Festivalul AICI A STAT
Festivalul AICI A STAT este un proiect cultural-educativ organizat de Asociația Culturală AICI A STAT, care aduce patrimoniul mai aproape de public prin muzică, literatură, artă și istorii despre personalitățile care au marcat cultura română. Festivalul este dedicat patrimoniului cultural bucureștean și modului în care acesta poate fi redescoperit prin muzică clasică și experiențe culturale contemporane. În cadrul festivalului sunt organizate recitaluri de muzică clasică, expoziții cu o componentă de realitate augmentată (AR), conferințe, dezbateri, concerte pe marile scene bucureștene, în muzee consacrate, dar și în clădiri de patrimoniu mai puțin cunoscute și mai puțin accesibile publicului bucureștean.
Ediția din 2025 a fost dedicată pianistei Silvia Șerbescu, și a fost organizată în perioada septembrie-octombrie cu scopul de a onora prima noastră mare pianistă de renume internațional. Silvia Șerbescu a fost solistă a Filarmonicii din București, a concertat pe marile scene ale lumii și a avut recitaluri de sonate alături de George Enescu, care i-a scris ca dedicație pe programul de sală din 29 decembrie 1942: „Partenerei mele atât de remarcabile din această seară, admirație și respect”.

















Ediția din 2026 este dedicată marii Cella Delavrancea, onorând aniversarea a 80 de ani de la debutul literar al Cellei cu volumul de nuvele “Vraja”. Ediția din 2026 se leagă armonios de cea din 2025, dat fiind că cele două mari personalități au legat o prietenie strânsă, dovedită de corespondența extinsă dintre cele două, dar și de faptul că Cella Delavrancea a fost și profesoara de pian a fiicei Silviei Șerbescu, Liana Șerbescu. Cella Delavrancea (1887-1991) a fost una dintre cele mai longevive și complexe personalități culturale românești. Pianistă de renume internațional, scriitoare, profesoară și o fină observatoare a Bucureștilor și a lumii, Cella Delavrancea a traversat peste un secol de istorie. L-a cunoscut pe Ion Luca Caragiale încă din copilărie, familiile Delavrancea, Vlahuță și Caragiale erau foarte apropiate, ceea ce dădea naștere unor efervescențe culturale în familia Cellei. Caragiale a numit-o „copilul minune” care „domesticește un monstru sălbatic: arta” după ce a auzit-o cântând la pian. A cântat împreună cu George Enescu în recitaluri de sonate. A cunoscut-o pe Regina Maria, a fost apropiată de Brâncuși și de mari personalități precum Paul Valéry, Arthur Rubinstein, Pablo Casals, Monsieur Hautecoeur, membru al Academiei și conservator al Muzeului Luvru. Toate aceste întâlniri au fost evocate de Cella în scrierile și amintirile sale, lăsând în urmă interpretări muzicale memorabile și pagini esențiale despre memoria orașului și a lumii culturale românești și europene.
