neoromanesc

Vila Mavrodin proiectată de arhitectul Petre Antonescu

Astăzi comemorăm 56 de ani de la trecerea arhitectului Petre Antonescu în neființă, așa că vă invit într-o vizită virtuală într-una dintre casele proiectate de el în 1904: vila Mavrodin, care astăzi găzduiește Institutul Cultural Maghiar. Am fost onorată să primesc invitația Institutului de a descoperi toate cotloanele acestei case-monument. Îi mulțumesc în special Annei-Maria Bănică pentru amabilitatea și răbdarea cu care mi-a arătat surprizele și farmecul pe care îl are de oferit această casă elegantă și primitoare.

Despre arhitectul petre Antonescu

Petre Antonescu
Fotografia lui Petre Antonescu din articolul "Arhitectul Petre Antonescu (1873–1965)" publicat de Sidonia Teodorescu în 2015 - Sursa: https://studii.crifst.ro/doc/2015/2015_9_05.pdf

Petre Antonescu a fost un arhitect remarcabil, cu o contribuție definitorie în afirmarea existenţei unei arhitecturi româneşti, alături de înaintaşul său, Ion Mincu. El face parte din a doua generație de adepți ai stilului național, alături de Cristofi Cerchez, Statie Ciortan și Paul Smărăndescu. În articolul său despre personalitatea lui Antonescu, arhitecta dr. Sidonia Teodorescu spunea despre el că a dominat activitatea arhitecturală din România în prima jumătate a secolului XX.

S-a născut la 29 iunie 1873, la Râmnicu-Sărat. A absolvit liceul la București, a început să studieze Dreptul, dar a fost atât de atras de pasiunea pentru arhitectură încât a părăsit studiile de drept și a plecat la Paris, unde a obținut în 1899 diploma de arhitect la École des Beaux-Arts, unde a și obținut numeroase medalii și proiecte. Un aspect inedit este că a ajuns chiar să proiecteze Palatul Facultăţii de Drept, pe bd. Mihail Kogălniceanu nr. 24 între anii 1933-1936.

Întors în țară a devenit profesor la Şcoala de Arhitectură din Bucureşti, unde timp de 38 de ani, a predat cursul de Istoria Arhitecturii, iar între 1931–1938 a fost rectorul Școlii de Arhitectură. S-a implicat în conservarea şi restaurarea monumentelor istorice, legându‑şi numele de numeroase şantiere de restaurare din epoca interbelică. A fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice, punând bazele tradiţiei știinţifice de restaurare, alături de alți mari arhitecți ai vremii. A lucrat ca arhitect-șef și inspector general la Ministerul Lucrărilor Publice.

Portret Petre Antonescu
Portret Petre Antonescu - Sursa: http://www.e-architecture.ro/fisa.php?id=620

A fost de trei ori preşedintele Societăţii Arhitecţilor Români ( în 1912, între 1919-1924 și între 1946-1949), apoi a fost și preşedintele Societăţii Arhitecţilor Diplomaţi între 1926-1932. A fost numit membru al Academiei Române în 1945 (era membru onorific încă din 1936), iar din anul 1927 a devenit membru corespondent al Secţiei de Arhitectură al Academiei “San Luca” din Roma. A fost apropiat al familiei Brătianu, astfel încât a proiectat atât Așezămintele Brătianu din București (Str. Biserica Amzei nr. 5-7) ce au nevoie urgentă de consolidare și punere în valoare, dar și Vila Florica, din Ștefănești, Argeș. În ultima parte a vieții a locuit într-un imobil de apartamente din Intrarea Victor Eftimiu nr. 9 proiectat de colegul său arhitect State Baloșin în 1933:

El a fost primul arhitect care a aplicat stilul național la scară monumentală, și a jonglat cu mare talent între cele două stiluri predominante: stilul beaux-arts deprins la Paris și stilul național (sau neoromânesc). De fapt, pentru a face trecerea de la academismul francez la stilul național, Antonescu a desfășurat o muncă grea și migăloasă de documentare a resurselor arhitecturii din Țările Române ale Evului Mediu.

Dintre numeroasele sale opere din Bucureşti amintesc: Palatul Primăriei Capitalei (inițial Ministerul Lucrărilor Publice), Banca Marmorosch‑Blank din Strada Doamnei, Aşezămintele Brătianu, casa Oprea Soare, Casa de Cultură a Studenţilor, Palatul Kretzulescu, Palatul Societăţii Politehnica (azi sediul AGIR), Vila Geblescu din str. Polonă nr. 8, casa Oromolu din Piața Victoriei și bineînțeles, Arcul de Triumf de la Şosea. Printrele operele sale reprezentative din țară se numără Palatul Administrativ din Craiova, Catedrala din Galaţi (unde a colaborat cu arh. Ştefan Burcuş), Cazinoul și Hotelul “Palace” din Sinaia, Palatul de Justiţie din Botoșani sau Palatul de Justiție din Buzău.

Stilul național sau neoromânesc

Stilul național a apărut pe fondul mai multor fenomene diferite, fără legătură între ele, care au generat în Europa un curent ce a pus accentul pe identitatea națională (sau chiar locală), exprimat și prin intermediul arhitecturii. Nevoia unui stil de arhitectură identitar a cuprins la finalul secolului al XIX-lea întregul continent, atât datorită curentelor naționaliste ce căpătau din ce în ce mai multă amploare, cât și datorită teoriei adaptării arhitecturii la spațiul geografic, climatic și istoric în care era construită. Susținătorii acestei idei considerau că arhitectura trebuia să aparțină “organic” locului în care era construită.

Stilul național în spațiul geografic și geopolitic al Vechiului Regat a apărut de asemenea din dorința de a cristaliza identitatea națională. Doi factori favorizanți au fost interesul tot mai mare al scriitorilor pentru literatura populară și atracția doamnelor din elită pentru portul popular, ambele creând un mediu propice investigării rădăcinilor și tradițiilor autohtone. Expoziția Generală Română din 1906 a fost momentul cheie în care a fost evidentă declarația de asumare a stilului național la nivelul autorităților și a personalităților vremii. Stilul național a fost ulterior denumit neoromânesc, și este destul de complex, având atât o filieră de inspirație din casele tradiționale și din decorația bisericilor și a mânăstirilor, una orientală, balcanică, dar și una bizantină. Sumarizând elementele distinctive dominante, aș menționa compoziția fațadelor și ornamentele realizate în ceramică, sgrafitto, sau sculptură murală, care interpretează motive de arhitectură bizantină sau artă populară.

Majoritatea statelor europene, și în special statele mici sau apărute recent, și-au creat stiluri naționale specifice la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Ce este interesant este că un profesor de la École des Beaux-Arts a avut un rol important în difuzarea acestor idei, și anume Julien Guadet. El a fost profesorul lui Ion Mincu și al lui Petre Antonescu (dar și al lui Garnier, autorul faimoasei opere de la Paris), și deși a fost un promotor al ideilor teoretice ale stilului Beaux-Arts, a subliniat importanța patrimoniului arhitectural regional. Numeroșii săi elevi, întorși în țările de origine influențați de discursul regionalist, devin atenți la formele arhitecturale locale.

Petre Antonescu a reinventat constant stilul național, căutând surse de inspirație diverse. Chiar el declara în lucrarea sa “Clădiri. Construcţii, proiecte și studii” publicată la Editura Tehnică în 1963 pasiunea pentru cercetarea domeniului vast al motivelor naționale pe care le-a reinterpretat în stilul de arhitectură național:

 

Şi pe măsură ce se împlineau căutările mele, care mă făceau să cred uneori că mă aflam în faţa unor adevărate descoperiri, creştea şi tezaurul imaginilor de zidiri cu înfăţişări şi cuprins nou, pe care le păstram şi pe care încercam a le organiza în mintea mea cu firească nerăbdare. Un gând de lămurire şi un plan de sinteză se contura astfel tot mai precis în mintea mea – începeam a gândi arhitectura pe româneşte.

Vila C.A. Mavrodin din București

Imagine de arhiva cu vila Mavrodin
Imagine de arhiva din Cabinetul de Stampe al Academiei Române cu vila Mavrodin din articolul "Arhitectul Petre Antonescu (1873–1965)" publicat de Sidonia Teodorescu în 2015 - Sursa: https://studii.crifst.ro/doc/2015/2015_9_05.pdf
Planul fațadei vilei Mavrodin - Sursa: Marinache, Oana, "Arhitectura neoromânească în slujba Marii Uniri", Editura Istoria Artei, București, 2018
Planul fațadei vilei Mavrodin - Sursa: Marinache, Oana, "Arhitectura neoromânească în slujba Marii Uniri", Editura Istoria Artei, București, 2018

Vila C.A. Mavrodin din str. Gina Patrichi nr. 8 (fostă Orlando) proiectată în 1904 a fost “o primă încercare de arhitectură românească” pentru o locuinţă orăşenească, așa cum spunea însuși Petre Antonescu în lucrarea sa “Clădiri. Construcţii, proiecte și studii” publicată la Editura Tehnică în 1963. Friza de sub streaşină este executată în frescă. El a descris planul vilei astfel: “Dispoziţia planului este concepută pe aceeaşi idee a grupării simetrice a tuturor camerelor principale împrejurul unei piese centrale, de forma unui octogon regulat, având funcţia de hol deschis direct spre încăperile de recepţie şi camerele de locuit”, idee ce se va relua la casa Oprea Soare (care astăzi găzduiește un restaurant). În vila Mavrodin se află astăzi Institutul Cultural Maghiar. 

Câteva simboluri prezente în această bijuterie neoromânească sunt funia împletită, ferestrele de inspirație brâncovenească, ancadramentul ușii în arc cu cinci lobi. La exterior fațada este excelent conservată, se păstrează tâmplăria originală a ușii și a ferestrelor, anexa din spate ce găzduia garajul și un element decorativ al fostului havuz: doi lei prin care curgea apa. Interiorul este de asemenea bine păstrat, amenajat cu mult bun gust. Se remarcă scara din marmură ce face legătura cu “piano nobile”, stucaturile, simbolul funiei împletite și al bumbilor care se repetă, scara interioară din lemn masiv, iar piesa de rezistență este luminatorul din salonul central și tavanul pictat. În fostul salon de bal astăzi sunt organizate evenimente, concerte, lansări de carte. La parter exista și o seră spațioasă și câteva camere care astăzi găzduiesc birouri și săli expoziționale.

Bucătăria și spălătoria se aflau la demisol, alături de o cameră tehnică foarte bine dotată pentru acele vremuri. Soba este piesa centrală din bucătărie. Încă se păstrează scara de serviciu cu feroneria și mâna curentă originală. Este interesant că există și un lift pentru alimente care ducea platourile calde cu mâncare direct în salonul de luat masa. O bibliotecă vastă este astăzi găzduită la demisol, și poate fi consultată oricând. 

La etaj se aflau pe vremuri camerele de locuit, inclusiv camera copiilor și a doicii care îngrijea copiii. Astăzi în aceste camere bine utilate sunt găzduiți colaboratorii Institutului cultural al Ungariei și se află și câteva birouri. Fiecare încăpere este diferită, cu un univers propriu. Vă invit să vă uitați la caruselurile de mai jos, în care am încercat să surprind eleganța acestei reședințe neoromânești de început de secol XX.

Surse

Teodorescu, Sidonia, “Arhitectul Petre Antonescu (1873–1965)”, București articol publicat în 2015 la https://studii.crifst.ro/doc/2015/2015_7_04.pdf

Câlția, Simion, cursul dedicat “Stilurilor naționale” în cadrul cursului de Patrimoniu arhitectural urban (Masterul de “Patrimoniu și resurse culturale” în cadrul Facultății de Istorie, Universitatea din București)

Nemțeanu, Ruxandra, “Particularități și stereotipii în arhitectura rezidențială” în numărul 6/2015 al Revistei Arhitectura: http://arhitectura-1906.ro/2016/06/petre-antonescu-particularitati-si-stereotipii-in-arhitectura-rezidentiala

Marinache, Oana, “Arhitectura neoromânească în slujba Marii Uniri”, Editura Istoria Artei, București, 2018

Marinache, Oana et al, “Detaliul neoromânesc”, Editura Intaglio, București, 2020

http://www.e-architecture.ro/fisa.php?id=620

https://e-zeppelin.ro/sase-case-in-fotografie-arhitecturi-de-petre-antonescu/

 

Posted by Ana in București, Case, Istorisiri, 0 comments

Vila Golescu – un monument istoric viu

Un monument istoric unde te poți caza, poți citi, poți lua ceaiul sau poți studia: vila Golescu este un monument istoric viu, ce trăiește în ton cu vremurile actuale.

Aici a stat Vasile Golescu, membru al vechii familii Golescu (ce are origini încă din secolul al XV-lea) și inginer silvicultor absolvent în 1897 al École des Eaux et Forêts de Nancy (Școala de Ape și Păduri) din Franța. El a intrat în posesia unui teren în pantă cu o pădure naturală extrem de bogată și a transformat terenul printr-o terasare inovativă pentru acea vreme, construind vila și parcul cu 3 terase care încă rezistă. Din pădurea naturală care era aici odată încă se păstrează o porțiune în spatele vilei. Vasile Golescu a plantat numeroase specii de plante și arbori care din fericire au supraviețuit războaielor mondiale și epocii comuniste: magnolie, gingko biloba, salcâm japonez, arbore lalea sau castan comestibil.

ARHITECTURA VIlei Ștefan GOlescu

Vila a fost construită în mijlocul parcului dendrologic în stil neo-românesc în 1910. Vasile Golescu a denumit vila Ștefan Golescu, după fiul său, care din păcate a murit în Primul Război Mondial. Arhitectul care a proiectat această bijuterie este Constantin N. Simionescu. Ancadramentele ferestrelor sunt realizate din piatră de Albești, iar foișorul și arcadele sunt tipice arhitecturii neo-românești. Ancadramentele sunt decorate cu „frânghia împletită”, simbol creștin prezent în arhitectura bisericilor medievale românești. Vila este flancată de o anexă asemănătoare unei cule oltenești, care astăzi găzduiește studenții care vin pentru diverse școli de vară.

Ansamblul Golescu și parcul Dendrologic în istoria recentă

Ultimele descendente ale acestei ramuri a familiei Golescu, surorile gemene Irina și Viorica Golescu, au putut locui la conac în perioada comunistă, izolate într-o singură cameră având în casă alți chiriași. Deși au trăit în niște condiții de sărăcie lucie, au avut inspirația de a ascunde majoritatea lucrurilor valoroase ale familiei în pod, printr-o scară secretă, ceea ce a permis recuperarea ulterioară a acestor obiecte valoroase de patrimoniu. Ele nu au avut moștenitori, așa că au donat conacul către Fundația ProPatrimonio, cu scopul salvării ansamblului, astfel încât generațiile viitoare să înțeleagă mai bine istoria României. 

Fundația ProPatrimonio (cu ajutorul donatorilor) s-a ocupat de renovarea și restaurarea conacului, a domeniului, a parcului dendrologic, a mobilierului și a obiectelor personale ale familiei Golescu. Pentru refacerea parcului au fost folosite chiar notițele creatorului său numite: „Arbori, arbuști, flori care am plantat în grădină”, păstrate de cele două domnișoare Golescu. În plus, una dintre reușitele Fundației a fost de integrare a conacului în viața comunității și în circuitul turistic cultural. Astfel, conacul Golescu din Câmpulung Muscel a căpătat o a doua viață, una foarte valoroasă în momentul în care ne aflăm: găzduiește artiști care contribuie la conservarea și întreținerea permanentă a conacului, găzduiește concerte, ateliere, întâlniri și conferințe culturale și nu numai, organizează vizite ghidate pentru turiști, organizează școli de vară și multe multe altele.

Interiorul Vilei Golescu

În interior se află o scară monumentală din lemn masiv, obiecte originale de mobilier în stil Biedermeier sau Art Nouveau, tablouri deosebite, portrete ale apropiaților familiei, litografii, cărți rare care au făcut parte chiar din colecția lui Vasile Golescu. Cărțile au fost inventariate și pot fi citite, studiate, admirate. Printre surprizele care merită descoperite chiar în conac se află lampa cu abajurul pictat de una dintre surori, dulapul cu ferecături din alamă, operele de artă recente create de artiștii care au stat cazați aici, scaunele cu piele de Cordoba și bineînțeles, impresionanta colecție de cărți originale (unele dintre ele tratate de specialitate aparținând chiar lui Vasile Golescu).

Cazare la Conacul Golescu

Noi am petrecut 5 zile minunate la Vila Golescu, unde ne-a gătit Maria din Câmpulung, iar domnul Nica (zis și Taiu’), administratorul locului, ne-a plimbat prin fiecare ungher al parcului dendrologic și în fiecare cotlon al casei, încântandu-ne cu povestiri despre istoria familiei și a domeniului. Ne-a acompaniat în parcul povestindu-ne despre fiecare copac în parte, ne-a făcut un tur extins al casei și al secretelor, a stat cu noi târziu în noapte, ba chiar ne-a făcut și focul în sobă (deși era iulie, pe vârful dealului unde se înalță conacul, seara se lăsa un frig plăcut). El ne-a arătat că în parc se află chiar un leagăn care a fost folosit la filmările pentru Octav care au fost realizate aici. Am fi petrecut zile în șir stând de vorbă cu el, ascultându-i poveștile, citind cărțile din biblioteca istorică a familiei Golescu sau pur și simplu respirând un aer proaspăt de „istorie vivantă”, căci da, locul este încărcat de energia minunată a oamenilor care îl îngrijesc și îl îmbogățesc constant.

Dacă vreți să petreceți câteva zile de poveste vă puteți caza aici prin Experience Transylvania, iar dacă sunteți membrii donatori ProPatrimonio puteți beneficia de un preț preferențial. Parcul și vila sunt un exemplu de educație și promovare a bunelor practici în conservarea și restaurarea patrimoniului, condițiile de cazare sunt minunate (în timpul pandemiei se cazează o singură familie în vilă: un conac doar pentru voi!), iar momentele petrecute aici cu siguranță vor fi de neuitate. Vă încurajez chiar să deveniți membri sau voluntari pentru a susține o fundație care a dovedit an de an că se implică în proiecte de restaurare și valorificare a patrimoniului din țara noastră.

Detalii Tehnice

Adresa: Soldat Golescu 3, Câmpulung-Muscel. Ansamblul figurează pe lista monumentelor istorice din 2015, cod LMI AG-II-m-B-13530.

Tel. Taiu’: 0731.878.832 (pentru grupuri, se recomandă să sunați înainte)

Noi am fost cazați la Conacul Golescu în iulie 2020. Programul de vizitare este variabil, și dacă aveți noroc să îl găsiți pe Taiu’ s-ar putea să vă deschidă conacul la orice oră. La finalul vizitei puteți face o donație pentru acest loc minunat, care este întreținut cu har an de an.

Echipa de restaurare a fost formată din:

  • Responsabil: Caroline d’Assay (președinte ProPatrimonio, restaurator de pictură și obiecte de artă)
  • Vilă și canton: arh. Matei Lykiardopol (†2003), arh. Alexandra Chiliman, arh. Adrian Coșa
  • Parc: arh. Alexandra Chiliman, peisagist Clément Briandet, peisagist Nicolas Triboi, grădinar peisagist Clément Guigues (Compagnon du Devoir et du Tour de France)
  • Restaurare mobilier și obiecte decorative: Aurel Puchianu, arh. Alexandra Chiliman, Caroline d’Assay
  • Inventariere mobilier și bibliotecă: Matei și Victoria Lykiardopol, Nicolas Triboi, Andreea Săvescu, arh. Alexandra Shafir
  • Inventar mobilier: Caroline d’Assay, Roxana Triboi, arh. Anca Coșa
  • Inventariere arhive: Andreea Săvescu, Félix Mioulet, Alexandra Shafir

Surse:  

https://artsandculture.google.com/exhibit/vila-golescu-fundatia-pro-patrimonio/wRYuSm4b?hl=ro

https://www.propatrimonio.org/index.php/home/golescu-2/

Posted by Ana in Case, Case memoriale, Istorisiri, 0 comments

Atenția pentru Detalii – Interviu cu ilustratoarea Maria Poștea

Pe Maria am cunoscut-o în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Istoria Artei când a pășit cu delicatețe în fața publicului pentru a-și prezenta, alături de partenerul său, Bogdan Gărgăriță, proiectul de suflet, cartea “Detaliul Neoromânesc – București”. Cartea conține ilustrații superbe, făcute de cei doi în acuarelă, ale detaliilor unor case neoromânești marcante din Bucureștii de început de secol XX. Aceste case constituiau odinioară mândria orașului, dar ele sunt astăzi sufocate, copleșite și suferă diverse stadii de degradare și vandalizare. Detaliile arhitecturale sunt adesea trecute cu vederea în spatele unor afișe publicitare, cabluri sau grafitti, dar ele devin vedetele acestei cărți. De altfel, ilustrațiile originale realizate în acuarelă imortalizează o ipostază idealizată a acestor bijuterii urbane. 

Deoarece și eu mă regăsesc printre nostalgicii arhitecturii începutului anilor 1900, cumpărasem deja cartea din timpul sesiunii de crowdfunding organizată de cei doi artiști la finalul anului 2019. Răsfoind paginile cărții am ajuns să visez cu ochii deschiși la un București nesufocat de modernitate, inspirată fiind de ilustrațiile celor doi artiști talentați. M-am bucurat deci extrem de mult când am întâlnit-o pe Maria, ilustratoare talentată, care ascunde multe povești și proiecte. 

Maria Poștea
Maria Poștea

La ce vârstă ai avut prima oara contactul cu arta, și cum s-a întâmplat? 

Orele de artă plastică mi-au plăcut în mod deosebit, încă din clasa I. De la vârsta de 9 ani am locuit împreună cu familia mea în Toronto, Canada. Atunci am început pentru prima oară să fac cursuri de desen. Am avut noroc că familia mea m-a încurajat în domeniul artei. În clasa a VII-a am avut prima mea expoziție în Owen Public School. Când ne-am întors în România, în clasa a VIII-a, m-am înscris la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. 

Cum a început pasiunea ta pentru grafică?

 

Din clasa a XI-a în Liceul Tonitza a trebuit să ne alegem o secție. Știam că unul dintre cei mai buni profesori era Iuri Isar, profesor de grafică. Dorința mea de a merge mai departe pe direcția graficii s-a datorat acestui profesor, la care mi-am dorit mult să ajung și cu care, apoi, am învățat gravură, studiu și mai ales realizarea unei cărți bibliofile, fiind primul meu contact cu ilustrația de carte.

Cum îți cauți inspirația?

 

De multe ori caut povești sau teme care îmi plac sau mă preocupă, alteori lucrez ce mi-ar plăcea să am în casă. Fiind atrasă de arta 1900, am devenit pasionată de ornamentica neoromânească, pe care am reinterpretat-o în lucrările disertației mele. Mi-am dorit mult o lampă în stil neoromânesc și am realizat-o, cu mătase pictată și structură metalică. Tot din pasiunea pentru stilul neoromânesc și pentru că un astfel de proiect lipsea pe piața românească, am venit cu ideea celui mai recent album publicat la editura noastră, „Detaliul Neoromânesc – București”. O altă temă care mă preocupă în mod constant este ecologia. Din acest motiv am ilustrat o carte pe teme ecologice, scrisă de colegul meu, Bogdan Gărgăriță. Pe viitor vom aborda din nou acest subiect.

Pasiunea pentru ornamentica neoromânească s-a transferat la disertația Mariei: o lampă în stil neoromânesc cu mătase pictată și structură metalică
Pasiunea pentru ornamentica neoromânească s-a transferat la disertația Mariei: o lampă în stil neoromânesc cu mătase pictată și structură metalică

Astăzi lucrezi cu copiii la ateliere, tabere de creație și festivaluri. Cum ți se pare această experiență?

Îmi place mult să lucrez cu copiii, de aceea am absolvit departamentul pentru pregătirea personalului didactic, nivelul I. Am pregătit copii pentru intrarea în liceul Tonitza, am predat heraldică alături de Bogdan în tabere și festivaluri medievale în cadrul Medieval Art. Predau arte plastice în cadrul Festivalului de Arte din Câmpina. Îmi place mult siguranța, creativitatea și spontaneitatea prin care copiii își realizează propriile lucrări. Am o mare satisfacție când îi văd receptivi la ceea ce le predau, observându-le evoluția.

Ai pus bazele Editurii Intaglio în 2017. Cum te-ai gândit să creezi o editură nouă în spațiul editorial și publicistic românesc?

Îndrumați de un coleg de breaslă, am decis împreună cu Bogdan Gărgăriță să înființăm Editura Intaglio. Este o editură formată din doi artiști plastici, ilustratori. Astfel, avem ocazia să publicăm doar subiectele care ne preocupă. Un element unitar al editurii noastre este ilustrația de carte, prezentă în toate titlurile și lucrată manual.E

Serigrafie pentru disertație
Serigrafie pentru disertație

Am sesizat în lucrările tale o pasiune pentru promovarea valorilor autentice românești și a simbolurilor tradiționale. De unde vine această pasiune?

 

Împreună cu Bogdan am devenit fascinată de perioada 1900 în artă. Stilurile Art Nouveau și Secession sunt preferatele mele. Neoromânescul este înflorirea stilului național, contemporan mișcării 1900 din restul Europei. Astfel, mi-a atras atenția. Am început să observ mai bine clădirile neoromânești din București, rămânând surprinsă de decorațiunea fațadelor acestor clădiri. Pentru disertație am ales să reinterpretez grafic acest stil național, transpunând-o în serigrafie la secția Textile Ambientale. Împreună cu Bogdan am studiat cu bursă Erasmus în Riga, Letonia, unde am fost profund surprinsă de abundența arhitecturii 1900 a acestui oraș. În Riga se regăsește stilul lor național, National Romanticism, care, similar stilului neoromânesc, a apărut ca redefinire a identității autohtone. De atunci am dezvoltat un interes aparte ornamenticii tradiționale, dorind să promovez stiluri mai puțin cunoscute întregii lumi.

Detaliul neoromânesc
Detaliul neoromânesc

Ai participat la numeroase expoziții de grup și individuale. Îmi poți povesti o întâmplare inedită de la una dintre expozițiile tale?

 

O expoziție personală care mi-a rămas, poate, cea mai dragă de până acum a fost intitulată „Restituiri”. Am expus alături de Bogdan o serie de lucrări originale în maniera Art Nouveau la Fotocabinet (actualul Muzeu Micul Paris) în anul 2014. A fost o expoziție de pictură, având portretul ca subiect principal. Expoziția a fost gândită ca o transpunere în trecut, în anii 1900. Pentru a crea această atmosferă la vernisajul expoziției, pe lângă superbul ambient din Muzeul Micul Paris, am pus muzica acelei perioade și ne-am costumat. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera creată și a rămas cel mai sofisticat vernisaj pe care l-am avut până acum.

Expoziția Restituiri
Expoziția Restituiri

Ai creat lucrări legate de Regina Maria. Ai o fascinație pentru acest personaj, și daca da, de ce?

 

Pe lângă aportul adus culturii și diplomației în România, Regina Maria a fost un membru activ al artei 1900. A fost o mare colecționară Art Nouveau, Castelul Pelișor fiind decorat cu litografii originale ale marelui Alphonse Maria Mucha, lucrări ale contemporanilor săi precum și mobilier creat în cadrul Școlii de Arte și Meserii Sinaia, fondat de Casa Regală. Pe lângă un interes aparte în domeniul artei, s-a dovedit și un real talent. Lucrările sale pot fi și astăzi admirate în Castelul Pelișor. Regina Maria a fost membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, singura femeie din cadrul instituţiei la acel moment. Lucrările mele sunt un simplu omagiu adus acestei patroane a artei 1900.

Care este pictura sau ilustrația ta preferată, la care ai lucrat cu (cel mai) mult drag?

Dintre toate lucrările mele, cea mai dragă temă este peisajul. Pictez în fiecare an în aer liber, împreună cu Bogdan, peisaje sau fragmente din locurile unde ne petrecem vacanța. Subiectul preferat este apa, iar ca o tradiție, aproape în fiecare vară pictăm râul Buzău. Îmi place să observ culoarea locală și să surprind efectul trasparenței apei. Este o luptă constantă cu timpul pentru că în două ore deja se schimbă total lumina, iar la o anumită oră se dă drumul la baraj și se modifică peisajul complet. Astfel, tot procesul este foarte animat și momentul acesta de creație îmi place cel mai mult. Am făcut o serie de peisaje, printre care cel mai mult îmi plac ultimele două detalii de apă pictate, unul pe râul Buzău, iar altul din Rovinj, Croația.

Subiectul preferat al Mariei este apa
Subiectul preferat al Mariei este apa

Ce subiecte îți dorești să pictezi pe viitor?

Îmi doresc să ilustrez o carte pe teme ecologice, fantastică însă care să trimită la problemele din ziua de astăzi. Planific să o lucrez împreună cu Bogdan. Abia aștept să o începem! Până atunci, însă, am câteva proiecte editoriale care mă vor ține ocupată un an. 

Expozitia "Detaliul neoromânesc" la Castelul Cantacuzino
Expozitia "Detaliul neoromânesc" la Castelul Cantacuzino

Seria Detaliul este abia la început și are un succes răsunător. Ați început cu „Detaliul Neoromânesc – București” care acum beneficiază și de o expoziție la Castelul Cantacuzino (și sperăm și de o expoziție în toamnă la Artmark, Palatul Suțu, Muzeul Minovici și încă câteva locații deosebite) și acum continuați cu “Detaliul Secession – Timișoara”. Ce urmează, dacă ne poți „sufla” din culise?

Momentan ne concentrăm pe proiectul “Detaliul Secession – Timișoara”. Următoarele proiecte vor fi anunțate pe paginile noastre de Facebook Seria Detaliul / The Detail Series și Editura Intaglio.

Ilustriație pentru cartea "Detaliul neoromânesc"
Ilustriație pentru cartea "Detaliul neoromânesc"

Pentru a ilustra cartea „Detaliul Neoromânesc – București” te foloseai de fotografiile clădirilor, dar uneori îți luai șevaletul și schițai sau ilustrai chiar la fața locului. Cred că tu și Bogdan pictând „en plein air” reprezentați un peisaj citadin neobișnuit. Ați întâmpinat anumite reacții ale locatarilor sau ale trecătorilor? Îmi poți povesti un episod curios pe care l-ați trăit?

De obicei atmosfera e pașnică, unii oameni se uită curioși la ce pictăm. Am avut, însă, parte de o întâmplare inedită în prima zi de filmare a clip-ului nostru de promovare. Bogdan picta superbul imobil de raport de pe strada Maria Rosetti nr. 47. Lângă locul în care stăteam camera-man-ul și-a lăsat laptopul și geanta (cu telefon, bani, acte etc.). M-am tot uitat la acestea însă în mai puțin de două minute în care eram toți concentrați pe ce picta Bogdan, ne-am trezit fără niciun lucru lângă noi și niciun om în preajmă. Am oprit toată treaba, am sunat la poliție, polițiștii au investigat zona și am depus declarație la secție. Părea ireal și interminabil, eram fără speranță. Ne simțeam ca într-un film de acțiune încercând să depistăm telefonul printr-o aplicație. După ce polițiștii au patrulat în zona unde părea să se afle telefonul, am fost sunată de o familie care mă anunța că au găsit lucrurile. În final se pare că un domn în vârstă luase lucrurile crezând că sunt abandonate (noi fiind lângă ele în acest timp). Ne-am bucurat că în final am reușit să recuperăm totul și în zilele următoare am putut să reluăm filmările.

Maria și Bogdan în acțiune
Maria și Bogdan în acțiune

Ați organizat o vânătoare de detalii arhitecturale în mediul online în perioada pandemiei. Te gândești cumva să organizezi o astfel de vânătoare și offline?

Am decis să facem această vânătoare de detalii arhitecturale deoarece am strâns o documentație fotografică bogată. Am dorit să o facem publică. Offline vă putem îndruma către autoarea cărții, dr. Oana Marinache, care organizează tururi arhitecturale frecvent atât prin București cât și în alte orașe din țară. 

Detaliu de arhitectură pentru cartea "Detaliul neoromânesc"
Detaliu de arhitectură pentru cartea "Detaliul neoromânesc"

Ce planuri ai pentru viitor?

Mi-ar plăcea tare mult să avem o casă la țară unde să putem evada pe timpul verii din aglomerația Capitalei, unde să pictăm liniștiți peisaje și să lucrăm la proiectele noastre editoriale. 

Datorită Mariei și a cărții “Detaliul neoromânesc” am început să privesc cu mult mai multă atenție detaliile arhitecturale de pe clădiri, să le admir în toata splendoarea lor. Adeseori reperez o clădire, fixez privirea asupra unor ornamente, închid ochii și încerc să îmi imaginez cum ar arăta clădirea respectivă în toată splendoarea ei, cu toate detaliile arhitecturale puse în valoare, neobturate de zgomotul urban de astăzi. Vă invit și pe voi să faceți o astfel de călătorie imaginară și să vă lăsați plimbați alături de atenția pentru detalii a ilustratoarei în cărțile sale.

Fotografiile sunt din colecția privată a Mariei.

Posted by Ana in București, Case, Dialoguri, 0 comments