Istorisiri

Nov

2024

Cele mai spectaculoase 10 biblioteci din România

#Aiciastat cartea, biblioteca, cunoașterea. Nu putem vorbi despre patrimoniu, fără să atingem subiectul cărților, aliatele noastre în demersul de promovare a culturii și a educației. Așa că aș vrea să scriu despre cele mai spectaculoase 10 biblioteci din România, biblioteci care m-au impresionat, fără să creez o listă exhaustivă. Cu siguranță mai sunt multe de văzut de acum înainte, și abia aștept să le descopăr. Fiecare loc m-a marcat din perspectiva stării sufletești de la momentul vizitării lui, și nu vreau să fac un clasament. Cărțile trebuie citite cu intensitate, cu introspecție, cu atenție și cu migală. Cărțile au putere și emoție. Cărțile pot să răscolească și pot să provoace. Iar spațiile care le găzduiesc, fie ele publice sau private, au o dublă energie: valoarea lor arhitecturală este dublată de valoarea de cunoaștere pe care o gpzduiesc prin filele cărților lor. Iată cum încerc să scot la lumină bibliotecile care mi-au rămas în minte de-a lungul timpului.

1. Biblioteca Universității Tehnice ‘Gheorghe Asachi’ din Iași

Universitatea tehnică Gheorghe Asachi din Iași a fost proiectată de către arhitectul elvețian Louis Blanc, fiind o clădire impunătoare construită în 1860 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Biblioteca a început prin schițele lui Petru Poni, care era profesor de chimie la Universitatea din Iași. Blanc a preferat să se abată de la sugestiile lui Petru Poni, inundând sala de lumină, și cu siguranță i-a ieșit o frumusețe. Printr-o minune a scăpat biblioteca în timpul bombardamentele sovietice asupra Iașiului din Al Doilea Război Mondial. Astăzi are în jur de 500.000 de volume. Biblioteca este deschisă studenților și vizitatorilor curioși de luni până vineri, între 8:00-14:00, și se organizează de asemenea tururi ghidate. Fotografie din decembrie 2018, o vizită memorabilă cu ocazia Centenarului.

2. Biblioteca Muzeului de Artă Apuseană Medievală 'Dumitru Furnică-MInovici'

Dumitru Furnică-Minovici a fost un colecționar pătimaș, și și-a construit această casă în stil Tudor special pentru a-și adăposti colecția. El a adus biblioteca din lemn de nuc masiv cu coloane corintice lucrate de mână tocmai din castelul Weilburg de lângă Viena. Se pare că provine din secolul al XVIII-lea, iar salonul a fost special conceput ca să încapă biblioteca în el. Biblioteca aceasta deține aproximativ 2000 de volume valoroase legate în piele, iar scaunele din salon sunt tapisate în manufactura Aubusson. Muzeul a ajuns în proprietatea Academiei Române fiind donat de fondatori, la sugestia lui Petru Groza, pentru a nu fi rechiziționat și devastat. Aici s-au filmat numeroase emisiuni culturale, printre care ‘Înapoi la argument’, a lui Horia Roman Patapievici. Fotografie făcută în februarie 2019.

3. Biblioteca de la Cincșor

Biblioteca aceasta este un loc special amenajat în casa parohială a bisericii fortificate din Cincșor, renovată și transformată într-o minunată casă de oaspeți, care îmbie la relaxare. Pe lângă bibliotecă, m-a impresionat aici și orga adusă la Cincșor de către Samuel Matz Birthalm și datată din anul 1805, fiind una dintre cele mai faimoase orgi din Transilvania. Casa parohială se pare că a fost construită înainte de 1600 și după restaurare a ajuns o adevărată bijuterie arhitectonică, cu fresce de renaștere transilvăneană. Carmen Schuster este cea care a învestit suflet în restaurarea întregului ansamblu, ea având origini săsești. S-a născut la Cincșor, e emigrat în Germania în anii ’80, și s-a întors în 2000. Am depănat multe povești împreună cu ea și cu soțul ei Michael, pasionat de istorie, în minunata bibliotecă, în fața șemineului, în februarie 2017.

4. Sala Profesorilor din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

Sala Profesorilor din cadrul Bibiliotecii Central Universitare este parte din Fundația Universitară Regele Carol I, proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau. Din păcate, în timpul Revoluției din 1989, clădirea a fost incendiată și astfel au fost distruse peste 500.000 de volume, hărți rare, manuscrise (ale lui Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Coșbuc, Blaga, Eliade). După 1990, sub egida UNESCO, a început reconstrucția și repopularea bibliotecii. Biblioteca este deschisă doctoranzilor și cercetătorilor, dar se poate vizita cu ocazia tururilor ghidate. Fotografie făcută în februarie 2020, într-un tur organizat de Asociația Istoria Artei.

5. Biblioteca din cadrul Muzeului 'George și Maria Severeanu'

George Severeanu, pe lângă meseria de doctor radiolog pe care o practica la rang de excelență, a avut de asemenea pasiunea de a colecționa obiecte valoroase. Biblioteca din cadrul Muzeului George și Maria Severeanu, în spatele biroului ornat cu piele de Cordoba, este unul dintre numeroasele obiecte de colecție pe care le-am descoperit în pitorescul muzeu de pe strada Henri Coandă. Severeanu a fost în special pasionat de numismatică și cărți. El a fost și primul director al Bibliotecii Municipale Bucureşti (și chiar primul donator). Fotografie făcută în cadrul unui tur ghidat în noiembrie 2018 cu Cronicari digitali.

6. Biblioteca Regelui Ferdinand de la Cotroceni

Biblioteca etajată din cadrul cabinetului de lucru al Regelui Ferdinand de la Cotroceni este sculptată din lemn de ulm, în stilul neorenașterii franceze (dulăpioarele sunt decorate cu motive specifice: cu mascheroni, blazoane, ghirlande florale, lire). Galeria etajată este mărginită de o balustradă frumoasă traforată. Biblioteca și astăzi conține foarte multe cărți care i-au aparținut Regelui Ferdinand, mai ales cărți de botanică (pasiunea lui). I.G. Duca a scris în volumul „Amintiri politice” că Ferdinand se ocupa de botanică „cu patima unui savant și priceperea unui specialist”.

7. Biblioteca din Casa Memorială Ion Minulescu

Biblioteca intimă din biroul lui Minulescu mi-a atras atenția când am ajuns de Noaptea Muzeelor în mai 2019 la Casa Memorială Ion Minulescu și Claudia Millian, un apartament șic din Blocul Profesorilor din Cotroceni. Poveștile muzeologului Adrian David ne-au cucerit: știe povestea fiecărui lucrușor din muzeu. Apartamentul a fost achiziționat de familia Minulescu în 1934. În timpul comunismului Minulescu a organizat aici un fel de pseudo-muzeu, cu program doar duminica, astfel încât să se asigure că își va păstra neatins apartamentul. În 1991, Mioara Laurenția Minulescu, fiica lui, artist plastic, a lăsat apartamentul și patrimoniul aflat în el, prin testament, Muzeului Național al Literaturii Române. Colecția este foarte bogată și conține documente literare, scrisori, manuscrise, fotografii inedite și multe tablouri și sculpturi. Printre semnatarii operelor de artă aflate aici se numără chiar prieteni cu poetul, Alexandru Ciucurencu, Margareta Sterian, Henri Catargi, Iosif Iser, Victor Brauner, Camil Ressu, Cecilia Cuțescu Storck, M. H. Maxy, sau Oscar Han.

8. Corpul Boema din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

Corpul Boema din cadrul Bibiliotecii Central Universitare (cel mai nou și mai modern dintre cele 3 corpuri), cu tavan vitrat și grădină interioară este accesibil publicului pe bază de legitimație de acces. Aici mi-am petrecut multe ore frumoase printre cărți și documente vechi în perioada facultății, fascinată de liniștea și lumina care inundă din plin etajele. Fotografie făcută în februarie 2020, într-un tur organizat de Asociația Istoria Artei.

9. Biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române

Biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române din cadrul Vilei Bosianu are însemne masonice și este plină cu 11.000 de volume de astronomie. Despre bibliotecă și povestea Vilei Bosianu am mai scris aici. Fotografie făcută în martie 2024, cu ocazia unui tur privat organizat de istoricul Sorin Marin.

10. Biblioteca digitală din Casa memorială Anton Pann

Biblioteca digitală din cadrul Casei memoriale Anton Pann m-a cucerit datorită conceptului inedit. Casa memorială a fost inaugurată acum un an jumătate, și este organizată în prima și singura casă unde Anton Pann a locuit fără chirie. El a cumpărat casa și curtea la 20 februarie 1848, în proximitatea Bisericii Sfântul Stelian-Lucaci, în a cărei strană a cântat Anton Pann. Casa avea o curte largă unde el și-a amenajat tipografia. Aici a scris el ‘Nezdrăveniile lui Nastratin Hogea’. Muzeul are instalații interactive și animații (portretizarea Năzdrăvăniilor lui Nastratin Hogea este savuroasă), conținând inclusiv o arhivă de sunete, partituri și piese muzicale compuse de Anton Pann. Fotografie făcută în mai 2019.

11. Locul de Onoare - Biblioteca Facultății de Litere din Cadrul Universității București

Biblioteca Facultății de Litere este una dintre cele mai spectaculoase încăperi din Palatul Universității din București. Este situată în aripa laterală care a fost ridicată între 1912-1926 după planurile arh. Nicolae Ghica-Budești.

Istoricul instituției pornește la 1892 când a fost înființată prima bibliotecă de specialitate “pentru ajutorarea studiului studenţilor” la Facultatea de Litere şi Filosofie, mai precis la Catedra de limbi slave. Apoi în 1907 s-a deschis Biblioteca Facultăţii cu publicaţii din toate domeniile umaniste.

Facultatea de Litere şi Filosofie s-a mutat în noul corp al Universitatii din str. Edgar Quinet în 1927, când biblioteca a fost reorganizată sub îndrumarea bibliotecarului N. Georgescu-Tistu după indicaţiile profesorului Ioan Bianu, decanul facultăţii.

Atât din punct de vedere arhitectural cât și din perspectiva fondului de carte biblioteca este extrem de valoroasă. Pereții sunt tapetați cu lambriuri și rafturi de lemn pline de cărți. Să știți că s-a păstrat o mare parte din mobilierul original, despre care se spune ca provine din lemnul bârnelor folosit la “podirea” Podului Mogoșoaiei. Inedit: la cea mai recentă renovare din 2010 s-a păstrat scripetele de la etajul bibliotecii – foto 7. Personalităţi marcante ale culturii româneşti precum Titu Maiorescu, Ovid Densuşianu, Al. Rosetti au înzestrat biblioteca cu titluri din colecțiile personale, sporind valoarea fondului bibliotecii.

Biblioteca face parte din rețeaua de 15 biblioteci filiale specializate care funcționează în cadrul facultăților din Universitatea din București din București, integrate organizatoric și profesional în Biblioteca Centrala Universitara Carol I.Fotografie făcută în septembrie 2021.

Oct

2024

Amintiri de pe Principatele Unite

Am cunoscut-o pe doamna A.P. virtual, întro casetuță dreptunghiulară de pe Instagram, datorită unui mesaj providențial pe care dumneaei mi l-a trimis. Totul a pornit de la cartea “Mahalale de patrimoniu” pe care am publicat-o recent la Editura Vremea. Datorită doamnei A.P. am simțit încă o dată puterea comunității #Aiciastat. Să vă explic de ce. Imediat după lansarea cărții la Bookfest, doamna A.P. mi-a scris că și-ar dori cartea pentru că îi trezește amintiri din copilărie, originile sale fiind chiar de-aici, de la granița dintre cele două mahalale pe care le evoc în carte, Sfânta Ecaterina și Flămânda. Doamna A.P. nu mai locuiește de mulți ani în România, s-a mutat în San Antonio, Texas, însă păstrează țara noastră în suflet. După câteva vorbe calde, am reușit să îi expediez cartea la mama sa, la Târgu Mureș, unde urma din fericire și doamna A.P. să ajungă în iunie. După ce a ajuns cartea în mâinile sale, a început o poveste emoționantă care s-a derulat pe parcursul mai multor luni, timp în care am trecut amândouă prin pierderi, dureri, recuperări, reuniri și speranțe. Totul a început cu această frază în căsuța mea poștală virtuală din Instagram:

Abia aștept să mă apuc de citit… doar răsfoind și multe amintiri m-au năpădit…. La Croitorul Tache, unde ne opream să vorbim cu nea Tache, unde soțul meu și-a făcut costumul pentru nuntă. La plimbările pe Bibescu Vodă, [unde] era cândva o covrigărie la Dealul Mitropoliei, scurtătura spre casă prin față pe la Teologie și Biserica Sf Ecaterina…

Aș fi vrut să călătoresc chiar atunci, pe loc în mahalaua de atunci, pe când croitoria lui Tache (azi înlocuită de o cafenea de specialitate) încă mai funcționa, pe când erau mai puține mașini și mai multe clipe de liniște și introspecție. Așa că am îndrăznit să o rog să îmi scrie amintirile sale despre cartier, despre stradă, despre casă. Am rugat-o să caute și câteva fotografii de atunci. Mi-aș fi dorit să îmi imaginez cu ochii sufletului piatra cubică de atunci, bordurile de bazalt, copacii care mărgineau strada și ornamentele caselor care încă nu își trăiau suferința profundă de astăzi. Mi-a trimis 3 mailuri, am simțit cum schițăm împreună un roman în foileton și simțeam la venirea fiecărui nou email o emoție teribilă. Primeam emailul dar îl lăsam necitit o perioadă mai lungă, ca să pot să prelungesc intensitatea sentimentului.

Așa îmi imaginez că se simțeau pe la 1913 cititorii lui Gustav Meyrink când intrau în posesia noilor capitole în foileton din proaspătul “Golem”. Scris între 1907 și 1914 și publicat pentru prima dată în foileton din decembrie 1913 până în august 1914 în revista “Die Weißen Blätter”, Golemul a fost publicat în formă de carte în 1915 de Kurt Wolff, Leipzig. Acum am privilegiul de a avea în bibliotecă Golemul lui Gustav Meyrink ilustrat de litografiile lui Ștefan Câlția, nu a trebuit să aștept derularea unei povești a restauratorului de artă, dar îmi construiesc propriile povești și propriile așteptări.

Așa că povestea pe care urmează să o citiți este rodul amintirilor doamnei A.P. în care eu am intervenit minimal și doar cu scopul de a vă face lectura mai cursivă. Vă doresc o călătorie plăcută în timp, cel puțin la fel de plăcută precum a fost pentru mine.

M-am născut, am locuit și am crescut pe strada Principatele Unite, la numărul 4. Pe vremea aceea, casa, clădirea din spate și curtea arătau cu totul altfel decât acum.

De când am început să păstrez memorii, casa principală era împarțiță în două apartamente, practic, iar în clădirea înaltă din spatele curții erau mai multe apartamente, cu mai multe familii locuind acolo.

Nu aș putea spune prea multe despre proprietarii originali ai casei sau ai clădirii din spate, înainte de venirea părinților mei la București.

Părinții mei, tineri căsătoriți, cu un copil mic (sora mea) și doi bătrâni (părinții tatălui meu), locuiau cu chirie într-o cameră din partea casei principale, având în comun bucataria din partea casei noastre și baia din partea cealaltă a casei. Asta se întâmpla în anii 1953-55, daca nu ma înșel. Cu timpiul mutindu-se celealte 2 familii care locuiau in 2 camera, părinților mei le-au fost dat spre chirie si aceastea. Cele 2 aprtamente, partea din față a casei si cea din spate, au fost separate, cei din fata raminind cu baia originala, si părinții mei, cu bucataria originală.

Bucataria noastra avea o frumoasă soba de metal, care ma fascina mereu. Parte ruginita, parte inca cu stralucirea bronzului vopsit, era o sursa de caldura in bucatarie. Hota inalta, deasupra aragazului, imi părea mereu un turn de scapare, de a zbura spre ceruri înalte.

Intrarea noastra era prin spatele casei, se intra într-un hol mic, la stânga era bucătaria, și dupa se deschidea un holișor lung, cu camere si baia de o parte și de alta a acestui hol. Usa de la hol era o minunatie mica, geamuri multe, incadrate in rame de lemn. Pe holul îngust era un superb mozaic, creat cu bucățele mici, albe, negre, galbene, nu-mi amintesc exact de desen. Promit sa caut prin albumul de poze și să vă trimit tot ce găsesc. Camera parinților mei era la dreapta, avea o usa cu geamuri asemănătoare cu cea de la capătul holuui. Celelate două camere aveau superbe sticle cu desene șlefuite, berze inalte, lebede, nu-mi amintesc prea bine. Știu ca erau superbe (sper ca mai exista)... Una dintre aceste camere a fost camera mea, după ce s-a mutat sora mea, și cealaltă era sufrageria. Aceste două camere dădeau spre curte și aveau jaluzele de lemn, care se ridicau.

În sufragerie, cam în mijlocul ei, probabil unde era original amplasata masa, era un mic capac in parchet (superb parchet in toate camerele), care se rotea si dezvăluia ceea ce a fost cândva poate o sonerie. Cred ca era conectata la bucătarie, probabil un semnal discret pentru când trebuiau aduse bucatele.

Doamna A.P. a revenit pe meleagurile noastre în câteva călătorii ce s-au dovedit a avea un rol de acupunctură a istoriei personale. A avut anumite trăiri pe care a dorit să le împărtășească:

În călătoria din această vară [n.r. 2024] am fost însoțiți de fiica noastră și nepotul nostru, pe jumătate român. Fiica noastră, Nastasia, și-a dorit mult să trecem pe unde a copilarit. Avea doar 2 ani când am plecat din țară, dar verile la bunici și-au lăsat amprenta în memoria ei.

Jul

2024

Top 10 clădiri Art Nouveau din Oradea

Oradea, supranumit adesea “cel mai frumos oraș din România” are o bogată tradiție culturală și arhitecturală, fiind cunoscut mai ales pentru varietatea sa de clădiri în stil Secession, un curent al mișcării Art Nouveau. De altfel, Oradea este singurul oraș din România care face parte din Réseau Art Nouveau Network, rețeaua de cooperare la nivel european inițiată în Belgia în 1999 care are ca obiectve protejarea, schimbul de experiență și promovarea acestei mișcări. Și spun intenționat “mișcare” Art Nouveau, și nu stil, deoarece m-a convins prelegerea lui Deodáth Zuh cu ocazia zilei că Art Nouveau a fost mai degrabă o mișcare, nu un stil. Această mișcare arhitecturală, populară la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, este caracterizată predominant prin linii curbe, forme organice și decoruri elaborate.

Art Nouveau reprezintă o arhitectură modernă (deși nu era încă modernistă la vremea aceea) și a avut mai multe curente/ ramuri în funcție de țările care au adoptat această mișcare:

– una dintre ramurile “Art Nouveau” pornește de la “La Vie Nouveau” – viața nouă. Terminologia “Art Nouveau” a intrat rapid în țările francofone, inclusiv în România, în Olanda (Niuwe Kunst) și în Marea Britanie (New Style);

– altă ramură a fost cea florală – Stile Liberty, Stile Floreale, Lilienstil (care are la bază floarea de crin);

– o altă ramură se bazează mai degrabă pe caracteristica de a fi distins prin separare, numindu-se astfel Jugendstil, stilul tânăr (Finlanda), Sezession (în Germania, Bavaria), Secession, Wiener Secession (în Austria), Szecesszió, Secese, Secesja(HU/CZ/PL);

– o ultima caracteristică a dus la denominarea stilului modern – Modern Style (în Marea Britanie)/ Modernismo (în Spania)/ Модерн (în Rusia).

Conform dr. Zuh, profesor asociat la Universitatea Eszterházy Károly Katolikus Egyetem, Art Nouveau sau oricare dintre tendințele paralele ale protomoderismului din arta Europeană se distinge prin 3 caracteristici:

1. are preferințe stilistice convergente, dar niciodata comune bazate pe aproximativ trei principii de bază:

a) se bazează pe progresul tehnic (se folosește de sticlă, vitralii, de fier, beton, cărămidă aparentă),

b) include elemente naturale, organice (din care și omul face parte, de aceea vom vedea reprezentări ale chipului uman adesea în Art Nouveau, spre exemplu muzele, discobolul la Casa Darvas la Roche, Sisif),

c) include elemente de artă populară, de folclor, făcând referire la cultele și culturile primitive (primordiale, neatinse de civilizația industrială) – cumva contradictoriu cu punctul a);

2. a contribuit la tendințele de reînnoire socială reflectate în mai multe forme de artă totală;

3. reînnoirea socială nu a fost contradictorie cu tendințele de afirmare a identității nationale (desi identitățile naționale sunt uneori într-o stare intens de concurență).

Dacă teoretizăm puțin mai mult, Frigyes Spiegel, un mare arhitect promotor al mișcării Art Nouveau, spunea că: “Naturalismul nu poate fi scopul artelor, acesteia fiindu-i necesar exprimarea gândurilor inteligenței lăuntrice umane”. Practic asta arată că mișcarea Art Nouveau a venit mai degrabă ca un răspuns la psihologia umană: arhitectura ce are la bază o simbolistică puternică și elemente organice preluate din natură are darul de a îți oferi o stare de bine, de a te face eminamente fericit. Frigyes Spiegel (1866-1933) a fost un artist complex, cu preocupări în diverse domenii: arhitectură, amenajări interioare, arte aplicate, bijuterii, faimos pentru faptul că a proiectat la Budapesta primul imobil cu fațadă decorată în manieră Art Nouveau, Casa Lindenbaum (1896-1897). El a avut o concepție modernă pentru vremurile sale privind organizarea spațiului interior al imobilelor și locuințelor. Clădirile proiectate de else află la Budapesta, Debrecen, Szeged, Novi Sad, Cluj-Napoca (Teatrul de Vară – astăzi Opera Maghiară, 1909-1910). La Oradea, Spiegel a proiectat numeorase edificii ce se subscriu mișcării Art Nouveau: Casa Sonnenfeld (1898-1899); Casa Konrád (1909-1910); Casa Lajos Veiszlovits (1910-1911); Palatul Sonnenfeld (1911-1912); Casa Markovits-Mathéser (1911).

Vă las mai jos zece dintre cele mai reprezentative clădiri Art Nouveau din Oradea care mi-au rămas mie în suflet după ce am participat la Ziua Mondială Art Nouveau. Desigur că vă ofer și câteva informații, pe scurt, despre istoria lor, arhitecți și proprietari, iar dacă vreți să aflați muuuult mai multe lucruri interesante, vă recomand să vizitați paginile https://www.oradeaheritage.ro/ (unde documentația istorică și arhitecturală este excepțională) și https://www.visitoradea.com/ unde veți descoperi recomandări de călătorie și elemente inedite care vă vor ajută să vă planificați o vacanță de vis în acest oras minunat.

1. Palatul Vulturul Negru

Una dintre cele mai emblematice clădiri din Oradea, Palatul Vulturul Negru, a fost construit între 1907 și 1908. Pe amplasamentul clădirii actuale exista, la 1714, un local cu parter, hanul „Vulturul” sau „Berăria orașului”. La început a fost o clădire mică cu trei încăperi în care a funcționat și Primăria Orașului până la 1861. În anul 1807 a fost reconstruit, extins și supraetajat, iar după o altă modificare, din anul 1835, a devenit un hotel important din oraș: Hotel Vulturul. În 1903 primăria a hotărât să lanseze un concurs de proiecte pentru reconstruirea Hotelului Vulturul, dar a abandonat proiectul considerând că nu rentează să construiască “Vulturul Negru” din cauza costurilor mari de construcţie, şi a decis să vândă terenul şi clădirile existente.

Cei care au cumpărat proprietatea în 1906 au fost dr. Ede Kurländer şi dr. Emil Adorján, doi avocați, anteprenori, gazetari de seamă. Emil Adorján (1873, Oradea-1944, Matthausen, Austria) a fost un avocat, antreprenor de succes, scriitor, jurnalist, promotor al stenografiei, prieten apropiat al poetului Ady Endre. A publicat în ziarele locale sub numele Leander (Leandru). Ede Kenéz-Kurländer (1870 Oradea-1952, Budapesta), avocat, bancher, publicist, editorul cotidianului Sâmbăta de la Budapesta. Cei doi au preluat proiectul câștigător la concursul primăriei realizat de faimoșii arhitecți Komor Marcell și Jakab Dezső și l-au pus în practică cu ajutorul arhitectului Ferenc Sztarill (1859-1943) ca antreperenor al clădirii. Atunci când băncile au urcat dobânzile extrem de mult și accesarea creditelor a devenit complicată, Ede Kurländer şi Emil Adorján și-au deschis propria lor bancă, Banca Maghiară, în perioada interbelică cunoscută ca Banca Industrială.

Palatul adăpostește astăzi birouri, magazine, restaurante și pub-ul. În trecut găzduia un hotel și un cinematograf foarte iubit de orădeni ce urmează să fie restaurat. Pasajul său acoperit cu sticlă colorată ce portretizează chiar un vultur negru este una dintre atracțiile principale ale orașului, iar unul dintre vitralii s-a păstrat încă de la 1909, fiind execut de atelierul orădean Neumann K (celălalt fiind refăcut în cadrul procesului de restaurare). Clădirea a fost comandată de antreprenorul local Dr. Adorján Emil și reprezintă un simbol al prosperității economice din acea perioadă.

2. Casa Darvas-La Roche

Casa Darvas-La Roche, situată pe strada Iosif Vulcan, este una dintre cele mai bine conservate clădiri Art Nouveau din Oradea. Construită între 1909 și 1912, clădirea a fost proiectată de frații arhitecți József Vágó și László Vágó pentru familia Darvas și La Roche. Stilul său este caracterizat prin motive florale și fațade decorate cu mozaicuri colorate. În prezent, clădirea găzduiește un muzeu dedicat stilului Art Nouveau, singurul de acest fel din țară și care face cinste Oradiei.

3. Palatul Moskovits – Adolf și Fiii

Palatul Moskovits – Adolf și Fiii, proiectat de arhitecţii Vágo Laszlo şi Vágo Jozsef în 1912 oferă o notă aparte în ansamblul urbanistic al Pieţei Unirii prin austeritatea sa rafinat geometrică. Imobilul a fost construit în două etape, așa că desenul faţadelor, deşi unitar, este totuși diferit ca distribuţie a accentelor. Faţada reprezintă marca de stil a fraţilor Vágo, având o muzicalitate cu ferestre dreptunghiulare cu colţuri rotunjite. Avem de-a face cu un Secession mult mai sobru cu accentele celor două bovindouri convexe care sparg liniaritatea de la nivelul streşinii, fiind terminate în nişte atice triunghiulare. Este inedit decorul cu plăcuțe ceramice și friza continuă plasată sub cornişă executată în tehnica sgraffitto.

4. Casa Poynár

Casa Poynár, amplasată la intersecţia Pieţei Regele Ferdinand I (Piața Bémer) cu strada Grigorescu (Mészáros), este unul dintre palatele proiectate și construite în stil secession la începutul secolului al XX-lea, anul 1907, finalizată în anul 1911, de către cunoscutul arhitect orădean, Ferenc Sztarill. Clădirea a fost proprietatea familiei Poynár, făcea parte din consiliul orășenesc și conducea depozitul de tutun (monopol de stat) de la Oradea. Comanditarul imobilului, Ioan Poynár, de origine macedoromână, făcea parte din compania negustorilor greci macedoromâni de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Stilul său distinctiv Art Nouveau se remarcă prin utilizarea feroneriei decorative și a formelor unduite ale acoperişului şi turnului de colţ.

5. Palatul Stern

Construit între 1909 și 1910, Palatul Stern a fost proiectat pentru familia Stern de arhitecţii Komor Marcell şi Jakab Dezső, renumiții arhitecti ce au proiectat şi palatul “Vulturul Negru” (da da, tot ei!). Lucrările au fost finalizate în anul 1909, oferind orădenilor un model de arhitectură funcţională, în armonie cu mediul natural. Situată pe strada Republicii, clădirea este recunoscută pentru fațada sa elaborată și pentru arcadele sale elegante cu muchii blând îndulcite de arabescul unor acolade. Banda florală de sub cornişa circulară a volumului rotunjit al colţului trimite la nivel stilistic către un limbaj decorativ al fecundităţii şi eflorescenţei. Palatul a fost recent renovat și funcționează ca spațiu pentru birouri și locuințe.

6. Palatul Moskovits-Miksa

Palatul Moskovits-Miksa, situat pe strada Republicii, a fost construit între 1904-1905, a fost comandat de industriașul Moskovits Miksa și se distinge prin detaliile sale arhitecturale rafinate și fațada decorată cu stucaturi și mozaicuri. Inginerul Moskovits Miksa a locuit în noul imobil. Familia Moskovits deținea la începutul secolului al XX-lea una dintre cele mai importante întreprinderi din Oradea: Fabrica de spirt, drojdie, rom, lichior și chimicale Moskovits Mór și fiul. Produsele lor au avut piață de desfacere în Serbia și Austria. La începutul secolului au realizat și distribuit, cu acordul episcopului romano-catolic de atunci, Laurențiu Schlauch, o băutură specială, exotică Lichorul „Lotus”, obținută din Nimphaea Lothus Thermalis de la Băile Episcopale (azi Băile 1 Mai). Lichiorul, numit și „băutura de masă a înaltei societăți”, a fost pus în vânzare numai în anumite prăvălii și cofetării. Chiar și poetul Ady Endre în anul 1906 i-a dedicat câteva rânduri („Lotusul moare”). La structura de rezistenţă a palatului s-au utilizat pentru prima dată în Oradea plăci cu nervuri din beton armat (de tip Hennebique), structura de rezistenţă fiind proiectată de profesorul universitar ing. Zielinszky Szilárd din Budapesta.

Palatul este o nouă mostră de secession de sorginte germană al lui Rimanóczy, secession münchenez, aşa-numitul Lilienstil. Caracteristicile vegetalo-simbolice ale Lilienstilului sunt vizibile la decorațiunea balconului din colț: motivul central se compune dintr-un cap de femeie într-un hățiș de ramuri, frunze și flori. Motivele laterale sunt alcătuite din câte un copac cu trunchiul noduros lipit de zid, ce începe jos, la nivelul balconului, și-și desface ramurile desfrunzite ce par coarne de cerb. Lângă capul de femeie, în stânga, se distinge un compas cu un echer dedesubt şi o roată zimţată. În partea dreaptă se găseşte sceptrul lui Mercur, simbol al comerţului, o mână şi o nicovală.

7. Casa Adorján I

Cele două clădiri cunoscute sub numele de Casele Adorján sunt primele edificii din Oradea ale arhitecţilor Komor Marcell şi Jakab Dezső (sper că ii mai țineți minte de la Palatului Vulturului Negru și Palatul Stern). Atreprenorul ambelor clădiri a fost Sztarill Ferenc. În casa așa-numită Adorján I, Adorján Emil (da, unul dintre proprietarii Complexului Vulturului Negru, iată cum se leagă lucrurile!) şi-a avut locuinţa şi biroul de avocatură. Clădirea este caracterizată prin fațadele sale simetrice cu butoni florali și o amplă decorațiune vegetală. În prezent, clădirea adăpostește birouri și locuințe.

8. Palatul Apollo

Palatul Apollo a fost construit în 1912 și proiectat de arhitectul Rimanóczy Kálmán junior. Locul unde se află, și anume intersecția străzilor Republicii (Fő utca) și Mihai Eminescu (Szaniszló utca), nu trebuie sa lipsească din plimbarea voastră prin Oradea. Zona este marcată de trei clădiri de mari dimensiuni, ridicate în perioada 1900-1914 în stilul secession: Palatul Stern, Palatul Moskovits Miksa și Palatul Apollo. În secolul al XIX-lea exista aici un han cu numele Apollo. În anul 1910, Consiliul Orășenesc a dorit să valorifice terenul și a hotărât ca pe acel amplasament să fie ridicat un nou imobil. Acesta a fost singurul imobil de raport ridicat la inițiativă publică, toate celelalte imobile de raport construite la începutul secolului al XX-lea fiind proprietăți private.

În 1911 Kálmán Rimanóczy junior a prezentat proiectul, iar serviciul tehnic și comisiile au propus municipalității să facă o licitație pentru ridicarea clădirii. În martie 1912 s-a ținut licitația, iar Kálmán Rimanóczy junior a și câștigat-o, având cea mai bună ofertă. Din păcate, el a decedat în 12 iulie 1912. Văduva arhitectului a cerut Consiliului Municipal să-l însărcineze pe inginerul-arhitect Tivadar Krausze cu coordonarea lucrărilor la noua clădire, deoarece acesta a fost colaboratorul arhitectului defunct. Orădeanul Ernő Bürger a închiriat cafeneaua de la parter și a deschis “Cafeneaua Orașului”, modernizând localul cu elemente de ultimă oră: un sistem de ventilație și de eliminare a prafului. La parter au fost amenajate loje pentru 32 de familii, iar etajul a fost ocupat de un balcon decorat cu gust. În aripa dinspre strada Mihai Eminescu a fost plasată sala de biliard. Scaunele au fost comandate de la frații Thonet. Deschiderea festivă a Cafenelei Orașului a avut loc în decembrie 1914 pentru protipendada.

9. Casa Deutsch

Casa Deutsch a fost de fapt magazinul de sticlărie al lui Deutsch K. Ignác situat pe strada Vasile Alecsandri. Familia negustorului Deutsch K. Ignác (scris și Karl Ignaz Deutsch) provenea din Cehia (Moravia), fiind a treia generație stabilită în oraș. În registrele din anii 1851-1853 apare numele Deutsch Simon. Acesta era croitor cu mașină de cusut în Orașul Nou și se presupune că ar fi fost bunicul lui Ignác. Magazinul a fost construit în perioada 1909-1911, unii specialiști fiind de părere ca vila ar fi fost construită de către arhitectul Sztarill Ferenc, iar alții fiind de părere că aceasta este lucrarea arhitectului Rimanóczy Kálmán junior. Societatea Deutsch ajunsese a doua firmă importantă după Budapesta în domeniul desfacerii articolelor de sticlă din zonă. Puterea lor comercială se reflecta și pe fațada magazinului, care a fost proiectat cu vitrine mari, în care erau etalate articole de sticlă colorate, gravate și porțelanuri pictate cu motive florale. Clădirea este un exemplu remarcabil de Art Nouveau prin utilizarea vitrinelor ample și a decorațiunilor florale. În prezent, casa este restaurată exemplar și găzduiește diverse funcțiuni comerciale.

10. Palatul Füchsl

Palatul Füchsl cuprinde două corpuri distincte, ascunse de fațada unitară, bogat ornamentată cu decorațiuni care dezvăluie câte ceva despre proprietarii clădirii, frații Füchsl, mari proprietari de podgorii în zona viticolă Biharia. Struguri ciorchine, vrejuri întortocheate de viță-de-vie și frunze palmate sunt plasate echilibrat pe fațada palatului și în feroneria balcoanelor. Sub ferestrele etajului 2 apar monogramele F.T, adică Fuchsl Testverek (Frații Fuchsl). Motivul vegetal apare pe ușile apartamentelor și în feroneria balustradei interioare. De altfel, cladirea este așezată pe o pivniță de mari dimensiuni, despre care se știe că adăpostea cantități impresionante de vin.

Palatul fost construit de arhitecții Zoltán Bálint şi Lajos Jámbor în stil secession, în perioada 1902-1903, sub îndrumarea inginerului Rendes Vilmos. În presa locală din iulie 1902, înainte de începerea lucrărilor s-a afirmat că va fi primul palat în stil secession din Oradea. Cei doi frați au avut inspirația de a investi și în afaceri imobiliare, anticipând corect nevoile unei piețe în plină ascensiune.

Aceste clădiri reprezintă doar o parte din bogata moștenire Art Nouveau a orașului Oradea. Fiecare dintre ele oferă o incursiune în istoria și cultura orașului, ilustrând perioada de prosperitate și inovație de la începutul secolului XX. Arhitecții și proprietarii acestor clădiri au lăsat în urmă o moștenire de neprețuit, care continuă să atragă turiști și să inspire locuitorii orașului. Pe site-ul Oradea Heritage | Oradea, parte a moștenirii europene veți descoperi o multitudine de informații care sper să va convinga să vă planificați o excursie la Oradea!

Jun

2024

O vilă monument istoric ce i-a aparținut comandorului Alexandru Cătuneanu se vinde cu 2.7 milioane de euro pe platforma Storia

O vilă antebelică monument istoric ridicată pentru comandorul Alexandru Cătuneanu de unul dintre marii arhitecți ai capitalei, Paul Smărăndescu, se vinde cu 2.700.000 euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul de aproximativ 1500 mp este situat pe Bulevardul Dacia, la intersecția cu strada Aurel Vlaicu, într-o zonă extrem de ofertantă din inima Bucureștiului și are 31camere dispuse pe demisol, parter, etaj, mansardă și pod. Investitorii pasionați de arhitectură și istorie au ocazia de a achiziționa această bijuterie arhitecturală care a găzduit o mare personalitate din trecutul României, ambasade, instituții și bănci de renume.

Această vilă în stil neoromânesc, aflată pe Dacia, unul dintre marile bulevarde istorice cu reputație din capitală, a fost ridicată în perioada antebelică după planurile cunoscutului arhitect Paul Smărăndescu. Proprietarul inițial a fost comandorul Alexandru Cătuneanu (1862-1916), cel căruia îi datorăm prima hartă a coastei româneşti a Mării Negre. El a coordonat între 1899-1900 toate măsurătorile care au dus la întocmirea acestei hărţi care i-a purtat numele. Harta Cătuneanu a fost premiată cu medalia de aur la Expoziţia Universală de la Paris pentru exactitatea sa și pentru ingeniozitatea măsurătorilor. De aceea a fost folosită la navigație până în 1952.

Sursă imagine: https://adevarul.ro/amp/stiri-interne/evenimente/destinul-tragic-al-lui-alexandru-catuneanu-2234256.html

Cu bricul Mircea a realizat în 1899 pentru prima dată măsurători magnetometrice de-a lungul coastelor României, împreună cu acad. Ştefan Hespites. Alexandru Cătuneanu a fost căpitanul portului Constanța și datorită măsurătorilor sale a fost ridicat și farul de aterizare de la Tuzla în 1900. Astăzi, acesta este cel mai vechi far de pe coasta românească aflat în funcțiune, fiind esențial pentru asigurarea navigației într-o zonă cu stânci aflate sub apă unde au eșuat multe nave de-a lungul timpului. Cătuneanu a fost comandant al bricului Mircea, al crucișătorului Elisabeta, a fost la comanda Diviziei de Dunăre și apoi a Depozitelor Generale ale Marinei, odată cu începutul Primului Război Mondial la pregătirea de război a Marinei Militare. Pe crucișătorul Elisabeta a efectuat un marș de recunoaștere a coastelor asiatice ale Imperiului Otoman și Bosforului. Din păcate, Comandorul Cătuneanu și-a pierdut viața în cea maimare catastrofă feroviară petrecută la Ciurea (jud. Iași) pe 31 decembrie 1916.

Sursă imagine: https://adevarul.ro/amp/stiri-interne/evenimente/destinul-tragic-al-lui-alexandru-catuneanu-2234256.html

Vila a fost ridicată între anii 1914-1915 după planurile arhitectului Paul Smărăndescu. Acesta a studiat la Școala de Arhitectura de la București și la École des Beaux-Arts din Paris, fiind diplomat al guvernului francez. A lucrat inițial în biroul arhitectului Dumitru Maimarolu, la proiectul pentru Palatul Camerei Deputaților. A fost arhitect-șef al Ministerul Instrucției Publice și al Cultelor și apoi arhitect-șef al Ministerului de Interne. La 39 ani și-a început activitatea în cadrul Școlii de Arhitectură București ca profesor de istoria arhitecturii, devenind șef de atelier și ulterior decan. A fost un arhitect prolific, realizând peste 100 de proiecte pentru clădiri publice și private. Printre proiectele sale faimoase se numără Palatul Societății de Asigurari „Agricola”, Palatul Societății Astra Română, Facultatea de Farmacie, Palatul Ziarului Universul, Palatul Societății de Gaz și Electricitate și Spitalul Filantropia.

Construcția vilei a fost terminată în vara anului 1915, cu modificări ulterioare în timpul ocupației germane și după un incendiu din perioada interbelică. A fost naționalizată și ulterior recuperată de familia comandorului. S-a păstrat în formă foarte bună de-a lungul timpolui datorită faptului că a adăpostit chiar și înainte de 1989 diferite ambasade, și ulterior a găzduit diferite instituții publice, bănci precum Banca Mondială și în prezent este de vânzare pe platforma Storia.

Stilul arhitectural în care a fost edificată vila este cel neoromânesc, stil numit și național. Fațada este dominată de o friză dantelată sub cornișă cu funie răsucită, bumbi și motive florale care se continuă ca un ancadrament delicat pentru ferestre. La etaj ferestrele trilobate sunt echilibrate de ferestrele cu ancadramente simple și jardiniere din fier forjat de la parter. Soclul vilei este marcat de un brâu delicat cu simbolul dinților de fierăstrău și cu motivele vegetale care sunt prezente și la friza de sub cornișă. Turnul de colț, acoperit în turelă, oferă monumentalitate clădirii și îi pune în valoare poziția de colț. Vila domină la nivel estetic și arhitectural intersecția dintre două străzi istorice.

La interior s-au păstrat vitraliile, două sobe, tavanul casetat și ornamentele cu stucaturi, ușile cu cristal și glasvand, parchetul și pardoseala de mozaic. Vila are suprafața construită totală de 1488 mp, din care 1152 mp utili și 70 mp podul. Terenul are 758 mp, amprenta la sol a vilei fiind de 406 mp. Clădirea cu certificat energetic clasa B se desfășoară pe 4 nivele, D+P+1+M (+Pod) și are 31 de camere, 6 băi, garaj dublu și spații de depozitare. Camerele sunt înalte, luminoase și spațioase. Un hol central uriaș de formă cvasi-octogonală face distribuția către celelalte camere ale proprietății. Ușile cvadruple cu glasvand amplifică spațialitatea acestui hol care poate căpăta multiple întrebuințări. Înălțimea tavanelor (cca. 5m), detaliile originale care au fost păstrate de-a lungul vremii, stucaturile, tâmplăria din lemn masiv, scările interioare conferă acestor încăperi un aer de noblețe. Zona administrativă a proprietății include o bucătărie generoasă, care poate fi accesată și prin intrarea de serviciu a clădirii. Vila dispune de patru intrări separate (două principale și două secundare) și oferă posibilitatea parcării în curte pentru 6 mașini, având în plus un garaj dublu.

Vila împrumută din elementele arhitecturale ale clădirilor ce o înconjoară, majoritatea monumente istorice. Zona protejată din care face parte este marcată de imobile proiectate de arhitecți cunoscuți ai capitalei: Jean Monda, Emil Prager, Petre Antonescu, Arghir Culina, Ion Berindei. Valoarea arhitecturală, poziția sa și valoarea sa memorial-simbolică sunt parte diningredientele unui viitor strălucit al clădirii ce va deservi cultura, arta și eleganța.

Materialul face parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză. Acest material a fost realizat în parteneriat cu Ana Rubeli – storyteller cultural și fondator al Asociației Culturale Aici a stat.

Despre Storia

Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX care își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. E locul unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Storia își propune să îi sprijine pe cei care caută locuința potrivită, oferind instrumente și informații valoroase despre piața imobiliară, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. În 2022, Storia a lansat indexul T.R.A.I., o inițiativă care oferă informații despre traiul în cartierele din România, măsurând standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, densitatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat al imobiliarelor, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte. În 2024, indexul a fost actualizat cu secțiunea „Vocea Cartierelor” în care sunt integrate date subiective despre cartiere, obținute direct de la locuitorii din fiecare zonă evaluată. Oricine dorește să-și evalueze cartierul în care locuiește este invitat să completeze chestionarul de pe trai.storia.ro.

May

2024

Un imobil impozant decorat cu zeități mitologice se vinde cu peste 1 milion de euro pe platforma Storia

O vilă interbelică ridicată în stil eclectic și decorată cu zeități mitologice se vinde cu 1.140.000 euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul este situat pe o arteră istorică în inima capitalei și are peste 10 camere dispuse pe mai multe niveluri: subsol, parter, etaj și mansardă. Investitorii pasionați de arhitectură și istorie au ocazia de a achiziționa această bijuterie arhitecturală versatilă într-o locație de excepție.

Această vilă, aflată pe una dintre străzile istorice ce și-au păstrat în proporție covârșitoare fondul construit, a fost ridicată în perioada interbelică. Recent a fost modernizată păstrându-și referințe memorial-simbolice și arhitecturale. Exteriorul păstrează elemente arhitecturale care invită privitorul să viseze la o perioadă istorică în care pe stradă circulau alternativ trăsuri trase de cai, dar și automobile printre sălciile acelei perioade. Aceste sălcii au dat chiar numele inițial al străzii pe care se află vila. Strada Sălciilor, fostă Iulius Fucik, a luat numele primului președinte cehoslovac, Thomas Mazaryk, și are clădiri cu diversitate tipologică, stilistică și arhitecturală.

Interiorul a fost recompartimentat și pregătit pentru cerințele contemporaneității. Este admirabil că în acest context s-au păstrat anumite elemente arhitecturale și ornamente în interior ce amintesc de perioada interbelică: o sobă de porțelan, stucaturile de pe tavanele saloanelor înalte, ușile de lemn, feroneria balconului. Un medalion dintr-o veche sobă de porțelan de Meissen cu amorași s-a păstrat și se află încastrat într-un perete al casei. Vila are 732 metri pătrați împărțiți în mai mult de 10 camere, dispuse pe 4 niveluri: subsol, parter, etaj și mansardă. Tavanele sunt înalte de 2.8 metri și de 4 metri.

Dacă ne putem imagina că inițial clădirea fusese echipată cu toate elementele de confort existente la vremea construirii sale, facilitățile contemporane fac arc în timp către acest trecut rafinat. Are dotări moderne și spații auxiliare la fiecare nivel, un sistem de alarmă și monitorizare video, aer condiționat și centrală termică conectată la rețeaua de gaz, TV și internet în fiecare cameră, iar ferestrele pot fi controlate de la distanță. Există două intrări separate: la etajul al doilea se află un apartament independent, aflat în mansarda cu tavan înalt, ce se poate accesa pe o scară distinctă. Designul modern este completat de ferestrele amplasate în acoperiș care se pot închide sau deschide cu ajutorul unei telecomenzi. Este posibilă legătura directă a apartamentului cu primul etaj printr-o ușă securizată. Proprietatea are și o curte de aproximativ 275 metri pătrați cu parcare și porți automate de oțel. Toate acestea laolaltă demonstrează că vila poate deservi mai multe funcțiuni contemporane.

Clădirea aceasta și-a păstrat în timp și la exterior o mare parte din valorile sale arhitecturale, grifonii și zeitățile mitologice de pe decorațiunea bovindoului fiind spectaculoase. În plus, clădirea beneficiază și de iluminat exterior pentru evidențierea elementelor arhitecturale. Grifonul era în mitologia greacă un monstru înaripat cu trup și picioare leonine, cu cap și aripi de vultur, consacrat zeului Zeus, iar în arhitectură se consideră că protejează clădirile istorice. Mitul grifonului a fost probabil dezvoltat în Persia antică (Iran și părți ale Asiei Centrale). Potrivit unor legende, grifonii și-au construit cuiburile de aur pe care le-au găsit în munți. Nomazii sciți au purtat aceste povești în Marea Mediterană, unde le-au spus grecilor antici că fiarele uriașe înaripate au păzit aurul natural din dealurile nordice persane.

Volumetria și ornamentica vilei îi conferă o extravaganță monumentală ce o încadrează din punct de vedere arhitectural în stilul eclectic târziu. Stilul eclectic reiese din frizele decorative cu elemente vegetale și frunză de acant, denticulii de la cornișă, feroneria ușii și a balconului, ancadramentele ferestrelor. Chipurile de lei ce străjuiesc intrarea și încadrează ușa sculptată de lemn și coarnele de berbec prezente la balcon și la ferestre inspiră putere. Bovindoul, friza vegetală delicată de la cornișă și plăcile de ceramică smălţuită de la ferestre ce încadrează mascaronii cu figuri de amorași sau zeități sunt, de asemenea, impozante.

Eleganța rafinată a vilei dovedește că a aparținut unei familii importante ale perioadei interbelice. Personalitățile descoperite în istoricul clădirii sunt Popescu Gheorghe (decedat în 1951) și Solacolu Ecaterina Felicia (nepoata fratelui acestuia), căsătorită cu poetul, editorul, industriașul și sociologul Solacolu Barbu (1897-1976). El provenea dintr-o familie prosperă de comercianți de origine bulgară, familia lor extinsă dând, la rândul lor, oameni notabili, un monument arhitectural care ne-a rămas până în zilele noastre ca martor al activității lor comerciale fiind Hanul Solacolu. Barbu Solacolu a fost un adept al mișcării artistice a simbolismului, a fost decorat pentru activitatea sa militară din Primul Război Mondial, a criticat capitalismul din interbelic și a făcut traduceri remarcabile din Shakespeare.

Vila împrumută din elementele arhitecturale ale clădirilor ce o înconjoară, majoritatea monumente istorice. În plus, se află în proximitatea clădirii unde a locuit Ion Luca Caragiale, lângă o școală de artă unde au studiat multe personalități ale istoriei și culturii noastre, lângă clădirea unde a locuit Nicolae Hortolomei, medic chirurg, director al Spitalului Colțea și profesor universitar, ba chiar și aproape de vechea proprietate a familiei Celibidache. Zona protejată din care face parte este marcată de imobile proiectate de arhitecți cunoscuți ai capitalei: Petre Antonescu, Arghir Culina, Tiberiu Niga. Toate acestea fac parte din ingredientele unui viitor simbolic al clădirii ce va deservi arta și eleganța.

Despre Storia

Apr

2024

Piața Sfatului și Teatrul Sică Alexandrescu repuse în valoare de Kärcher România

Brașovul este un oraș care atrage anual aproape trei milioane de turiști români și străini. Ceea ce îmi doresc, atât din perspectiva vizitatorului cât și a promotorului de țară, este să ne bucurăm de toate atuurile pe care acest oraș le are, noi, românii, localnicii, vizitatorii din alte orașe și turiștii străini. Iar explorarea unui oraș devine de zeci de ori mai plăcută dacă locurile care ne reprezintă sunt curățate și puse în valoare. Primul obiectiv turistic și cultural în care turiștii ajung este Piața Sfatului: de aici pornesc în plimbări, la Biserica Neagră care se află în proximitate, la cafenele, restaurante și la muzee. Iar dacă turistul sau localnicul este ademenit și de scena culturală a orașului, la Teatrul Sică Alexandrescu găsește spectacole de calitate într-un cadru vechi de peste 60 de ani. Atât Piața Sfatului cât și Teatrul Sică Alexandrescu sunt locuri care adună comunități, locuri care unesc și care au puterea de a coagula. De aceea este important ca aceste două puncte focale ale Brașovului să fie îngrijite și prețuite. Iar Kärcher România le-a repus în valoare curățându-le profesional ca parte din misiunea lor de a proteja patrimoniul,

Pentru ca patrimoniul să fie iubit, el trebuie să fie mai întâi privit, admirat și înțeles. Și ca să fie admirat, el trebuie să fie în primul rând curat. Este o chestiune de estetică și de respect față de trecutul și identitatea culturală a comunității. De aceea prin implicarea sa activă la întreținerea curățeniei celor două obiective de patrimoniu, Kärcher demonstrează angajamentul său față de protejarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric al orașului. Aș vrea să vorbim despre obiectivele de patrimoniu pe care Karcher a ales să le pună în valoare prin acest proiect și povestea fiecăruia dintre ele, ca să ne apropiem la nivel simbolic și mai mult de ele.

Valoarea patrimoniului se măsoară la nivel arhitectural, istoric și memorial-simbolic. Piața Sfatului este Kilometrul 0 al oraşului: de aici se măsoară toate distanţele, cum ar fi distanţa Braşov-Bucureşti. Mai fiecare epocă i-a adus câte un nume, aşa că, o găsim în documente fie ca Ring Platz, Grosser Markt, Franz Josef Platz, Piaţa Sfatului, Piaţa Libertăţii, ori Piaţa 23 August şi din nou, Piaţa Sfatului, în ultimii 20 de ani. Piaţa Sfatului şi componentele sale sunt înscrise în Lista Monumentelor Istorice și în incinta pieţei şi pe laturile acesteia se găsesc numeroase monumente istorice: Componentele şi fronturile Pieţei Sfatului au 43 monumente istorice, din care 40 categoria „monument”, grupa valorică A (9 poziţii) şi B (32 poziţii) şi 1 categoria „ansamblu”, grupa valorică B, cu două subpoziţii, categoria monument. Două imobile (Casa Sfatului şi Casa Hirscher) sunt stabilite ca „valori de patrimoniu cultural de interes naţional”.

Spre exemplu, Casa Hirscher în care funcţionează cum Restaurantul Cerbul Carpatin are o istorie bogată bazată pe o legendă. A fost construită de Apollonia Hirscher cea mai bogată femeie a Braşovului. La moartea soţului ei, în 1541, a preluat frâiele afacerilor ce se întindeau până în Austria şi în Turcia. Chiar dacă negoţul şi politica erau la acea vreme treburi aproape exclusive bărbăteşti, a reuşit să strângă o avere foarte mare. Se spune că fiica Apolloniei s-a îmbolnăvit de tânără şi a murit. Distrusă de durere, mama ei a decis ca fata să fie îmbrăcată cu cea mai scumpă rochie şi cele mai frumoase bijuterii. La câteva zile după ce a fost înmormântată, câţiva săraci au vrut să jefuiască mormântul şi să fure bijuteriile. În momentul în care a fost dezgropată, fiica Apolloniei s-a trezit la viaţă, iar evenimentul a fost privit ca un miracol al vremii. Atunci Apollonia Hircher a decis să construiască Casa Negustorilor (actualul Cerbul Carpatin). Clădirea datează de la 1545 şi a fost donată oraşului. Dincolo de legendă, a fost într-adevăr donat de familia Hirscher orașului și a fost în timp o mare hală, cârciumă, pivniță de vin.

277983281883495485893567112606656281502531o-1024x775

În cazul Pieței Sfatului avem de-a face cu mai multe dimensiuni care atestă valoarea sa incontestabilă de-a lungul timpului:

importanță administrativă: locul unde a fost vechea Primărie (Casa Sfatului), cea mai reprezentativă clădire din Piaţă. Datează de la 1420 şi a supravieţuit cutremurelor, incediilor, dar şi intenţiilor de demolare ale comuniştilor care vroiau să scape de ea pentru ca muncitorii să poată manifesta în Piaţa Sfatului. Turnul său, alături de Turnul Bisericii Negre, era și este încă vizibil pentru orice călător intra în oraș. Are un ceas emblematic care a fost aproape distrus de fostul comandant militar austriac pentru că sunetul păpuşii din ceas, care bătea gongul, îi stresa papagalul. Pe Casa Sfatului există singura stemă color a Braşovului. Astăzi Casa Sfatului este unul din obiectivele turistice majore ale Braşovului.
importanță comercială/ loc de târg/ piață : Din 1520, Piața Sfatului din Brașov, numită în acea vreme Marktplatz, a obținut dreptul de a organiza târguri. În piață se ajungea prin strada Vămii (actuala Mureșenilor), după ce se trecea prin Poarta Vămii, una dintre cele mai vechi porți ale fortificațiilor cetății. Pe aici intrau carele cu mărfurile negustorilor, în apropiere fiind vama unde se plăteau taxele pentru produsele introduse în cetate. Desfăşurarea comerţului în Piaţă şi în spaţiile adiacente era strict reglementată de Statutele oraşului, suprafaţa mare şi specializarea părţilor componente ale Pieţei arătând importanţa comerţului pentru viaţa economică a oraşului. Tot în Piaţă erau păstrate etaloanele pentru unităţile de măsură.
importanță juridica – locul unde se împărțea judecata: În Piața Sfatului a existat în perioada medievală „Stâlpul infamiei”, unde erau judecate vrăjitoarele și se aplicau public pedepse corporale acelora găsiți vinovați. Aici, în 1688, a fost decapitat Stefan Stener, șeful breslei cizmarilor, care s-a împotrivit intrării austriecilor în oraș.
nod de transport : Primul tramvai de pe teritoriul actual al României a fost construit în Brașov, în anul 1892. Era alintat popular “Cărăbuș”, funcționa cu abur și a fost gata în timp-record, în 2 ani. La acel moment, Brașovul era parte a Imperiului Austro-Ungar, care punea o importanță deosebită asupra lucrărilor de infrastructură. “Cărăbuș” a pornit la drum pe linia Brașov – Satulung, care acum face parte din Săcele. Acesta avea rolul de a aduce lumea din împrejurimile Brașovului în oraș. Cărăbuș, primul tramvai mecanizat din România, a fost construit în timp-record de Societatea Căilor Ferate Vicinale Braşov – Trei Scaune. Tramvaiul cu abur ajungea până în centrul orașului, în Piața Sfatului. Linia de 17 kilometri a fost construită în numai doi ani. În 1891, poarta Vămii a fost dărâmată pentru că locomotiva cu aburi nu putea trece pe sub ea. Trenurile circulau numai ziua, cu 10 km/h în oraş și 20 km/h în afara acestuia. În zilele de târg, tramvaiul cu aburi circula în oraş numai după ora 15. După un timp trenul local a început să enerveze populația din cauza zgomotului și a fumului. În alte dăți au avut loc focuri de armă trase în tren. În fine, în alt moment, casa unui localnic de pe traseul trenului a luat foc de la scânteile produse de locomotivă. Astfel, în 1932, primăria Brașovului înființează primul serviciu de autobuze, iar acestea devin rapid preferatele populației. Trenul local va mai fi folosit însă până în 1960, în special de navetiștii din zonă care lucrau în fabricile din Brașov. Ulterior, autoritățile comuniste au închis linia.
importanță financiară/ nod financiar: prima bancă înfiinţată în ţara noastră – Kronstadter Allgemaine Sparkasse, își avea sediul pe Strada/Șirul Inului.
aspect paliativ: În clădirea din Piata Sfatului nr.16 de pe latura de sud-est a pieței (Casele Closius – Hiemesch – Giesel) a funcționat prima farmacie din oraș, atestată documentar la 1512.
loisir/viață socială: Două fântâni din piatră se aflau pe laturile de sud şi nord ale Pieţei, iar suprafaţa acesteia era străbătută de canale cu poduri; aici era locul unde în perioada interbelică ieşea la promonadă protipendada oraşului. Din punct de vedere social, clădirile din Piață erau locuite de cetățeni bogați ai orașului. Analiza informațiilor oferite de evaluarea, în 1541, a unei părţi a locuinţelor din Cetate, arată că locuințele evaluate la sumele cele mai mari se aflau în Piață și pe Str. Mureșenilor. Bogăția proprietarilor a avut o influență directă asupra fondului construit al Pieței, clădirile fiind supuse unor frecvente modernizări.
aspect estetic: aici a funcționat și o piață de flori. Grija pentru acest punct nodal a fost dintotdeauna, spre exemplu din 1737 Piața Sfatului a fost pavată cu piatră.

Din perspectivă academică, valoarea de patrimoniu a a Pieţei Sfatului reiese din:

Valoarea istorică şi memorială
1. Oraşul Braşov (Kronstadt) este simbolul cel mai puternic al populaţiei de origine germană care a ocupat, începând din secolul al XIII-lea, regiunea de sud a Transilvaniei; Piaţa Sfatului, cu funcţiuni civice şi comerciale, împreună cu Biserica Neagră, care avea şi funcţiune de învăţământ, formau centrul oraşului Braşov; împreună, formează simbolul întregii populaţii privilegiate de colonişti saşi;
2. Piaţa Sfatului are valoare memorială pentru religiile populaţiei: religia catolică iniţială a saşilor; religia luterană adoptată în Braşov la jumătatea secolului al XVI-lea, graţie acţiunilor lui Johannes Honterus (1498-1549); religia ortodoxă a negustorilor din Compania comercială grecească, la sfârşitul secolului al XVIII-lea; religia ortodoxă a populaţiei româneşti, care primeşte „drept de cetate” la sfârşitul secolului al XIX-lea.
3. Piaţa devine, în Evul Mediu, centrul puterii orăşeneşti şi comitale, aici exercitându-se puterea şi consumându-se execuţiile şi pedepsele (eşafodul, stâlpul infamiei);
4. Valoarea memorială a Pieţei este accentuată prin desfăşurarea anuală a ceremoniilor românilor (procesiunea junilor Braşovului), alături de cele ale germanilor din oraş;
5. Desfăşurarea Festivalului Internaţional Cerbul de Aur.
Valoarea funcţională a Pieţei Sfatului
1. Oraşul Braşov a avut în Evul Mediu şi în perioada modernă o funcţiune comercială în relaţiile Transilvaniei cu imperiul Otoman şi, implicit, cu Ţara Românească; funcţiunile comerciale s-au concentrat în Piaţa Sfatului şi în zona înconjurătoare acesteia, în partea oraşului locuită de saşi care a fost înconjurată de fortificaţii;
2. În Piaţă se concentrează legăturile cu alte orașe și cartiere;
3. Piaţa Sfatului a devenit, în periada modernă, cea mai importantă parte a centrului civic al oraşului, cu funcţiuni comerciale, bancare, civice, religioase, culturale, de agrement şi turistice; importanţa funcţiunilor de turism face ca, actualmente, Piaţa Sfatului să fie „punctul zero” al activităţilor turistice oraşului şi regiunii sale înconjurătoare şi să constituie „centrul elegant” al oraşului, în defavoarea centrului nou, de secol XIX-XX, realizat către est, în afara Cetăţii;
4. O valoare importantă, constantă în decursul istoriei, este locuirea, în clădirile care mărginesc Piaţa Sfatului, a unor familii mai bogate de negustori şi meşteşugari; după 1945, în clădiri au locuit alte straturi sociale şi, după 1990, majoritatea spaţiilor tinde să fie ocupată temporar de turişti, în structuri turistice şi de închiriere.
Valoarea istorică a clădirilor din Piaţa Sfatului
1. Clădirea cea mai importantă este cea a Sfatului orăşenesc medieval, cu o poziţie centrală în cadrul Pieţei, constituind punctul nodal al acesteia;
2. Valoarea imobilelor care formează fronturile Pieţei şi a celor de pe străzile adiacente este persistenţa parcelarului medieval, specific aşezărilor populaţiei germane;
3. Valoarea principală a clădirilor constă în arhitectura interioară şi exterioară, caracteristică perioadelor istorice principale, specifică stilurilor gotic, renascentist, baroc, clasicist de şcoală germană, neogotic, acedemist german; architectura clădirilor este, în general, bine păstrată şi lipsită de intervenţii majore după anul 1948;
4. Valoarea ansamblului a fost crescută de intervenţia realizată la sfârşitul anilor 1980, de amenajare a spaţiului pieţei, de amenajare a spaţiilor comerciale din piaţă, de realizare unitară a vitrinelor, firmelor şi a elementelor de mobilier urban.
5. Fântâna centrală (fără valoare artistică/arhitecturală deosebită) reprezintă un reper consolidat al Pieţei; Zona fântânii a devenit realul centru al pieţei din 1987, noutatea tehnică fiind remarcabilă pentru perioada respectivă.
Valoarea peisagistică a Pieţei Sfatului
1. Valoarea deosebită a Pieţei Sfatului constă în peisajul urban caracteristic burgurilor medievale din Europa Centrală;
2. Valoarea peisajului urban este amplificată de amenajările din piaţă, de atmosfera clară, de însorirea faţedelor imobilelor şi a spaţiului pieţei, de mişcarea în piaţă a oamenilor şi vehiculelor;
3. Valoarea peisagistică suplimentară a spaţiului Pieţei este datorată perspectivelor care se deschid către muntele Tâmpa şi dealurile înconjurătoare; perspectivele sunt deschise către elemente majore de fortificare ale oraşului.

Teatrul Sică Alexandrescu, deși are origini oarecum contemporane (un istoric de 70 de ani), are o valoare ridicată pentru publicul brașovean și nu numai.

Un cărturar ardelean, Ştefan Mărcuş, spunea despre teatru astfel: „Omului îi place să joace şi să se joace, a se mândri şi «a se închipui». În chip firesc zace în firea omului să joace teatru. […] Lanţul nesfârşit de emoţiuni dramatice, de zguduiri şi frământări interne, căruia i‑a fost supusă viaţa poporului, strivit de năvăliri, a creat teatrul celor mai desăvârşite drame şi au fost elementele emotive în spaţiul din care a răsărit sâmburele de dramă pentru teatrul românesc”.

Cine şi‑ar închipui astăzi că la sfârşitul secolului XIX, în 1895, elevi de clasa a VII‑a şi a VIII‑a ai gimnaziului din Braşov studiau „teoria dramei“? Studiu teoretic şi estetic al creatorilor de teatru, de obicei, nu pentru şcolari de 13–14 ani, care nu se pregăteau pentru această artă. Şi totuşi… Profesorul Iosif Blaga (născut în Lancrăm, judeţul Alba, în 1864, văr de gradul doi cu Lucian Blaga, mai mare ca el cu 31 de ani), care preda la gimnaziul din Braşov mai multe materii (limbile latină, maghiară şi germană, geografie fizică şi politică), începea să le predea elevilor, din anul 1895 (anul în care „Societatea pentru fond de teatru român“ şi‑a mutat sediul de la Budapesta la Braşov), „teoria dramei“. Era convins că „şcoala trebuie să ţină cont de necesităţile culturale ale timpului“ şi că arta dramatică este „cel mai înalt gen poetic“, astfel încât teoria dramei a devenit „o necesitate culturală a timpului de azi, atât pentru şcoală, cât şi pentru clasa noastră cultă”.

Teatrul din Brașov a fost înființat în 1946, inițial figura sub numele de Teatrul Poporului din Brașov, sub direcțiunea lui Florin Eliade. Dacă vă întrebați de ce atât de târziu comparativ cu vechiul regat, trebuie să ne gândim la contextul geopolitic, Transilvania sub imperiul austro-ungar, manifestarea teatrală era realizată de diletanți (repertoriul teatrelor naţionale din vechiul regat era încercat neîntrerupt de diletanţii Braşovului), iar inițial teatrul în regiunile acestea transilvane era mai degrabă rezultatul unor tradiții locale, apoi rezultatul eforturilor unor profesori și artiști de a aduce turnee în Transilvania în limba română (în Brașov sala Teatrului orăşenesc era ocupată de o trupă ungurească în 1864). Spectacolele în limba română se înmulțesc după Marea Unire, apar mișcări de a forma un Teatru national și la Brașov, dar vine Al Doilea Război Mondial, și abia după 1945 Ministerul Artelor decide înfiinţarea unor teatre susţinute de autorităţi, pentru propagarea artei în rândul maselor, prin spectacole accesibile, ieftine, cu mesaj mobilizator. Până la ridicarea noului teatru în 1959, spectacolele se țineau în Sala Redutta și în Sala Astra (cinematograf).

După înființarea teatrului din 1946, a fost imediat luat de valul naţionalizării din iunie 1948 ce a avut ca efect şi etatizarea instituţiilor teatrale de spectacol. Teatrele Poporului devin Teatre de Stat. În 1948, director al Teatrului brașovean a fost numit regizorul Puiu Maximilian (tatăl textierului de revistă Mihai Maximilian).

În 14 mai 1949, odată cu vremurile, Teatrul Poporului și-a schimbat titulatura în Teatrul de Stat Brașov. În 1967 a fost numit Teatrul Dramatic, la inițiativa regizorului Sică Alexandrescu, director al teatrului la acea vreme (un self-made man, nu făcuse conservatorul, a lucrat la diverse teatru, inclusiv Comedia și TNB, el a fost și consultat la ridicarea clădirii TNB din București). După ce s-a pensionat de la TNB a luat funcția de conducere la Teatrul de Stat din Brașov pe care l-a redenumit și pe care l-a reformat parțial. El a avut o contribuție la îmbogățirea portofoliului teatrului, pe vremea sa având loc numeroase premiere într-un stil adaptat vremurilor. Avea o mare atenție la detalii, a obținut titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Română „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”, iar ulterior a primit și titlul de Artist al Poporului. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice” și cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a (1971). Din 1994 teatrul a primit numele regizorului Sică Alexandrescu, în onoarea sa.

Din 1978 Teatru a găzduit Festivalul de teatru contemporan cu 30 de ediții la active, dar cu o pauză în perioada pandemiei. Își desfașoară activitatea într-un edificiu inaugurat în 1959 cu 2 săli: sala mare cu 750 de locuri și sala mica Studio (din 1982) cu o capacitate între 40-60 de locuri. Realizează în jur de 6-8 premiere pe stagiune. Până acum a realizat peste 350 de premiere, spectacole cu piese din repertoriul universal și local.

Mă bucur enorm că aceste două puncte focale ale Brașovului au fost curățate de pete, de reziduuri de la păsări, de gume de mestecat, s-a îndepărtat praful de pe soclu și urmele de vopsea și grafitti. Pavajul a fost aspirat, sablat, vegetația spontană dăunătoare a fost curățată. Țesutul orașului și al pieței vechi va străluci din nou datorită Kärcher și va invita brașovenii și turiștii la a sta, a privi, a rememora trecutul în acest loc plin de povești!

Surse:

Studiu istoric de fundamentare, Concurs de soluții – Piața Sfatului, Brașov, Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi, Martie 2019
Constantin Paraschivescu, Teatrul “Sică ALEXANDRESCU”, Monografie, 2014, Brașov

Apr

2024

Restaurarea Turnului și a Bastionului Măcelarilor din Sighișoara

Turnul Măcelarilor se află pe latura de vest a cetății Sighișoarei între Turnul Cojocarilor și Turnul Frânghierilor și flanchează dinspre sud poarta „Törle”. Este un turn poligonal de mici dimensiuni în plan, cu cinci niveluri și șase laturi neregulate adosat zidului de incintă, ce face parte din prima generație de turnuri și păstrează încă multe elemente din aspectul original. Nu a fost afectat nici de incendiul din 1676, nici de restaurările moderne, fiind astfel unul dintre cele mai valoroase turnuri ale cetății, un adevărat „Lebendigen Museum” (muzeu viu) așa cum îl descrie Gernot Nussbächer. Etapele de construire surprind în mare: zidul cu creneluri sec. XIII-XIV; turnul adosat zidului (grinzile planșeelor au fost datate dendrocronologic în prima jumătate a secolului al XV-lea); structura principală a acoperișului și structura interioară de lemn a ultimului nivel, de început de secol XVI; modificări ale formei șarpantei la sfârșitul secolului al XVIII-lea și înălțarea cotei de acces a parterului în secolul XX (ce a dus probabil și la desfacerea planșeului dintre parter și primul etaj). Bastionul circular situat în fața turnului a înlocuit parțial în secolul al XVIII-lea, o barbacană care exista probabil deja în secolul al XVI-lea, iar porțiunea de zid de deasupra actualului nivel de călcare al bastionului a fost masiv rezidită după 1950.

Turnul și bastionul s-au aflat în grija breslei Măcelarilor. Un inventar din 1680 consemnează faptul că în turn se găseau „cinci archebuze, printre care o frumoasă pușcă cu cârlig (cu două țevi), o muschetă, câteva gloanțe, un chintal de praf de pușcă.“ După ce rolul fortificațiilor s-a estompat – într-o pictură de la sfârșitul secolului al XVIII-lea putem vedea bastionul acaparat de vegetație – turnul nu a mai fost îngrijit și nici folosit, porțiuni ale planșeelor și scările interioare dispărând în timp, păstrându-se grinzile de stejar și ușa de acces de la nivelul drumului de strajă.

Înaintea proiectului de arhitectură stă de fapt un îndrăzneț proiect de antreprenoriat cultural – bastionul ca spațiu cultural flexibil, protejat și inspirant pentru sighișoreni și nu numai, prin care turnul și bastionul să poată fi reincluse în viața orașului istoric, înscris în patrimoniul UNESCO (din cele 14 turnuri ce făceau parte din fortificația medievală s-au păstrat 9, din care abia jumătate pot fi vizitate). Prin proiectul de refuncționalizare s-a urmărit în primul rând redarea posibilității parcurgerii verticale a turnului: refacerea scărilor și a planșeelor, coborârea nivelului de acces la cota pragului de piatră inițial, restaurarea dar blocarea pentru moment a ușii de la nivelul drumului de strajă (dispărut), organizarea unei mici expoziții la interiorul turnului și amenajarea bastionului pentru a permite evenimente culturale outdoor.

Întrebarea care a ghidat proiectul de arhitectură a fost: cum poate clădirea restaurată povesti mai mult decât înainte? O inventariere atentă a urmelor și indiciilor diferitelor etape de edificare, marcate apoi prin lumină și „etichete-obiect” din metal, invită vizitatorul într-o explorare activă a evenimentelor prin care a trecut turnul (ex. crenelurile primului zid de incintă vizibile la interior și exterior, lărgirea gurilor de tragere pentru a permite folosirea armelor de foc, pardoseala de lut ca măsură antifoc, semnele de dulgheri incizate în elementele de lemn care permiteau asamblarea sus a unor piese croite la sol, urme ale unor incendii, etc). Expunerea împletește discret trei linii narative: Turnul Măcelarilor (etape, materiale, elemente de arhitectură), viața cetății (obiecte de apărare și uz cotidian), istoria Transilvaniei și a Europei (context și înțelegere mai largă). Plasate punctual, echipamente multimedia completează ponderat prin sunet, vizual, etc. întâlnirea cu istoria înmagazinată în ziduri.

Într-un anume sens, în ceea ce privește restaurarea, proiectul este mai degrabă unul de consevare, urmărind păstrarea a cât mai mult din substanța istorică și aplicând consecvent principiile contemporane de intervenție în cazul clădirilor de patrimoniu. Elementele dispărute sau cele care nu au existat niciodată, dar necesare noii vieți culturale a monumentului, se diferențiază discret pentru a scoate și mai mult în evidență materia istorică păstrată. Podina planșeelor dispărute a fost refăcută din două straturi de dulapi dispuse la 45⁰ (măsură de consolidare structurală), acolo unde grinzile s-au pierdut grinzile noi se inserează în cuiburile existente dar sunt realizate din doi dulapi alăturați ușor distanțați, scările respectă poziția inițială și interpretează scara documentată de releveul din 1950 (scara cu trepte masive din stejar crăpat radial devine o scară cu trepte triunghi echilateral în secțiune, perfect tăiate), structura auxiliară de la nivelul parterului (podestul de acces și grupul sanitar) este inserată ca o piesă de mobilier, independentă și ușor rotită față de structura turnului.

Proiectul de arhitectură realizat de echipa ABRUPTARHITECTURA (Cristina Constantin & Cosmin Pavel) își propune în cele din urmă recunoașterea frumuseții fruste a fortificațiilor și potențarea acesteia prin adăugarea unor elemente și detalii contemporane. Ceea ce ni se pare fascinant atunci când lucrăm cu clădiri existente este o anume alchimie între nou și vechi, capacitatea acestora de a se pune reciproc în valoare.

Echipa de arhitecți care s-a ocupat de proiectul de restaurare și refuncționalizare a Turnului și Bastionului Măcelarilor a fost nominalizată la Anuala de Arhitectură din București 2023, secțiunea „Arhitectură construită / arhitectură și patrimoniu”.
Evenimentul este organizat de către filiala București a OAR, cea mai mare din țară, și beneficiază de participarea unui juriu internațional.
Detalii despre nominalizare și proiect, aici: Restaurarea și refuncționalizarea Turnului și Bastionului Măcelarilor (anuala.ro)

Proiectul Cultfort – Fortăreață culturală urbană este realizat și implementat de către fundația Mihai Eminescu Trust (MET). Prin acest proiect au pregătit Turnul & Bastionul Măcelarilor din Cetate pentru a deveni un spațiu de evenimente culturale de calitate în Sighișoara.

Au ales Bastionul Măcelarilor pentru că se află chiar lângă biroul MET din Turnul Cojocarilor și le era greu să observe cum este neîngrijit și se degradează, astfel că au găsit o cale să intervină asupra lui. De fapt au fost trei căi (trei finanțări) pentru a-l restaura, conserva și pune în valoare. Prima finanțare a venit din partea Fundației Horizon din Olanda pentru proiectul tehnic. La sfârșitul lui 2022 s-au terminat lucrările de conservare și restaurare susținute de către Fundația Horizon; pentru că este vorba despre un monument din secolul al XVI-lea, se lucrează îndeaproape cu arheologi și se face totul cu mare atenție. Apoi, în primăvara lui 2023, s-a trecut la partea de punere în valoare a spațiului printr-o altă finanțare, și anume proiectul Cultfort.

De la începutul proiectului și până acum, MET s-a ocupat cu lucrări de restaurare, conservare și punere în valoare la Turnul & Bastionul Măcelarilor pentru ca acestea să poată deveni un spațiu potrivit pentru evenimente culturale de calitate. Fundația MET a gândit acest proiect în condițiile în care în Sighișoara nu există suficiente locuri adecvate pentru evenimente. Spațiul s-a deschis în 2023, an în care au avut loc în Bastion 25 de evenimente culturale: concerte, teatru, film, video mapping, fotografie, gastronomie, precum și multe ateliere pentru copii cu tot felul de activități. Proiectul răspunde nevoilor identificate de echipa Fundației în cadrul unei serii de dezbateri publice organizate în 2019 la Sighișoara: de îmbunătățire a managementului cultural, de implicare a mediului de afaceri, de amenajare de spații culturale multifuncționale și de îmbogățire a agendei culturale locale.

Deja în toamna lui 2022 MET a lansat Turul Sighișoarei pentru sighișoreni, o serie de plimbări ghidate gratuite prin care să fie descoperit orașul cu ochi noi. Ghidul este Peter Suciu, un ghid bine cunoscut în Sighișoara și foarte pasionat de istoria locului. Aceste ateliere de documentare a istoriei locale vor avea loc prin toate cartierele Sighișoarei, nu doar în Cetatea Medievală.
Tot în 2022 a început programul de inițiere în arhitectură pentru copii „Micul arhitect din Sighișoara”. Un arhitect obișnuit să lucreze cu copiii se întâlnește cu elevi de clasa a III-a și a IV-a de la Liceul Joseph Haltrich să vorbească despre lucruri serioase într-un limbaj accesibil. Vor avea loc 13 astfel de întâlniri cu ambele clase. De asemenea, în 2022 au avut loc trei întâlniri „Cafeaua Interculturală”, unde s-a discutat despre strategia culturală a orașului.

Fundația s-a întâlnit cu cei implicați activ în viața culturală a Sighișoarei pentru a discuta despre cum le-ar plăcea să arate cultura în acest oraș și cum pot lucra împreună mai bine cu ce au acum deja ca și resurse. Au desfășurat un curs de management cultural pentru cei interesați să se dezvolte în domeniu și în primăvara lui 2023 s-au întâlnit cu alți actori culturali interesați de fundraising.

Odată ajunși în cetate, Sighișoara va deveni un hub, în care cultura, istoria și mai ales meșteșugurile își fac de cap, necontenit. Activitățile diverse vor acoperi toate obiectivile vizitatorilor, indiferent de dorințele acestora. Investițiile și mai ales dedicarea echipelor de voluntari împlicați în dezvoltarea zonei au impactat pozitiv comunitatea, oferindu-i an de an noi posibilități de acomodare a vizitatorilor.

Proiectul CULTFORT – Fortăreață de cultură urbană răspunde nevoilor identificate în cadrul unor dezbateri publice și punctelor vulnerabile identificate în Strategia de Dezvoltare a municipiului Sighișoara: nevoia de îmbunătățire a managementului cultural, de implicare a mediului de afaceri, de amenajare de spații culturale multifuncționale și de îmbogățire a agendei culturale locale. Proiectul prin activitățile sale răspunde și nevoii identificate la nivel național: dezvoltarea publicului consumator de cultură și valorizarea sustenabilă a monumentelor din Lista Patrimoniului Mondial. Grupul țintă sunt 25 de profesioniști și practicanți din sectorul cultural-creativ, 5 profesioniști din echipa Fundației Mihai Eminescu Trust, 250 de copii și tineri sighișoreni și 750 de participanți la evenimentele culturale din comunitate și vizitatori ai Sighișoarei. Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea durabilă a sectorului cultural-creativ și creșterea accesului la cultură a comunității, prin refuncționalizare și revitalizare culturală contemporană a Cetății Medievale Sighișoara.

• Promotor de proiect: Fundația Mihai Eminescu Trust
• Valoarea totală a proiectului: 892.264,72 lei (180.829,03 euro)
• Valoarea finanțării nerambursabile (85% Grant SEE și 15% bugetul național): 794.115,60 lei (160.937,84 euro)
• Durată: 24 luni
• Locație de implementare: Turnul și Bastionul Măcelarilor, Sighișoara, România
• Facebook: facebook.com/cultfort

Fundația Mihai Eminescu Trust (MET) este o organizație cu sediul în Turnul Cojocarilor din Sighișoara. Misiunea MET este aceea de a păstra și a revigora patrimoniul cultural și natural al României. Fundația reușește să facă acest lucru generând dezvoltare economică sustenabilă și revitalizare socială locală. Fundația a fost implicată în peste 1300 de proiecte, majoritatea implementate în Transilvania.

MET ține mult la păstrarea și punerea în valoare a patrimoniului transilvănean. Acesta este motivul pentru care de 23 de ani sunt implicați activ și permanent în revitalizarea acestuia. Dar pentru ca un patrimoniu să fie sănătos și durabil, trebuie implicați neapărat și oamenii care locuiesc în imediata lui apropiere, astfel că proiectele MET nu se opresc la arhitectură. Din ce în ce mai mult munca MET se concentrează pe comunități și relația pe care locuitorii acestor sate o construiesc cu patrimoniul.

Pentru MET, patrimoniul înseamnă și un stil de viață în acord cu valorile tradiționale, astfel că se străduiesc să vină cu proiecte care susțin economia circulară locală și îmbunătățesc nivelul de trai. Astfel că la întrebarea “cine sunt beneficiarii activității MET?” ar putea răspunde în mai multe feluri: comunitățile rurale din Transilvania, colaboratorii din sate, orașul Sighișoara, sute de copii, patrimoniul arhitectural, oaspeții care vizitează zona noastră sau pădurile tinere și stejarii seculari. Dar dacă ar fi totuși să identificăm un beneficiar colectiv al eforturilor MET de fiecare zi, acesta este România.

Mar

2024

O vilă monument istoric din cartierul evreiesc este de vânzare cu 1,6 milioane de euro pe platforma de imobiliare Storia

O vilă monument istoric, tipică pentru zona istorică a cartierului evreiesc, edificată în stil Beaux-Arts și aflată în proximitatea Pieței Unirii, se vinde cu 1,6 milioane de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Vila are o valoare istorică și arhitecturală deosebită, fiind restaurată cu atenție la detalii. Ornamentele de pe fațadă ascund monograma comanditarului, medalioane cu flori, ghirlande și scuturi nobiliare, iar elementele decorative de tip Beaux-Arts impresionează prin eleganță și rafinament. Clădirea este o construcție semnificativă pentru fizionomia pe care cartierul evreiesc încă o mai păstrează pe alocuri intactă.

Vila este remarcabilă atât pentru valoarea ei proprie, cât şi pentru prezervarea contextului istoric şi cultural în care se integrează. Intrarea marcată de marchiza cu feronerie elegantă și cu felinare, lanțul de denticuli delicați de sub cornișă, soclul, treptele monumentale, ancadramentele ferestrelor, toate ornamentele se subscriu curentului Beaux-Arts care a conferit capitalei denumirea de „Micul Paris” de odinioară. Are 7 camere dispuse între parter și mansardă și o suprafață de 295 de metri pătrați. Camerele sunt luminoase și generoase, creionând o atmosferă plină de rafinament. Vila are o curte generoasă de 470 metri pătrați, cu o vegetație bogată ce amintește de vechiul București, oraș-grădină, și de mahalaua Lucaci din care făcea cândva parte. Vila este restaurată, mobilată și utilată cu echipamente de ultimă generație, având toate facilitățile necesare pentru o experiență de locuit de poveste, într-un spațiu privilegiat și elitist. Interiorul are un ambient plăcut și elegant, lemnul și șemineele împrumutând din căldura lor întregului ansamblu. Poate fi o reședință excelentă, o adevărată investiție ce își va crește valoarea în timp pentru proprietarii pasionați de arhitectură și istorie.

Vila este monument istoric, se află într-o zonă construită protejată din cartierul evreiesc, fiind înconjurată de o concentrație neobișnuită și spectaculoasă de clădiri monument istoric și a fost restaurată impecabil în 2021. Se încadrează în tipologia caselor vagon tip hoch-parter, cu parter și mansardă cu tavane de înălțimi ample și cu suprafețe vitrate generoase. Luminatorul de la mansardă s-a păstrat intact și are o eleganță aparte. De asemenea, intrarea cu marchiza vitrată reprezintă o tranziție delicată între spațiul profan al exteriorului și spațiul sacru interior. Medalionul de pe frontonul dreptunghiular al casei sugerează monograma proprietarului inițial al casei: V.C. iar stilul arhitectural ne indică perioada în care a fost edificată: în jurul anului 1900. Medalionul este decorat cu scoică, element distinctiv al stilului baroc, cu un colier de perle din ipsos și cu o ghirlandă din frunze de acant. Vila face parte din țesutul urban vital al cartierului evreiesc fiind o supraviețuitoare a demolărilor comuniste și o emblemă pentru o restaurare de succes. Se află pe un tronson al vechii străzi Labirint, care ne îndeamnă să ne încumetăm să dezlegăm labirintul memorial-simbolic al acestei artere care are nu mai puțin de 15 monumente istorice pe o lungime de doar câteva sute de metri.

Strada Matei Basarab (un fragment actual al vechiului Labirint) aparţine uneia dintre zonele protejate din Bucureşti. Despre această zonă vorbește Anton Pann în poeziile lui. Îmbinarea dintre case vagon cu grădini, vile aristocratice și blocuri moderniste creează un efect pitoresc de excepție. Pe această stradă și în proximitate se află instituții educaționale istorice, clădiri edificate după planurile vestitului arhitect Ion N. Socolescu (elevul lui Mincu), o piaţetă în mijlocul căreia se află, din 1903, bustul paşoptistului şi filologului ardelean August Treboniu Laurian, sediul Institutului Naţional al Monumentelor Istorice. Astfel, vila se află într-o zonă istorică a capitalei, locuită de negustori și membrii ai burgheziei în ascensiune care au construit România modernă într-o perioadă de prosperitate economică și culturală.

Materialul face parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul Storia își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii în cunoștință de cauză.

Acest material a fost realizat în parteneriat cu Ana Rubeli – storyteller cultural și fondator al Asociației Culturale Aici a stat.

Despre Storia

Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX care își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. E locul unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Storia își propune să îi sprijine pe cei care caută locuința potrivită, oferind instrumente și informații valoroase despre piața imobiliară, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. În 2022, Storia a lansat indexul T.R.A.I., o inițiativă care oferă informații despre traiul în cartierele din România, măsurând standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, densitatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat al imobiliarelor, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.

Feb

2024

O vilă mediteraneeană cu alură de palat venețian este de vânzare pentru 4 milioane de euro pe platforma de imobiliare Storia

Vila ce i-a aparținut dirijorului, compozitorului și directorului Operei Române, Constantin Silvestri, edificată în stil mediteraneean cu alură de palat venețian în perioada interbelică și aflată în imediata proximitate a Pieței Victoriei, se vinde cu 4 milioane de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Vila are valoare istorică, arhitecturală și memorial-simbolică deosebită, atât exteriorul cât și interiorul fiind păstrate impecabil. Ornamentele de pe fațadă ascund simboluri heraldice, iar elementele decorative de tip gotic-venețian impresionează prin eleganță și rafinament.

Vila are o curte generoasă de 700 metri pătrați, cu o terasă împrejmuită de colonade cu arce care oferă note de noblețe. Are 29 de camere dispuse pe mai multe niveluri și o suprafață de peste 1.000 metri pătrați. Vila este restaurată și utilată, având toate facilitățile necesare pentru o reprezentanță sau o experiență de locuit de poveste, într-un loc privilegiat, cu un ambient plăcut și elegant, interiorul păstrând elemente de arhitectură specifice stilului mediteraneean, cu șeminee cu simboluri heraldice, vitralii colorate, stucaturi, lambriuri pictate, bolți cu ogive, uși culisante din lemn masiv, mobilierul original și orga lui Constantin Silvestri. Este un palazzetto extravagant, o destinație ideală cu aer nobil pentru o ambasadă, locuință diplomatică, spațiu destinat artelor și evenimentelor exclusiviste sau reședință pentru investitorii pasionați de arhitectură și istorie.

Cei peste 1.000 de metri pătrați sunt împărțiți între parter, două etaje și subsol tip cramă, toate având elemente decorative elegante de factură mediteraneeană: șeminee din piatră cu simboluri heraldice, feronerie dantelată, dragoni și lei din piatră, oglinzi venețiene, stucaturi și lambriuri pictate, bolți și colonete, parchet din lemn masiv și uși culisante din lemn masiv. Cele 29 de camere pot fi refuncționalizate păstrând rafinamentul mediteraneean interbelic. Surprizele interiorului sunt capela de rugăciune cu boltă pictată și orga ce a aparținut cel mai probabil lui Constantin Silvestri, care era atât dirijor, cât și organist și pianist. A fost directorul Filarmonicii din București în 1947, din 1953 a fost directorul Operei Române, iar în stagiunea 1958-1959 a fost prim-dirijor și director artistic al Orchestrei Radiodifuziunii Române. Vila este monument istoric, se află într-o zonă construită protejată fiind înconjurată de clădiri elegante și a fost restaurată impecabil în 2017

Prosperitatea economică de la mijlocul şi sfârşitul anilor 1930 din România a avut efecte înfloritoare pentru evoluția arhitecturală locală. Stilul arhitectural mediteraneean a pătruns în anii 1930-1940 în România din nordul Americii, mai precis din California și Florida, prin intermediul revistelor și al filmelor vremii, fiind inspirat și din elementele Renașterii italiene toscane și din goticul venețian. În SUA, această modă s-a format prin influența arhitecturii coloniale hispanice care, la rândul ei, valorificase stilul peninsulei iberice infuzat de influențe maure.

Vila lui Constantin Silvestri se încadrează perfect în stilul Mediteraneean revival, având elemente decorative de tip gotic-venețian. Elementele decorative sunt tipice arhitectului faimos Ion Giurgea, cunoscut pentru reperele sale arhitecturale în stil mediteraneean din capitală. Vila are o fațadă spectaculoasă, cu tencuială tip calcio vecchio ce are atât un rol estetic, cât şi funcțional, deoarece rezistă la diferențele de temperatură. Pe fațadă se află un joc de profiluri, basoreliefuri, ancadramente, colonete din piatră, feronerii grele cu model dantelat. De asemenea, acoperișul are olane în pante line, elementele gotice sunt foarte pitorești, iar multitudinea simbolurilor heraldice ascund povești pe care elitele vremii le transmiteau prin ornamentația arhitecturală. Fereastra împărțită în două printr-o colonetă, fiecare despărțitură fiind terminată cu un arc, este îmbogățită de un ancadrament sculptural ce amintește de palatele venețiene. Intrarea în vilă, cu detalii tip gotic flamboyant, multitudinea de terase aflate la niveluri diferite, labirintul de curți interioare încadrate de coloane și arce filtrează fermecător lumina și potențează aerul mediteraneean al vilei. Toate aceste elemente ne duc cu gândul la un veritabil palazzetto extravagant ce încorporează în mod rafinat elemente împrumutate din stiluri diferite.

Istoricul cunoscut al vilei ajunge până la 1929 când Zoe M. Romașcu ridică aici un imobil în stil eclectic după planurile arhitectului curții regale Siegfried Kofczinski, care a contribuit atât la Peleș, cât și la Carul cu Bere. Spectaculos este că același imobil eclectic a fost transformat în anii 1940 (cel mai probabil de arhitectul Ion Giurgea) în palazzeto-ul venețian de astăzi, conform gusturilor elitelor epocii.

După Zoe Romașcu, a locuit aici Constantin Silvestri până când a părăsit România în 1959 și s-a stabilit la Paris. El a fost o mare personalitate a muzicii clasice, fiind considerat de George Enescu un compozitor cu valențe universale. Constantin Silvestri s-a născut în 1913 la Bucureşti, s-a remarcat încă de la 6 ani, datorită calităţilor sale de pianist şi de organist. A studiat la Conservatorul din Târgu Mureş și la Conservatorul de Muzică din București, și a debutat în fruntea Orchestrei Simfonice Radio în 1930. A luat numeroase premii, a compus aproximativ 28 de creații într-un stil personal inconfundabil, a ocupat funcții de conducere în instituțiile muzicale din București, atrăgând în același timp atenția presei internaționale care îl compara cu Toscanini. După mutarea din țară a întreprins o serie de turnee în Australia, dirijând, în același timp Orchestra Simfonică din Chicago, dar şi Orchestra Simfonică din Philadelphia. Din 1957 a colaborat cu Orchestra Filarmonică din Londra, stabilindu-se în Marea Britanie, unde și-a încununat opera muzicală. Chiar dacă o mare parte dintre obiectele de artă şi colecţia valoroasă de tablouri a familiei lui Constantin Silvestri s-au pierdut, este remarcabil că în această vilă se păstrează elemente de mobilier original, capela de rugăciune a familiei și orga marelui dirijor și compozitor.

În ceea ce privește istoricul parcelei, o parte dintre terenurile din acest areal au aparținut arhitectului vestit Louis Blanc, aici fiind trasată la sfârșitului veacului al XIX-lea parcelarea care i-a preluat numele. Proiectul acestei lotizări este unul dintre cele mai vechi din zonă, fiind materializarea primelor intenții de a extinde Bucureștiul spre nord cu cartiere rezidențiale de un statut ridicat. Fondul construit valoros formează un ansamblu de clădiri foarte variat din punct de vedere stilistic și totuși echilibrat și elegant. Poziționarea vilei permite o perspectivă deosebită asupra vecinătăților care întregesc povestea istorică a arealului, aflându-se într-o zonă rezidențială cu coagulări locale de funcții publice și private: clădirea guvernului, reședințe de ambasadori, firme de lux, restaurante. Strada Paris (vechea Aleea Blanc A) pe care se află vila este emblematică pentru construcții elegante, oferind acces direct către artere majore: Bulevardul Aviatorilor, Bulevardul Kiseleff, Piața Victoriei, Calea Dorobanților. Este un areal cu un țesut arhitectural extrem de valoros și multiple monumente istorice. Zona protejată păstrează elemente de autenticitate ce conferă o eleganță aparte acestui nucleu bucureștean de excepție.

Acest material a fost realizat în parteneriat cu Ana Rubeli – storyteller cultural și fondator al Asociației Culturale Aici a stat.

Despre Storia

Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX care își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. E locul unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Storia își propune să îi sprijine pe cei care caută locuința potrivită, oferind instrumente și informații valoroase despre piața imobiliară, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. În 2022, Storia a lansat indexul T.R.A.I., o inițiativă care oferă informații despre traiul în cartierele din România, măsurând standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, densitatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat al imobiliarelor, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.

Feb

2024

Casa antebelică Juliette Grunau cu foiță de aur de pe Strada Corbeni

Juliette Grunau este comanditara acestei vile antebelice realizate în stil neoromânesc conform cererii de autorizație depusă în 1914. Terenul aparținea în 1911 Mariei Simionescu, fiind vorba de o parcelă încă goală. Prima referire la această casă este o coală de culoarea oului de rață din 1914 care poartă timbrul fiscal de 30 de bani, cu portretul Regelui Carol I și vulturul încoronat, peste care au fost adăugate semnături și numere de înregistrare cu creion chimic sau cu penița, cu următoarea solicitare:

Domnule Primar, dorind a construi pe proprietatea mea din strada Aureliu, nr. 4, vă rog să binevoiți a-mi elibera autorizațiunea necesară. Construcțiunile ce voiesc a face sunt: un corp de case parter și în parte subsol și mansardă, cu două apartamente. Anexez aici și o coală timbrată de 25 de lei pentru transcrierea autorizațiunei și câte un plan în dublu exemplar de fiecare construcțiune, întocmit și semnat de dl. D. P. Antonescu, de profesiune arhitect, cu domiciliul în strada Otetelașanu, no. 5. Valoarea construcțiunea ce voiesc să fac este de aproximativ 70.000 de lei.

Arhiva PMB Fond Tehnic, Dosar 158/1914

Casa la origine includea și partea casei vecinei care este lipită astăzi (aproape în oglindă, construcția respectivă de fapt era parte din casa principală), însă turnura istoriei a decis ca cele două corpuri să devină locuințe de sine stătătoare.

Juliette Grunau a fost o reprezentantă a burgheziei capitalei cu o prezență puternică în economia orașului și o influență redutabilă, de la industrie la comerț, de la bănci, la servicii. Aceste familii puternice care au câștigat repede influență și notorietate au jucat un rol crucial în dezvoltarea urbană a capitalei.

În 1928 s-a mutat aici un anume Emil Wagner, sobar și ceramist din Bucovina. El provenea dintr-o familie germană, a făcut liceul la Cernăuţi, apoi s-a stabilit în Bucureşti în 1917. Emil Wagner a fost primul inginer ceramist din România. A proiectat fabrici de țiglă și teracotă, a construit sute de acoperișuri, a făcut sobe. A cunoscut multe personalități, le-a reparat acoperișurile sub care-și adăposteau celebritatea și tristețile. Îi păstra o amintire duioasă bunicii lui, care era rudă cu Richard Wagner, compozitorul. A fost decorat în Primul Război Mondial de Împăratul Franz Iosef. Într-un interviu acordat Silviei Iliescu pentru RADOR în 2000 povestea astfel:

Pe strada Aureliu, numărul 4. […] Lângă [Biserica] Armenească, din Armenească până în Calea Moşilor e strada Aureliu, acolo am stat. Dar prima dată am stat în Bulevardul Elisabeta, deasupra farmaciei Thüringer, când am venit la Bucureşti am stat acolo. O farmacie, Thüringer, la familia Lerescu, ăştia erau cei mai mari moşieri din România. Şi fata lor era măritată după general-doctor francez Pressy. Eu şedeam acolo şi ei şedeau mai mult în Franţa, dar proprietatea o aveau de la Brezoianu şi până la ei. Spitalul Eforiei, clădirile alea, erau proprietatea lor. Şi ei spuneau: <Emile, ai tu grijă de tot.> Eu luam chirie de la toţi, le trimiteam [chiriile], le puneam la bancă. […] Asta era după Primul Război Mondial, în 1921, până în ‘28.

Şi în ‘28 a murit domnul Lerescu şi nu ştiu ce au făcut pe urmă, că eu am cumpărat casa aia în [strada] Aureliu şi m-am mutat. De ce m-am mutat, pentru că m-am însurat şi nu mai puteam să stau în Bulevard. De ce nu puteam să stau în Bulevard, în Bulevard erau multe-multe femei, cocote, unde-i restaurantul <Gambrinus>, era plin acolo, case de rendez-vous erau. Şi eu şedeam… aveam garsoniera acolo şi fetele veneau la mine: <Emile, împrumută-mă cu 1 000 de lei…> Dar cinstite! Să ştii, cinstite ! Am trăit între ele acolo, în fiecare zi veneau: <Dă-mi 5 000 de lei, dă-mi 10 000 de lei, că mâine îţi dau>. A doua zi veneau şi dădeau banii înapoi.

Dar eu aveam pe una, Lenuţa de la Botoşani, o fată frumoasă, nici n-am mai văzut de atuncea o fată aşa frumoasă! Şi vroia… <Emile, hai să ne însurăm !> <Nu pot, măi fată! Tu eşti cocotă, nu pot, nu pot!…> Nu m-am agăţat niciodată de ele. Să ştiţi că ele erau profesoare, erau şi doctore, care erau curve. Dar în fiecare săptămână, schimbau blănurile, schimbau… Era barul <Mascota> în spatele Casei de Depuneri şi veneau acolo la barul <Mascota>. Şi pe timpul ăla cu 5 000 de lei […] cumpărau cinci haine de blană. Erau elegante, cocotele, erau foarte elegante!

Emil Wagner, sobar și ceramist din Bucovina

424581588_18176274583294603_3492972069253593090_n

Arhitectul care semnează proiectul în stil neoromânesc este Dumitru Antonescu care a finalizat studiile de arhitectură în 1908, intrând în Corpul Arhitecților în 1937 când a obținut și dreptul de liberă practică, având legitimația 544 și fiind domiciliat în Strada Sf. Apostoli nr. 60 (conform Tabloului Arhitecților din 1947). “>Am reușit să îl identific după semnătura sa, făcând câteva inferențe logice. “D.P. Antonescu” nu putea fi Petre Antonescu, semnăturile și numele fiind diferite, dar nici arhitectul Dinu P. Antonescu, care se năștea abia în 1909 la Bârlad (ar fi avut doar 5 ani la proiectarea acestei case, ceea ce ar fi fost cu totul nemaivăzut!).

O altă clădire proiectată de Dumitru Antonescu identificată de mine în Fondul Tehnic al Arhivelor P.M.B. se află pe Strada Muzelor nr. 22. Pe 3 martie 1924 Lisette Weinstein cerea autorizație pentru a ridica un garaj cu pivniță și parter din zid cu 7 încăperi în fundul curții (retras din aliniere), după planurile arhitectului D. Antonescu, cu aceeași semnătură.

Detaliile arhitecturale ale casei din Corbeni 4A sunt remarcabil de bine păstrate. Interiorul a fost restaurat exemplar, tavanul fiind decorat cu foiță de aur. Exteriorul păstrează de asemenea ornamentele în stil neoromânesc, bumbul, funia împrelită, marchiza de lemn. Proiectul de renovare a fost realizat cu echipa de arhitecți ICON Studio de arhitectură (ce a fost premiată la Anuala de Arhitectură în 2022 pentru proiectul vilei ing. Constantin Bușilă din Strada Rabat nr. 1), a durat aproape 5 ani și a costat aproximativ 1.5 milioane Euro. Apreciez invitația Dacianei Tise de a valorifica valoarea memorial-simbolică a patrimoniului casei restaurate în procesul de promovare a casei pentru vânzare.

1. Biblioteca Universității Tehnice ‘Gheorghe Asachi’ din Iași

2. Biblioteca Muzeului de Artă Apuseană Medievală 'Dumitru Furnică-MInovici'

3. Biblioteca de la Cincșor

4. Sala Profesorilor din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

5. Biblioteca din cadrul Muzeului 'George și Maria Severeanu'

6. Biblioteca Regelui Ferdinand de la Cotroceni

7. Biblioteca din Casa Memorială Ion Minulescu

8. Corpul Boema din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

9. Biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române

10. Biblioteca digitală din Casa memorială Anton Pann

11. Locul de Onoare - Biblioteca Facultății de Litere din Cadrul Universității București

Share this:

Like this:

M-am născut, am locuit și am crescut pe strada Principatele Unite, la numărul 4. Pe vremea aceea, casa, clădirea din spate și curtea arătau cu totul altfel decât acum.

De când am început să păstrez memorii, casa principală era împarțiță în două apartamente, practic, iar în clădirea înaltă din spatele curții erau mai multe apartamente, cu mai multe familii locuind acolo.

Nu aș putea spune prea multe despre proprietarii originali ai casei sau ai clădirii din spate, înainte de venirea părinților mei la București.

Bucataria noastra avea o frumoasă soba de metal, care ma fascina mereu. Parte ruginita, parte inca cu stralucirea bronzului vopsit, era o sursa de caldura in bucatarie. Hota inalta, deasupra aragazului, imi părea mereu un turn de scapare, de a zbura spre ceruri înalte.

Share this:

Like this:

1. Palatul Vulturul Negru

3. Palatul Moskovits – Adolf și Fiii

4. Casa Poynár

5. Palatul Stern

6. Palatul Moskovits-Miksa

7. Casa Adorján I

8. Palatul Apollo

9. Casa Deutsch

10. Palatul Füchsl

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Caută

Articole recente

Aiciastat pe Instagram

aiciastat