Andreea Bădală crede în senzualitatea purtată cu discreție, crede în geometria intimității anatomice care poate fi afișată și mai crede în puterea istoriei și a patrimoniului. Nu întâmplător și-a ales ca loc de prezentare al creațiilor sale pentru brand-ul MURMUR o casă istorică de pe Strada Dr. Burghelea în cartierul evreiesc. Andreea crede în continuitate și, de aceea, din 2011 până astăzi, a perpetuat elemente de branding impecabil în cadrul colecțiilor MURMUR: liniile fine și detaliile captivante. Să fii recognoscibil este un avantaj în sine, și de fapt cheia este să ai ancore în trecut astfel încât să construiești un brand puternic. Una dintre aceste ancore care dăinuie de-a lungul timpului este și clădirea istorică în care are showroom-ul.
Andreea Bădală este cea care a reinventat feminitatea într-o societate în care ea a fost adesea suprimată. Desuu-urile au fost reinventate de MURMUR pentru a oferi grație și delicatețe. Faldurile unor rochii cu transparențe arhitecturale clădesc naturalețe și eleganță atemporală. Sunt piese vestimentare ce vor intra în patrimoniul personal al celor ce le poartă, aflate la confluența dintre modă, distincție și trend. Hainele sale au fost purtate de personaje de la Hollywood și nu numai. Hainele realizate de ea au diferite grade pe scala curajului: ea a creat atât haine cu transparențe pronunțate sau delicate, cu forme accentuate sau doar intuite, cu goliciuni sugerate sau doar ghicite, însă unul este punctul comun al acestora: feminitatea.
Cum ai ales acest showroom superb într-o casă istorică?
Sunt momente în care pur și simplu două lucruri, două povești, două entități, doi oameni, sunt atrași ca un magnet, așa a fost și acum. Locul trebuie simțit, și aici există o energie aparte. Uneori vin aici la 7 dimineața, uneori plec la 11 noaptea, nu pot să-ți explic, mă simt extraordinar de bine. Eu simt dacă într-o casă a fost o istorie încărcată și încep să visez urât. Aici dimpotrivă, totul e foarte pozitiv.
Căutam un showroom de ceva vreme, aveam nevoie de o anumită structură a casei, curte pentru evenimente, îmi doream să am la parter showroom, la etaj biroul și atelierul de creație. Îmi doream să avem totul în aceeași clădire. Într-o zi la cafea, am mai dat scroll o dată, am văzut casa și am zis „Nu se poate!”, dar am sunat totuși. La telefon am rămas surprinsă că m-au recunoscut proprietarii. Și de aici încolo totul s-a potrivit.
Și care este povestea casei și a proprietarilor?
Casa este situată în marginea cartierului evreiesc, a fost construită în 1916 și supraetajată în perioada interbelică. A fost plătită cu cu un credit de la “Creditul funciar urban” în anii 1920, fapt ce înscrie constructia în valul modernizator de urbanism din prima jumatate de secol XX. Stilul arhitectural este românesc, cu structură de lemn. A rezistat la cutremurele din 1940 și 1977. A fost confiscată de autoritățile comuniste în 1952, așa că în casă au trait de-a lungul anilor, pâna în 1995, aprox. 15-20 familii pe toate nivelele, incluzând subsolul. Proprietarii inițiali au fost familia lui Ștefan Stoicescu, profesor de matematica la liceul Lazăr. Recuperată în 1995 a fost renovată în 1996 si 2021. Proprietarii au copilărit aici, apoi ulterior au închiriat. Mă interesează să păstrez cât mai bine casa lor. Iar la renovarea recentă realizată alături de arh. Bogdan Ciocodeică am păstrat și potențat cât mai multe din elementele originale ale casei, introducând discret elemente de noutate care să creeze un contrast radical: corpuri de plexiglas colorat, oglinzile care duc cu gândul la paravanul discret. Mi-am dorit să creez o intersecție între boudoir și galerie de artă contemporană, un portal către identitatea noastră de brand.
Atmosfera în acest showroom este extrem de plăcută și de degajată. Cum ați realizat acest lucru, dincolo de design-ul interior care pune foarte frumos în valoare arhitectura casei dar și elementele de confort?
Echipa mea a învățat să explice clientelor și publicului faptul că noi suntem deschiși de luni până sâmbătă inclusiv fără programare, și că showroom-ul este un loc în care experimentezi brandul. Atunci, pe măsură ce clientele ne vizitează, își dau seama că în showroom nu există presiunea de a cumpăra ceva. Clientelor li se transmite mesajul că pot sta aici ore întregi pentru a proba liniștite. Noi astfel facem cu fiecare clientă o sesiune de styling și de descoperire a ceea ce li se potrivește. Asta pentru că știm că o persoană, odată ce e aici și a probat o piesă e o persoană convertită 100%.
Părinții tăi nu aveau neapărat o viață artistică, dar tu ai avut, totuși, o chemare de acest tip. Cum s-a întâmplat asta?
Desenam diverse forme, am făcut de toate, când eram mică doar așa mă exprimam, nu știam să mă exprim altfel. Făceam de la haine până la accesorii, făceam handmade dinainte să știu ce înseamnă (râde), îi făceam mamei cercei din clipsurile cu care se legau pungile de făină, din orice. Pur și simplu așa mi-a fost mie natural, când eram copil, să mă exprim – sau cântând, prin orice modalitate creativă.
Și te-au și încurajat părinții tăi în sensul acesta?
M-au încurajat să fac ce vreau eu. M-au întrebat la 6 ani (nu știu de unde au învățat ei sau cum le-a venit) ce îmi doresc să fac, vocațional, pe lângă școală, iar eu le-am zis: „Vreau să cânt la pian și să fac desen”. Bun, se rezolvă! Într-o lună de zile au cărat o pianină la mâna a doua pe scări.
Care sunt elementele tale de patrimoniu personal?
Patrimoniul meu personal se suprapune uneori cu povestea Murmur. La un moment dat a fost mult prea mult Murmur și prea puțin eu, am început să mă echilibrez prin creație. Mi-am hiperbolizat propria creație în defavoarea persoanei și am început să mă detașez de creație, după care am reînceput să mă reunesc cu creația. De obicei nu mă leg de obiecte, probabil de aceea mi-am făcut un tatuaj atât de târziu, în 2020, pentru că are legătură cu toate persoanele care au însemnat foarte mult pentru mine, iar o parte din ele nu mai sunt în viață, dar care m-au făcut ceea ce sunt astăzi.
Care sunt punctele comune dintre modă, business și patrimoniu?
Sunt un om creativ, care s-a modelat ca antreprenor ca să reziste și să reușească să facă și partea de business. Am pornit ca un creator și am simțit nevoia de a exprima niște lucruri prin a face ceva și sunt convinsă că, psihologic vorbind, am simțit nevoia de a-mi pune și răspunde la niște întrebări despre femei prin a crea ceva, nu prin a da un răspuns simplu. Există o percepție negativă despre țară cu care m-am luptat ani de-a rândul. Prin MURMUR simt că am contribuit la un patrimoniu de imagine a țării noastre. Cred că le insuflu încredere și românilor sau că îi învăț că pot consuma o stare, un curaj, un produs și de la ei de acasă.
Și cum ai ajuns să creezi aceste piese vestimentare?
Brandul meu e un brand terapeutic: am încercat de-a lungul timpului să înțeleg ce rol am eu ca femeie și care e relația între femeie și bărbat. Am văzut că în perioada 2008-2010, când eram în Londra, nu existau branduri care să realizeze piese de acest tip, care îmi plac foarte mult pentru că mă trimit în trecut: în copilărie am stat cu bunica, care era croitoreasă. Așa am perceput femeia, cu lenjerie. Apoi între 8 și 12 ani am trăit într-o țară arabă unde nu am mai văzut deloc femeia. Acest contrast m-a făcut să îmi creez propriile definiții despre femeie, definiții pe care le desenam, pentru că mă exprim prin desen mai bine decât prin cuvinte. Iar această definiție se regăsește în MURMUR astăzi.
V-am împărtășit de data aceasta doar câteva fragmente din dialogul electric pe care l-am avut cu Andreea, și dacă vă place, vă promit vă arăt și versiunea completă a interviului. Andreea este cu siguranță un om diferit, iar viziunea ei asupra modei, asupra orașului și asupra vieții în general este specială.
Fotografiile sunt din colecția Murmur și sper să vă facă poftă să vă aventurați pe Strada Dr. Burghelea nr. 16. Ne vedem la showroom-ul istoric!
