fortificatii

Interviu cu Marie Jianu, creatoare de bijuterie contemporană

Bijuteria este o formă de exprimare tipică epocilor istorice, tipice stărilor sufletești ale creatorilor lor, tipice culturilor în care se manifestă. Bijuteria contemporană este o artă care a devenit astăzi pe alocuri atipică, deoarece ia forme din ce în ce mai diverse și mai neașteptate. Metal, plastic reciclat, coji de ouă, cauciuc, piele, os, lână sunt doar o parte din materialele cu care se “joacă” creatorii de artă contemporană. Marie Jianu a ales să subjuge metalul pentru a-și exprima stările sufletești, armonia interioară și dorința de creație. Mi-a făcut mare plăcere să o cunosc (de fapt să îi cunosc mai întâi creațiile și apoi pe ea!) prin intermediul Romanian Jewelry Week 2.0 care are loc zilele acestea și despre care am scris aici și să îi iau un interviu. Veți descoperi mai jos cum a ajuns să se dedice bijuteriei și frumosului!

Marie Jianu
Marie Jianu

Care este prima bijuterie pe care ai văzut-o și ți-a rămas întipărită în minte? Era la cineva apropiat sau la cineva zărit din întâmplare?

Primele două bijuterii pe care le am în suflet și în minte sunt copilele mele. Am descoperit bijuteria contemporană mergând la cursurile de bijuterie și apoi în anul 2013 am vizitat târgul Autor care mi s-a părut excepțional, am fost copleșită de creațiile designerilor; am fost oarecum intimidată dar în același timp am început să văd altfel lucrurile.

Cum te-ai decis să creezi bijuterii?

Din dorința de a-mi face propriile brățări și coliere am început să lucrez cu pietre semi-prețioase și alte materiale și cum pofta vine mâncând am început să caut școli de bijuterie și așa l-am cunoscut pe David Sandu, fondatorul Institutului de Arta și Design, Assamblage.

Cum te-ai schimbat din 2012, de când ai început să te dedici bijuteriei contemporane?

 

În tot acest timp am continuat să merg la Assamblage pentru a învăța diferite tehnici de lucru, fără de care nu poți să-ți exprimi creativitatea coerent. Am experimentat tot ce am învățat fără a fi însă consecventă. Într-un final, prin 2019 am realizat că pot și că trebuie să fac prima mea colecție, aveam deja câteva piese pe care de câte ori le vedeam mă miram că le-am făcut eu și așa a apărut colecția Skepsis.

Am văzut că acum explorezi tehnica Chasing & Repoussé. Ne poți povesti puțin despre această tehnică? Cum ai început acest proces și de ce te-a atras această tehnică?

Această tehnică a apărut încă din antichitate, principalele metale folosite erau aurul și argintul pentru piese mai fine iar cuprul și bronzul pentru piese mari, sculpturale. Prin tehnica Repousse-ului se creează volum pe spatele obiectului și apoi cu tehnica Chasing-ului, a cizelurii, se detaliază, se texturează metalul pe partea din față a obiectului cu dăltițe de diferite dimensiuni și ciocan special pentru cizelura. Îmi doream încă din 2016 să fac acest curs dar lucrurile nu s-au potrivit așa că am început să învăț și să descopăr aceasta tehnică minunată la începutul acestui an alături de Maestro Acquafresca. Îmi place mult aceasta tehnică: pur și simplu metalul capătă volum, mișcare și fluiditate.

Ultima ta colecție care va fi și prezentă la Romanian Jelwelry Week se numește Pneuma. Mi se pare un nume atât de potrivit, parcă simți cum prinde viață metalul sub degetele tale. Un nume care exprimă atât forță, cât și catifelare. La fel de reușită mi s-a părut și colecția Skepsis (atât din perspectiva numelui, cât și din perspectivă estetică). Și de aceea aș vrea să te întreb cum îți alegi numele colecțiilor?

Mai degrabă numele mă aleg pe mine. Mă gândesc în timpul lucrului la colecție apoi mă hotărăsc după discuțiile cu miez cu cei apropiați dar și cu profesorii mei, caut apoi în cărți ca să mă conving de toate valențele termenilor – de cele mai multe ori realizez că se potrivesc perfect pe măsură ce descopăr si citesc.

La ce piese îți place cel mai mult să lucrezi (brățări, inele, cercei, coliere) și de ce?

 

Acum îmi place să lucrez în special brățări pentru că pot folosi tehnica cizelurii, am mai mult spațiu pentru scris povești cu dăltițele și ciocanul dar îmi plac și celelalte elemente de bijuterie.

Probabil este o întrebare pe care o primești adesea, dar îndrăznesc să fiu repetitivă: de unde îți vine inspirația?

 

Nu știu de unde. Poate dintr-un gând bun, o stare anume, din cărțile citite, din călătorii și din natură. De exemplu la colecția Pneuma cu piesele intitulate Interval, Izvor, Serafim, Îmbrățișare, Dialog am încercat să dezvălui Izvorul iubirii Serafimului care Îmbrățișează într-un Dialog permanent Intervalul dintre cer și pământ exprimându-mă în argint pur.

Când lucrezi la o piesă, când simți că ea este cu adevărat terminată?

 

După ce ai unit toate părțile piesei și începi să o finisezi începe să-ți zâmbească și după ce ai gâdilat-o cu puful, strălucește – nu neapărat la propriu – de bucurie și este pregătită să-și întâlnească purtătorul.

Ne poți împărtăși din culise: la ce colecție lucrezi acum, ce planuri ai pentru viitor?

Acum sunt într-o fază în care experimentez lucrul cu piese mai mari, am început cu un pocal, folosind o tehnică destul de dificilă, tehnica “snarling”, nu știu cum aș putea să o traduc în română, poate creare de volum prin trepidații.

Am început să lucrez o nouă colecție cu tehnica cizelurii dar este încă în faza inițială.

Îmi doresc să reușesc să particip consecvent la târgurile importante de profil din Romania și mai apoi din alte țări.

Vă invit să îi descoperiți creațiile lui Marie Jianu la Romanian Jewelry Week 2.0, să admirați colecția Pneuma și să stați ce vorbă cu ea. Cu siguranță veți descoperi o sensibilitate tranpusă în metal, în aripi, în “joaca” și alternarea dintre sacru și profan. Îi mulțumesc pentru acest interviu și pentru faptul că ne încântă cu creațiile ei! 

Fotografiile sunt din colecția lui Marie Jianu.

Posted by Ana in București, Dialoguri, 0 comments

Interviu cu Laurențiu Cuțaru, fondatorul proiectului Țara cu Balauri

Nu e nicio surpriză că în țara noastră se află nenumărate locuri pe cât de pitorești, pe atât de puțin cunoscute publicului larg. Laurențiu Cuțaru este unul dintre cei care și-a propus să le descopere pe cele mai interesante dintre ele, și-a făcut blogul Țara cu Balauri și a creat o comunitate de aprox. 4.000 de oameni pasionați ca el, cu care împărtășește imagini inedite și istoria acestor locuri. Ei bine, vă imaginați că nu am stat pe gânduri când am văzut ce frumuseți descoperă, așa că trebuia să îl cunosc mai bine și să îi iau un interviu. În cele ce urmează, domnișoarelor, doamnelor, domnilor și balaurilor, vă prezint pe nimeni altul decât fondatorul proiectului “Țara cu Balauri”!

Cum a început pasiunea ta pentru istorie pentru dave, castre romane și fortificații?

Încă din perioada liceului am devenit foarte curios în a-mi cunoaște trecutul din punct de vedere cultural, să înțeleg ce fel de evenimente istorice au clădit această țară, care sunt civilizațiile ce au dăinuit pe aceste meleaguri. Citeam foarte mult, urmăream fel și fel de documentare, dar nu m-am gândit că pot așterne aceste lucruri și în mediul online. Astfel că, fiind și o persoană căreia îi place să fie tot timpul pe teren, să înțeleagă istoria de la firul ierbii, am început să fac nenumărate drumuri prin țară vizitând, cu precădere, dave, castre romane, cetăți și fortificații medievale etc. Așa că într-o zi, în urmă cu 2,5 ani mai exact, primind mai multe imbolduri de la cei apropiați, am creat acest blog la care țin foarte mult și care îmi aduce multă liniște interioară.

Pe blogul meu, pe lângă fortificațiile din România, veți mai găsi și case memoriale, conace de poveste, curți medievale, monumente istorice sau edificii istorico-religioase. Toate acestea vin ca o extensie la numărul de dave, castre romane și cetății pe care îl veți descoperi pe https://taracubalauri.com/.

De ce ai numit blogul și comunitatea Țara cu balauri?

Din două motive: 

1) Sunt pasionat de mitologia românească, de folclorul și basmele de pe aceste meleaguri. Aici regăsim balaurul, o creatură fabuloasă care dă și numele blog-ului meu. 

2) Când eram copil, prietenii mă strigau uneori ‘’Laur Balaur’’.

Care este obiectivul tău în călătoriile de explorare și cercetare?

 

Încerc să găsesc locații cât mai izolate, cât mai uitate de lume și unde nu poți ajunge cu ușurință tocmai pentru a le face puțină lumină în mediul online.

Laurențiu Cuțaru la Casa memorială Marin Preda
Laurențiu Cuțaru la Casa memorială Marin Preda

Cum îți alegi destinațiile?

În funcție de zonă. Spre exemplu, dacă vreau să văd cetăți greco-romane, merg în Dobrogea. Dacă vreau să descopăr cule, merg în Oltenia și tot așa.

Îți planifici călătoriile în funcție de locurile despre care vrei să scrii sau te duci unde vezi cu ochii și te lași surprins de ceea ce găsești pe drum?

Le planific de cele mai multe ori, dar îmi place și să descopăr locuri noi pe traseul meu despre care nu știam.

Ce proiecte ai pentru viitorul apropiat?

 

Mi-aș dori să documentez toate davele, castrele romane, cetățile greco-romane și fortificațiile medievale din Dobrogrea. Practic, vreau să pun bazele unui e-book unde veți găsi fotografii cu aceste locații, localizare dar și un minim de informații.

Cum obții finanțare pentru proiectele tale?

 

Din propriul buzunar. 

Cum ai început să documentezi, mai ales înainte să ai blogul?

 

Îmi creasem, deja, un folder unde salvasem o bună parte din fotografiile pe care le-am făcut în timp ce mă plimbam prin țară. Din punct de vedere al informațiilor istorice, nu prea mă documentasem în detaliu, dar apoi ușor dar sigur am început să citesc cât mai multe cărți, articole online, enciclopedii etc.

Cum îmbini meseria ta de manager de proiect cu pasiunea ta pentru istorie?

Meseria de Project Manager m-a învățat să fiu și mai organizat decât eram, astfel că acest lucru mă ajută foarte mult atunci când plec pe teren să caut locații istorice pentru că trebuie să-mi calculez bugetul, combustibilul cu care alimentez mașina, locurile unde opresc pentru a servi masa sau atunci când mă odihnesc.

Informațiile disponibile pe internet despre anumite locuri alese de tine sunt destul de puține, vagi, uneori inexacte și contradictorii. Cum te asiguri că informația pe care o transmiți este corectă, cum ajungi la sâmburele de adevăr?

De obicei, în online cel puțin, prima sursă pe care o verific este Institutul Național al Patrimoniului (http://www.cimec.ro/) . Apoi mai verific și în Repertoriul Arheologic Naţional (RAN) după care mă rezum la diferite cărți și articole unde încerc să compar informația obținută.

Ai vreo întâmplare inedită din expedițiile tale despre care poți povesti?

În timp ce încercam să descopăr castrul roman Arrubium (Măcin, Tulcea), concentrat fiind în a filma, am avut niște contre cu o gașca de câini care păreau cam hotărâți să mă alerge. Aici este filmarea: https://www.facebook.com/111629176377252/videos/4215406821851286

Care este locul tău preferat din România descoperit în ultimii ani?

Sarmizegetusa Regia. Știu, este cunoscută publicului larg, însă am vizitat nenumărate locații istorice din țara asta, dar cu greu se apropie de Cetatea Sacră. E ceva fain acolo!

Ce cărți ai recomanda despre cetați și fortificații?

La prima strigare, “Cetăți, castele și alte fortificații din România“, de Radu Oltean.

Laurențiu Cuțaru
Laurențiu Cuțaru

Laurențiu Cuțaru, zis și Laur Balaur, demonstrează că prin pasiune se poate realiza o muncă absolut fantastică de documentare și popularizare a patrimoniului cultural și istoric al României. Pentru alții sunt basme (cu sau fără balauri), dar Laurențiu se duce pe teren, inventariază, fotografiază, filmează din dronă și scrie o poveste faină care ajunge astfel la noi toți. Mi-ar plăcea tare mult să își atingă obiectivul de a realiza un ebook despre toate davele, castrele romane, cetățile greco-romane și fortificațiile medievale din Dobrogrea.

Fotografiile sunt din colecția lui Laurențiu.

Posted by Ana in București, Dialoguri, 0 comments

10 cetăți din Dobrogea de Zilele Europene ale Arheologiei

Zilele Europene ale Arheologiei se desfășoară în perioada 19-21 iunie 2020, cu tema Arheologia pentru Toți. Cu această ocazie, Institutul Național al Patrimoniului organizează un program alternativ pentru demistificarea unei meserii puțin cunoscute în afara cercurilor specialiștilor, și de multe ori simplificate prin analogii la aventurile lui Indiana Jones. 

Pentru sărbătorirea domeniului captivant al arheologiei, iubitorii de istorie și de explorări pot călători virtual în situri și parcuri aheologice importante, precum Histria, Ulmetum, Edificiul Roman cu mozaic, Cetatea Noviodunum-Isaccea, Măgura-Gumelnița, și pot descoperi obiecte valoroase din patrimoniul nostru arheologic, digitizate de către specialiști.

Vineri, pe 19 iunie, între 10:00 și 16:00 am participat la o dezbatere aprinsă și interesantă între arheologi de la Institutului Național al Patrimoniului și partenerii lor de la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, Inspectoratul General al Poliției Române, Facultatea de Istorie a Universității din București, Muzeul Național de Istorie a României. Dezbaterea, intitulată chiar Arheologia Pentru Toți, încă mai poate fi urmărită pe pagina Facebook a Institutului Național al Patrimoniului.

Pentru a întâmpina acest demers, vă propun o călătorie virtuală la 10 cetăți din Dobrogea pe care le-am vizitat în decursul timpului. Dobrogea este locuită din cele mai vechi timpuri: prin cercetări arheologice au fost atestat obiecte din neolitic din cultura Gumelnița și din cultura Hamangia (cunoscută fiind statueta „Gânditorul de la Hamangia”). Dobrogea a fost bătătorită de armatele perșilor, de cele romane, de popoarele migratoare, pentru ca mai apoi să fie sub stăpânire musulmană. Poziția sa strategică a determinat și faptul că a găzduit numeroase cetăți de apărare.

1. Păcuiul lui Soare (Ostrov) – presupusă a fi Vicina

Pe insula Păcuiul lui Soare am ajuns cu unicul barcagiu care plimbă turiștii dornici să ajungă în acest loc rupt de civilizaţie, faimos mai degrabă pentru plajele sale liniștite și pustii. Barcagiul ne-a și ajutat să găsim ruinele cetății, în capătul de nord al insulei. Ne-am bucurat să descoperim printre tufișuri și vegetație abundentă ruinele fortificației medievale, construite între anii 972-976 de către militarii împăratului bizantin Ioan Tzimiskes (zis și “cel scund”) și locuită până în secolele XIII-XV. Zidurile vechi, construite din pietre imense, sunt acoperite de buruieni într-un spectacol extrem de pitoresc.

Cetatea a fost descoperită în 1955, şi se mai văd câteva case ale arheologilor care au săpat în trecut aici şi au scos la lumină obiecte de uz casnic, monede, bijuterii și zeci de morminte medievale. Profesorul Petre Diaconu de la Institutul de Arheologie din Bucureşti a cercetat cetatea şi a scris o monografie, avansând ipoteza că aici ar fi de fapt vestita Vicina și că acesta este al doilea sit din țară ca mărime și potențial arheologic, după Sarmizegetusa. La momentul descoperirii aproximativ 25% din cetate era vizibilă, dar în 2011 se mai vedea 10-15% din cetate, din cauza eroziunii fluxului și refluxului Dunării și a curenților puternici. Însă atunci când nivelul Dunării scade, zidurile cetății ies din ape și se întrezare cetatea care a fost cândva o bază navală bizantină puternică.

2. Cetatea Histria

Histria a fost întemeiată de coloniştii veniţi din Milet, la mijlocul secolului VII î.Hr., conform unui autor necunoscut care se leagă de opera geografului Skymnos din Chios (cca. 250-180 î.Hr.): “Oraşul Istros şi-a luat numele de la fluviul Istros [vechii greci numeau Dunărea Istros]. L-au întemeiat milesienii, pe vremea când armata sciţilor barbari a trecut în Asia, urmărindu-i pe cimerienii care fugeau din Bosfor”. Mai mult, Eusebius din Caesarea (260-340 d.Hr) a scris și el despre Histria: “În anul 657 î.Hr., în timpul celei de-a 33-a Olimpiade, a fost întemeiată cetatea Istros din Pont”. În mod clar, cele mai vechi descoperiri ceramice de la Histria datează din jurul anilor 630-620 î.Hr.

A fost printre primele colonii grecești din vestul Mării Negre și timp de 1300 de ani s-a dezvoltat continuu. În perioada sa de glorie au apărut primele monede de pe teritoriul țării noastre (între anii 480-475 î.Hr.), iar numărul locuitorilor Histriei ajunsese la aproape 25.000. Era împărțită între acropolă și asezarea civila, tipic orașelor antice grecești. În secolul VII d.Hr. orașul a fost abandonat din cauza colmatării vechiului golf al Marii Negre (laguna Razelm-Sinoe de astăzi) dar și din cauza distrugerilor provocate de invazia de avaro-slavilor (în secolul VII d.Hr.). În 1868 cetatea a fost identificata de arheologul francez Ernest Desjardins, dar cercetarile efectiv au început în 1914, la inițiativa lui Vasile Pârvan, care a considerat-o Pompeiul românesc datorită artefactelor descoperite aici.

Noi am vizitat întâi Muzeul de Arheologie (amenajat in 1982 și renovat ulterior), unde am văzut basoreliefuri, colecția de amfore și stele (pietre funerare) și o parte din fațada de marmură a templului închinat “Marelui Zeu”. În exterior, în cetatea propriu-zisă, am văzut zidul de apărare cu turnuri și bastioane, ruinele templelor grecesti, ruinele locuințelor, bazilici creștine, templul Afroditei, templul lui Zeus, forumul, piața, reteaua stradala (cu străzile pavate) și câteva conducte de canalizare. Bazilica episcopală ce datează din secolul VI d.Hr. dovedește faptul că Histria devenise deja episcopie.

3. Cetatea Argamum (Capul Doloșman – Jurilovca)

Cetatea a fost inițial denumită Orgame sub stăpânire grecească, ulterior dobândind denumirea latină de Argamum. Datează din secolul al VII-lea î.Hr. și pare să fie mai veche decât Histria, conform scrierilor antice. Ba chiar a fost în competiție acerbă cu cetatea Histria, și s-a dovedit că Argamum este mai vechi cu câteva decenii. Cetatea este situată în Jurilovca, pe malul lacului Razim, pe capul Doloșman. 

Aici s-au descoperit ziduri de incintă, 4 bazilici paleocrestine și cel mai vechi mormant grecesc (datând din sec. VII î.Hr.), locul este uriaș: întregul sit are aproximativ 100 ha. De aici au fost scoase la iveală vestigii unice, monede folosite la schimb, vârfuri de sageată confecționate din bronz, delfinași olbieni și lingouri de bronz sub forma mamiferelor marine.

4. Cetatea TropAeum Traiani (Adamclisi)

Cetatea Tropaeum Traiani a fost ridicată în urma victoriei lui Traian în faţa lui Decebal la răscrucea de drumuri de la Dunăre la Marea Neagră, unde se afla o aşezare geto-dacică mai veche. Aici împăratul Traian a înfiinţat o staţiune militară lângă care a fost înființată și o aşezare rurală cu caracter civil populată cu locuitorii geto-daci şi cu noii colonişti, în cea mai mare parte veterani aşezaţi şi împroprietăriţi. Monumentul era parte a unui complex, format dintr-un altar funerar, construit în amintirea ostaşilor căzuţi în bătălie și dintr-un mausoleu care a fost ridicat în memoria unui ofiţer superior roman. 

Începând cu mijlocul secolului II aşezarea se dezvoltă economic şi cultural devenind un important centru urban. Înainte de anul 170 este ridicat la rang de municipium (accest lucru fiind atestat pe câteva inscripţii locale din sec. II-IV). În jurul anului 170 are loc invazia costobocilor când cetatea are de suferit. Mai târziu, în timpul dinastiei Severilor, vechea cetate este refăcută. După atacurile carpo-gotice din secolul III cetatea este iar refăcută de Constantin cel Mare şi Licinius (în jurul anului 316). În secolul VI, sub împăraţii Anastasius I şi Iustinian, cetatea trăiește ultima perioadă de înflorire. Viaţa urbană s-a prelungit în această zonă până la sfârşitul secolului VI – începutul secolului VII. Ruinele cetăţii au fost identificate de Grigore Tocilescu în anii 1891-1909. Este considerată cea mai mare aşezare civilă romană de pe teritoriul Dobrogei.

5. Cetatea Enisala sau Heracleea

Cetatea medievală Enisala, pe dealul calcaros care flanchează lacurile Razim şi Babadag, construită în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cu scop militar, cel mai probabil de negustorii genovezi, deţinători ai monopolului navigaţiei în Marea Neagră la acea vreme. De aici urmăreau genovezii navele de comerţ în perioada în care controlau traficul pe apă. Numele cetăţii provine de la turcescul “yeni” (nou) și regionalismul dobrogean “sale” (aşezare, sat), adică “aşezare nouă”.

Cetatea are un plan poligonal care se mulează pe unduirile dealului. Astăzi zidurile şi bastioanele se păstrează în unele puncte pe o înălţime de aproape 10 m. În timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a fost integrată în sistemul defensiv al Ţării Româneşti, dar a fost ulterior abandonată în contextul înaintării stăpânirii turceşti la nord de Gurile Dunării (sfârşitul sec. XV) şi ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră. În timpul confruntărilor armate ruso-turce care s-au desfăşurat pe teritoriul Dobrogei a supraviețuit pentru că nu mai era o cetate activă în acel moment.

La baza cetăţii Enisala au fost găsite în timpul cercetării peste 500 de complexe arheologice, dintre care peste o sută de morminte în care au fost îngropaţi, cel mai probabil, cei care locuiau în cetatea genoveză. A fost găsită și o aşezare neolitică ce aparţine Culturii Gumelniţa (din a doua jumătate a mileniului V î.Hr.) și o aşezare din prima Epocă a Fierului.

Este interesant că în lacul Babadag încă se mai găseşte anghila (peşte asemănător șarpelui), iar lacul Razim este unul dintre cele mai mari din ţară, făcând parte din complexul lagunar Razim-Sinoe.

Chiar în Enisala se mai poate vizita o gospodărie țărănească conservată “in situ” specifică nordului Dobrogei din zona lacului Razim, de la începutul secolului XX. Ansamblul cuprinde o casă lipovenească cu chiler, tindă centrală și două camere și anexe tipice: bucătăria și cuptorul de vară, grajdul pentru animale, porumbarul, șoproanele, fântâna. Anexele gospodărești au fost reconstituite și găzduiesc colecții de unelte agricole, căruțe pictate tipic dobrogene, unelte pescărești, scule și produse de dogărie, fierărie, albinărit, olărit, obiecte pentru industria casnică textilă. reconstituire a unei gospodării tradiţionale de la începutul secolului XX. Totul este foarte bine restaurat și inspiră o atmosferă romantică, de calm și puritate.

6. Cetatea Capidava (Topalu)

Capidava (sau “Cetatea de la cotitură”) a fost importantă în sistemul defensiv roman făcând parte din limes-ul dunărean, seria de castre şi fortificaţii ridicate de împăratul Traian la începutul secolului al II-lea. Datorită importanţei strategice a locului aflat pe un masiv stâncos pe malul Dunării, aici a fost instalată o staţiune militară și un centru civil de detaşamentele din Legiunea a V-a Macedonica şi Legiunea a XI-a Claudia. În 1924 arheologul Grigore Florescu inițiază primele săpături arheologice, trimis de Vasile Pârvan, desi cu câțiva ani în urmă fraţii Ghenciu din Brăila au distrus semnificativ cetatea prin exploatarea masivului stâncos.

În cadrul proiectului Frontierele Imperiului Roman, UNESCO a elaborat un plan de revitalizare a monumentelor antice din acea perioadă și a alocat fonduri semnificative pentru acest demers. În România avem cea mai lungă porțiune din vechiul limes roman, 1.500 de km. Capidava a obținut 16 milionae de euro fonduri europene pentru reconsolidarea zidurilor, a turnurilor, a vestigiilor, în vederea repunerii lor în circuitul touristic. Dar din păcate în urma restaurării incorecte, Capidava nu mai corespunde criteriilor de autenticitate și integritate definite de UNESCO pentru înscrierea pe Lista Patrimoniului Mondial. Deși nu era nimic marcat am reușit să intuim ruinele zidului de incintă, poarta cetăţii străjuită de un turn și traseul fundaţiilor turnurilor în formă de potcoavă. În interiorul cetăţii se pot vedea ruinele mai multe construcţii dispuse în jurul unor piaţete private, prevăzută cu portice, cărări de acces şi canale de scurgere. Se mai pot distinge vag printre ruinele prost restaurate, acoperite cu ciment modern, o bazilică și instalaţia portuară, iar în afara cetății mai există terme romane şi o necropolă.

Casa în care s-a născut Gheorghe Vintila
Casa în care s-a născut Gheorghe Vintila

La Topalu se găsește și Muzeul de Artă “Dinu și Sevasta Vintilă”, casa natală a medicului colecționar Gheorghe VIntilă, care deține una dintre cele mai valoroase colecţii de artă plastică românească: picture de Grigorescu, Luchian, Tonitza, Pallady, Petraşcu, Steriadi, Ressu, Iser, Ciucurencu şi lucrări ale unor sculptori precum Oscar Han, Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea sau Ion Jalea. Gheorghe Vintilă a fost prieten cu Oscar Han și așa a intrat în contact cu artiștii epocii, inclusiv cu membrii grupului celor 4 (artiștii de la Balcic), și și-a donat colecția statului român, cu condiția să se instituie un muzeu care să poarte numele părinților săi.

7. Cetatea Halmyris (Murighiol)

La Halmyris a fost o puternică cetate romană şi romano-bizantină, sediu al unor unităţi militare şi staţie a flotei dunărene Classis Flavia Moesica. Aici au fost descoperite monumente de arhitectură militară, civilă şi religioasă, între acestea fiind bazilica episcopală cu cripta primilor martiri dobrogeni – Epictet şi Astion.

Cetatea romană şi romano-bizantină Halmyris a fost întemeiată într-o zonă cu urme de locuire din secolele VI-I î.Hr. pe malul golfului antic Halmyris al Marii Negre. A cunoscut mai multe etape evolutive: fortificaţie romană de pământ (sec. I), castru de piatră și sediu al unor unităţi ale legiunilor I Italica şi XI Claudia Pia Fidelis până a devenit sediul staţiei flotei militare romane Classis Flavia Moesica în secolul II-III). Inscriptiile descoperite în cadrul fortificațiilor mentionează un Vicus Classicorum – “satul corabierilor”, probabil aşezarea întemeiată de veteranii flotei stabiliţi la Halmyris după îndeplinirea stagiului militar. În secolul IV cetatea s-a dezvoltat devenind unul din cele 15 oraşe importante ale provinciei Scythia Minor, în timpul domniei împaratului Constantin cel Mare, aici ridicându-se o basilica episcopală. Fortificaţia romană a funcționat până în primul sfert al secolului VII.

Cetatea romano-bizantină are o formă trapezoidală, cu o suprafaţă de cca 2 ha, cu 15 turnuri, trei porţi şi trei valuri de apărare. Principalele monumente dezvelite şi parțial restaurate sunt Poarta de Nord, termele, Poarta de Vest și bazilica paleocreştină. În 2001 a fost descoperită sub altarul bazilicii o criptă care adăpostea rămăşitele sfinţilor Epictet şi Astion, martirizaţi în anul 290, în timpul domniei împaratului Diocleţian.

Ruinele sunt în prezent recondiţionate: o parte a Porţii de Nord, precum şi o parte a pereţilor au fost refăcute, se lucrează la cripta Basilicii, se pot vizita termele şi zonele administrative. Noi am vizitat și micul muzeu aflat la intrarea în cetate unde am aflat și povestea fortificațiilor. Până anul trecut aici a funcționat o școală de vară cu studenți americani care cercetează ruinele, pe baza unor burse finanțate de Gretchen Gould Memorial și de George and Shirley Lowinger Memorial. În 2017 a fost fondat un ONG în SUA, Bridging Frontiers Inc, care asigură finanțare proiectului.

De la Murighiol se poate face o expediție în Delta Dunării, cu barca (debarcaderul este foarte aproape de Halmyris). Este o experiență absolut superbă, pe care o recomandăm cu toată căldura. Delta Dunării este parte din patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind rezervație a biosferei și parc național.

8. Cetatea Noviodonum (Isaccea)

Cetatea este situată pe malul Dunării, în punctul “Pontonul Vechi” sau “Eski Kale” (în lb. turcă Cetatea Veche), pe un promontoriu, în apropierea unuia dintre cele mai importante vaduri ale Dunării. “Noviodunum” este un nume de proveniență celtică (“dunum” înseamnă în limba celtă “așezare fortificată”). În apropiere exista și o așezare dacică numită “Genucla”. În 514 î.Hr., Darius cel Mare a dus în zonă o bătălie decisivă împotriva Sciților. Orașul se afla de asemenea în calea drumurilor comerciale grecești. Mai târziu, orașul a fost baza flotei romane a Dunării de Jos numită “Clasis Flavia Moesica”. În 369 d.Hr., a fost încheiat, în dreptul acestei cetăți, pe un vas aflat pe Dunăre, un tratat de pace între Imperiul Roman și vizigoții conduși de Athanaric, în prezența împăratului Flavius Valens. În secolele următoare, Noviodunum a rămas o importantă bază navală bizantină pe Dunăre, până în 602 d.Hr., când a fost pierdută în fața avarilor.

Există dovezi că la sfârșitul secolului al XIII-lea, Isaccea ar fi fost capitala statului tătar noghaid. Hanul Noghay, unul dintre cei mai buni comandanți ai Hoardei de Aur, “făcătorul de hani” cum este cunoscut, s-a hotărât să-și facă propriul stat. A trecut Dunărea pe la vadul Isaccei, ultimul vad de trecere a Dunării înainte de Tulcea, cu circa 40.000 de războinici. Și-a stabilit capitala la Isaccea și a bătut propria monedă, care avea pe o parte o inscripție coranică, în alfabet arab, semn al apartenenței lui Noghay la Islam. Hoarda de Aur adoptase oficial Islamul ca religie de stat la 1257, în timpul lui Berke-Han. 

Apoi a fost sub stăpânirea lui Mircea cel Bătrân, ulterior Vlad Țepeș a ajuns aici în 1462 în timpul campaniilor împotriva Imperiului Otoman, iar în 1484 a ajuns teritoriu turcesc, otomanii construind aici un fort pentru apărare. A fost arsă de câteva ori în secolul XVII, în timpul Războiului Ruso-Turc. După Războiul de Independență al României împotriva Imperiului Otoman, a devenit parte din noul stat român.

Între Enisala și Isaccea, lângă Tulcea, se găsește și Satul pescăresc tradițional organizat ca o mini deltă. Se regăsesc case specifice fiecărui sat pescăresc din Delta Dunării, mori de vânt, o bisericuță, amenajate ca pe cele trei brațe ale Dunării. Noi am prins apusul deasupra mini-deltei sălbatice de la baza Dealului Bididia.

9. Cetatea Tomis (Constanța)

Cetatea Tomis a fost înființată în prima jumătate a secolului VI î.Hr. de coloniștii greci din Milet (similar cu cetatea Histria), care au gasit în bazinul Mării Negre (Pontus Euxinus) un loc propice comerțului și schimbului de mărfuri cu geto-dacii. Începând cu secolul I î.Hr., teritoriul dintre Dunăre si Pontus Euxinus a intrat sub Imperiul Roman. 

Sub stăpânirea romană au fost construite la Tomis o serie de edificii publice, străzi, terme, piețe publice și clădiri grandioase, care au dus la dezvoltarea orașului, inclusiv cultele și arta. De asemenea, au apărut numeroase ateliere mesteșugăresti care prelucrau marmura, sticla și ceramica. Au fost sculptate basoreliefuri, statui, statuete din teracota, ornamente arhitecturale. Apa potabilă necesară cetatii era asigurata de apeducte subterane săpate în calcar și în pământ. In anul 601 cetatea Tomis a fost invadată și pustiită de avari. Pe locul fostului oraș viața s-a ruralizat. Stăpânirea bizantina în regiunea Dobrogei a fost restabilită de abia în anul 971, când împăratul Ioan Tzimiskes a desființat țaratul bulgar. În secolele VIII – XII (în perioada bizantină), orașul a purtat numele Constantia sau Constantiana.

Vestigii din orașul antic Tomis se află disparate pe toată suprafața orașului Constanța de astăzi, fiind incorporate în țesutul urban. Chiar în ianuarie 2020 s-au descoperit vestigii în timpul săpăturilor pentru fundația unui bloc de 4 etaje pe Bulevadrul Tomis, lângă Lupoaică. Din păcate aceste “resturi” au fost aruncate pe un câmp la marginea Constanței (unde au fost găsite zeci de dune de pământ pline cu piese de ceramică din perioada elenistică și romană, dintre secolele III î.Hr. și VI d.Hr., sute de fragmente amorfe, sticle unguentarium, candele și urcioare, ba chiar și un femur uman) și situația ruinelor este incertă astăzi. Astfel se pare că întreaga peninsulă este ocupată, imediat sub stratul orașului modern, de o multitudine de monumente. Straturile de cultură materială antice se succed în ordinea: bizantin, roman, elenistic, grec antic și grec arhaic în care apare și material băștinaș din prima epocă a fierului (Hallstatt). 

Până în prezent, cercetările au identificat în peninsulă acropola orașului antic, agora, cartierul atelierelor, necropola elenistică deasupra căreia se află zidul nou al epocii romane și necropolele romane și bizantine, numeroase străzi, canalizări, temple și locuințe. Edificiul roman cu mozaic este unul dintre cele mai importante vestigii din portul antic Tomis, și am mai scris despre el aici. Mozaicul roman din Constanța a fost descoperit în timpul lucrărilor întreprinse în anul 1959 în centrul istoric al orașului. Pentru protecție, mozaicul fost acoperit de o hală de protecție în stilul modernist-socialist, așa că nici nu îți poți închipui ce ascunde construcția respectivă: aproape 2.000 metri pătrați de mozaic. Mozaicul datează din secolul al IV-lea e.n., probabil din timpul domniei împăratului Constantin cel Mare. Se pare că aici ar fi fost un edificiu portuar, reparat în diverse etape până la începutul secolului al VII-lea, când cetatea antică Tomis a fost părăsită din cauza năvălirilor popoarelor migratoare.

Edificiul cuprindea mai multe terase/ nivele și făcea legătura între nivelul orașului și cel al portului antic. Mozaicul era probabil acoperit în Antichitate de o boltă sprijinită de stâlpi. Dedesubt se găsea construcția portuară cu arcade deschise înspre mare, acoperite de un placaj de marmură. Coloanele arcadelor erau decorate cu frumoase capiteluri decorate cu frunze de acantă și cu figuri zoomorfe sau antropomorfe. Și mai jos am dat peste o surpriză: al treilea nivel al încăperilor-magazii are 11 încăperi cu tavan boltit. La acest nivel se află o serie de încăperi care au servit drept ateliere. Am descoperit aici mărfuri și utilaje de pe corăbii, găsite chiar în magaziile edificiului, dar și ancore, lingouri, greutăți, amfore cu vopsele și rășini, statuete, colecții de opaițe și multe altele.  

Mai există un segment vizibil și amenajat tip necropolă din vechiul Tomis, în apropierea Catedrala Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Vestigiile vechii cetăți Tomis pot fi admirate la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Aici se află piese deosebite, cum ar fi statuia de marmură a șarpelui Glycon, Statuia lui Pontos, zeu al Mării Negre, sau statuia de marmura a zeiței Fortuna, considerată protectoarea cetatii Tomis.

10. Cetatea Callatis (Mangalia)

Pietrele din care a fost construit zidul fortificației Callatis s-au folosit la construcția moscheii „Esmahan Sultan”. Fântâna rituală, aflată în curtea geamiei, a fost construită cu piatră provenită dintr-un vechi mormânt roman. Moscheea „Esmahan Sultan” din Mangalia este cel mai vechi lăcaș de cult musulman din România, ridicat în anul 1575. Este înconjurată de cimitirul mahomedan ce conține morminte vechi de peste 300 de ani.

Primii care s-au stabilit aici au fost tracii, întemeind așezarea Acervatis sau Cerbatis. Pe locul fostei așezari trace, grecii acostați aici vor construi cetatea numită Callatis, faimoasă pentru prosperitatea sa și pentru faimoșii cărturari care au locuit aici. Pozitia geografica avantajoasă, ieșirea la mare și la lacul de apă dulce (actualul lac Mangalia), terenurile fertile, poziția militară avantajoasă i-a convins pe greci să construiască o așezare. Cultura cerealelor și comerțul maritim au fost două dintre sursele care au asigurat dezvoltarea cetății. Callatis astfel a devenit singura colonie dorică de pe țărmul Pontului Euxin. 

Unii cetățeni ai Callatisului au fost mercenari din Egipt, și aici s-a găsit unicul papirus din Romania. Mormântul cu papirus a fost descoperit în 1959, fiind datat în secolul IV î.Hr. Exista o controversa legată de acest document, care imediat dupa descoperire a disparut fara urma. Arheologii se temeau de ceea ce s-ar putea întâmpla cu papirusul, odată scos la lumină, de aceea au invitat un specialist rus să se ocupe de prelevarea acestuia și de descifrarea lui, însă îndată ce documentul a luat contact cu lumina, s-a fărâmițat. Totuși savantul a luat papirusul cu el în Rusia, declarând că vrea să îl refacă în laborator și să îl descifreze, însă i s-a pierdut urma. Unii cercetători au încercat să afle ce s-a întâmplat cu papirusul pe cale diplomatică și guvernamentală, însă apelurile lor au ramas fără răspuns. Dar surpriză, un arheolog român a identificat într-o carte de istorie din Rusia un fragment despre papirusul de la Mangalia, în care se menționa că acesta a fost salvat, însă nu a fost descifrat în totalitate.

Callatis a suferit asedii puternice, inclusiv o dominație macedoneană care a durat 5 ani, din 313 până în 308 î.Hr. După moartea regelui cuceritor Lisimah, după anul 281 î.Hr. orașul s-a refăcut repede. Perioada romană a adus și mai multă prosperitate orașului, au fost construite noi edificii, a fost creat primul episcopat și s-au reluat schimburile comerciale. 

În acea perioadă, geograful antic Demetrios din Callatis a elaborat o lucrare despre Asia și Europa, cuprinsă în 20 de cărți. Portul l-a inspirat și pe dramaturgul Istros din Callatis în scrierea unei cărți despre tragedie. Un alt erudit originar din Callatis este Satyros, care a trait in Egipt, unde a scris o carte din care s-a mai pastrat un fragment, “Viata lui Euripide”. Istoricul Diogene Laertiu vorbeste in scrierile sale despre filozoful Heraclid (170-146 î.Hr.), originar din Callatis, care a trăit in Egipt, la curtea regelui Ptolomeu.

Primele monezi batute aici dateaza din jurul anului 300 î.Hr., erau confectionate din argint si aveau reprezentate pe o parte capul lui Heracles, iar pe cealalta, simbolurile orasului: o tolbă, un arc, o măciuca și spice de grâu. Mai târziu, au apărut monedele din bronz, care reproduceau imaginile zeilor Dionysos, Apollon, Athena, Hermes, Demetra, iar pe revers prescurtarea numelui cetății, Kala sau Kalla.

Invazia avarilor către sfârșitul secolului V a pus capăt definitiv uneia dintre cele mai frumoase si prospere cetați ale Pontului Euxin. Puternica cetate a devenit o simpla așezare portuară, care si-a păstrat pentru multa vreme aspectul părăsit.

La Mangalia se pot vedea ultimele ruine ale orașului antic Callatis la subsolul și în holul Hotelului New Belvedere, fost President (noi încă nu am ajuns acolo). Restul cetății se află astăzi pe jumătate în Marea Neagră.

Pe post de încheiere

În 2016 am mai ajuns și la cetatea romano-bizantină Carsium (Hârșova) despre care merită să scriu câteva cuvinte, deși nu am reușit să o fotografiez. Cetatea s-a construit, probabil, peste o fortificaţie getică, înca din a doua jumătate a secolului I. În timpul războaielor dacice, în anul 103 p. Chr., împăratul Traian a întărit fortificaţia cu ziduri din piatră. Cel mai probabil, toponimul Carsium are origine tracică şi este legat de aspectul stâncos al locului. Se pare că unitatea militară pentru care s-a construit fortificaţia a fost Ala (Gallorum) Flaviana. Cetatea a fost aparată în antichitate şi de militarii Legiunii I Italica, de corăbierii din Classis Flavia Moesica, de milites scythicii sau de soldaţii Legiunii I Iovia Scythica. Misiunea lor a fost să apere vadul de trecere a Dunării din apropiere, unul din cele mai importante de pe acest segment al limesului. Nu se cunoaşte, nici la această dată, conturul fortificaţiei antice. Construcţiile vizibile astăzi sunt de origine medievală, dar este posibil ca unele incinte să fi fost ridicate la sfârşitul antichităţii şi apoi integrate în fortificaţia medievală. În secolul X cetatea a fost reconstruită de bizantini şi mai târziu, de genovezi. Între secolul al XV-lea şi prima parte a secolului al XIX-lea a fost stăpânită de turci. Potrivit cronicarului Evlia Celebi, localitatea a figurat în documentele otmane cu numele de Harisova (Hârșova de astăzi). Din ruinele cetăţii astăzi se mai văd câteva ziduri impunătoare, dar vrem să revenim pentru a fotografia mai bine zona, în special stânca pe care se află ruinele.

În viitor mai vrem să mergem în viitor la Troesmis, la Dinogetia, Aegyssus în Tulcea, la Sacidava în Dunăreni, la Ulmetum, la Ibida, la Niculițel, unde se găsește o criptă paleocreştină și o bazilică, dar și Muzeele de Arheologie din Mangalia și Constanța. Pentru moment ne bucurăm de expoziția virtuală a Institutului Național de Patrimoniu, aflată aici: https://zilelearheologiei.patrimoniu.ro/

Surse: 

– “Note de istorie tomitană”, Radu Vulpe, Revista Pontica nr. 2 din 1969
– “Începuturile cercetării arheologice la Capidava. Documente inedite”, Ioan Carol Opriș, Revista Pontica nr. 51 din 2018
– http://www.halmyris.org/
– https://adevarul.ro/locale/calarasi/foto-orase-disparute-romania-cetatea-vicina-taramul-poveste-dunare-aparat-secole-monstrul-samca-samodiva-1_552f82c9cfbe376e352b2d1f/index.html
– https://adevarul.ro/locale/constanta/cetatile-antice-ascunse-dobrogei-afla-sacidava-ibida-halmyris-1_58d274c35ab6550cb892ebde/index.html
– https://www.icemtl.ro/cetatea-medievala-enisala/ 
– https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/povestea-zidurilor-de-la-enisala-ultima-cetate-genoveza-care-pazeste-canalele-de-legatura-dintre-lacul-babadag-si-razim
– https://www.icemtl.ro/muzeul-de-etnografie-si-arta-populara/muzeul-satului-nord-dobrogean-enisala/
– https://www.historia.ro/sectiune/travel/articol/top-10-cetati-din-dobrogea 
https://www.descopera.ro/descopera-in-romania/2621989-callatis-povestea-unei-cetati

Posted by Ana in Constanta, Istorisiri, Ruine, 0 comments