Serata italiană #Aiciastat la Palatul Mavrocordat – 24 noiembrie 2023

Asociația culturală “Aici a stat” vă invită la o nouă serată culturală într-un loc inedit din inima capitalei: Palatul Mavrocordat ce găzduiește astăzi Școala Italiană “Aldo Moro”. Continuăm să deschidem ușile patrimoniului bucureștean: palatul inginerului N. Mavrocordat proiectat de arhitecții August Schmiedigen si G.M. Cantacuzino între 1930-1933 va fi deschis publicului doar pentru o zi, în cadrul Seratei. Veți avea astfel o șansă unică de a descoperi un palat istoric realizată în stilul conacelor elvețiene cu detalii arhitecturale excepționale: traforuri în piatră, stema Valahiei și Moldovei, un mozaic bizantin ce reprezintă Mavrocordații realizat de ceramista Nora Steriade. Veți asculta muzică clasică compusă de compozitori italieni în acest cadru inedit cu coloane și ancadramente din piatră, lambriuri și șeminee sculptate în piatră și lemn. Vă așteptăm astfel la serata italiană #Aiciastat cu muzică clasică, vineri, 24 noiembrie, la Școala Italiană Aldo Moro pe Intrarea Blaj nr. 1.

Vom petrece seara explorând acest palat istoric, ascultând compozitori italieni și admirând o colecție de viori realizate de unul dintre membri Ansamblului cameral #Aiciastat, Ștefan Tajti, violist, violonist și lutier. Continuăm să creem atmosferă de poveste în case istorice și să le transformăm în spații alternative de concerte clasice. Ne vom delecta cu instalații florale, ne vom bucura de farmecul palatului, vom degusta vin Sâmburești, apă Aqua Carpatica și alte surprize.

La 18:30 vă așteptăm la un pahar de vin să exploram împreună palatul. Apoi vă vom invita să luați loc în sala inedită de concert, urmând ca la ora 19:30 să înceapă recitalul de muzică clasică interpretate de Ansamblul cameral #Aiciastat.

Vă așteptăm cu drag!

image00001
Deschidem pentru o zi reședința inginerului N. Mavrocordat

La eveniment se vor face fotografii și înregistrări video. Prin înscrierea și participarea la eveniment sunteți de acord cu înregistrarea materialului foto-video și cu prelucrarea datelor cu caracter personal, conform legii. Fragmente din recital vor fi înregistrate și transmise și pe paginile de social media ale Asociației culturale “Aici a stat”.

Parteneri: Sâmburești, Aqua Carpatica, Atelier Isabelle Vijiac, Scuola Italiana Aldo Moro

Parteneri media: Cronicari Digitali, Radio România, Igloo, Zeppelin, Munteanu, Interesting Times Bureau, Asociația Opus, Promenada culturală