Patrimoniu personal: IPANOMI lansează o colecție de haine inspirată de sărbătorile de iarnă, dar potrivită în orice context festiv

Brandul românesc IPANOMI a lansat astăzi o colecție capsulă în acord cu valorile sale de sustenabilitate și grijă pentru natură. IPANOMI Celebrations include o serie de piese vestimentare potrivite atât pentru perioada sărbătorilor de iarnă, dar și în alte contexte festive din timpul anului.

“Ne-am dorit să ducem mai departe povestea IPANOMI printr-un concept care are la bază valorile noastre de sustenabilitate. Așa a apărut IPANOMI Celebrations, o colecție permanentă de ținute atemporale și versatile ce se va dezvolta de-acum încolo împreună cu noi”, a menționat Mihaela Moisă, cofondatoare IPANOMI.

IPANOMI Celebrations are la bază o serie de articole vestimentare care se aflau deja în portofoliul brandului, dar care au fost adaptate prin noi materiale și culori potrivite contextelor festive. “Am vrut să creăm ceva special pentru această perioadă, dar în același timp era important să rămânem loiale credințelor și valorilor noastre. Astfel, am reinterpretat câteva piese vestimentare folosind exclusiv mătase.Respectând direcția tonurilor neutre și a nuanțelor monocrome, hainele pot fi combinate cu ușurință între ele, fiind piese vestimentare esențiale în crearea unui look atemporal”, a adăugat Ana Chiorean, cofondatoare IPANOMI.

Unul dintre produsele IPANOMI Celebrations este eșarfa neagră din mătase. Un accesoriu care poate părea foarte simplu, dar care are puterea de a schimba alura unei ținute. Mai mult decât atât, are o textură care o face foarte ușor de îmbinat chiar și cu materiale precum lâna, mohairul sau poplinul.

Colecția IPANOMI Celebrations este disponibilă pe www.ipanomi.com și pe pagina de Instagram, @ipanomi.

Leave a Reply