Case memoriale

Jun

2025

Jazz in the Park 2025

Jazz in the Park, a daytime festival, deschide oficial vara între 6 și 8 iunie, în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca. Cea de-a 13-a ediție transformă din nou parcul într-un univers al descoperirii muzicale, cu patru scene, muzică live, ateliere, jam sessions, întâlniri inspiraționale și activități pentru toate vârstele. Atmosfera relaxată, natura, prietenii, vinul bun și jazzul în toate formele sale conturează o experiență frumoasă, care se trăiește în ritmul zilei.

În cele trei zile de festival, cele patru scene din Parcul Etnografic vor aduce muzică live, DJ sets și improvizație. Hill Stage și Backyard Stage găzduiesc, alternativ, concertele principale. Friends Stage propune o selecție de vinyl sets și DJ invitați, iar scena Jam Session este deschisă în fiecare seară între 20:00 și 00:00, pentru artiști din festival, dar și pentru muzicieni din public care vor să urce pe scenă.

Ediția din 2025 anunță prezența unor nume importante din jazzul mondial: Ibrahim Maalouf cu noul proiect: Trumpets of Michel-Ange, Kokoroko, Biréli Lagrène Quartet, Seun Kuti & Egypt 80, Omar Sosa & JazzyBIT, Delvon Lamarr Organ Trio, Alabaster DePlume, Mammal Hands și mulți alții.

Surprize și noutăți în program

Pentru a încuraja venitul la festival încă de la primele ore la care porțile sunt deschise, organizatorii au pregătit sâmbătă și duminică două concerte calde, cu prieteni ai festivalului, anume Moonlight Breakfast și Ada Milea. De asemenea, duminică va avea loc un concert special al trupei Bluto din Polonia, în cadrul unui parteneriat special în cadrul sezonului româno-polonez. Line-up este completat cu trupele Pasha Fedotov Quartet și Mark Oselski Trio.

Prieteni vechi ai festivalului precum DJ K-Lu, Dubase, Sugár, Bianca Oance, Andrei Puiu, Bully sau Andi Moisescu vor aduce vibe-ul potrivit pe Friends Stage, între DJ sets și selecții de viniluri rare.

Jazz in the Park are prima rezidență artistică

Anul acesta marchează și o premieră: prima rezidență muzicală din istoria festivalului, semnată de trupa JazzyBIT, care sărbătorește 13 ani de activitate – la fel ca festivalul. Rezidența include trei momente speciale: un show alături de DJ K-Lu, un concert construit împreună cu Omar Sosa și Joo Kraus, respectiv un jam session spontan, care adună pe scenă invitați din festival și din afara lui.

PROGRAMUL JAZZ IN THE PARK PE SCENE

VINERI, 6 iunie

Hill Stage: 15:00 – Jazz Family Trio ShekBand / 17:00 – Amphitrio / 19:15 – Transylvania Jazz Orchestra / 22:00 – Ibrahim Maalouf & Trumpets of Michel-Ange;
Backyard Stage: 16:00 – Mark Oselski Trio / 18:00 – Sandra Sangiao / 20:30 – Jacob Karlzon Trio;
Friends Stage: 15:00 – Vinyl Set / 17:00 – Musai / 18:00 – Vinyl Set / 19:15 – Calibro 45 / 20:30 – Vinyl Set / 22:00 – Moss Farai & Melak (DJ Set + Live Percussions);
Jam Session Stage: 20:00 – 00:00 – Open Jam Session.

SÂMBĂTĂ, 7 iunie

Hill Stage: 15:30 – Pasha Fedotov Quartet / 17:30 – JazzyBIT & DJ K-Lu / 19:30 – Kokoroko / 22:15 – Seun Kuti & Egypt 80;
Backyard Stage: 15:30 – Berti Barbera & Sebastian Burneci Quintet / 18:30 – jazzbois / 21:00 – Alabaster DePlume;
Friends Stage: 13:30 – Moonlight Breakfast / 14:30 – Vinyl Set / 15:30 – Dubase / 16:30 – Vinyl Set / 17:30 – Sugar / 18:30 – Vinyl Set / 19:30 – Bully / 21:00 – Vinyl Set / 22:15 – Andi Moisescu;
Jam Session Stage: 20:00 – 00:00 – Open Jam Session.

DUMINICĂ, 8 iunie

Hill Stage: 15:30 – David Luca Quartet / 17:30 – Sorvina / 19:30 – JazzyBIT & Omar Sosa / 22:15 – Nneka;
Backyard Stage: 14:30 – New Fossils / 16:30 – Delvon Lamarr Organ Trio / 18:30 – Mammal Hands / 21:00 – Biréli Lagrène Quartet;
Friends Stage: 13:30 – Ada Milea / 14:30 – Vinyl Set / 15:30 – Wax on Fridays / 16:30 – Vinyl Set / 17:30 – Andrei Puiu / 18:30 – Vinyl Set / 19:30 – Bianca Oance / 21:00 – Vinyl Set / 22:15 – K-LU;
Jam Session Stage: 18:00 concert special Bluto 20:00 – 00:00 – Open Jam Session (cu moment special Bluto în prima parte).

Vineri, 6 iunie, porțile festivalului se deschid la ora 14:00, iar sâmbătă și duminică (7–8 iunie), începând cu ora 12:00. În toate cele trei zile, programul artistic și activitățile se desfășoară până la ora 00:00.

Întâlniri pe prispă: conversații despre schimbare și curaj

În paralel cu concertele, festivalul propune și un spațiu de reflecție. Noua ediție de ”Întâlniri pe prispă” găzduiește conversații despre adaptare, reinventare și reziliență. Tema din acest an este Adaptare / Reinventare, într-o lume în continuă schimbare. Headlineri ai festivalului, jurnaliști, artiști, lideri culturali și personalități publice vor veni pe prispă pentru a împărtăși idei, povești și perspective. Printre invitați se numără: Ibrahim Maalouf, Seun Kuti, Omar Sosa, Amalia Enache, Andi Moisescu, Alex Tocilescu, Anca Ghiorghiu, Mihai Dinu și Ciprian Ștefan. Programul complet pe jazzinthepark.ro

Un festival pentru toți

Jazz in the Park rămâne un festival prietenos, deschis tuturor. Accesul este permis și cu animale de companie, iar copiii sub 12 ani intră gratuit însoțiți de un adult. În plus, în fiecare zi, primii 200 de vizitatori vor fi întâmpinați cu un pahar de vin Purcari. Puteți descărca și Ghidul Festivalului: https://jazzinthepark.ro/wp-content/uploads/2025/05/Revista_Jazz_in_the_Park_2025.pdf.

Abonamente la preț special pentru ediția din 2026, doar în festival

În fiecare an, organizatorii își propun să atragă tot mai mulți oameni în jurul jazzului și să răsplătească fidelitatea comunității Jazz in the Park. Astfel, pe durata festivalului din 2025, participanții își pot asigura locul pentru ediția din 2026 la un preț special: 150 de lei pentru un abonament valabil pentru toate cele trei zile. Biletele vor putea fi achiziționate de la standul Shop, punctul 21 de pe harta festivalului.

Ultimele bilete disponibile

Abonamentele și biletele de o zi pot fi cumpărate de pe bilete.jazzinthepark.ro. Programul complet, hărțile festivalului și toate detaliile utile sunt disponibile pe site-ul oficial www.jazzinthepark.ro.

DESPRE JAZZ IN THE PARK

Jazz in the Park este un festival manifest care combină muzica bună cu promovarea de valori pozitive în comunitate. Festivalul a găzduit până acum peste 500 de concerte de jazz cu artiști internaționali și este astăzi unul dintre cele mai importante festivaluri europene de gen. În 2019, Jazz in the Park a câștigat trofeul categoriei „Best Small European Festival”, la cea de-a XI-a ediție a prestigioasei competiții European Festival Awards. A devenit, astfel, primul festival de jazz din Europa (și implicit din România) care a obținut o distincție la acest eveniment. De asemenea, festivalul a fost finalist de 5 ori la aceeași categorie, ultima nominalizare fiind chiar pentru ediția de anul trecut.

Evenimentele marca Jazz in the Park sunt organizate de Fapte, asociație care dezvoltă oameni și comunități prin evenimente culturale. Calendarul din 2025 cuprinde:

Jazz in the Park Festival | Parcul Etnografic „Romulus Vuia” | 6-8 iunie
Jazz in the Park Competition | Parcul Central „Simion Bărnuțiu” | 19 -21 septembrie

Parteneri principali: BRD – Groupe Societe Generale, Birra Moretti, Purcari

Parteneri: DIGI, PPC, Pepsi, RMB Inter Auto, Daisler Print House, 8×8, TSV Line, Malfy, Ilie Galben, Mega Image, Mobila Dalin, Olivo Coffee Culture, IARMAROC.com

Proiect co-finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național

Parteneri instituționali: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Europe Jazz Network, YOUROPE, BATRA 2025, Universitatea Babeș-Bolyai, Institutul Cultural Francez.

Parteneri media: Rock FM, PRIMA TV, PRIMA News, TVR Cultural, TVR Cluj, The Woman, Cărturești, Radio România Cluj, Kolozsvari Radio, Ziua de Cluj, Cluj24, Cluj Live, Servus Cluj, Visit Cluj.

Detalii complete despre artiști și activitățile festivalului, precum și detalii despre bilete puteți găsi pe www.jazzinthepark.ro.

May

2025

Vânătoare de comori arhitecturale #Aiciastat pe Strada Armenească – 25 mai 2025

Asociația culturală “Aici a stat” vă invită alături de Centrul Cultural Armean în cadrul Festivalului Strada Armenească la o vânătoare de comori arhitecturale în cartierul evreiesc, un culoar urbanistic cu arhitectură și povești extrem de interesante, pe 25 mai 2025 la ora 16:30.

Vânătoare de comori arhitecturale, generaționale, povești scrise în tencuieli și pe asfalt. Vânătoarea de comori #Aiciastat vă va ajuta să priviți altfel clădirile pe lângă care treceți și să le decriptați misterul prin propriul limbaj. Ca să ne respectăm orașul, trebuie să îi înțelegem istoria, să îi aflăm poveștile, să îi iertăm greșelile. Nu intervenim asupra fondului construit, strada, casele și decorațiunile lor sunt chiar… comorile propriu-zise, iar voi veți fi niște fini observatori.

Vânătoarea de comori va începe la ora 16:30 în fața Centrului Cultural Armean (Strada Armenască nr. 13). Veți primi indicii și veți porni la explorat timp de 60 de minute acest fragment de oraș interesant ce ne îmbie la antropologie urbană. După explorare vă așteptăm înapoi în fața Centrului Cultural Armean să validăm descoperirile voastre. Primele echipe care ajung înapoi la punctul de întâlnire cu toate indiciile descoperite vor primi premii-surpriză.

Vânătoarea de comori se poate desfășura individual sau pe echipe de până la 5 persoane, în limita locurilor disponibile. Prin această vânătoare de comori veți descoperi câte ceva din farmecul străzii, cine a locuit acolo, căror stiluri arhitecturale aparțin clădirile pe care le vedeți și alte surprize. Cu această ocazie veți reuși să priviți cu alți ochi clădirile și elementele arhitecturale pe lângă care treceți.

Participarea la vânătoarea de comori arhitecturale se face în baza achitării a 50 lei/ persoană ca donație în contul Asociației culturale Aici A Stat, IBAN: RO65INGB0000999911589980, ING Bank. Copiii până în 12 ani pot participa alături de părinții lor în mod gratuit.

Prin participarea la acest eveniment sunteți de acord cu procesarea informațiilor cu caracter personal, conform GDPR. La eveniment se va înregistra material audio-video cu participanții la vânătoarea de comori.

Pentru a participa vă puteți înscrie prin formularul de înscriere, disponibil mai jos, iar participarea vă va fi validată prin email.

Nume și prenume *

Email *

Vârsta *

Participarea la vânătoarea de comori arhitecturale se face în baza achitării a 50 lei/ persoană ca donație în contul Asociației culturale Aici A Stat. Copiii până în 12 ani pot participa alături de părinții lor în mod gratuit. Donația se poate face la fața locului sau prin transfer bancar în contul Asociației culturale Aici A Stat cu sediul în București, str. Profesorilor nr. 10, sector 4, având cod fiscal 44366110, reprezentată legal prin presedinte Ana-Ruxandra Rubeli. Cum preferați să faceți plata?(*) *

Online, prin transfer bancar în contul Asociației culturale Aici A Stat
Cash, la fața locului

Prin participarea la acest eveniment sunteți de acord cu procesarea informațiilor cu caracter personal. La eveniment se va înregistra material audio-video atât cu dvs., cât și cu minorii care vă însoțesc la eveniment. Dacă vreți să ne transmiteți un mesaj special, vă rugăm să scrieți mai jos.

Comment

După completarea formularului de înscriere, prin email vi se va transmite confirmarea la participare.

Evenimentul poate suferi modificări în funcție de prognoza meteo. Vom publica orice modificări intervenite pe parcurs. Vă mulțumim!

Apr

2025

Desiring Neighbourhoods. Learning from and building on the Past. Observing Today. Romanian Design Week 2025

Locations: Urban Spaces Sfintii Voievozi, OTOTO Station
Date: May 18, 15:00
Organized by: Urban Spaces & Aici a stat

An exploration into how neighborhoods shape who we are and how we can shape them in return. Through walks, conversations and public viewings, we reflect on the past, observe the present and imagine a more beautiful, healthier and human-centered urban life for tomorrow.

We start at 15:00 at Urban Spaces Sfintii Voievozi, OTOTO Station with a talk with Ana Rubeli, Iulia Stanciu and Andreea Boldojar.

Starting from Ana Rubeli’s book „Mahalale de Patrimoniu”, we explore how neighborhoods are made—through architecture, commercial life and the people who inhabit them.

After the talk, at 16:00, we start the Guided Tour – the urban exploration from Urban Spaces towards Maria Rosetti, linking Sfinții Voievozi neighborhood to Popa Chițu neighborhood, their stories, their mysteries and their famous residents. As we move through the city, we reflect on the power of micro-neighborhoods to offer alternatives to dense, impersonal urban zones—places where design, memory, and community shape a better quality of life. The tour will trace both visible heritage and hidden histories.

17:15 – Hotăranu Pharmacy, Maria Rosetti corner with Vasile Lascăr

We continue with a short visit inside the beautiful Hotăranu Pharmacy, a remarkable early 20th-century building that served the community for decades. Designed by architect Statie Ciortan, it stands as a testament to the way local businesses anchored neighborhoods and brought elegance and utility together in daily life. A moment to reflect on the role of these civic spaces—past and future. We will see its frozen-in-time charm and we will find out about the future plans to transform this emblematic building into the Pharmacy Museum.

17:30 – Maria Rosetti 53

The guided tour will culminate with discovering the apartments building designed by famous architect Arghir Culina in 1918 for engineer Nicolae Pissiota and soon to be transformed into Urban Spaces Maria Rosetti. Architect Iulia Stanciu will share the architectural vision and transformation process behind the project. Participants will explore a restored commercial space on the ground floor and a typical apartment on the first floor—getting a glimpse of life in the old city and how it can be reimagined for the future.

We end the tour with a glass of wine and a warm conversation with our neighbors from the nearby Anticariat Store, who will share stories and hidden histories of the house and the surrounding streets.

The participation at the guided tour is based on a recommended donation of 150 RON/ person, payable at the Aici A Stat cultural association, IBAN: RO65INGB0000999911589980, ING Bank. Kids below 12 years-old can participate for free accompanier by their parents.

By taking part in this event you agree to the processing of personal data in accordance with GDPR regulations. Audio and video recordings of participants will be made during the guided tour.

To join the event, please register using the form available below. Your participation will be confirmed via email, subject to availability.

Name and surname *

Email *

Age *

If you are registering more than one person, please write their number and the first and last name of each person who will accompany you to the event.

Participation in the guided tour is based on the payment of 150 lei/person as a donation to the account of the Aici A Stat Cultural Association. Children up to 12 years old can participate with their parents for free. The donation can be made on site or by bank transfer to the account of the Aici A Stat Cultural Association with headquarters in Bucharest, str. Profesorilor no. 10, sector 4, with fiscal code 44366110, legally represented by president Ana-Ruxandra Rubeli. How do you prefer to make the payment?

Online, bank account IBAN: RO65INGB0000999911589980, ING Bank, Asociatia culturala Aici A Stat (please write at the payment details “Donație”)
Cash, at the meeting point

Do you agree to the recording of audio-video materials with you and the minors accompanying you to the event (if applicable)?

Phone

Our partners are Urban Spaces, OTOTO, Romanian Design Week.

The event can be subject to change depending on weather forecasts. We will publish any changes. Thank you!

Nov

2024

Cele mai spectaculoase 10 biblioteci din România

#Aiciastat cartea, biblioteca, cunoașterea. Nu putem vorbi despre patrimoniu, fără să atingem subiectul cărților, aliatele noastre în demersul de promovare a culturii și a educației. Așa că aș vrea să scriu despre cele mai spectaculoase 10 biblioteci din România, biblioteci care m-au impresionat, fără să creez o listă exhaustivă. Cu siguranță mai sunt multe de văzut de acum înainte, și abia aștept să le descopăr. Fiecare loc m-a marcat din perspectiva stării sufletești de la momentul vizitării lui, și nu vreau să fac un clasament. Cărțile trebuie citite cu intensitate, cu introspecție, cu atenție și cu migală. Cărțile au putere și emoție. Cărțile pot să răscolească și pot să provoace. Iar spațiile care le găzduiesc, fie ele publice sau private, au o dublă energie: valoarea lor arhitecturală este dublată de valoarea de cunoaștere pe care o gpzduiesc prin filele cărților lor. Iată cum încerc să scot la lumină bibliotecile care mi-au rămas în minte de-a lungul timpului.

1. Biblioteca Universității Tehnice ‘Gheorghe Asachi’ din Iași

Universitatea tehnică Gheorghe Asachi din Iași a fost proiectată de către arhitectul elvețian Louis Blanc, fiind o clădire impunătoare construită în 1860 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Biblioteca a început prin schițele lui Petru Poni, care era profesor de chimie la Universitatea din Iași. Blanc a preferat să se abată de la sugestiile lui Petru Poni, inundând sala de lumină, și cu siguranță i-a ieșit o frumusețe. Printr-o minune a scăpat biblioteca în timpul bombardamentele sovietice asupra Iașiului din Al Doilea Război Mondial. Astăzi are în jur de 500.000 de volume. Biblioteca este deschisă studenților și vizitatorilor curioși de luni până vineri, între 8:00-14:00, și se organizează de asemenea tururi ghidate. Fotografie din decembrie 2018, o vizită memorabilă cu ocazia Centenarului.

2. Biblioteca Muzeului de Artă Apuseană Medievală 'Dumitru Furnică-MInovici'

Dumitru Furnică-Minovici a fost un colecționar pătimaș, și și-a construit această casă în stil Tudor special pentru a-și adăposti colecția. El a adus biblioteca din lemn de nuc masiv cu coloane corintice lucrate de mână tocmai din castelul Weilburg de lângă Viena. Se pare că provine din secolul al XVIII-lea, iar salonul a fost special conceput ca să încapă biblioteca în el. Biblioteca aceasta deține aproximativ 2000 de volume valoroase legate în piele, iar scaunele din salon sunt tapisate în manufactura Aubusson. Muzeul a ajuns în proprietatea Academiei Române fiind donat de fondatori, la sugestia lui Petru Groza, pentru a nu fi rechiziționat și devastat. Aici s-au filmat numeroase emisiuni culturale, printre care ‘Înapoi la argument’, a lui Horia Roman Patapievici. Fotografie făcută în februarie 2019.

3. Biblioteca de la Cincșor

Biblioteca aceasta este un loc special amenajat în casa parohială a bisericii fortificate din Cincșor, renovată și transformată într-o minunată casă de oaspeți, care îmbie la relaxare. Pe lângă bibliotecă, m-a impresionat aici și orga adusă la Cincșor de către Samuel Matz Birthalm și datată din anul 1805, fiind una dintre cele mai faimoase orgi din Transilvania. Casa parohială se pare că a fost construită înainte de 1600 și după restaurare a ajuns o adevărată bijuterie arhitectonică, cu fresce de renaștere transilvăneană. Carmen Schuster este cea care a învestit suflet în restaurarea întregului ansamblu, ea având origini săsești. S-a născut la Cincșor, e emigrat în Germania în anii ’80, și s-a întors în 2000. Am depănat multe povești împreună cu ea și cu soțul ei Michael, pasionat de istorie, în minunata bibliotecă, în fața șemineului, în februarie 2017.

4. Sala Profesorilor din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

Sala Profesorilor din cadrul Bibiliotecii Central Universitare este parte din Fundația Universitară Regele Carol I, proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau. Din păcate, în timpul Revoluției din 1989, clădirea a fost incendiată și astfel au fost distruse peste 500.000 de volume, hărți rare, manuscrise (ale lui Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Coșbuc, Blaga, Eliade). După 1990, sub egida UNESCO, a început reconstrucția și repopularea bibliotecii. Biblioteca este deschisă doctoranzilor și cercetătorilor, dar se poate vizita cu ocazia tururilor ghidate. Fotografie făcută în februarie 2020, într-un tur organizat de Asociația Istoria Artei.

5. Biblioteca din cadrul Muzeului 'George și Maria Severeanu'

George Severeanu, pe lângă meseria de doctor radiolog pe care o practica la rang de excelență, a avut de asemenea pasiunea de a colecționa obiecte valoroase. Biblioteca din cadrul Muzeului George și Maria Severeanu, în spatele biroului ornat cu piele de Cordoba, este unul dintre numeroasele obiecte de colecție pe care le-am descoperit în pitorescul muzeu de pe strada Henri Coandă. Severeanu a fost în special pasionat de numismatică și cărți. El a fost și primul director al Bibliotecii Municipale Bucureşti (și chiar primul donator). Fotografie făcută în cadrul unui tur ghidat în noiembrie 2018 cu Cronicari digitali.

6. Biblioteca Regelui Ferdinand de la Cotroceni

Biblioteca etajată din cadrul cabinetului de lucru al Regelui Ferdinand de la Cotroceni este sculptată din lemn de ulm, în stilul neorenașterii franceze (dulăpioarele sunt decorate cu motive specifice: cu mascheroni, blazoane, ghirlande florale, lire). Galeria etajată este mărginită de o balustradă frumoasă traforată. Biblioteca și astăzi conține foarte multe cărți care i-au aparținut Regelui Ferdinand, mai ales cărți de botanică (pasiunea lui). I.G. Duca a scris în volumul „Amintiri politice” că Ferdinand se ocupa de botanică „cu patima unui savant și priceperea unui specialist”.

7. Biblioteca din Casa Memorială Ion Minulescu

Biblioteca intimă din biroul lui Minulescu mi-a atras atenția când am ajuns de Noaptea Muzeelor în mai 2019 la Casa Memorială Ion Minulescu și Claudia Millian, un apartament șic din Blocul Profesorilor din Cotroceni. Poveștile muzeologului Adrian David ne-au cucerit: știe povestea fiecărui lucrușor din muzeu. Apartamentul a fost achiziționat de familia Minulescu în 1934. În timpul comunismului Minulescu a organizat aici un fel de pseudo-muzeu, cu program doar duminica, astfel încât să se asigure că își va păstra neatins apartamentul. În 1991, Mioara Laurenția Minulescu, fiica lui, artist plastic, a lăsat apartamentul și patrimoniul aflat în el, prin testament, Muzeului Național al Literaturii Române. Colecția este foarte bogată și conține documente literare, scrisori, manuscrise, fotografii inedite și multe tablouri și sculpturi. Printre semnatarii operelor de artă aflate aici se numără chiar prieteni cu poetul, Alexandru Ciucurencu, Margareta Sterian, Henri Catargi, Iosif Iser, Victor Brauner, Camil Ressu, Cecilia Cuțescu Storck, M. H. Maxy, sau Oscar Han.

8. Corpul Boema din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

Corpul Boema din cadrul Bibiliotecii Central Universitare (cel mai nou și mai modern dintre cele 3 corpuri), cu tavan vitrat și grădină interioară este accesibil publicului pe bază de legitimație de acces. Aici mi-am petrecut multe ore frumoase printre cărți și documente vechi în perioada facultății, fascinată de liniștea și lumina care inundă din plin etajele. Fotografie făcută în februarie 2020, într-un tur organizat de Asociația Istoria Artei.

9. Biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române

Biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române din cadrul Vilei Bosianu are însemne masonice și este plină cu 11.000 de volume de astronomie. Despre bibliotecă și povestea Vilei Bosianu am mai scris aici. Fotografie făcută în martie 2024, cu ocazia unui tur privat organizat de istoricul Sorin Marin.

10. Biblioteca digitală din Casa memorială Anton Pann

Biblioteca digitală din cadrul Casei memoriale Anton Pann m-a cucerit datorită conceptului inedit. Casa memorială a fost inaugurată acum un an jumătate, și este organizată în prima și singura casă unde Anton Pann a locuit fără chirie. El a cumpărat casa și curtea la 20 februarie 1848, în proximitatea Bisericii Sfântul Stelian-Lucaci, în a cărei strană a cântat Anton Pann. Casa avea o curte largă unde el și-a amenajat tipografia. Aici a scris el ‘Nezdrăveniile lui Nastratin Hogea’. Muzeul are instalații interactive și animații (portretizarea Năzdrăvăniilor lui Nastratin Hogea este savuroasă), conținând inclusiv o arhivă de sunete, partituri și piese muzicale compuse de Anton Pann. Fotografie făcută în mai 2019.

11. Locul de Onoare - Biblioteca Facultății de Litere din Cadrul Universității București

Biblioteca Facultății de Litere este una dintre cele mai spectaculoase încăperi din Palatul Universității din București. Este situată în aripa laterală care a fost ridicată între 1912-1926 după planurile arh. Nicolae Ghica-Budești.

Istoricul instituției pornește la 1892 când a fost înființată prima bibliotecă de specialitate “pentru ajutorarea studiului studenţilor” la Facultatea de Litere şi Filosofie, mai precis la Catedra de limbi slave. Apoi în 1907 s-a deschis Biblioteca Facultăţii cu publicaţii din toate domeniile umaniste.

Facultatea de Litere şi Filosofie s-a mutat în noul corp al Universitatii din str. Edgar Quinet în 1927, când biblioteca a fost reorganizată sub îndrumarea bibliotecarului N. Georgescu-Tistu după indicaţiile profesorului Ioan Bianu, decanul facultăţii.

Atât din punct de vedere arhitectural cât și din perspectiva fondului de carte biblioteca este extrem de valoroasă. Pereții sunt tapetați cu lambriuri și rafturi de lemn pline de cărți. Să știți că s-a păstrat o mare parte din mobilierul original, despre care se spune ca provine din lemnul bârnelor folosit la “podirea” Podului Mogoșoaiei. Inedit: la cea mai recentă renovare din 2010 s-a păstrat scripetele de la etajul bibliotecii – foto 7. Personalităţi marcante ale culturii româneşti precum Titu Maiorescu, Ovid Densuşianu, Al. Rosetti au înzestrat biblioteca cu titluri din colecțiile personale, sporind valoarea fondului bibliotecii.

Biblioteca face parte din rețeaua de 15 biblioteci filiale specializate care funcționează în cadrul facultăților din Universitatea din București din București, integrate organizatoric și profesional în Biblioteca Centrala Universitara Carol I.Fotografie făcută în septembrie 2021.

Oct

2024

Vânătoare de comori gen… vizuale #Aiciastat la Street Delivery – 6 octombrie 2024

Asociația culturală “Aici a stat” vă invită alături în cadrul Street Delivery la o vânătoare de comori gen… vizuale pe Strada Arthur Verona, un culoar urbanistic cu arhitectură și povești extrem de interesante, pe 6 octombrie 2024 la ora 11:00.

Vânătoarea de comori va începe la ora 11:00 în fața Cărturești Verona (Strada Pictor Arthur Verona nr. 13-15). Veți primi indicii și veți porni la explorat timp de 45 de minute acest fragment de oraș interesant ce ne îmbie la antropologie urbană: strada ce purta cândva numele Mercur. După explorare vă așteptăm înapoi în fața Cărturești să validăm descoperirile voastre. Primele echipe care ajung înapoi la punctul de întâlnire cu toate indiciile descoperite vor primi premii din partea Cărturești.

Participarea la vânătoarea de comori arhitecturale se face în baza achitării a 100 lei/ persoană ca donație în contul Asociației culturale Aici A Stat, IBAN: RO65INGB0000999911589980, ING Bank. Copiii până în 12 ani pot participa alături de părinții lor în mod gratuit.

Pentru a participa vă puteți înscrie prin formularul de înscriere, disponibil mai jos, iar participarea vă va fi validată prin email.

Nume și prenume

În caz că înscrieți mai multe persoane, vă rugăm să scrieți numărul lor și numele și prenumele fiecărei persoane care vă va însoți la eveniment.

Participarea la vânătoarea de comori arhitecturale se face în baza achitării a 100 lei/ persoană ca donație în contul Asociației culturale Aici A Stat. Copiii până în 12 ani pot participa alături de părinții lor în mod gratuit. Donația se poate face la fața locului sau prin transfer bancar în contul Asociației culturale Aici A Stat cu sediul în București, str. Profesorilor nr. 10, sector 4, având cod fiscal 44366110, reprezentată legal prin presedinte Ana-Ruxandra Rubeli. Cum preferați să faceți plata?(*)

Online, în contul IBAN: RO65INGB0000999911589980, ING Bank, Asociatia culturala Aici A Stat (vă rugăm să scrieți la detaliile plății “Donație”).

La fața locului.

Sunteți de acord cu înregistrarea materialelor audio-video cu dvs. și cu minorii care vă însoțesc la eveniment (dacă e cazul)?(*)

După completarea formularului de înscriere, prin email vi se va transmite confirmarea la participare.

Partenerii noștri în proiect sunt Street Delivery, Cărturești.

Evenimentul poate suferi modificări în funcție de prognoza meteo. Vom publica orice modificări intervenite pe parcurs. Vă mulțumim!

May

2024

Vânătoare de comori arhitecturale #Aiciastat la OTOTO Dorobanți în cadrul Romanian Design Week 2024

Asociația culturală “Aici a stat” vă invită alături de OTOTO Dorobanți în cadrul Romanian Design Week la o vânătoare de comori arhitecturale prin cartierul Dorobanți, un triunghi urbanistic cu arhitectură și povești extrem de interesante, pe 26 mai 2024. Vânătoarea de comori va începe la ora 16:30 la OTOTO Dorobanți (Calea Dorobanți 239) unde vă vom aștepta cu atmosferă de vacanță, muzică și energie bună. Veți primi indicii și o hartă și veți porni la explorat acest fragment de oraș interesant: un triunghi din cartierul Dorobanți, timp de o oră. După explorare vă așteptăm înapoi la OTOTO să validăm descoperirile voastre. Primele echipe care ajung înapoi la punctul de întâlnire cu toate indiciile descoperite vor primi premii de la OTOTO.

Vânătoarea de comori se poate desfășura individual sau pe echipe de până la 5 persoane. Prin această vânătoare de comori veți descoperi câte ceva din istoria cartierului Dorobanți, cine a locuit acolo, căror stiluri arhitecturale aparțin clădirile pe care le vedeți și alte surprize. Cu această ocazie veți reuși să priviți cu alți ochi clădirile și elementele arhitecturale pe lângă care treceți. La vânătoarea de comori permitem accesul a 30 de persoane care se pot înscrie atât individual cât și pe echipe.

Pentru a participa vă puteți înscrie prin formularul de înscriere, disponibil mai jos, iar participarea vă va fi validată prin email.

Nume și prenume *

Email *

Vârsta *

În caz că înscrieți mai multe persoane, vă rugăm să scrieți numărul lor și numele și prenumele fiecărei persoane care vă va însoți la eveniment.

Online, în contul IBAN: RO65INGB0000999911589980, ING Bank, Asociatia culturala Aici A Stat (vă rugăm să scrieți la detaliile plății "Donație")
La fața locului

Sunteți de acord cu înregistrarea materialelor audio-video cu dvs. și cu minorii care vă însoțesc la eveniment (dacă e cazul)?

Comment

După completarea formularului de înscriere, prin email vi se va transmite confirmarea la participare.

Partenerii noștri în proiect sunt OTOTO, Romanian Design Week.

Evenimentul poate suferi modificări în funcție de progniza meteo. Vom publica orice modificări intervenite pe parcurs. Vă mulțumim!

May

2022

#Aiciastat la Bazar de Cotroceni în mai 2022, parte din RDW Design Go!

Asociația culturală “Aici a stat” vă invită în cadrul Bazar de Cotroceni la o vânătoare de comori arhitecturale prin cartierul istoric cu arhitectură și povești extrem de interesante, parte din Romanian Design Week Design Go!

Vânătoarea de comori se poate desfășura individual sau pe echipe de până la 6 persoane în următoarele zile și intervale orare:

► sâmbătă 21 mai între 17:00-18:00 (Grupă completă! Vă mulțumim!)

► duminică 22 mai între 12:00-13:00 (Grupă completă! Vă mulțumim!)

► duminică 22 mai între 17:00-18:00 (Grupă completă! Vă mulțumim!)

Prin aceste vânători de comori veți descoperi câte ceva din istoria cartierului Cotroceni, cine a locuit acolo, căror stiluri arhitecturale aparțin clădirile pe care le vedeți. Cu această ocazie veți reuși să priviți cu alți ochi clădirile pe lângă care treceți.

Fiecare vânătoare de comori va avea și premii oferite de partenerul nostru Igloo: prima echipă care ajunge înapoi la punctul de întâlnire cu toate indiciile descoperite va primi un premiu constând în publicații Igloo.

Pentru fiecare vânătoare de comori permitem accesul a 30 de persoane care se pot înscrie atât individual cât și pe echipe. Pentru a participa la oricare dintre evenimente vă puteți înscrie prin formularul de înscriere, disponibil mai jos, iar participarea vă va fi validată prin email.

După completarea formularului de înscriere, prin email vi se va transmite confirmarea la participare sau o sugestie pentru reprogramare în caz că intervalul orar respectiv este complet. Veți primi prin email de asemenea și punctul de întâlnire la care ne vom întâlni unde veți primi informațiile cu indiciile și harta pentru explorarea urbană.

Tariful vânătorii de comori este de 40 lei/ persoană, iar copiii până în 12 ani au gratuitate.

Partenerii noștri în proiect sunt InCotroceni, Cronicari digitali, Igloo, Bazar de Cotroceni și Romanian Design Week Design Go!

Evenimentul poate suferi modificări în funcție de progniza meteo. Vom publica orice modificări intervenite pe parcurs. Vă rugăm urmăriți pagina de Facebook a evenimentului. Vă mulțumim!

Oct

2021

Traseu cultural și hartă digitală pe urmele caselor de muzicieni din București

Pe 2 noiembrie 2021, Asociația Opus lansează site-ul bilingv casedemuzicieni.ro, un proiect co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul programului București – Oraș deschis 2021. În premieră, inițiativa aduce în atenție casele unor mari muzicieni care au locuit în București, din secolul al XIX-lea și până aproape de prezent (de la Anton Pann, Alexandru Flechtenmacher, C. C. Nottara, George Enescu și până la George Georgescu, Dinu Lipatti, Dan Mizrahy, Ion Voicu, Mihail Jora, Constantin Silvestri, Cella Delavrancea, Ștefan Gheorghiu, Silvia Șerbescu, Iosif Sava, Maria Tănase, Emilia Petrescu, între alții), reunite pe o singură hartă digitală și documentate prin intermediul unui site dedicat acestora.

Proiectul își propune să pună la dispoziția tuturor utilizatorilor de internet informații esențiale despre patrimoniul material, imobiliar al Capitalei (fiind vorba, în bună parte, despre spații cu semnificație istorică), totul corelat cu povestea marilor personalități ale culturii muzicale românești care le conturează un profil distinct și viu până astăzi în memoria afectivă a orașului București.

Este vizat un public de toate vârstele, interesat să cunoască povestea orașului, care având acest ghid online la dispoziție, este invitat la plimbare pe străzile Bucureștiului. Cei plecați în căutarea acestor imobile (și nu numai ei) vor găsi pe site-ul casedemuzicieni.ro informații esențiale despre istoria culturală a Bucureștiului redactate de muzicologii și, în același timp, realizatorii de emisiuni la Radio România Muzical (Ioana Marghita, Ștefan Costache, Larisa Clempuș, Monica Isăcescu, Petre Fugaciu), informații oferite de arhitecții implicați în demersul de față despre casele ce fac subiectul proiectului (cele mai multe texte aparținându-i arhitectei drd. Andreea Mihaela Chircă), însoțite de fotografii actuale (realizate de Andra Aron, fotograf profesionist, absolventă a Facultății de Regie-Film și TV), dar și extrase din arhive. Daniel Ivașcu, artist vizual și graphic-designer a asigurat realizarea site-ului și concepția sa grafică, iar traducerea îi aparține Mariei Monica Bojin.

Proiectul este unul interactiv, în sensul în care a adresat o invitație tuturor celor care dețin informații despre case în care au locuit muzicieni și pentru cei care descoperă în plimbările lor case cu plăcuțe comemorative, de a le semnala sub forma unor mesaje transmise pe pagina de Facebook a proiectului (Case de muzicieni), urmând ca propunerile să fie integrate pe site și în hartă, după verificarea lor, specificându-se numele celui căruia i se datorează completarea respectivă.

Finalizarea celor două activități principale (realizarea hărții digitale și a site-ului casedemuzicieni.ro) va fi marcată de un eveniment de lansare, pe 2 noiembrie 2021, ora 16.00, la care va participa Formația „Imago Mundi” – ce promovează muzica veche românească într-o abordare modernă – la Casa Memorială „Anton Pann”, în ziua în care se împlinesc 167 de ani de la trecerea la cele veșnice a compozitorului, culegătorului de muzică tradițională și profesorului Anton Pann.

Proiectul a fost co-finanțat de Primăria Capitalei prin ARCUB, în cadrul programului „București – Oraș deschis 2021”. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.

Organizator: Asociația “Opus”.
Sponsori: BRD și doamna Ioana Georgescu Răileanu.
Parteneri: Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național „George Enescu”, aiciastat.ro, e-zeppelin.ro, Igloo, Asociația „Da’ De ce”.
Partener media principal: Radio România Muzical.
Parteneri media: Radio Trinitas și Verbsdescribsus.

Sep

2021

Via Transilvanica în 10 borne văzute și nevăzute

Atunci când am pornit la drum pe Via Transilvanica, drumul care unește România de la nord la sud, am preluat rolul de Istoric. A fost un adevărat„Heritage trip”, parte din proiectul „Zi de România” alături de Cronicari Digitali, Raiffeisen Bank și Autoklass România. Ne-am propus să creem o monografie digitală cu optimism și eu am avut misiunea de a documenta istoria locurilor și a comunităților etnice pe care le-am întâlnit. Aceste istorii vor fi așternute alături de legende, mistere, tradiții, obiceiuri, sunete, gusturi, și toate vor fi integrate în monografia care se „scrie” alături de mulți oameni minunați. Mai precis, monografia va documenta bornele văzute și nevăzute pe drumul care unește țara de la un capăt la celălalt, pornind de la Putna până la Drobeta Turnu Severin, cale de 1400 de km, fiecare kilometru marcat de câte o bornă de andezit, traversând 10 judeţe și 62 de comunităţi şi aşezări.

Cam 20 km pe zi, timp de 2 luni. Atât ar dura să străbatem Via Transilvanica de la prima bornă până la ultima. Acest borne unice sunt sculptate cu inspirație de sculptori ce participă la taberele de sculptură din nucleul Viei, la grădina creativă din cadrul Tășuleasa Social. Și între aceste borne am întâlnit nu zeci, ci sute de locuri minunate, oameni și comunități cu povești incredibile. Astfel mi-am dat seama că Via Transilvanica este singurul loc unde te bucuri că nu iese soarele, că te-ar durea ochii de la atâta frumusețe. Și acum, la rece, am încercat să selectez o mică parte din locurile pe care le-am descoperit, ca un „teaser” ca să vă conving să porniți și voi într-o călătorie inițiatică pe Via Transilvanica. Acesta nu este un top, nu este o ierarhie, este doar o bucățică din sufletul meu care s-a întâlnit cu sufletul Viei și cu file din cărțile de istorie pe care le-am luat la cercetat. Cu siguranță e ușor nedrept să fac această selecție subiectivă, așa că îmi cer scuze în avans față de toate locurile minunate ale căror povești nu le aștern aici, însă care și-au lăsat puternic amprenta în sufletul și în mintea mea. Și îndrăznesc să le fac o promisiune-manifest: cu siguranță mă voi întoarce la voi!

1. #Aiciastat Mihai Eminescu, la Mânăstirea Putna

#Aiciastat și a ctitorit domnitorul Ștefan cel Mare, dar și poetul Mihai Eminescu la Mânăstirea Putna, în inima Moldovei. Dacă sunteți în căutare de mistere, locuri mai puțin cunoscute, artefacte ale istoriei, oameni cu poveste, puteți începe de aici, de la Putna, km 0 al Viei Transilvanica și anul 1466 pe firul cronologic al istoriei, când a fost ctitorită de Ștefan cel Mare, după victoria pe care a obținut-o împotriva turcilor la Chilia. În Letopisețul anonim al Moldovei, se spune că după cucerirea Cetății Chilia, în luna ianuarie 1465, Ștefan cel Mare s-a întors cu toată oastea la Suceava, poruncind mitropolitului, episcopilor și tuturor preoților „să mulțumească lui Dumnezeu pentru ce i-a fost dăruit lui…”. Astfel că pe 10 iulie 1466 a început zidirea mânăstirii cu hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”.

Biserica a trecut prin multiple refaceri, ba chiar Vasile Lupu a refăcut-o din temelie între anii 1653 – 1662, apoi a fost restaurată succesiv, cu unele modificări, de mitropolitul Iacov Putneanul, în a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, de arhitectul austriac Karl Romstorfer în 1902 și de Direcția monumentelor istorice, în 1961-1975. Recent a fost adăugată pictura interioară.

Turnul de la intrare supranumit “Turnul lui Eminescu” are un arc boltit prin care se intră în incinta mănăstirii și are pe fațadă stema Moldovei. Turnul a fost zidit în anul 1757 în vremea domnitorului Constantin Racoviță. Deoarece poetul Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici și cu alți participanți la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au înnoptat în acele zile în sala de la etaj, turnul și-a luat numele după poet.

2. #Aiciastat Daniil Sihastrul, în chilia săpată în stâncă cu mâinile lui

Daniil Sihastrul, unul dintre sfătuitorii cei mai importanți ai domnitorului Ștefan cel Mare, și-a săpat aici în stâncă chilia unde a dus o viață aspră, de post, rugăciune și muncă și de unde l-a adăpostit pe Ștefan cel Mare și de unde îl sfătuia înainte de bătăliile importante. Despre Daniil Sihastrul se cunosc foarte puține lucruri, dar circulă multe legende. Una dintre tradițiile păstrate peste ani despre Daniil Sihastrul a fost așternută pe hârtie mult mai târziu, de marele cronicar moldovean Ion Neculce în lucrarea sa “O samă de cuvinte”. Alte tradiții despre el se păstrează și azi în satele și mânăstirile Bucovinei.

Se pare astfel că Daniil Sihastrul s-ar fi născut într-o casă de țărani într-un sat care aparținea de Rădăuți. Dorind o viață cu adevărat de sihastru, departe de lume și de frământările ei, monahul a părăsit târgul și Episcopia de Rădăuți și s-a retras la un schit în hotarul satului Laura (astăzi în comuna Vicovul de Sus în Suceava). Apoi a venit aici la Putna, unde a găsit această stâncă, în care a dăltuit cu greu un paraclis, la care se mai vede și azi pridvorul, naosul și altarul, iar dedesubt o încăpere, săpată tot în piatră, care îi slujea drept chilie. Vestea despre Daniil Sihastru s-a întins peste tot, mai ales în nordul Moldovei. Era căutat de mulțime de credinciosi, carora le citea rugaciuni.

Se spune că l-a adăpostit în chilia sa pe micuțul Ștefan cel Mare, copilul domnitorului Bogdan al Moldovei, refugiat în padure de frica unchiului său Petru Aron, ucigașul tatălui său. I-a prezis atunci că va avea un rol cheie în conducerea Moldovei. De atunci i-a rămas foarte apropiat, și l-a sfătuit înainte de bătălii și alte momente importante. Se spune ca însuși Daniil Sihastrul l-ar fi îndemnat pe domnitor sa ridice Manastirea Putna, în apropiere de chilia sa. La bătrânețe Daniil s-a retras spre Voroneț unde este și înmormântat.

3. Mormântul lui Traian Popovici, "Schindler de românia"

Povestea lui Traian Popovici născut în satul Colacu din Fundu Moldovei seamănă remarcabil de bine cu povestea din “Lista lui Schindler”. Și să știți că în curtea bisericii din sat este înmormântat el, un om de cultură, fiu de preot, avocat și primar al orașului Cernăuți care a salvat peste 20.000 de evrei de la deportare.

După eliberarea nordului Bucovinei de ocupația sovietică, armata română a masacrat acolo mii de evrei mai ales din mediul rural. În octombrie 1941 au început deportările de evrei din Cernăuți în Transnistria, la ordinul lui Ion Antonescu. Până la mijlocul lui noiembrie 1941 circa 28.000 de evrei din oraș au fost deportați și preponderent au pierit în Transnistria. Traian Popovici a protestat pe lângă autoritățile române, argumentând că deportarea evreilor producea grave daune economiei, deoarece dețineau poziții importante în industrie și comerț. Când a văzut că nu funcționează, a întocmit liste cu 20.000 de persoane care au fost exceptate de la deportare – cel mai mare număr de evrei salvați de la moarte de o singură persoană în timpul Holocaustului – înfruntând pe Antonescu și pe guvernatorul Bucovinei, generalul Corneliu Calotescu, care aplicase cu brutalitate politica fascistă. În primăvara lui 1942 Popovici a fost destituit din funcție din cauza acțiunilor sale.

Traian Popovici scria după război: “Acolo, o mare coloană de oameni se îndrepta spre exil: bătrâni sprijinindu-se pe copii, femei cu bebeluși în brațe, schilozii târându-și trupurile diforme, toți cu năframe în mână; ambalate și legate în grabă, pături, cearșafuri de pat, haine, boarfe și zdrențe; cu toții luați din casele lor și mutați în ghetou”.

El a murit în 1946 în acest sat, Colacu, unde tatăl său fusese protopop, și a fost înmormântat la umbra unui paltin, așa cum își dorise. Din păcate posteritatea l-a uitat, până când, în 1969 Yad Vashem i-a acordat post-mortem titlul de “Drept între Popoare”, primul de acest fel cu care a fost cinstit un cetățean român.

Biserica de lemn din Colacu datează de la 1800 și este inedit că are pe turlă semiluna sub cruce. Se spune că acest mic element îi îmbuna pe turci care dacă vedeau simbolul otoman, se îmbunau și nu distrugeau biserica.

4. #Aiciastat poarta lui Orban Balasz care astăzi se odihnește la Muzeul Porților Secuiești

Orbán Balázs este supranumit “cel mai mare secui” și a fost un scriitor, istoric și om politic secui, membru corespondent al Academiei Maghiare de Științe, etnograf pasionat de viața sașilor (da, ați citit bine, a vecinilăr săi de etnie, sașii!). A călătorit mult prin zona Odorheiului Secuiesc, vizitând aproximativ 500 de localități, urmărind obiceiurile localnicilor, descriind cultura și geografia zonelor. Fiind un pasionat fotograf, a făcut o multitudine de fotografii cu o valoare documentară inestimabilă astăzi. Și-a publicat studiile în reviste de specialitate. A scris în 1868 și o carte denumită: „Descrierea Ținutului Secuiesc” extrem de complexă și apreciată și astăzi printre cercetătorii din domeniu.

Pe domeniul său a ridicat pe o mică baie, precursoare a spa-urilor de mai târziu. Ea a devenit foarte apreciată și populară printre localnici. Orbán Balázs și-a dorit ca după moartea sa să fie îngropat aici, ceea ce s-a și întâmplat. Așa că nu e de mirare că aici a fost organizat Muzeul porților secuiești cât și Muzeul apelor minerale și al băilor Szejke, pe locul fostelor băi. Muzeul porților secuiești este o lecție vie de etnografie secuiască, are porți mai vechi sau mai noi, toate extrem de delicat sculptate și ornamentate. Aici se află atât poarta de la intrarea conacului lui Orbán Balázs (conac astăzi din păcate dispărut) cât și monumentul său funerar.

5. Odorheiu Secuiesc

Odorheiu Secuiesc, oraș străbătut de Târnava Mare, este amintit documentar încă din anul 1301, sub numele de Villa Olachalis. A fost atestat ca târg din 1458, apoi în 1558 a fost ridicat la rangul de “oraș liber”. În sec. al XIX-lea este amintit drept “Atena Secuiască”. Localitatea mărginită de Munții Harghita și de dealurile Târnavei este al doilea municipiu ca importanță al județului Harghita.

Se spune că este orașul școlilor, și vă provoc să vizitați acest oraș și să încercați să numărați edificiile clădite și închinate studiului și învățăturii. Iar Primăria din Odorhei, pe vremuri sediul Comitatului Odorhei este o clădire remarcabilă. Piatra de temelie a acestei clădiri spectaculoase a fost pusă în septembrie 1895 și a fost dată în funcţiune în 1897. Este clădirea cea mai impozantă a fostei Pieţe de Jos. A fost construită în stil eclectic în formă de “U”, conform planurilor arhitectului Sztehló Ottó. Constructorul său a fost inginerul Ferenczi Endre, însă un rol important i-a revenit şi arhitectului principal al oraşului, Haberstumph Károly.

Sala de consfătuiri este nestemata ascunsă, situată în capătul curţii închise. Este bogat ornamentată cu stucaturi, picturi de perete şi de tavan şi care, din anul 2003, și poartă numele de Szent István (Sfântul Ştefan, foarte important pentru comunitatea secuilor). Este sala cea mai reprezentativă a oraşului, care găzduieşte şi simpozioane, conferinţe, concerte de înaltă calitate, festivaluri şi alte evenimente.

6. Biserica Fortificată Sfânta Margareta din Mediaș

La Biserica fortificată Sfânta Margareta cu al său Turn al Trompeților înclinat (ba chiar unul dintre cele mai înclinate din lume!) ne aflăm în anul 1460 pe firul cronologic al istoriei. A fost construită între 1460-1488 în stil gotic și este cunoscută pentru că aici a fost închis Vlad Țepeș în urma unui conflict cu regele Ungariei, Matei Corvin. Și tot aici principele transilvănean Ștefan Báthory a fost ales în funcția de rege al Poloniei. Orga este una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut, este construită în 1755 de Johannes Hahn, originar din Levoca și stabilit la Sibiu. Surpriza a fost că am asistat la un concert de orgă spontan (cu talentata Edith Toth)! Altarul bisericii este de fapt un triptic, a fost realizat în 1480 la Viena. De unde știm asta? Ei bine, altarul portretizează patimile lui Iisus, iar sub brațul drept al lui Iisus crucificat apare imaginea Vienei.
Pe pereții interior sunt expuse mai mult covoare orientale, donații din secolul al XVI-lea. În biserică se poate admira și cea mai veche cristelniță de bronz din țară dar și multe alte piese parcă de muzeu. De exemplu, baldachinul amvonului a fost construit in 1679 de meșterul Sigismud Moess.

Biserica fortificată Sfânta Margareta din Mediaș, este unul dintre reperele istorice și arhitecturale importante pentru comunitatea săsească. Poate Rapunzel ascunsă în turnul său înclinat, poate Barbă Albastră își ține încă ferecate cele 6 soții aici, în orice caz avem multe mistere și istorii de descoperit la Mediaș.
Mediaș a fost unul dintre orașele de scaun ale Transilvaniei (Siebenburgen). A fost numit și “orașul Soarelui” și se spune că a fost construit de francmasoni. Aici au renăscut meșteșugul sticlăriei la Atelier Stycle și al fabricării cahlelor de teracotă cu motive tradiționale la Fabrica de Teracotă ce datează de la 1906.

7. Biserica Fortificată din Axente Sever

Axente Sever este un sat din județul Sibiu care inițial se numea Fraua, dar a luat numele revoluționarului pașoptist Ioan Axente Sever în 1931 pentru a-i onora memoria. Axente Sever a fost un profesor de latină și română, la Colegiul Sf. Sava din București. El a mers printre țărani pentru a populariza printre ei idealurile revoluției de la 1848. În august 1848, s-a întors în Transilvania unde a participat la a treia adunare de la Blaj și a fost alături de Avram Iancu la rezistența din Munții Apuseni.

Biserica de aici nu a fost fortificată de la început: ea a fost construită în primii ani ai secolului XIV, în 1322, urmând ca ulterior să fie fortificată. Este o biserică-sală cu nava pătrată și cu cor pentagonal. Este una din puținele biserici din Transilvania care au turnul clopotniță deasupra corului. Incinta, construită simultan cu lucrările de fortificare ale bisericii, are un traseu oval, curtinele, înalte de 6–8 m, fiind prevăzute cu metereze și contraforți. La interior, zidurile par mai scunde, din cauza nivelului ridicat al curții.

În timp au fost adăugate şi cămările de provizii şi drumul de strajă de deasupra acestora. Biserica nu a servit doar ca lăcaş de cult, ci şi ca adăpost în timpul invaziilor şi ca depozit pentru cereale şi carne. Aici exista un Turn al Slăninilor (ca în majoritatea bisericilor săsești și secuiești) unde fiecare familie îşi depozita slănina. Pentru a nu fi confundate, familiile îşi marcau bucăţile de slănină.

Fostele cămări de depozitare au fost transformate într-un „Muzeu cetate”. Prin intermediul machetelor, hărţilor şi a diverselor exponate, Muzeul dezvăluie uimitoare poveşti legate de viaţa coloniştilor saşi. Alături de muzeu au fost amenajate şi camere pentru primirea oaspeţilor, o ocazie deosebită de a locui chiar în fostele cămări unde, în urmă cu patru secole, saşii se adăposteau de atacurile turcilor.

8. Castelul Brukenthal din Micăsasa

#Aiciastat baronul Samuel von Brukenthal, guvernatorului Transilvaniei în secolul al XVIII-lea. Castelul din Micăsasa este însă mai vechi, datează din secolul al XVI-lea. În timpul comunismului castelul a servit drept sediu CEC, apoi ca sediu al școlii, urme care și azi se observă foarte bine. În vitrinele unde altădată erau păstrate obiectele familiei Brukenthal, se mai văd azi doar niște urme de vase.

Castelul se află în apropierea bisericii medievale din Micăsasa, monument istoric situate chiar în centrul satului. Este inedit că a fost folosită jumătate ca biserică reformată și jumătate ca biserică romano-catolică. În corul bisericii medievale (actuala parte catolică a edificiului) se păstrează bolta pe ogive, tabernacolul și sedilia, toate caracteristice stilului gotic.

9. #Aiciastat și a învățat Regele Mihai, la Vila Klaus

#Aiciastat industriaşul Max Auschnitt, prieten bun cu Carol al II-lea, în Vila Klaus. Ca să intre în graţiile regelui, Auschnitt s-ar fi oferit să găzduiască întreaga clasă palatină a regelui Mihai, timp de un an. Clasa Palatină a fost o clasă specială de elevi formată în anii 1940 la cererea Regelui Carol al II‑lea al României, pentru educația fiului său, Voievodul Mihai, care mai târziu a ajuns să fie Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Elevii clasei au fost atent selecționați, astfel încât viitorul rege să intre în contact cu alți copii, din toate păturile sociale: fii de țărani, de intelectuali, de industriași etc. După moartea Regelui Mihai, singurul supraviețuitor al Clasei Palatine a rămas Lascăr Zamfirescu. Programa școlară era diferită de cea a altor licee din țară prin faptul că avea așa numitele lecții de sinteză prin țară care presupuneau diverse călătorii.
Vila Klaus a fost construită la începutul secolului XX, pentru conducerea uzinei de atunci, servind de asemenea drept casă de relaxare și de vânătoare. Fosta uzină avea domenii foarte mari, zona muntoasă din împrejurimi aparţinea de ea şi avea multe cantoane, iar vila era probabil şi un centru de administrare pentru conducerea sectorului silvic al uzinei.

Iniţial pe aceste locuri se afla un lac de acumulare, pentru reglarea cursului Bârzavei, deoarce pe râu se transportau buşteni, drept combustibil pentru uzina din Reşiţa. Se scoteau buştenii din munte, de pe Semenic, şi se depozitau pe malurile Bârzavei. La un moment dat se deschidea stăvilarul din zona Vilei Klaus, şi pornea un şuvoi de apă care ridica toţi buştenii de pe maluri şi îi ducea până la Reşiţa, jos. După ce s-a construit barajul Breazova, în 1904-1905, atunci s-a desfiinţat barajul și s-a construit vila, din poveştile reşiţeanului Mircea Rusnac, doctor în istorie.

Se pare că şi Nicolae şi Elena Ceauşescu ar fi trecut pragul vilei. Astăzi este tabără de vară pentru copii. A fost abandonată timp de 10 ani, dar a fost redeschisă în 2019 cu ocazia filmării unei emisiuni TV.

10. #Aiciastat și a pașit Principele Carol de Hohnezollern Sigmaringen

#Aiciastat și a pașit Principele Carol de Hohnezollern Sigmaringen când a coborât incognito de pe vaporul care îl aducea pe tărâmul unde urma să domnească, la Drobeta. Mai precis, pe 8 mai 1866, prințul Carol I debarca incognito la Severin pentru a prelua conducerea României. Pe chei se aflau o mulțime de oameni, nu pentru că își așteptau regele (despre care nu știau nimic), ci pentru că era Duminica Rusaliilor, iar lumea ieșise la plimbare. Acest loc este astăzi comemorat cu o lespede pe care sunt inscripționate cuvintele lui Carol I când a pășit pentru întâia oară pe pământ românesc: „Punând piciorul pe acest pământ sacru, m‑am și făcut român”. Această lespede a fost dezvelită în 1939 de către regele Carol al II‑lea.

Carol I a fost înscăunat la 10 mai 1866 și a avut o domnie de 48 de ani, una din cele mai prospere perioade pentru România, o perioadă de independență și dezvoltare.

Sper că v-am convins de identitatea unică și puternică a Viei Transilvanica, drumul de 1.400 de km care unește România de la Putna la Drobeta și îi descoperă „culoarea”, gustul, formele și caracterul. Iar eu aștept cu nerăbdare realizarea celorlate două tronsoane din județele Hunedoara și Alba, motiv în plus să mă reîntorc pe Via Transilvanica cu forțe proaspete.

Atenție: parcurgerea traseului, chiar și a unei porțiuni din el, poate da dependență! Via Transilvanica este o comoară care așteaptă să fie descoperită. Este în continuă schimbare, ca noi toți de altfel, așa că ceea ce descoperiți astăzi poate fi ușor diferit mâine: drumurile se mai schimbă, chiar și munții se înalță cu câțiva milimetri pe an, nu-i așa? Via Transilvanica poate fi și ca un joc cu pioni și zaruri. Mai țineți minte jocul copilăriei: Piticot? Arunci cu zarurile și poposești undeva unde își este menit. Dacă ai noroc sari 2-3 etape, dacă nu, te duci înapoi unde mai ai ceva de descoperit. Eu am simțit că am plecat la drum „Piticot” și am ajuns la destinație puțin mai mare.

Surse:
– https://www.adevarul.ro/amp/1_5c33400fdf52022f75582782
– https://www.viatransilvanica.com/ghid
– Theodorescu, Răzvan et al, „România în patrimoniul UNESCO”, Monitorul Oficial, București, 2019
– Oltean, Radu, „Cetăți și castele și alte fortificații din România. Volumul I. De la începuturi până către anul 1540”, Editura Humanitas, București, 2020

Jun

2021

Casa Silviei Șerbescu din Sf. Constantin, o casă cândva binecuvântată

“Există case care-ți oferă doar un adăpost în care să-ți poti duce existența mai confortabil sau nu, și nimic mai mult. Dar există și case binecuvântate care prin carisma lor devin ca un membru al familiei, case care nu neaparat prin luxul sau originalitatea lor ajung să fie iubite ca o rudă apropiată de cei care le locuiesc! Locuințe în care a domnit armonia și în care ai petrecut multe momente fericite alături de cei dragi. Nu le uiți toată viața, iar uneori noaptea visezi că ești încă acolo, ocrotit de întunericul pereților tăcuți din jur.”

Așa a fost și cea de-a doua reședință a pianistei Silvia Șerbescu între anii 1932-1965, evocată de fiica sa, pianistă la rândul ei, Liana Șerbescu. Mai precis, este vorba de casa construită de Silvia Șerbescu împreuna cu soțul ei, ing. Florian Șerbescu în 1932, pe str. Sf. Constantin la nr. 27, după ce s-a mutat din reședința sa din Strada Profesorilor, despre care am scris aici.

În această casă binecuvântată din Sf. Constantin a copilărit și Liana Șerbescu. Pentru a evoca această locuință interesantă și niște vremuri “muzicale” speciale, am avut onoarea să îi iau un interviu doamnei Liana Șerbescu pe parcursul a mai multe luni de conversații calde și plăcute. Liana Șerbescu este o Doamnă cu “D” mare, pe care am norocul să o am mătușă și are un dar aparte de povestitor, o voce caldă și plăcută, o răbdare și o înțelepeciune ce transpar din toată ființa ei. A trecut prin multe încercări ale vieții, dar și-a dedicat o mare parte din timpul său Muzicii. Vă las în ceea ce urmează firul povestirilor ei cu care m-a încântat și pe mine.

INTERVIU CU PIANISTA LIANA ȘERBESCU

Din preocupările dvs. și din interacțiunea dvs. online se observă că iubiți orașul în care v-ați născut. De asemenea ați păstrat o mulțime de fotografii de familie cu case frumoase din oraș. Care sunt primele dumneavoastră amintiri cu orașul București?

Este adevărat că am iubit întotdeauna Bucureștiul, la început poate doar cu admirația inocentă pe care ți-o lasă primele impresii din copilărie a căror amprentă rămâne pe veci. Dar mai târziu, scurgerea anilor nu a facut decât să schimbe unghiul de privire, îmbogățit și el prin noi perspective, însă nicidecum micșorat față de atașamentul inițial.

M-am născut pe o stradă idilică, ce pornește din Calea Plevnei colț cu Vasile Pârvan și se termină cu B-dul Schitu Măgureanu, strada care urca dealul spre Știrbei Vodă și forma latura sudică a Parcului Cișmigiu. Primele mele repere urbanistice au fost așadar la un capăt Biserica Sf. Constantin și Elena, monument istoric din 1785, și Cișmigiul în capătul opus. Iar inima Cișmigiului era pentru mine izvorul lui Sissi Ștefanidi, statuia de marmură a mamei îndurerate de moartea fetiței ei, cum îmi povestea tatăl meu, călăuza mea în parc și tovarășul meu de joacă. Fiecare plimbare în Cișmigiu începea cu pelerinajul pios la cele două izvoare, întâi la Sissi apoi la izvorul dinspre str. Știrbei Vodă, denumit abia mai târziu Izvorul Mihai Eminescu. Ritualul devenise clasic: ne lăsam pe vine și beam din pumni apa înghețată a celor două surse. Apoi se continua plimbarea, iar daca aveam noroc, expediția se termina și cu o plimbare magnifică cu barca pe lac!

Altă atracție era misterioasa Cetățuie, în vârful dealului la capătul opus intrării din Bd. Elisabeta. De acolo, pe timp de iarnă cu zăpadă multă (cum erau iernile de atunci), coboram cu săniuța pe versantul dinspre Schitu Măgureanu! Momente de inegalabilă fericire!

Între acești doi poli ai străzii Sf. Constantin, “Ulița Copilăriei mele”, se scurgea existența mea zilnică, uneori și cu unele salturi mai îndepărtate la Ateneul Român, când avea Mama concert, sau la Operă, unde ajungeam traversând Cișmigiul. Acolo am vazut primele 3 spectacole din viața mea fiind încă foarte mică: ”Hänsel și Gretl” de Humperdinck și două opere ale compozitorului român Alexandru Zirra: “Capra cu trei iezi” (1939) și “Alexandru Lapusneanu”, spectacol care m-a înfiorat la fel de tare ca apariția Reginei rele din filmul “Snow White” de Walt Disney din aceeași perioadă! La marele cutremur din 1940 clădirea a fost atât de avariată, incat peste ani au preferat sa o demoleze complet, iar teatrul de Operă s-a mutat pe Splaiul Independenței.

Si pe strada Sf. Constantin ravagiile cutremurului au fost vizibile în mod dramatic. Casa noastră, zgâlțâită serios a rămas însă fermă, în timp ce vizavi de noi se vedeau casele vecinilor mutilate și cu balcoanele atârnând jalnic, ca “dinții florii soarelui” descrise de Topârceanu în Rapsodiile lui de Toamnă:

Floarea soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie,
C-or să-i cadă în țărână
Dinții de mizerie….

Cu scurgerea anilor, orizontul meu a crescut și a cuprins spații noi, ca Bulevardul Regina Elisabeta care urca spre Cercul Militar – lumea cinematografelor, unde pe ecran se continua mirajul basmelor auzite de mine în primii ani de copilărie. Venind dinspre Cismigiu, primul dintre ele era Boulevard Palace, cu filme scurte și documentare. Urma un cinema mai impozant – Capitol -, apoi două mai modeste – Femina și Regal, toate evident cu “ieșirea prin Sărindar”, faimoasa recomandare pe care o auzeai la megafon la sfârșitul spectacolului… În continuare, un cinematograf elegant, Trianon, și ultimul, sub Cercul Militar, cinema ARPA, unde se dădeau doar filme de groază. Pe acest Broadway al cinefililor bucureșteni am putut vedea “Mica Prințesă” cu Shirley Temple, fetița minune care devenise idealul tuturor copiilor din anii 30, “Vrajitorul din Oz” cu Judith Garland și “Orașul de Aur”, primele filme Tehnicolore înainte de 1940, sau faimosul duo, Stan și Bran, marii mei favoriți.

Monumentele îndrăgite s-au înmulțit simțitor în anii care au urmat, și chiar și în prezent, pe măsură ce acumulez noi noțiuni de arhitectură, istorie generală și istoria artei, lista lor nu face decât să crească.

Inima Cișmigiului pentru Liana Șerbescu: Izvorul Sissi Stefanidi. Scultura realizată de Ion Dimitriu-Bârlad din piatră de Bașchioi a fost amplasată în 1927 în Parcul Cișmigiu.

Liana și Silvia Șerbescu la plimbare pe stradă

Dar amintiri din casa în care ați locuit?

Cele mai vechi amintiri din casa noastră se leagă de dormitorul părinților mei. Deși aveam o cameră a mea personală, pe când eram încă foarte mică, Mama ma aducea în dormitorul părintesc și apropia patuțul meu de latura ei de pat. Adormeam ținând-o de mână. Convenția era că așa va rămâne toată noaptea. Se întampla însă ca uneori să mă trezesc în timpul nopții și să constat că “am fost trădată”, că Mama și-a retras mâna dintre barele pătuțului meu și doarme liniștită în patul ei. Izbucneam în hohote de plâns, si această traumă din copilărie nu a pierdut din intensitate nici până acum!

A doua amintire e legată de sanctuarul muzicii – camera din față, unde o vedeam pe Mama de la distanță așezată la pian. Era ca o icoana în lumea ei îndepărtată, revărsând unde de muzică din concertul Nr. I de Liszt sau din Appassionata de Beethoven. Deasupra pianului se afla o etajeră cu fotografiile celor trei profesori venerață de la Paris: Alfred Cortot, Lazare Lévy si M-me Blanche Bascourret de Guéraldi. În fața Mamei atârna un portret mare al bunicii mele, Eliza Chelaru Bunescu, decedată cu câteva luni înainte de naștere mea. O priveam cu evlavie din pragul ușii, apoi mă întorceam în camera mea la caietele mele de colorat și Abziehbild-uri.

Silvia și Liana Șerbescu în 1938 - A fost odată

Liana Șerbescu lângă pianul mamei sale în 1938 — Liana Șerbescu lângă pian în 1938. Se observă portretul Elizei Bunescu Chelaru, mama Silviei, în dreapta lămpii

Silvia Șerbescu cântând la pian în 1938 — Silvia Șerbescu în 1938 cântând la pian sub privirea protectoare a fotografiilor profesorilor de la Paris (pe etajera de pe perete)

Părinții Lianei - Silvia și Florian Șerbescu

Liana Șerbescu copil, cu părinții și pictorița Corina Lecca în sufragerie, pe fundal se vede pianul Silviei de la intrare. 1938

În balconul casei din care se cobora în grădină în 1950. Liana Șerbescu alături de părinții ei, Florian și Silvia

Care este povestea casei din Str. Sf. Constantin?

Casa de pe Str. Sf. Constantin la nr. 27 a fost construită de Silvia Șerbescu, Mama mea, împreună cu soțul ei, ing. Florian Șerbescu, tatăl meu, în 1932. Întorși de la Paris în 1926 unde fuseseră pentru un an la studii, Silvia aduce ca trofeu un “Premier Prix” și o “Diplôme de Concert” de la “ École Normale de Musique” din capitala Franței, iar Florian vine și el cu o diplomă de la “École Supérieure d’Électricité”. Tânăra pereche e încă nevoită să mai rămână în locuința părinților Silviei, în casa profesorului Gh. Chelaru din str. Profesori nr. 4, până își vor consolida puțin situația materială. După cățiva ani de mici economii realizate din salariile lui Florian, inginer la CFR, și cu ajutorul unor împrumuturi în familie și la “Societatea pentru Construcții de Locuințe Ieftine” din București, în 1931 cumpără un teren de 364 m.p. pe strada Sf. Constantin. Locația era ideală, strada fiind linistită, fara tramvaie sau circulație multă, și chiar în inima orașului, la câteva minute distanță de parcul Cișmigiu!

În anul 1932 începe construcția imobilului în stil Art Deco, probabil opera arhitectului aromân Arghir Culina. Casa fusese destinată sa fie o locuință familială cu două apartamente, la parter și etaj. Dar cum planul urbanistic al Municipiului Bucuresti cerea ca orice nouă clădire să aibă minimum două etaje, se construiește și o garsonieră la etajul II (formată dintr-o singura cameră cu dependințe la nivelul camerelor de serviciu, a podului comun folosit ca spălătorie) și a unei terase care ocupa o mare parte din acoperiș. Sotii Șerbescu se mută în acea garsoniera si inchireaza celelalte două apartamente compuse din câte cinci camere, ca sî mai poată plăti din datoriile ipotecare de la Bancă. Acolo se naște și fiica lor Liana, adică subsemnata! Odata cu venirea pe lume a acestui nou vlăstar al familiei era nevoie de spațiu mai mult. Silvia și Florian se coboara deci în apartamentul de cinci camere de la etajul I, și închiriază în continuare doar apartamentul de la parter, garsoniera cu terasa și două camere de la subsol, unde se mai aflau și alte dependinte (pivnițe, rezervorul pentru calorifer și un garaj).

Câțiva ani mai târziu, când chiriașii de la parter, familia Badan se repatriază în Elveția, soții Serbescu coboara încă un etaj fiindcă apartamentul de jos beneficia și de o gradină maricica în dosul casei, despărțită printr-un zid înalt de piatră de restul locuințelor dinspre stradă. Un fel de “secret garden” ideal pentru micuța Liana.

Acest cuib fericit, casa construită cu truda din munca proprie, avea sa se transforme însă în anii de după război într-un grav cap de acuzare în dosarul familiei Șerbescu: dovada ca au fost exploatatori, proprietari de o locuință cu chiriași! În 1948, Florian Serbescu este dat afara din funcția de Subdirector la Directia Tracțiunii din CFR, și rămâne doi ani fără slujbă. Din fericire, în toamna anului 1948 Silvia fusese numita profesoară la catedra de pian a Conservatorului “Ciprian Porumbescu” din București, încât în casă exista totuși un salariu. Dar în 1950 când are loc Nationalizarea Locuintelor si inginerul Șerbescu nu figureaza ca fiind ”in campul muncii”, este încadrat în categoria “exploatatorilor” și i se naționalizeaza tot imobilul, inclusiv apartamentul în care locuia.

Ani de zile, până la plecarea în Olanda, familia a trebuit să plăteasca chirie la Stat pentru apartamentul pe care îl ocupau În casa construită de ei înșiși! În anul 1964 în vară, după o ultimă recidivă a bolii care avea să o răpună la scurta vreme, Silvia încearcă marea cu degetul și inainteaza consecutiv trei cereri de desnaționalizare a apartamentului în care locuia, către Presedintele Marei Adunări Naționale a RPR si către Președintele Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, explicând ca naționalizarea din 1950 fusese în cazul nostru o eroare. E mișcător de vazut cum marea artista, conștientă că mai avea doar puțin de trăit după cea de-a treia operație de cancer, pentru a le lăsa ceva urmașilor încearcă să uzeze de prestigiul de care se bucura în calitate de Artistă Emerită și Laureată a Premiului de Stat, și cere o reparare parțială a nedreptății făcute în trecut. Pentru asta e dispusă să foloseacă și ”limbajul de lemn” al timpului când scrie: “Țin să mentionez că atât eu cât și soțul meu am ințeles sa ne facem o situatie prin munca, care a culminat sub actualul regim, cand in afara de activitatea din țară am fost trimisa in Republica Cehoslovaca și in Uniunea Sovietică pentru a concerta. In afara de acest imobil ce l-am realizat cu munca mea și a soțului meu, si care s-a nationalizat probabil din eroare, nu am mai posedat nici în București și nici in alt loc vreo proprietate imobiliară, funciară sau de alt gen. Luptăm hotărât pentru pace. Silvia Șerbescu”. Cererile rămân toate fără răspuns și după decesul pianistei din aprilie 1965.

Casa copilăriei Lianei Șerbescu în 1983 — #Aiciastat Silvia Șerbescu între 1932-1965

Dariu Gavrilă, fiul Lianei, în fața casei din Sf. Constantin în 1983

Casa Lianei Șerbescu, un Trabant și un Fiat 1500 în fundal

Vă trageți dintr-o familie cu adânci rădăcini muzicale. Cum a fost să creșteți într-o astfel de familie?

Aveți amintiri, obiecte, povești rămase de la stră-bunicul dvs. care compunea muzică corală?

Victorița Bunescu, fiica lui Ghiță Ionescu și soția lui Ioan Bunescu, bunica Silviei Chelaru Șerbescu

Ioan Bunescu alături de Silvia Chelaru (viitoare Șerbescu) și alte rude (fratele Silviei, Gigica și Tanța Mihalopol) prin 1910 — Ioan Bunescu alături de Silvia Chelaru (viitoare Șerbescu) și alte rude (fratele Silviei, Gigică, și Tanța Mihalopol) prin 1910

Printre strămoșii din partea Mamei s-au numărat mulți muzicieni, unii cu studii la Conservator dar neprofesioniști, alții care și-au facut din muzică chiar o profesie, devenind profesori, dirijori de cor sau compozitori (în special de muzică liturgică sau patriotică). Cei mai importanți, cum am învățat la cursul de Istorie a Muzicii Românești ținut de prof. George Breazul pe când eram în anul IV la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” în anul 1954, au fost compozitorul Ghiță Ionescu (1838-1910) si ginerele lui, Ioan Bunescu (1852-1928), tatăl bunicii mele din partea Mamei – Eliza Bunescu Chelaru.

Ghiță Ionescu era dirijor de cor, profesor de muzică la mai multe licee din capitala și compozitor de muzica liturgica. La 10 Mai 1881, când România a fost ridicată la rangul de Regat, Gh. Ionescu a compus un imn – „Zece Mai” pentru care a fost decorat de regele Carol I personal. Printre alte lucrări importante ale lui Gh. Ionescu se numara si o Antologie Psaltica de Cântări Bisericești (1862) și o Culegere de Cântece de Stea (1906).

Ioan Bunescu, căsătorit cu Victorița, fiica lui Ghiță Ionescu, a fost dirijor de cor la mai multe biserici din Bucuresti, printre care și biserica Zlătari, unde a cântat în cor și tânărul George Georgescu, viitorul dirijor al Orchestrei Filarmonice din București. A fost și dirijorul Patriarhiei. A compus printre altele un Repertoriu Choral Religios, călduros recomandat în revista DOINA, nr. 25, din 15 Septembrie 1884, Foaie Musicală și Literară care „apare în toate duminicile, iar in timpul verei de două ori pe lună”. Iată cum își începea recenzistul recomandarea: „D-l I. Bunescu, dirigintele chorului Mitropoliei, a compus o leturghie pentru chor mixt, care va apărea în curand în Editura Gr. Luis. Aceasta composiție împlinește un mare gol în musica religioasă. Ea este de un mare interes tuturor persónelor care se ocupă de musică; în parte fórte mult profesorilor și învățătorilor…”.

Liana cu rudele sale (Dan Sersea și Tanti Lizica) — Liana în gradina Elenei Bunescu-Nițulescu prin 1938. De la stânga la dreapta: Lizica (fiica Elenei), Liana copilă, Dan Sersea în picioare (bunicul meu și fiul Constanței Bunescu, sora Elenei) si Elena Bunescu-Nițulescu

La ce vârstă ați început să studiați pianul?

Contactul meu cu muzica s-a produs cu mult înainte de-a fi aflat ceva despre acești predecesori muzicali din familie, si anume direct prin Mama mea, Silvia. Necesitatea de-a face muzică după exemplul ei a devenit la fel de invadatoare și vitală ca aerul pe care-l respirăm, de care nu te mai poți lipsi din clipa în care l-ai inspirat pentru prima data!

Fiind o pianistă consacrată când m-am născut eu, invitată să cânte în fiecare stagiune cu Orchestra Filarmonicii și cu Orchestra Radiodifuziunii din București, Silvia nu simțea nevoia să-și proiecteze propriile frustrări asupra copilului și să-l oblige să renunțe la joacă pentru a face exerciții fastidioase la pian. Mi-amintesc perfect de momentul crucial, cand am rugat-o eu pe Mama să mă învețe și pe mine să cânt la pian. Nu a fost sub impresia vreunui strălucit concert al Silviei de la Ateneu, care se sfârșea cu ropote de aplauze, nici sub impresia Sonatei de Liszt auzită adeseori acasă… A fost într-o seară oarecare, când pentru a mă distra îmi cânta la pian o melodioara îndragită de mine – „Es tanzt ein Bi-ba-Butzemann”, iar eu dansam prin casă. A fost momentul magic cand în mine s-a produs un click, momentul de revelație subită care m-a făcut s-o implor pe Mama sa-mi dea și mie lectii de pian!

Silvia nu avea timp pentru începători, așa că a apelat la eleva ei preferată de la Conservatorul Pro Arte, unde fusese numită profesoară la sfârșitul anilor ’30, Tony Fuhrmann, nascută Starek. Tony era o austriacă adorabilă pe care am iubit-o enorm. Vioaie, veselă, știa cum să mă ia, îmbinând lecțiile de pian cu lecturi din cărțile mele cu poze nemțești, sau învățăndu-mă scrierea gotică dintr-un vechi abecedar („eine Fibel”).

Liana cântând la 4 mâini cu Tony, prima ei profesoară de pian, Chicago, 1970

Soțul lui Tony, Edy Stein, fusese elevul bunicului meu Gh. Chelaru la Liceul Gh. Lazar. Cita adeseori fraze pe care bunicul meu le repeta la lecții pe vremea când ii fusese elev. Nu l-am cunoscut însă pe Edy decât după 1945, cand s-a înapoiat probabil din vreun lagăr de concentrare. Despre aceste probleme nu se discuta în prezența mea, si cum în România evreii nu purtau la piept sau la manecă banderola galbenă, sau steaua discriminatorie impuse de naziști în timpul războiului, nici nu bănuiam ce grozavii se petreceau în alte locuri. Edy a convins-o pe Tony in 1946 sa părăsească imediat România, și amandoi s-au expatriat întâi la Paris, apoi la Chicago, unde au format un Duo de Pian „Van Parys”. Prietenia dintre noi s-a materializat printr-o corespondență uriașă și plină de nostalgie. I-am vizitat in 1970 la Chicago cu ocazia unui turneu in SUA. A fost o întâlnire extrem de emoționantă! Corespondența cu Edy a continuat în anii ’80 și după moartea lui Tony, apoi s-a oprit și ea brusc…

Silvia Serbescu dand autografe dupa un concert la Arad — Silvia Șerbescu oferind autografe după un concert la Arad

Ați studiat pianul cu mulți profesori faimoși, printre care Constanța Erbiceanu, Cella Delavrancea, și chiar mama dvs., Silvia Serbescu. Cum ați perceput dumneavoastră experiența de a studia pianul cu mama dvs.?

Spre deosebire de credința împământenită că nu se pot da lecții în familie, în cazul meu relația mamă-fiică nu a deranjat cu nimic buna funcționare a relației maestru-discipol. Poate și fiindcă Silvia nu avea deloc o natură tiranică care să strivească inițiativele învățăcelului. Dimpotrivă, ea încerca să le stimuleze când nu contraveneau mesajului operei respective sau stilului de execuție al epocii în care au fost compuse. O altă trăsătură caracteristică pedagogiei Silviei Șerbescu: fără a crea false iluzii, ea încuraja enorm pe fiecare elev, reușind să obțină un potențial maxim de la fiecare prin încrederea pe care o trezea elevului în resursele proprii. Probabil că a mai existat un element favorabil care a ajutat la colaborarea noastră profesională în cei 5 ani de Conservator și în afara lor: nici eu nu am avut o natură rebelă, și asta nici măcar în anii de adolescență, iar încrederea pe care am avut-o în Pianista și Maestra Silvia Șerbescu a fost întotdeauna totală și absolută!

În casa în care v-ați născut, din strada Sf. Constantin, aveați două piane. Obișnuiați să faceți duete cu mama dvs.?

Silvia Șerbescu, dirijorul Constantin Bugeanu și Liana, după execuția Concertului de Bach pentru două piane în Do Major, la Ateneu în 1963

După decesul Silviei din 1965, ambele piane au fost plasate alăturat în fundul camerei de la intrare — Ambele piane amplasate alăturat în fundul camerei de la intrare după decesul Silviei din 1965

În anii războiului de care îmi amintesc foarte bine, inaintea vreunui concert simfonic Silvia canta la două piane cu eleva ei, Tony Fuhrman. Tony cânta reducția orchestrei la pianul doi. În primăvara anului 1944, cand au început bombardamentele în București și în alte locuri, Mama a vrut să salveze noua ei achiziție, un pian mare de concert marca Grotrian Steinweg, pe care reușise să-l cumpere după ani de zile de privațiuni. Pianul a fost ambalat împreună cu covoarele noastre persane cele mai frumoase pentru a fi expediate spre o destinație ferită de pericol din Gara de Nord. Acolo, în magazia gării l-a prins bombardamentul anglo-american din 4 aprilie 1944 unde a ars complet. Silvia nu a reușit să mai achiziționeze un alt pian de asemenea calitate, si a trebuit sa se multumeasca cu bătrânul ei Steinway din 1929, la care s-a mai adăugat un mic pian cu coada Förster, fabricat în Cehoslovacia. O pierdere pe care a regretat-o toată viața.

Nu am cântat în tinerețe cu Mama literatura pentru două piane, cu excepția ultimilor ei ani de viață. Cântatul la două piane avea doar un caracter utilitar, când vreuna dintre noi avea un concert simfonic și voia să se antreneze pentru cântatul în ansamblu. Atunci partea orchestrei se facea la pianul doi, fie de către Silvia fie de către mine. Nu am cântat deci literatura specifică compusă pentru Duo de pian. Ah, singura excepție a fost Concertul de Bach în Do Major, compus special pentru două instrumente cu claviatură și orchestră, pe care l-am executat atât la Ateneu, în concertul de Bach pentru unul sau mai multe piane, inițiat de dirijorul Const. Bugeanu în mai 1963, cât și în cadrul concertelor organizate de Conservatorul din București cu Orchestra Conservatorului în același an. Această ultimă execuție publică din 13 noiembrie 1963 a fost editată și pe CD-ul apărut la Electrecord în 2014 – Silvia și Liana Șerbescu în concert (EDC 1108/1109).

Care este o personalitate din lumea muzicii care v-a marcat?

Întâi a fost dirijorul George Georgescu, pe care-l vedeam în fiecare stagiune la Ateneu dirijând concertele Silviei. O amintire extrem de vie și acum, cu toate că face parte dintre amintirile mele cele mai vechi din copilărie, ma situează într-una din lojile de rangul I din stânga de la Ateneu, probabil loja Direcției Filarmonicii. Așteptam cu înfrigurare sfârșitul concertului Mamei, ca să pot fugi în camera artiștilor unde îi săream de gât lui George Georgescu, idolul meu! Mai târziu, integrala Simfoniilor de Beethoven și multe Poeme Simfonice de Richard Strauss au rămas repere de neuitat, care-mi revin în minte de câte ori reascult aceste opere. Georgescu avea o personalitate carismatică ce te cucerea din prima clipă când pășea pe scenă!

Mai târziu, în anii de studenție, o altă personalitate muzicală de geniu a preluat locul de favorit: Constantin Silvestri! Ne aflam în cea mai cruntă perioadă de teroare stalinistă: Georgescu fusese înlăturat de la Filarmonică și nu mai avea voie să dirijeze, Enescu părăsise România definitiv, iar repertoriul sălilor de concert era cenzurat de ideologii comuniști și redus la un numar mic de lucrări, majoritatea din muzica rusă și sovietică. De asemenea era interzisă orice muzică cu text religios sau carecter „mistic”. În acest context sumbru a apărut această noua stea de prim ordin: mă aflam în Anul I de Conservator, când la un concert dat în sala noastră de festivități l-am auzit pe profesorul, compozitorul și dirijorul Costi Silvestri, improvizând la pian după teme primite din public! Nu mai văzusem așa ceva… O altă amintire din aceeași perioadă sunt repetițiile cu public din ziua concertelor simfonice de la Ateneu, unde aveam acces gratuit în calitate de studenți. Silvestri reușise să înlăture multe tabuuri de repertoriu de pe atunci, si ne prezenta tot mai multe capodopere și din lumea oratoriilor, misselor și cantatelor de Bach, sau alți clasici. O revelație absolută nu numai ca repertoriu, ci și ca rafinament de interpretare care atingea adeseori Sublimul.

Un alt muzician uriaș, acesta din galeria artiștilor străini, care m-a marcat în anii mei de formare, a fost pianistul Sviatoslav Richter, pentru care aș fi fost dispusă să-mi dau și viața…

Care a fost prima dumneavoastră experiență muzicală în fața unui public?

Prima mea apariție publică în afara acelora din anii de școală a avut loc în 1956, într-un recital la Sala Studio (de la subsolul Ateneului), la care am cântat Fantezia în Do Major, op.17 de Schumann. Întâmplător la acel memorabil recital se afla în sală și Mihai Gavrilă, viitorul meu soț, dar nu atunci ne-am cunoscut.

Extras din ziarul "Informația Bucureștiului" din 12 Februarie 1959

Prima mea colaborare cu orchestra în schimb, cu Filarmonica „Oltenia” din Craiova din 1958, la care au venit și Silvia și alți prieteni din București, mi-a produs o impresie cu mult mai covârșitoare.

Liana și prietenii ei după concertul de la Craiova din 1957 - în parcul Romanescu

Liana și prietenii ei după concertul de la Craiova din 1957 - celebrare

Liana și prietenii ei după concertul de la Craiova din 1957 - pe podul cu lanțuri din Parcul Romanescu — Liana și prietenii ei (Theodor Costin, dirijorul Filarmonicii "Oltenia" și Mira Vulcanescu) după concertul de la Craiova din 1957 - pe podul cu lanțuri din Parcul Romanescu

Îmi amintesc de asemenea că după debutul meu din 1959 pe scena Ateneului, cu Concertul de Robert Schumann, cand m-am îmbolnăvit de o formă gravă de „gripă spaniolă” ce bantuia pe atunci, eram atat de fericita încât ma gândeam că acum pot să mor, fiindcă mi-am realizat idealul de-a cânta cu orchestra pe scena Ateneului! Niciodata nu am mai avut senzatia unei „împliniri” atât de intense ca atunci!

Ați avut turnee în numeroase țări, atât din fostul bloc comunist (fosta Cehoslovacie, Polonia, fosta Iugoslavie, fostul URSS), cât și din așa-zisa ‚lume liberă’ (Franța, Germania, țările nordice, Italia, Marea Britanie, Spania, Olanda și SUA). Ce diferențe ați resimțit între cele două lumi muzicale?

În țările blocului din Răsărit condus de Uniunea Sovietică, viața de concert era dirijată de Stat, cu părțile ei bune sau mai puțin bune. De exemplu, concertele simfonice se țineau întotdeauna de două ori: concertul propriu-zis și un Concert Educativ pentru elevi, de obicei în aceeași zi dimineața. La acesta din urmă era foarte greu să-ți păstrezi concentrarea la instrument, fiindcă însoțitorii elevilor nu reușeau să le țină în frâu turbulența, iar aceștia se mișcau în raza vizuală a solistului și făceau gălăgie. Acest tip de concerte „nerentabile” nu există în Vest. Dar țelul urmărit de concertele educative de la noi, de-a forma un public nou și în rândul tineretului, era desigur unul pozitiv și de aceea merita efortul. În privința publicului „de seară” însă nu pot spune c-am remarcat deosebiri esențiale între lumea melomanilor din cele doua lumi.

Ați cântat pe marile scene ale lumii, cu orchestre precum Orchestre des Concerts Lamoureux, Filarmonica din Stockholm, Orchestra de Radio și TV din Zagreb, Orchestra Simfonică din Praga, Münchener Kammeroper Orchester. Ce amintiri pregnante aveți alături de orchestrele cu care ați cântat?

Voi pomeni despre două colaborări „de pomină”…

În anul 1971 am primit invitația să cânt cu orchestra simfonică din Konstanz-am-Bodensee concertul nr. 1 de Chopin. Mai avusesem câteva concerte în DDR, dar aceasta era prima mea apariție în Bundesrepublik, și de aceea foarte importantă pentru mine. Trebuie să spun că în anii regimului comunist, în RPR (mai târziu RSR) ca și în restul țărilor socialiste din jur, nu exista decât o singură Agenție de Stat de Impresariat Artistic – ARIA! Cu toate că încasau un procent cu mult mai mare din onorariile artiștilor care cântau în străinatate decât procentele obișnuite ale impresarilor particulari din Vest, ARIA era o instituție care avea ca scop real nu organizarea de turnee pentru artiștii români cum se pretindea, ci sabotarea invitațiilor pe care aceștia le primeau din afară prin relații proprii!

În prealabil trebuie spus că în socialism niciun cetățean nu poseda un pașaport personal, acesta se solicita la un for special înaintea unei deplasări în străinatate și se depunea imediat după întoarcerea din misiune.

Cum obținerea pașaportului putea să dureze un timp foarte îndelungat, sau să se refuze fără nicio explicatie, ARIA își asumase sarcina nobilă de-a fi intermediari în această operațiune și de-a „accelera” demersurile de obținere a pașaportului pentru artiștii lor, care aveau concerte cu dată fixă. În realitate însă, ARIA era o anexă a Ministerului Afacerilor Interne și a Securității, si de multe ori nu-ți dadeau pașaportul decât după ce data era expirată. După ce pierdeai concertul, te forța cu cinism să trimiți și o telegramă organizatorilor din Vest declarând ca ești bolnav, nu că nu ai primit pașaportul! Evident că după un asemenea incident nu mai erai invitat în orașul respectiv…

De fapt înaintea unei plecări în străinătate, un artist nu mai putea sta liniștit acasă să se pregatească de concert, ci trebuia să îi pândească pe coridoarele ARIEI pe funcționarii de-acolo, implorându-i să preseze ieșirea pașaportului la timp. Cumpărai din vreme un bilet de tren cu Wagon-Lits (n.r. vagon de dormit), sau unul de avion, ca să fii prezent eventual și la mai multe repetiții, apoi zilnic începeai să schimbi biletul la Oficiul de Voiaj, mulțumindu-te și cu o singură repetiție la rigoare. Riscul era și să nu mai poți găsi bilet de călătorie în condiții civilizate, fiindcă biletele la vagonul de dormit sau de avion erau și ele limitate… Iar la capătul călătoriei te aștepta o probă de mare concentrare, nu o vacanță.

Cunoșteam tertipul clasic – “nu v-a ieșit pașaportul”, dar spre surpriza mea, după schimbarea biletului de tren de două ori, mi se spune în preziua concertului de la Konstanz din 3 Aprilie 1971: “Consulatul German nu v-a dat viza”! Atunci am făcut ceva ce era total de neînchipuit într-un regim comunist: m-am dus singură seara la Ambasada Germană și am insistat să fiu primită de Consul în afara orelor de lucru, ca să nu ruinez concertul din Konstanz din ziua următoare. Probabil că actul meu disperat i-a impresionat pe cei de la Ambasadă, fiindcă mi-au pus viza pe pașaportul primit de la ARIA. A doua zi nu am mai găsit bilet de avion direct, ci a trebuit să zbor la Zürich, și de acolo să merg cu trenul pana la Konstanz. Alături de mine în avion ședea un barbat „zambitor”, care la un moment dat mi-a suflat: „dar știu că ați făcut ceva nepermis seara trecută”… Nu l-am mai văzut după aterizarea la Zürich, dar nu știu dacă nu cumva și-a continuat și el călătoria „întamplator” tot spre Konstanz… Concertul simfonic se ținea seara la orele 20:00. Înainte de spectacol s-a făcut o citire pe scenă cu Concertul pentru pian și orchestră de Chopin, apoi s-a trecut direct la atac.

O altă experiență de groază, de altfel și ultima înainte de plecarea mea definitivă din România, a fost prilejuită de o altă programare tot în Germania. Trebuia să cânt la München cu Münchener Kammeroper Orchester dificila lucrare „Cele 4 temperamente” de Hindemith. Fiind vorba de o lucrare contemporană care nu intra în repertoriul curent al orchestrei, fusesem rugată să vin cu câteva zile înainte de concert pentru a face mai multe repetiții. Ca de obicei, îmi cumpărasem bilet cu vagon de dormit din vreme, apoi îl schimbasem succesiv pentru ziua următoare… Concertul era programat pentru 26 octombrie 1974, la ora 18:00. Am primit pașaportul de la ARIA cu o zi înainte, la prânz. Nu mai exista decât o soluție: să iau imediat trenul spre München, cu schimbare de tren la Viena, fără vagon de dormit. Mi-amintesc de acea noapte, în care am șezut ghemuită într-un compartiment plin, și n-am închis ochii o clipă, fiindcă în afară de marea oboseală mă chinuia și grija că nu voi putea face față unei solicitări atât de mari.

De la gară m-am dus direct la sala de concert, unde s-au mai putut repeta câteva momente din lucrare, mi-am schimbat ținuta și am intrat pe scenă… În sală asista și un reputat și foarte temut critic muzical, cum am aflat mai târziu, Karl Schumann. Acesta a scris o recenzie foarte elogioasă despre concert, în Süddeutsche Zeitung din 26/27 Oct. 1974, care se încheia cu urmatoarele cuvinte: „Pianista a dat în bis o piesă de bravură, «Bourrée-ul» compatriotului ei, George Enescu. Frenezia dificilelor acorduri corespundea virtuozității, ca și mândriei naționale a remarcabilei tinere pianiste”.

În decembrie 1974 ați emigrat. De ce ați plecat din țară?

Plecarea definitivă din România a fost decizia soțului meu, din motive politice si profesionale. Cu toate ca și eu avusesem suficiente motive de nemulțumire, precum expropierea casei construite de părinții mei sau dificultatea de-a ieși din țară de câte ori aveam un concert în străinatate, eu nu voiam sa emigrez! Motivele cele mai importante pentru a fi contra unei plecari definitive erau că aveam o familie compusă din doi copii și un tată în vârstă pe care riscam să nu-i pot scoate ușor din România, și un post bun ca lector la Conservator.

În special nu trebuie uitate condițiile în care se emigra în timpul acela… Când reușeai să treci granița și „uitai” să te mai întorci erai imediat declarat „trădător”, ți se confisca averea și nu mai puteai avea nici un contact cu cei rămași în țară, familie sau prieteni! Un risc așadar imens pentru acela care se încumeta să facă un asemenea pas. În cele din urma însă, tot existența copiilor m-a determinat să-l urmez pe Mihai, fiindcă viitorul lor in România lui Ceaușescu se prefigura ca foarte sumbru în vremea aceea.

Și un argument de natură etică: am considerat că duplicitatea morală necesară supraviețuirii într-un regim totalitar duce la schizofrenie și deformeaza caracterul. Nu am vrut sa rămân obligată să-mi învăț copiii să mintă zilnic, dedublare funestă care produce multe traume.

După plecarea dumneavoastră, din nefericire toate înregistrările v-au fost șterse din fonoteca radio și a Televiziunii Române. Astăzi se mai găsesc de vânzare anumite discuri ale dumneavoastră în România: Silvia si Liana Serbescu in Concert, Compozitoare de-a lungul secolelor prezentate de Liana Serbescu, Pagini muzicale din cariera pianistei Liana Serbescu, Liana Serbescu – Beethoven, Vieru, Zoltán. Ați mai păstrat și alte bucăți? Ați reușit să luați cu dvs. anumite înregistrări?

În afara de înregistrările mai vechi din România reeditate între anii 2013-2019 de Electrecord, am mai făcut și alte discuri în Occident:

1. Fanny Mendelssohn-Hensel, Klavierwerke Vol.I – Das Jahr (World premiere CD recording), CPO Recordings, Osnabrück, 1986.

2. Fanny Mendelssohn-Hensel, Klavierwerke Vol.II – Sonaten (World premiere CD recording), Lieder, CPO Recordings, Osnabrück, 1987.

3. Clara Wieck-Schumann, 7 Variationen über ein Thema von Robert Schumann, op. 20; – Romanze h-moll, Konzert für Klavier und Orchester in a moll, op. 7, Clara Schumann Orchestra, Elke Mascha Blankenburg, conductor, Deutsche Bundesbank, Frankfurt – Deutschlandfunk, Köln, 1990.

4. Ethel Smyth, Complete Piano Works, (CD I and II), CPO Recordings, Osnabrück, 1995.

5. George Enescu, Muzică de camera de George Enescu în Olanda (cu Michel François la vioară și György Schiffer la violoncel), inregistrari facute de Radio Hilversum si reeditate de Electrecord (EDC 1091), România, 2013.

Ce diferențe notabile ați observat între muzicienii români și cei din Olanda?

Am ajuns în Olanda în alta fază a vieții mele, adică dupa ce împlinisem deja 40 de ani. Era greu să mai pot face o comparație valabilă cu experiențele mele de tinerețe și cu lumea colegilor mei din România. Dar probabil că și aici în Olanda, cei care vor să-și dedice viața muzicii și să devină „profesioniști” sunt animați de aceleași speranțe, idealuri și iluzii ca și în România. O diferență mare însă între cele două lumi este ca „tentațiile” lumii vestice sunt cu mult mai mari decât erau în Romania în tinerețea mea. Începând cu lecțiile de tenis, de călărit, călătorii în jurul lumii, etc. si până la achiziționarea de tot felul de aparate tehnice inexistente în trecut, toate îi fac pe tinerii de aici să caute cât mai multe job-uri pentru a câștiga bani, și asta în detrimentul orelor cand s-ar putea ocupa de studiul pasiunilor lor individuale. In România anilor ’50, în afară de lectură sau sport nu existau multe alte ispite externe… Însa muzicienii instrumentiști sau cantăreți care ajung în top, indiferent de țară, trebuie să se conformeze acum aceluiași regim riguros de antrenament zilnic și pornit de timpuriu, fiindcă altfel nu mai pot face față concurenței imense actuale!

Dacă ar fi să rezumați activitatea dumneavoastră didactică de 22 de ani în Olanda într-o propoziție, care ar fi aceea?

Robert Schumann a rezumat condiția esențială de realizare a unei opere de artă: „Fara entuziasm nu se poate realiza nimic bun in arta” („Ohne Enthusiasmus wird nichts Rechtes in der Kunst zuwege gebracht.”) Am scris aceasta fraza pe un panou, pe care l-am atârnat în camera mea de la Brabants Conservatorium, și am încercat să pun în practică recomandarea lui Schumann în fiecare oră de curs. Deci raspunsul meu la întrebare ar putea fi, că am încercat să cultiv în primul rând ENTUZIASMUL și dragostea elevilor mei pentru muzica de calitate, ajutându-i să-și însușească și mijloacele tehnice necesare pentru o buna execuție. Iar dacă acest țel nu a fost întotdeauna atins, sper că au învățat de la mine măcar pronunția corectă a numelui de Bartók, cu accentul pe prima silabă (ca toate cuvintele din limba maghiară), nu pe ultima silabă cum se pronunță aici în Olanda!…

Liana deghizată în Moș Nicolae (Sinter-Klaas) cu elevii, în clasa de predare la Brabants Conservatorium în Tilburg — Liana deghizată în Sinter Klaas (Moș Nicolae) cu elevii ei din Tilburg, la Brabants Conservatorium

După 1989 ați reînceput să cântați în țară. Știu că ați fost întâmpinată călduros, chiar compozitorul Csiky Boldizsár v-a urat bun sosit ‚acasă’ după 18 ani de absență. Ați avut mai multe concerte în țară ulterior?

Liana si Mika Eichenholz dupa prezentarea Concertului de Clara Schumann cu Filarmonica "George Enescu" în Februarie 1997. — Liana și Mika Eichenholz după prezentarea Concertului de Clara Schumann cu Filarmonica "George Enescu" în Februarie 1997

Pianistul Cziky Boldizsar Jr. la IASI in 2017, cu compozitorul Sabin Pautza si Liana — Pianistul Cziky Boldizsar Jr. la Iași în 2017, cu compozitorul Sabin Pautza și Liana

Începând din primavara 1993 am avut anual concerte în România. Cel mai des am cântat Concertul pentru pian și orchestra de Clara Schumann, compus de compozitoare la vârsta de 14-15 ani și necunosct în România, dar și alte concerte, ca Chopin sau Stravinski. În anii 2000-2001 am prezentat în toată țara un program de recitaluri cu muzica de compozitoare, cu scurte explicații despre autoare și piesele executate, intitulat „La Musique des Femmes”, extrem de călduros primite de public și de presă. Din motive de sanatate nu am putut continua acest proiect.

Panou cu portretele compozitoarelor de la recitalul din Oradea 2000. — Panou cu portretele compozitoarelor de la recitalul din Oradea 2000

Compozitorul Cziky Boldizsar Sr. in fata Palatului Culturii din Tg. Mures in 1962 (primul din dreapta) cu ocazia Primei Auditii in Romania a Concertului pentru Pian si orchestra Nr. 1 de BARTOK, alaturi de dirijorul Const. Bugeanu si Liana Serbescu. — Compozitorul Cziky Boldizsar Sr. în fața Palatului Culturii din Tg. Mureș în 1962 (primul din dreapta) cu ocazia Primei Audiții în România a Concertului pentru Pian și orchestra Nr. 1 de Bartok, alaturi de dirijorul Const. Bugeanu și Liana Șerbescu

Cu ce ocazie l-ați cunoscut pe Sergiu Celibidache?

L-am cunoscut pe Celibidache în anul 1967, la Veneția. Soțul meu, Mihai Gavrilă lucra la Centrul de Fizică Atomică din Trieste deja de o jumătate de an, iar eu rămăsesem în țară. Mi s-a permis să-mi vizitez soțul deoarece mai aveam un copil care rămânea „zălog” în România. Întâmplător, gazda lui Mihai, Traian Sofonea, îl cunoștea pe Celibidache și a propus să ne faca cunoștință cu Maestrul cand se va afla la Veneția pentru un concert la „Teatro la Fenice” de acolo.

Am petrecut câteva zile de neuitat. Celibidache era foarte generos și amator să-și ajute conaționalii, dacă se convingea că nu sunt trimiși din partea Securității… Prima întrebare a fost dacă nu avem nevoie de bani… știind în ce condiții mizere se călătorea atunci când veneai din România, fiindcă „leul” românesc nu putea fi schimbat la niciun curs, și era interzis să ai valută străină. Diminețile le petreceam în sala de repetiție, apoi Maestrul ne lua cu el pentru prânz la cate o „trattorie” și ne „trata” în plina accepțiune a cuvântului cu tot felul de specialități italienești! Era de o erudiție fenomenală, și în domeniile cele mai diferite, pornind de la matematică, fizică, filozofie și ajungând până la ezoterie. Îl pasionau discuțiile cu Mihai, căruia îi punea tot felul de întrebări de specialitate. Cum proiectase pentru anul care urma un curs de Fenomenologie la Praga, la care invitase mai mulți muzicieni din România, mi-a propus să mă invite și pe mine pe spezele lui pentru o săptămână, ceea ce am acceptat cu entuziasm. Din păcate acest proiect atât de frumos nu s-a putut materializa, fiindcă Ministerul Culturii din București nu mi-a permis să accept bursa lui Celibidache, cu toate ca Cehoslovacia era o țară din blocul de Răsărit.

Abia după douăzeci si ceva de ani, când eram deja stabilită în Amsterdam, am reușit să asist la un asemenea curs, la care Celibidache aplica în muzica principiile Fenomenologiei lui Husserl, filozof din sec. XX. În iarna lui 1991, fiind la Tilburg observ printre afișele agățate pe peretele unui coridor anunțul referitor la cursul de Fenomenologie pe care-l va ține Celibidache la Universitatea din Mainz, în cadrul seminariilor organizate acolo de Academia de Muzică. Cum se nimerea să fie în vacanța noastră de Carnaval (Brabantul e o provincie catolică, unde se serbează Carnavalul înainte de intrarea în Postul Mare), m-am înscris pentru a participa la Seminarii. Întâlnirea cu Maestrul a fost foarte placută. Nu se schimbase mult, în afară de faptul că avea acum dificultăți cu umblatul. Spre surprinderea celorlalți cursanți, a acceptat sa facem mai multe fotografii impreună, care mi-au rămas o amintire extrem de prețioasă. Celibidache era înconjurat de o serie de „fani” care-l urmau peste tot când avea vreun seminar dedicat Fenomenologiei, indiferent în ce oraș.

Am ramas în corespondență multă vreme cu o doamnă din München, o admiratoare pasionată a lui, care-mi trimitea articole de ziar, fotografii, recenzii, tot ce aparea în legatură cu Maestrul.

V-ați gândit vreodată să vă reîntoarceți?

Când te stabilești în altă țară, mai ales când acest lucru nu se întamplă în fragedă tinerețe, ai dificultăți tot mai mari de adaptare la noile „coduri”, la obiceiuri și mentalități diferite de acelea cu care erai obișnuit acasă. Singurul gând care m-a susținut în momentele de cumpănă a fost acela că la bătrânețe voi putea beneficia de condiții de viață mai civilizate decât în România, datorită sistemului superior de Asistență Socială din Țările de Jos. Ori acum a sosit momentul să beneficiez și eu de aceste drepturi, scump plătite de-a lungul anilor.

Cum a fost experiența de a patrona concursul de muzică care poartă numele mamei dvs.?

În anul 1998, aflându-mă la București cu ocazia unor concerte, și fiind Președinta Comisiei de Pian la Concursul „Jeunesse Musicale”, am avut plăcerea să aflu și de existența Concursului de Interpretare care purta numele Silviei Șerbescu. Această frumoasă inițiativă a fost luată de Școlile de Muzică din capitală la începutul anilor ’90, și cuprindea sectii si pentru alte instrumente, nu numai pian, contribuind la formarea carierei multor tineri talentați din România. Adeseori găsesc acest Concurs Silvia Șerbescu mentionat și pe Internet în biografiile artistilor. Am fost evident foarte mișcată să prezidez acest eveniment la sectia de pian in 1998, si sa reintalnesc fosti prieteni in componenta juriului. Din pacate, la un moment dat concursul Silvia Șerbescu a dispărut, si la întrebarea mea – cum aș putea sponsoriza reînființarea Concursului, nu mi s-a mai răspuns. Probabil ca profesorii de pian foști elevi ai Silviei, sau alții care-și mai aminteau de ea, s-au pensionat și ei sau au disparut de tot, încât nu mai avea cine să se ocupe de problemă.

M-am bucurat însă că printre laureații Concursului de la sectia Vioara din 1997 și 1998, s-a numărat și viitorul tău soț, Andrei Rubeli! Aș fi fericită să pot resuscita și sponsoriza Concursul Silvia Șerbescu din nou, pentru a-l readuce la prestigiul anilor ’90, dar de la distanță dificultățile sunt aproape insurmontabile.

Cum ați decis să vă dedicați cercetării și propagării muzicii compozitoarelor?

Aceasta întrebare e foarte amplă și suscita multe explicatii care depasesc cu mult cadrul discutiei noastre despre… case! Voi încerca totuși să mă rezum la câteva aspecte.

Ca orice copil, dar nu numai atunci, ci practic toată viața, mi-am pus adeseori „întrebarea-cheie” spre cunoastere: „de ce”? În anii de studenție, colegii mei de la sectia de compozitie isi bateau joc de femeile compozitoare care incepusera sa apara. Pe mine ma intriga in special faptul ca in diverse alte domenii ca literatura, poezie, pictura, chiar si in stiinta, existau nume de femei care se afirmasera si in trecut, dar in compozitie – niciuna! (cel putina asa credeam pe atunci…)

Anul 1975, cand am plecat definitiv din patrie, s-a intamplat sa fie si anul decretat de ONU – ANUL INTERNAȚIONAL AL FEMEII! Aflându-mă în Suedia, mi-a venit ideia sa propun unei organizatii culturalo-educative, „Asociatia Bisericilor Libere”(„Frikyrkliga Studieförbundet”) sa facem niste programe cu muzica de femei. Eu cantasem deja piese de compozitoare din lagarul socialist. Pentru ca sa pot adauga in program si compozitoare suedeze, m-am dus la Biblioteca Radiodifuziunii din Stockholm sa fac cercetari. In cartoteca lor am dat peste o sumedenie de compozitoare nu numai din contemporaneitate, ci si din secole anterioare. Asta mi-a deschis gustul sa continui cautarile si in alte tari, la alte arhive (în comerțul obișnuit nu se găsea evident nimic!), până când am adunat suficient material, selecționat de mine de altfel dupa criterii extrem de critice, încât sa justifice o angajare sustinută într-un asemenea proiect. Promovarea muzicii compozitoarelor, in special ale acelora din trecut, s-a concretizat prin concerte, conferinte, concerte-lectie, înregistrari la Radio sau pe disc, publicații, editări de note, etc. etc.

Dar cum spuneam, tema aceasta e cu mult prea complexa pentru a fi tratata in spatiul de-aici – „Aici a stat”… adica pe fundamentul unei singure case, oricat de plină de amintiri ar fi, și oricât de multi locatari de exceptie au locuit-o…

Soarta nu este dreaptă cu toți. Din păcate, doamna Liana Șerbescu a fost lovită de nedreptatea legislației românești atunci când a încercat să își recupereze prin procese lungi și tergiversate, cuibul fericit al copilăriei și tinereții sale, casa construită cu trudă de părinții săi. Unica urmașă și moștenitoare a lui Florian și a Silviei Șerbescu, stabilită ulterior în Olanda, a reluat după circa 30 de ani demersurile începute de mama sa în 1964 pentru redobândirea casei construite de părinți. Tentativa ei însă a fost sortită eșecului, iar minunata casă Art Deco proiectată cel mai probabil de arh. Arghir Culina zace neîngrijită, în uitare și tristețe.

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

1. Biblioteca Universității Tehnice ‘Gheorghe Asachi’ din Iași

2. Biblioteca Muzeului de Artă Apuseană Medievală 'Dumitru Furnică-MInovici'

3. Biblioteca de la Cincșor

4. Sala Profesorilor din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

5. Biblioteca din cadrul Muzeului 'George și Maria Severeanu'

6. Biblioteca Regelui Ferdinand de la Cotroceni

7. Biblioteca din Casa Memorială Ion Minulescu

8. Corpul Boema din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

9. Biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române

10. Biblioteca digitală din Casa memorială Anton Pann

11. Locul de Onoare - Biblioteca Facultății de Litere din Cadrul Universității București

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

1. #Aiciastat Mihai Eminescu, la Mânăstirea Putna

2. #Aiciastat Daniil Sihastrul, în chilia săpată în stâncă cu mâinile lui

3. Mormântul lui Traian Popovici, "Schindler de românia"

4. #Aiciastat poarta lui Orban Balasz care astăzi se odihnește la Muzeul Porților Secuiești

5. Odorheiu Secuiesc

6. Biserica Fortificată Sfânta Margareta din Mediaș

7. Biserica Fortificată din Axente Sever

8. Castelul Brukenthal din Micăsasa

9. #Aiciastat și a învățat Regele Mihai, la Vila Klaus

10. #Aiciastat și a pașit Principele Carol de Hohnezollern Sigmaringen

Share this:

Like this:

INTERVIU CU PIANISTA LIANA ȘERBESCU

Share this:

Like this:

Caută

Articole recente

Aiciastat pe Instagram

aiciastat