectelor de Conservare a Jocurilor Video este o organizație dedicată păstrării și promovării moștenirii culturale a jocurilor video, ca parte esențială a conservării istoriei digitale. AAPCJV își propune să informeze publicul larg despre importanța și impactul jocurilor video în societatea contemporană.

Posted by Ana in București, Contemporane, 0 comments

Toate pânzele sus! Călătorie în istoria instrumentelor de navigație

Expoziție temporară

Vernisaj: miercuri, 28 februarie 2024, ora 18:00

Adresă: Muzeul Hărților, str. Londra nr. 39, București

Muzeul Hărților în colaborare cu asociația AstroNauticus vă invită miercuri, 28 februarie 2024, de la ora 18:00, la vernisajul expoziţiei Toate pânzele sus! Călătorie în istoria instrumentelor de navigație curatoriată de comandorul Vasile Chirilă (Asociația AstroNauticus) și Eugen Grama (muzeograf, Muzeul Hărților). Expoziția vă oferă ocazia de a descoperi reproduceri fidele ale unor vechi instrumente de navigație astronomică, dar și piese originale din perioada secolelor XIX-XX, utilizate pentru navigarea pe mare și nu numai.

Expoziţia este deschisă în perioada 29 februarie – 7 aprilie 2024, iar programul de vizitare este de miercuri până duminică, orele 10:00 – 18:00.

Preț bilet: 10 lei

Accesul la vernisaj este gratuit.

Vă propunem să descoperiți o replică a celui mai vechi instrument de navigație astronomică, gnomonul, punctul de plecare pentru majoritatea dispozitivelor apărute mai târziu; la fel de interesante sunt replicile astrolabului nautic, quadrantului sau octantului. Nu lipsesc nici piese originale mai recente, precum compasul magnetic, lochul mecanic sau sextantul, care reprezintă variante mult îmbunătățite ale primelor modele, apărute cu sute de ani în urmă. O replică tip secțiune a unui galion, machetele unei nave de război și a unei ambarcațiuni tip goeletă – binecunoscuta „Speranța” din romanul lui Radu Tudoran, ne evocă atmosfera călătoriilor pe mare și celebrul îndemn „Toate pânzele sus!”.

De asemenea, în expoziție se regăsesc lucrări și obiecte din patrimoniul Muzeului Hărților, cu scopul de a contextualiza și a oferi detalii cât mai interesante despre geografie, istorie și cartografie, în dialog cu universul instrumentelor de navigație.

Comandorul Vasile Chirilă a absolvit Academia Navală „Mircea Cel Bătrân” în 1982 și timp de 33 de ani a îndeplinit diferite funcții în Armata României, de la nivel tactic până la nivel strategic. Cea mai dragă i-a fost funcţia de comandant navă (corvetă sau torpiloare) pe care a îndeplinit-o timp de unsprezece ani. Având o pasiune deosebită pentru astronomie, a înființat asociația „AstroNauticus”, care își propune să ofere pasionaților „o fereastră deschisă spre cer și mare”.

Eugen Grama (n. 1994) este muzeograf în cadrul Muzeului Hărților, licențiat al Facultății de Geografie din București și absolvent al unui program de master în domeniul planificării teritoriale. Printre interesele sale profesionale se regăsesc geografia istorică, cartografia și istoria ecleziastică, cu precădere istoria Bizanțului.

Asociația astronomică și nautică „AstroNauticus” din Mangalia este o instituție destinată popularizării astronomiei și culturii marinărești prin metode de instruire atractive și plăcute. Utilizând cele două telescoape astronomice din dotare și peste 30 de instrumente de navigație și astronavigație, asociația a organizat diferite activități și evenimente de popularizare a astronomiei. Una dintre cele mai impresionante realizări a fost numirea unei stele și a unei exoplanete din sistemul exoplanetar WASP 43, alături de o grupă de elevi de la Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia. Steaua a primit numele de „Gnomon” și exoplaneta cel de „Astrolabos”.

Muzeul Hărţilor din Bucureşti este printre puţinele instituţii culturale cu acest specific din lume. Muzeul îşi propune ca, prin grija pentru patrimoniu şi interpretarea lui, prin activităţi destinate specialiştilor şi comunităţii, să devină o instituţie relevantă pentru public şi pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educaţia pe tot parcursul vieţii, dialogul şi angajarea creativă. https://www.muzeulhartilor.ro.

Parteneri media: Radio România Cultural, Historia, Acc Media Channel, Promenada Culturală, AICI A STAT, i-Tour.ro, daciccool.ro.

Posted by Ana in Contemporane, Muzee, 0 comments

Arhitectul Joseph Schiffeleers, familia Marincu și Calafat

Palatul Marincu din Calafat a fost proiectat de Joseph Schiffeleers la începutul secolului XX, în stil neo-clasic francez cu accente de baroc și roccoco. Din presa locală aflăm că lucrările începuseră în 1904 până în 1908, iar șantierul a fost coordonat de arh. Constantin Rogalski, antreprenori fiind în marea majoritate italieni: Pietro Adotti, Georgetti, Traunero (care s-au și stabilit ulterior la Calafat – având numeroase lucrări, atât cavouri grandioase în cimitirul din Calafat, cât și locuințe private). Interiorul este bogat ornat cu elemente decorative deosebite din travertin şi marmură, coloane de marmură, oglinzi din Veneția, pereți şi tavane pictate (opera pictorului polonez, stabilit pe atunci la Craiova, Francisk Tribalski).

Astăzi se împlinesc chiar 170 de ani de la nașterea arhitectului olandez Josef Schieffeleers. Acesta s-a născut la 19 octombrie 1850 la Maastricht și s-a stabilit în România de la 20 de ani. Schieffeleers și-a început ucenicia în arhitectură în Olanda și Franța, fiind trimis în România pentru diverse lucrări de arhitectură industrială, între 1870-1875 lucrând la căile ferate.

ARHITECTUL Palatului Marincu din Calafat: Joseph Schiffeleers

Faptul că palatul a fost proiectat de Schiffeleers, și nu de Paul Gottereau, așa cum se credea până astăzi, reprezintă descoperirea Oanei Marinache din cercetările ei pentru monografia arhitectului, care va apărea în cursul lunii noiembrie la Editura Istoria Artei. Astfel, în revista „Printre hotare”, anul II, nr. 13, din martie 1909, la pagina 182, într-o descriere amplă a activității unei firme de mobilă, apare o informație inedită: „Ultima instalațiune importantă făcută de casa Kriéger e aceea a d-lui Marincu, din Calafat, făcută de d. architect Schifeleers, situată pe o colină care dominează întreg țărmul danubian. Spațiul ne lipsește spre a descrie în amănunțime bogatul mobilier furnizat de casa Kriéger; vom indica numai: marele hall în stil Régence; salonul Ludovic XIV; salonul Ludovic XV și salonul Ludovic XVI; buduarul în stil românesc; fumoarul turcesc, marea sală de mâncare în stil Renaissance; marea cameră de dormit Ludovic XVI; cabinetul de toaletă; sala de baie și cabinetul de lucru în stil englez.”

Coperta monografie Schiffeleers
Monografia Josef Schiffeleers de Oana Marinache, Editura Istoria Artei, București, 2020, concept grafic Cristian Oprea

Așa cum povestește Alexandru Pârvan, fostul director al muzeului: „Palatul Marincu avea o suprafață de 8.333 m.p., pe trei niveluri și a costat în acei ani un milion în monede de aur. Construcția principală, subsol, parter, hoch-parter, etaj și turla, însuma 48 de încăperi cu diferite destinații. De locuit efectiv au fost 11 camere la hoch-parter dând toate în marele hol, 4 la etaj, 6 la subsol. I s-a instalat lumină electrică, calorifer, ascensor pentru transportul mâncării de la bucătăria din subsol la sufrageria din hoch-parter, apă curentă.” Domeniul mai dispunea și de anexe: casa portarului, casele servitorilor, grajduri, garaje, sere cu plante exotice.

Ștefan Marincu și familia sa

Proprietarul, Ștefan Marincu (1858-1914), primar al Calafatului în perioada 1911-1914, se trăgea din negustori sârbi, care ajunseseră proprietari de moșii peste Dunăre. Conform poveștilor Florentzei Georgetta Marincu, una dintre descendentele familiei, Stăncună Ţenovici, vlah din Novo-Selo pe Timoc se căsătorise cu o anume Maria din Poiana Mare. Stăncună Țenovici a fost haiduc în ceata răzvrătiţilor lui Miloş Obrenovici, și a pierit la Negotin în luptă cu turcii. Maria şi feciorul ei Marinco, datorită persecuţiilor turceşti, au trecut Dunărea şi s-au împământenit în satul ei de baştină, Poiana Mare, după răscoala lui Tudor Vladimirescu. Marinco, cu sânge sârbesc în vine, negustor priceput, a devenit omul de încredere al curţii lui Miloş Obrenovici. 

Aceștia sunt strămoșii lui Ştefan Marincu, cel care s-a născut în Poiana-Mare la 28 ianuarie 1858. Părinţii săi, ca întregul neam, se îmbogățeau rapid din negoț. Toţi trecuseră de la negustoria mică (lână cănurită vândută la Sibiu, produse alimentare şi gospodăreşti), la negustoria mare, vânzând mii de porci la Budapesta şi Viena. Câştigul l-au întrebuinţat ca să ia pământuri în arendă. Mergându-le bine, şi-au cumpărat multe dintre aceste moşii. Ioniţă, tatăl său, cel mai avut dintre toţi, a luat de la moştenitorii voievodului Miloş Obrenovici domeniul Poiana-Desa, adăugându-i şi o fâşie de pământ din Tunari. Ambiţios, şi-a trimis copiii la studii în străinătate. Așa că Ştefan Marincu a făcut Liceul Comercial la Braşov, pe atunci în Austro-Ungaria, şi Academia de Înalte Ştiinţe Economice la Viena. Revenit la Poiana-Mare s-a căsătorit în 1884 cu Maria Mirica, pe atunci o frumoasă brunetă cu ochii verzi de 17 ani, care făcuse pensionul la călugăriţe în Craiova şi primise o zestre bogată de la tatăl său, arendaş, proprietar apoi de moşii şi clădiri în Calafat. Cei doi, Ștefan Marincu și Maria Mirică-Marincu, au avut două fiice, Olga și Mărioara.

Ștefan Marincu și Maria Mirică-Marincu obișnuiau să organizeze evenimente fastuoase în Calafat, celebră fiind și primirea în vizită a familiei regale cu ocazia dezvelirii monumentului independenței la data de 28 aprilie 1904. Prim-miniştrii D. A. Sturdza şi Ionel I. C. Brătianu, alţi membri ai guvernelor, au venit la Calafat nu numai în propagandă electorală, ci şi pentru a urmări starea şcolilor şi unele mari lucrări din oraş. Protipendada Craiovei era nelipsită la ospeţele, balurile, vânătorile renumite ale calafetenilor. 

Florentza Georgetta Marincu povestea chiar că la inaugurarea palatului din 1908 s-au adus produse de pește şi icre negre de la Vidin, şampanie şi coniac din Franţa, vinuri din Italia, fructe exotice şi mastică de Hios din Grecia. Maria Mirică-Marincu şi-a întâmpinat oaspeţii de vază în pragul hall-ului alături de soţul său, îmbrăcată într-o minunată rochie de dantelă neagră cu trenă, creaţie a casei de modă Worth de la Paris şi cu o diademă de briliante pe care a comandat-o la Cartier, vestit bijutier francez.

Din păcate Ștefan Marincu a avut o soartă nefericită. Prima fiică, Olga, a murit la puțin peste 1 an de meningită, iar cea de-a doua, Mărioara, a trăit până la 13 ani, decedând de TBC în 1900, la o clinică din Elveția unde n-a putut fi tratată. În 1903 a ridicat cavoul familiei, proiectat tot de Jospeh Schiffeleers, vizibilă fiind și semnătura lui pe cavou.

În memoria Mărioarei, Ștefan Marincu a ridicat palatul cu peste 40 de încăperi. El l-a donat ulterior, în 1914, statului român pentru a găzdui o școală de fete în onoarea fetei sale. Potrivit dorinței testamentare, soția sa, Maria Marincu, a folosit palatul până la moartea sa, în 1926. În acel an, palatul a intrat efectiv în proprietatea primăriei orașului Calafat. 

Palatul Marincu în istoria recentă

Inițial școală de fete cu internat “Sfânta Maria”, nume ce amintea de Mărioara, palatul a devenit apoi grădiniță de copii. Mai târziu, în Palatul Marincu a funcționat o școală de meserii a surorilor Vătulescu, la care tinerele fete învățau să coasă, să țeasă, să brodeze și să facă trusouri pentru căsătorie. Mai târziu, palatul a găzduit cursurile Școlii Agricole din Calafat și a fost gazdă pentru diverse servicii ale Sfatului Popular Raional Calafat. Ulterior, într-o aripă din palat a fost instalată și Casa Pionierilor. 

Palatul a fost reabilitat între 2001-2003 și astăzi găzduiește Muzeul de Artă din Calafat și Centrul Cultural Bulgar, și deține lucrări ale unor mari artişti plastici români: picturi de Nicolae Grigorescu, Henri Catargi sau Theodor Pallady și sculpturi de Ion Irimescu, Nicu Enea, George Demetrescu Mirea. Florentza Georgetta Marincu și Ilie Marincu au făcut importante donații muzeului, printre care mobilier, pianul de concert și candelabrul din Marea Sală a Oglinzilor. 

Noi am vizitat muzeul în octombrie 2020, când am fost la Calafat cu ocazia reconstituirii Războiului de Independență din 1877-1878. Cu această ocazie am fotografiat și “soldații” care au intrat solemn în palat pentru a vedea o expoziție tematică.

Detalii Tehnice

Adresa: Strada 22 Decembrie 6, Calafat 205200, România. 

Ansamblul figurează pe lista monumentelor istorice din 2013, cod LMI DJ-II-m-B-08213.

Tel.: 0251.232.521 (pentru grupuri, se recomandă să sunați înainte)

Email: muzartcalafat@yahoo.com

Programul de vizitare este variabil în perioada de pandemie.

Surse:

Tur ghidat cu Monumentalistul

http://www.monumenteoltenia.ro/palatul-marincu/ 

http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=294

https://www.agerpres.ro/cultura/2014/09/11/destinatie-romania-palatul-marincu-din-calafat-trista-poveste-a-unei-mari-familii-11-37-49

https://adevarul.ro/news/bucuresti/josef-schiffeleers-arhitectul-eforiei-spitalelor-civile-1_5f7d681d5163ec4271a54a1b/index.html?fbclid=IwAR1-hvTEcDyKpvr13QzuXAOtSMZB9qyC6AJN3Tzb9KYpPlpCxeyr3GzHzDs

Posted by Ana in Istorisiri, Muzee, Palate, 0 comments

Cele mai frumoase 10 biblioteci din România

#Aiciastat cartea, biblioteca, cunoașterea. Nu pot vorbi despre patrimoniu, fără să vorbesc despre cărți, aliatele noastre în perioada aceasta de auto-izolare generată de pandemie, de distanțare și de întoarcere la sine. Așa că aș vrea să scriu despre cele mai frumoase 10 biblioteci din România, biblioteci care m-au impresionat, fără să creez o listă exhaustivă. Cu siguranță mai sunt multe de văzut de acum înainte, și abia aștept să le descopăr. Fiecare loc m-a marcat din perspectiva stării sufletești de la momentul vizitării lui, și nu vreau să fac un clasament.  Ideea acestui articol mi-a venit dintr-o discuție de suflet cu Emilia Chebac, al cărei club de carte minunat îl frecventez. Emilia citește cu o aviditate extraordinară, trăiește cărțile cu intensitate maximă, și poate să convingă prin cuvinte dibace orice cititor de puterea unui roman, unei colecții de povestiri sau a unui jurnal de calitate. Și prin întrebările pe care mi le-a adresat a răscolit nevoia de a săpa și de a scoate la lumină bibliotecile care mi-au rămas în minte de-a lungul timpului.

1. Biblioteca Universității Tehnice ‘Gheorghe Asachi’ din Iași

Cele mai frumoase biblioteci
Biblioteca Universitatii Gheorghe Asachi Iasi

Universitatea tehnică Gheorghe Asachi din Iași a fost proiectată de către arhitectul elvețian Louis Blanc, fiind o clădire impunătoare construită în 1860 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Biblioteca a început prin schițele lui Petru Poni, care era profesor de chimie la Universitatea din Iași. Blanc a preferat să se abată de la sugestiile lui Petru Poni, inundând sala de lumină, și cu siguranță i-a ieșit o frumusețe. Printr-o minune a scăpat biblioteca în timpul bombardamentele sovietice asupra Iașiului din Al Doilea Război Mondial. Astăzi are în jur de 500.000 de volume. Biblioteca este deschisă studenților și vizitatorilor curioși de luni până vineri, între 8:00-14:00, și se organizează de asemenea tururi ghidate. Fotografie din decembrie 2018, o vizită memorabilă cu ocazia Centenarului.

2. Biblioteca Muzeului de Artă Apuseană Medievală 'Dumitru Furnică-MInovici'

Biblioteci frumoase din România
Biblioteca Muzeului de Artă Apuseană Medievală 'Dumitru Furnică-Minovici'

Dumitru Furnică-Minovici a fost un colecționar pătimaș, și și-a construit această casă în stil Tudor special pentru a-și adăposti colecția. El a adus biblioteca din lemn de nuc masiv cu coloane corintice lucrate de mână tocmai din castelul Weilburg de lângă Viena. Se pare că provine din secolul al XVIII-lea, iar salonul a fost special conceput ca să încapă biblioteca în el. Biblioteca aceasta deține aproximativ 2000 de volume valoroase legate în piele, iar scaunele din salon sunt tapisate în manufactura Aubusson. Muzeul a ajuns în proprietatea Academiei Române fiind donat de fondatori, la sugestia lui Petru Groza, pentru a nu fi rechiziționat și devastat. Aici s-au filmat numeroase emisiuni culturale, printre care ‘Înapoi la argument’, a lui Horia Roman Patapievici. Fotografie făcută în februarie 2019.

3. Biblioteca de la Cincșor

Biblioteci frumoase Cincșor
Biblioteca din casa parohială Cincșor

Biblioteca aceasta este un loc special amenajat în casa parohială a bisericii fortificate din Cincșor, renovată și transformată într-o minunată casă de oaspeți, care îmbie la relaxare. Pe lângă bibliotecă, m-a impresionat aici și orga adusă la Cincșor de către Samuel Matz Birthalm și datată din anul 1805, fiind una dintre cele mai faimoase orgi din Transilvania. Casa parohială se pare că a fost construită înainte de 1600 și după restaurare a ajuns o adevărată bijuterie arhitectonică, cu fresce de renaștere transilvăneană. Carmen Schuster este cea care a învestit suflet în restaurarea întregului ansamblu, ea având origini săsești. S-a născut la Cincșor, e emigrat în Germania în anii ’80, și s-a întors în 2000. Am depănat multe povești împreună cu ea și cu soțul ei Michael, pasionat de istorie, în minunata bibliotecă, în fața șemineului, în februarie 2017.

4. Sala Profesorilor din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

Biblioteci frumoase din România - Sala profesorilor
Sala Profesorilor - BCU

Sala Profesorilor din cadrul Bibiliotecii Central Universitare este parte din Fundația Universitară Regele Carol I, proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau. Din păcate, în timpul Revoluției din 1989, clădirea a fost incendiată și astfel au fost distruse peste 500.000 de volume, hărți rare, manuscrise (ale lui Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Coșbuc, Blaga, Eliade). După 1990, sub egida UNESCO, a început reconstrucția și repopularea bibliotecii. Biblioteca este deschisă doctoranzilor și cercetătorilor, dar se poate vizita cu ocazia tururilor ghidate. Fotografie făcută în februarie 2020, într-un tur organizat de Asociația Istoria Artei.

5. Biblioteca din cadrul Muzeului 'George și Maria Severeanu'

Biblioteci frumoase Severeanu
Biblioteca muzeului George Severeanu

George Severeanu, pe lângă meseria de doctor radiolog pe care o practica la rang de excelență, a avut de asemenea pasiunea de a colecționa obiecte valoroase. Biblioteca din cadrul Muzeului George și Maria Severeanu, în spatele biroului ornat cu piele de Cordoba, este unul dintre numeroasele obiecte de colecție pe care le-am descoperit în pitorescul muzeu de pe strada Henri Coandă. Severeanu a fost în special pasionat de numismatică și cărți. El a fost și primul director al Bibliotecii Municipale Bucureşti (și chiar primul donator). Fotografie făcută în cadrul unui tur ghidat în noiembrie 2018 cu Cronicari digitali.

6. Biblioteca Regelui Ferdinand de la Cotroceni

Biblioteci frumoase Cotroceni
Biblioteca regelui Ferdinand Cotroceni

Biblioteca etajată din cadrul cabinetului de lucru al Regelui Ferdinand de la Cotroceni este sculptată din lemn de ulm, în stilul neorenașterii franceze (dulăpioarele sunt decorate cu motive specifice: cu mascheroni, blazoane, ghirlande florale, lire). Galeria etajată este mărginită de o balustradă frumoasă traforată. Biblioteca și astăzi conține foarte multe cărți care i-au aparținut Regelui Ferdinand, mai ales cărți de botanică (pasiunea lui). I.G. Duca a scris în volumul „Amintiri politice” că Ferdinand se ocupa de botanică „cu patima unui savant și priceperea unui specialist”. 

7. Biblioteca din Casa Memorială Ion Minulescu

Biblioteci frumoase Minulescu
Biblioteca din Casa Memorială Minulescu

Biblioteca intimă din biroul lui Minulescu mi-a atras atenția când am ajuns de Noaptea Muzeelor în mai 2019 la Casa Memorială Ion Minulescu și Claudia Millian, un apartament șic din Blocul Profesorilor din Cotroceni. Poveștile muzeologului Adrian David ne-au cucerit: știe povestea fiecărui lucrușor din muzeu. Apartamentul a fost achiziționat de familia Minulescu în 1934. În timpul comunismului Minulescu a organizat aici un fel de pseudo-muzeu, cu program doar duminica, astfel încât să se asigure că își va păstra neatins apartamentul. În 1991, Mioara Laurenția Minulescu, fiica lui, artist plastic, a lăsat apartamentul și patrimoniul aflat în el, prin testament, Muzeului Național al Literaturii Române. Colecția este foarte bogată și conține documente literare, scrisori, manuscrise, fotografii inedite și multe tablouri și sculpturi. Printre semnatarii operelor de artă aflate aici se numără chiar prieteni cu poetul, Alexandru Ciucurencu, Margareta Sterian, Henri Catargi, Iosif Iser, Victor Brauner, Camil Ressu, Cecilia Cuțescu Storck, M. H. Maxy, sau Oscar Han. 

8. Corpul Boema din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

Biblioteca Boema BCU
Corpul Boema BCU

Corpul Boema din cadrul Bibiliotecii Central Universitare (cel mai nou și mai modern dintre cele 3 corpuri), cu tavan vitrat și grădină interioară este accesibil publicului pe bază de legitimație de acces. Aici mi-am petrecut multe ore frumoase printre cărți și documente vechi în perioada facultății, fascinată de liniștea și lumina care inundă din plin etajele. Fotografie făcută în februarie 2020, într-un tur organizat de Asociația Istoria Artei

9. Biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române

Biblioteca Bosianu
Biblioteca Institutului Astronomic

Biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române din cadrul Vilei Bosianu are însemne masonice și este plină cu 11.000 de volume de astronomie. Despre bibliotecă și povestea Vilei Bosianu am mai scris aici. Fotografie făcută în iulie 2019, cu ocazia unui tur ghidat organizat de Cronicari digitali.

10. Biblioteca digitală din Casa memorială Anton Pann

Biblioteca digitală Anton Pann
Biblioteca digitală Anton Pann

Biblioteca digitală din cadrul Casei memoriale Anton Pann m-a cucerit datorită conceptului inedit. Casa memorială a fost inaugurată acum un an jumătate, și este organizată în prima și singura casă unde Anton Pann a locuit fără chirie. El a cumpărat casa și curtea la 20 februarie 1848, în proximitatea Bisericii Sfântul Stelian-Lucaci, în a cărei strană a cântat Anton Pann.  Casa avea o curte largă unde el și-a amenajat tipografia. Aici a scris el ‘Nezdrăveniile lui Nastratin Hogea’. Muzeul are instalații interactive și animații (portretizarea Năzdrăvăniilor lui Nastratin Hogea este savuroasă), conținând inclusiv o arhivă de sunete, partituri și piese muzicale compuse de Anton Pann. Fotografie făcută în mai 2019.

Posted by Ana in Biblioteci, Case memoriale, Istorisiri, Muzee, Palate, 0 comments

La povești cu urmașii lui Haszmann Pál

#Aiciastat colecția de obiecte etnografice extraordinar de pitorești adunate de pedagogul pasionat Haszmann Pál într-o viață întreagă. Astăzi colecția este îngrijită de cei trei frați Haszmann (Pál-Péter-fiul, Jóspeh-István și Lajos) și familiile lor, care duc mai departe tradiția în memoria tatălui lor.

Conacul GYula Damokos și muzeul etnografic

La origine, de fapt aici a locuit Gyula Damokos, în acest conac și ale sale dependințe care se întind pe un domeniu de aproximativ 2 hectare. Istoria domeniului începe în secolul XVII, dar ultimele modificări la conac au avut loc în 1831, oferindu-i o înfăţişare neoclasicistă. Conacul a avut mult de suferit după naționalizare, dar în 1973 autoritățile au decis să găzduiască aici un muzeu etnografic în aer liber, pe baza colecției de case tradiționale a Muzeului Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe și a colecției de obiecte pe care le-a adunat Hasmann Pál-tatăl. Muzeul nou-înființat a fost denumit astfel în onoarea colecționarului iubitor de frumos și de tradiții.

Pasiunea lui Haszmann Pál

Într-o zi de iunie din 2018 am ajuns și noi în Cernat unde ne-am bucurat să putem sta de vorbă cu frații gemeni care își dedică sufletul muzeului Haszmann Pál. Fix la intrare l-am gasit pe Haszmann Pál-fiul (Peter). Chiar atunci repara o poartă secuiască foarte veche. Ne-a spus că cel mai mult îi face plăcere să lucreze la porţile secuieşti pe care i le aduc sătenii la reparat, deși s-au păstrat foarte puține în forma lor originară. Procesul tradițional de reparare este unul anevoios și migălos și foarte puțini se mai pricep în zilele noastre.

Domul Pál-fiul ne-a făcut turul ansamblului, ne-a plimbat printre motoare, tractoare, radiouri vechi și sobe de fontă deosebit de decorate, ne-a arătat și “atelierul de lucru”, care era organizat în aer liber. 

Fratii Haszmann

“Tatăl nostru ne-a inspirat dragostea pentru tradiție și pentru obiecte vechi. Se preocupa de trecutul satului, de obiceiuri, și își dorea să nu se piardă nimic de la strămoși. Cunoștea oamenii din sate și daca auzea că erau care voiau să pună pe foc una-alta, îi ruga să nu le distrugă. Și le lua el și le îngrijea. Mai apoi chiar au început să vină la el oamenii și să îi aducă lucrurile de care voiau să scape. Și dacă descoperea că sunt de valoare, tata le punea la păstrare.”

Domnul Haszmann Pál-fiul este specialist în agricultură, dar cu timpul a devenit specialist în istorie, și astăzi este administratorul muzeului. A fondat Universitatea Populară din Cernat care funcționează în regim de școală de vară, din aprilie până în octombrie, adunând copii și tineri interesați să petreacă o vacanță în aer liber, printre obiecte vechi și cu suflet învățând meșteșuguri tradiționale. Ne-a spus că se pregătește ca în curând să primească copiii de prin țară care se înscriu. Din păcate nu mai sunt meșteri care să dețină secretele acestor meșteșuguri. Dar el speră ca în atelierele pe care le organizează să fie copii care să deprindă îndeletnicirile și să le ducă mai departe.

“Noi încercăm să transmitem mai departe această dragoste și să menținem vii mânuirea lemnului și a fierului. Copiii care vin la noi să învețe meșteșuguri tradiționale au unde să doarmă, le pregătim de mâncare, se simt bine la noi.” 

Domnul Pál-fiul ne-a plimbat pe urmele sacrului: am văzut împreună stâlpii funerari din lemn sculptat tipic secuiești. Apoi ne-a arătat pietrele funerare care reflectă imaginea originară a cimitirelor secuieşti din zonă. Muzeul are o colecție impresionantă de stupi tradiționali de albine pe care generații întregi le-au îngrijit cu sfințenie după ciclul amotimpurilor. Încet-încet ne-am îndreptat pașii la locul de odihnă umbrit de sub teiul bătrân dintr-o specie protejată: teiul cu frunză mare.

Apoi ni l-a prezentat și pe fratele lui geamăn: Jóspeh-István. Am stat de vorbă cu cei doi despre tatăl lor, despre perenitatea tradițiilor, despre frumusețea țării noastre, despre turiștii care le calcă pragul, toate într-o notă extrem de veselă. Deși la momentul respectiv aveau peste 73 de ani, erau plini de energie și dornici să ducă povestea începută de tatăl lor mai departe pentru generațiile următoare.

Detalii Tehnice

Fotografiile sunt realizate în iunie 2018. Conacul este monument istoric cu codul CV-II-a-A-13169

Adresa: Strada Muzeului, nr. 332, Cernatul de Jos, Cod poștal: 527070, Telefon: 0267/367.566; 0267/367.612. 

Program: 10:00 – 18:00 (dar vă spun un secret: dacă ajungeți puțin mai târziu, gazdele vă vor primi cu mare drag); prețul biletului când am vizitat noi era de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru studenți și elevi.

Website: http://www.sznm.ro

E-mail: hpmuzeum@yahoo.com

Posted by Ana in Dialoguri, Etnografie, Muzee, 0 comments