burse

Campanie de crowdfunding pentru lansarea albumului de ornamentică “Detaliul Secession – Timișoara”

Albumul “Detaliul Secession – Timișoara” este un catalog de ornamentică menit să pună în valoare patrimoniul arhitectural local. Acest album face parte din seria de albume de ornamentică “Detaliul” al Editurii Intaglio și este unic prin abordarea sa grafică, toate ilustrațiile bazându-se pe acuarelele realizate fie direct pe teren fie în atelierul artiștilor Maria Poștea și Bogdan Gargariță. Acest album va putea vedea lumina tiparului cu susținerea noastră printr-o campanie de crowdfunding accesibilă aici. Achiziționând albumul în avans, putem contribui la conservarea memoriei patrimoniului local și putem sprijini promovarea internațională a unei moșteniri de prea mult timp neglijate.

De la an la an, clădirile suferă deteriorări considerabile, riscând să dispară pentru totdeauna. Cei doi artiști au creat un album-manifest în care au ilustrat fațadele și ornamentele în stil Secession din Timișoara în acuarelă, “restaurându-le” pentru a le reda frumusețea de odinioară. Astfel, albumul “Detaliul Secession -Timișoara” este ca o urmare firească și o necesitate de a promova frumoasele clădiri care se află într-o stare avansată de degradare și riscă să dispară definitiv din peisajul urban.

Albumul și acuarelele

Arhitectura Secession face parte din Mișcarea 1900, un fenomen internațional care a luat naștere la finele secolului al XIX-lea și s-a întins până la primele două decenii ale secolului XX. Această mișcare a avut diferite interpretări și denumiri: în Franța se numește Art Nouveau sau Le Modern Style, în Italia Stile Liberty, în Scoția Glasgow Style, în Germania Jugendstil, iar în Austria și Ungaria Secession. Artiștii maghiari s-au detașat de influența austriacă și și-au creat propria variantă a artei 1900, inspirată după istoria, arta și meșteșugurile populare locale. Timișoara poartă o puternică amprentă a Secessionului maghiar, având o bogată concentrație de arhitectură 1900. 

Maria Postea pictează în acuarelă

"Patrimoniul dispare odată cu fațadele frumoaselor clădiri din jurul nostru. În albumele din Seria Detaliul / The Detail Series încercăm să inventariem și să imortalizăm ornamentele și fațadele clădirilor istorice, aducându-le la aspectul lor de odinioară. Încercăm astfel să atragem atenția asupra aportului acestora în moștenirea culturală națională."

Maria Poștea, ilustrator și artist grafic

Detaliul Secession - Timișoara

Susține campania de crowdfunding

Achiziționând în avans albumul de ornamentică "Detaliul Secession - Timișoara", vom contribui la conservarea memoriei patrimoniului local și vom sprijini promovarea internațională a unei moșteniri de prea mult timp neglijate. Putem opta pentru albumul “Detaliul Secession - Timișoara” în ediția necartonată sau ebook, cărți poștale sau printuri A3, cursuri de ornamentică sau acuarele originale ale unor clădiri superbe. Doar cu susținerea noastră, proiectul va deveni o realitate!

Vreau să susțin albumul "Detaliul Secession - Timișoara"
Detaliu Secession

 

Textul albumelor din Seria Detaliul este realizat de fiecare dată de istorici sau arhitecți locali. Pentru acest album, Mihai Moldovan, autorul textului și managerul proiectului Heritage of Timișoarai-a ajutat pe cei doi ilustratori să catalogheze și să documenteze clădirile Secession din Timișoara și să selecteze ornamentele și fațadele ce vor compune albumul. “Detaliul Secession – Timișoara” va fi tradus în patru limbi: română, maghiară, germană și engleză, pentru a promova patrimoniul Timișorean atât în țară cât și pe plan internațional.

Detalii Secession

 

Maria Poștea și Bogdan Gărgăriță sunt fondatorii editurii Intaglio și inițiatorii acestui proiect amplu. Ideea lor a izvorit din pasiunea lor pentru arta și arhitectura 1900 dar și din dorința de a semnala starea deplorabilă în care se află o mare parte dintre clădirile de patrimoniu. În plimbările lor, au constatat că multe bijuterii arhitecturale pe lângă care trec zilnic stau “ascunse” de cabluri, deteriorări și vandalizări. Altele sunt renovate fără a se ține cont de aspectul original, astupând sau modificând ornamentica de pe fațadă. De multe ori, materialele și tehnicile folosite nu sunt cele corespunzătoare, neținându-se cont de autenticitatea și valoarea istorică a clădirilor. Prin albumele seriei Detaliul, doresc să atragă astfel atenția asupra nevoii de conservare și restaurare adecvată. 

Primul album, “Detaliul Neoromânesc – București”, documentat de Dr. Oana Marinache și ilustrat tot de Maria Poștea și Bogdan Gargariță, a apărut în urma a două campanii de crowdfunding de succes de pe platformele Startarium și Kickstarter. Cu susținerea publicului, au reușit să popularizeze stilul național în lume (Statele Unite ale Americii, Canada, Rusia, Australia, Emiratele Unite Arabe, Singapore și în întreaga Europă). Influențați de proiectele Editurii Intaglio, mulți dintre cei care îi urmăresc le-au mărturisit că au început să observe mai bine, chiar să caute cu interes clădirile de patrimoniu și detaliile arhitecturale.

 

Pictură în acuarelă

Doar acum, în cadrul acestei campanii de crowdfunding, putem achiziționa albumul “Detaliul Secession – Timișoara” la un preț promoțional: 110 RON (redus de la 145 RON). Albumul “Detaliul Secession – Timișoara” va ieși de la tipar în octombrie 2021. În aceeași lună vor fi expediate recompensele din campania de crowdfunding. Putem opta pentru albumul “Detaliul Secession – Timișoara” în ediția necartonată sau ebook, cărți poștale sau printuri A3, cursuri de ornamentică sau acuarele originale ale unor clădiri superbe. Toate sunt ideale pentru orice iubitor de frumos, arhitectură, artă și patrimoniu.

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

SoNoRo Interferențe lansează burse pentru canto

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, ajunge în 2021 la 15 ani de existență. Anul acesta vor fi acordate în premieră burse pentru cursuri de canto, muzica de cameră cu voce fiind una dintre perlele repetoriului muzical clasic. Astfel, elevii și studenții la canto vor avea șansa de a participa la acest program, alături de colegii care studiază un instrument.

Tinerii muziceni care doresc să aplice pentru bursele de canto sunt invitați să completeze formularul de înscriere de pe site-ul SoNoRo și să trimită înregistrarea a două piese în două limbi diferite, o arie și un lied, până la data de 15 mai 2021, la adresa de e-mail mariaclara@sonoro.ro.

Programul SoNoRo Interferențe, susținut de UniCredit Bank, se adresează muzicienilor români, cu vârste cuprinse între 14 şi 30 de ani, și a fost inițiat cu scopul de a crea pe termen lung o elită muzicală, continuând demersul Festivalului SoNoRo de a include România în circuitul de vârf al vieții muzicale europene. Timp de 14 ani au fost acordate peste 400 de burse, iar în cel de-al 15 an, chiar și într-un context complicat, dar cu responsabilitate deplină, SoNoRo Interferențe își continuă misiunea.

Razvan Popovici

Scopul unei săptămâni de pregătire intensivă este în mod deosebit acestă interferență între tinerii muzicieni în devenire și maeștrii lor. Exersând împreună cu cineva mai bun ca tine, interpretezi și tu mai bine. Privind în urmă, am constatat că aceste workshop-uri au reprezentat un moment de cotitură în evoluția muzicală a tinerilor, lansându-i cu încredere către concursuri internaționale de renume sau ajutându-i să devină studenți în cadrul unor universități de prestigiu din Europa. De asemenea, a fost stimulat atât spiritul creativ, cât și cel antreprenorial al bursierilor, mulți dintre ei creând ansambluri camerale, serii de concerte sau chiar concursuri internaționale.

Sunt fericit că ajungem la a XV-a ediție, moment în care introducem pentru prima dată în istoricul proiectului audițiile pentru canto, arătând că și în condiții neprielnice facem tot posibilul să ne continuăm misiunea de a educa un număr cât mai mare de tineri muzicieni talentați. – Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și inițiatorul programului SoNoRo Interferențe.

Workshop-urile din acest an vor avea loc la Casa Artiștilor (Bușteni, România), în Palazzo Ricci (Montepulciano, Italia) și la Traunstein (Germania).

Maeștrii care îi vor îndruma pe bursieri sunt următorii: Mihaela Martin (vioară/ profesor Academia de Muzică din Köln, Academia Barenboim-Said, Berlin, Germania), Răzvan Popovici (violă/Ansamblul Raro, Germania), Frans Helmerson (violoncel/profesor Academia Kronberg, Kronberg im Taunus, Germania), Valentin Răduțiu (violoncel/prim violoncelist Deutsches Symphonieorchester din Berlin, Germania), Diana Ketler (pian/profesor Academia Regală de Muzică, Marea Britanie și Haute École de Musique, Geneva, Elveția) și Pauls Putnins (cântăreț internațional de operă, Marea Britanie).

La finalul fiecărei sesiuni de lucru, tinerii muzicieni vor interpreta lucrările studiate în cadrul workshop-ului alături de profesorii lor.

Înscriere

Bursa de studii SoNoRo Interferențe se adresează tinerelor talente muzicale și constă în gratuitatea cursurilor cu durata de o săptămână (muzică de cameră și instrument solo: pian, vioară, violă, violoncel și clarinet; canto), cazarea și mesele pe durata programului.

Tinerii muziceni care doresc să aplice pentru bursele de canto sunt invitați să completeze formularul de înscriere de pe site-ul SoNoRo și să trimită înregistrarea a două piese în două limbi diferite, o arie și un lied, până la data de 15 mai 2021, la adresa de e-mail mariaclara@sonoro.ro.

Formular de înscriere pe siteVreau să trimit mail de înscriere

 

În contextul respectării tuturor condițiilor de combatere a epidemiei Covid-19, la fel ca anul trecut, numărul participanților la workshop-uri va fi redus. Câștigătorii burselor SoNoRo care nu au avut ocazia să le fie acordată bursa în 2020 vor participa la workshop-uri alături de noii bursieri selectați, iar în acest an vor fi acordate unsprezece burse noi.

Pentru a intra în atmosfera programului de studiu Interferențe, vă invităm să urmăriți filmul realizat de Șerban Mestecăneanu, în timpul workshop-ului din 2018, desfășurat la Portul Cultural Cetate:

SoNoRo Interferențe este susținut de UniCredit Bank.

Parteneri: Casa Artiștilor din Bușteni, Palazzo Ricci, Festivalul Chiemgauer Musikfruhling, Fundatia Wolfgang Sawallisch și Ensemble Raro.

Parteneri media: RFI Romania, Radio România Cultural, Radio România Muzical, National Geographic, Harper’s Bazaar Romania, Igloo, Revista Zeppelin, Designist.ro, Capital, EVZ.ro, Zile și nopți, RADOR, The Institute, Ziarul Metropolis, Suplimentul de cultură, LiterNet.ro, Promenada-culturala.ro, IQads.ro, UnSitedeMuzica.ro, Flawless.ro, Aiciastat.ro

 

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, a luat naştere în România în anul 2007 şi de atunci s-a extins şi în alte ţări europene, precum Italia (Arezzo şi Montepulciano), Ucraina (Kiev), Germania (Bad Endorf, Neuwied și Traunstein) și Belgia (Conservatorul Regal din Antwerpen). Printre locurile în care s-au desfășurat workshop-urile SoNoRo Interferențe, de-a lungul timpului, se numără: Portul Cultural Cetate, reședința Băncii Naționale de la Păltiniș și Palatul Cantacuzino din Bușteni, în România, iar din afara țării, la Montepulciano, în Italia, și la Traunstein, în Germania.

Mulţi dintre câștigătorii burselor au obținut rezultate remarcabile şi studiază, în prezent, la instituţii prestigioase de muzică din Londra, Berlin, Viena, Zurich, Hamburg şi Bucureşti. Câțiva dintre bursieri au participat la concursuri importante din întreaga lume și s-au clasat pe locuri fruntașe, un exemplu în acest sens fiind reușita unuia dintre bursierii SoNoRo Interferențe, Andrei Ioniță, care a câştigat premiul I la secţiunea Violoncel a Concursului „P.I.Ceaikovski”, din Moscova.

Platforma culturală SoNoRo: https://sonoro.ro/
Facebook https://www.facebook.com/festivalulSoNoRo/
Instagram https://www.instagram.com/sonorofestival/
Youtube http://bit.ly/SoNoRo_Festival

Logo SoNoRo Interferente 2021
Posted by Ana in Contemporane, 0 comments