arhitectura

Brașovul este un oraș care atrage anual aproape trei milioane de turiști români și străini. Ceea ce îmi doresc, atât din perspectiva vizitatorului cât și a promotorului de țară, este să ne bucurăm de toate atuurile pe care acest oraș le are, noi, românii, localnicii, vizitatorii din alte orașe și turiștii străini. Iar explorarea unui oraș devine de zeci de ori mai plăcută dacă locurile care ne reprezintă sunt curățate și puse în valoare. Primul obiectiv turistic și cultural în care turiștii ajung este Piața Sfatului: de aici pornesc în plimbări, la Biserica Neagră care se află în proximitate, la cafenele, restaurante și la muzee. Iar dacă turistul sau localnicul este ademenit și de scena culturală a orașului, la Teatrul Sică Alexandrescu găsește spectacole de calitate într-un cadru vechi de peste 60 de ani. Atât Piața Sfatului cât și Teatrul Sică Alexandrescu sunt locuri care adună comunități, locuri care unesc și care au puterea de a coagula. De aceea este important ca aceste două puncte focale ale Brașovului să fie îngrijite și prețuite. Iar Kärcher România le-a repus în valoare curățându-le profesional ca parte din misiunea lor de a proteja patrimoniul,

Pentru ca patrimoniul să fie iubit, el trebuie să fie mai întâi privit, admirat și înțeles. Și ca să fie admirat, el trebuie să fie în primul rând curat. Este o chestiune de estetică și de respect față de trecutul și identitatea culturală a comunității. De aceea prin implicarea sa activă la întreținerea curățeniei celor două obiective de patrimoniu, Kärcher demonstrează angajamentul său față de protejarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric al orașului. Aș vrea să vorbim despre obiectivele de patrimoniu pe care Karcher a ales să le pună în valoare prin acest proiect și povestea fiecăruia dintre ele, ca să ne apropiem la nivel simbolic și mai mult de ele.

Valoarea patrimoniului se măsoară la nivel arhitectural, istoric și memorial-simbolic. Piața Sfatului este Kilometrul 0 al oraşului: de aici se măsoară toate distanţele, cum ar fi distanţa Braşov-Bucureşti. Mai fiecare epocă i-a adus câte un nume, aşa că, o găsim în documente fie ca Ring Platz, Grosser Markt, Franz Josef Platz, Piaţa Sfatului, Piaţa Libertăţii, ori Piaţa 23 August şi din nou, Piaţa Sfatului, în ultimii 20 de ani.  Piaţa Sfatului şi componentele sale sunt înscrise în Lista Monumentelor Istorice și în incinta pieţei şi pe laturile acesteia se găsesc numeroase monumente istorice:  Componentele şi fronturile Pieţei Sfatului au 43 monumente istorice, din care 40 categoria „monument”, grupa valorică A (9 poziţii) şi B (32 poziţii) şi 1 categoria „ansamblu”, grupa valorică B, cu două subpoziţii, categoria monument. Două imobile (Casa Sfatului şi Casa Hirscher) sunt stabilite ca „valori de patrimoniu cultural de interes naţional”.

Spre exemplu, Casa Hirscher în care funcţionează cum Restaurantul Cerbul Carpatin are o istorie bogată bazată pe o legendă. A fost construită de Apollonia Hirscher cea mai bogată femeie a Braşovului. La moartea soţului ei, în 1541, a preluat frâiele afacerilor ce se întindeau până în Austria şi în Turcia. Chiar dacă negoţul şi politica erau la acea vreme treburi aproape exclusive bărbăteşti, a reuşit să strângă o avere foarte mare. Se spune că fiica Apolloniei s-a îmbolnăvit de tânără şi a murit. Distrusă de durere, mama ei a decis ca fata să fie îmbrăcată cu cea mai scumpă rochie şi cele mai frumoase bijuterii. La câteva zile după ce a fost înmormântată, câţiva săraci au vrut să jefuiască mormântul şi să fure bijuteriile. În momentul în care a fost dezgropată, fiica Apolloniei s-a trezit la viaţă, iar evenimentul a fost privit ca un miracol al vremii. Atunci Apollonia Hircher a decis să construiască Casa Negustorilor (actualul Cerbul Carpatin). Clădirea datează de la 1545 şi a fost donată oraşului. Dincolo de legendă, a fost într-adevăr donat de familia Hirscher orașului și a fost în timp o mare hală, cârciumă, pivniță de vin.

Turnul Măcelarilor se află pe latura de vest a cetății Sighișoarei între Turnul Cojocarilor și Turnul Frânghierilor și flanchează dinspre sud poarta „Törle”. Este un turn poligonal de mici dimensiuni în plan, cu cinci niveluri și șase laturi neregulate adosat zidului de incintă, ce face parte din prima generație de turnuri și păstrează încă multe elemente din aspectul original. Nu a fost afectat nici de incendiul din 1676, nici de restaurările moderne, fiind astfel unul dintre cele mai valoroase turnuri ale cetății, un adevărat „Lebendigen Museum” (muzeu viu) așa cum îl descrie Gernot Nussbächer. Etapele de construire surprind în mare: zidul cu creneluri sec. XIII-XIV; turnul adosat zidului (grinzile planșeelor au fost datate dendrocronologic în prima jumătate a secolului al XV-lea); structura principală a acoperișului și structura interioară de lemn a ultimului nivel, de început de secol XVI; modificări ale formei șarpantei la sfârșitul secolului al XVIII-lea și înălțarea cotei de acces a parterului în secolul XX (ce a dus probabil și la desfacerea planșeului dintre parter și primul etaj). Bastionul circular situat în fața turnului a înlocuit parțial în secolul al XVIII-lea, o barbacană care exista probabil deja în secolul al XVI-lea, iar porțiunea de zid de deasupra actualului nivel de călcare al bastionului a fost masiv rezidită după 1950.

Turnul și bastionul s-au aflat în grija breslei Măcelarilor. Un inventar din 1680 consemnează faptul că în turn se găseau „cinci archebuze, printre care o frumoasă pușcă cu cârlig (cu două țevi), o muschetă, câteva gloanțe, un chintal de praf de pușcă.“ După ce rolul fortificațiilor s-a estompat – într-o pictură de la sfârșitul secolului al XVIII-lea putem vedea bastionul acaparat de vegetație – turnul nu a mai fost îngrijit și nici folosit, porțiuni ale planșeelor și scările interioare dispărând în timp, păstrându-se grinzile de stejar și ușa de acces de la nivelul drumului de strajă.

Înaintea proiectului de arhitectură stă de fapt un îndrăzneț proiect de antreprenoriat cultural – bastionul ca spațiu cultural flexibil, protejat și inspirant pentru sighișoreni și nu numai, prin care turnul și bastionul să poată fi reincluse în viața orașului istoric, înscris în patrimoniul UNESCO (din cele 14 turnuri ce făceau parte din fortificația medievală s-au păstrat 9, din care abia jumătate pot fi vizitate). Prin proiectul de refuncționalizare s-a urmărit în primul rând redarea posibilității parcurgerii verticale a turnului: refacerea scărilor și a planșeelor, coborârea nivelului de acces la cota pragului de piatră inițial, restaurarea dar blocarea pentru moment a ușii de la nivelul drumului de strajă (dispărut), organizarea unei mici expoziții la interiorul turnului și amenajarea bastionului pentru a permite evenimente culturale outdoor.

Întrebarea care a ghidat proiectul de arhitectură a fost: cum poate clădirea restaurată povesti mai mult decât înainte? O inventariere atentă a urmelor și indiciilor diferitelor etape de edificare, marcate apoi prin lumină și „etichete-obiect” din metal, invită vizitatorul într-o explorare activă a evenimentelor prin care a trecut turnul (ex. crenelurile primului zid de incintă vizibile la interior și exterior, lărgirea gurilor de tragere pentru a permite folosirea armelor de foc, pardoseala de lut ca măsură antifoc, semnele de dulgheri incizate în elementele de lemn care permiteau asamblarea sus a unor piese croite la sol, urme ale unor incendii, etc). Expunerea împletește discret trei linii narative: Turnul Măcelarilor (etape, materiale, elemente de arhitectură), viața cetății (obiecte de apărare și uz cotidian), istoria Transilvaniei și a Europei (context și înțelegere mai largă). Plasate punctual, echipamente multimedia completează ponderat prin sunet, vizual, etc. întâlnirea cu istoria înmagazinată în ziduri.

Într-un anume sens, în ceea ce privește restaurarea, proiectul este mai degrabă unul de consevare, urmărind păstrarea a cât mai mult din substanța istorică și aplicând consecvent principiile contemporane de intervenție în cazul clădirilor de patrimoniu. Elementele dispărute sau cele care nu au existat niciodată, dar necesare noii vieți culturale a monumentului, se diferențiază discret pentru a scoate și mai mult în evidență materia istorică păstrată. Podina planșeelor dispărute a fost refăcută din două straturi de dulapi dispuse la 45⁰ (măsură de consolidare structurală), acolo unde grinzile s-au pierdut grinzile noi se inserează în cuiburile existente dar sunt realizate din doi dulapi alăturați ușor distanțați, scările respectă poziția inițială și interpretează scara documentată de releveul din 1950 (scara cu trepte masive din stejar crăpat radial  devine o scară cu trepte triunghi echilateral în secțiune, perfect tăiate), structura auxiliară de la nivelul parterului (podestul de acces și grupul sanitar) este inserată ca o piesă de mobilier, independentă și ușor rotită față de structura turnului.

Proiectul de arhitectură realizat de echipa ABRUPTARHITECTURA (Cristina Constantin & Cosmin Pavel) își propune în cele din urmă recunoașterea frumuseții fruste a fortificațiilor și potențarea acesteia prin adăugarea unor elemente și detalii contemporane. Ceea ce ni se pare fascinant atunci când lucrăm cu clădiri existente este o anume alchimie între nou și vechi, capacitatea acestora de a se pune reciproc în valoare.