Istorisiri

Nov

2025

O vilă monument istoric construită în 1913 în centrul capitalei se vinde cu 1.500.000 euro pe platforma Storia

(P)

O vilă monument istoric în stil eclectic, ce datează din 1913,se vinde cu 1.500.000 euro pe Storia – cea mai vizitată platformă imobiliară din România. Casa are aproximativ 260 mp dispuși între parter și etaj și este situată pe Strada Paris, în apropiere de Piața Victoriei, într-o zonă istorică centrală. Are 8 camere, având în plus spațiu de depozitare la subsolul parțial și pod, dar și în curte un garaj cu subsol și cameră deasupra. Casa prezintă elemente decorative de inspirație pariziană și farmecul autentic al perioadei antebelice, îmbinând ornamentele cu un interior generos, potrivit atât pentru rezidență privată, cât și pentru un sediu de firmă sau activități culturale. Investitorii pasionați de arhitectură și istorie au ocazia de a achiziționa această vilă care are elemente arhitecturale și decorative deosebite: brâul sculptat cu motive vegetale, turnul acoperișului cu două fleșe, simboluri florale, încăperile ample și luminoase cu tavane înalte.

Casa a fost martoră a evoluției orașului din perioada antebelică până în prezent. A fost renovată cu respect pentru istoria sa, iar toate elementele decorative din exterior au fost păstrate, inclusiv tâmplăria din lemn cu ochiuri multiple. Feroneria ușii și a marchizei de la intrare a fost păstrată și pusă în valoare.

Stilul arhitectural al vilei este Beaux-Arts. A fost dezvoltat de Școala de Arte Plastice din Paris (École des Beaux-Arts), de unde își ia numele, combinând elemente antice și din stiluri care se inspiră din Antichitatea Clasică, cum sunt Renașterea sau barocul.

Clădirea prezintă o volumetrie compactă, ridicată pe un plan de formă aproape dreptunghiulară. Fațada clădirii este decorată cu o friză continuă în partea de sus, decorată cu lujeri de frunze de acantă, cu o execuție de calitate. Lujerii se continuă cursiv și peste colțuri, fără despărțituri forțate. Deasupra frizei și sub acoperiș se află o cornișă proeminentă, bogat profilată, cu o succesiune de console mici decorative ce amintesc, la fel ca friza cu acante, de templele Greciei și Romei Antice.

Vila este marcată de un turnuleț amplasat în dreptul intrării principale, un tambur ornamental cu arcadă semicirculară, specifică stilului Beaux-Arts, ridicat peste planul fațadei și prevăzut cu un mic acoperiș piramidal în solzi de tablă. Acoperișul este realizat din tablă tip romb, tipic pentru vilele elegante proiectate înainte de Marele Război. Această învelitoare romboidală impune un joc geometric fin, care prinde lumina diferit în funcție de momentul zilei. Ansamblul este pus în valoare de două elemente verticale metalice fine, tipice arhitecturii bucureștene din perioada Belle Époque.

Camerele ample și luminoase cu plafoane înalte au fost redecorate recent, dar păstrează referințe către trecut. Poziționată într-un areal cu acces facil, casa oferă tot confortul contemporan într-un cadru elegant, încărcat de istorie. Curtea de aproximativ 150 mp cu vegetația ce oferă protecție și echilibru între densitatea urbană și nevoia de spațiu verde, reprezintă o oază de liniște în ton cu liniile arhitecturale ale fațadei, o raritate pentru zona ultra-centrală în care se află.

Pereții sunt din zidărie de cărămidă, iar planșeele sunt executate cu grinzi din lemn și termoizolație. Plafonul este tencuit pe șipci din lemn, iar acoperișul are o structură din lemn și învelitoare din tablă galvanizată. Pentru acces la etaj se folosește scara din lemn. Structura de rezistență a construcției este realizată cu fundații din beton, iar subsolul are pereții din beton. Accesul principal este marcat printr-o marchiză metalică decorativă, cu geam curbat, susținută de console din fier forjat cu desen vegetal. Gardul metalic care a fost parțial păstrat reia motivele decorative ale feroneriei clădirii, creând o coerență de ansamblu.

Istoria parcelei duce până la arhitectul elvețian Louis Pierre Blanc, aici fiind trasată la sfârșitul secolului al XIX-lea parcelarea care i-a preluat numele, de unde vine și numele străzii adiacente. Proiectul acestei împărțiri de teren este unul dintre cele mai vechi din zonă, fiind materializarea primelor intenții de a extinde Bucureștiul spre nord cu cartiere rezidențiale de un statut ridicat. De aceea aici există un ansamblu de clădiri foarte variat din punct de vedere stilistic și totuși echilibrat. O primă clădire cu dependințe a fost edificată pe acest lot de teren aflat în proprietatea lui M. Paraschivescu în 1913, după planurile arhitectului Cristo Sotiriu[1]. Ulterior proprietar era prof. S. Mândrescu, urmând ca în 1923 arhitectul Constantin Popescu să adauge un corp nou. În 1937 proprietatea le aparținea lui Rică și Mariette Constantinescu. Arhitectul Cristo Sotiriu a proiectat monumentul „Avântul Țării” din Constanța (demolat de trupele de ocupație bulgare la doar 6 luni de la edificarea sa, în 1916), a proiectat casa I. E. Abramoglu tot în Constanța (dispărută) și casa negustorului Vanghele din zona Chirigii, de pe Coșbuc, astăzi restaurată.

Cristo Sotiriu fusese angajat de prințesa Elena Kretzulescu să facă unele lucrări și modernizări la palatul și conacele sale. Prințesa pe atunci călătorea prin oraș într-un landou decorat cu garoafe roșii, tras de doi cai albi cu hamuri albastre și locuia în palatul de la marginea Cișmigiului, de pe Știrbei Vodă. Cristo Sotiriu a devenit faimos din cauza implicării sale în jaful bijuteriilor de aur și perle ale prințesei în valoare de 300.000 lei și a altor 400.000 lei. Deși amprentele sale au fost găsite la locul faptei, printr-o metodă inovatoare pentru vremea respectivă, în palatul Kretzulescu, până la urmă s-a descoperit că nu fusese vinovat.

Cristo Sotiriu s-a născut la 27 martie 1870 în localitatea albaneză Pogradec. În 1875 s-a stabilit împreună cu familia la Bucureşti, apoi la Tulcea, unde a urmat clasele primare. A absolvit liceul la Galaţi. Între 1893-1898 a urmat cursurile facultății de inginerie civilă ale Universităţii din Padova. Stabilit la Veneţia, după 6 ani de studii la Academia Regală de Arte Frumoase a obținut și diploma de arhitect, pe ștampila sa pe dosarele de autorizație apărând titulatura „arhitect diplomat de guvernul italian”. A revenit în România în 1909 unde s-a bucurat de sprijinul reginei Elisabeta. A activat inițial la Constanța, ca președinte al unui birou de proiectare. S-a repatriat în Albania în 1920 și a devenit arhitectul Curții Regale albaneze. A murit în 1953. Considerat drept un pionier al arhitecturii culte albaneze, a fost declarat de către intelectualitatea orașului Durrës „Om al secolului”[2].

Poziționarea vilei permite o perspectivă deosebită asupra împrejurimilor care întregesc povestea istorică a locului, aflându-se într-o zonă rezidențială cu coagulări locale de funcții publice și private: clădirea guvernului, reședințe de ambasadori, firme de lux, restaurante. Strada Paris (vechea Alee Blanc A) pe care se află vila este emblematică pentru construcții elegante, oferind acces direct către artere majore: Bulevardul Aviatorilor, Bulevardul Kiseleff, Piața Victoriei, Calea Dorobanților. Este un areal cu o configurație arhitecturală extrem de valoroasă și multiple monumente istorice. Zona protejată păstrează elemente de autenticitate ce conferă o eleganță aparte acestui nucleu bucureștean de excepție. Azi, pe Strada Paris, parcă încă se mai simte atmosfera de epocă a Bucureștilor, iar această vilă cu monumentalitatea și arhitectura sa așteaptă să ducă povestea Belle Epoque mai departe.

Acest material a fost realizat în parteneriat cu Ana Rubeli, specialist în patrimoniu și fondator al Asociației Culturale Aici a stat.

[1] Sursa: Oana Marinache, Revista ArhiTur, nr. 6/2019, Editura Istoria Artei

[2] Sursa: Mihai Petre Georgescu, „Avântul țării: Constanța și București – Monumente ale campaniei din 1913”, București Materiale de Istorie și Muzeografie XXVI, Muzeul Municipiului București, 2012

***

Despre Storia

Storia e cea mai vizitată platformă imobiliară din România și totodată platforma cu cele mai multe anunțuri de vânzare și închiriere din țară, care își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. E locul unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Storia își propune să îi sprijine pe cei care caută locuința potrivită, oferind instrumente și informații valoroase despre piața imobiliară, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate. În 2022, Storia a lansat un instrument care analizează calitatea vieții în cartierele din România. Indexul Storia (inițial T.R.A.I.) oferă un scor de la 0 la 100 pentru fiecare cartier, pe baza a 17 criterii importante pentru români. Acestea includ atât date obiective – precum traficul, calitatea aerului sau prețul locuințelor – cât și percepții subiective, colectate printr-un studiu aflat în desfășurare, la care au răspuns peste 109.000 de persoane. Printre aspectele evaluate se numără siguranța, curățenia, liniștea sau accesul la piste de biciclete. Scopul este ca oamenii să aibă o imagine mai clară asupra cartierelor în care trăiesc sau în care se gândesc să se mute.

Sep

2025

Ce descoperi dacă reușești să ajungi la Cucuieții din Deal

(P) Dacă nu te rătăcești în căutarea viitoarei autrostrăzi ce leagă Bucureștii de Moldova, e foarte posibil ca înainte să ajungi la Bacău să nimerești la Cucuieți. Nu la Cucuieții din Deal, nici la cei din vale (nu de alta, dar cucuieții din vale nu există, ar fi complet contraintuitiv să faci un cucui într-o depresiune, trebuie musai să fie o zonă mai înaltă, să ai cu ce să te fălești).

Aici mi-am dat seama că cea mai importantă întrebare pentru oamenii locului este dacă ai sau n-ai o vacă. Am auzit de atât de multe ori întrebarea aceasta, încât mi-am dat seama că trebuie să fac și eu cumva rost de o vacă, măcar una mică, de jucărie, să pot să le aduc copiilor mei o amintire din Cucuieți. Ce-i drept, vacă nu am găsit, dar am găsit câteva cărticele în format simpatic cu povestirile nemuritoare ale lui Creangă: „Capra cu trei iezi” (pică la fix într-o explorare a cucuieților), „Fata babei și fata moșneagului”, „Punguța cu doi bani”, „Soacra cu trei nurori” (pe asta le-o dau când or fi puțin mai mari). Și am luat aceste cărți tocmai de la Muzeul Răzeșilor Găzari din Prăjești, de pe lângă Cucuieți, din mâinile redactorului lor, Constantin Parascan, scriitorul care a păstorit pentru mulți ani de zile bojdeuca lui Creangă, acolo unde au fost scrise aceste povestiri. Și am ajuns să îl cunosc pe Constantin Parascan datorită prietenilor de la ING Bank care m-au luat cu ei într-o explorare cu cardul de credit ING Bank cu chef de cutreierat. Și dacă vrei să explorezi serios, te duci până hăt, departe, nu așa, colea. Așa că această explorare a mers dincolo de suprafață, dincolo de fațadele gospodăriilor tradiționale și a intrat în profunzimea lucrurilor. Tocmai pentru a vedea că putem plăti cu cardul de credit cu chef de cutreierat cam peste tot, pentru a descoperi locuri și experiențe noi. Șă știți și voi, pentru când veți pleca în cutreierat, cardul se deschide gratuit, direct din Home’Bank, poate fi folosit pe loc, peste tot în lume, are 0 costuri de emitere și livrare și oferă 3 rate fără dobândă la cumpărături de peste 500 lei.

Gospodăria tradițională a familiei Parascan din Prăjești

Plimbare cu căruța printre dealurile din Cucuieți

Cu alte cuvinte, iată cum ne-am făcut noi amintiri memorabile fără griji. Așa am descoperit, printre altele, atelierul pictorului Dumitru Macovei la Moinești. Am aflat detalii despre viața unui răzeș găzar (adică sătean care deține pământ, pe vorba locului mai bine zis „poduri, pământuri și fâneață”, și care se ocupa cu transportul păcurii prin țară: păcura fiind din belșug pe aici, pe lângă Cucuieți). Am mers cu căruța, am fost la un punct gastronomic local, am frământat un pic, mai bine zis mângâiat, aluatul poale-n brâu. Am mâncat bunătăți. Am urcat pe deal până la o sondă, și am descoperit acel sunet liniștitor repetitiv al brațelor sale de fier care scurmă pământul și care îmi amintesc de copilărie.

Conacul de la Tescani - secție a Muzeului George Enescu

Am descoperit povestea de dragoste dintre Maruca Cantacuzino și George Enescu, tocmai la Tescani, la conacul familiei boiereşti Rosetti-Tescanu. Conacul este astăzi muzeu și monument istoric, a fost construit în 1880 într-un parc dendrologic lângă o alee de plopi unde ateriza Bâzu Cantacuzino când venea acasă la familia mamei lui. Aici, la Tescani, Enescu a terminat capodopera sa lirică, Oedip, pe care a dedicat-o Marucăi, iar astăzi au loc tabere de sculptură, expoziții de artă, concerte, întâlniri cu artiști. După ce am văzut în vechea capelă (transformată în spațiu expozițional inedit, cu îngeri-cântăreți pe pereți) expoziția pictorului Dumitru Macovei, am avut surpriza să ajungem acasă la el și să îi descoperim atelierul chiar în aceeași seară, când se așternea crepusculul peste grădina sa flori. Dumitru Macovei și soția sa au creat la Moinești un univers fantastic într-o căsuță ce i-a aparținut familiei doamnei Macovei: picturi, obiecte de colecție, pânzeturi, covoare vechi protejate de levănțică în lupta cu moliile, obiecte de anticariat, flori, plante, pomi fructiferi. Căsuța este printre puținele care a supraviețuit sistematizării comuniste și este martora a peste 150 de ani de istorie a localității. Ei sunt pasionați de tot ceea ce este vechi și are valoare și sunt înconjurați de frumos. Și aici, la domnul Macovei în atelier, mai precis pe zidul exterior al căsuței supraviețuitoare, am descoperit o vacă. O vacă supra-realistă, albastră într-un univers Belle Epoque parizian care îi amintește pictorului de un moment din copilărie, când tatăl său a fost nevoit să ducă vaca în târg în timpul regimului comunist, să scape de ea, pentru a nu mai fi obligați să dea contribuție la colectivizare. Nimeni nu a luat vaca (albă, frumoasă, dar cam slabă, din amintirile domnului Macovei) așa că au lăsat-o acolo, în târg. Pentru că am conștientizat valoarea vacii pentru gospodărie, pentru bunăstare, acest episod reiterează ideea privării de libertate, de individualitate din perioada comunistă, atât prin ochii triști ai vacii abandonate în târg, cât și prin albastrul vacii supra-realiste așternute de domnul Macovei pe pânza ca un colaj al timpurilor și valorilor.

Gramofonul albastru din atelierul pictorului Dumitru Macovei

Vaca suprarealistă albastră pictată de Dumitru Macovei

Am descoperit gospodării tradiționale și multe case restaurate exemplar. Am ascultat povești de-ale locului direct de la sursă: oameni cu suflet, adevărate tezaure umane vii care au împărtășit cu noi vorbe culese din bătrâni. Am învățat să dansăm și acum mă simt pregătită de Festivalul Nedeea din Pădurăreni, unde vin ansambluri folclorice din tot județul. Am aflat unde jucau copiii oină, dar numai până pe la 13-14 ani, că apoi se „domnișoreau” și nu le mai ardea de jucat. Când am degustat bunătățile locului, printre care de departe se califică în finală poalele-n brâu, am aflat de la gospodine că „în ceaunul dintr-o gospodărie tradițională se află toată istoria culinară a acelei familii”. Am cunoscut un doctor al satului Măgirești care are 600 de oi și l-am cunoscut și pe cioban din mâinile căruia am degustat 5 tipuri diferite de brânză. Am aflat despre moașa satului Cucuieți, Bălănel Anica, vestită peste dealuri și văi. A îngrijit sute de copii, avea grijă de lăuză 40 de zile, scălda copilul și dădea verdictul asupra sănătății copilului cu înțelepciune, verdict pe care îl aștepta îngrijorată orice mamă care năștea acasă: „cum e copilul?”, „păi cum să fie, e ca toată lumea”. Își punea în pod căte o pietricică pentru fiecare copil pe care l-a moșit, așa știa să le țină numărul.

Satul Cucuieți din comuna Solonț este renumit pentru bogatele sale zăcăminte de petrol şi gaze naturale (la fel cum este toată zona Moineștilor ce încă trepidează pe ritmul sondelor ce extrag petrol neîncetat), precum şi pentru izvoarele sale sărate, a căror apă prezintă reale virtuţi curative. Sătenii vorbesc despre o legendă: cum că pe-aici ar fi trecut voievodul Ştefan cel Mare care ar fi utilizat păcura ce se extrăgea din satul Cucuieţi pentru nevoile oştirii sale. De asemenea, se spune din bătrâni că Ştefan cel Mare folosea apa din fântânile sărate de aici, slatine cum le numesc ei, a căror apă avea bune proprietăţi şi în conservarea alimentelor. Am cunoscut-o pe Elena Creangă care ne-a spus o mare parte dintre aceste povești îmbrăcată în port popular și cu opinci și șosete de lână. Profesoară și directoarea de școală timp de multe zeci de ani, ne-a dus să ne arate slatina din care gospodinele extrăgeau saramura pentru brânză și pentru gogonele. Le-am cunoscut pe Savin Ana și Anamaria Sava, vecine cu familia Parascan pe care o respectă mult. Ele au locuit aici toată viața și erau tare mirate că am venit tocmai de la București (mirare pe care mi-au reiterat-o mulți săteni în călătoria noastră).

Capra Angelica și doamnele sale la Biserica Sf. Voievozi din Cucuieți

Scările cu păcate de la Biserica Sf. Voievozi din Cucuieți

În călătoria noastră, am urcat simbolic mai multe trepte. Dar unele aveau ceva cu adevărat special: pe ele stăteau scrise păcatele omului, păcate de care ne descotoroseam pe măsură ce urcam treaptă după treaptă, tocmai sus până la Biserica Sfinții Voievozi din Solonț. Această biserică vopsită în albastru grecesc răvășitor a fost mutată din deal în secolul al XVIII-lea după ce călugării greci care fondaseră mânăstirea au plecat înapoi acasă. Oamenii au vrut să aibă biserica mai aproape de vale și au adus-o aici, unde am găsit-o și noi, lemn cu lemn, icoană cu icoană. În capul scărilor ne aștepta capra Angelica, cu rude tocmai din Franța, alături de trei doamne care ne-au încântat cu povești dar ne-au și amintit greutățile vieții. Biserica Sfinții Voievozi ce datează de la 1786 și pe fațada de la miazăzi două sculpturi populare în lemn, un berbec și un lup, spun un basm despre lupta dintre bine și rău.

Un moment care mi-a rămas pe retină dar și în memoria urechii interne a fost cel în care scriitorul Constantin Parascan (pe care tatăl lui îl alinta „poezar” căci îi plăceau poeziile) a tras buhaiul cu borș alături de primarul satului. Constantin Parascan nu îl onorează doar pe Creangă, în cinstea căruia și-a făcut doctoratul și a scris și câteva cărți, dar își respectă mult familia, mai presus pe bunicul său, tâmplar talentat care a realizat pe la 1900 mare parte din mobilierul din casa familiei care va deveni muzeu, astăzi fiind în curs de restaurare. Avea doi ani când a pierit bunicul său și doar un an și un pic când a murit mama sa (se pare că ar fi fost otrăvită cu argint viu). Dar „greutățile îl întăresc pe om” iar el era dintr-o „familie din neam”, așa că a răzbit în viață. De asemenea, domnul Parascan îl admiră pe Florin Piersic pe care l-a invitat la deschiderea muzeului Răzeșilor Găzari pe terenul de lângă casa familei, proiect la care a visat o viață întreagă.

După ce am urmat firul Tazlăului Sărat, am traversat Valea Trotușului (care mai în glumă, mai în serios, poate fi asemănată cu Valea Loarei) și am descoperit chiar un castel: castelul Ghica din Dofteana. Pășești mai cu încredere în curtea castelului dacă ai ING Credit Card cu chef de cutreierat în buzunar, așa că nu am ezitat să pășim în universul său elegant. Castelul construit la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil romantic, inițial destinat să servească drept castel de vânătoare, a avut o poveste tristă după naționalizare, când a adăpostit un orfelinat pentru copii cu deficiențe (soartă pe care o împărtășește cu multe alte bijuterii arhitecturale din țară, naționalizate și transformate în spitale, orfelinate sau instituții mai mult sau mai puțin de groază). Nu degeaba au și fost filmate aici două filme de Hollywood, cu reprezentări mai mult sau mai puțin artistice, după cum ne mărturisește ghidul nostru. În schimb sunt neștirbite valorile arhitecturale, istorice și memorial-simbolice ale întregului ansamblu.

Ana Rubeli la Castelul Ghica din Dofteana

Lupta dintre bine și rău de la Biserica Sf. Voievozi din Cucuieți

Călătoria aceasta alături de ING mi-a arătat încă o dată ce iese din mâna omului atunci când are răbdare: fie să aștepte să se usuce lemnul în stivă înainte de a construi cu el (trebuie lăsat la uscat timp de un an pentru fiecare centimentru al lățimii sale), să pregătească amestecul de bălegar de cal cu argilă pentru a face liantul care dă caselor tradiționale acea structura ancestrală, fie să își facă ucenicia încă de copil, să facă chisăliță din cireșe amare culese de pe deal, să repare cizmele unui întreg sat așa cum făcea cizmarul Nicolae Pruteanu. Am descoperit cu uimire ce minunății de case sunt adunate în satele Cucuieților (de Solonț sau de Dofteana) de pe vremea când gospodarii își cunoșteau simțul proporțiilor, când își iubeau livezile și dealurile, când încă puneau cărămizi la fundația matricei culturale comune.

Material realizat de Ana Rubeli pentru ING Bank

Jun

2025

O vilă interbelică din fostul cartier evreiesc al Capitalei se vinde cu 890.000 euro pe platforma Storia

O vilă grandioasă în stil neoromânesc, ce datează din prima parte a secolului XX, din cartierul evreiesc, se vinde cu 890.000 euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Casa are o suprafață construită desfășurată de 658 mp dispuși pe 3 niveluri și este situată pe Strada Labirint, în apropiere de Piața Unirii, într-o zonă istorică centrală. Are 9 camere, spațiu în foișorul cu grătar, dar și în curtea de 400 mp. Casa păstrează farmecul autentic al perioadei interbelice, îmbinând elemente decorative rafinate cu un plan funcțional generos, potrivit atât pentru rezidență privată, cât și pentru un sediu de reprezentanță sau activități culturale. Investitorii pasionați de arhitectură și istorie au ocazia de a achiziționa această vilă care are elemente arhitecturale și decorative deosebite: brâu decorativ, bumbi, simbolul funiei împletite, încăperi ample și luminoase cu tavane înalte cu stucaturi

Casa a fost martoră a evoluției orașului din perioada interbelică până în prezent. Este consolidată și complet renovată, și chiar dacă a avut parte de modificări ulterioare, păstrează referințe către trecut. Fațada a fost refacută, dar s-au păstrat elementele decorative, s-a schimbat instalația electrică și sanitară.

Clădirea este impunătoare și are o volumetrie masivă, tipică reședințelor urbane ale burgheziei micului Paris. Fațada clădirii este marcată de un turn poligonal, ferestre arcuite ce păstrează proporțiile originale, decorațiuni florale și brâuri geometrice, elemente tipice stilului neoromânesc. Acoperișul, la origine cu țiglă roșie, cu streașină largă, completează imaginea unei case care a traversat un secol cu demnitate și eleganță. Elementul decorativ al acoperișului, ce sugerează un coif elegant, accentuează stilul eclectic al construcției, cu influențe brâncovenești și orientale.

Interiorul păstrează farmecul epocii prin plafoanele înalte, ușile și ancadramentele originale, dar și prin oglinda din salonul de la intrare, din lemn masiv sculptat manual, în ton cu atmosfera boemă a unei reședințe istorice. Oglinda are monograma proprietarului inițial: S.B.D. Holurile ample, camerele luminoase, scara originală cu fier forjat și finisajele din lemn masiv redau autenticitatea unei locuințe cu suflet, care a fost martora unor vremuri de glorie. Proprietatea este ideală atât pentru reședință, cât și pentru sediu de firmă, boutique-hotel sau centru cultural.

Cele 9 camere sunt înalte și luminoase, cu ușile cu tâmplăria originală. Din holul monumental se intră într-un salon de primire cu oglinda originală de formă hexagonală. În jurul său sunt dispuse radial încă 3 încăperi. Casa are o suprafață de 610 mp, 9 camere, o curte generoasă de 400 mp unde se află și un foișor unde a fost amenajat un grătar și o zonă de luat masa. Poziționată într-o zonă cu acces facil și liniște urbană, casa oferă tot confortul contemporan într-un cadru nobil, încărcat de istorie.

Ascunsă într-una dintre cele mai fermecătoare zone istorice ale Bucureștiului, casa se află pe strada Labirint, o arteră cu nume emblematic, desenată într-un traseu cu 7 onduleuri care păstrează spiritul mahalalei urbane de altădată. Zona, deși în imediata apropiere a centrului orașului, e cunoscută pentru liniștea sa și pentru densitatea ridicată de clădiri cu valoare de patrimoniu. Strada Labirint a fost martora transformărilor sociale și arhitecturale ale capitalei din ultimele două secole, iar astăzi rămâne un loc căutat pentru autenticitate, discreție și farmecul discret al vechii burghezii bucureștene.

Istoria zonei Labirint este strâns conectată de Bucureștiul Evreiesc aflat în proximitatea nodului reprezentat de Hala Traian. La acea vreme, zona era animată de prăvălii și piețe ale negustorilor evrei care s-au remarcat prin determinare și implicare. Prezența evreilor în București este semnalată de timpuriu în documentele vremurilor, încă din secolul al XVI-lea. Această minoritate, comunitatea de evrei sefarzi, provenea din regiunea spaniolă, fugind din calea persecuțiilor de tip religios. Ei s-au așezat în București și au început să desfășoare diverse activități: erau zarafi, medici, creditori. După Unirea Principatelor Române, un nou val de evrei a pătruns în România. De această dată, era vorba despre așa numiții evrei Așkenazi, care veneau din Polonia și țările adiacente. Aceștia s-au alipit comunității de evrei spanioli care locuiau deja în cartierul din București. Evreii și-au pus amprenta asupra dezvoltării Bucureștilor, datorită spiritului burghez și meșteșugăresc pe care îl aduceau culturii noastre. Ei sunt cei care au introdus comerțul ambulant, vânzarea en-gros și numeroase meșteșuguri. Un alt segment al populației de evrei se ocupa cu diverse meserii; erau frizeri, cizmari, tapițeri etc. Viața lor era una aparte. Seara se adunau în ceainării și se delectau cu numeroase cântece religioase evreiești, ce cântau în gramofon. Erau o comunitate compactă și împărtășeau aceleași valori. Zona era presărată cu lăptării și măcelării cu tradiție, iar locuințele evreilor constituiau mici prăvălii sau apartamente.

Azi, pe Strada Labirint, parcă încă se mai simte în aer ceva din acea epocă a Bucureștilor, iar această vilă cu monumentalitatea și arhitectura sa remarcabilă așteaptă să își ducă povestea mai departe.

Materialul face parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul Storia își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză. Acest material a fost realizat în parteneriat cu Ana Rubeli, specialist în patrimoniu și fondator al Asociației Culturale Aici a stat.

Despre Storia

Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX care își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. E locul unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Storia își propune să îi sprijine pe cei care caută locuința potrivită, oferind instrumente și informații valoroase despre piața imobiliară, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate. În 2022, Storia a lansat indexul T.R.A.I., o inițiativă care oferă informații despre traiul în cartierele din România, măsurând standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, densitatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat al imobiliarelor, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte. În 2024, indexul a fost actualizat cu secțiunea „Vocea Cartierelor” în care sunt integrate date subiective despre cartiere, obținute direct de la locuitorii din fiecare zonă evaluată. Oricine dorește să-și evalueze cartierul în care locuiește este invitat să completeze chestionarul de pe trai.storia.ro.

Jun

2025

O vilă interbelică ce i-a aparținut uneia dintre cele mai frumoase femei din România se vinde cu 1.18 milioane de euro pe platforma Storia

O vilă interbelică în stil eclectic, în care a locuit Miss România din anul 1931, una dintre cele mai frumoase femei din țara noastră, se vinde cu 1.180.000 euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul de aproximativ 215 mp este situat pe Bulevardul Mărăști, în apropiere de Arcul de Triumf, într-o zonă ofertantă din nordul Bucureștiului și are 5 camere dispuse pe demisol, parter, etaj și mansardă. Investitorii pasionați de arhitectură și istorie au ocazia de a achiziționa această vilă care a găzduit mai multe personalități din trecutul României.

Aflat pe Bulevardul Mărăști, la câteva minute de Arcul de Triumf și Parcul Herăstrău, imobilul a fost ridicat în 1922 și modernizat în anul 1932 de către unul dintre arhitecții renumiți ai vremii, Haralamb Georgescu. Arhitectul Haralamb H. (Bubi) Georgescu (1908-1977) a fost un cunoscut arhitect interbelic și a fost partener al arhitectului Horia Creangă. Planșeele casei sunt de beton, iar renovarea din 2023 i-a adaptat farmecul istoric confortului contemporan.

Proprietarul inițial a fost Cezar L. Hărjescu, director general în Ministerul Industriei și Comerțului. Casa a fost vândută de Cezar L. Hărjescu către familia Peretz, mai exact către Erastia Peretz. Tatăl Erastiei, Ioan Peretz, era profesor la Universitatea București, director general al Teatrelor, specialist în istoria dreptului românesc și preocupat de influența bizantină asupra vechiului nostru drept.

Erastia Peretz, zisă și Tia, era născută în 1914. A fost Miss România în 1931. În articolul “Miss România 1931” – publicat în revista „Realitatea Ilustrată” – numărul din 11 iunie 1931 era descrisă astfel: „Blondă, cu ochii verzi şi talia înaltă, tânăra aleasă răspândeşte în jurul ei un farmec deosebit, farmecul simplicităţii, al modestiei”.

A debutat în librării cu volumul de proză scurtă „Îmi placi!…” în 1933 (la doar 19 ani). În 1934 i-a fost publicat volumul „Ceai dansant”. Erastia Peretz vorbea franceza, engleza şi germana, unul dintre romanele ei a fost scris în franceză şi a fost editat de o mare casă din Paris. Devenită actriță, îl întâlnise pe Septimiu Sever la teatrul din Sibiu și fuseseră transferați împreună la București, unde s-au căsătorit.

Erastia Peretz și Septimiu Sever au fost un cuplu fascinant din istoria teatrului și a cinematografiei. Septimiu Sever s-a născut în 1926 la Turda și în 1947 a absolvit Academia de Muzică și Artă Dramatică din București. A fost angajat la Teatrul din Sibiu și la teatrul Bulandra din București și a jucat în filme faimoase ale timpului. Ulterior, Septimiu Sever și Erastia Peretz au emigrat în Franța, iar de acolo s-au îndreptat spre Canada.

După emigrare, Septimiu Sever și-a continuat cariera artistică.Până în 2002 a condus Teatrul din Marieville (Quebec) și în același an, în vizită în România, a primit Diploma de Onoare a Teatrului Național din București.

Vila s-a păstrat în formă foarte bună de-a lungul timpului și în prezent este de vânzare pe platforma Storia. Stilul arhitectural în care a fost edificată vila este cel eclectic. Fațada este dominată de un turn care conferă monumentalitate clădirii și de vitraliile ferestrelor de la parter. Gardul vilei este marcat de o feronerie florală care se regăsește și la interior.

La interior s-au păstrat vitraliile, scara cu lei și feroneria originală, corpurile de iluminat, câteva elemente de mobilier și sobele cu motive antropomorfe și vegetale din teracotă ce amintesc de fabrica de la Văcărești. Pereții casetați, ușile cu sticlă și glasvand, parchetul și nișele semi-circulare elegante conferă prestanță vilei. La demisol regăsim camera tehnică și zona de spălătorie. La parter se află livingul cu o înălțime de 3,5m și respectiv 6m cu deschiderea către etaj, spre scară, bucătăria închisă, baia, zona de dining si ieșirea spre terasa exterioară. La etaj și mansardă se afla biroul, dormitoarele, dressing-ul și băile care deservesc dormitoarele. Vila are suprafața construită totală de 215 mp. Terenul are 250 mp, este aerisit și luminos, fiind amenajat ca o zonă discretă de luat masa. Clădirea are certificat energetic clasa A.

Renovarea imobilului din 2023 a fost coordonată de un arhitect specializat cu scopul conservării elementelor originale de mare valoare ale casei: sobele, candelabrele, parchetul din lemn masiv și ferestrele cu vitralii. Proiectul a inclus refacerea fațadei și a acoperișului și o renovare de interior completă, atât a instalațiilor electrice și sanitare, cât și a pereților, parchetului și pardoselii din piatra sintetizată natural pe bază de granit. Vila dispune de un garaj alături de care se află încă două locuri de parcare.

Materialul face parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză. Acest material a fost realizat în parteneriat cu Ana Rubeli – storyteller cultural și fondator al Asociației Culturale Aici a stat.

Despre Storia

Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX care își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. E locul unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Storia își propune să îi sprijine pe cei care caută locuința potrivită, oferind instrumente și informații valoroase despre piața imobiliară, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. În 2022, Storia a lansat indexul T.R.A.I., o inițiativă care oferă informații despre traiul în cartierele din România, măsurând standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, densitatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat al imobiliarelor, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte. În 2024, indexul a fost actualizat cu secțiunea „Vocea Cartierelor” în care sunt integrate date subiective despre cartiere, obținute direct de la locuitorii din fiecare zonă evaluată. Oricine dorește să-și evalueze cartierul în care locuiește este invitat să completeze chestionarul de pe trai.storia.ro.

May

2025

Un apartament într-o vilă de patrimoniu de acum 100 de ani

Un apartament într-o vilă în stil neoromânesc, ce datează din prima parte a secolului XX din cartierul evreiesc, se vinde cu 550.000 euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Apartamentul de aproximativ 200 mp este la parterul vilei situate pe Strada Dr. Burghelea, în apropiere de Hala Traian, într-o zonă istorică centrală, cu aer boem și ambasade. Are 5 camere, având în plus spațiu în garaj și la subsol. Investitorii pasionați de arhitectură și istorie au ocazia de a achiziționa acestapartament remarcabil care are elemente arhitecturale și decorative deosebite: stucaturi cu foiță aurită, o sobă din ceramică de Meissen, tavane înalte cu stucaturi și încăperi ample și luminoase.

Construită în stil neoromânesc, casa a fost martoră a evoluției orașului premodern către contemporaneitate. Conform Listei Monumentelor Istorice din București, vila este clasificată drept monument istoric cu codul B-II-m-B-18256, ceea ce indică recunoașterea oficială a valorii istorice și arhitecturale a clădirii. Aici a locuit la 1911 dr. Georgescu, iar la 1950 Georgescu Viorica, cel mai probabil moștenitoarea sa, care deținea la vremea aceea 9 apartamente în această clădire. În cadastrul de la 1911 proprietatea avea adresa Strada Grațioasă numărul 15, o adresă cu o rezonanță elegantă din cartierul evreiesc. Cadastrul indică faptul că vila și-a păstrat amprenta la sol încă din 1911, chiar dacă a avut parte de modificări ulterioare.

Clădirea are o compoziție simetrică, impunătoare, tipică reședințelor urbane ale burgheziei micului Paris.

Cele 5 camere sunt înalte și luminoase. Din holul monumental sunt dispuse radial încă 3 încăperi. Livingul de 30 mp este spectaculos și se poate extinde cu altă cameră de 24 mp de care este separată printr-un glasvand elegant. Apartamentul are o suprafață de 200mp, o terasă de 25 mp către curte, un garaj de 20 mp și două boxe însumând 29 mp.

Elementul dominant este turnul de colț, semicircular, cu balcoane etajate și decorație bogată, ceea ce sugerează o intenție de monumentalitate. Acoperișul înalt, cu streșini late și ferestre mici, indică de asemenea influențe neoromânești. Benzile decorative dintre etaje sunt ornamentate cu motive florale (vrejul de dovleac împletit) și geometrice (motivul funiei) reliefate, detalii comune în arhitectura neoromânească.

Ferestrele arcuite, încadrarea lor cu relief și ancadramente din tencuială profilată indică o influență Beaux-Arts franceză, preluată și adaptată în stil local. Frontonul turnului rotund, cu pilaștri și arcade fine, adaugă un element de rafinament care subliniază importanța acestui colț al clădirii. Fațada este finisată cu similipiatră, specifică epocii. Ferestrele păstrează proporțiile originale, iar feroneria balconului și a gardului sunt cele originale.

La interior s-au păstrat numeroase elemente originale. Remarcabile sunt uşile cu cristal, soba din ceramică de Meissen cu elemente florale și acrotere aurii, stucaturile tavanelor. Apartamentul este o reşedinţă somptuoasă, restaurată cu foiță aurită. Bijutieri, doctori, ceasornicari, bancheri, aceștia erau reprezentanții elitelor evreiești care au format și au locuit în acest cartier fermecător. I. Peltz scria în volumul „Calea Văcăreşti”, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1962, în timpul Primului Război Mondial, astfel: „Ocupau case mari cu grădini înconjurând ziduri curate. Aveau guvernante la copiii lor nemţiţi şi franţuziţi. Plecau vara la Karlsbad sau la Vichy. Unii îşi instalaseră magazinele în plină inimă a oraşului.” Dacă inițial adresa casei era legată de strada Grațioasă, astăzi ea este poziționată pe Strada Dr. Burghelea, care a fost formată după 1911, după data construcției casei, conform cadastrului și a istoricului nomenclatorului stradal din București. Artera reuneşte astăzi 10 clădiri cu statut de monument istoric și are o atmosferă aristocrată.

Materialul face parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză. Acest material a fost realizat în parteneriat cu Ana Rubeli, specialist în patrimoniu și fondator al Asociației Culturale Aici a stat.

***

Despre Storia

Nov

2024

Cele mai spectaculoase 10 biblioteci din România

#Aiciastat cartea, biblioteca, cunoașterea. Nu putem vorbi despre patrimoniu, fără să atingem subiectul cărților, aliatele noastre în demersul de promovare a culturii și a educației. Așa că aș vrea să scriu despre cele mai spectaculoase 10 biblioteci din România, biblioteci care m-au impresionat, fără să creez o listă exhaustivă. Cu siguranță mai sunt multe de văzut de acum înainte, și abia aștept să le descopăr. Fiecare loc m-a marcat din perspectiva stării sufletești de la momentul vizitării lui, și nu vreau să fac un clasament. Cărțile trebuie citite cu intensitate, cu introspecție, cu atenție și cu migală. Cărțile au putere și emoție. Cărțile pot să răscolească și pot să provoace. Iar spațiile care le găzduiesc, fie ele publice sau private, au o dublă energie: valoarea lor arhitecturală este dublată de valoarea de cunoaștere pe care o gpzduiesc prin filele cărților lor. Iată cum încerc să scot la lumină bibliotecile care mi-au rămas în minte de-a lungul timpului.

1. Biblioteca Universității Tehnice ‘Gheorghe Asachi’ din Iași

Universitatea tehnică Gheorghe Asachi din Iași a fost proiectată de către arhitectul elvețian Louis Blanc, fiind o clădire impunătoare construită în 1860 la iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Biblioteca a început prin schițele lui Petru Poni, care era profesor de chimie la Universitatea din Iași. Blanc a preferat să se abată de la sugestiile lui Petru Poni, inundând sala de lumină, și cu siguranță i-a ieșit o frumusețe. Printr-o minune a scăpat biblioteca în timpul bombardamentele sovietice asupra Iașiului din Al Doilea Război Mondial. Astăzi are în jur de 500.000 de volume. Biblioteca este deschisă studenților și vizitatorilor curioși de luni până vineri, între 8:00-14:00, și se organizează de asemenea tururi ghidate. Fotografie din decembrie 2018, o vizită memorabilă cu ocazia Centenarului.

2. Biblioteca Muzeului de Artă Apuseană Medievală 'Dumitru Furnică-MInovici'

Dumitru Furnică-Minovici a fost un colecționar pătimaș, și și-a construit această casă în stil Tudor special pentru a-și adăposti colecția. El a adus biblioteca din lemn de nuc masiv cu coloane corintice lucrate de mână tocmai din castelul Weilburg de lângă Viena. Se pare că provine din secolul al XVIII-lea, iar salonul a fost special conceput ca să încapă biblioteca în el. Biblioteca aceasta deține aproximativ 2000 de volume valoroase legate în piele, iar scaunele din salon sunt tapisate în manufactura Aubusson. Muzeul a ajuns în proprietatea Academiei Române fiind donat de fondatori, la sugestia lui Petru Groza, pentru a nu fi rechiziționat și devastat. Aici s-au filmat numeroase emisiuni culturale, printre care ‘Înapoi la argument’, a lui Horia Roman Patapievici. Fotografie făcută în februarie 2019.

3. Biblioteca de la Cincșor

Biblioteca aceasta este un loc special amenajat în casa parohială a bisericii fortificate din Cincșor, renovată și transformată într-o minunată casă de oaspeți, care îmbie la relaxare. Pe lângă bibliotecă, m-a impresionat aici și orga adusă la Cincșor de către Samuel Matz Birthalm și datată din anul 1805, fiind una dintre cele mai faimoase orgi din Transilvania. Casa parohială se pare că a fost construită înainte de 1600 și după restaurare a ajuns o adevărată bijuterie arhitectonică, cu fresce de renaștere transilvăneană. Carmen Schuster este cea care a învestit suflet în restaurarea întregului ansamblu, ea având origini săsești. S-a născut la Cincșor, e emigrat în Germania în anii ’80, și s-a întors în 2000. Am depănat multe povești împreună cu ea și cu soțul ei Michael, pasionat de istorie, în minunata bibliotecă, în fața șemineului, în februarie 2017.

4. Sala Profesorilor din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

Sala Profesorilor din cadrul Bibiliotecii Central Universitare este parte din Fundația Universitară Regele Carol I, proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau. Din păcate, în timpul Revoluției din 1989, clădirea a fost incendiată și astfel au fost distruse peste 500.000 de volume, hărți rare, manuscrise (ale lui Eminescu, Maiorescu, Caragiale, Coșbuc, Blaga, Eliade). După 1990, sub egida UNESCO, a început reconstrucția și repopularea bibliotecii. Biblioteca este deschisă doctoranzilor și cercetătorilor, dar se poate vizita cu ocazia tururilor ghidate. Fotografie făcută în februarie 2020, într-un tur organizat de Asociația Istoria Artei.

5. Biblioteca din cadrul Muzeului 'George și Maria Severeanu'

George Severeanu, pe lângă meseria de doctor radiolog pe care o practica la rang de excelență, a avut de asemenea pasiunea de a colecționa obiecte valoroase. Biblioteca din cadrul Muzeului George și Maria Severeanu, în spatele biroului ornat cu piele de Cordoba, este unul dintre numeroasele obiecte de colecție pe care le-am descoperit în pitorescul muzeu de pe strada Henri Coandă. Severeanu a fost în special pasionat de numismatică și cărți. El a fost și primul director al Bibliotecii Municipale Bucureşti (și chiar primul donator). Fotografie făcută în cadrul unui tur ghidat în noiembrie 2018 cu Cronicari digitali.

6. Biblioteca Regelui Ferdinand de la Cotroceni

Biblioteca etajată din cadrul cabinetului de lucru al Regelui Ferdinand de la Cotroceni este sculptată din lemn de ulm, în stilul neorenașterii franceze (dulăpioarele sunt decorate cu motive specifice: cu mascheroni, blazoane, ghirlande florale, lire). Galeria etajată este mărginită de o balustradă frumoasă traforată. Biblioteca și astăzi conține foarte multe cărți care i-au aparținut Regelui Ferdinand, mai ales cărți de botanică (pasiunea lui). I.G. Duca a scris în volumul „Amintiri politice” că Ferdinand se ocupa de botanică „cu patima unui savant și priceperea unui specialist”.

7. Biblioteca din Casa Memorială Ion Minulescu

Biblioteca intimă din biroul lui Minulescu mi-a atras atenția când am ajuns de Noaptea Muzeelor în mai 2019 la Casa Memorială Ion Minulescu și Claudia Millian, un apartament șic din Blocul Profesorilor din Cotroceni. Poveștile muzeologului Adrian David ne-au cucerit: știe povestea fiecărui lucrușor din muzeu. Apartamentul a fost achiziționat de familia Minulescu în 1934. În timpul comunismului Minulescu a organizat aici un fel de pseudo-muzeu, cu program doar duminica, astfel încât să se asigure că își va păstra neatins apartamentul. În 1991, Mioara Laurenția Minulescu, fiica lui, artist plastic, a lăsat apartamentul și patrimoniul aflat în el, prin testament, Muzeului Național al Literaturii Române. Colecția este foarte bogată și conține documente literare, scrisori, manuscrise, fotografii inedite și multe tablouri și sculpturi. Printre semnatarii operelor de artă aflate aici se numără chiar prieteni cu poetul, Alexandru Ciucurencu, Margareta Sterian, Henri Catargi, Iosif Iser, Victor Brauner, Camil Ressu, Cecilia Cuțescu Storck, M. H. Maxy, sau Oscar Han.

8. Corpul Boema din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

Corpul Boema din cadrul Bibiliotecii Central Universitare (cel mai nou și mai modern dintre cele 3 corpuri), cu tavan vitrat și grădină interioară este accesibil publicului pe bază de legitimație de acces. Aici mi-am petrecut multe ore frumoase printre cărți și documente vechi în perioada facultății, fascinată de liniștea și lumina care inundă din plin etajele. Fotografie făcută în februarie 2020, într-un tur organizat de Asociația Istoria Artei.

9. Biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române

Biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române din cadrul Vilei Bosianu are însemne masonice și este plină cu 11.000 de volume de astronomie. Despre bibliotecă și povestea Vilei Bosianu am mai scris aici. Fotografie făcută în martie 2024, cu ocazia unui tur privat organizat de istoricul Sorin Marin.

10. Biblioteca digitală din Casa memorială Anton Pann

Biblioteca digitală din cadrul Casei memoriale Anton Pann m-a cucerit datorită conceptului inedit. Casa memorială a fost inaugurată acum un an jumătate, și este organizată în prima și singura casă unde Anton Pann a locuit fără chirie. El a cumpărat casa și curtea la 20 februarie 1848, în proximitatea Bisericii Sfântul Stelian-Lucaci, în a cărei strană a cântat Anton Pann. Casa avea o curte largă unde el și-a amenajat tipografia. Aici a scris el ‘Nezdrăveniile lui Nastratin Hogea’. Muzeul are instalații interactive și animații (portretizarea Năzdrăvăniilor lui Nastratin Hogea este savuroasă), conținând inclusiv o arhivă de sunete, partituri și piese muzicale compuse de Anton Pann. Fotografie făcută în mai 2019.

11. Locul de Onoare - Biblioteca Facultății de Litere din Cadrul Universității București

Biblioteca Facultății de Litere este una dintre cele mai spectaculoase încăperi din Palatul Universității din București. Este situată în aripa laterală care a fost ridicată între 1912-1926 după planurile arh. Nicolae Ghica-Budești.

Istoricul instituției pornește la 1892 când a fost înființată prima bibliotecă de specialitate “pentru ajutorarea studiului studenţilor” la Facultatea de Litere şi Filosofie, mai precis la Catedra de limbi slave. Apoi în 1907 s-a deschis Biblioteca Facultăţii cu publicaţii din toate domeniile umaniste.

Facultatea de Litere şi Filosofie s-a mutat în noul corp al Universitatii din str. Edgar Quinet în 1927, când biblioteca a fost reorganizată sub îndrumarea bibliotecarului N. Georgescu-Tistu după indicaţiile profesorului Ioan Bianu, decanul facultăţii.

Atât din punct de vedere arhitectural cât și din perspectiva fondului de carte biblioteca este extrem de valoroasă. Pereții sunt tapetați cu lambriuri și rafturi de lemn pline de cărți. Să știți că s-a păstrat o mare parte din mobilierul original, despre care se spune ca provine din lemnul bârnelor folosit la “podirea” Podului Mogoșoaiei. Inedit: la cea mai recentă renovare din 2010 s-a păstrat scripetele de la etajul bibliotecii – foto 7. Personalităţi marcante ale culturii româneşti precum Titu Maiorescu, Ovid Densuşianu, Al. Rosetti au înzestrat biblioteca cu titluri din colecțiile personale, sporind valoarea fondului bibliotecii.

Biblioteca face parte din rețeaua de 15 biblioteci filiale specializate care funcționează în cadrul facultăților din Universitatea din București din București, integrate organizatoric și profesional în Biblioteca Centrala Universitara Carol I.Fotografie făcută în septembrie 2021.

Oct

2024

Amintiri de pe Principatele Unite

Am cunoscut-o pe doamna A.P. virtual, întro casetuță dreptunghiulară de pe Instagram, datorită unui mesaj providențial pe care dumneaei mi l-a trimis. Totul a pornit de la cartea “Mahalale de patrimoniu” pe care am publicat-o recent la Editura Vremea. Datorită doamnei A.P. am simțit încă o dată puterea comunității #Aiciastat. Să vă explic de ce. Imediat după lansarea cărții la Bookfest, doamna A.P. mi-a scris că și-ar dori cartea pentru că îi trezește amintiri din copilărie, originile sale fiind chiar de-aici, de la granița dintre cele două mahalale pe care le evoc în carte, Sfânta Ecaterina și Flămânda. Doamna A.P. nu mai locuiește de mulți ani în România, s-a mutat în San Antonio, Texas, însă păstrează țara noastră în suflet. După câteva vorbe calde, am reușit să îi expediez cartea la mama sa, la Târgu Mureș, unde urma din fericire și doamna A.P. să ajungă în iunie. După ce a ajuns cartea în mâinile sale, a început o poveste emoționantă care s-a derulat pe parcursul mai multor luni, timp în care am trecut amândouă prin pierderi, dureri, recuperări, reuniri și speranțe. Totul a început cu această frază în căsuța mea poștală virtuală din Instagram:

Abia aștept să mă apuc de citit… doar răsfoind și multe amintiri m-au năpădit…. La Croitorul Tache, unde ne opream să vorbim cu nea Tache, unde soțul meu și-a făcut costumul pentru nuntă. La plimbările pe Bibescu Vodă, [unde] era cândva o covrigărie la Dealul Mitropoliei, scurtătura spre casă prin față pe la Teologie și Biserica Sf Ecaterina…

Aș fi vrut să călătoresc chiar atunci, pe loc în mahalaua de atunci, pe când croitoria lui Tache (azi înlocuită de o cafenea de specialitate) încă mai funcționa, pe când erau mai puține mașini și mai multe clipe de liniște și introspecție. Așa că am îndrăznit să o rog să îmi scrie amintirile sale despre cartier, despre stradă, despre casă. Am rugat-o să caute și câteva fotografii de atunci. Mi-aș fi dorit să îmi imaginez cu ochii sufletului piatra cubică de atunci, bordurile de bazalt, copacii care mărgineau strada și ornamentele caselor care încă nu își trăiau suferința profundă de astăzi. Mi-a trimis 3 mailuri, am simțit cum schițăm împreună un roman în foileton și simțeam la venirea fiecărui nou email o emoție teribilă. Primeam emailul dar îl lăsam necitit o perioadă mai lungă, ca să pot să prelungesc intensitatea sentimentului.

Așa îmi imaginez că se simțeau pe la 1913 cititorii lui Gustav Meyrink când intrau în posesia noilor capitole în foileton din proaspătul “Golem”. Scris între 1907 și 1914 și publicat pentru prima dată în foileton din decembrie 1913 până în august 1914 în revista “Die Weißen Blätter”, Golemul a fost publicat în formă de carte în 1915 de Kurt Wolff, Leipzig. Acum am privilegiul de a avea în bibliotecă Golemul lui Gustav Meyrink ilustrat de litografiile lui Ștefan Câlția, nu a trebuit să aștept derularea unei povești a restauratorului de artă, dar îmi construiesc propriile povești și propriile așteptări.

Așa că povestea pe care urmează să o citiți este rodul amintirilor doamnei A.P. în care eu am intervenit minimal și doar cu scopul de a vă face lectura mai cursivă. Vă doresc o călătorie plăcută în timp, cel puțin la fel de plăcută precum a fost pentru mine.

M-am născut, am locuit și am crescut pe strada Principatele Unite, la numărul 4. Pe vremea aceea, casa, clădirea din spate și curtea arătau cu totul altfel decât acum.

De când am început să păstrez memorii, casa principală era împarțiță în două apartamente, practic, iar în clădirea înaltă din spatele curții erau mai multe apartamente, cu mai multe familii locuind acolo.

Nu aș putea spune prea multe despre proprietarii originali ai casei sau ai clădirii din spate, înainte de venirea părinților mei la București.

Părinții mei, tineri căsătoriți, cu un copil mic (sora mea) și doi bătrâni (părinții tatălui meu), locuiau cu chirie într-o cameră din partea casei principale, având în comun bucataria din partea casei noastre și baia din partea cealaltă a casei. Asta se întâmpla în anii 1953-55, daca nu ma înșel. Cu timpiul mutindu-se celealte 2 familii care locuiau in 2 camera, părinților mei le-au fost dat spre chirie si aceastea. Cele 2 aprtamente, partea din față a casei si cea din spate, au fost separate, cei din fata raminind cu baia originala, si părinții mei, cu bucataria originală.

Bucataria noastra avea o frumoasă soba de metal, care ma fascina mereu. Parte ruginita, parte inca cu stralucirea bronzului vopsit, era o sursa de caldura in bucatarie. Hota inalta, deasupra aragazului, imi părea mereu un turn de scapare, de a zbura spre ceruri înalte.

Intrarea noastra era prin spatele casei, se intra într-un hol mic, la stânga era bucătaria, și dupa se deschidea un holișor lung, cu camere si baia de o parte și de alta a acestui hol. Usa de la hol era o minunatie mica, geamuri multe, incadrate in rame de lemn. Pe holul îngust era un superb mozaic, creat cu bucățele mici, albe, negre, galbene, nu-mi amintesc exact de desen. Promit sa caut prin albumul de poze și să vă trimit tot ce găsesc. Camera parinților mei era la dreapta, avea o usa cu geamuri asemănătoare cu cea de la capătul holuui. Celelate două camere aveau superbe sticle cu desene șlefuite, berze inalte, lebede, nu-mi amintesc prea bine. Știu ca erau superbe (sper ca mai exista)... Una dintre aceste camere a fost camera mea, după ce s-a mutat sora mea, și cealaltă era sufrageria. Aceste două camere dădeau spre curte și aveau jaluzele de lemn, care se ridicau.

În sufragerie, cam în mijlocul ei, probabil unde era original amplasata masa, era un mic capac in parchet (superb parchet in toate camerele), care se rotea si dezvăluia ceea ce a fost cândva poate o sonerie. Cred ca era conectata la bucătarie, probabil un semnal discret pentru când trebuiau aduse bucatele.

Doamna A.P. a revenit pe meleagurile noastre în câteva călătorii ce s-au dovedit a avea un rol de acupunctură a istoriei personale. A avut anumite trăiri pe care a dorit să le împărtășească:

În călătoria din această vară [n.r. 2024] am fost însoțiți de fiica noastră și nepotul nostru, pe jumătate român. Fiica noastră, Nastasia, și-a dorit mult să trecem pe unde a copilarit. Avea doar 2 ani când am plecat din țară, dar verile la bunici și-au lăsat amprenta în memoria ei.

Jul

2024

Top 10 clădiri Art Nouveau din Oradea

Oradea, supranumit adesea “cel mai frumos oraș din România” are o bogată tradiție culturală și arhitecturală, fiind cunoscut mai ales pentru varietatea sa de clădiri în stil Secession, un curent al mișcării Art Nouveau. De altfel, Oradea este singurul oraș din România care face parte din Réseau Art Nouveau Network, rețeaua de cooperare la nivel european inițiată în Belgia în 1999 care are ca obiectve protejarea, schimbul de experiență și promovarea acestei mișcări. Și spun intenționat “mișcare” Art Nouveau, și nu stil, deoarece m-a convins prelegerea lui Deodáth Zuh cu ocazia zilei că Art Nouveau a fost mai degrabă o mișcare, nu un stil. Această mișcare arhitecturală, populară la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, este caracterizată predominant prin linii curbe, forme organice și decoruri elaborate.

Art Nouveau reprezintă o arhitectură modernă (deși nu era încă modernistă la vremea aceea) și a avut mai multe curente/ ramuri în funcție de țările care au adoptat această mișcare:

– una dintre ramurile “Art Nouveau” pornește de la “La Vie Nouveau” – viața nouă. Terminologia “Art Nouveau” a intrat rapid în țările francofone, inclusiv în România, în Olanda (Niuwe Kunst) și în Marea Britanie (New Style);

– altă ramură a fost cea florală – Stile Liberty, Stile Floreale, Lilienstil (care are la bază floarea de crin);

– o altă ramură se bazează mai degrabă pe caracteristica de a fi distins prin separare, numindu-se astfel Jugendstil, stilul tânăr (Finlanda), Sezession (în Germania, Bavaria), Secession, Wiener Secession (în Austria), Szecesszió, Secese, Secesja(HU/CZ/PL);

– o ultima caracteristică a dus la denominarea stilului modern – Modern Style (în Marea Britanie)/ Modernismo (în Spania)/ Модерн (în Rusia).

Conform dr. Zuh, profesor asociat la Universitatea Eszterházy Károly Katolikus Egyetem, Art Nouveau sau oricare dintre tendințele paralele ale protomoderismului din arta Europeană se distinge prin 3 caracteristici:

1. are preferințe stilistice convergente, dar niciodata comune bazate pe aproximativ trei principii de bază:

a) se bazează pe progresul tehnic (se folosește de sticlă, vitralii, de fier, beton, cărămidă aparentă),

b) include elemente naturale, organice (din care și omul face parte, de aceea vom vedea reprezentări ale chipului uman adesea în Art Nouveau, spre exemplu muzele, discobolul la Casa Darvas la Roche, Sisif),

c) include elemente de artă populară, de folclor, făcând referire la cultele și culturile primitive (primordiale, neatinse de civilizația industrială) – cumva contradictoriu cu punctul a);

2. a contribuit la tendințele de reînnoire socială reflectate în mai multe forme de artă totală;

3. reînnoirea socială nu a fost contradictorie cu tendințele de afirmare a identității nationale (desi identitățile naționale sunt uneori într-o stare intens de concurență).

Dacă teoretizăm puțin mai mult, Frigyes Spiegel, un mare arhitect promotor al mișcării Art Nouveau, spunea că: “Naturalismul nu poate fi scopul artelor, acesteia fiindu-i necesar exprimarea gândurilor inteligenței lăuntrice umane”. Practic asta arată că mișcarea Art Nouveau a venit mai degrabă ca un răspuns la psihologia umană: arhitectura ce are la bază o simbolistică puternică și elemente organice preluate din natură are darul de a îți oferi o stare de bine, de a te face eminamente fericit. Frigyes Spiegel (1866-1933) a fost un artist complex, cu preocupări în diverse domenii: arhitectură, amenajări interioare, arte aplicate, bijuterii, faimos pentru faptul că a proiectat la Budapesta primul imobil cu fațadă decorată în manieră Art Nouveau, Casa Lindenbaum (1896-1897). El a avut o concepție modernă pentru vremurile sale privind organizarea spațiului interior al imobilelor și locuințelor. Clădirile proiectate de else află la Budapesta, Debrecen, Szeged, Novi Sad, Cluj-Napoca (Teatrul de Vară – astăzi Opera Maghiară, 1909-1910). La Oradea, Spiegel a proiectat numeorase edificii ce se subscriu mișcării Art Nouveau: Casa Sonnenfeld (1898-1899); Casa Konrád (1909-1910); Casa Lajos Veiszlovits (1910-1911); Palatul Sonnenfeld (1911-1912); Casa Markovits-Mathéser (1911).

Vă las mai jos zece dintre cele mai reprezentative clădiri Art Nouveau din Oradea care mi-au rămas mie în suflet după ce am participat la Ziua Mondială Art Nouveau. Desigur că vă ofer și câteva informații, pe scurt, despre istoria lor, arhitecți și proprietari, iar dacă vreți să aflați muuuult mai multe lucruri interesante, vă recomand să vizitați paginile https://www.oradeaheritage.ro/ (unde documentația istorică și arhitecturală este excepțională) și https://www.visitoradea.com/ unde veți descoperi recomandări de călătorie și elemente inedite care vă vor ajută să vă planificați o vacanță de vis în acest oras minunat.

1. Palatul Vulturul Negru

Una dintre cele mai emblematice clădiri din Oradea, Palatul Vulturul Negru, a fost construit între 1907 și 1908. Pe amplasamentul clădirii actuale exista, la 1714, un local cu parter, hanul „Vulturul” sau „Berăria orașului”. La început a fost o clădire mică cu trei încăperi în care a funcționat și Primăria Orașului până la 1861. În anul 1807 a fost reconstruit, extins și supraetajat, iar după o altă modificare, din anul 1835, a devenit un hotel important din oraș: Hotel Vulturul. În 1903 primăria a hotărât să lanseze un concurs de proiecte pentru reconstruirea Hotelului Vulturul, dar a abandonat proiectul considerând că nu rentează să construiască “Vulturul Negru” din cauza costurilor mari de construcţie, şi a decis să vândă terenul şi clădirile existente.

Cei care au cumpărat proprietatea în 1906 au fost dr. Ede Kurländer şi dr. Emil Adorján, doi avocați, anteprenori, gazetari de seamă. Emil Adorján (1873, Oradea-1944, Matthausen, Austria) a fost un avocat, antreprenor de succes, scriitor, jurnalist, promotor al stenografiei, prieten apropiat al poetului Ady Endre. A publicat în ziarele locale sub numele Leander (Leandru). Ede Kenéz-Kurländer (1870 Oradea-1952, Budapesta), avocat, bancher, publicist, editorul cotidianului Sâmbăta de la Budapesta. Cei doi au preluat proiectul câștigător la concursul primăriei realizat de faimoșii arhitecți Komor Marcell și Jakab Dezső și l-au pus în practică cu ajutorul arhitectului Ferenc Sztarill (1859-1943) ca antreperenor al clădirii. Atunci când băncile au urcat dobânzile extrem de mult și accesarea creditelor a devenit complicată, Ede Kurländer şi Emil Adorján și-au deschis propria lor bancă, Banca Maghiară, în perioada interbelică cunoscută ca Banca Industrială.

Palatul adăpostește astăzi birouri, magazine, restaurante și pub-ul. În trecut găzduia un hotel și un cinematograf foarte iubit de orădeni ce urmează să fie restaurat. Pasajul său acoperit cu sticlă colorată ce portretizează chiar un vultur negru este una dintre atracțiile principale ale orașului, iar unul dintre vitralii s-a păstrat încă de la 1909, fiind execut de atelierul orădean Neumann K (celălalt fiind refăcut în cadrul procesului de restaurare). Clădirea a fost comandată de antreprenorul local Dr. Adorján Emil și reprezintă un simbol al prosperității economice din acea perioadă.

2. Casa Darvas-La Roche

Casa Darvas-La Roche, situată pe strada Iosif Vulcan, este una dintre cele mai bine conservate clădiri Art Nouveau din Oradea. Construită între 1909 și 1912, clădirea a fost proiectată de frații arhitecți József Vágó și László Vágó pentru familia Darvas și La Roche. Stilul său este caracterizat prin motive florale și fațade decorate cu mozaicuri colorate. În prezent, clădirea găzduiește un muzeu dedicat stilului Art Nouveau, singurul de acest fel din țară și care face cinste Oradiei.

3. Palatul Moskovits – Adolf și Fiii

Palatul Moskovits – Adolf și Fiii, proiectat de arhitecţii Vágo Laszlo şi Vágo Jozsef în 1912 oferă o notă aparte în ansamblul urbanistic al Pieţei Unirii prin austeritatea sa rafinat geometrică. Imobilul a fost construit în două etape, așa că desenul faţadelor, deşi unitar, este totuși diferit ca distribuţie a accentelor. Faţada reprezintă marca de stil a fraţilor Vágo, având o muzicalitate cu ferestre dreptunghiulare cu colţuri rotunjite. Avem de-a face cu un Secession mult mai sobru cu accentele celor două bovindouri convexe care sparg liniaritatea de la nivelul streşinii, fiind terminate în nişte atice triunghiulare. Este inedit decorul cu plăcuțe ceramice și friza continuă plasată sub cornişă executată în tehnica sgraffitto.

4. Casa Poynár

Casa Poynár, amplasată la intersecţia Pieţei Regele Ferdinand I (Piața Bémer) cu strada Grigorescu (Mészáros), este unul dintre palatele proiectate și construite în stil secession la începutul secolului al XX-lea, anul 1907, finalizată în anul 1911, de către cunoscutul arhitect orădean, Ferenc Sztarill. Clădirea a fost proprietatea familiei Poynár, făcea parte din consiliul orășenesc și conducea depozitul de tutun (monopol de stat) de la Oradea. Comanditarul imobilului, Ioan Poynár, de origine macedoromână, făcea parte din compania negustorilor greci macedoromâni de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Stilul său distinctiv Art Nouveau se remarcă prin utilizarea feroneriei decorative și a formelor unduite ale acoperişului şi turnului de colţ.

5. Palatul Stern

Construit între 1909 și 1910, Palatul Stern a fost proiectat pentru familia Stern de arhitecţii Komor Marcell şi Jakab Dezső, renumiții arhitecti ce au proiectat şi palatul “Vulturul Negru” (da da, tot ei!). Lucrările au fost finalizate în anul 1909, oferind orădenilor un model de arhitectură funcţională, în armonie cu mediul natural. Situată pe strada Republicii, clădirea este recunoscută pentru fațada sa elaborată și pentru arcadele sale elegante cu muchii blând îndulcite de arabescul unor acolade. Banda florală de sub cornişa circulară a volumului rotunjit al colţului trimite la nivel stilistic către un limbaj decorativ al fecundităţii şi eflorescenţei. Palatul a fost recent renovat și funcționează ca spațiu pentru birouri și locuințe.

6. Palatul Moskovits-Miksa

Palatul Moskovits-Miksa, situat pe strada Republicii, a fost construit între 1904-1905, a fost comandat de industriașul Moskovits Miksa și se distinge prin detaliile sale arhitecturale rafinate și fațada decorată cu stucaturi și mozaicuri. Inginerul Moskovits Miksa a locuit în noul imobil. Familia Moskovits deținea la începutul secolului al XX-lea una dintre cele mai importante întreprinderi din Oradea: Fabrica de spirt, drojdie, rom, lichior și chimicale Moskovits Mór și fiul. Produsele lor au avut piață de desfacere în Serbia și Austria. La începutul secolului au realizat și distribuit, cu acordul episcopului romano-catolic de atunci, Laurențiu Schlauch, o băutură specială, exotică Lichorul „Lotus”, obținută din Nimphaea Lothus Thermalis de la Băile Episcopale (azi Băile 1 Mai). Lichiorul, numit și „băutura de masă a înaltei societăți”, a fost pus în vânzare numai în anumite prăvălii și cofetării. Chiar și poetul Ady Endre în anul 1906 i-a dedicat câteva rânduri („Lotusul moare”). La structura de rezistenţă a palatului s-au utilizat pentru prima dată în Oradea plăci cu nervuri din beton armat (de tip Hennebique), structura de rezistenţă fiind proiectată de profesorul universitar ing. Zielinszky Szilárd din Budapesta.

Palatul este o nouă mostră de secession de sorginte germană al lui Rimanóczy, secession münchenez, aşa-numitul Lilienstil. Caracteristicile vegetalo-simbolice ale Lilienstilului sunt vizibile la decorațiunea balconului din colț: motivul central se compune dintr-un cap de femeie într-un hățiș de ramuri, frunze și flori. Motivele laterale sunt alcătuite din câte un copac cu trunchiul noduros lipit de zid, ce începe jos, la nivelul balconului, și-și desface ramurile desfrunzite ce par coarne de cerb. Lângă capul de femeie, în stânga, se distinge un compas cu un echer dedesubt şi o roată zimţată. În partea dreaptă se găseşte sceptrul lui Mercur, simbol al comerţului, o mână şi o nicovală.

7. Casa Adorján I

Cele două clădiri cunoscute sub numele de Casele Adorján sunt primele edificii din Oradea ale arhitecţilor Komor Marcell şi Jakab Dezső (sper că ii mai țineți minte de la Palatului Vulturului Negru și Palatul Stern). Atreprenorul ambelor clădiri a fost Sztarill Ferenc. În casa așa-numită Adorján I, Adorján Emil (da, unul dintre proprietarii Complexului Vulturului Negru, iată cum se leagă lucrurile!) şi-a avut locuinţa şi biroul de avocatură. Clădirea este caracterizată prin fațadele sale simetrice cu butoni florali și o amplă decorațiune vegetală. În prezent, clădirea adăpostește birouri și locuințe.

8. Palatul Apollo

Palatul Apollo a fost construit în 1912 și proiectat de arhitectul Rimanóczy Kálmán junior. Locul unde se află, și anume intersecția străzilor Republicii (Fő utca) și Mihai Eminescu (Szaniszló utca), nu trebuie sa lipsească din plimbarea voastră prin Oradea. Zona este marcată de trei clădiri de mari dimensiuni, ridicate în perioada 1900-1914 în stilul secession: Palatul Stern, Palatul Moskovits Miksa și Palatul Apollo. În secolul al XIX-lea exista aici un han cu numele Apollo. În anul 1910, Consiliul Orășenesc a dorit să valorifice terenul și a hotărât ca pe acel amplasament să fie ridicat un nou imobil. Acesta a fost singurul imobil de raport ridicat la inițiativă publică, toate celelalte imobile de raport construite la începutul secolului al XX-lea fiind proprietăți private.

În 1911 Kálmán Rimanóczy junior a prezentat proiectul, iar serviciul tehnic și comisiile au propus municipalității să facă o licitație pentru ridicarea clădirii. În martie 1912 s-a ținut licitația, iar Kálmán Rimanóczy junior a și câștigat-o, având cea mai bună ofertă. Din păcate, el a decedat în 12 iulie 1912. Văduva arhitectului a cerut Consiliului Municipal să-l însărcineze pe inginerul-arhitect Tivadar Krausze cu coordonarea lucrărilor la noua clădire, deoarece acesta a fost colaboratorul arhitectului defunct. Orădeanul Ernő Bürger a închiriat cafeneaua de la parter și a deschis “Cafeneaua Orașului”, modernizând localul cu elemente de ultimă oră: un sistem de ventilație și de eliminare a prafului. La parter au fost amenajate loje pentru 32 de familii, iar etajul a fost ocupat de un balcon decorat cu gust. În aripa dinspre strada Mihai Eminescu a fost plasată sala de biliard. Scaunele au fost comandate de la frații Thonet. Deschiderea festivă a Cafenelei Orașului a avut loc în decembrie 1914 pentru protipendada.

9. Casa Deutsch

Casa Deutsch a fost de fapt magazinul de sticlărie al lui Deutsch K. Ignác situat pe strada Vasile Alecsandri. Familia negustorului Deutsch K. Ignác (scris și Karl Ignaz Deutsch) provenea din Cehia (Moravia), fiind a treia generație stabilită în oraș. În registrele din anii 1851-1853 apare numele Deutsch Simon. Acesta era croitor cu mașină de cusut în Orașul Nou și se presupune că ar fi fost bunicul lui Ignác. Magazinul a fost construit în perioada 1909-1911, unii specialiști fiind de părere ca vila ar fi fost construită de către arhitectul Sztarill Ferenc, iar alții fiind de părere că aceasta este lucrarea arhitectului Rimanóczy Kálmán junior. Societatea Deutsch ajunsese a doua firmă importantă după Budapesta în domeniul desfacerii articolelor de sticlă din zonă. Puterea lor comercială se reflecta și pe fațada magazinului, care a fost proiectat cu vitrine mari, în care erau etalate articole de sticlă colorate, gravate și porțelanuri pictate cu motive florale. Clădirea este un exemplu remarcabil de Art Nouveau prin utilizarea vitrinelor ample și a decorațiunilor florale. În prezent, casa este restaurată exemplar și găzduiește diverse funcțiuni comerciale.

10. Palatul Füchsl

Palatul Füchsl cuprinde două corpuri distincte, ascunse de fațada unitară, bogat ornamentată cu decorațiuni care dezvăluie câte ceva despre proprietarii clădirii, frații Füchsl, mari proprietari de podgorii în zona viticolă Biharia. Struguri ciorchine, vrejuri întortocheate de viță-de-vie și frunze palmate sunt plasate echilibrat pe fațada palatului și în feroneria balcoanelor. Sub ferestrele etajului 2 apar monogramele F.T, adică Fuchsl Testverek (Frații Fuchsl). Motivul vegetal apare pe ușile apartamentelor și în feroneria balustradei interioare. De altfel, cladirea este așezată pe o pivniță de mari dimensiuni, despre care se știe că adăpostea cantități impresionante de vin.

Palatul fost construit de arhitecții Zoltán Bálint şi Lajos Jámbor în stil secession, în perioada 1902-1903, sub îndrumarea inginerului Rendes Vilmos. În presa locală din iulie 1902, înainte de începerea lucrărilor s-a afirmat că va fi primul palat în stil secession din Oradea. Cei doi frați au avut inspirația de a investi și în afaceri imobiliare, anticipând corect nevoile unei piețe în plină ascensiune.

Aceste clădiri reprezintă doar o parte din bogata moștenire Art Nouveau a orașului Oradea. Fiecare dintre ele oferă o incursiune în istoria și cultura orașului, ilustrând perioada de prosperitate și inovație de la începutul secolului XX. Arhitecții și proprietarii acestor clădiri au lăsat în urmă o moștenire de neprețuit, care continuă să atragă turiști și să inspire locuitorii orașului. Pe site-ul Oradea Heritage | Oradea, parte a moștenirii europene veți descoperi o multitudine de informații care sper să va convinga să vă planificați o excursie la Oradea!

Jun

2024

O vilă monument istoric ce i-a aparținut comandorului Alexandru Cătuneanu se vinde cu 2.7 milioane de euro pe platforma Storia

O vilă antebelică monument istoric ridicată pentru comandorul Alexandru Cătuneanu de unul dintre marii arhitecți ai capitalei, Paul Smărăndescu, se vinde cu 2.700.000 euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul de aproximativ 1500 mp este situat pe Bulevardul Dacia, la intersecția cu strada Aurel Vlaicu, într-o zonă extrem de ofertantă din inima Bucureștiului și are 31camere dispuse pe demisol, parter, etaj, mansardă și pod. Investitorii pasionați de arhitectură și istorie au ocazia de a achiziționa această bijuterie arhitecturală care a găzduit o mare personalitate din trecutul României, ambasade, instituții și bănci de renume.

Această vilă în stil neoromânesc, aflată pe Dacia, unul dintre marile bulevarde istorice cu reputație din capitală, a fost ridicată în perioada antebelică după planurile cunoscutului arhitect Paul Smărăndescu. Proprietarul inițial a fost comandorul Alexandru Cătuneanu (1862-1916), cel căruia îi datorăm prima hartă a coastei româneşti a Mării Negre. El a coordonat între 1899-1900 toate măsurătorile care au dus la întocmirea acestei hărţi care i-a purtat numele. Harta Cătuneanu a fost premiată cu medalia de aur la Expoziţia Universală de la Paris pentru exactitatea sa și pentru ingeniozitatea măsurătorilor. De aceea a fost folosită la navigație până în 1952.

Sursă imagine: https://adevarul.ro/amp/stiri-interne/evenimente/destinul-tragic-al-lui-alexandru-catuneanu-2234256.html

Cu bricul Mircea a realizat în 1899 pentru prima dată măsurători magnetometrice de-a lungul coastelor României, împreună cu acad. Ştefan Hespites. Alexandru Cătuneanu a fost căpitanul portului Constanța și datorită măsurătorilor sale a fost ridicat și farul de aterizare de la Tuzla în 1900. Astăzi, acesta este cel mai vechi far de pe coasta românească aflat în funcțiune, fiind esențial pentru asigurarea navigației într-o zonă cu stânci aflate sub apă unde au eșuat multe nave de-a lungul timpului. Cătuneanu a fost comandant al bricului Mircea, al crucișătorului Elisabeta, a fost la comanda Diviziei de Dunăre și apoi a Depozitelor Generale ale Marinei, odată cu începutul Primului Război Mondial la pregătirea de război a Marinei Militare. Pe crucișătorul Elisabeta a efectuat un marș de recunoaștere a coastelor asiatice ale Imperiului Otoman și Bosforului. Din păcate, Comandorul Cătuneanu și-a pierdut viața în cea maimare catastrofă feroviară petrecută la Ciurea (jud. Iași) pe 31 decembrie 1916.

Sursă imagine: https://adevarul.ro/amp/stiri-interne/evenimente/destinul-tragic-al-lui-alexandru-catuneanu-2234256.html

Vila a fost ridicată între anii 1914-1915 după planurile arhitectului Paul Smărăndescu. Acesta a studiat la Școala de Arhitectura de la București și la École des Beaux-Arts din Paris, fiind diplomat al guvernului francez. A lucrat inițial în biroul arhitectului Dumitru Maimarolu, la proiectul pentru Palatul Camerei Deputaților. A fost arhitect-șef al Ministerul Instrucției Publice și al Cultelor și apoi arhitect-șef al Ministerului de Interne. La 39 ani și-a început activitatea în cadrul Școlii de Arhitectură București ca profesor de istoria arhitecturii, devenind șef de atelier și ulterior decan. A fost un arhitect prolific, realizând peste 100 de proiecte pentru clădiri publice și private. Printre proiectele sale faimoase se numără Palatul Societății de Asigurari „Agricola”, Palatul Societății Astra Română, Facultatea de Farmacie, Palatul Ziarului Universul, Palatul Societății de Gaz și Electricitate și Spitalul Filantropia.

Construcția vilei a fost terminată în vara anului 1915, cu modificări ulterioare în timpul ocupației germane și după un incendiu din perioada interbelică. A fost naționalizată și ulterior recuperată de familia comandorului. S-a păstrat în formă foarte bună de-a lungul timpolui datorită faptului că a adăpostit chiar și înainte de 1989 diferite ambasade, și ulterior a găzduit diferite instituții publice, bănci precum Banca Mondială și în prezent este de vânzare pe platforma Storia.

Stilul arhitectural în care a fost edificată vila este cel neoromânesc, stil numit și național. Fațada este dominată de o friză dantelată sub cornișă cu funie răsucită, bumbi și motive florale care se continuă ca un ancadrament delicat pentru ferestre. La etaj ferestrele trilobate sunt echilibrate de ferestrele cu ancadramente simple și jardiniere din fier forjat de la parter. Soclul vilei este marcat de un brâu delicat cu simbolul dinților de fierăstrău și cu motivele vegetale care sunt prezente și la friza de sub cornișă. Turnul de colț, acoperit în turelă, oferă monumentalitate clădirii și îi pune în valoare poziția de colț. Vila domină la nivel estetic și arhitectural intersecția dintre două străzi istorice.

La interior s-au păstrat vitraliile, două sobe, tavanul casetat și ornamentele cu stucaturi, ușile cu cristal și glasvand, parchetul și pardoseala de mozaic. Vila are suprafața construită totală de 1488 mp, din care 1152 mp utili și 70 mp podul. Terenul are 758 mp, amprenta la sol a vilei fiind de 406 mp. Clădirea cu certificat energetic clasa B se desfășoară pe 4 nivele, D+P+1+M (+Pod) și are 31 de camere, 6 băi, garaj dublu și spații de depozitare. Camerele sunt înalte, luminoase și spațioase. Un hol central uriaș de formă cvasi-octogonală face distribuția către celelalte camere ale proprietății. Ușile cvadruple cu glasvand amplifică spațialitatea acestui hol care poate căpăta multiple întrebuințări. Înălțimea tavanelor (cca. 5m), detaliile originale care au fost păstrate de-a lungul vremii, stucaturile, tâmplăria din lemn masiv, scările interioare conferă acestor încăperi un aer de noblețe. Zona administrativă a proprietății include o bucătărie generoasă, care poate fi accesată și prin intrarea de serviciu a clădirii. Vila dispune de patru intrări separate (două principale și două secundare) și oferă posibilitatea parcării în curte pentru 6 mașini, având în plus un garaj dublu.

Vila împrumută din elementele arhitecturale ale clădirilor ce o înconjoară, majoritatea monumente istorice. Zona protejată din care face parte este marcată de imobile proiectate de arhitecți cunoscuți ai capitalei: Jean Monda, Emil Prager, Petre Antonescu, Arghir Culina, Ion Berindei. Valoarea arhitecturală, poziția sa și valoarea sa memorial-simbolică sunt parte diningredientele unui viitor strălucit al clădirii ce va deservi cultura, arta și eleganța.

Despre Storia

Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX care își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. E locul unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Storia își propune să îi sprijine pe cei care caută locuința potrivită, oferind instrumente și informații valoroase despre piața imobiliară, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. În 2022, Storia a lansat indexul T.R.A.I., o inițiativă care oferă informații despre traiul în cartierele din România, măsurând standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, densitatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat al imobiliarelor, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte. În 2024, indexul a fost actualizat cu secțiunea „Vocea Cartierelor” în care sunt integrate date subiective despre cartiere, obținute direct de la locuitorii din fiecare zonă evaluată. Oricine dorește să-și evalueze cartierul în care locuiește este invitat să completeze chestionarul de pe trai.storia.ro.

May

2024

Un imobil impozant decorat cu zeități mitologice se vinde cu peste 1 milion de euro pe platforma Storia

O vilă interbelică ridicată în stil eclectic și decorată cu zeități mitologice se vinde cu 1.140.000 euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul este situat pe o arteră istorică în inima capitalei și are peste 10 camere dispuse pe mai multe niveluri: subsol, parter, etaj și mansardă. Investitorii pasionați de arhitectură și istorie au ocazia de a achiziționa această bijuterie arhitecturală versatilă într-o locație de excepție.

Această vilă, aflată pe una dintre străzile istorice ce și-au păstrat în proporție covârșitoare fondul construit, a fost ridicată în perioada interbelică. Recent a fost modernizată păstrându-și referințe memorial-simbolice și arhitecturale. Exteriorul păstrează elemente arhitecturale care invită privitorul să viseze la o perioadă istorică în care pe stradă circulau alternativ trăsuri trase de cai, dar și automobile printre sălciile acelei perioade. Aceste sălcii au dat chiar numele inițial al străzii pe care se află vila. Strada Sălciilor, fostă Iulius Fucik, a luat numele primului președinte cehoslovac, Thomas Mazaryk, și are clădiri cu diversitate tipologică, stilistică și arhitecturală.

Interiorul a fost recompartimentat și pregătit pentru cerințele contemporaneității. Este admirabil că în acest context s-au păstrat anumite elemente arhitecturale și ornamente în interior ce amintesc de perioada interbelică: o sobă de porțelan, stucaturile de pe tavanele saloanelor înalte, ușile de lemn, feroneria balconului. Un medalion dintr-o veche sobă de porțelan de Meissen cu amorași s-a păstrat și se află încastrat într-un perete al casei. Vila are 732 metri pătrați împărțiți în mai mult de 10 camere, dispuse pe 4 niveluri: subsol, parter, etaj și mansardă. Tavanele sunt înalte de 2.8 metri și de 4 metri.

Dacă ne putem imagina că inițial clădirea fusese echipată cu toate elementele de confort existente la vremea construirii sale, facilitățile contemporane fac arc în timp către acest trecut rafinat. Are dotări moderne și spații auxiliare la fiecare nivel, un sistem de alarmă și monitorizare video, aer condiționat și centrală termică conectată la rețeaua de gaz, TV și internet în fiecare cameră, iar ferestrele pot fi controlate de la distanță. Există două intrări separate: la etajul al doilea se află un apartament independent, aflat în mansarda cu tavan înalt, ce se poate accesa pe o scară distinctă. Designul modern este completat de ferestrele amplasate în acoperiș care se pot închide sau deschide cu ajutorul unei telecomenzi. Este posibilă legătura directă a apartamentului cu primul etaj printr-o ușă securizată. Proprietatea are și o curte de aproximativ 275 metri pătrați cu parcare și porți automate de oțel. Toate acestea laolaltă demonstrează că vila poate deservi mai multe funcțiuni contemporane.

Clădirea aceasta și-a păstrat în timp și la exterior o mare parte din valorile sale arhitecturale, grifonii și zeitățile mitologice de pe decorațiunea bovindoului fiind spectaculoase. În plus, clădirea beneficiază și de iluminat exterior pentru evidențierea elementelor arhitecturale. Grifonul era în mitologia greacă un monstru înaripat cu trup și picioare leonine, cu cap și aripi de vultur, consacrat zeului Zeus, iar în arhitectură se consideră că protejează clădirile istorice. Mitul grifonului a fost probabil dezvoltat în Persia antică (Iran și părți ale Asiei Centrale). Potrivit unor legende, grifonii și-au construit cuiburile de aur pe care le-au găsit în munți. Nomazii sciți au purtat aceste povești în Marea Mediterană, unde le-au spus grecilor antici că fiarele uriașe înaripate au păzit aurul natural din dealurile nordice persane.

Volumetria și ornamentica vilei îi conferă o extravaganță monumentală ce o încadrează din punct de vedere arhitectural în stilul eclectic târziu. Stilul eclectic reiese din frizele decorative cu elemente vegetale și frunză de acant, denticulii de la cornișă, feroneria ușii și a balconului, ancadramentele ferestrelor. Chipurile de lei ce străjuiesc intrarea și încadrează ușa sculptată de lemn și coarnele de berbec prezente la balcon și la ferestre inspiră putere. Bovindoul, friza vegetală delicată de la cornișă și plăcile de ceramică smălţuită de la ferestre ce încadrează mascaronii cu figuri de amorași sau zeități sunt, de asemenea, impozante.

Eleganța rafinată a vilei dovedește că a aparținut unei familii importante ale perioadei interbelice. Personalitățile descoperite în istoricul clădirii sunt Popescu Gheorghe (decedat în 1951) și Solacolu Ecaterina Felicia (nepoata fratelui acestuia), căsătorită cu poetul, editorul, industriașul și sociologul Solacolu Barbu (1897-1976). El provenea dintr-o familie prosperă de comercianți de origine bulgară, familia lor extinsă dând, la rândul lor, oameni notabili, un monument arhitectural care ne-a rămas până în zilele noastre ca martor al activității lor comerciale fiind Hanul Solacolu. Barbu Solacolu a fost un adept al mișcării artistice a simbolismului, a fost decorat pentru activitatea sa militară din Primul Război Mondial, a criticat capitalismul din interbelic și a făcut traduceri remarcabile din Shakespeare.

Vila împrumută din elementele arhitecturale ale clădirilor ce o înconjoară, majoritatea monumente istorice. În plus, se află în proximitatea clădirii unde a locuit Ion Luca Caragiale, lângă o școală de artă unde au studiat multe personalități ale istoriei și culturii noastre, lângă clădirea unde a locuit Nicolae Hortolomei, medic chirurg, director al Spitalului Colțea și profesor universitar, ba chiar și aproape de vechea proprietate a familiei Celibidache. Zona protejată din care face parte este marcată de imobile proiectate de arhitecți cunoscuți ai capitalei: Petre Antonescu, Arghir Culina, Tiberiu Niga. Toate acestea fac parte din ingredientele unui viitor simbolic al clădirii ce va deservi arta și eleganța.

Despre Storia

Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX care își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. E locul unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Storia își propune să îi sprijine pe cei care caută locuința potrivită, oferind instrumente și informații valoroase despre piața imobiliară, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. În 2022, Storia a lansat indexul T.R.A.I., o inițiativă care oferă informații despre traiul în cartierele din România, măsurând standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, densitatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat al imobiliarelor, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte. În 2024, indexul a fost actualizat cu secțiunea „Vocea Cartierelor” în care sunt integrate date subiective despre cartiere, obținute direct de la locuitorii din fiecare zonă evaluată. Oricine dorește să-și evalueze cartierul în care locuiește este invitat să completeze chestionarul de pe trai.storia.ro.

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

1. Biblioteca Universității Tehnice ‘Gheorghe Asachi’ din Iași

2. Biblioteca Muzeului de Artă Apuseană Medievală 'Dumitru Furnică-MInovici'

3. Biblioteca de la Cincșor

4. Sala Profesorilor din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

5. Biblioteca din cadrul Muzeului 'George și Maria Severeanu'

6. Biblioteca Regelui Ferdinand de la Cotroceni

7. Biblioteca din Casa Memorială Ion Minulescu

8. Corpul Boema din cadrul Bibiliotecii Central Universitare

9. Biblioteca Institutului Astronomic al Academiei Române

10. Biblioteca digitală din Casa memorială Anton Pann

11. Locul de Onoare - Biblioteca Facultății de Litere din Cadrul Universității București

Share this:

Like this:

M-am născut, am locuit și am crescut pe strada Principatele Unite, la numărul 4. Pe vremea aceea, casa, clădirea din spate și curtea arătau cu totul altfel decât acum.

De când am început să păstrez memorii, casa principală era împarțiță în două apartamente, practic, iar în clădirea înaltă din spatele curții erau mai multe apartamente, cu mai multe familii locuind acolo.

Nu aș putea spune prea multe despre proprietarii originali ai casei sau ai clădirii din spate, înainte de venirea părinților mei la București.

Bucataria noastra avea o frumoasă soba de metal, care ma fascina mereu. Parte ruginita, parte inca cu stralucirea bronzului vopsit, era o sursa de caldura in bucatarie. Hota inalta, deasupra aragazului, imi părea mereu un turn de scapare, de a zbura spre ceruri înalte.

Share this:

Like this:

1. Palatul Vulturul Negru

3. Palatul Moskovits – Adolf și Fiii

4. Casa Poynár

5. Palatul Stern

6. Palatul Moskovits-Miksa

7. Casa Adorján I

8. Palatul Apollo

9. Casa Deutsch

10. Palatul Füchsl

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Share this:

Like this:

Caută

Articole recente

Aiciastat pe Instagram

aiciastat