istorie

O vilă monument istoric, tipică pentru zona istorică a cartierului evreiesc, edificată în stil Beaux-Arts și aflată în proximitatea Pieței Unirii, se vinde cu 1,6 milioane de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Vila are o valoare istorică și arhitecturală deosebită, fiind restaurată cu atenție la detalii. Ornamentele de pe fațadă ascund monograma comanditarului, medalioane cu flori, ghirlande și scuturi nobiliare, iar elementele decorative de tip Beaux-Arts impresionează prin eleganță și rafinament. Clădirea este o construcție semnificativă pentru fizionomia pe care cartierul evreiesc încă o mai păstrează pe alocuri intactă.

Vila este remarcabilă atât pentru valoarea ei proprie, cât şi pentru prezervarea contextului istoric şi cultural în care se integrează. Intrarea marcată de marchiza cu feronerie elegantă și cu felinare, lanțul de denticuli delicați de sub cornișă, soclul, treptele monumentale, ancadramentele ferestrelor, toate ornamentele se subscriu curentului Beaux-Arts care a conferit capitalei denumirea de „Micul Paris” de odinioară. Are 7 camere dispuse între parter și mansardă și o suprafață de 295 de metri pătrați. Camerele sunt luminoase și generoase, creionând o atmosferă plină de rafinament. Vila are o curte generoasă de 470 metri pătrați, cu o vegetație bogată ce amintește de vechiul București, oraș-grădină, și de mahalaua Lucaci din care făcea cândva parte. Vila este restaurată, mobilată și utilată cu echipamente de ultimă generație, având toate facilitățile necesare pentru o experiență de locuit de poveste, într-un spațiu privilegiat și elitist. Interiorul are un ambient plăcut și elegant, lemnul și șemineele împrumutând din căldura lor întregului ansamblu. Poate fi o reședință excelentă, o adevărată investiție ce își va crește valoarea în timp pentru proprietarii pasionați de arhitectură și istorie.

Vila ce i-a aparținut dirijorului, compozitorului și directorului Operei Române, Constantin Silvestri, edificată în stil mediteraneean cu alură de palat venețian în perioada interbelică și aflată în imediata proximitate a Pieței Victoriei, se vinde cu 4 milioane de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Vila are valoare istorică, arhitecturală și memorial-simbolică deosebită, atât exteriorul cât și interiorul fiind păstrate impecabil. Ornamentele de pe fațadă ascund simboluri heraldice, iar elementele decorative de tip gotic-venețian impresionează prin eleganță și rafinament.

Vila are o curte generoasă de 700 metri pătrați, cu o terasă împrejmuită de colonade cu arce care oferă note de noblețe. Are 29 de camere dispuse pe mai multe niveluri și o suprafață de peste 1.000 metri pătrați. Vila este restaurată și utilată, având toate facilitățile necesare pentru o reprezentanță sau o experiență de locuit de poveste, într-un loc privilegiat, cu un ambient plăcut și elegant, interiorul păstrând elemente de arhitectură specifice stilului mediteraneean, cu șeminee cu simboluri heraldice, vitralii colorate, stucaturi, lambriuri pictate, bolți cu ogive, uși culisante din lemn masiv, mobilierul original și orga lui Constantin Silvestri. Este un palazzetto extravagant, o destinație ideală cu aer nobil pentru o ambasadă, locuință diplomatică, spațiu destinat artelor și evenimentelor exclusiviste sau reședință pentru investitorii pasionați de arhitectură și istorie.

Juliette Grunau este comanditara acestei vile antebelice realizate în stil neoromânesc conform cererii de autorizație depusă în 1914. Terenul aparținea în 1911 Mariei Simionescu, fiind vorba de o parcelă încă goală. Prima referire la această casă este o coală de culoarea oului de rață din 1914 care poartă timbrul fiscal de 30 de bani, cu portretul Regelui Carol I și vulturul încoronat, peste care au fost adăugate semnături și numere de înregistrare cu creion chimic sau cu penița, cu următoarea solicitare:

O vilă interbelică aflată într-o zonă protejată din inima capitalei, la numai 3 minute de Piața Universității, se închiriază cu 9.800 de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Vila are valoare arhitecturală și ambientală ridicată, ornamentele de pe fațadă fiind spectaculoase și bine păstrate în timp: lei, struguri și ghirlande cu frunze de acant. Varietatea simbolică a decorațiunilor este interesantă, tipică stilului arhitectural Beaux-Arts. Vila are o curte spațioasă și este poziționată ultra-central. Are peste zece camere dispuse pe mai multe niveluri și o suprafață de 906 metri pătrați. Vila este restaurată și utilată, având toate facilitățile necesare pentru o reprezentanță sau o experiență de locuit de poveste, într-un loc privilegiat, cu un ambient plăcut și elegant, interiorul păstrând elemente de arhitectură specifice anilor 1930, cu vitralii, marmură și parchet masiv. Este o destinație ideală cu aer aristocrat pentru investitorii pasionați de arhitectură și istorie.

Cei 906 metri pătrați sunt împărțiți între parter, etaj, mansardă și demisol, având un salon de recepție deschis cu șemineu, oglindă venețiană, stucaturi aurite, parchet din lemn masiv și uși cu cristal fațetat. Salonul de recepție poate funcționa și ca un living generos din care pornesc radial două camere spațioase, elegante și luminoase și un hol care face trecerea către zona mai intimă a vilei, care se deschide către restul camerelor și utilităților. Terenul are 435 de metri pătrați. Vila se află pe o stradă istorică a capitalei, cunoscută pentru diversitatea arhitecturală cu evoluții stilistice și artistice care atestă succesiunea mai multor generații de locuitori, de arhitecți și de ingineri constructori. Detaliile ornamentale ale vilei sunt realizate din materiale de bună calitate, piesa de rezistență fiind fațada extrem de bogat decorată în stil eclectic de factură Beaux-Arts ce inspiră atmosferă aristocratică, fiind excelent restaurate.

Accesul se face prin curtea generoasă și elegantă, cu piatră cubică. Gardul și poarta de la intrare sunt cele originale, feroneria fiind unitară cu feroneria marchizei, a ușii de la intrare și a teraselor vilei. În universul vilei se pătrunde printr-o ușă monumentală cu feronerie bogat decorată, într-un hol cu mozaic cu flori, stucaturi aurite cu simboluri eclectice (scoica, frunza de acant), medalioane, oglinzi și scară de marmură ce face trecerea către salonul principal. Fiecare element decorativ a fost delicat restaurat. Camerele sunt luminoase, spaţiile interioare dovedesc un confort rafinat. Scara de acces către restul etajelor păstrează feroneria și mâna curentă din lemn originale, fiind la rândul său restaurată. Mansarda și demisolul au fost refuncționalizate și permit o flexibilitate fantastică în ceea ce privește utilizarea. Bucătăria complet utilată de la etaj, zona de spa cu piscină și saună de la demisol, mansarda cu potențial de spații pentru evenimente reprezintă toate elemente ce sporesc valoarea imobilului.

Îmi place să merg în case cu poveste atât să le vizitez, dacă sunt muzee, să le aflu trecutul, să stau de vorbă cu proprietarii lor de ieri și de azi, cât și să simt că pulsează în acord cu ritmul orașului – cel mai fericit caz pentru o clădire de patrimoniu. Iar zilele acestea ritmul orașului este dinamizat de Sărbătorile de Crăciun care iau cu asalt spiritele, dorințele și listele de cumpărături. Iar pe mine lista de cumpărături de cadouri mă trimite cel mai adesea în case cu poveste, case de patrimoniu, case care mă familiarizează cu orizontalitatea spațiului construit în armonie cu valorile urbanistice de odinioară. Așa că prefer cumpărăturile făcute în astfel de case care mă fac să mă simt mai prezentă și mai ancorată în rădăcinile orașului nostru istoric frumos. În momentul în care pășesc într-o astfel de casă și cumpăr un obiect cu care rezonez, simt că gestul de a cumpăra transcende mercantilitatea frustă și devine un act mai nobil și mai bun. Vă fac astfel 3 recomandări de locuri unde puteți face cumpărături pentru cadourile de sărbători, cumpărături cu glitter de patrimoniu și de bun gust:

Statuia închinată Monicăi Lovinescu (1923–2008) și lui Virgil Ierunca (1920–2006), cele mai importante voci ale exilului românesc, operă a sculptorului Virgil Scripcariu, monument de for public inițiat de Fundația Humanitas, a fost dezvelit astăzi, 17 decembrie, în prezența comanditarului, a oficialităților și a publicului iubitor de patrimoniu și de frumos, fiind donat orașului București cu prilejul Anului Centenar Monica Lovinescu.

Duminică, 17 decembrie, ora 12.30, a avut loc ceremonia de dezvelire a grupului statuar Lovinescu–Ierunca. Evenimentul a avut loc în Cotroceni, la intersecția dintre străzile dr. Grigore Romniceanu și dr. Petre Herescu. Anul acesta se marchează 100 de ani de la naşterea Monicăi Lovinescu, centenar care a fost marcat prin multiple evenimente inițiate sau sprijinite de Fundația Humanitas și care își atinge apogeul prin publicarea monografiei-album scrise pe baza documentației impresionante “Monica Lovinescu, o voce, o viață un destin” de Cristina Cioabă, și prin acest monument de for public, grupul statuar Lovinescu-Ierunca, închinat orașului. Astăzi se împlinesc și 34 de ani de la începerea revoluției anticomuniste la Timișoara, așa că data aleasă pentru dezvelirea statuii are o dublă însemnătate (chiar dacă prima dată aleasă pentru eveniment, 19 noiembrie, când se împlineau chiar 100 de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu, nu a putut fi onorată din cauza lipsei de profesionalism a unuia dintre furnizorii de materiale de construcție, mai precis andezitul din care ar fi trebuit să fie realizat soclul). La ceremonie au vorbit Gabriel Liiceanu, inițiator al Anului Centenar Monica Lovinescu și președinte al Fundației Humanitas, istoricul de artă Ioana Beldiman și sculptorul Virgil Scripcariu, dar și primarul general, Nicușor Dan, și ministrul culturii, Raluca Turcanu.

Adrian Dinu Rachieru, profesor universitar, critic literar, eseist și prozator scria că: ‘pentru faimosul cuplu Monica Lovinescu-Virgil Ierunca, ascultat cu emoție la Europa liberă (1962-1992), exilul a însemnat „o lungă ucenicie în doi”, purtând – prin legătură destinală – „o osândă” împreună: adică, înfruntarea unui sistem totalitar, ca „încăierare cotidiană”. Deosebiți, dar complementari, cei doi au sigilat o epocă, fiind „un cuplu indiscernabil”. Dacă Monica Lovinescu, mitizată, devenise, cu vocea-i inconfundabilă, o instituție, Virgil Ierunca, secondând-o, a acceptat un rol de fundal, slujind aceeași cauză.‘ Fix acest lucru este astăzi transmis prin vocea puternică a sculpturii lui Virgil Scripcariu. O voce în bronz și oțel inoxidabil, o voce triumfătoare. Triumful asupra harpiilor este evident: copacul Securități cu ele sale păsări feroce care te pot ataca oricând și de oriunde, stă la distanță, a(s)muțit de forța binelui. Mantia care învăluiește duetul Monica Lovinescu-Virgil Ierunca strălucește ca firul de borangic, în bătaia soarelui, așa cum ne-a decriptat istoricul de artă Ioana Beldiman la ceremonia de dezvelire a statuii. Mantia din oțel a fost realizată cu bătăi de toporișcă, metaforă pentru multiplele lovituri de ordin fizic și psihologic pe care le-au suferit cei doi. Astfel că simbolul loviturii devine și simbolul supraviețuirii și al puterii de dincolo de cortina de fier, prin vocea Monicăi Lovinescu și susținerea și demnitatea lui Virgil Ierunca.

Timp de 30 de ani, milioane de români care au ascultat-o pe Monica Lovinescu la Radio Europa Liberă au putut să înţeleagă ce face comunismul din ei, au putut să aibă repere, au putut să îşi păstreze speranţele, să ştie încă ce înseamnă a rosti adevărul, fără cenzură. Monica Lovinescu, critic literar şi eseist, a fost una dintre personalităţile centrale ale exilului românesc, una dintre vocile cele mai cunoscute ale criticii literare româneşti, prin intermediul postului anticomunist Radio Europa Liberă. Încă din perioada tinereţii ea a publicat pagini literare și cronică dramatică în importante reviste culturale ale vremii. În anul 1947, a obţinut o bursă a statului francez şi a plecat la Paris, cu ultimul tren al democrației dinaintea așternerii Cortinei de Fier. De atunci a început exilul său, departe de mama sa, soția criticului Eugen Lovinescu, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, arestată de comuniști la vârsta de 71 de ani. Monica Lovinescu a menținut corespondența cu mama sa până în momentul în care a murit în închisoarea din Jilava, fiind înhumată într-o groapă comună, ca “pedeapsă” pentru că a refuzat să își “toarne” fiica comuniștilor.

Din 1962 Monica Lovinescu a început colaborarea la Radio Europa Liberă, unde, din 1967, a realizat emisiunea săptămânală „Teze şi antiteze la Paris”, a scris cronici literare despre literatura română pentru emisiunea „Actualitatea culturală”. În această perioadă, Monica Lovinescu a devenit, alături de soţul său, Virgil Ierunca, una din marile voci ale exilului cultural românesc din perioada comunistă. A fost permanent urmărită și atacată de Securitate, fiind bătută chiar până în pragul comei. Însă vocea ei a răzbit către milioane de ascultători care au căpătat la rândul lor forță datorită ei. După Revoluţia din 1989, după întoarcerea în ţară, a publicat mai multe cărţi de memorialistică şi despre literatura română şi contextul acesteia din trei decenii, cele mai multe publicate de Editura Humanitas. Din ciclul „Undelor scurte” fac parte: „Seismograme. Unde scurte” (1993), „Posteritatea contemporană. Unde scurte” (1994), „Est-etice. Unde scurte” (1994), „Pragul. Unde scurte” (1995) şi „Insula şerpilor. Unde scurte” (1996), ultimul cuprinzând perioada anilor 1988-1989. Monica Lovinescu a scris primul roman distopic din literatura română.

A murit la 20 aprilie 2008, la spitalul Charles Richet din Val d’Oise, la 15 km de Paris. A fost decorată post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer. La 25 aprilie 2008, urnele funerare ale Monicăi Lovinescu şi soţului ei, care murise în septembrie 2006, au fost aduse în ţară. Au fost depuse la Ateneul Român, unde a avut loc un moment comemorativ, apoi la Casa Lovinescu din Bucureşti, şi în cele din urmă, la 16 mai 2008, au fost depuse în cripta familiei de la Cimitirul Grădini din Fălticeni.

Virgil Ierunca a fost critic literar, publicist şi poet. A debutat în ziaristică la ziarul „Timpul”. Între anii 1940 şi 1944 a colaborat la principalele reviste literare şi la săptămânalul „Vremea”. El a plecat, de asemenea, în Franţa, în 1947, cu o bursă din partea Guvernului de la Paris. Pentru activitatea sa democrată şi anticomunistă a fost distins cu medalia „Iuliu Maniu”, iar pentru cea literară cu Diploma de Onoare a Academiei Romano-Americane de Artă şi Ştiinţă (1987).

Statuia face un nou apel către lichele, la fel cum făcea și Liiceanu acum mai bine de 30 de ani când a publicat al său Apel către lichele (pe care am avut șansa să îl studiez și să îl analizez la Retorică la Facultate în 2009: