Bine ați venit în cartierul Dorobanți! Cartierul Dorobanți este o zonă efervescentă din București, fiind dominat de clădirea Televiziunii și în același timp înconjurat de muzee, instituții culturale, parcuri și galerii de artă. Se află în centrul orașului, are o lungă și impresionantă istorie și beneficiază de un patrimoniu construit remarcabil. Aici a fost un cartier rezidenţial important în epoca interbelică, iar clădirile care încă mai stau în picioare sunt martore ale acelei periode. Aici puteți descoperi și infrastructura culturală alternativă a orașului, cu spații culturale inedite, street-art, baruri, cafenele și restaurante cu design interior avangardist. Are și o încărcătură istorică puternică, legată de revoluție, de importanța televiziunii, de clădiri preferate de mai-marii partidului comunist.

În istoria sa de aproape 70 de ani, segmentul numit Primăverii din acest amplu cartier a trecut pe rând de la statutul de cartier muncitoresc, destinat salariaţilor Uzinei de Gaze a Capitalei, la cel de paradis rezidenţial al nomenclaturii comuniste, pentru ca, după 1990, să devină centru rezidenţial de lux. Cartierul şi-a căpătat notorietatea în anii ’50, când Gheorghe Gheorghiu-Dej a decis mutarea demnitarilor comunişti în această zonă, pentru a ţine sub observaţie cât mai eficient birocraţia de partid, guvernamentală şi a Securităţii. Populația nu avea dreptul de a se plimba pe străzile din acest cartier, darămite să mai locuiască acolo. După 1990, foştii nomenclaturişti au fost scoşi cu forţa din vilele de lux, în locul lor mutându-se noi demnitari. Ba mai mult, cartierul ce înconjoară clădirea Televiziunii cuprinde și o zonă misterioasă: în plimbarea pe care vă invit s-o faceți veți păși pe deasupra tunelurilor secrete care legau palatele nomenclaturii ceaușiste din Primăverii și Dorobanți de locuri cheie din București, lucru extrem de important mai ales în timpul psihoticului an 1989.

Ca să ne respectăm orașul, trebuie să îi înțelegem istoria, să îi aflăm poveștile, să îi iertăm greșelile. În ceea ce privește pasiunea pentru oraș și pentru cartierele sale, vă invit să îl (re)descoperim și să îl iubim împreună. Vă împărtășesc opinia arh. Mihaela Criticos care scria în 2021 astfel:

“În 1911, tânărul Le Corbusier, în voiajul său oriental, era fermecat de Bucureștiul cu femei frumoase și cochete, plin de copaci și învăluit în parfumul obsedant al crinilor pe care îi vindeau țigăncile, și ele frumoase – un oraș în care e duminică în fiecare zi, iar arhitectura, ca și viața însăși, nu e luată în serios. Bucureștiul le apărea străinilor ca un oraș atipic, un spațiu al vizaviurilor contrastante, pendulând între postura de târg levantin și ambiția de metropolă apuseană. Casele vagon și elegantele hôtels particuliers, clopotnițele de tinichea și cupolele monumentale, verandele cu geamlâc și colonadele solemne, maidanele prăfoase și marile bulevarde, căruțele și automobilele alcătuiau un peisaj eterogen și disonant. Amestec de tradițional și modern, rural și urban, Orient și Occident, Bucureștiul (de fapt, conform pluralului originar, „Bucureștii”) se prezenta(u) la începutul secolului XX ca o așezare în care, după cum observa Tudor Arghezi, erau adunate mai multe orașe și târguri. Toate aveau însă un numitor comun: spiritul ager și jovial, tipic meridional, al bucureșteanului, iubitor de petreceri, nonșalant și ironic, dar cu o aplecare naturală spre convivialitate și toleranță care se transmitea și orașului.”