Muzee

La pas prin trecutul Ploieștilor – interviu cu Lucian Vasile

Ultimul tur istoric la care am participat înainte de instaurarea stării de urgență a fost chiar la Ploiești, tur organizat de Lucian Vasile și a sa Republică Ploiești* pe 7 martie 2020. Lucian a început un proiect de suflet organizând tururi în orașul său natal drept hobby. Când am ajuns în fața primei case încărcate de istorie, Lucian s-a oprit grav în fața obiectivului nostru și a început să depene povestea cu o voce caldă care emana pasiune. Purta cu el în borsetă vederi și stampe vechi, un carnet de partid vechi și ale obiecte inedite prin valoarea lor istorică, pe care ni le-a presărat ca sarea și piperul în poveștile sale despre istoria Ploieștilor. Mi-a plăcut atât de mult personalitatea lui și eram sigură că are o tolbă plină cu povești gata de depănat, așa că m-am bucurat când a fost de acord să îi iau un interviu. 

Lucian Vasile
Lucian Vasile în timpul unui tur istoric despre Ploiești - fotografie din arhiva personală a lui Lucian

În timpul turului organizat de tine numit “Un secol și ceva de istorie ploieșteană” am simțit o foarte mare pasiune pentru acest oraș. Cum a început pasiunea pentru istorie și pentru Ploiești?

Pasiunea pentru istorie o am de când eram mic și cred că a apărut odată cu ziua în care am primit o carte de istoria românilor scrisă de Dumitru Almaș. Astăzi privesc în urmă și zâmbesc, înțelegând ce fel de povești ideologizate erau acelea, însă pentru un copil de 7-8 ani au fost ceva cu adevărat fascinant. Poate că dacă nu ar fi fost acea întâlnire, astăzi aș fi fost un inginer, ca toți ceilalți din familia mea. Dar, odată deschisă ușa spre lumea de altădată, nu am mai putut niciodată să părăsesc acest drum și am știut dintotdeauna că asta vreau să fac. Cât despre interesul pentru istoria orașului meu natal, Ploiești, ține mai degrabă de câteva persoane care au știut să-mi împărtășească, la momentul potrivit, poveștile potrivite. Când eram mic, bunica mea, singura care era ploieșteancă get-beget, obișnuia să îmi spună diferite istorii din copilăria sa, despre război, despre bombardamente, despre stadionul vechi și așa mai departe. Apoi mama îmi povestea despre centrul istoric cu Lipscanii și clădirile scorojite, înghesuite și neglijate, dar care aveau un farmec aparte și păreau rupte din cu totul altă lume. Iar în anii liceului am întâlnit un bătrân – Alexandru Comănescu – care avea un șarm aparte de a rememora copilăria sa din perioada interbelică și de a vorbi despre clădirile pe care le vedeam în pozele vechi care circulau pe internet. Inițial refuzam să accept că ar fi existat vreodată aceste locuri în orașul meu, despre care credeam atunci că este doar gri și monoton. 

În 2009 ai început proiectul Republica Ploiești care încet-încet s-a transformat în mult mai mult. De unde vine numele “Republica Ploiești” și ce înseamnă pentru tine acest proiect?

Pentru ploieștenii de la sfârșitul secolului al XIX-lea și prima jumătate a veacului următor, episodul Republicii de la 1870* era definitoriu pentru identitatea de „ploieștean”. Așa că alegerea numelui pentru proiect a venit natural. În plus, caracterul evenimentului m-a atras: chiar dacă propaganda de după 1945 a încercat să îl facă un act antidinastic și republican, în realitate ce s-a petrecut în acea noapte de august 1870 a fost a fost o acțiune caragialească, derizorie și comică, în care entuziasmul naiv și alcoolul consumat din plin au făcut o poveste de spus generațiilor ulterioare.

*Republica Ploiești a fost numele unei mișcări conspirative organizate în noaptea dintre 7-8 august 1870 de oameni politici ai vremii, precum C.T. Grigorescu, Radu Stanian, Candiano Popescu, Stan Popescu, preotul Nicolae Ioachimescu, locotenentul Comiano, Petre Apostolescu și alții. Ei erau dezamăgiți că prin supunerea față de dinastia străină de Hohenzollern-Sigmaringen nu s-a realizat mult așteptata pace dintre partidele politice. La această adunare conspirativă se plănuia ocuparea prefecturii și a telegrafului în speranța că armata și unele orașe mari vor solidariza cu mișcarea conspirativă, astfel încât domnitorul Carol să fie detronat (conducerea urmând să fie preluată de o regență). Au ajuns chiar să confecționeze un steag nou, stabilind semnale precum tragerea clopotelor și sunarea trâmbițelor gărzii naționale. Organizatorii au fost rapid deconspirați, un proces a fost organizat iar în octombrie 1870, toți cei 41 de acuzați au fost achitați. Acțiunea din august 1870 a fost numită umoristic „Republica de la Ploiești”, fiind obiectul multor jurnaliști, și mai ales al scriitorului I. L. Caragiale.

Casa celor 3 primari, printre care și a primarului Radu Stanian
Casa Căsătoriilor sau casa celor 3 primari, printre care și a primarului Radu Stanian, de unde se pare că ar fi început povestea Republicii Ploiești

Cum ai început să organizezi tururi?

Tururile au venit oarecum ca o dezvoltare firească a proiectul pe care l-am demarat în 2009, platforma online de istorie locală republicaploiesti.net. Tot strângeam informații și poze și m-am gândit că aceste povești trebuie spuse mai departe, că trebuie să împărtășesc cu alții frumusețea orașului Ploiești pe care o descopeream în aceste file din trecutul său. Așa că am pus pe picioare acest blog și după ceva mai mult de trei ani, mi-am luat inima în dinți și am făcut pasul din online spre offline, dorindu-mi să aduc aceste povești în stradă

În plus, cu câteva luni mai înainte participasem la un tur pietonal în Varșovia, iar experiența mi-a plăcut tare mult, și chiar dacă mulți păreau reticenți că ceva similar s-ar putea face și în Ploiești, m-am gândit să încerc. Iar răspunsul a fost unul neașteptat și încurajator. Așa a apărut turul istoric „La pas prin trecutul Ploieștilor” despre care credeam că va fi singurul tur pe care îl voi face în Ploiești. Cu timpul, mi-am dat seama că există și alte zone interesante pe care nu le pot include în acest traseu, multe case cu povești fascinante și alte informații pe care le descopeream în arhive, în memorialistică sau în interviurile pe care le făceam. 

Așa că în 2017 am organizat al doilea traseu – „Un secol și ceva de istorie ploieșteană” – care se axează pe trei teme mari: orașul în timpul Războiului de Independență, când familia imperială rusă a locuit trei săptămâni în localitate, ocupația din Primul Război Mondial și represiunea comunistă. Anul următor, în 2018, am încercat ceva „outside the box”: un tur printr-o zonă care nu mai există. Folosind hărți, planuri, fotografii și foarte multă imaginație din partea participanților, explorăm centrul istoric (aproape) complet demolat. Ne imaginăm că trecem străzi care nu mai sunt sau că admirăm clădiri demult distruse. Iar anul trecut, în 2019, am făcut un tur de-a lungul Bulevardului cu Castani, în care descoperim poveștile unor case unde au locuit primari, deputați ori senatori, cu toate gheșefturile din spatele lor, și care par destul de actuale, dar vorbim și despre bătăile cu flori ori minoritățile etnice din lumea interbelică.

Școala Secundară de Fete Ploiești - dispărută
Școala Secundară de Fete Ploiești dispărută la bombardamentele din '44, dar ne folosim imaginația să ne închipuim cum ar fi arătat ea cândva pe străzile Ploieștilor

Care este legătura cu AEDU?

Cu timpul, mi-am dat seama că unele proiecte nu le pot face fără o umbrelă juridică, așa că în 2013 am înființat Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană, care să reunească Republica Ploiești și celelalte proiecte pe care le aveam în minte (unele vizau Bucureștii, altele erau la nivel național). Din păcate, timpul liber nu mi-a mai permis să mă ocup atât de mult de AEDU pe cât mi-aș fi dorit, căci totul este un hobby. Dar, chiar și așa, tot am reușit să mai desfășurăm unele proiecte și în afara zonei ploieștene.

Școala primară unde a studiat Caragiale
Școala primară din Ploiești unde a studiat Caragiale

Ai un proiect legat de fostele închisori comuniste. Îmi poți spune mai multe despre acest proiect?

Una dintre direcțiile mele principale de cercetare este istoria comunismului românesc și, în special, represiunea. Am lucrat pentru Centrul de Studii în Istorie Contemporană (CSIC) și pentru Fundația Memorialul Închisoarea Pitești, iar din 2014 sunt angajat al IICCMER („cei cu Vișinescu” după cum este instituția cunoscută). În cadrul CSIC-ului am fost ghid în câteva ediții ale proiectul „O sâmbătă în închisoare”, desfășurat cu sprijinul Fundației Konrad Adenauer (KAS), în care un grup de 15-16 persoane vizitau fostele închisori comuniste de la Jilava și de la Pitești.

Casa în care se desfășurau anchetele, interogatoriile și arestările Securității din Ploiești în timpul regimului comunist
Casa în care se desfășurau anchetele, interogatoriile și arestările Securității din Ploiești în timpul regimului comunist

Îmi poți spune câte ceva și despre celelalte proiecte ale asociației?

 

Pe lângă tururi și platforma online, o altă direcție principală este publicarea de cărți și albume despre trecutul Ploieștilor. Primul volum a fost „Orașul sacrificat. Al Doilea Război Mondial la Ploiești”, care are la bază teza mea de masterat, în care spun povestea ploieștenilor care au trăit experiența belică și, în special a bombardamentelor. E o vedere „la firul ierbii” – nu m-am aplecat asupra aspectelor politice ori militare (deseori analizate), ci asupra oamenilor de rând. Am pornit de la trauma bunicii mele pe care am înțeles-o abia atunci când am cercetat arhivele și am văzut pozele dezastrului adus de bombele incendiare și explozive. Avem, de asemenea și două colecții: „Memento” cuprinde volume colective de povești și amintiri legate de Ploiești, iar „Restitutio” texte vechi de istorie ploieșteană, adnotate și comentate. De asemenea, avem și o serie de albume în care vrem să creăm o istorie ilustrată a orașului Ploiești.

Tot în cadrul AEDU am organizat și diferite conferințe, tururi pentru străini în București,
Ploiești sau alte localități, precum și o școală de vară pentru studenți, anul
trecut, la Brașov (în colaborare cu KAS și CSIC).

Am continuat să fac acest lucru și în alte proiecte, fie la IICCMER, fie, în 2016, la AEDU, în cadrul inițiativei „Ploieștiul își aduce aminte” (da, sunt fan Game of Thrones, cu toate că nu mai sunt sigur că Starks sunt favoriții mei). Practic asigurăm accesul, transportul și ghidajul în cele două locuri ale memoriei. Jilava este spectaculoasă deoarece își păstrează foarte mult din aspectul din anii ’50-’60. Celulele sunt impresionante, aerul și umiditatea te fac să înțelegi ce însemna traiul de zi cu zi al deținuților politici, iar amintirile supraviețuitorilor întregesc și ele această imagine foarte consistentă a terorii. Piteștiul, în schimb, a fost modificat substanțial și numai o parte din vechiul penitenciar poate fi vizitat (acum există și o expoziție permanentă foarte faină), însă încărcătura emoțională a locului este greu de cuprins în cuvinte.

Casa unde a stat țarul Alexandru al II-lea timp de 19 zile cât a locuit la Ploiești
Casa unde a stat țarul Alexandru al II-lea timp de 19 zile cât a locuit la Ploiești

Cum a început pasiunea ta pentru colecționarea cărților poștale vechi?

 

Oarecum concomitent cu pasiunea pentru istoria Ploieștilor. Colecționez nu numai cărți poștale, ci fotografii, documente sau orice alt obiect legat de trecutul orașului. Uneori e o pasiune, alteori e un viciu. Toate acestea sunt bucățele din puzzle-ul istoriei pe care încerc să o reconstitui, să o păstrez și să o spun mai departe

Biserica catolică "Cristos, rege" din Ploiești
Biserica catolică "Cristos, rege" din Ploiești - când am ajuns în fața bisericii Lucian ne-a prezentat și imaginea de epocă, anii '40

Care este locul tău preferat din Ploiești?

Sunt multe și mi-e destul de greu să aleg. Aș alege însă casa modernistă a familiei Comănescu de pe strada Golești, unde am avut acele întâlniri care mi-au deschis apetitul pentru studiul istoriei locale.

Strada Golești din Ploiești
Casa modernistă a familiei Comănescu de pe strada Golești; sursa: https://republicaploiesti.net/

Cum procedezi în cercetarea ta? De unde începi?

Încerc să folosesc fiecare resursă: citesc și fișez documentele de arhivă, presa de epocă sau volumele de memorialistică ori istorie locală. Apoi încerc să le completez cu interviuri luate celor care au trăit anumite evenimente sau sunt urmașii celor care au construit o casă anume. Și, nu în ultimul rând, confrunt informațiile cu detaliile din pozele vechi (de multe ori mi-au fost de mare ajutor).

O imagine de epocă ne ajută să ne închipuim cum arăta casa în care a fost primit Marele Duce Nicolae al Rusiei, fratele țarului Alexandru al II-lea timp de 19 zile cât a locuit la Ploiești
O imagine de epocă ne ajută să ne închipuim cum arăta casa în care a fost primit Marele Duce Nicolae al Rusiei, fratele țarului Alexandru al II-lea timp de 19 zile cât a locuit la Ploiești. Astăzi este depozit pentru Arhive apartinand Muzeului Judetean pentru Istorie si Arheologie Prahova

Ce cărți ai recomanda unei persoane pentru a-i trezi interesul pentru Ploiești?

Mie mi-a plăcut foarte mult „Bine ați venit în infern!…” scrisă de Ioan Grigorescu.

Poți să îmi povestești o întâmplare hazlie legată de tururile tale din Ploiești?

Cred că eram prin 2012 sau 2013 și vorbeam despre o casă când cineva de la o curte alăturată a ieșit și, tare bucuroasă, persoană respectivă ne-a spus să așteptăm puțin că, dacă vrem să cumpărăm casa în fața căreia ne aflăm, îi cheamă imediat pe proprietari.

Casa evreului Papp din Ploiești
Casa evreului Papp din Ploiești

Care este turul tău preferat?

Cred că primul, „La pas prin trecutul Ploieștilor”, deoarece trecem pe lângă unele dintre casele cele mai dragi mie.

Îmi poți destăinui un loc acuns, necunoscut și încărcat de istorie al Ploieștiului?

M-aș opri asupra Librăriei Herjenescu și a Băncii de Credit, două clădiri P+3 ridicate la începutul anilor 20 și care sunt printre puținele imobile din centrul vechi care mai supraviețuiesc. Numai că situația lor este aparte: au fost înglobate, în 1959-1961, în blocurile P+4 construite în cadrul primei faze a sistematizării. Dacă am privi din curtea interioară, am vedea cum din blocul respectiv ies oblic două clădiri complet diferite. Foarte puțină lume știe de existența lor, cu toate că se află în centru, în zona pietonală. Până în urmă cu câțiva ani, când a fost „renovat” parterul, încă se vedeau stucaturile aurite și restul decorațiunilor interioare, inclusiv mesajul din mozaicul de pe podea: „Bine ați venit! Ștefan Herjenescu 1924”. Herjenescu are o poveste aparte: originar din Transilvania, venise la Ploiești să-și facă un rost. A pornit de jos, ca ucenic, și a ajuns să dețină una dintre cele mai importante librării din localitate. De aceea, după primul război mondial, și-a ridicat o clădire proprie: la parter era librăria sa, la primul etaj „showroom-ul” de modă al soției, iar mai sus atelierele de lucru. Din păcate, după venirea comuniștilor la putere, totul a fost naționalizat, iar bătrânul Herjenescu a avut domiciliu obligatoriu și o internare administrativă la Canal.

Clădirile Stănoiu-Herjescu
Clădirile Stănoiu-Herjescu; Sursa: http://republicaploiesti.net/2009/08/cladirile-stanoiu-herjenescu.html

Ai vreun al doilea oraș preferat?

Fără îndoială, Bucureștii. Oricâte probleme ar fi, de la termoficare la poluare, de la aglomerație la lipsa de civism a unor locuitori, Bucureștiul mi se pare fascinant și nu m-aș vedea locuind altundeva. Țin minte că în vacanțele din liceu obișnuiam să iau trenul până la București numai ca să mă plimb pe Calea Victoriei și să văd cu ochii mei Palatul Regal, Capșa sau blocurile interbelice de pe Magheru. În plus, chiar dacă sunt „bucureștean prin adopție”, simt foarte acut trauma demolărilor din Centrul Civic și, cu toate că am trecut de sute de ori pe străzile Vigilenței, Sapienței, Antim (am fost câțiva ani ghid la Palatul Parlamentului), de fiecare dată am o stare foarte inconfortabilă legată de distrugerea ireversibilă din urmă cu ceva mai bine de treizeci de ani.

Care sunt pasiunile tale?

Pisicile. Nu aș putea adăuga mai mult.

Ai reușit să creezi o comunitate în jurul Republicii Ploiești?

Eu sper că da. Prin call for paper-urile care au precedat cele trei volume Memento am cunoscut persoane care ne-au rămas alături și care ne-au împărtășit din amintirile lor sau din poveștile lor de familie, motiv pentru care le mulțumim și le suntem foarte recunoscători. Sunt alte persoane care vin la tururi sau la lansările de carte și ne bucurăm de fiecare dată de reîntâlnire.

Biserica Evanghelică Lutherană construită de comunitatea germană din Ploiești între anii 1938-1942
Biserica Evanghelică Lutherană construită de comunitatea germană din Ploiești între anii 1938-1942

Ce măsuri ai luat sau ai vrea să iei pentru a crește gradul de conștientizare asupra patrimoniului istoric din Ploiești?

În opinia mea, conștientizarea se poate face cel mai bine prin proiecte educaționale. De aceea facem tururile istorice, iar în ultimii ani am avut tururi pentru elevi de școală primară ori de liceu. Pentru mine este o bucurie deoarece sper ca prin acele povești să vadă cu alți ochi orașul în care trăiesc și, mai ales, să îl simtă altfel, mai aproape, ca pe un prieten.

Întotdeauna mi-au plăcut Ploieștii, mi-a plăcut Bulevardul cu Castani și casele aliniate elegant la bulevard. Dar recunosc ca l-am privit ca un oraș de trecere. Datorită lui Lucian am început să îl privesc ca pe o destinație în sine, care are mai mult de oferit decât Muzeul Ceasului. Orașul Ploiești a fost un oraș strategic datorită rezervelor de petrol, un oraș multietnic care a atras mulți antreprenori dornici de a face investiții. Ploieștii merită și trebuie explorați, atât datorită farmecului pe care îl emană cât și datorită importanței pe care o au pentru istoria țării noastre.

Datorită turului organizat de Lucian și datorită faptului că ne-am cunoscut, Republica Ploiești a devenit un site pe care îl urmărim îndeaproape, parte din recomandările noastreÎi mulțumesc lui Lucian pentru căldura cu care ne-a împărtășit pasiunea sa și abia aștept să putem participa din nou la unul dintre tururile lui.

Posted by Ana in Case, Dialoguri, Muzee, Ploiești, 4 comments

Viața și casele lui Enescu din România

Astăzi, 4 mai 2020, se comemorează 65 de ani de la trecerea în eternitate a marelui nostru compozitor, George Enescu. Cu această ocazie am făcut o incursiune în casele, palatele, blocurile pe unde s-a perindat, a creat, a iubit și a suferit personalitatea, omul, caracterul, talentul Enescu. Astfel…

Nașterea și copilăria lui Enescu: Casa Memorială „George Enescu” din Liveni

Casa memorială a lui Enescu de la Liveni este de fapt a treia versiune a casei originare a părinţilor săi, Costache şi Maria Enescu, unde a fost născut compozitorul la 19 august 1881. Chiar în 1955 când Petru Groza a venit împreună cu o delegație cu intenția de a face aici un muzeu pentru George Enescu, casa nu mai exista în forma sa originară. Ea este refăcută în forma inițială, cu pridvor de lemn vopsit, și găzduieşte din 1968 un muzeu care prezintă atmosfera copilăriei compozitorului, deținând o vioară de jucărie, pianina la care a început să cânte Enescu și trusa de culori pentru desen împreună cu mai multe desene. Casa memorială aparține de Muzeul Județean Botoșani. 

Casa memoriala Enescu - Liveni
Casa memoriala Enescu - Liveni - Sursa: https://www.botosaneanul.ro/

De mic copil, Enescu (cu numele său de alint, Jurjac) a manifestat o înclinaţie extraordinară pentru muzică, astfel că la numai patru ani a început să ia lecţii de vioară de la părinţii săi şi de la un renumit lăutar din Dorohoi, Nicolae Filip, cunoscut ca Lae Chioru. La cinci ani a început să studieze sub îndrumarea lui Eduard Caudella, profesor la Conservatorul din Iaşi, şi a compus prima sa operă pentru vioară şi pian, “Ţara românească”. La 13 ani, în 1894, aici a compus “Poema Română”, care este considerată prima operă românească “naţională” din istoria muzicii româneşti.

Liveni se află în județul Botoșani, la 15 km de Dorohoi şi 50 de km de Botoşani. Este interesant că familia muzicianului a locuit o perioadă și într-o localitate învecinată, la Cracalia.

Casa mamei lui Enescu: Casa Memorială „George Enescu” din Mihăileni

Casa din Mihăileni este un monument arhitectonic reprezentativ pentru tipologia de casă de ţară moldovenească din secolele XVIII-XIX. Data exactă a construirii casei este incertă, se presupune că a fost ridicată între 1775 și 1830 de bunicii lui Enescu, preotul Ioan Cosmovici și soția sa, Zenovia. A fost leagănul copilăriei lui George Enescu, o parte din vacanțele compozitorului erau petrecute aici, la casa din Mihăileni. Aici și-a petrecut ultima parte din viață și este și înmormântată mama lui Enescu, Maria Cosmovici. Casa a fost salvată de la dispariție de Fundația Pro Patrimonio si de Raluca Știrbăț, fiind renovată între 2014-2019 cu metode tradiționale. Acum se vor organiza aici lecții pentru tinerele talente de fundația Pro Patrimonio împreună cu Fundația UiPath. Mihăileni se află în partea de Nord-Vest a județului Botoșani, la graniță cu Ucraina.

Casa tatălui lui Enescu : Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi

Casa memoriala Dorohoi - Sursa: https://www.turismbotosani.ro/
Casa memoriala Dorohoi - Sursa: https://www.turismbotosani.ro/

Muzeul amenajat în casa din Dorohoi cumpărată în 1910 de Costache Enescu aparține de Muzeul Judetean Botosani. Părinții compozitorului au fost despărțiți, și de aceea au locuit separat. Muzeul a fost inaugurat în anul 1957 şi reorganizat recent, și deține obiecte şi documente legate de viaţa şi activitatea marelui muzician, printre care: fotografii din anii copilăriei petrecute la Liveni şi Cracalia, scrisori, pianul la care cânta, mai multe viori şi bagheta sa, o pereche de ochelari, un costum de concert, programe de concert, cărţi și lucrări de artă.

Dragostea pentru Maruca: Apartamentul din București, Str. George Enescu nr. 7

Blocul George Enescu
Blocul George Enescu

Am aflat dintr-un tur ghidat ARCEN din iunie 2019 că la etajul 5 în acest bloc ar fi locuit, pentru o scurtă perioadă de timp, George Enescu, pe vremea când se întâlnea cu Maria Cantacuzino (alintată și Maruca), înainte de căsătoria lor (care a avut loc în 1937). Se pare că apartamentul era foarte modest decorat, compozitorul preferând dintodeauna interioare mai austere (camerele sale de lucru fiind cunoscute pentru discreţia cu care erau mobilate şi decorate).

Maria Cantacuzino, una dintre cele mai excentrice prezenţe din viaţa mondenă a începutului sec. XX, considerată cea mai frumoasă prinţesă a vremii, a fost una dintre doamnele de onoare ale Reginei Maria și prietenă apropiată a sa. De la întâlnirea dintre Enescu și Maria Cantacuzino, ea a devenit şi a rămas marea iubire a compozitorului, până în ultimele clipe ale vieţii sale. Cei doi s-au cunoscut la Sinaia, în Castelul Peleş, unde compozitorul era invitat de regina Elisabeta a României să cânte. Enescu s-a îndrăgostit iremediabil şi a început să cânte în prezenţa Marucăi la seratele mondene din casa ei de la Tescani.

Finalizarea Operei OEDIP la Conacul Tescani

Conacul Tescani - Sursa: http://descoperanordest.ro/
Conacul Tescani - Sursa: http://descoperanordest.ro/

La Conacul Tescani s-a născut Maria Cantacuzino-Enescu (pe numele ei de fată Rosetti-Tescanu). După ce s-a îndrăgostit de Maruca, George Enescu a venit aici adesea. A continuat să vină aici și după căsătoria cu Maruca. Fiind atrasat de peisajele idilice, care l-au inspirat și pentru a definitiva opera Oedip (pe care i-a dedicat-o soției sale). 

Maria Cantacuzino-Enescu a donat conacul în 1947 pentru a deveni aşezământ cultural. În 1980 aici a fost inaugurată “Casa Memorială Rosetti – Enescu”, funcționând sub diferite nume până în 2007 când a devenit secţie a Muzeului Naţional “George Enescu” (cu numele de Secţia „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”).

Muzeul Naţional „George Enescu” – Palatul Cantacuzino din București

Aici a stat Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost primar al Capitalei, prim ministru, şef al Partidului Conservator, poreclit ,,Nababul” datorită averii sale impresionante. Palatul a fost realizat între 1901-1903 după proiectele arhitectului Ioan Berindei. După moartea Nababului, în 1913, palatul a trecut în posesia fiului său Mihail G. Cantacuzino şi a soţiei sale, Maria Cantacuzino. Dar prințul Mihail G. Cantacuzino moare foarte tânăr într-un accident de mașină.

După moartea soţului ei, Maruca moștenește palatul. După o relație intima foarte apropiată cu Nae Ionescu şi dupa o tentativă eşuată de sinucidere aruncându-și cu acid pe față (suferind de depresie), Maruca se căsătoreşte cu Enescu. În ciuda statutului de soţie a lui George Enescu, Maruca se pare că ar fi avut mai multe relaţii extraconjugale cu oameni din lumea muzicii (inclusiv Dinu Lipatti). Enescu o iubea însă orbeşte şi trecea cu vederea toate aceste escapade amoroase ale prinţesei. 

Enescu a locuit împreună cu Maruca între 1945-1946 în casa din spatele palatului, destinată iniţial administraţiei clădirii. Însă ţinea concertele în palat, în aula care are o acustică deosebită.

După moartea lui George Enescu în 1955, soţia sa a donat imobilul statului român, cu scopul înfiinţării muzeului dedicat memoriei compozitorului (și pentru a-l salva de la naționalizare). Astfel, din 19 iunie 1956, aici funcţionează Muzeul “George Enescu”. Fotografiile sunt făcute în decembrie 2018, cu ocazia unui concert Restitutio în Aula Palatului.

Ușă din Muzeul George Enescu
Detaliu - ușă din Muzeul George Enescu

Casa Memoriala George Enescu – Sinaia – “Vila Luminiș”

Legătura dintre George Enescu şi Sinaia a fost creată prin intermediul Casei Regale a României. În 1898, “Poema Română”, care se încheie cu Imnul Regal, s-a bucurat de succes enorm la Paris, şi astfel Enescu a primit sprijinul Reginei Elisabeta (care scria sub pseudonimul Carmen Sylva). Aceasta, recunoscând talentul tânărului muzician, i-a oferit ani de-a rândul o cameră într-un colţ intim al Castelului Peleş, unde să poată studia. De asemenea, Enescu era deseori invitat de regină pentru a susţine recitaluri la Palat. Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naștere mai multor lied-uri în limba germană. Prințesa Martha Bibescu și-l disputa pe marele compozitor cu regina.

Frumuseţea locurilor şi apropierea de Castelul Peleş l-au determinat pe muzician ca din banii câştigaţi în primul său turneu în America să-şi construiască aici, între 1923 şi 1926, o casă după planuri proprii, cu ajutorul arhitectului Radu Dudescu. A denumit-o Vila Luminiş, datorită luminişul dintre brazi în care se află ea.

În următorii 20 de ani, până în 1946, când a părăsit România definitiv, în perioadele dintre turneele sale în Europa şi America de Nord, Enescu a revenit periodic la Sinaia pentru a se dedica, cel puţin o lună pe an, creaţiei artistice. La Sinaia a compus si o parte a creatiei sale, printre care se regăsesc Rapsodiile Române și un tablou din actul al II-lea din opera Oedipe. La pianul din salonul de muzică (care acum se află la subsolul clădirii, din cauza unor probleme tehnice cu parchetul), Enescu i-a dat primele lecții lui Dinu Lipatti, în vârstă de numai patru ani, dar și lui Yehudi Menuhin, când acesta avea doar 11 ani, în 1927. Pe vremea cât a stat la Sinaia, Menuhin a locuit într-o vilă superbă, Vila Carola astăzi de vânzare de către casa de licitaţie Artmark:

Vila Carola a fost construită în 1896 de fostul valet al prinţului Dimitrie Ghica, austriacul Jóseph Ungarth, antreprenor la Hotelul Caraiman, un renumit comerciant, proprietar de hoteluri și restaurator de mare valoare. Ungarth a renunțat la administrarea Hotelului Caraiman și a închiriat camerele vilei Carola ca pensiune. Se spune că avea un cal la vilă, pentru călărit și trăsură pentru plimbări, chiar și grădinar, care a îngrijit toată grădina.

Numele vilei vine de la fiica lui Jóseph Ungarth, Carola, cea care avea să devină, peste ani, soacra lui Constantin Noica. Construită în stilul specific staţiunii Sinaia, prin inspiraţie din arhitectura Peleşului, vila a fost locul unor poveşti de dragoste celebre şi a găzduit celebrităţi mondiale. La Vila Carola s-au cunoscut Carol al II-lea şi Elena Lupescu, în 1925, cu ocazia vizionării filmului “Nibelungii”, difuzat de Fundaţia Culturală Regală Principele Carol, şi tot aici se întâlneau, în secret, cei doi amanţi. 

De la Vila Carola, Yehudi Menuhin mergea zi de zi la Vila Luminiș pentru a primi lecții de vioară. La intrarea în Vila Luminiș se află bustul în marmură al lui George Enescu, realizat de sculptorul moldovean Ion Irimescu, fascinat de personalitatea acestuia. Camerele de la etaj sunt spaţioase şi confortabile, având interiorul aranjat cu deosebit de mult bun gust, cu ornamente şi obiecte de mobilier caracteristice stilurilor românesc, oriental sau Biedermayer. Din salon se intră în camera Mărucăi, decorată în stil eclectic. În comparație, camera compozitorului este foarte intimă, confirmând modestia sa proverbială. Am vizitat și fotografiat Vila Carola în aprilie 2019, și Vila Luminiș în iunie 2019.

În 1947, aflat la Paris, Enescu a donat vila statului român, pentru a fi folosită ca loc de odihnă şi de creaţie pentru artişti. Astăzi aici este Casa Memorială “George Enescu”, secţie a Muzeului Naţional “George Enescu”.

“Tinerei generaţii îi recomand muncă, cinste şi altruism şi aş mai adăuga şi modestie, cât mai multă modestie şi îngăduinţă pentru cei din jurul tău care vor să se manifeste… Valorile adevărate nu pot fi împiedicate de a ieşi la iveală.” George Enescu

Moartea lui Enescu la Paris

În 1946, Maruca Cantacuzino şi George Enescu au renunţat la viaţa din România şi s-au mutat la Paris, plecând în exil, după ce Enescu fusese nedreptățit aspru de regimul comunist. Enescu moare aici, în noaptea de 3 spre 4 mai 1955, pe jumatate paralizat, dar rămas lucid până în ultima clipă. Maruca moare 13 ani mai târziu în Elveţia, însă amândoi sunt îngropaţi în acelaşi cimitir din Paris, Père-Lachaise. Fotografia este făcută în mai 2018, și m-am bucurat nespus că am reușit să găsesc figura 68 la care se află piatra funerară, printre câte și mai câte monumente istorice funerare deosebite din acest cimitir istoric.

Așa că închei aici călătoria cronologică alături de casele lui Enescu printr-un moment de reculegere, pe care îmi amintesc că l-am respirat adânc în cimitirul-muzeu Père-Lachaise, fredonând în minte câteva acorduri din “Rapsodia Română”…

Piatra funerara Enescu

Surse

Posted by Ana in Case memoriale, Istorisiri, Muzee, Palate, 0 comments

Cele mai frumoase 10 biblioteci din România

#Aiciastat cartea, biblioteca, cunoașterea. Nu pot vorbi despre patrimoniu, fără să vorbesc despre cărți, aliatele noastre în perioada aceasta de auto-izolare generată de pandemie, de distanțare și de întoarcere la sine. Așa că aș vrea să scriu despre cele mai frumoase 10 biblioteci din România, biblioteci care m-au impresionat, fără să creez o listă exhaustivă. Cu siguranță mai sunt multe de văzut de acum înainte, și abia aștept să le descopăr. Fiecare loc m-a marcat din perspectiva stării sufletești de la momentul vizitării lui, și nu vreau să fac un clasament.  Ideea acestui articol mi-a venit dintr-o discuție de suflet cu Emilia Chebac, al cărei club de carte minunat îl frecventez. Emilia citește cu o aviditate extraordinară, trăiește cărțile cu intensitate maximă, și poate să convingă prin cuvinte dibace orice cititor de puterea unui roman, unei colecții de povestiri sau a unui jurnal de calitate. Și prin întrebările pe care mi le-a adresat a răscolit nevoia de a săpa și de a scoate la lumină bibliotecile care mi-au rămas în minte de-a lungul timpului.

1. Biblioteca Universității Tehnice ‘Gheorghe Asachi’ din Iași

Cele mai frumoase biblioteci
Biblioteca Universitatii Gheorghe Asachi Iasi

Universitatea tehnică Gheorghe Asachi din Iași a fost proiectată de către arhitectul elvețian Louis Blanc, fiind o clădire impunătoare construită în 1860 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Biblioteca a început prin schițele lui Petru Poni, care era profesor de chimie la Universitatea din Iași. Blanc a preferat să se abată de la sugestiile lui Petru Poni, inundând sala de lumină, și cu siguranță i-a ieșit o frumusețe. Printr-o minune a scăpat biblioteca în timpul bombardamentele sovietice asupra Iașiului din Al Doilea Război Mondial. Astăzi are în jur de 500.000 de volume. Biblioteca este deschisă studenților și vizitatorilor curioși de luni până vineri, între 8:00-14:00, și se organizează de asemenea tururi ghidate. Fotografie din decembrie 2018, o vizită memorabilă cu ocazia Centenarului.

2. Biblioteca Muzeului de Artă Apuseană Medievală 'Dumitru Furnică-MInovici'

Biblioteci frumoase din România
Biblioteca Muzeului de Artă Apuseană Medievală 'Dumitru Furnică-Minovici'

Dumitru Furnică-Minovici a fost un colecționar pătimaș, și și-a construit această casă în stil Tudor special pentru a-și adăposti colecția. El a adus biblioteca din lemn de nuc masiv cu coloane corintice lucrate de mână tocmai din castelul Weilburg de lângă Viena. Se pare că provine din secolul al XVIII-lea, iar salonul a fost special conceput ca să încapă biblioteca în el. Biblioteca aceasta deține aproximativ 2000 de volume valoroase legate în piele, iar scaunele din salon sunt tapisate în manufactura Aubusson. Muzeul a ajuns în proprietatea Academiei Române fiind donat de fondatori, la sugestia lui Petru Groza, pentru a nu fi rechiziționat și devastat. Aici s-au filmat numeroase emisiuni culturale, printre care ‘Înapoi la argument’, a lui Horia Roman Patapievici. Fotografie făcută în februarie 2019.

3. Biblioteca de la Cincșor

Biblioteci frumoase Cincșor
Biblioteca din casa parohială Cincșor

Biblioteca aceasta este un loc special amenajat în casa parohială a bisericii fortificate din Cincșor, renovată și transformată într-o minunată casă de oaspeți, care îmbie la relaxare. Pe lângă bibliotecă, m-a impresionat aici și orga adusă la Cincșor de către Samuel Matz Birthalm și datată din anul 1805, fiind una dintre cele mai faimoase orgi din Transilvania. Casa parohială se pare că a fost construită înainte de 1600 și după restaurare a ajuns o adevărată bijuterie arhitectonică, cu fresce de renaștere transilvăneană. Carmen Schuster este cea care a învestit suflet în restaurarea întregului ansamblu, ea având origini săsești. S-a născut la Cincșor, e emigrat în Germania în anii ’80, și s-a întors în 2000. Am depănat multe povești împreună cu ea și cu soțul ei Michael, pasionat de istorie, în minunata bibliotecă, în fața șemineului, în februarie 2017.

4. Sala Profesorilor din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

Biblioteci frumoase din România - Sala profesorilor
Sala Profesorilor - BCU

Sala Profesorilor din cadrul Bibiliotecii Central Universitare este parte din Fundația Universitară Regele Carol I, proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau. Din păcate, în timpul Revoluției din 1989, clădirea a fost incendiată și astfel au fost distruse peste 500.000 de volume, hărți rare, manuscrise (ale lui Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Coșbuc, Blaga, Eliade). După 1990, sub egida UNESCO, a început reconstrucția și repopularea bibliotecii. Biblioteca este deschisă doctoranzilor și cercetătorilor, dar se poate vizita cu ocazia tururilor ghidate. Fotografie făcută în februarie 2020, într-un tur organizat de Asociația Istoria Artei.

5. Biblioteca din cadrul Muzeului 'George și Maria Severeanu'

Biblioteci frumoase Severeanu
Biblioteca muzeului George Severeanu

George Severeanu, pe lângă meseria de doctor radiolog pe care o practica la rang de excelență, a avut de asemenea pasiunea de a colecționa obiecte valoroase. Biblioteca din cadrul Muzeului George și Maria Severeanu, în spatele biroului ornat cu piele de Cordoba, este unul dintre numeroasele obiecte de colecție pe care le-am descoperit în pitorescul muzeu de pe strada Henri Coandă. Severeanu a fost în special pasionat de numismatică și cărți. El a fost și primul director al Bibliotecii Municipale Bucureşti (și chiar primul donator). Fotografie făcută în cadrul unui tur ghidat în noiembrie 2018 cu Cronicari digitali.

6. Biblioteca Regelui Ferdinand de la Cotroceni

Biblioteci frumoase Cotroceni
Biblioteca regelui Ferdinand Cotroceni

Biblioteca etajată din cadrul cabinetului de lucru al Regelui Ferdinand de la Cotroceni este sculptată din lemn de ulm, în stilul neorenașterii franceze (dulăpioarele sunt decorate cu motive specifice: cu mascheroni, blazoane, ghirlande florale, lire). Galeria etajată este mărginită de o balustradă frumoasă traforată. Biblioteca și astăzi conține foarte multe cărți care i-au aparținut Regelui Ferdinand, mai ales cărți de botanică (pasiunea lui). I.G. Duca a scris în volumul „Amintiri politice” că Ferdinand se ocupa de botanică „cu patima unui savant și priceperea unui specialist”. 

7. Biblioteca din Casa Memorială Ion Minulescu

Biblioteci frumoase Minulescu
Biblioteca din Casa Memorială Minulescu

Biblioteca intimă din biroul lui Minulescu mi-a atras atenția când am ajuns de Noaptea Muzeelor în mai 2019 la Casa Memorială Ion Minulescu și Claudia Millian, un apartament șic din Blocul Profesorilor din Cotroceni. Poveștile muzeologului Adrian David ne-au cucerit: știe povestea fiecărui lucrușor din muzeu. Apartamentul a fost achiziționat de familia Minulescu în 1934. În timpul comunismului Minulescu a organizat aici un fel de pseudo-muzeu, cu program doar duminica, astfel încât să se asigure că își va păstra neatins apartamentul. În 1991, Mioara Laurenția Minulescu, fiica lui, artist plastic, a lăsat apartamentul și patrimoniul aflat în el, prin testament, Muzeului Național al Literaturii Române. Colecția este foarte bogată și conține documente literare, scrisori, manuscrise, fotografii inedite și multe tablouri și sculpturi. Printre semnatarii operelor de artă aflate aici se numără chiar prieteni cu poetul, Alexandru Ciucurencu, Margareta Sterian, Henri Catargi, Iosif Iser, Victor Brauner, Camil Ressu, Cecilia Cuțescu Storck, M. H. Maxy, sau Oscar Han. 

8. Corpul Boema din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

Biblioteca Boema BCU
Corpul Boema BCU

Corpul Boema din cadrul Bibiliotecii Central Universitare (cel mai nou și mai modern dintre cele 3 corpuri), cu tavan vitrat și grădină interioară este accesibil publicului pe bază de legitimație de acces. Aici mi-am petrecut multe ore frumoase printre cărți și documente vechi în perioada facultății, fascinată de liniștea și lumina care inundă din plin etajele. Fotografie făcută în februarie 2020, într-un tur organizat de Asociația Istoria Artei

9. Biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române

Biblioteca Bosianu
Biblioteca Institutului Astronomic

Biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române din cadrul Vilei Bosianu are însemne masonice și este plină cu 11.000 de volume de astronomie. Despre bibliotecă și povestea Vilei Bosianu am mai scris aici. Fotografie făcută în iulie 2019, cu ocazia unui tur ghidat organizat de Cronicari digitali.

10. Biblioteca digitală din Casa memorială Anton Pann

Biblioteca digitală Anton Pann
Biblioteca digitală Anton Pann

Biblioteca digitală din cadrul Casei memoriale Anton Pann m-a cucerit datorită conceptului inedit. Casa memorială a fost inaugurată acum un an jumătate, și este organizată în prima și singura casă unde Anton Pann a locuit fără chirie. El a cumpărat casa și curtea la 20 februarie 1848, în proximitatea Bisericii Sfântul Stelian-Lucaci, în a cărei strană a cântat Anton Pann.  Casa avea o curte largă unde el și-a amenajat tipografia. Aici a scris el ‘Nezdrăveniile lui Nastratin Hogea’. Muzeul are instalații interactive și animații (portretizarea Năzdrăvăniilor lui Nastratin Hogea este savuroasă), conținând inclusiv o arhivă de sunete, partituri și piese muzicale compuse de Anton Pann. Fotografie făcută în mai 2019.

Posted by Ana in Biblioteci, Case memoriale, Istorisiri, Muzee, Palate, 0 comments

La povești cu urmașii lui Haszmann Pál

#Aiciastat colecția de obiecte etnografice extraordinar de pitorești adunate de pedagogul pasionat Haszmann Pál într-o viață întreagă. Astăzi colecția este îngrijită de cei trei frați Haszmann (Pál-Péter-fiul, Jóspeh-István și Lajos) și familiile lor, care duc mai departe tradiția în memoria tatălui lor.

Conacul GYula Damokos și muzeul etnografic

La origine, de fapt aici a locuit Gyula Damokos, în acest conac și ale sale dependințe care se întind pe un domeniu de aproximativ 2 hectare. Istoria domeniului începe în secolul XVII, dar ultimele modificări la conac au avut loc în 1831, oferindu-i o înfăţişare neoclasicistă. Conacul a avut mult de suferit după naționalizare, dar în 1973 autoritățile au decis să găzduiască aici un muzeu etnografic în aer liber, pe baza colecției de case tradiționale a Muzeului Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe și a colecției de obiecte pe care le-a adunat Hasmann Pál-tatăl. Muzeul nou-înființat a fost denumit astfel în onoarea colecționarului iubitor de frumos și de tradiții.

Pasiunea lui Haszmann Pál

Într-o zi de iunie din 2018 am ajuns și noi în Cernat unde ne-am bucurat să putem sta de vorbă cu frații gemeni care își dedică sufletul muzeului Haszmann Pál. Fix la intrare l-am gasit pe Haszmann Pál-fiul (Peter). Chiar atunci repara o poartă secuiască foarte veche. Ne-a spus că cel mai mult îi face plăcere să lucreze la porţile secuieşti pe care i le aduc sătenii la reparat, deși s-au păstrat foarte puține în forma lor originară. Procesul tradițional de reparare este unul anevoios și migălos și foarte puțini se mai pricep în zilele noastre.

Domul Pál-fiul ne-a făcut turul ansamblului, ne-a plimbat printre motoare, tractoare, radiouri vechi și sobe de fontă deosebit de decorate, ne-a arătat și “atelierul de lucru”, care era organizat în aer liber. 

Fratii Haszmann

“Tatăl nostru ne-a inspirat dragostea pentru tradiție și pentru obiecte vechi. Se preocupa de trecutul satului, de obiceiuri, și își dorea să nu se piardă nimic de la strămoși. Cunoștea oamenii din sate și daca auzea că erau care voiau să pună pe foc una-alta, îi ruga să nu le distrugă. Și le lua el și le îngrijea. Mai apoi chiar au început să vină la el oamenii și să îi aducă lucrurile de care voiau să scape. Și dacă descoperea că sunt de valoare, tata le punea la păstrare.”

Domnul Haszmann Pál-fiul este specialist în agricultură, dar cu timpul a devenit specialist în istorie, și astăzi este administratorul muzeului. A fondat Universitatea Populară din Cernat care funcționează în regim de școală de vară, din aprilie până în octombrie, adunând copii și tineri interesați să petreacă o vacanță în aer liber, printre obiecte vechi și cu suflet învățând meșteșuguri tradiționale. Ne-a spus că se pregătește ca în curând să primească copiii de prin țară care se înscriu. Din păcate nu mai sunt meșteri care să dețină secretele acestor meșteșuguri. Dar el speră ca în atelierele pe care le organizează să fie copii care să deprindă îndeletnicirile și să le ducă mai departe.

“Noi încercăm să transmitem mai departe această dragoste și să menținem vii mânuirea lemnului și a fierului. Copiii care vin la noi să învețe meșteșuguri tradiționale au unde să doarmă, le pregătim de mâncare, se simt bine la noi.” 

Domnul Pál-fiul ne-a plimbat pe urmele sacrului: am văzut împreună stâlpii funerari din lemn sculptat tipic secuiești. Apoi ne-a arătat pietrele funerare care reflectă imaginea originară a cimitirelor secuieşti din zonă. Muzeul are o colecție impresionantă de stupi tradiționali de albine pe care generații întregi le-au îngrijit cu sfințenie după ciclul amotimpurilor. Încet-încet ne-am îndreptat pașii la locul de odihnă umbrit de sub teiul bătrân dintr-o specie protejată: teiul cu frunză mare.

Apoi ni l-a prezentat și pe fratele lui geamăn: Jóspeh-István. Am stat de vorbă cu cei doi despre tatăl lor, despre perenitatea tradițiilor, despre frumusețea țării noastre, despre turiștii care le calcă pragul, toate într-o notă extrem de veselă. Deși la momentul respectiv aveau peste 73 de ani, erau plini de energie și dornici să ducă povestea începută de tatăl lor mai departe pentru generațiile următoare.

Detalii Tehnice

Fotografiile sunt realizate în iunie 2018. Conacul este monument istoric cu codul CV-II-a-A-13169

Adresa: Strada Muzeului, nr. 332, Cernatul de Jos, Cod poștal: 527070, Telefon: 0267/367.566; 0267/367.612. 

Program: 10:00 – 18:00 (dar vă spun un secret: dacă ajungeți puțin mai târziu, gazdele vă vor primi cu mare drag); prețul biletului când am vizitat noi era de 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru studenți și elevi.

Website: http://www.sznm.ro

E-mail: hpmuzeum@yahoo.com

Posted by Ana in Dialoguri, Etnografie, Muzee, 0 comments