interviu

Oct

2024

Interview with world-renowned photographer Muhammed Muheisen

I had the amazing pleasure of interviewing Muhammed Muheisen, a world-renowned photographer, during his visit in Romania with the occasion of the extraordinary photo exhibition “Bearing Witness” in Bucharest. “Bearing Witness” photo exhibition by Muhammed Muheisen and Howard G. Buffett was on display from September 19th till September 26th at Palais Ghica Victoria and it showcased a collection of unique images, moments in time, captured by the two change-makers: Muhammed Muheisen and Howard G. Buffett, Chairman and CEO of the Howard G. Buffett Foundation. Those images took visitors on a visual journey of 50 untold stories spanning 25 years from different parts of the world. Through this exhibition, the two photographers wanted to create more awareness, change stereotypes, and raise the voices of those photographed. The exhibition was in display until now in Athens, Hague, Amsterdam, Bucharest and it will tour the world in order to change perceptions throughout the globe.

Muhammed Muheisen is a two-time Pulitzer Prize-winner, a National Geographic photojournalist and Explorer, founder and chairman of the Dutch non-profit organization Everyday Refugees Foundation, Global Ambassador for Jordan Tourism Board and Canon. Muheisen is a Jordanian national who was born in Jerusalem in 1981, graduated with a B.A. degree in journalism and political science. Named in 2013 by TIME Magazine as Best Wire Photographer. Since 2001 he has documented major events around the world, in Asia, Europe, the Middle East, Africa and the USA and for over a decade and a half he has been documenting the refugee crises in different parts of the world. Most recently he is the recipient of the 2023 National Geographic Wayfinder Award. I was amazingly lucky to have the chance to know him better, and I invite you to deep-dive into his universe:

Thank you very much for the opportunity of having this discussion in this amazing place in Bucharest in the front of a so well-deserved photograph that speaks of so much pain, suffering and loss. How was it for you to experience this and then to show it to the world in such format?

Thank you, Ana! It is an absolute pleasure to share with you my experience. At the end of the day I remind myself how lucky and blessed I am. I am the person always taking the picture, not the person in front of the camera. For me, there are not just pictures. These are voices, the are messeges and these are testimonies. I am a missioner and my mission is to change the world; one picture at a time, but the fact that I am a deep believer and the power of photography as a force is what keep me going. It’s not easy at the end of the day, but the big question that always rises is Did I give justice to the people? and What am I doing about it? So this is literally what keep me going.

This is like your engine, your inside engine that gives you the power to actually survive emotionally speaking through these disasters that you see. So the idea is to bring it to the people.

It aches sometimes at the end of the day that you didn’t help anybody but the idea that you gave something to someone is what keeps you also going. Helping one is better than none and that if you start believing in the difference you can make small or big, then believe me, that becomes your fuel to continue.

And what about the points in time when you say `I stop here, I decide that this photograph tell a story and I have to tell it to the world? What ist hat trigger, the stopping point when you freeze in time for eternity?

We all pass through stages in our lives. 24 years ago I was a young man on fire, on a mission to carry this camera and travel the world to document stories and gold shifted in a way and insted of showing the war I wanted to show the people afected by the war. The next stage was How can i make an actual difference in the lifes of these people? So my point is not a hundread miles spread, it’s a marathon, especially when you love what you do. When it s passion, it’s not a job, and when you love something, you can go the meadline mile with it. So love what you do, this is the key to succes.

Absolutely. For example, you witness something terrible, a child in chains, let s say, this is one of the images that broke my heart because I am a mother and the children are the hope of the world, this is what you said at the opening exhibition… How do you decide to stop at the picture, how do you find these amazing moments in time that actually tell the story?

Thank you for explaining what photography is. The photo is a moment in time, it’s a moment in time that passes us by and to capture it you have to anticipate. So I don’t pass by and take pictures, I spend time, I invest, I get to know people and they become part of the landscape as there is nobody away to tell the story, then being part, and I believe that you are doing the same with your own projects. You cannot tell a story from the outside. To tell the story, you have to be on the inside, and in order to be on the inside, you have to win people’s trust and respect. So in order to be able to capture these pictures, you have to be welcomed.

I hope…you know, I always ask myself this question – Did I gave all of me? Did I do enough? Did I respect everybody? And that keeps me going, this moral compass inside us is actually what makes you the person or who you are. You want to succeed? You have to be honest. With yourself and with the people you photograph. That’s the key for me: respect.

Did you manage to keep contact with one of the subjects… the subject is such an impersonal word, but the persons, the souls that you capture in your photos?

I keep in touch with almost everybody that I had an opportunity to keep in touch with. I stay in touch with many of the children, with many of their parents and my last experience was in Syria and Romanian and Ukrainian war. I met a young Ukrainian girl, her name is Nicole and we managed to stay in touch, she is in Belgium, so for me that information is the most important. I approach the people and I seek their permission, I take their stories and I get their consent. And that allows me to come back again. I don’t like to be an outsider. I have to be an insider to get your attention and to have this picture of giving justice to the people photographed in it.

Aveți o serie de obiecte construite din lucruri vechi pe care le restaurați. Unde găsiți aceste obiecte și cum le re-integrați în contemporan?

În afară de obiectele pe care le realizăm din lemn nou, uneori folosim și lemn reciclat, dar nu restaurăm obiecte, este cu totul un alt domeniu și necesită multă pregătire. Am încercat doar de câteva ori, să vedem dacă ne place, dar îi lăsăm pe alții cu mai multă rabdare să se ocupe de restaurări. (nu știu exact la ce obiecte te referi, noi tot găsim obiecte în târgurile de vechituri, dar le luam pentru noi, nu le revindem. «Zâmbet larg».

This is amazing and this photography that you create brings justice to the world. I write about heritage. Can photography be considered a heritage element?

Can you imagine walking out one day without having a picture in the newspaper? What would you have learned about history if there was no photograph? So for me, the picture is the documentation from yesterday to today, tomorrow and the coming generations. We write history trough photographs, that is the power of the picture, it lives forever.

I truly believe that as well. Heritage has three components that draw people: the architectural, the aesthetical value, that is obviously underlined in all your photographs, and the historical value, which is quite mathematical: we can calculate it. There have been so many conflicts in the world and you have been documenting conflict for years and years. I think one of the most important values that is underlying in your photography is the memorial and symbolical value. Especially in our world, which is relying a lot on image, on transmitting images across borders.

Many of these pictures were taken 25 years ago and they look as if it’s just happened and that is the power of the picture, it literally lives forever and I always say, if it’s not documented, is as if it never occured. They are credible pictures. We live in a difficult time where we have the revolution of information – you have news, you have AI, so these photographs that documented with credibility, with integrity, this is your right source to what happened yesterday.

Indeed. Did you see in all these years of documentation that we go towards something good or are we increasing our conflict situation?

I am a very optimistical person, I am positive and I believe in colours, I believe in positive signs, I believe in the goodness in the people. For me there is nobody bad or good, everybody is good if you try to find that good seed in people. So I believe in humanity, I believe that if we are together we can do a lot of great things. One hand doesn’t clap without the other. But we need more hands to clap. Of course there are so many tragical stories but I choose to look at the ones that colour, I try so see the hope in some of the children s and I picture now the image with the balloons. Altough the story behind it is critical. How do you find this hope behind your photographs? Hope is all that I ve got. I am a storyteller, I am an artist, I am hopeful, I was a child one day and when I take these pictures I feel like a child again.

Mar

2024

Povești în lemn cu Octavia Loiș, co-fondator ȘEZI

Anul acesta ȘEZI împlinește 10 ani de activitate, timp în care fondatorii, Octavia și Lucian, și-au perfecționat procesul de căutare și de găsire a simbolurilor în patrimoniul cultural și natural, simboluri care ajung să fie sculptate într-un mic atelier din comuna Ciugud, judeţul Alba pe un scaun din lemn de paltin. Octavia și Lucian, artiști și arhitecţi, au pus bazele brandului ȘEZI în anul 2014. De atunci, ei studiază fondul stilistic autohton pentru a pătrunde în limbajul universal al simbolurilor. Armonia formelor din trecut îi inspiră, locuiesc în natură și îmbină imaginea prezentului cu arta trecutului, folosind tradiția ca punte de legătură. Complexitatea proiectelor create de ei atinge diverse domenii ale creativității, printre care sculptura și arta lemnului, arhitectura de interior, poezia, pictura, proiectarea și design-ul grafic. Eu m-am îndrăgostit de scaunele ȘEZI și de simbolistica lor bogată, și mă fascinează că este o afacere de familie. Scaunele ȘEZI pot fi ornate cu pernițe delicate pentru care au împrumutat culori din țesături vechi, culori pe care străbunica lui Lucian sau mama Octaviei le brodează fie pe pânză de sac, fie pe o serie de pernițe cu țărani simpatici. Dar dincolo de scaune, există și băncuțe, mese, obiecte de mobiler, obiecte de iluminat, piese de șah, chiar și paturi și noptiere. Am stat la povești cu Octavia Loiș, în timp ce pregăteam un proiect de suflet despre care abia așteptăm să divulgăm mai multe, și iată ce a ieșit:

„Șezi” este un nume pe cât de delicat, pe atât de imperativ. Ne invită să ne oprim din graba de zi cu zi, să luăm loc și să observăm cât de important este să ne ancorăm în tradițiile ancestrale ca să ne fixăm mai bine locul în lume. ȘEZI ne îndeamnă și ne oprește, ne ține în echilibru. Cum ați ajuns la acest nume atât de sonor și de frumos?

ȘEZI era inițial numele „scaunelor de lemn pentru casă de piatră”, un set de mobilier cu simboluri vechi, pentru tinerii care se căsătoresc și își construiec cuib, un îndemn la așezare, la încetinirea ritmului. Ne-am gândit la mai multe nume, dar acesta ne-a ales pe noi.

Fiecare obiect pe care îl creați este unic. Cât de mult durează să realizați un astfel de scaun cu poveste?

La început, procesul de creație era mai îndelungat; pentru un singur model de scaun aveam nevoie de o săptămână bună. Etapele sunt aceleași și acum, dar timpul s-a înjumătățit. De-a lungul anilor, dinamica atelierului nostru s-a modificat, am avut diverși colaboratori care ne-au ajutat să evoluăm. De câțiva ani suntem în această formulă: ȘEZI se ocupă de partea de concept și proiectare, după care modelele construite pe calculator și planșele de execuție merg la Atelier53, la Masara sau la Grațian Dumitrașcu, trei echipe pe care ne bazăm. Cu ajutorul tehnologiei moderne, un scaun este acum gata în aproximativ două-trei zile, ceea ce nu e puțin, pentru că fiecare element trece prin mâini iscusite, de mai multe ori. Dar în general, o comandă conține mai mult de un scaun, așa că procesul este și mai eficient, pentru că vorbim de serii mici.
Chiar dacă avem colaboratori și totul merge bine, nu am renunțat la atelierul nostru mic în care am început să meșterim. Este dotat cu utilaje profesionale, situat chiar în curtea casei în care locuim. Lucrăm aproape zilnic aici, facem prototipuri și studiem proporții, onorăm chiar unele comenzi speciale, iar mobilierul din casa noastră e făcut în mare parte aici.

Unde ajung obiectele ȘEZI de obicei?

Obiectele ȘEZI ajung la oamenii care doresc să aibă o fărâmă de istorie crestată în lemn masiv. Piesele noastre se încadrează perfect în casele moderne, pentru a rupe un pic minimalismul și liniile monotone, dar și în case tradiționale, completând atmosfera fără să o încarce. Mobilierul ajunge la români plecați, cu dor de țară, dar și la vecini care apreciază. Credem în utilitatea artei în mediul în care trăim, mai ales că este artă românească, moștenită, reinterpretată și adusă în contemporan.

WhatsApp-Image-2023-05-24-at-12.05.22-PM-2

WhatsApp-Image-2022-09-02-at-9.49.29-AM-1024x682

WhatsApp-Image-2022-09-02-at-9.49.28-AM-1024x682

ȘEZI este o afacere de familie și voi amândoi sunteți arhitecți. Cum vă împărțiți responsabilitățile între voi?

Ne completăm foarte bine. Facem împreună partea de documentație, măsurători, vizite pe șantiere, apoi eu (Octa) dezvolt un concept, schițez, discut cu clienții, mă împrietenesc cu ei, trec schițele pe calculator, cu linii și dimensiuni, modele, simboluri. Îi pasez lui Luci toată treaba, pentru că el se ocupă de modelare grafică, construiește totul în 3d, se gândește la partea de structură, mai discutăm împreună până ajungem la forma dorită de noi și de client, iar apoi tot el face și randările obiectelor, cu texturi și materiale. Eu mă ocup de promovare și poze, site, mail-uri, contabilitate. Iar în atelier, el stă mai mult, face partea brută, eu mă ocup de finisaje. Și tot așa.

Unul dintre motto-urile voastre spune așa: „Există un limbaj comun al simbolurilor, ca și cel al cifrelor, care va fi întotdeauna actual.” De unde vă luați inspirația pentru a construi simbolurile care ornează scaunele și obiectele de mobiliez ȘEZI?

Daaa, chiar este un limbaj comun, pentru că prin simboluri poți înțelege, de exemplu, ce a vrut să exprime cineva care nu vorbește limba ta. Și e întotdeauna actual, pentru că în prezent putem descifra mesaje vechi de mii de ani doar prin interpretarea semnelor. E interesant să descoperim aceleași modele, sculptate sau cusute, la diferite culturi din colțuri îndepărtate ale lumii. Soarele și stelele, cometele, luna și florile, infinitul și pacea, treptele, ascensiunea, valurile, uneltele, abundenta, perioadele anului, toate apar în reprezentările de pe țesături, ceramică, lemn, piatră, metal. Inspirația o luăm din cărți și vestimentații vechi, vizite la muzee, excursii de studiu, dar și din liniștea mediului în care locuim.

Aveți o serie de obiecte construite din lucruri vechi pe care le restaurați. Unde găsiți aceste obiecte și cum le re-integrați în contemporan?

Mi-a plăcut să văd că ați creat prispa unei case dintr-un sat cu 15 locuitori. Care este povestea ei?

Da, în satul Techereu din comuna Balșa mai sunt doar 15 locuitori. Ne-am bucurat când Andrei și Cristina Munteanu au dat speranță casei vechi în care locuiește bunica lui Andrei. Cu ajutorul lor, tradiția merge mai departe. Pe atunci lucram cu Viorel Bota; a fost o etapă importantă în evoluția noastră. De la el am învățat multe și încă mai colaborăm uneori. A fost muncă grea cu acea prispă, am pornit spre „satul la care se termină drumul” la ora 5 dimineața, abia răsărea soarele. Ne-am întors noaptea de la montaj, după ce am stat în arșiță toată ziua. A fost unică acea lucrare, am acceptat provocarea, dar nu am mai făcut de atunci. De exemplu la casele noastre din livadă am chemat echipe din Maramureș care doar cu asta se ocupă.

WhatsApp-Image-2023-02-05-at-8.03.51-PM-1

Știu din discuțiile noastre că aveți numeroase proiecte și atelierul vostru este mereu în mișcare (nimeni nu „șade” la voi). Care este proiectul cel mai apropiat de sufletul vostru?

ȘEZI la Cantacuzino Bușteni, au refacut salonul Ardelenesc pentru o expoziție care a durat 3 luni

Primul apartament amenajat în Amsterdam — Primul apartament amenajat in Amsterdam

Primul proiect, după ce am lansat pe internet scaunele pentru mire și mireasă, a fost să amenajăm un apartament în Amsterdam. Provocare mare, mai ales că nu aveam atelier și am acceptat comanda. Am lucrat la concept vreo două luni și mobilierul a fost realizat în atelierul lui Constantin Donisan din Bucovina, unchiul lui Luci. Am avut plăcerea să stăm în acel apartament de două ori, la Loredana Mavrodin, clienta care a avut încredere în noi și cu care am rămas prieteni. Poate acesta e proiectul de suflet, dar apoi au urmat muuulte altele, toate foarte importante și de care ne amintim cu drag. Un proiect cu care am făcut un salt uriaș a fost colaborarea cu Tissot, prin intermediul lui Ion Schiau și Albini Prassa. Am creat un simbol – emblemă pentru ceasul ediție limitată 1918-2018, medalioane din lemn, o masă și scaune cu simboluri din România. Amenajarea casei de vacanță a domnului doctor Săndesc și amenajarea Conacului Olarilor au fost iar proiecte importante pentru noi. Nu știu, cred că toate-s de suflet, că sigur lăsăm o parte din noi în fiecare.

Simbol-emblemă creat pentru ceasul ediție limitată 1918-2018, medalioane din lemn, o masă și scaune cu simboluri din România

Fotografiile sunt din arhiva proprie Șezi. Sper că atât fotografiile cât și răspunsurile cu tâlc ale Octaviei v-au făcut poftă să “șadeți” pe unul dintre obiectele create cu măiestrie de echipa ȘEZI în Alba!

Feb

2024

Interviu cu artiștii și membrii fondatori Malmaison

Inițial o cazarmă militară, Clădirea Malmaison are o importanță istorică semnificativă și o vechime de 177 de ani, timp în care aici au funcționat o Școală Militară de Ofițeri, un tribunal militar, închisoare în timpul regimului lui Antonescu și centru de anchetă și detenție al Securității în perioada de început a regimului comunist.

Atelierele Malmaison își propun să readucă clădirea în circuitul viu al orașului, inaugurând o nouă etapă în lunga istorie a clădirii. Atelierele Malmaison ocupă aproximativ 3000 mp din clădirea Malmaison, iar spațiile de lucru sunt ocupate în totalitate pe termen lung. Prin eforturile comunității artistice și cu sprijinul sponsorilor a fost renovat etajul 1, iar apoi și etajul 2, fiind ocupate acum de 36 ateliere de artiste și artiști (inclusiv un atelier la parter), alături de 9 spații de proiecte coordonate de grupuri artistice, asociații non-profit sau galerii de artă.

Comunitatea Atelierelor Malmaison a luat naștere în 2020 în jurul nevoii de spațiu de lucru dedicat pentru artiste și artiști și este în acest moment cea mai mare grupare de acest gen din București și din țară. Atelierele Malmaison au luat formă prin auto-organizarea unui grup multidisciplinar de artiste și artiști activi în diferite medii pe scena de artă contemporană din București, cărora li s-au alăturat spații de proiecte, spații artist-run și galerii de artă. Inițiativa contribuie la conturarea unui context cultural stabil și sustenabil, prin solidarizare, încurajarea colaborărilor între artiste, artiști și alți agenți culturali pe plan național și internațional și susținerea noilor generații printr-o structură de suport stabilă. Deși nevoia unor inițiative de acest tip nu este deloc una nouă, de puține ori în istoria scenei de artă bucureștene un grup atât de extins a reușit acest tip de coagulare. Comunitatea formată în jurul Atelierelor consideră că arta și artiștii, artistele trebuie să aibă un loc sigur și vizibil în societate, iar creația lor necesită o susținere pe termen lung prin existența spațiilor de expunere și de lucru accesibile ca preț și locație.

De fiecare dată când am călcat pragul acestei clădiri cu o istorie uriașă, am simțit o energie teribilă și o mare bucurie că acest spațiu este refuncționalizat și că găzduiește o comunitate vibrantă de artiști, cu o varietate mare de stiluri, metode și experiențe. Mi-a făcut mare plăcere să aflu mai multe de la ei. Unele întrebări au fost adresate întregii comunități, care astăzi traversează o perioadă dificilă. Dar alte întrebări au fost adresate în mod specific anumitor membri ai grupării de artiști. Sper ca această discuție să vă facă curioși să treceți pragul Malmaison, în cazul în care nu ați făcut-o deja, și să deveniți și voi actori care să contribuie la stabilitatea acestui spațiu.

Vizionare plăcută!

Malmaison pare pentru unii dintre artiști ca o a doua casă. Când sunt evenimente se simte un zumzet și o vibrație fantastică a locului. Cum s-a produs această transformare dintr-un spațiu semi-abandonat într-un hub activ și atractiv pentru artiști și pentru public?

Comunitatea Atelierelor Malmaison:

Ideea transformării spațiului de la Malmaison într-un spațiu artistic a venit colectiv, în momentul în care am hotărât, mai mulți artiști, să întemeiem aici o comunitate creativă.

Din păcate, inițiativa este constant amenințată de lipsa de fonduri și susținere financiară, situație care afectează în general sectorul cultural independent, iar în acest moment suntem într-un impas care ne afectează planurile pe termen lung.

Ne aflăm la expirarea contractului de închiriere și suntem în plin proces de renegociere cu proprietarul spațiului, al cărui acționar majoritar este Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Condițiile renegocierii sunt, chiar dacă vin din partea statului, doar pur comerciale, făcând imposibilă continuarea proiectului. În acest moment încercăm din nou să deschidem un dialog cu instituțiile statului pentru a reuși să găsim o soluție pentru ca această comunitate să poată continua să existe, iar publicul să aibă în continuare acces la programul de artă contemporană oferit în spațiul în care am activat până acum.

Atelierele au fost create tocmai pentru a susține scena de artă contemporană din București și nu numai, de a aduce împreună artiștii, artistele, galeriile și producătorii culturali pentru a face față mai ușor provocărilor comerciale, pentru a produce un context favorabil pentru creație, de a agrega comunități în jurul artei, de educare a publicului larg, dar acest lucru este foarte dificil în contextul actual și încercăm să găsim cele mai eficiente soluții pentru a putea continua.

Atelierele Malmaison sunt o comunitate strânsă de artiști și galerii, un loc cheie în scena de artă contemporană din România. Prezența constantă a publicului este o parte cheie din crearea acestui spațiu creativ, iar proiectul constă în consolidarea unei comunități artistice care să faciliteze accesul vizitatorilor în spații de artă contemporană, lucru care am reușit să-l facem în special în perioada evenimentelor Open Doors, sau atunci când sunt vernisaje sau evenimente organizate de galerii. Pentru artiști și artiste aici s-a construit un loc special, în care ei nu vin doar să lucreze individual, dar și să schimbe idei și timp cu ceilalți și care le deschide accesul și către publicul larg. Spiritul de întrajutorare și dialogul constant creează sentimentul de apartenență la o comunitate afectivă și nu doar profesională și următoarea perioadă va fi decisivă pentru modul în care vom reuși să ducem mai departe acest lucru.

1-Semnalisticaspatiu-comun_Malmaison_DV_57A2562

3-Soft-Opening_Atelierele-Malmaison_457A2208

4-Ateliereartisti_2nd-opening_13.04.21_Malmaison_DV_57A2391

De ce ați ales spațiul Malmaison și a cui a fost ideea?

Eduard Constantin: Problema atelierelor pentru artiști a fost mereu una de actualitate, ei neputând fi în competiție cu prețurile pieței. În plus, ideea de mai multe ateliere într-o clădire există de mult, prin Uniunea Artiștilor Plastici, dar a devenit foarte greu de pus în practică după 1989. Legat de Malmaison, câțiva artiști au găsit locația, apoi s-a dezvoltat organic. Ce e interesant, după părerea mea, despre Malmaison este că tocmai această scăpare de sub control a creat un grup de artiști atât de diverși, ca practici, vârste și cercuri diferite, și asta dă unicitate spațiului.

Dan Basu: Malmaison ne-a ales pe noi, nu noi pe el. O clădire veche, istorică, în care s-au perindat diferite evenimente trebuia sa fie până la urmă și în custodia unor artiști.

Radu Boeru: Cu toții care facem parte din acest proiect am trecut printr-un lung proces de brainstorming atunci când am stabilit să ne numim Atelierele Malmaison. Personal, preferam numele inițial, ușor ironic, Kunstmaison, dar, cumva, ascundeam sub preș istoria locului și au fost suficiente voci din interiorul grupului care au influențat decizia adoptării numelui actual. La urma urmei, suntem niște artiști cu ateliere, că facem artă sau doar medităm la o lume mai bună ține de fiecare.

Contează mai puțin cine a găsit spațiul, ci faptul că ne-am găsit într-un timp destul de scurt sinergia să dezvoltăm o serie de colaborări și evenimente către comunitate, date fiind condițiile destul de dificile în care a activat în primii ani (restricțiile în pandemie, recesiunea economică, etc.). Open Days sunt acele evenimente colective prin care, în afara etalării propriilor creații, facilitează dialogul intergenerațional și cu publicul larg care, de la un eveniment la altul, devine din ce în ce mai divers și interesat. S-a ajuns deja la ediția a cincea și, pe măsură ce vom evolua, vor urma și alte ediții. Un plus au devenit colaborările cu diverși exponenți ai altor grupuri creative pe lângă artiștii vizuali, cum ar fi formațiile care concertează aproape de fiecare dată când deschidem un OD sau diverși organizatori de festivaluri, regizori de film sau videoclipuri atrași de prezența unică a unui loc ca Malmaison în peisajul bucureștean.

Nouă (mie și Otiliei (Boeru)) ne-a fost foarte greu, din lipsă de timp și bani în perioada în care s-a inițiat restaurarea etajului și investițiile în spațiile individuale. Cred că tuturor le-a fost greu, unii dintre noi muncind pe brânci pentru a “da o față” locului posomorât și neîntreținut în care aveam să activăm. E drept, am beneficiat de niște sponsorizări mai mult decât binevenite în acea perioadă, dar forța de muncă și priceperea a fost a noastră, colectivul Malmaison. Și, se pare că s-a făcut treabă bună, nu-i așa? Nota 7 din 10 ca dificultate. 10 din 10 dacă vorbesc strict din punctul meu de vedere.

Cum influențează istoria locului Malmaison arta care se desfășoară aici?

Giles Eldridge: Istoria clădirii nu influențează direct munca artiștilor de la Malmaison, dar fiecare artist este conștient în mod acut de istoria locului, iar această sensibilitate poate fi prezentă în lucrări în mod latent.

Fiecare artist și-a renovat propriul studio în funcție de nevoile personale, astfel că dificultatea procesului a fost conținută în constrângerile individuale.

Aspectele pozitive ale clădirii sunt spațiile efective. Acest lucru înseamnă că există o senzație de diversitate amplă. Lucrul mai puțin plăcut este că această diversitate înseamnă că nu întotdeauna sunt atât de mulți oameni în clădire. Mulți artiști nu sunt, de fapt, “studio based” adică folosesc studiourile doar pentru diferite proiecte , în timp ce pentru alții, studio-ul este în sine o parte integrală a practicii lor: aceasta reprezintă pur și simplu diferitele metodologii ale artiștilor de aici.

Eduard Constantin: Unele dintre galerii au lucrat activ cu istoria clădirii, în programul lor, iar uneori mai glumim despre fantomele care bântuie clădirea.

Cât de greu a fost pe o scală de la 1 la 10 să aduceți locul de la stadiul în care se afla acum 3 ani la stadiul în care se află acum?

Eduard Constantin: Pe o scară de la 1 la 10 cred că 11, pentru unii a fost mai ușor, pentru alții mai complex. În rest ne-am ajutat între noi cât am putut și probabil asta a și sudat comunitatea.

Care este cea mai frumoasă parte și cea mai grea parte (sau mai bine zis sumbră parte) la Atelierele Malmaison?

Eduard Constantin: Hai să vedem partea luminoasă a situației, suntem încă aici și facem lucruri.

Radu Boeru: Cel mai bun/frumos lucru care se întâmplă la Atelierele Malmaison este aducerea sub același acoperiș a unei multitudini de generații, atitudini, stiluri, tehnici și viziuni care, deși diferite, se completează și creează un amalgam rar și inedit. Învățăm unii de la ceilalți și conviețuim “artistic”, construind cumva aleatoriu o comunitate într-un cadru fragil, cum e cel al culturii în contextul actual și, particular, al artelor vizuale. Plus contactul cu oamenii din afara sferei artistice, manifestat în special la Open Days, care, pe lângă faptul că te încurajează să mergi mai departe, îți oferă și un profil mai clar al consumatorului de act artistic, astfel înțelegându-ți contextul și devenirea.

La Malmaison sunt numeroase galerii, numeroși curatori, numeroși artiști. Mereu se mai întâmplă câte ceva, se creează, se distruge, se adaugă. Ca o mișcare Browniană. Cât de greu este să lucrezi cu un colectiv atât de mare, de divers și de neomogen?

Eduard Constantin: Probleme apar și între doi oameni cu cât timpul trece și apar tot felul de situații, totul stă în maturitatea de a le depăși.

Radu Boeru: Manifestările galeriilor sunt organizate, calculate, profi; ale noastre sunt mai browniene, dar asta nu că nu am avea un plan/idee despre ce vrem să facem, ci că toată activitatea noastră de la Atelierele Malmaison se află în conjuncție atât cu viețile noastre personale aglomerate cât și cu profesiile “aducătoare de bani”, astfel rămânându-ne puțin timp pentru a crea ceva bine stabilit, bugetat și organizat. De fapt, așa se vede din exterior, sunt de acord, dar, în realitate, cred că am devenit foarte abili în a pune în scenă lucruri faine într-un timp scurt și cu buget mic spre zero.

În procesul de transformare a locului, care a fost cea mai inedită descoperire (acte vechi, lucruri ascunse în pereți, în tocurile ușilor, sobe smulse din podea etc.)?

Radu Boeru: Eu nu am găsit nimic interesant în atelierul meu, doar niște ferestre mult prea înalte care nu se închideau complet, iar la prima bătaie de vânt atelierul nu numai că se transforma în Open Doors, dar și în Open Windows. Ce am văzut, în schimb, când am fost prima dată aici, au fost niște pancarte din anii ’90 ale Alianței Civice, probabil folosite în marile proteste din anii aceia și-mi pare rău că nu am “subtilizat” măcar una. Am fost un mare fan AC în anii ăia tulburi, aș fi fost cumva îndreptățit să iau o pancartă, nu?

Credeți că Atelierele Malmaison au și rolul de a educa publicul interesat de artă?

Giles Eldridge: În ceea ce privește educația, cred că Atelierele Malmaison pot funcționa ca un instrument educațional prin predare efectivă, precum și prin expoziții și alte evenimente; nu atât ca o responsabilitate, ci mai degrabă într-un sens inevitabil; practica artei are în mod necesar o funcție educațională performativă.

Dan Basu: Atelierele Malmaison sunt o serie de spații dedicate artei, artiștilor, și implicit publicului. Orice loc dedicat acestei scene nu face decât bine, tocmai prin îmbogățirea paletei culturale.

Eduard Constantin: DA. Numărul mare de oameni care ne vizitează la fiecare open doors, și mulți dintre ei revin și la edițiile următoare (oameni din domenii diferite), precum și copiii care au participat la programele educative arată că genul acesta de spațiu poate genera o altfel de înțelegere a artei contemporane, mai prietenoasă, diferită de cea pe care oamenii o au într-un muzeu de exemplu.

Radu Boeru: E prea mult spus educare. Au fost evenimente educaționale pentru copiii și tinerii din sector, susținute de Primăria Sectorului 6; acestea au avut un scop clar educațional. Însă, mai important, este că Atelierele Malmaison creează un cadru în care publicul se poate autoeduca, fie ca privitor, fie ca partener de dialog al artiștilor din comunitate, fie, pur și simplu, simpatetic, prin atracția pe care spațiul o are asupra sa. Am văzut vizitatori care fuseseră și la Tate, Pompidou și Guggenheim, unii apreciind ce facem, alții strâmbând din nas, dar și oameni fascinați că descoperă un alt tip de artă față de carul cu boi, florile-n glastră și țărăncuțele pe lavițe cu care sistemul i-a servit pe toată perioada lor de educație. Artă care le-a plăcut și față de care și-au manifestat interesul de a o înțelege și asimila. În concluzie, cadru autoeducațional în primul rând.

Simțiți că v-ați atins obiectivele pe care le întrevedeați acum 3 ani când ați început acest proiect ambițios?

Giles Eldridge: Viitorul este dificil de prezis, dar va depinde de atitudinea proprietarului terenului, care în acest caz nu este deosebit de interesat de ceea ce facem (este o poveste cunoscută, am văzut că s-a întâmplat în întreaga Anglie în ultimii treizeci de ani – artiștii regenerează o clădire sau o zonă a unui oraș și proprietarul îi mută pentru a exploata beneficiile regenerării).

Radu Boeru: Fiind atât de eterogeni din toate punctele de vedere, nu am avut vreun obiectiv clar în prima fază decât cel de a funcționa armonios în acest spațiu. Față de Fabrica de Pensule sau alte comunități artistice din România care au avut o agendă clară de la bun început, noi “ne-am întâmplat”. În continuare, obiectivele noastre comune, care s-au conturat pe parcurs, sunt să ne permitem continuarea activităților în acest spațiu, să putem organiza Open Days cel puțin o dată pe an și să devenim mai vizibili atât individual cât și ca grup. Mai ambițios, poate să devenim un reper permanent în peisajul cultural bucureștean, o destinație de pelerinaj a iubitorilor de artă.

Ce mai urmează pentru Malmaison, care sunt planurile de viitor?

Comunitatea Atelierelor Malmaison:

Dorința noastră acum este să ne desfășurăm în continuare activitatea în locația în care comunitatea noastră de 46 de artiste și artiști și 11 spații de proiecte și galerii a investit resurse considerabile de timp și financiare pentru a ajunge mai aproape de publicul iubitor de artă și cultură.

Fotografiile sunt din arhiva proprie a Atelierelor Malmaison. Sper că v-au făcut poftă să treceți pragul acestei clădiri interesante și să descoperiți comunitatea de artiști de aici!

Dec

2023

Patrimoniu, lifestyle și modă. O discuție cu Andreea Bădală, creatoarea brandului de renume internațional Murmur

Andreea Bădală crede în senzualitatea purtată cu discreție, crede în geometria intimității anatomice care poate fi afișată și mai crede în puterea istoriei și a patrimoniului. Nu întâmplător și-a ales ca loc de prezentare al creațiilor sale pentru brand-ul MURMUR o casă istorică de pe Strada Dr. Burghelea în cartierul evreiesc. Andreea crede în continuitate și, de aceea, din 2011 până astăzi, a perpetuat elemente de branding impecabil în cadrul colecțiilor MURMUR: liniile fine și detaliile captivante. Să fii recognoscibil este un avantaj în sine, și de fapt cheia este să ai ancore în trecut astfel încât să construiești un brand puternic. Una dintre aceste ancore care dăinuie de-a lungul timpului este și clădirea istorică în care are showroom-ul.

Andreea Bădală este cea care a reinventat feminitatea într-o societate în care ea a fost adesea suprimată. Desuu-urile au fost reinventate de MURMUR pentru a oferi grație și delicatețe. Faldurile unor rochii cu transparențe arhitecturale clădesc naturalețe și eleganță atemporală. Sunt piese vestimentare ce vor intra în patrimoniul personal al celor ce le poartă, aflate la confluența dintre modă, distincție și trend. Hainele sale au fost purtate de personaje de la Hollywood și nu numai. Hainele realizate de ea au diferite grade pe scala curajului: ea a creat atât haine cu transparențe pronunțate sau delicate, cu forme accentuate sau doar intuite, cu goliciuni sugerate sau doar ghicite, însă unul este punctul comun al acestora: feminitatea.

Cum ai ales acest showroom superb într-o casă istorică?

Sunt momente în care pur și simplu două lucruri, două povești, două entități, doi oameni, sunt atrași ca un magnet, așa a fost și acum. Locul trebuie simțit, și aici există o energie aparte. Uneori vin aici la 7 dimineața, uneori plec la 11 noaptea, nu pot să-ți explic, mă simt extraordinar de bine. Eu simt dacă într-o casă a fost o istorie încărcată și încep să visez urât. Aici dimpotrivă, totul e foarte pozitiv.

Căutam un showroom de ceva vreme, aveam nevoie de o anumită structură a casei, curte pentru evenimente, îmi doream să am la parter showroom, la etaj biroul și atelierul de creație. Îmi doream să avem totul în aceeași clădire. Într-o zi la cafea, am mai dat scroll o dată, am văzut casa și am zis „Nu se poate!”, dar am sunat totuși. La telefon am rămas surprinsă că m-au recunoscut proprietarii. Și de aici încolo totul s-a potrivit.

Și care este povestea casei și a proprietarilor?

Casa este situată în marginea cartierului evreiesc, a fost construită în 1916 și supraetajată în perioada interbelică. A fost plătită cu cu un credit de la “Creditul funciar urban” în anii 1920, fapt ce înscrie constructia în valul modernizator de urbanism din prima jumatate de secol XX. Stilul arhitectural este românesc, cu structură de lemn. A rezistat la cutremurele din 1940 și 1977. A fost confiscată de autoritățile comuniste în 1952, așa că în casă au trait de-a lungul anilor, pâna în 1995, aprox. 15-20 familii pe toate nivelele, incluzând subsolul. Proprietarii inițiali au fost familia lui Ștefan Stoicescu, profesor de matematica la liceul Lazăr. Recuperată în 1995 a fost renovată în 1996 si 2021. Proprietarii au copilărit aici, apoi ulterior au închiriat. Mă interesează să păstrez cât mai bine casa lor. Iar la renovarea recentă realizată alături de arh. Bogdan Ciocodeică am păstrat și potențat cât mai multe din elementele originale ale casei, introducând discret elemente de noutate care să creeze un contrast radical: corpuri de plexiglas colorat, oglinzile care duc cu gândul la paravanul discret. Mi-am dorit să creez o intersecție între boudoir și galerie de artă contemporană, un portal către identitatea noastră de brand.

Atmosfera în acest showroom este extrem de plăcută și de degajată. Cum ați realizat acest lucru, dincolo de design-ul interior care pune foarte frumos în valoare arhitectura casei dar și elementele de confort?

Echipa mea a învățat să explice clientelor și publicului faptul că noi suntem deschiși de luni până sâmbătă inclusiv fără programare, și că showroom-ul este un loc în care experimentezi brandul. Atunci, pe măsură ce clientele ne vizitează, își dau seama că în showroom nu există presiunea de a cumpăra ceva. Clientelor li se transmite mesajul că pot sta aici ore întregi pentru a proba liniștite. Noi astfel facem cu fiecare clientă o sesiune de styling și de descoperire a ceea ce li se potrivește. Asta pentru că știm că o persoană, odată ce e aici și a probat o piesă e o persoană convertită 100%.

Părinții tăi nu aveau neapărat o viață artistică, dar tu ai avut, totuși, o chemare de acest tip. Cum s-a întâmplat asta?

Desenam diverse forme, am făcut de toate, când eram mică doar așa mă exprimam, nu știam să mă exprim altfel. Făceam de la haine până la accesorii, făceam handmade dinainte să știu ce înseamnă (râde), îi făceam mamei cercei din clipsurile cu care se legau pungile de făină, din orice. Pur și simplu așa mi-a fost mie natural, când eram copil, să mă exprim – sau cântând, prin orice modalitate creativă.

Și te-au și încurajat părinții tăi în sensul acesta?

M-au încurajat să fac ce vreau eu. M-au întrebat la 6 ani (nu știu de unde au învățat ei sau cum le-a venit) ce îmi doresc să fac, vocațional, pe lângă școală, iar eu le-am zis: „Vreau să cânt la pian și să fac desen”. Bun, se rezolvă! Într-o lună de zile au cărat o pianină la mâna a doua pe scări.

Care sunt elementele tale de patrimoniu personal?

Patrimoniul meu personal se suprapune uneori cu povestea Murmur. La un moment dat a fost mult prea mult Murmur și prea puțin eu, am început să mă echilibrez prin creație. Mi-am hiperbolizat propria creație în defavoarea persoanei și am început să mă detașez de creație, după care am reînceput să mă reunesc cu creația. De obicei nu mă leg de obiecte, probabil de aceea mi-am făcut un tatuaj atât de târziu, în 2020, pentru că are legătură cu toate persoanele care au însemnat foarte mult pentru mine, iar o parte din ele nu mai sunt în viață, dar care m-au făcut ceea ce sunt astăzi.

Care sunt punctele comune dintre modă, business și patrimoniu?

Sunt un om creativ, care s-a modelat ca antreprenor ca să reziste și să reușească să facă și partea de business. Am pornit ca un creator și am simțit nevoia de a exprima niște lucruri prin a face ceva și sunt convinsă că, psihologic vorbind, am simțit nevoia de a-mi pune și răspunde la niște întrebări despre femei prin a crea ceva, nu prin a da un răspuns simplu. Există o percepție negativă despre țară cu care m-am luptat ani de-a rândul. Prin MURMUR simt că am contribuit la un patrimoniu de imagine a țării noastre. Cred că le insuflu încredere și românilor sau că îi învăț că pot consuma o stare, un curaj, un produs și de la ei de acasă.

Și cum ai ajuns să creezi aceste piese vestimentare?

Brandul meu e un brand terapeutic: am încercat de-a lungul timpului să înțeleg ce rol am eu ca femeie și care e relația între femeie și bărbat. Am văzut că în perioada 2008-2010, când eram în Londra, nu existau branduri care să realizeze piese de acest tip, care îmi plac foarte mult pentru că mă trimit în trecut: în copilărie am stat cu bunica, care era croitoreasă. Așa am perceput femeia, cu lenjerie. Apoi între 8 și 12 ani am trăit într-o țară arabă unde nu am mai văzut deloc femeia. Acest contrast m-a făcut să îmi creez propriile definiții despre femeie, definiții pe care le desenam, pentru că mă exprim prin desen mai bine decât prin cuvinte. Iar această definiție se regăsește în MURMUR astăzi.

V-am împărtășit de data aceasta doar câteva fragmente din dialogul electric pe care l-am avut cu Andreea, și dacă vă place, vă promit vă arăt și versiunea completă a interviului. Andreea este cu siguranță un om diferit, iar viziunea ei asupra modei, asupra orașului și asupra vieții în general este specială.

Fotografiile sunt din colecția Murmur și sper să vă facă poftă să vă aventurați pe Strada Dr. Burghelea nr. 16. Ne vedem la showroom-ul istoric!

Feb

2023

Interviu cu Patricia Butucel, co-fondatorul și directorul festivalului de muzică clasică din Iași Classix

Classix Festival este primul festival independent de muzică clasică din Iași, care a avut deja 3 ediții desfășurate cu peste 500 de persoane în sală și 130.000 de spectatori online ce au urmărit 110 artiști naționali și internaționali. Festivalul cumulează 20 de parteneri culturali și diplomatici, în 20 de concerte, 4 panel-uri de antreprenoriat creativ, 4 prelegeri educaționale, un vernisaj, o lansare de carte, 7 proiecții de film, 53 massterclass-uri și 8 burse pentru artiști.

Misiunea Classix este de a susține tinerii artiști români și străini cu cariere promițătoare, interdisciplinaritatea și sincretismul artelor pentru a le integra într-o experiență complexă. Facilitează contactul tinerilor artiști și studenți ai conservatoarelor cu profesioniști din domeniu în cadrul talk-urilor Classix-In-Focus și a masterclass-urilor lansate anul trecut. 53 de masterclass-uri au fost susținute de muzicieni cu cariere internaționale, care au facilitat perfecționarea a 56 de tineri muzicieni din România.

Festivalul Classix din Iași mă atrage pentru că îmbină muzica și patrimoniul, prin activarea unor spații interesante: spre exemplu, foaierul Palatului Culturii sau aula Bibliotecii Centrale Universitare care vor fi gazdele unor recitaluri minunate. Un alt aspect care mă intrigă este organizarea primului concert de pian într-o catedrală din Iași. Așa că m-am bucurat să am ocazia să o cunosc pe co-fondatoarea festivalului, Patricia Butucel, cea care se află în spatele conceptului și al direcției Classix din Iași. I-am adresat câteva întrebări legate de festival și de munca din culise. Vă invit să urmăriți o poveste frumoasă legată de simbioza patrimoniu-muzică și de transformarea unui public înspre iubirea de muzică clasică.

Cum a reacționat la festival publicul meloman din Iași?

A fost mai mult decât interesat, dar ne-am bucurat încă de la prima ediție ca pe lângă acel public meloman care era principala noastră țintă să atragem din ce în ce mai mulți tineri mai aproape de muzica clasică. Am inițiat mulți oameni în frumusețea muzicii clasice și ne bucurăm ca am putut să le deschidem apetitul pentru muzica clasică mai multor oameni. Am fost norocoși să aducem alături de noi și persoane care au venit la Iași special pentru eveniment.

Experiența pe care ai acumulat-o prin munca în echipă te-a ajutat să perfecționezi modul de lucru și conceptul festivalului. Ai făcut sondaje de opinie sau ți-ai ascultat intuiția?

A fost o poveste mixtă în echipa noastră. Suntem înconjurați de tot felul de oameni, voluntari sau în roluri importante din punct de vedere organizatoric care ne-au împărtășit experiența lor. Chiar dacă unii din ei nu au cunoștințe de specialitate, îi ajută postura de foști spectatori pentru a construi conceptul festivalului care vrea să aducă muzica clasică mai aproape de publicul larg și divers.

@The Phope - (https://instagram.com/the_phope)

Care e profilul publicului participant la Festivalul Classix?

Publicul nostru este alcătuit majoritar din melomanii de care am amintit mai devreme, chiar dacă ne bucurăm să îi avem printre noi și pe curioșii atât din Iași, cât și din toată țara, mai ales că Iașiul este un oraș frumos, cu deschidere către cultura națională și a zonei. Classix durează multe zile, dar sunt niște zile în care nu poți epuiza tot ce ți se oferă în Iași, e tentant. Oameni din toată țara ne-au spus că vor să vină la festival și ne cer informații despre acomodări și program. Publicul tânăr este și el încântat și tocmai de aceea am decis să oferim un număr limitat de bilete gratuite pentru studenții din Iași care nu își pot permite bilete, la fel cum am avut în fiecare an bilete cu sume modice pentru studenți, pentru că nu vrem ca prețul să îi facă pe tineri să se îndepărteze de festivalul nostru.

Schimbă festivalul mentalitatea oamenilor din Iași cu privire la muzica clasică?

Da, o schimbă. Cu toate astea, nu am inventat roata, doar am aplicat ceva despre care știam oricum că funcționa. Am incercat să ajutăm cât mai mult și prin intermediul Burselor Classix cu care am asigurat tinerilor artiști români sprijin în străinătate. Ne-am dat seama că în România artiștii nu benefeciază mereu de sprijin și am încercat să remediem situația, de aici și ideea cu masterclassurile. Ne-am găsit motivația de a face ceva în sprijinul artiștilor independenți atunci când am auzit că invitaților noști artiști din străinatate le era oferită o protecție pe perioada pandemiei, perioadă în care nu au putut să își desfășoare activitatea ca la carte. Vrem să îi încurajâm pe artiști să nu se reprofileze, să își urmeze pasiunea. Am avut în primul an trei burse financiare (arte vizuale; coregrafie și muzică) și cel mai mult ne-am droit ca proiectele artiștilor pe care i-am susținut să continue să aibă un impact pozitiv asupra societății. Toți beneficiarii burselor le-au folosit petru a-și continua activitatea sau pentru a crea instalații care le-au adus alte premii. Anul trecut am avut 5 burse, iar artiștii pe care îi ajutâm ajută pe alții le rândul lor, urmărim să generăm un ajutor circular.

De ce ați ales catedrala pentru a desfășura un recital acolo?

Am vrut să fie o experiență cât mai complexă, am vrut să facem festivalul să valorifice cele mai frumoase spații din Iași, cum ar fi Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu sau Palatul Culturii din Iași (sala Henri Coandă). Am încercat să creăm un concert care să păstreze amprenta locului, un concert individual, set up-ul e diferit, am încercat să avem pentru fiecare eveniment o tematică liant între toate concertele, dar cu diverse direcții artistice. Am avut un concert cu un concept „360 de grade” în care artiștii stăteau în mijloc, dar, în principiu, încercăm ne jucăm mereu cu partea de light design sau cu cea de vizual pentru a oferi publicului o experiență unică. În 2020 a fost primul concert în catedrală, am ales catedrala pentru că ne-am dorit mult să fie mult spațiu. E foarte mare, e luminoasă, e rotundă, are vitralii, este spectaculoasă inclusiv privită dincolo de rolul ei, doar ca simplă clădire. Acest concert a fost primul din România cu o proiecție într-o catedrală.

Cine a realizat video mappingul?

Am avut nevoie de o echipă bună de logistică și de videoproiectoare, iar, în rest, totul este live, am lucrat cu artiști vizuali care cu asta se ocupă și care ne-au făcut mapping pentru fiecare spațiu. Nu am folosit nimic prestabilit, tot conținutul a fost creat pentru fiecare dintre concerte. Lucrăm cu mai mulți artiști, anul trecut am avut partea de butaforie, niște lupi din metal pentru tema „basic instinct”. Anul acesta tema este „metamorfoza”. Unde am putut, fără să minimizăm actul muzical, am pus accent pe partea vizuală pentru ca atât cei de acasă, făcând evenimentul în format hybrid din 2021 prin trasnmisiunea concertelor, cât și pentru cei prezenți să se bucure de tot ce e în jur. Am fost surprinși de succesul din online al evenimentului de muzică clasică, am înregistrat 80 de mii de vizualizări din toate țările. Cu ajutorul ministerelor de externe și al centrelor culturale, ambasade în special, am reușit să ajungem la publicul din țara de origine a artiștilor internaționali pe care i-am avut pe scena noastră și ne bucură că putem pune orașul Iași și România pe harta unor astfel de evenimente în lume și în Europa.

Dacă tema acestui an este metamorfoza, în ce ne vom metamorfoza anul acesta după ce vom participa la Classix ? Cum alegi temele?

Ce întrebare frumoasă! Ne vom metamorfoza într-un iubitor de muzică clasică, desigur! Temele vin din evoluția festivalului, vin cu experiența pe care echipa o acumulăm cu fiecare ediție.

Care ar fi o frază care să definească muzica și patrimoniul pe care le puneți în valoare în Iași?

„A contemporany classic affair” e cea mai potrivită alegere, acesta este și sloganul nostru.

Cu cât timp înainte plănuiești un festival ? Cum ții echilibrul ca director?

Începem imediat ce terminăm un festival. Tot timpul ești în căutare de idei, mergi pe stradă și te gândești la ce ai putea pune pe scena festivalului în ediția următoare. E ceva ongoing, mintea nu ți se oprește. Mai mult, comunicăm tot anul publicului despre festival.

Am două telefoane, e bine să fii mereu conectat cu cei din jur, dar e și mai bine să știi când să pui stop. Seara reușim să ne limităm comunicarea, asta mai puțin în perioada de festival. De multe ori e bine să ai notificările închise, să fii cu apropiații sau cu tine însuți. E important să știi să iei o pauză atunci când simți că nu mai poți. Dacă simți că la ora 14 nu-ți mai funcționează creierul trebuie să te oprești. Decât să mă învârt în jurul cozii 8 ore prefer să fiu efcientă o jumătate de oră. Sunt multe decizii de luat la foc automat, partea de implementare e uneori cea relaxată. Suntem o echipă de 10 oameni cu atribuții diferite. Eu am conturat echipa, dar cu mulți deja colaborasem, e important să fii pe aceeași lungime de undă cu coechipierii tăi, să îi cunoști. Este foarte multă oboseală și foarte mult stres care nu poate fi bine gestionat decât cu o echipă armonioasă. Când unul dintre noi nu mai poate, atunci cu siguranță ceilalți îi sar în ajutor, ne ridicăm unii pe alții de cele mai multe ori.

Mai e loc de creștere în zona festivalurilor de muzică clasică? Ce planuri aveți pentru viitor?

Am crescut în fiecare an atât pe verticală, cât și pe orizontală. Am încercat să adăugăm componentei muzicale artiști din alte domenii din ce în ce mai mult. Am avut lansări de carte, proiecții de film sau expoziții, deci am atins mai mult zone ale artei, dar am avut grijă să îmbunătățim ceea ce e la baza festivalului. Am mărit numărul de concerte și numărul de artiști, dar am urmărit o creștere organică. Nu alergăm după nimic, lăsăm totul să vină natural.

Cea de-a patra ediție a festivalului Classix debutează pe 26 februarie simultan în două orașe: Iași și Chișinău. 7 zile de festival aduc 9 concerte, peste 90 de artiști internaționali invitați, două expoziții, un vernisaj, proiecții de film, prezentări de proiecte artistice, panel-uri și dezbateri.

Classix 2023 e gata să scoată la iveală progresul creator, puterea de apreciere și curajul emoțional. Bilete se găsesc aici. Programul concertelor Classix este următorul:

26.02 • 11:00 • Concert pop-up la Cărturești la Muzeu • Chișinău
26.02 • 19:30 • Natura Viva • Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regina” • Iași
27.02 • 19:00 • Balkan Spirit • Casa de Cultură a Studenților • Iași
28.02 • 19:00 • Romantic Rendez-Vous • Palatul Culturii, sala „Henri Coandă” • Iași
1.03 • 19:00 • Innuendo • Casa de Cultură a Studenților • Iași
2.03 • 19:00 • Mystic Tales • Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” • Iași
3.03 • 19:00 • The Past Presents the Future • Palatul Culturii, foaier • Iași
4.03 • 16:30 • Long Story Short • Teatrul Național „Vasile Alecsandri” • Iași
4.03 • 20:00 • Imaginarium • Teatrul Național „Vasile Alecsandri” • Iași

Fotografiile sunt de la edițiile anterioare Classix Festival. Ne vedem la festival!

Nov

2022

Despre sustenabilitate, ALTRNTV Shop și Atelier Merci. La povești cu Alina Țiplea

Urmăresc Atelier Merci, un atelier de croitorie social, de ceva vreme și mereu m-am întrebat ce oameni se află în spatele acestui concept caritabil. Am descoperit-o pe Alina Țiplea, una dintre fondatoarele Asociației Merci Charity, în Altrntv Shop, unde m-am oprit atrasă de vitrina interesantă și de mirosul de cafea (de la cafeneaua ALT Coffee, înglobată în Shop). Și m-a invitat să descopăr universul alternativ al magazinului deschis de ea alături de partenera ei, Daniela, anul acesta în mai, și al atelierului unde se auzeau de zor mașinile de cusut. În timp ce Alina îmi prezenta atelierul și magazinul mi-a venit ideea unui proiect recurent: #SustainableSunday prin care voi spune povestea unui loc sustenabil în social media în fiecare duminică. Așa că vă voi delecta cu povestea Altrntv Shop, un magazin dedicat produselor create din materiale sustenabile, cu impact redus asupra mediului, proiect inițiat cu sprijinul NESsT și IKEA Social Entrepreneurship și câștigător al competiției NESsT – IKEA Social Entrepreneurship Poland and Romania Accelerator 2021-2023.

Alina a studiat la un liceu de artă și la o facultate de management și a deschis în urmă cu 10 ani primul magazin caritabil din București și o ceainărie cu scopul de a genera profit și susține proiecte umanitare pentru copii. A început cu spitale de oncologie pentru copii, apoi a continuat cu misiunea de transmite pachete de produse de igienă orală și servicii stomatologie copiilor din mediul rural (prin Zâna Merciluță, poate ați văzut prin oraș un mini-van marcat astfel – ei bine, despre ea era vorba). Proiectul a tot crescut, acum are două cabinete medicale mobile. Ceainăria și magazinul caritabil au fost pornite din suflet. Mi-a spus cu o undă de tristețe în glas că a fost însă nevoită să închidă magazinul caritabil și ceainăria, unde se legau prietenii, se spuneau povești și era o atmosferă caldă. Simțea că nu reușește să atragă fondurile pe care și le-ar fi dorit și nici produsele donate nu erau neapărat extrem de calitative. Așa că s-a apucat chiar ea să facă haine: s-a reorientat către design-ul vestimentar din dorința de a continua să susțină proiectele umanitare.

Iar ceea ce a urmat a fost mult mai mult decât un simplu design de haine: Atelier Merci. Atelierul are o misiune socială, orientată către cazuri sociale, iar profitul este direcționat integral către proiectele asociației Merci Charity. Motivația a fost de a îmbina design-ul atractiv, materialele naturale, sustenabile și componenta socială. Atelier Merci creează astfel obiecte vestimentare din materiale de calitate, bumbac organic, in, lână și reciclează obiecte vestimentare.

Altrntv Shop vinde, pe lângă produsele create de Atelier Merci, și produsele unor parteneri, la rândul lor sustenabile. Spre exemplu vând produse prietenoase cu mediul și cu pielea, haine din material textil rămas în urma croirii altor produse, prin tehnica patchwork, cămăși realizate din alte 3-4 cămăși reciclate sau rochii realizate din 2-3 tricouri reciclate. Bumbacul organic are certificare Global Organic Textile Standard sau OEKO-TEX. Există și produse care sunt colorate natural, folosind plante. Produsele ceramice sunt realizate din materiale durabile în timp, de exemplu porțelan și gresie, iar decorarea lor este realizată cu pigmenți și glazuri naturale.

Ce mi s-a părut foarte interesant este că spațiul în care funcționează Altrntv Shop, în clădirea fostului Cinematograf Trianon, vechi de peste 100 de ani, a fost la rândul lui amenajat folosind materiale cu impact redus asupra mediului. Spre exemplu, pardoseala folosită, Tarkett IQ Surface, este realizată din material reciclat, sistemul de iluminat inteligent, Signify, este gândit să eficientizeze consumul de energie, iar mobila este creată din lemn achiziționat din România, din sursă verificată.

WhatsApp Image 2022-11-02 at 12.26.38 AM (1)

WhatsApp Image 2022-11-02 at 12.26.38 AM (2)

WhatsApp Image 2022-11-02 at 12.26.38 AM

WhatsApp Image 2022-11-02 at 12.26.39 AM

WhatsApp Image 2022-11-02 at 12.26.40 AM

WhatsApp Image 2022-11-02 at 12.26.41 AM (1)

WhatsApp Image 2022-11-02 at 12.26.41 AM

WhatsApp Image 2022-11-02 at 12.26.37 AM

Alina mi-a explicat etapele prin care a trecut pentru a deschide Altrntv Shop:

Am cochetat un pic cu experiența de a fi într-un shop [fizic] la București Mall la Alist designers boutique și a fost interesant pentru noi, să ne vadă oamenii produsele. Apoi au început să se întoarcă oamenii care ne descoperiseră acolo, sau veneau chiar printr-o recomandare și am tot crescut. A fost extrem de benefic că am găsit niște parteneri care au investit în ideea Altrntv Shop: George, Electrolux, Signify Romania și Tarkett Romania. Am găsit și un grant la care am aplicat: NESsT – IKEA Social Entrepreneurship Poland and Romania Accelerator 2021-2023. Noi am mai colaborat și cu George banking și în trecut, iar acum le-am povestit despre idee acum și ne-au susținut.

În ceea ce privește competiția, ce abordare aveți?

Observăm că s-au deschis mai multe magazine ce distribuie produse sustenabile, ceea ce ne bucură. Noi ne diferențiem prin faptul că promovăm designerii români, vindem predominant haine și bijuterii, dar și cosmetice și produse home-deco create din materiale sustenabile cu tehnici de producție prietenoase cu mediul și pielea. Brandurile pe care le vindem aici vin direct către noi dar și noi căutăm activ.

Clădirea în care se află Altrntv Shop este fostul cinematograf Trianon redenumit cinema București în perioada comunistă. A durat ceva până au primit aprobările necesare pentru a funcționa în această clădire, dar au respectat toți pașii pentru a deschide magazinul aici, inclusiv aprobare pentru incendiu. A fost de-a dreptul o aventură, pentru că a și durat destul de mult timp până le-a venit tot mobilierul, practic s-au tot pregătit pentru acest proiect până când l-au deschis în mai anul acesta. Activitățile pe care le-au derulat aici au fost foarte diverse:

Spațiul este foarte ofertant pentru multiple activități. Am avut aici diverse ateliere de ceramică, de yoga, cerc de poezie, chiar și mici concerte. Mai avem planuri de a face aici interviuri „People of George”.

Vă invit să faceți o plimbare până la Altrntv Shop pe Bulevardul Elisabeta nr. 26, să savurați o cafea și să faceți o călătorie printre produsele sustenabile Made in Ro, arborând manifestul enunțat în Altrntv Shop: “There is no plan B, there is only one plan: be responsible.”

Oct

2022

Revitalizarea casei lui Constantin și a Elenei Iarca proiectată în anii ’20 de arh. I.D. Berindey – Interviu cu Laura Lungu

Arhitectul I.D. Berindey, anii 1920. Comanditarii Constantin și Elena Iarca vin din Buzău și îi cer arhitectului deja consacrat pe scena interbelică bucureșteană să le ridice o casă în inima capitalei. Constantin Iarca (13 iulie 1885-1940) a fost moșier, avocat, om politic și primar al orașului Buzău (în 1918), ce făcea parte dintr-o familie de boieri de origine greacă (originară din Gopeș, Macedonia). Planurile lui Berindey au creat pentru Iarca o bijuterie arhitecturală cu tavane ornate, cu o firidă decorativă, cu o fațadă bogat decorată. Casa a căzut pradă naționalizării, ca mai toate bijuteriile arhitectonice din România, și acum are 3 proprietari diferiți. Parterul însă a căpătat o nouă viață sub bagheta Laurei Lungu-Coman, a soțului său Alin Coman și a arhitectului Bogdan Ciocodeică.

În această casă am descoperit o poveste de dragoste. Poveste de dragoste între o casă și cei care au construit-o, cei care au îngrijit-o, cei care au pus în ea o bucățică din sufletul și viața lor. Este o casă ale cărei ferestre, pereți, marchiză, feronerie, oglinzi spun la rândul lor povești. Este o casă peste care au trecut zeci și zeci de ani, care a suferit, a pierit puțin și a renăscut ca pasărea Phoenix. Și despre această casă am stat de vorbă cu Laura Lungu-Coman pentru a publica un articol pentru lovedeco.ro. Puteți citi varianta extinsă a interviului pe pagina Love Deco: https://lovedeco.ro/amenajare-apartament-vila-interbelica-de-patrimoniu/.

Raportul “Heritage Counts for Europe” publicat de Europa Nostra în 2015 plasează patrimoniul cultural drept un generator de investiții profitabile pentru întreaga societate, de la locuri de muncă (pentru fiecare loc de muncă direct se creează alte 26,7 locuri de muncă indirecte), la taxe, la stimularea creativității, la creșterea sentimentului de apartenență și nu numai. Astfel, patrimoniul cultural este o sursă de creativitate, generând noi idei și soluții cu scopul de a reinterpreta clădiri istorice pentru a le reda viața fără a le știrbi valoarea istorică. Cel puțin așa s-a întâmplat în cazul Laurei.

Din like în like, datorită social media care are, printre altele, latura pozitivă de a apropia oamenii cu interese similare, am avut plăcerea să o cunosc pe Laura Lungu-Coman. Laura are 33 de ani, este antreprenor, coach, iubitoare de frumos și promotoare a bunului-simț și a educației în tot ceea ce ne înconjoară. Atunci când a ales alături de soțul ei, Alin, să își cumpere o casă, nu au ales o casă oarecare, ci una istorică, și o sa vedeți imediat de ce.

Laura și Alin au o fetiță de 2 ani și o cățelușă bulldog francez de 6 ani, Nuna. Laura este o creatoare optimistă, o persoană care generează business-uri din pasiune, iar pasiunea ei impulsionează sferele în care se implică pe o traiectorie ascendentă. Laura este co-fondatorul a două branduri care îmi sunt foarte simpatice, deoarece împletesc două simțuri esențiale, vizual și auditiv, esteticul și muzica: firma de producție mobilier OurDesign și firma de comercializare sisteme audio Harman Audio. Laura a făcut Școala de Arte și s-a reapucat de pictură, obicei cvasi-terapeutic pentru ea, în 2018, când și-a însoțit o prietenă la cursuri de acuarelă. Acolo a cunoscut-o pe viitoarea sa profesoară cu care face seminarii particulare de acrilic cu o regularitate săptămânală. O interesează arta în marea majoritate a formelor ei, îi place studiul psihologiei și este o persoană activă și energică. Este o persoană îndrăgostită de echilibru, de forme și de culori. Ba chiar și-a vopsit de două ori părul roz.

Având aceste trăsături în minte, mi-ar plăcea să vă întreb: Cum credeți că arată casa ei? Vă invit să vă imaginați că ajungeți pe strada unde locuiește Laura, dacă ridicați privirea în sus, ce credeți că vedeți? Ce culoare are fațada? Este construită în stilul Art Deco sau eclectic? Cum credeți că arată ușa de la intrare? Are marchiză? Poate o monogramă? Dacă intrați tiptil pe ușa sa, ce credeți că vedeți? Cum credeți că sunt tavanele?

Aș putea continua cu o pleiadă de întrebări, dar bănuiesc că v-am trezit deja curiozitatea pentru a pătrunde efectiv în universul Laurei și al casei sale de patrimoniu. Am avut plăcerea de a-i trece pragul casei (care da, este în stil eclectic) și de a-i adresa câteva întrebări mai mult sau mai puțin iscoditoare. Și, pentru că vreau să împărtășesc cu voi, vă invit și pe voi „înăuntru”.

Pășim astfel într-o vilă istorică cu arhitectură în stil eclectic (Beaux-Arts/ stilul academist francez) din zona Eminescu, în apropiere de parcelarea istorică Ioanid. O vilă istorică transformată într-o bijuterie contemporană. Casa în momentul de față este împărțită între 3 familii, cu câte un apartament pe etaj. Laura are apartamentul cel mai mare, de la parter, având și intrare separată. Unul dintre elementele originale la care Laura și soțul ei au ținut enorm să fie păstrate este ușa de la intrare cu monogramă: inițialele primilor proprietari, „C” și „E”. Apartamentul are 156 mp utili, la care se adauagă 45 mp în beci (spațiu esențial pentru familiile înstărite de altădată, pentru depozitarea alimentelor la rece, a „ghețăriei” și folosit de obiecei și ca spălătorie sau bucătărie de personalul de serviciu). În ceea ce privește curtea, ei dețin 80 mp curte în proprietate și înca 120 mp cota parte. Cei 156 mp ai apartamentului sunt împărțiți între 2 dormitoare, 2 băi, 2 dressinguri, un living, o bucătărie cu zonă de dining incorporată, două holuri și un birou.

Piesele de rezistență ale apartamentului sunt reprezentate de tavanele foarte decorate și păstrate în perfectă stare, dar și firida din zona de living, care era folosită cu rol decorativ, cel mai probabil adăpostind o statuie de dimensiuni grandioase. Tavanele sunt ornate cu stucaturi cu mascaroni și cu motive geometrice și florale.

O să vă spun un lucru surprizător: să știți că tavanul maro din camera fetiței Laurei nu este de lemn. Intrigant, nu? De fapt este din ipsos pictat, la fel ca și celelalte tavane din casă. Să știți că dacă vă vine inspirația să creați și voi un astfel de tavan, aveți oricând posibilitatea de a merge la vestita ipsosară Maria Rădulescu în al său atelier de pe Calea Griviței 43 și să dați o comandă potrivită gusturilor și interioarelor voastre. Revenind la decorații, mascaronii sunt figure alegorice și aveau rolul de a proteja casa de spiritele rele. Facem astăzi un arc în timp și le regăsim pe o multitudine de imobile valoroase din capitală, atât la exterior cât și la interior.

Laura mi-a mărturisit că este într-adevăr casa visurilor lor:

Evident, e o chestiune de gust, dar mi se pare superbă. În plus, a fost extrem de bine întreținută, având aproape toate elementele originale în perfectă stare. Avea suprafața pe care ne-o doream, un pic de curte și este bine amplasată, în centru, lângă parcuri, povestește Laura.

În 2020 se aflau la începutul procesului de căutări pentru casa perfectă, și ca printr-o minune, au găsit-o dintr-o eroare a agentului care o listase la un preț greșit, astfel încât la prețul “nou”, fictiv, ea intra în intervalul de buget pe care îl specificaseră. Fără să caute mai mult, în ziua în care au descoperit-o, au sunat și au programat și vizionarea. Desigur că s-au îndrăgostit, tavanele erau senzaționale, apartamentul fusese recent renovat, casa restaurată. Apoi, spre seară, s-au întâlnit cu proprietarul, a doua zi au făcut oferta de preț, au negociat câteva zile pentru a-l aduce mai aproape de bugetul lor și, surpriză, în maxim o săptămână au semnat precontractul. Apartamentul aflat la parterul acestei vile istorice a fost mai ieftin decât un apartament într-un bloc nou, cu suprafață similară, într-o zonă similară.

Când a primit cheile de la fostul proprietar, chiar înainte de a face actele, Laura a trăit o serie de emoții:

Efectiv m-am așezat pe jos în bucătărie și am început să plâng de fericire. Nu-mi venea să cred, în primul rând că am gasit așa ceva. Apoi, eram incredibil de încantată că aici va fi în curând «acasă», mi-a povestit Laura.

Fiind peste bugetul lor la momentul achiziției, au cumpărat-o cu gândul că o vor închiria câțiva ani până își vor permite amenajarea. Din păcate însă, prietenul lor, căruia i-o închiriaseră imediat după achiziție, a avut afacerea puternic lovită de pandemie, astfel încat au rămas cu apartamentul gol la începutul anului 2021. Între timp însă, familia Laurei și a lui Alin s-a lărgit cu un bebe, așa că apartamentul în care locuiau înainte devenise neîncăpător, astfel încât au hotărât să renoveze și să se mute.

Restaurarea fusese făcută de proprietarul anterior, care s-a ocupat inclusiv de acoperis și fațadă. Toate elementele din interior (tavanele cu stucaturi, nișa cu mosaic pictat, șemineuș) au fost restaurate de o echipa de la Școala de Arte. De asemenea, ușile și parchetul au fost șlefuite și refacute.

Pentru proiectul amenajării interioare, a lucrat cu arhitectul Bogdan Ciocodeică.

La brief, i-am arătat ce amenajări îmi plac, ce arhitecți, ce elemente. Bogdan a ținut cont de dorințele noastre comune și de nevoia de a crea un spațiu sigur pentru fetița noastră. Împreună, am hotărât întrebuințarea fiecărei camere, finisajele și designul mobilierului, povestește Laura.

În ceea ce privește renovarea, au făcut modificări la circuitul electric și de apă. Transformarea unui etaj dintr-o vilă istorică într-un apartament de sine-stătător la standarde contemporane a fost un proces destul de dificil, dar interesant. Au transformat în bucătărie o cameră care avea altă întrebuințare la origine, posibil birou. Pe planurile istorice nu sunt marcate destinațiile inițiale ale camerelor gândite de arhitectul Berindey, însă ne putem da cu presupusul. Având în vedere profesia liberală a comanditarului, Constantin Iarca, ne putem închipui că avea câteva camere cu destinația de birou, cu intrare separată față de salonul de primire. În proiectul de reamenajare, au transformat un hol de trecere în baie, lucru care a ridicat iar destule probleme.

Laura mi-a povestit că procesul amenajării a durat totuși doar câteva luni:

Am început șantierul în ianuarie și ne-am mutat la sfârșit de mai. Am urmărit bugetul de aproape, însă am încercat să nu facem compromisuri în ceea ce privește calitatea. Ne-a ajutat foarte mult și arhitectul nostru, Bogdan Ciocodeică, care ne-a îndrumat cu grijă pentru a ne încadra în bugetul disponibil. Având în vedere că dețin o firmă producătoare de mobilier [OurDesign], consider ca am «trișat» un pic în ceea ce privește costul real al acesteia, astfel încât mobila reprezintă mai puțin de jumătate din costul total al proiectului. Întreg procesul de renovare a costat în jur de o treime din valoarea casei. În acest buget, includem, de asemenea, refacerea curții comune, amenajarea curții noastre, înlocuirea porților, căci din păcate cele originale s-au pierdut în negura timpului, refacerea ușii de la intrare, refacerea circuitelor electrice și de apă, reamenajarea băilor, restaurarea parchetului, revopsirea pereților, restaurarea ușilor și înlocuirea geamurilor lor, draperii, perdele, mochetă, covoare, mobilier.

Cu excepția scaunelor care sunt cumpărate de la Ikea, Zara Home, Retros, tot mobilierul este făcut la comandă la OurDesign. Povestea dragostei Laurei pentru mobilă începe din facultate, când una dintre prietenele sale de atunci i-a propus implicarea într-un proiect care combina rame Ludovic de mobilier cu tapițerie cu pictură pop-art. Chiar dacă a ieșit din proiect, își crease o mulțime de contacte în industria mobilei. Astfel, treptat, a început să le ofere clienților soluții de mobilare pentru toată casa. Apoi a cunoscut-o pe Diana, care a devenit prietena și partenera ei. Diana avea în familie o fabrică de mobilă și au început un parteneriat frumos prin care produc împreună orice mobilier își imaginează în cadrul companiei lor, OurDesign. Desigur că OurDesign a produs și mobilierul de vis pentru casa Laurei și a lui Alin.

Bucătaria este realizată din MDF cu blat de HPL compact. Insula din bucătărie este din pal cu decor HPL metalic și marmură. Laura mi-a împărtășit că insula este elementul ei preferat din casă. Băile au mobilier din MDF vopsit iar spațiile de depozitare sunt din pal placat cu oglindă.

Insula este elementul meu preferat din casă, nu doar pentru că este facută dintr-o bucată de marmură pe care o ador, ci și pentru că este așezată sub tavanul meu preferat din casă. Apropo, toate tapițeriile sunt din materiale tratate pentru a rezista la murdărie; avem totuși o fetiță de doi ani, ne spune Laura zâmbind.

Am întrebat-o pe Laura ce sfaturi le-ar da celor care se gândesc să facă un astfel de proiect, și am primit un răspuns dulce-amar, dar cât se poate de realist:

Să se pregăteasca pentru ce-i mai rău: văd asta în toate proiectele noastre de la firmă. Clienții se așteaptă ca lucrurile să mearga ca unse, dar de multe ori nu se întamplă așa. Astfel că apar multe frustrări, mult stres și certuri. Alin și cu mine deja avem experiența a 3 apartamente renovate împreună, iar cu toate acestea, au existat momente tensionate și în acest proiect. Uneori lucrurile nu ies așa cum ne-am imaginat, bugetul este imposibil de respectat, apar alte probleme neprevăzute, iar pentru toate astea trebuie să fii, în primul rând, pregătit emoțional și psihic.

Ceea ce mi-a atras atenția la o privire mai profundă a apartamentului au fost pânzele montate pe pereți. Erau albe. M-am gândit că este o declarație de dragoste către simplitate, minimalism. Însă Laura mi-a zis că sunt pânze goale, pe care urmează să le picteze. Mi s-a părut extraordinar că pasiunea ei pentru pictură va aduce un plus de personalitate casei visurilor sale.

În ceea ce privește inspirația pentru decorarea casei, Laura ne-a povestit:

Există câțiva arhitecți pe care îi urmăresc și care au influențat direcția în care îmi doream decorarea casei. De exemplu, ador proiectele lui Joanna Laven și ale Sarei Fitzgerald. I-am arătat lui Bogdan Ciocodeică ce îmi place, i-am explicat ce nevoi avem și el a făcut acest minunat proiect. Mi-a plăcut extrem de mult ideea lui Bogdan de a alege mobilier simplu, discret, pentru a pune în evidență elementele decorative ale casei. De asemenea, ador faptul că totul este extrem de aerisit, îmi dă foarte multă liniște mentală.

Poate credeți că această vilă istorică superbă are un aer de solemnitate, însă să știți că este cât se poate de vie, de zglobie. Viața între acești pereți frumos decorați și sub aceste tavane cu stucaturi se desfășoară tot sub semnul firescului. Astfel, am aflat de la Laura că cele mai utile obiecte din casă pentru ea sunt mașina de cafea și taburetele din hol, iar ultimul lucru pe care l-a cumpărat a fost un tocător cu recipient de colectare. De când își petrece mai mult timp acasă și are copil, desigur că gătește mult mai mult. În plus, casa este mereu plină, de viață și de oameni: în casă locuiește cu soțul, fetița și cățelușa lor, dar zilnic vin bona, bunici sau prieteni în vizită.

Apropo de firescul cotidian, Laura a început în trecut o serie de podcasturi cu teme conexe domeniului de coaching (serie numită “Tâlcuri cotidiene”), dar dintr-un act de curaj s-a oprit pe motiv că nu se simte expertă în subiectul acesta și nu vrea să “propovăduiască” lucruri pe care nu le stăpânește la perfecție. Mi s-a părut extraordinar, mai ales în contextul în care în ziua de astăzi foarte multe persoane ajung să se exprime în mediul online fără să cunoască aria respectivă. Suferim adesea de “părerologie”. Dar dacă este un domeniu pe care cred că Laura îl stăpânește astăzi, acela este desing-ul interior. Astfel că am întrebat-o când crede că poate obține experiență pe un anumit subiect astfel încât să emită păreri în respectivul domeniu, mai ales în contextul dominației social media asupra vieților noastre:

Social-media ne permite să vindem o imagine falsă. Vindem ghiduri către fericire, dar noi suntem profund nemulțumiți de propria viață. E un demers extrem de periculos.

Cred că singura experiență relevantă este propria experiență în subiect. Apoi, autenticitatea dă valoare acestei experiențe. Prin urmare, cred că pot să vorbesc doar despre lucruri care mi s-au întâmplat mie și să prezint soluții care mi s-au potrivit, dar care nu sunt neaparat potrivite altcuiva. Apoi, oamenii să aplice ce consideră că li se potrivește. Nu cred în valoarea soluțiilor standard, pentru că noi suntem, fundamental, extrem de diferiți.

Am cercetat puțin și istoria vieții comanditatului original, Constantin Iarca, și am descoperit o personalitate fascinantă cu realizări deosebite în domeniul cultural și nu numai. El s-a născut pe 13 iulie 1885 în satul Ojasca-Măgura, a fost absolvent al Liceului “Matei Basarab” şi al Facultatăţii de Drept din Bucureşti (1879, cu teza de licenţă “Despre prescripţie”). Se trage din familia Erculeştilor originară din Gopeş-Macedonia. Într-un document din 1793 este menţionat strămoșul său, Constantin Iarca, stabilit în anul 1781 la Râmnicu Sărat. Locuia la marginea târgului, mai târziu denumit chiar cartierul Erculeşti.

Constantin C. Iarca a lucrat ca avocat şi substitut de procuror la Buzău, supleant la Râmnicu Sărat şi procuror la Ialomiţa. După ce a demisioanat și a intrat în politică, a fost o vreme şeful organizaţiei Buzău a Partidului Liberal, unde a avut diverse funcții. A fost deputat de 6 ori și membru al comitetului de conducere. În perioada 17 februarie 1900 – 1904; 1907, a fost prefect al judeţului, reuşind ca în acest timp să se construiască 54 localuri de şcoli, clădirile spitalelor din Buzău, Mizil, Pogoanele şi Pătârlagele, mai multe localuri de primării, poduri şi şosele vicinale. A fost și primar al oraşului Buzău în 1918.

În 1914 a tipărit un memoriu în care susţinea exproprierea marilor latifundii şi împărţirea pământului la ţărani, atitudine care atrage excluderea sa din partid. Mai târziu a devenit şeful dizidenţei liberale-georgiste. Ca deputat, a luat de nenumărate ori cuvântul la şedinţele Camerei, discursurile sau iniţiativele sale legislative (reglementarea raporturilor dintre săteni şi proprietari, monopolul băuturilor spirtoase, problemele viticulturii, autonomia comunală etc.), fiind publicate în presă sau broşuri.

A fost preşedinte al Comitetului Ligii Culturale, secţiunea Buzău, înfiinţată la 24 ianuarie 1891 şi delegat pentru a participa la conferinţele şi congresele de la Bucureşti. Poate de aceea a avut și nevoie de o locuință în capitală. La 17 aprilie 1894 a lansat apelul “Către cetăţeni”, în sprijinul luptei pentru unitate a românilor transilvăneni. A fost preşedinte al Sindicatului agricol şi viticol Buzău şi al Uniunii sindicatelor viticole din România, preşedinte al Societăţii comunale de electricitate (constituită în 1926). Din 1908 a fost director și proprietar al publicaţiei Liberalul, organ al Partidului Liberal din Buzău. A colaborat, totodată, la Gazeta Buzăului (1911 – 1914), organ al aceluiaşi partid. A fost decorat cu ordinele Steaua României ca ofiţer şi Coroana României (în grad de comandor).

*Informațiile au fost descoperite pe pagina: https://chirac.wordpress.com/2010/12/01/stefan-pardos-fotograf-de-ramnic/#comments

Facem un nou arc în timp și ajungem să ne bucurăm de casa sa din București revitalizată de Laura. Eu am simțit nevoia să o cunosc mai în profunzime pe Laura și să îi înțeleg pasiunea pentru autenticitate, pentru lucrurile frumoase, pentru lucrurile istorice de valoare, așa că am întrebat-o ce ar pune într-o capsulă a timpului, dacă ar avea șansa să o creeze și să o îngroape pentru urmașii noștri de peste 100 de ani. Răspunsul ei m-a cucerit:

E așa greu să găsești ceva interesant aproape universal, și totuși sensibilizant. Cred că aș face un album foto al lucrurilor mici, cotidiene, poetice, pe care le considerăm total neinteresante pentru că le trăim ca parte a normalului nostru. Prietene la o cafenea, barul preferat într-o seară de vară [Golescu], cu lumea stând în picioare pe trotuar, clădirea preferată din București [casa Mița Biciclista], prima ninsoare a anului, momentul în care sunt scoase pâinile din cuptor la brutăria din colț etc.

Recent am vizionat filmul Nomadland, unde am descoperit replica: “Home, is it just a word or is it something that you carry within you?”, și am simțit nevoia să o întreb și pe Laura ce înseamnă pentru ea “acasă”:

Oamenii pe care îi iubesc. Apoi, acasă înseamnă «în siguranță». Acasă este unde ne întoarcem mereu când vrem să fim protejați, înțeleși și acceptați.

Mie mi se pare extraordinar că o casă istorică poate însemna “acasă” pentru cineva cu un spirit atât de frumos precum al Laurei, că această vilă de patrimoniu a căpătat o nouă viață acum, când își va sărbători centenarul.

Fotografiile sunt realizate de Kinga Tomos.

Oct

2022

Interviu cu Mihaela Grama, creatoare de bijuterie contemporană la Romanian Jewelry Week 2022

Prima oară i-am văzut bijuteriile Mihaelei Grama în vitrina Romanian Jewelry Week anul trecut, colecția „Zea mays” (porumb în latină), iar acum colecția „Wishful” m-a frapat mai întâi vizual, și mai apoi prin mesaj, când i-am citit descrierea:

Dacă ne acoperim părțile aspre cu flori, vor crește? Vor înflori? Dacă vrem cu adevărat ca lucrurile să se îmbunătățească, se vor transforma pur și simplu? Putem face asta prin gândurile noastre, zâmbetele noastre, prin dorințele noastre? A pretinde este la fel cu a te transforma?

“Sunt bine!”

Wishful este o altă colecție de erbari, bazată pe Elderflowers (planta Sambucus Nigra – da, negru) asociată cu războiul meu personal pentru sănătate și luptele din jurul nostru.

La prima vedere bijuteriile Mihaelei par geometrice, abrupte, dar la o analiză mai în detaliu îți destăinuie un model floral, delicat, “presărat” printre liniile geometrice dominante. Și nu este vorba despre orice fel de floare, ci floarea de soc, Sambucus Nigra. Nigra, care împrumută din negrul său și bijuteriilor Mihaelei.

Colecția ei este despre o luptă interioară, despre dorințe, testarea dorințelor, a rezultatului împlinirii lor. Despre descoperirea limitelor, despre rezonanță interioră. Și Mihaela ne adresează o întrebare esențială prin intermediul colecției sale: dacă ne acoperim rănile de flori, ce se va întâmpla cu ele? Astfel m-am hotărât să îi adresez și eu câteva întrebări, pentru a-I înțelege mai bine resorturile interioare.

Cum de ai ales floarea de soc pentru colecția aceasta, numită “Wishful”?

Îmi place extraordinarul lucrurilor comune, și inflorescența florii de soc îmi aduce a copilărie, a firesc, a joacă, a ceai, a sănătate. Floarea de soc era una dintre florile care nu creșteau în grădina de flori de unde nu era voie sa rupi, era o floare pe care puteam să o iau cu mine, să o miros, să mă joc cu ea. Mi se pare o miniatură perfecta, aproape brodată, firesc, floare lângă floare, boboc lângă boboc.

Nu este prima oară când lumea vegetală îți oferă inspirație. Colecția ta anterioară a fost despre porumb, dar în alt spectru. De ce alegi lumea vegetală pentru lucrările tale?

E o parte uriașă din mine. E natural, instinctiv pentru mine să am mereu în mâini frunze, bucați din plante, flori. Nu conștientizez când le culeg, și nu le las din mână, le simt și mă joc cu ele. Uneori glumesc și spun că m-am născut cu flori în mână. Din alt unghi, sunt o fire uneori prea sensibilă și empatică. Plantele nu ma încarcă, pot să le dau starile si emotiile mele și sa iau la schimb calmul si echilibrul lor. Mă pot ancora în lumea vegetală pentru stabilitate.

Spre exemplu, colectia dinainte de Zea Mays (2021, porumb), a fost Round Echo (2020), niște mini vase, bucați tăiate din semi-sfere ce prindeau cu ajutorul unui pin bucăți din plante înăuntru. Piesa devenea de fiecare data altceva in funcție de interior – frunze de toamnă, un trandafir, bucăți din plantele de pe marginea trotuarului. Povestea colecției era să dea posibilitatea persoanei ce o poartă să își creeze propria bijuterie, propria lume din flori sau plante.

Tu ai un profil matematic, de IT și această dragoste pentru lumea organică, vegetală. Geometria pieselor din colecția Wishful vine din profilul tău orientat spre “real”?

Cred că da. Uneori lucrurile curg din mine, și abia apoi încerc să le analizez și să caut explicații. În momentul în care am lucrat la designul pieselor eram proaspăt “reparată” de o echipă medicală și am simțit nevoia ca lucrurile să tindă spre metalic, industrial, dur, rațional și am avut baza reală din mine de care să mă agăț pentru asta.

Și când te-ai decis să creezi bijuterii?

Nu pot spune la fel ca alți designeri că asta mi-am dorit întotdeauna sau că am fost pasionată de bijuterie. Am iubit, in schimb, asocierile de forme, texturi, culori, am lucrat o vreme cu colaje organice, si mi-am dorit sa port combinatiile ce ma fascinau. Le simteam ca parte din mine. M-am jucat o vreme cu componente și am folosit ce găseam în comerț, apoi mi-am dorit să pot face tot designul cap-coadă, așa că am continuat cu cateva cursuri și apoi, atelierul propriu. Partea de colaj-plante a inceput in 2009, iar cea de bijuterie de autor la inceputul lui 2020.

La ce piese îți place cel mai mult să lucrezi (brățări, inele, cercei, coliere) și de ce?

Încep mereu să mă joc cu elementele și odata ce imi place ceva și ajung la o formă, decid și cum mi-ar plăcea să fie purtată bijuteria. Când lucrez la o colecție nouă, fac piesele cumva pentru mine, așa că mă gândesc ce și cum aș purta eu. În ultima vreme am purtat multe broșe, așa că wishful are, bineînțeles, mai multe broșe.

Am de ani buni și un brand de bijuterie florală, făcută destul de mult si cu gandul la altii si ce ar purta ei (FlorAtitud), așa că tot ce fac in contextul bijuteriei de autor – Content.MihaelaGrama, îmi doresc să fie personal și cumva din mine și pentru mine. Dacă găsesc oameni care se bucură și rezonează cu asta, e o bucurie în plus.

Probabil este o întrebare pe care o primești adesea: de unde simți că îți vine inspirația?

E previzibil să spun că din natura și organic, așa că o să construiesc pe asta.

Din zona amintirilor de copil, Îmi amintesc clar masa la care stăteam, poziția geamului în raport cu scaunul meu, vag ai mei în jur, și sentimentul lor de îngrijorare că, în loc să mănânc, eu, cu farfuria în față, privesc, plutesc, visătoare în gol, pe geam în gândurile mele.

Sensibilitatea, firea visatoare, imaginatia bogata si rabdarea au fost trasaturi definitorii la mine si cred ca mi-am exersat “muschiul” acesta toata viata. Partea rationala si anii de real i-am folosit să ma țin, conștient, măcar uneori cu picioarele pe pământ.

Să creez ceva – partea de “inspirație” -, pentru mine înseamnă să învăț ceva nou, o asociere nouă de elemente, să dau ceva din mine, așa că ce lucrez trebuie să fie o sumă a ceea ce sunt eu în momentul “acum”. Inspirația pot spune că pare să fie rezultatul războiului din mine: ce citesc, ce văd, ce simt, ce aud și felul aproape necontrolat în care le amestecă creierul meu.

Anul trecut colecția Zen mays povestea despre “extra-ordinarul” din ordinar, despre linii, despre texturi. Colecția de anul acesta este despre descoperirea limitelor. Par două colecții din două lumi diametral opuse, și totuși simt că este un element comun între cele două. Care este acela?

Probabil eu și plantele. Sunt același om de anul trecut care iubește ce e delicat, fin și felul naturii de a fi așa. O prietena a descris, la prima impresie, colecția cu “sobru, sculptural” și “mai putin din dulceața” mea din alți ani. Simt că “dulceața” încă e ușor in recuperare (dar spre bine) dupa intervenția și anestezia din anul acesta. Ca să dau românește vina pe alții, cu siguranță ceva s-a întâmplat când eram sub anestezie!

Cred că anul trecut mi-au ajuns, si m-am și identificat cu liniile și texturile organice, firești, sublime, iar anul acesta am vrut să tai in ele. În mine, într-un fel, am simt ca s-a oprit temporar firescul, organicul și, ca sa folosesc cuvintele tale, au fost tăiate limite pe care acum mă văd obligată să le accept.

Am început colecția de la florile de soc, am stat doar cu ele in fata, am început sa așez lângă ele forme, și m-am auzit simțind că e prea organic, prea fin, asa ca am inceput sa tai…

Anul acesta ai trecut prin încercări legate de sănătatea ta. Simți că bijuteriile și crearea lor te-a ajutat în vreun fel să depășești momentele grele?

Cred că o să pot raspunde cinstit la asta mai încolo, daca o să mă pot analiza privind în urma. Aș minți dacă aș spune că în orice moment greu ma îndrept spre bijuterie și se rezolva totul. Mi-am dorit să particip la ROJW, să dau din mine ceva și anul acesta, să nu pierd un an. Sunt o fire determinată si uneori (deseori) încapațânată și am luptat cu mine să creez ceva, să îmi procesez anul și sa trec peste el. Am simțit că mi-a fost mult mai greu să găsesc forța să împing tot procesul înainte.

Cu certitudine pot spune că îmi e drag ce a ieșit, că seamana cu ce sunt în anul acesta, și privind ușor în spate, mi-a făcut bine să ma oblig să ma înțeleg, să mă exprim, să dau florilor mele linii industriale, tăieturi și margini dure.

Colecțiile Mihaelei de bijuterii evoluează odată cu starea ei interioară într-un mod surprinzător, plin de impact. Veți avea ocazia să îi descoperiți colecția la Romanian Jewelry Week 3.0 care va avea loc anul acesta între 5-9 octombrie la Biblioteca Națională. Veți admira bijuterii care transmit un mesaj, pe alocuri codificat, în spectrul vegetalului discret îmbinat cu geometria. Bijuterii care vor povesti despre durere, despre limite, despre speranță. Eu abia aștept efectiv să îi ating creația și să înțeleg mai multe despre această manifestare de artă care transmite atât de multe.

Fotografiile sunt parte din Romanian Jewelry Week.

Feb

2022

#Aiciastat la emisiunea “Smart is the new cool” la Aleph News

Am avut plăcerea de a sta de vorbă pentru mai bine de un ceas cu Kira Hagi, actriță, jurnalistă, artistă, om complet. Un extras din această discuție a fost publicat ca interviu în cadrul emisiunii Smart is the new cool la Aleph News:

Feb

2022

#Aiciastat, un hashtag de patrimoniu

Vă las mai jos un extras din numărul de pe februarie al suplimentului După Afaceri Premium al Ziarului Financiar, unde am oferit un interviu interesant despre proiectul Aici a stat. Îi mulțumesc Alinei Vasiliu pentru oportunitate!

interviu

Interview with world-renowned photographer Muhammed Muheisen

Like this:

Povești în lemn cu Octavia Loiș, co-fondator ȘEZI

Like this:

Interviu cu artiștii și membrii fondatori Malmaison

Like this:

Patrimoniu, lifestyle și modă. O discuție cu Andreea Bădală, creatoarea brandului de renume internațional Murmur

Like this:

Interviu cu Patricia Butucel, co-fondatorul și directorul festivalului de muzică clasică din Iași Classix

Like this:

Despre sustenabilitate, ALTRNTV Shop și Atelier Merci. La povești cu Alina Țiplea

Like this:

Revitalizarea casei lui Constantin și a Elenei Iarca proiectată în anii ’20 de arh. I.D. Berindey – Interviu cu Laura Lungu

Like this:

Interviu cu Mihaela Grama, creatoare de bijuterie contemporană la Romanian Jewelry Week 2022

Like this:

#Aiciastat la emisiunea “Smart is the new cool” la Aleph News

Like this:

#Aiciastat, un hashtag de patrimoniu

Like this:

Caută

Articole recente

Aiciastat pe Instagram

aiciastat

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Caută

Articole recente

Aiciastat pe Instagram

aiciastat