Expoziția “Reconstruind Identitatea” a artistului Radu Băieș la The H Gallery

The H Gallery începe sezonul de toamnă cu un solo show al artistului Radu Băieș.

“Reconstruind Identitatea” reprezintă alegerea lui Radu Băieș de a tematiza atât acest moment de cumpănă în care are loc fractura identității, cât și ceea ce urmează după, iar rezultatul răzbate din sfera personală către cea a experiențelor generale, cărora fiecare privitor le adaugă sensuri diferite, identificându-le prin prisma propriilor experiențe. Tot acest proces de translație de la personal la general este declanșat și desfășurat prin abilitatea umană de a percepe simboluri, iar natura intrinsec simbolică a lucrărilor se face resimțită prin anumite elemente a căror recurență nu este întâmplătoare. Probabil cel mai ușor de identificat exemplu este cel al personajului cu pălărie care apare în mod obsedant pe întregul parcurs al expoziției. Cu fiecare prezență fantomatică, acesta invită interpretări din ce în ce mai profunde, devenind o călăuză dătătoare de sens, un reper care conduce privirea prin peisaje obscure. Pașii făcuți pentru ca aceste apariții să ajungă să însemne ceva în mod simbolic sunt produși instant, iar potențialul simbolic apare ca urmare a unei dorințe de a face cunoscut ,,ceva” situat de obicei dincolo de capacitatea generală de cunoaștere.

Radu Băieș (n. 1988, Cluj, România) trăiește și lucrează în Cluj. A studiat pictura la Universitatea de Artă și Design din Cluj (2008-1011, BA, 2011-2013, MA, 2020-prezent, PHD). A expus în România, Cehia, Germania, Italia, Ungaria și Taiwan. În afară de tehnică (ulei pe pânză), un alt aspect specific lucrărilor lui este faptul că aduc în prim plan obiecte sau forme umane redate în culori terne și plasate în contexte greu de identificat, la limita negării spațiului. Aceste apariții izolate au abilitatea definirii unei atmosfere ermetice care poate să fie pusă în raport cu tradiția simbolistă, în special cu arta lui Paul Gauguin. Caracterul unic, profund și personal al stilului său a ajuns să reprezinte un interes pentru colecționari naționali și internaționali. Doar câteva dintre cele mai recente expoziții sunt: “Travel Guide” (2022), IOMO Gallery, București, RO “Searching for my human traces” (2021), Olomouc, CZ, “Echoes beneath the waves”, Muzeul de Artă, Cluj, RO, “The Great Journey” (2018), Sector1 Gallery, București, RO, “Cosmic Green Solitude” (2017), Art Plus Text Budapest Gallery, HU.

Expoziția “Reconstruind identitatea” a fost vernisată la The H Gallery pe 8 septembrie și va putea fi vizitată până în data de 10 noiembrie, Miercuri – Vineri de la 14:00 la 20:00 și Sâmbătă – Duminică de la 11:00 la 17:00.

H Gallery logo

 

The H Gallery este un spațiu dedicat artei contemporane, fondat în 2022. Situat pe Calea Victoriei nr. 109, sediul The H Gallery este un parter eclectic, perfect încadrat în contrastul firesc al arhitecturii emblematicei străzi bucureștene. Scopul principal al galeriei este dezvoltarea unei direcții mai puțin explorate în contextul scenei artistice din România, prin colaborări cu galerii locale și internaționale. The H Gallery reprezintă, în acest sens, un intermediar în organizarea expozițiilor și evenimentelor, întreaga inițiativă fiind conturată în mod fundamental pe dimensiunea relației cu publicul. Astfel, se urmărește atât actualizarea modului în care privitorii se raportează la arta contemporană, cât și familiarizarea lor cu diversele metode prin care aceasta este creată, interpretată și colecționată în context recent.

 

Leave a Reply