memorie

O vilă în stil mediteranean din anul 1939 se vinde cu peste jumătate de milion de euro

image00010

O vilă în stil mediteranean din centrul capitalei, ce a aparținut unei familii cu o istorie bogată și cu rădăcini italiene și grecești, se vinde cu peste jumătate de milion de euro pe Storia.ro, platforma de imobiliare lansată de OLX. Vila este remarcabilă prin arhitectura și istoria ei și are 10 camere dispuse pe mai multe niveluri: demisol, parter, etaj și mansardă. Vila este specială atât prin arhitectura sa unică, cât și prin versatilitatea și povestea ei, astfel că poate fi alegerea ideală pentru a converti pasiunea de arhitectură și istorie într-o investiție de lungă durată. 

 

Aflată pe una dintre străzile cu parfum de epocă ale capitalei, această vilă atrage magnetic privirile trecătorilor datorită stilului său arhitectural special. Este vorba despre o vilă cu etaj,  mansardă și pod, cu tencuială de tip calcio vecchio (stucco) ce duce cu gândul la nisipul de pe plajele Mediteranei, cu o compoziție volumetrică în plan rectangular, acoperiș de țiglă cu panta lină, cu unduiri cu olane, cu ferestre în arc, cu ancadramente cu colonade decorative de tip amalfitan, cu feronerie geometrică delicată și ornamente din piatră pe fațadă. Grădina sa ademenește cu un mesteacăn, cu o viță de vie și cu un cais ce amintesc de vechile livezi ale Bucureștiului de odinioară.

 

Stilul arhitectural mediteranean este adesea numit mauro-florentin și este prezent în proporție covârșitoare în spațiul american, dar și în cel francez și hispano-iberic. Sub influența vilelor californiene realizate în stilul Mediteranean Revival, în urma boom-ului imobiliar din anii ’20 din America și după vizita Reginei Maria în 1926 în SUA, arhitecții autohtoni au realizat în următoarele două decade vile în acest stil, împrumutând și elemente în stil Neo-Mudejar (un regionalism arhitectural cu influențe maure) predominant în București și Constanța. Familia regală poate fi considerată un promotor al stilului, palatul regal de la Scroviștea, Palatul Regal Elisabeta, Palatul Regal de la Snagov al Principelui Nicolae sau vila Principesei Ileana fiind realizate în acest stil.

 

Vila a fost proiectată de arhitectul Alexandru Iliescu, arhitect responsabil de cel mai frumos imobil în stil mediteranean din București și unul dintre cele mai fotografiate din capitală: imobilul Hagianoff din strada George Vraca. Arhitectul născut pe 22 aprilie 1900 a absolvit Școala de Arhitectură din București în 1925 și în 1933 s-a înscris în Corpul Arhitecților. Între 1927-1947 a lucrat ca liber profesionist, conducând lucrări și realizând devize și proiecte. Între 1930-1946 a fost angajat al primăriei Municipiului București, unde a avizat și a condus proiecte, păstrându-și totuși și statutul de liber profesionist. După 1948 s-a angajat la compania mixtă româno-sovietică Sovrombanc.

 

Terenul și construcția au fost proprietate dotală a Laurenției Progreseanu (născută Theodorescu), căsătorită cu ing. Alexandru Progreseanu. Numele de Progreseanu pornește de la un străbunic pe linie paternă care fusese preot în comuna Progresu. Laurenția Theodorescu se trăgea dintr-o familie cu istoric amplu și cu rădăcini italienești și grecești. Numele venea de la bunicul său, Laurent Geanni, ce provenea dintr-o familie de nobili italieni (marchizi). El făcuse studii de drept și școala de cadeți la Sankt Petersburg. Vorbea 7 limbi străine și a fost consul al Rusiei în diferite țări, printre care și România. S-a căsătorit cu o grecoaică din Rhodos și spre sfârșitul vieții s-a stabilit la Sulina, pe vremea aceea porto franco (în zona economică liberă, scutit de taxe vamale), apoi la Galați, unde s-a născut și una dintre fiicele sale, Sophie, în 1867. În familie se vorbea limba franceză, o dovedesc scrisorile din secolul al XIX-lea încă bine păstrate. Sophie a studiat la Pensionul Notre Dame de Sion la Galați și apoi s-a căsătorit cu Gheorghe Theodorescu. Cei doi au avut la rândul lor mai mulți copii, printre care Laurenția, pe care au botezat-o în onoarea bunicului, dar pe care o alintau Elena. Și Laurenția a făcut pensionul Notre Dame de Sion la Galați, la fel ca mama sa, apoi după căsătoria cu inginerul Progreseanu (care studiase Politehnica și lucra în armată, având de-a lungul vieții mai multe grade, căpitan, colonel) s-a mutat la București. Soții Progreseanu au avut doi fii și și-au dorit să construiască această vilă cu două apartamente mari, aproape identice, pe nivelurile parter și etaj 1, pentru cei doi fii și familiile lor.

Drept urmare au ridicat din dota Laurenției această construcție în 1939, când stilul mediteranean deja ajunsese la maturitate. Însă banii din dotă s-au terminat, așa că au fost nevoiți ca pentru venituri suplimentare să închirieze casa către alte familii, în timp ce ei au locuit pe o stradă din apropiere. Acest lucru a fost benefic după instaurarea regimului comunist: datorită faptului că vila avea chiriași, a scăpat de furia naționalizării, și familia s-a mutat într-o cameră la demisol, în timp ce pe fiecare etaj locuiau cam trei familii. Dar planurile de a-și ține fiii aproape nu s-au concretizat: cei doi fii au părăsit căminul și viețile lor au luat o altă turnură. În anii ’50 Laurenția Progreseanu s-a mutat din demisolul unde locuia la parterul casei, și abia în anii ’70, atunci când chiriașii fie au plecat, fie au pierit, i-a revenit complet casa pe care o construise cu aproape 40 de ani în urmă. Totuși ea a considerat întotdeauna că a avut o viață frumoasă, a trăit până la vârsta de 93 de ani și a fost recunoscătoare pentru experiențele sale. Se spune că avea aceeași menajeră cu Gică Petrescu și că acesta ar fi fost fascinat de casă, dorind chiar să o cumpere.

 

Fiul său care rămăsese în țară a fost inginer constructor și astfel s-a preocupat de aspectul și trăinicia casei, drept urmare a refăcut fațada casei în anii ’80 conform stilului epocii. Recent, în această casă au avut loc filmările pentru „Charleston” cu actorul Șerban Pavlu și Victor Rebengiuc.

Vila este compartimentată după moda vremii, ceea ce o face perfect ancorată în contemporaneitate. Suprafața utilă a casei este de aproximativ 420 mp și are un teren de 300 mp. Demisolul are o înălțime de 2.8 metri, parterul și etajul au înălțimea de 3 metri, iar mansarda și podul variază între 1 și 2.8 metri. Structura de rezistență implică pereți structurali din zidărie de cărămidă cu fundații din beton, planșee și scări din beton. Imobilul are două intrări principale pentru fiecare etaj și o scară de serviciu care fusese gândită în trecut pentru a fi folosită de personalul administrativ. Accesul la parter se face printr-un palier intermediar marcat de o colonadă decorativă, palier aflat la câteva trepte deasupra cotei străzii. Ușa de la intrare este originală și are o feronerie cu motive geometrice simple ce se regăsesc și la feroneria ferestrelor pătrate. Este remarcabil că se păstrează încă soneria originală, iar sobele, originale și ele, sunt încă funcționale. Din vestibul se urcă trei trepte care păstrează pardoseala originală cu mozaic și plăci de gresie cu romburi de un roșu Pompeian. Apoi se accede în față spre un hol ce se deschide către un salon și un birou. După salon se face o nouă trecere printr-un hol spațios către restul camerelor. Etajul repetă parțial planul din parter, având către fațada laterală din curte un balcon decorat ce păstrează mozaicul original. În prezent, demisolul și mansarda sunt și ele locuibile.

 

Clădirea, reprezentativă pentru stilul arhitectural mediteranean, face parte dintr-un țesut arhitectural unic la nivelul capitalei. Vila este înconjurată de clădiri cu registru de înălțime redus și se află într-o zonă centrală și totuși liniștită și verde a capitalei. Străzile adiacente sunt intricate și topografia arealului permite un trafic redus. Este admirabil că această construcție și-a păstrat în timp mare parte din valorile arhitecturale, istorice și memorial-simbolice, alături de contextul urbanistic din care face parte.


Materialul face parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză. Acest material a fost realizat în parteneriat cu Ana Rubeli – storyteller cultural și fondator al Asociației Culturale Aici a stat.

Despre Storia.ro

 

Storia.ro e platforma de imobiliare lansată de OLX și poate fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. Storia.ro își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. Repede, ușor, informat, prin intermediul unei platforme complexe, ce răspunde tuturor cerințelor din piață și simplifică, totodată, procesul de căutare. În 2022, Storia.ro a lansat T.R.A.I. Index, o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei patru pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, varietatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.

Posted by Ana in București, Istorisiri, 0 comments

Un imobil monument istoric, posibil viitor boutique hotel, se vinde cu 5 milioane de euro

image00013

O vilă eclectică monument istoric ridicată în perioada interbelică se vinde cu 5 milioane de euro pe Storia.ro, platforma de imobiliare lansată de OLX. Imobilul este situat pe o străduță istorică în inima capitalei și are 30 de camere dispuse pe mai multe niveluri: demisol, parter, două etaje și o mansardă. Astfel, investitorii pasionați de arhitectură, istorie și care își doresc să transforme o bijuterie arhitecturală într-un boutique hotel de excepție au ocazia de a achiziționa această clădire de o eleganță desăvârșită.

 

Această vilă, aflată pe una dintre străzile istorice ce și-au păstrat în proporție covârșitoare fondul construit, a fost ridicată în 1925 cu scop de locuire semi-colectivă în perioada de cristalizare a acestui concept nou, care presupune locuirea împreună a mai multor familii cu acces propriu, separat, şi lot folosit în comun. Eleganța sa a făcut ca personalitățile politice să fie atrase de această clădire impunătoare. Se spune că însuși Carol al II-lea ar fi folosit-o în calitate de casă de protocol, aici locuind ascunsă o perioadă chiar și Elena Lupescu după revenirea sa (incognito) în țară. Desigur că în perioada comunistă casa nu a putut rămâne incognito, și a devenit, în urma naţionalizării, sediul RomâniaFilm. În această perioadă i s-au adus mai multe modificări, cum ar fi amenajarea unei camere de proiecţie folosite pentru vizionările filmelor care erau supuse cenzurii, la care se spune că participa uneori şi Nicolae Ceauşescu.

 

Recent vila a fost modernizată păstrându-și referințe memorial-simbolice și arhitecturale. Exteriorul a fost restaurat păstrând elemente arhitecturale care invită privitorul să viseze la o perioadă istorică în care pe stradă circulau alternativ trăsuri trase de cai și automobile printre sălciile de odinioară. Fascinant este că aceste sălcii au dat chiar numele inițial al străzii pe care se află această bijuterie! Fațada a fost restaurată, toată tâmplăria a fost înlocuită păstrând farmecul arhitectural. Interiorul a fost recompartimentat și pregătit pentru funcțiunea de hotel ce respectă toate cerințele contemporaneității. Este admirabil că în acest context s-au păstrat anumite elemente arhitecturale și ornamente în interior ce amintesc de perioada interbelică. Se observă încă șemineul de marmură, stucaturile de pe tavanele saloanelor înalte, ușile cu tâmplăria originară și cu cristal, feroneria ușilor de la intrare și a balcoanelor, capiteluri de coloane ce străjuiesc intrarea și balcoanele elegante. În perioada interbelică, imobilul dispunea de două lifturi (ale căror elemente elegante de feronerie încă s-au păstrat!), o scară monumentală pentru proprietari și o scară secundară pentru personalul administrativ. Exista o aripă special proiectată ce deservea personalul administrativ, astfel încât intimitatea proprietarilor ce aveau acces la saloanele principale ale casei era asigurată.

 

Dacă inițial clădirea fusese echipată cu toate elementele de confort existente la vremea construirii sale, facilitățile contemporane fac arc în timp către acest trecut elegant. Clădirea a fost proiectată cu 30 de camere și dependințe (spații comune, băi, sală de mic dejun, chiar și un spa generos), cu 8 balcoane spectaculoase și însumează peste 2000 metri pătrați utili dispuși pe demisol, parter, două etaje și mansardă. Astfel, imobilul dispune astăzi de încălzire cu centrală termică pe gaz și pompă de căldură. Acoperișul și sistemul pluvial au fost schimbate în întregime și toate instalațiile au fost refăcute. În plus, dependința clădirii ce deservea în trecut personalul administrativ de pază poate deservi mai multe funcțiuni contemporane. Există de asemenea 6 garaje la subsol și 3 locuri de parcare premium în fața imobilului ce dispune de un front stradal impresionant de 30 de metri liniari. Proprietatea are o curte de aproximativ 1000 mp ce include și spațiu verde, iar piatra cubică de basalt amintește de perioada trăsurilor și a eleganței interbelice.

 

Vecinătățile clădirii îi conferă de asemenea eleganță și prestanță. Dacă în 1911 parcela se afla în proprietatea lui Scarlat Constantinescu și avea o grădină impresionantă, clădirea ridicată în 1925, după Marele Război, devine ea însăși impresionantă și păstrează la rândul său un spațiu verde elegant și o curte generoasă pentru trăsuri și automobile. Vila împrumută din elementele arhitecturale ale clădirilor ce o înconjoară. În plus, se află în proximitatea clădirii unde a locuit Ion Luca Caragiale, lângă o școală de artă unde au studiat multe personalități ale istoriei și culturii noastre, lângă clădirea unde a locuit Nicolae Hortolomei, medic chirurg, director al Spitalului Colțea și profesor universitar, ba chiar și aproape de vechea proprietate a familiei Celibidache. Zona protejată din care face parte este marcată de imobile proiectate de arhitecți cunoscuți ai capitalei: Petre Antonescu, Arghir Culina, Tiberiu Niga. Toate acestea fac parte din ingredientele unui viitor simbolic al clădirii ce va deservi arta și eleganța. Chiar dacă proiectul curent de transformare a vilei se încadrează în boutique hotel, imobilul este versatil și se pretează pentru mai multe destinații în afara celei de hotel: poate deveni școală privată, sediu sau reședință de ambasadă, clinică medicală sau chiar centru de recuperare.

 

Volumetria și ornamentica vilei îi conferă o extravaganță monumentală ce o încadrează din punct de vedere arhitectural în stilul eclectic târziu. Stilul eclectic reiese din frizele decorative cu elemente vegetale și frunză de acant, denticulii de la cornișă, feroneria ușilor și a balcoanelor, ancadramentele ferestrelor. Bovindourile și urnele decorative plasate la mansardă îi conferă imobilului o monumentalitate aparte. În plus, acoperișul cu solzi de pește din tablă cu romburi este extrem de elegant geometric. Vila este dispusă simetric, iar căile de acces în oglindă sugerează destinația de odinioară de locuire semi-colectivă. Piesa de rezistență a clădirii nu este însă vizibilă de la stradă, ea neaflându-se pe fațada principală. O seră monumentală pe 3 nivele ce își păstrează feroneria dantelată marchează fațada secundară a clădirii și îi conferă o luminozitate aparte. Mansarda este de asemenea impresionantă având luminator și o fereastră ogivală tipică stilului Beaux-Arts. Toate aceste accente stilistice sugerează arhitectura de inspirație franceză.

 

Clădirea monument istoric se află la rândul ei într-o zonă construită protejată, fiind înconjurată de monumente istorice și de clădiri elegante. Caracteristicile acestei zone rezidențiale tradiționale sunt definite de străzi cu traseu sinuos, de clădiri de o fascinantă diversitate tipologică, coerente în ciuda varietății volumetrice, a înălțimii și a limbajului stilistic și architectural divers. Imobilul se află retras de la aliniamentul stradal, ceea ce îi conferă o intimitate aparte, potențată de prezența vegetației ce conferă discreție. Este admirabil că această construcție și-a păstrat în timp mare parte din valorile arhitecturale, istorice și de mediu natural, alături de ansamblul urbanistic din care face parte.

 

Materialul face parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză. Acest material a fost realizat în parteneriat cu Ana Rubeli – storyteller cultural și fondator al Asociației Culturale Aici a stat.

Despre Storia.ro

 

Storia.ro e platforma de imobiliare lansată de OLX, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. Storia.ro își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. Repede, ușor, informat, prin intermediul unei platforme complexe, ce răspunde tuturor cerințelor din piață și simplifică, totodată, procesul de căutare. În 2022, Storia.ro a lansat T.R.A.I. Index, o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei patru pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, varietatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.

Posted by Ana in Istorisiri, 0 comments

O vilă monument istoric Art Deco din proximitatea Dealului Mitropoliei

image00005

O vilă monument istoric tip Art Deco tipică Jazz Age-ului bucureștean, cu etaj și mansardă, situată pe Bulevardul Regina Maria, în inima capitalei, se vinde cu peste jumătate de milion de euro pe Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață. Astfel, investitorii pasionați de arhitectură, istorie și care își doresc să facă o călătorie în timp au ocazia să achiziționeze o clădire cu un potențial fantastic pe un bulevard istoric.

 

Această vilă aflată pe unul dintre bulevardele istorice cu rezonanță monarhică ale capitalei a fost construită în 1929, în plin Jazz Age și “boom” imobiliar al capitalei din perioada interbelică. Construcția solidă cu structură în formă de „Y” a fost ridicată în baza autorizației eliberate de fosta Primărie a Sectorului III Albastru din București, așa cum erau împărțite sectoarele, pe culori, pe vremea aceea. Bulevardul pe care se află bijuteria Art Deco fusese trasat încă din 1893 sub numele „Maria”, în onoarea fiicei Regelui Carol și a Reginei Elisabeta. Terenul fusese achiziționat în același an al construcției, în 1929.

 

Pe locul ocupat azi de imobil, în 1911 erau trei parcele înguste, proprietari fiind Ioan Ionescu, Ioan Nedelcovici și un preot anonim. Spre bulevard erau dependințele din fundul curții, căci casele fuseseră construite cu intrarea din Str. Egalităței (azi Poiana Florilor), stradă tăiată oblic de bulevardul proaspăt trasat. Vila are dublă deschidere: 15 metri liniari la bulevard și 16 metri liniari la stradă secundară, mai precis Strada Gladiolelor. Actuala stradă Gladiolelor, care la 1911 se numea „Strada Libertăței”, a fost puțin lărgită după trasarea bulevardului. Legile din domeniul imobiliar din anii ’20 favorizau construcțiile pe verticală: necesitatea de locuire în capitală crescuse vertiginos după Primul Război Mondial, capitala devenise un magnet pentru populația din regatul proaspăt unit și construcțiile erau impulsionate prin facilități fiscale. Faptul că în anii ’20 capitala se afla în plină dezvoltare imobiliară este dovedit de faptul că în proximitatea imediată a vilei nu se mai păstrează nicio cădire de la 1911, noul bulevard accelerând înlocuirea fondului construit. Primii proprietari identificați ai clădirii sunt Pănescu Constantin și Aurica care îl deținuseră prin cumpărare din 1967, pe când bulevardul se chema  „George Coșbuc”.

 

Clădirea se află într-o zonă construită protejată, ea fiind însăși monument istoric de tip B, la rândul său înconjurată de monumente istorice și de clădiri elegante. Geometria clădirii conferă o extravaganță elegantă și reținută ce se încadrează stilistic în Art Deco-ul timpuriu. Friza decorativă cu elemente vegetale stilizate geometric, bovindoul dreptunghiular, ferestrele separate prin montanți, medalioanele pătrate cu reliefuri vegetale, marchizele dreptunghiulare cu feronerie geometrică ce străjuiesc ușile gemene, jocul de volume și registrul de colț al construcției îi conferă clădirii o valoare estetică aparte. Pe geamurile de la etaj sunt vizibile străduțele antebelice care duc direct la Parcul Carol. La interior se păstrează arcadele de trecere dintre camere, parchetul original și ușile originale cu cristal, iar accesul circular dintre camere conferă o spațialitate inedită.

 

Vila are demisol, parter, etaj și pod, iar suprafața construită la sol este de 135 mp. Structura de rezistență a construcției este din zidărie de cărămidă, planșeele fiind de beton. Demisolul deservea cândva personalul administrativ, cu acces separat și scară separată, iar astăzi spațiul a fost adaptat locuirii contemporane și poate acomoda funcțiuni diverse. Atât parterul, etajul, cât și podul oferă spații de locuire generoase. Parterul și etajul au fost gândite în oglindă ca apartamente individuale: conform modei vremii, comanditarii ridicau un astfel de imobil pentru a locui ei înșiși la un etaj și pentru a închiria restul proprietății. Parterul și etajul au vestibul, living, două dormitoare, bucătărie, baie, plus anexe. Astfel, vila poate funcționa ca o singură unitate locativă sau condominium cu două unități locative.

 

Proprietatea are o curte de aproximativ 100 mp ce include și spațiu verde, loc de parcare, dar și un garaj interesant din punct de vedere arhitectural. Garajul din cărămidă ne demonstrează faptul că la origine comanditarul este înstărit: își ridicase casa cu garaj pentru automobilul personal, ceea ce era un lux în anii ’20.

 

Imobilul Art Deco are linii geometrice simple și clare. Art Deco este stilul arhitectural cel mai în vogă începând cu anii 1920, stilul care a contopit tendințele momentului, inovațiile tehnice și practicile societății în plină evoluție, ecouri ale evenimentelor culturale sau mondene. Noua estetică decorativistă a asimilat influențele și referințele la moda vremii, precum cubismul, jazz-ul, cinematograful, expresionismul, constructivismul și Școala Bauhaus. Treptat, apetența pentru Art Deco a cucerit capitala (și chiar lumea întreagă) în construcții, artele spectacolului, în publicitate, la nivelul tiparului și designului industrial, devenind imaginea unui stil de viață modern, pentru care automobilul, music-hallul și moda pret-a-porter au devenit repere curente. Mai mult, modernismul deco a transferat standardele de calitate ale tehnicii moderne în luxul domestic la toate nivelurile.

Despre Storia.ro

Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. Storia.ro își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. Repede, ușor, informat, prin intermediul unei platforme complexe, ce răspunde tuturor cerințelor din piață și simplifică, totodată, procesul de căutare. În 2022, Storia.ro a lansat T.R.A.I. Index, o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, varietatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.

Posted by Ana in Istorisiri, 0 comments

O vilă istorică Beaux-Arts din centrul capitalei

Foto 6 - Vila Balescu - Aiciastat

Un “hotel particulier” splendid de 1.000 mp situat în inima capitalei se vinde cu patru milioane de euro pe Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață. Astfel, investitorii pasionați de arhitectură, istorie, artă și frumos au ocazia de a păși în timp și de a reda viața unei bijuterii arhitecturale cu accente franțuzești și cu elemente decorative păstrate peste mai bine de 100 de ani. 

Această vilă aflată pe unul dintre cele mai elegante bulevarde ale capitalei a fost construită între 1911și-1912 după planurile vestitului arhitect Paul Smărăndescu pentru comanditarul Dimitrie Bălescu. Cu trăsături de „“hotel particulier”, vila îmbină armonios elemente arhitecturale ce aparțin stilului Beaux-Arts academist francez: marchiza din fier forjat cu felinare de la intrarea principală, balcoanele franțuzești cu ancadramente bogate ce duc cu gândul la cornul abundenței, ghirlandele vegetale cu frunză de acant, figurile leilor de la cornișă ce simbolizează putere. Motivul frunzei de acant reliefată în fier forjat se regăsește atât în feroneria ușii principale, cât și la balustrada scărilor ce fac legătura între antreu și salonul principal. Clădirea se află într-o zonă construită protejată și este înconjurată la rândul ei de clădiri elegante și monumente istorice.

Istoria cunoscută a parcelei de teren pornește de la 1854: arhivele atestă că succesorii unui anume Pandele Bilcescu au vândut parcela de teren lui Mihalache Durma. În 1897, la moartea proprietarului Durma, proprietatea a fost vândută către avocatul Scarlat I. Ghica, fiul omului politic Ion Ghica. Acesta a luat în 1897 un credit de la Creditul Funciar Urban, instituția de credit cea mai importantă a vremii, dar nu a construit nicio proprietate pe parcela de teren, vânzând terenul în 1905 unui anume D. D. Maican. Terenul de 686,65 m.p. a fost cumpărat în 1909 de Dimitrie Bălescu, care l-a comisionat pe arh. Paul Smărăndescu să construiască această casă în stilul eclectic academist în 1912. Soția lui Dimitrie Bălescu era Elena și împreună au avut 6 copii: Nicolae, Ion, Constantin, Gheorghe, Lelia și Virginia. După ce Dimitrie Bălescu a încetat din viață, proprietatea i-a revenit fiicei sale, Lelia.

Arhitectul Paul Smărăndescu, cel căruia îi datorăm această bijuterie arhitecturală, a fost o personalitate în lumea arhitecturală a începutului secolului XX. Reprezentant al burgheziei în ascensiune, decan și profesor la Școala de Arhitectură din București, membru al Comisiei Monumentelor Istorice, al Comisiei de Sistematizare a Primăriei Bucureștiului, a fost angajat ca architect-șef al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice și al Ministerului de Interne. S-a remarcat atât prin construcțiile sale în stil eclectic Beaux-Arts, cât și prin construcțiile în stil neoromânesc. A fost extrem de prolific, realizând peste 100 de proiecte arhitecturale: atât lucrări monumentale, cât și vile rezidențiale particulare ca aceasta.

Interiorul cu 16 camere are un farmec atemporal aparte. S-au păstrat plafoanele, câteva lambriuri, vitraliile ce străjuiesc scara monumentală de lemn, ușile cu cristal, feroneria de la scara antreului și de la intrare. În salonul principal a rămas pe perete o urmă de la o veche oglindă venețiană care înfrumuseța seratele dansante. Saloanele sunt vaste și luminoase, tavanele înalte și bogat decorate cu stucaturi. Atât demisolul, cât și mansarda oferă spații alternative generoase.

Proprietatea are o curte geometrică ce include și spațiu verde și poate servi unor scopuri variate. Chiar și dependința casei este interesantă din punct de vedere arhitectural: ea a fost pe rând grajd, apoi garaj. Pe vremuri la primul nivel se aflau caii și trăsura, iar la nivelul secundar se ținea fânul. Pe ușa de la acest nivelul doi ieșea vizitiul și arunca fân direct cailor.

În clădirea principală au funcționat în trecut diverse sedii de ambasade (spre exemplu, ambasada Japoniei), iar acum a fost retrocedată și este de vânzare prin platfoma Storia.ro. Atât clădirea principală, cât și dependința (fostul garaj) ar putea fi refuncționalizate pentru a deserve scopuri moderne. Clădirea principală ar putea adăposti în prezent evenimente culturale, seri tematice, birouri de avocatură prestigioase, studiouri de arhitectură, clinici medicale sau ambasade.

Despre Storia.ro

Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. Storia.ro își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. Repede, ușor, informat, prin intermediul unei platforme complexe, ce răspunde tuturor cerințelor din piață și simplifică, totodată, procesul de căutare. În 2022, Storia.ro a lansat T.R.A.I. Index, o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, varietatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.

Posted by Ana in Istorisiri, 0 comments

72 de ore în Timișoara, capitală culturală europeană

Piata Victoriei de sus din pepiniera MAIO Arhitects

“Timișoara nu-i ușoară”, așa spune Dan Perjovschi pe un tramvai vechi ilustrat de el, care începând din acest weekend a început să (re)circule pe străzile noii capitale culturale europene. Odată cu deschiderea Timișoarei în noul său rol de “capitală” nu doar tramvaiul lui Perjovschi, ci și o varietate de clădiri de patrimoniu, galerii de artă, colțuri de stradă, cămine studențești, ziduri, berării și sinagogi au căpătat un zumzet nou și vibrează festiv. Mii de oameni, străini și localnici deopotrivă, au asaltat atracțiile Timișoarei listate pe o fițuică bine documentată înmânată de cele câteva sute de voluntari identificați prin mesajul “My work is priceless”, voluntari cu zâmbetul pe buze care au împânzit orașul. Zâmbet și zumzet la Timișoara în 2023.

Cei cu care am stat de vorbă au avut perspective diferite și toate îmbucurătoare: voluntari timișoreni mândri de noua identitate pe care o conștientizează pentru orașul lor, jurnaliști străini impresionați de efervescența orașului și contrariați de nivelul criptic al artei contemporane pe care nu se așteptau să o vadă aici (ci poate la Basel sau la Kassel), jurnaliști români care respirau aerul orașului pentru a-l regiza pe hârtie, digital sau pe unde, artiști sau curatori din toate colțurile lumii încântați că expun aici, acum, în 2023. Clădiri din oraș au fost activate, deschise și polișate (unele chiar la propriu) pentru a găzdui expoziții în ton cu lugubrul sau cu spectaculosul lor interior. Din perspectiva patrimoniului, mi s-a părut fantastic că s-au dat jos lacătele, s-au amenajat expoziții și s-au deschis niște uși alteori baricadate: Palatul Ștefania, comenduirea garnizoanei, turnul de apă, uzina de apă.

Dacă aveți (minim) 72 de ore să-i dedicați Timișoarei pentru a căpăta propria voastră perspectivă, vă recomand să vedeți următoarele obiective: expoziția lui Brauner și a lui Paul Neagu la Muzeul de Artă, Muzeul de Transport Public “Corneliu Miklosi” (și aruncați o privire și vizavi, la vechile tramvaie din fața depoului, un spectacol al istoriei pe șine, o operă de artă în sine), comunitatea Faber, turnul scheletic efemer cu cele 1302 de plante al celor de la MAIO Architects, o seră urbană în devenire și un punct de belvedere al orașului de unde puteți experimenta diverse senzații printre frunzele înmugurite și detaliile arhitecturale Art Nouveau din piața Victoriei, expoziția de la spațiul META, expoziția Adinei Pintilie dacă vreți să vizualizați corpul uman în moduri neașteptate (la Kunsthalle Bega, un spațiu geometrico-metalic cu un potențial fantastic), expoziția “Sete Cronică” în toate punctele ei focale: la Garnizoană, la Palatul Ștefania, în bastionul Matia Terezia, expoziția-laborator al lui Minitremu. Poate vreți să vedeți un spectacol la Operă, la Filarmonică sau la unul dintre teatrele care au spectacole în oricare dintre limbile română, maghiară sau germană. Și lăsați-vă și câteva ore să vă plimbați în derivă și să observați unde vă cade privirea: la fiecare colț de stradă se întâmplă ceva, trebuie doar să (știți să) priviți. Și nu numai la colț de stradă, ci și pe stradă, pe pavaj efectiv, veți descoperi vestigii ale vechii Timișoare. Vă provoc să-i descoperiți urmele patrimoniului musulman, bine ascunse la nivelul solului pe străzi binecunoscute din oras.

Aici vă las un jurnal vizual ca să vă inspire să vă urcați în avion sau în mașină și să dați o raită prin Timișoara. Hai la capitală!

Posted by Ana in Istorisiri, 0 comments

Castelul Ghica de la Dofteana, Valea Trotușului

Ghica Dofteana

#Aiciastat Nicolae Ghica-Comănești (1875-1921), explorator și om politic român, fiul lui Dimitrie Ghica-Comănești, magistrat și deputat, și al soției acestuia, Zoe Ghica, născută Lahovary. El a construit acest castel de vânătoare în arealul Văii Trotușului, în Dofteana, în stil romantic la sfârşitul secolului al XIX-lea. Domeniul era renumit în epocă pentru veritabilele partide de vânătoare şi recoltare de trofee, muntele Nemira şi apa Trotuşului din apropiere fiind extrem de ofertante. Se pare că un arhitect italian a realizat planurile, iar materiale de construcție și meșterii au fost aduși din străinătate pentru a construe castelul. Castelul a fost folosit ca reședință de vară pentru familia Ghika până în Al Doilea Război Mondial, când aici a fost stabilit Comandamentul Wehrmachtului. După întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste, castelul a fost devastat de armata sovietică (soarta sa fiind similară cu cea a palatelor de la Comănești și Dărmănești). Apoi încă o dramă a lovit castelul: naționalizarea. Prima etapă a naționalizării a avut loc în 1945, imediat după război, prin aplicarea Reformei Agrare, iar în a doua etapă castelul și restul domeniului au trecut complet în proprietatea statului. Astfel refuncționalizat, fostul castel de vânătoare al familiei Ghika a devenit pe rând spital TBC, casă de copii, sanatoriu de reumatologie infantilă. Astăzi este în proprietate privată, iar într-una dintre fostele dependințe funcționează o pensiune.

Nicolae Ghica-Comănești a studiat dreptul la Lausanne și Geneva, apoi a fost atașat diplomatic la Paris, guvernator al Bancii Naționale a României, președinte al Fondului forestier și ministru în Guvernul Marghiloman. Era pasionat de explorări și de vânătoare și a publicat două lucrări cu note memorialistice pe aceste teme: „Cinq mois au pays des Somalies” tipărită în 1897 la Paris, Basel și Geneva și „O călătorie în pădurile Americii de Nord”. Și-a însoțit tatăl într-o expediție faimoasă în „țara somalilor” în perioada 1895-1896, și a călătorit și singur. În 1899 a revăzut Africa, străbătând muntele Munții Atlas din Maroc, până la castelul Glahui, în marginea Deșertulului Sahara. În 1910 și 1911 a traversat de două ori Oceanul Atlantic, pentru a vizita și pentru a vâna în Statele Unite ale Americii și Canada. Din călătoriile sale a adus multe trofee de vânătoare care au ajuns cu bine în țară după ce au fost împăiate la Rowland Ward din Londra. Despre ele, pasionatul călător scria că se află în „stare bună și atârnă de ziduri la Comănești [alt palat al familiei despre care o să vă povestesc în curând, n.r.], aducându-mi mereu aminte de greutățile pe care le-am învins pentru a mi le procura”.

Dincolo de legende, acest castel a fost cadrul filmărilor pentru “Vânătorul de spirite” (The Wanderers, pe care îl puteți găsi pe Netflix), dar și pentru filmul românesc “Domnișoara Cristina” (o adaptare a nuvelei lui Eliade cu același nume). Castelul se poate vizita și în interior contra unei taxe de 7,5 lei, dar când am fost noi era închis. Abia aștept să ajung data viitoare să vă arăt și fotografii din interior și de pe domeniul castelului.

 
 Surse:
Posted by Ana in Istorisiri, 0 comments

Körtövés Village, un sat de vacanță atemporal

318328167_597615775698011_5027895913310052483_n

 

Körtövés Guest Village este un sat de vacanță construit pe principii sustenabile, unde ne-am făcut focul în soba cu lemne și am folosit lămpile cu ulei. Satul are case tradiționale secuiești și a fost construit după metode tradiționale cu materiale de construcție naturale autohtone, aduse de la maxim 60 km distanță. Astfel, toate materialele aduse de la meșteri sau firme locale au generat un lanț sustenabil în domeniul patrimoniului: mobilierul realizat pe stil vechi în Baraolt, pietrele de andezit erau realizate în apropiere la Micfalău, șindrila manuală la Bățanii Mari, perdelele și textilele la Filia, plăcile de ceramică la Cristuru Secuiesc. Produsele locale, lucrate manual: fier forjat, pardoseli, uși și ferestre, sobe cu lemne, mobila, lămpile, saltelele și țesăturile. Construcțiile respectă modelul tradițional secuiesc: dacă în casele vechi era o cameră mică care funcționa ca o cămară, aceasta a fost “reconvertită” în baie, pentru a aduce confortul prezentului în atmosfera trecutului. Autenticitatea este păstrată prin placarea cu piatră, cada din lemn și elementele tradiționale din lemn prezente în fiecare colțișor. Are tot confortul contemporaneității, mai puțin două aspecte care contribuie la atmosfera de pe vremea bunicilor și la tihna de poveste: lipsa curentului electric și a internetului.

Gazdele mi-au povestit că au intenționat să pună bazele unui sat construit de la zero ca în vremurile de odinioară, fără rețea electrică, semnal la telefon sau wifi, un loc al memoriei din cele mai vechi timpuri și tradiții. Totul a fost gândit pentru tihna și deconectarea oaspeților. Activitățile care ne-au încărcat pe noi de energie au fost parcul de aventură Körtövés, locul de joacă din lemn, pregătirea focului în sobă, aprinderea opaițului. Ne-am jucat jocuri pe tabla de joc și în natură, am uitat cum trece timpul, și ne-am reamintit doar când se făcea întuneric și trebuia sa aprindem lampa cu ulei.

 

În acest loc din inima secuimii am petrecut clipe liniștite și am funcționat după ciclul naturii, în armonie cu acest început blând de iarnă. Gazdele mi-au împărtășit faptul că  urmează să amenajeze o mică fermă de animale pentru copii, și am decis că trebuie să revenim atât pentru ea, cât și pentru tururile în peșterile din Cheile Vârghișului din apropiere și pentru observatorul de urși.
 

 

În apropiere se află vestitele castele secuiești: Castelul Daniel din Vârghiș și Castelul Daniel din Tălișoara, Castelul Kalnoky din Micloșoara.

Castelul Daniel din Vârghiș
Castelul Daniel din Vârghiș

Veți descoperi de asemenea și mulți artizani locali care sunt gata să ăși deschidă ușile pentru vizită. De exemplu, noi am reușit să vizităm familia Sütő din Vârghiș, care se ocupă cu pictarea mobilei și cioplirea lemnului de 16 generații. Pictarea mobilei populare din Vârghiș este considerată a fi o tradiție reprezentativă, care a început să fie predată într-un cadru instituțional începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea, devenind mai târziu o moștenire care este acum identificată ca unul dintre simbolurile identității din Vârghiș – nu doar în comună, ci în întreaga lume. În prezent a 16-a generație duce mai departe meșteșugul familial moștenit de la străbunii lor. Pe moșia Sütő, în timpul prezentării ținute de István Sütő am văzut o frumoasă cameră mobilată cu obiecte și unelte de epocă. Am aflat cum se realizează piesele de mobilier popular, începând de la lucrările de tâmplărie până la decorare, ce sunt scaunele vorbitoare (care în funcție) și cum a decurs vizita Prințului Charles (astăzi regele Charles al III-lea) la familia Sütő. Iar în bisericile unitariene pe care le-am vizitat în zonă (Aita Mare, Vârghiș, Micloțoara) am descoperit obiecte sculptate și pictate de această familie! Ba mai mult, unul dintre fiii lui István ne-a cântat la țiteră! Vă invit să le faceți și voi o vizită, și de ce nu, poate plecați cu un obiect tradițional secuiesc care a ieșit din mâinile acestei familii de artizani.

Interiorul atelierului meșterului Sütő
Interiorul atelierului meșterului Sütő
Casa famiilei de meșteri Sütő
Casa famiilei de meșteri Sütő

 

Alți artizani locali pe care îi mai puteți vizita sunt la casa meșteșugărească Motolla (atelier de țesut covoare), Dávid Alpár, meșter în confecționarea costumelor populare (inclusiv costume ceremoniale maghiare din secolul al XVIII-lea), atelierul de fierărie al lui Nagy György și atelierul de țesături din Filia.

Vă recomand să faceți o vizită și la Baraolt, pentru centrul său care este plin de monumente de patrimoniu și în special pentru Muzeul Depresiunii Baraolt, înființat în 1979 de istoricul local Kászoni Gáspár (1896-1989), cu numele de Baróti Tájmúzeum (Muzeul Tradițional din Baraolt). Aici se află un schelet de mastodont găsit în vara anului 2008 în Racoșul de Sus. Aproape întregul schelet al elefantului preistoric, cu o vechime estimată de 3,5 – 4 milioane de ani, poate fi vizionat în prezent în muzeu, în poziția în care a fost găsit, culcat. Mi s-a părut senzațional că până acum s-au găsit doar două-trei rămășițe scheletice din această specie, și niciun schelet atât de complet precum exemplarul din Baraolt.
Posted by Ana in Istorisiri, 0 comments

Revitalizarea casei lui Constantin și a Elenei Iarca proiectată în anii ’20 de arh. I.D. Berindey – Interviu cu Laura Lungu

Arhitectul I.D. Berindey, anii 1920. Comanditarii Constantin și Elena Iarca vin din Buzău și îi cer arhitectului deja consacrat pe scena interbelică bucureșteană să le ridice o casă în inima capitalei. Constantin Iarca (13 iulie 1885-1940) a fost moșier, avocat, om politic și primar al orașului Buzău (în 1918), ce făcea parte dintr-o familie de boieri de origine greacă (originară din Gopeș, Macedonia). Planurile lui Berindey au creat pentru Iarca o bijuterie arhitecturală cu tavane ornate, cu o firidă decorativă, cu o fațadă bogat decorată. Casa a căzut pradă naționalizării, ca mai toate bijuteriile arhitectonice din România, și acum are 3 proprietari diferiți. Parterul însă a căpătat o nouă viață sub bagheta Laurei Lungu-Coman, a soțului său Alin Coman și a arhitectului Bogdan Ciocodeică.

În această casă am descoperit o poveste de dragoste. Poveste de dragoste între o casă și cei care au construit-o, cei care au îngrijit-o, cei care au pus în ea o bucățică din sufletul și viața lor. Este o casă ale cărei ferestre, pereți, marchiză, feronerie, oglinzi spun la rândul lor povești. Este o casă peste care au trecut zeci și zeci de ani, care a suferit, a pierit puțin și a renăscut ca pasărea Phoenix. Și despre această casă am stat de vorbă cu Laura Lungu-Coman pentru a publica un articol pentru lovedeco.roPuteți citi varianta extinsă a interviului pe pagina Love Deco: https://lovedeco.ro/amenajare-apartament-vila-interbelica-de-patrimoniu/.

Raportul “Heritage Counts for Europe” publicat de Europa Nostra în 2015 plasează patrimoniul cultural drept un generator de investiții profitabile pentru întreaga societate, de la locuri de muncă (pentru fiecare loc de muncă direct se creează alte 26,7 locuri de muncă indirecte), la taxe, la stimularea creativității, la creșterea sentimentului de apartenență și nu numai. Astfel, patrimoniul cultural este o sursă de creativitate, generând noi idei și soluții cu scopul de a reinterpreta clădiri istorice pentru a le reda viața fără a le știrbi valoarea istorică. Cel puțin așa s-a întâmplat în cazul Laurei.

Din like în like, datorită social media care are, printre altele, latura pozitivă de a apropia oamenii cu interese similare, am avut plăcerea să o cunosc pe Laura Lungu-Coman. Laura are 33 de ani, este antreprenor, coach, iubitoare de frumos și promotoare a bunului-simț și a educației în tot ceea ce ne înconjoară. Atunci când a ales alături de soțul ei, Alin, să își cumpere o casă, nu au ales o casă oarecare, ci una istorică, și o sa vedeți imediat de ce.

Laura și Alin au o fetiță de 2 ani și o cățelușă bulldog francez de 6 ani, Nuna. Laura este o creatoare optimistă, o persoană care generează business-uri din pasiune, iar pasiunea ei impulsionează sferele în care se implică pe o traiectorie ascendentă. Laura este co-fondatorul a două branduri care îmi sunt foarte simpatice, deoarece împletesc două simțuri esențiale, vizual și auditiv, esteticul și muzica: firma de producție mobilier OurDesign și firma de comercializare sisteme audio Harman Audio. Laura a făcut Școala de Arte și s-a reapucat de pictură, obicei cvasi-terapeutic pentru ea, în 2018, când și-a însoțit o prietenă la cursuri de acuarelă. Acolo a cunoscut-o pe viitoarea sa profesoară cu care face seminarii particulare de acrilic cu o regularitate săptămânală. O interesează arta în marea majoritate a formelor ei, îi place studiul psihologiei și este o persoană activă și energică. Este o persoană îndrăgostită de echilibru, de forme și de culori. Ba chiar și-a vopsit de două ori părul roz.

Având aceste trăsături în minte, mi-ar plăcea să vă întreb: Cum credeți că arată casa ei? Vă invit să vă imaginați că ajungeți pe strada unde locuiește Laura, dacă ridicați privirea în sus, ce credeți că vedeți? Ce culoare are fațada? Este construită în stilul Art Deco sau eclectic? Cum credeți că arată ușa de la intrare? Are marchiză? Poate o monogramă? Dacă intrați tiptil pe ușa sa, ce credeți că vedeți? Cum credeți că sunt tavanele? 

Aș putea continua cu o pleiadă de întrebări, dar bănuiesc că v-am trezit deja curiozitatea pentru a pătrunde efectiv în universul Laurei și al casei sale de patrimoniu. Am avut plăcerea de a-i trece pragul casei (care da, este în stil eclectic) și de a-i adresa câteva întrebări mai mult sau mai puțin iscoditoare. Și, pentru că vreau să împărtășesc cu voi, vă invit și pe voi „înăuntru”.

Pășim astfel într-o vilă istorică cu arhitectură în stil eclectic (Beaux-Arts/ stilul academist francez) din zona Eminescu, în apropiere de parcelarea istorică Ioanid. O vilă istorică transformată într-o bijuterie contemporană. Casa în momentul de față este împărțită între 3 familii, cu câte un apartament pe etaj. Laura are apartamentul cel mai mare, de la parter, având și intrare separată. Unul dintre elementele originale la care Laura și soțul ei au ținut enorm să fie păstrate este ușa de la intrare cu monogramă: inițialele primilor proprietari, „C” și „E”. Apartamentul are 156 mp utili, la care se adauagă 45 mp în beci (spațiu esențial pentru familiile înstărite de altădată, pentru depozitarea alimentelor la rece, a „ghețăriei” și folosit de obiecei și ca spălătorie sau bucătărie de personalul de serviciu). În ceea ce privește curtea, ei dețin 80 mp curte în proprietate și înca 120 mp cota parte. Cei 156 mp ai apartamentului sunt împărțiți între  2 dormitoare, 2 băi, 2 dressinguri, un living, o bucătărie cu zonă de dining incorporată, două holuri și un birou. 

Piesele de rezistență ale apartamentului sunt reprezentate de tavanele foarte decorate și păstrate în perfectă stare, dar și firida din zona de living, care era folosită cu rol decorativ, cel mai probabil adăpostind o statuie de dimensiuni grandioase. Tavanele sunt ornate cu stucaturi cu mascaroni și cu motive geometrice și florale.

CL_PW-16
Tavanul maro din camera fetiiței Laurei este din ipsos

O să vă spun un lucru surprizător: să știți că tavanul maro din camera fetiței Laurei nu este de lemn. Intrigant, nu? De fapt este din ipsos pictat, la fel ca și celelalte tavane din casă. Să știți că dacă vă vine inspirația să creați și voi un astfel de tavan, aveți oricând posibilitatea de a merge la vestita ipsosară Maria Rădulescu în al său atelier de pe Calea Griviței 43 și să dați o comandă potrivită gusturilor și interioarelor voastre. Revenind la decorații, mascaronii sunt figure alegorice și aveau rolul de a proteja casa de spiritele rele. Facem astăzi un arc în timp și le regăsim pe o multitudine de imobile valoroase din capitală, atât la exterior cât și la interior. 

Laura mi-a mărturisit că este într-adevăr casa visurilor lor:

Evident, e o chestiune de gust, dar mi se pare superbă. În plus, a fost extrem de bine întreținută, având aproape toate elementele originale în perfectă stare. Avea suprafața pe care ne-o doream, un pic de curte și este bine amplasată, în centru, lângă parcuri, povestește Laura.

În 2020 se aflau la începutul procesului de căutări pentru casa perfectă, și ca printr-o minune, au găsit-o dintr-o eroare a agentului care o listase la un preț greșit, astfel încât la prețul “nou”, fictiv, ea intra în intervalul de buget pe care îl specificaseră. Fără să caute mai mult, în ziua în care au descoperit-o, au sunat și au programat și vizionarea. Desigur că s-au îndrăgostit, tavanele erau senzaționale, apartamentul fusese recent renovat, casa restaurată. Apoi, spre seară, s-au întâlnit cu proprietarul, a doua zi au făcut oferta de preț, au negociat câteva zile pentru a-l aduce mai aproape de bugetul lor și, surpriză, în maxim o săptămână au semnat precontractul. Apartamentul aflat la parterul acestei vile istorice a fost mai ieftin decât un apartament într-un bloc nou, cu suprafață similară, într-o zonă similară. 

Când a primit cheile de la fostul proprietar, chiar înainte de a face actele, Laura a trăit o serie de emoții:

 

Efectiv m-am așezat pe jos în bucătărie și am început să plâng de fericire. Nu-mi venea să cred, în primul rând că am gasit așa ceva. Apoi, eram incredibil de încantată că aici va fi în curând «acasă», mi-a povestit Laura.

Fiind peste bugetul lor la momentul achiziției, au cumpărat-o cu gândul că o vor închiria câțiva ani până își vor permite amenajarea. Din păcate însă, prietenul lor, căruia i-o închiriaseră imediat după achiziție, a avut afacerea puternic lovită de pandemie, astfel încat au rămas cu apartamentul gol la începutul anului 2021. Între timp însă, familia Laurei și a lui Alin s-a lărgit cu un bebe, așa că apartamentul în care locuiau înainte devenise neîncăpător, astfel încât au hotărât să renoveze și să se mute.

Restaurarea fusese făcută de proprietarul anterior, care s-a ocupat inclusiv de acoperis și fațadă. Toate elementele din interior (tavanele cu stucaturi, nișa cu mosaic pictat, șemineuș) au fost restaurate de o echipa de la Școala de Arte. De asemenea, ușile și parchetul au fost șlefuite și refacute.

Pentru proiectul amenajării interioare, a lucrat cu arhitectul Bogdan Ciocodeică.

La brief, i-am arătat ce amenajări îmi plac, ce arhitecți, ce elemente. Bogdan a ținut cont de dorințele noastre comune și de nevoia de a crea un spațiu sigur pentru fetița noastră. Împreună, am hotărât întrebuințarea fiecărei camere, finisajele și designul mobilierului, povestește Laura.

 

În ceea ce privește renovarea, au făcut modificări la circuitul electric și de apă. Transformarea unui etaj dintr-o vilă istorică într-un apartament de sine-stătător la standarde contemporane a fost un proces destul de dificil, dar interesant. Au transformat în bucătărie o cameră care avea altă întrebuințare la origine, posibil birou. Pe planurile istorice nu sunt marcate destinațiile inițiale ale camerelor gândite de arhitectul Berindey, însă ne putem da cu presupusul. Având în vedere profesia liberală a comanditarului, Constantin Iarca, ne putem închipui că avea câteva camere cu destinația de birou, cu intrare separată față de salonul de primire. În proiectul de reamenajare, au transformat un hol de trecere în baie, lucru care a ridicat iar destule probleme.

Laura mi-a povestit că procesul amenajării a durat totuși doar câteva luni:

Am început șantierul în ianuarie și ne-am mutat la sfârșit de mai. Am urmărit bugetul de aproape, însă am încercat să nu facem compromisuri în ceea ce privește calitatea. Ne-a ajutat foarte mult și arhitectul nostru, Bogdan Ciocodeică, care ne-a îndrumat cu grijă pentru a ne încadra în bugetul disponibil. Având în vedere că dețin o firmă producătoare de mobilier [OurDesign], consider ca am «trișat» un pic în ceea ce privește costul real al acesteia, astfel încât mobila reprezintă mai puțin de jumătate din costul total al proiectului. Întreg procesul de renovare a costat în jur de o treime din valoarea casei. În acest buget, includem, de asemenea, refacerea curții comune, amenajarea curții noastre, înlocuirea porților, căci din păcate cele originale s-au pierdut în negura timpului, refacerea ușii de la intrare, refacerea circuitelor electrice și de apă, reamenajarea băilor, restaurarea parchetului, revopsirea pereților, restaurarea ușilor și înlocuirea geamurilor lor, draperii, perdele, mochetă, covoare, mobilier.

Cu excepția scaunelor care sunt cumpărate de la Ikea, Zara Home, Retros, tot mobilierul este făcut la comandă la OurDesign. Povestea dragostei Laurei pentru mobilă începe din facultate, când una dintre prietenele sale de atunci i-a propus implicarea într-un proiect care combina rame Ludovic de mobilier cu tapițerie cu pictură pop-art. Chiar dacă a ieșit din proiect, își crease o mulțime de contacte în industria mobilei. Astfel, treptat, a început să le ofere clienților soluții de mobilare pentru toată casa. Apoi a cunoscut-o pe Diana, care a devenit prietena și partenera ei. Diana avea în familie o fabrică de mobilă și au început un parteneriat frumos prin care produc împreună orice mobilier își imaginează în cadrul companiei lor, OurDesign. Desigur că OurDesign a produs și mobilierul de vis pentru casa Laurei și a lui Alin.

Bucătaria este realizată din MDF cu blat de HPL compact. Insula din bucătărie este din pal cu decor HPL metalic și marmură. Laura mi-a împărtășit că insula este elementul ei preferat din casă. Băile au mobilier din MDF vopsit iar spațiile de depozitare sunt din pal placat cu oglindă. 

CL_PW-31
Insula din bucătărie, elementul preferat al Laurei din toată casa

Insula este elementul meu preferat din casă, nu doar pentru că este facută dintr-o bucată de marmură pe care o ador, ci și pentru că este așezată sub tavanul meu preferat din casă. Apropo, toate tapițeriile sunt din materiale tratate pentru a rezista la murdărie; avem totuși o fetiță de doi ani, ne spune Laura zâmbind. 

Am întrebat-o pe Laura ce sfaturi le-ar da celor care se gândesc să facă un astfel de proiect, și am primit un răspuns dulce-amar, dar cât se poate de realist:

Să se pregăteasca pentru ce-i mai rău: văd asta în toate proiectele noastre de la firmă. Clienții se așteaptă ca lucrurile să mearga ca unse, dar de multe ori nu se întamplă așa. Astfel că apar multe frustrări, mult stres și certuri. Alin și cu mine deja avem experiența a 3 apartamente renovate împreună, iar cu toate acestea, au existat momente tensionate și în acest proiect. Uneori lucrurile nu ies așa cum ne-am imaginat, bugetul este imposibil de respectat, apar alte probleme neprevăzute, iar pentru toate astea trebuie să fii, în primul rând, pregătit emoțional și psihic.

 

Ceea ce mi-a atras atenția la o privire mai profundă a apartamentului au fost pânzele montate pe pereți. Erau albe. M-am gândit că este o declarație de dragoste către simplitate, minimalism. Însă Laura mi-a zis că sunt pânze goale, pe care urmează să le picteze. Mi s-a părut extraordinar că pasiunea ei pentru pictură va aduce un plus de personalitate casei visurilor sale.

În ceea ce privește inspirația pentru decorarea casei, Laura ne-a povestit:

Există câțiva arhitecți pe care îi urmăresc și care au influențat direcția în care îmi doream decorarea casei. De exemplu, ador proiectele lui Joanna Laven și ale Sarei Fitzgerald. I-am arătat lui Bogdan Ciocodeică ce îmi place, i-am explicat ce nevoi avem și el a făcut acest minunat proiect. Mi-a plăcut extrem de mult ideea lui Bogdan de a alege mobilier simplu, discret, pentru a pune în evidență elementele decorative ale casei. De asemenea, ador faptul că totul este extrem de aerisit, îmi dă foarte multă liniște mentală.

 

Poate credeți că această vilă istorică superbă are un aer de solemnitate, însă să știți că este cât se poate de vie, de zglobie. Viața între acești pereți frumos decorați și sub aceste tavane cu stucaturi se desfășoară tot sub semnul firescului. Astfel, am aflat de la Laura că cele mai utile obiecte din casă pentru ea sunt mașina de cafea și taburetele din hol, iar ultimul lucru pe care l-a cumpărat a fost un tocător cu recipient de colectare. De când își petrece mai mult timp acasă și are copil, desigur că gătește mult mai mult. În plus, casa este mereu plină, de viață și de oameni: în casă locuiește cu soțul, fetița și cățelușa lor, dar zilnic vin bona, bunici sau prieteni în vizită. 

Apropo de firescul cotidian, Laura a început în trecut o serie de podcasturi cu teme conexe domeniului de coaching (serie numită “Tâlcuri cotidiene”), dar dintr-un act de curaj s-a oprit pe motiv că nu se simte expertă în subiectul acesta și nu vrea să “propovăduiască” lucruri pe care nu le stăpânește la perfecție. Mi s-a părut extraordinar, mai ales în contextul în care în ziua de astăzi foarte multe persoane ajung să se exprime în mediul online fără să cunoască aria respectivă. Suferim adesea de “părerologie”. Dar dacă este un domeniu pe care cred că Laura îl stăpânește astăzi, acela este desing-ul interior. Astfel că am întrebat-o când crede că poate obține experiență pe un anumit subiect astfel încât să emită păreri în respectivul domeniu, mai ales în contextul dominației social media asupra vieților noastre:

Social-media ne permite să vindem o imagine falsă. Vindem ghiduri către fericire, dar noi suntem profund nemulțumiți de propria viață. E un demers extrem de periculos. 

Cred că singura experiență relevantă este propria experiență în subiect. Apoi, autenticitatea dă valoare acestei experiențe. Prin urmare, cred că pot să vorbesc doar despre lucruri care mi s-au întâmplat mie și să prezint soluții care mi s-au potrivit, dar care nu sunt neaparat potrivite altcuiva. Apoi, oamenii să aplice ce consideră că li se potrivește. Nu cred în valoarea soluțiilor standard, pentru că noi suntem, fundamental, extrem de diferiți.

Am cercetat puțin și istoria vieții comanditatului original, Constantin Iarca, și am descoperit o personalitate fascinantă cu realizări deosebite în domeniul cultural și nu numai. El s-a născut pe 13 iulie 1885 în satul Ojasca-Măgura, a fost absolvent al Liceului “Matei Basarab” şi al Facultatăţii de Drept din Bucureşti (1879, cu teza de licenţă “Despre prescripţie”). Se trage din familia Erculeştilor originară din Gopeş-Macedonia. Într-un document din 1793 este menţionat strămoșul său, Constantin Iarca, stabilit în anul 1781 la Râmnicu Sărat. Locuia la marginea târgului, mai târziu denumit chiar cartierul Erculeşti.

Constantin C. Iarca a lucrat ca avocat şi substitut de procuror la Buzău, supleant la Râmnicu Sărat şi procuror la Ialomiţa. După ce a demisioanat și a intrat în politică, a fost o vreme şeful organizaţiei Buzău a Partidului Liberal, unde a avut diverse funcții. A fost deputat de 6 ori și membru al comitetului de conducere. În perioada 17 februarie 1900 – 1904; 1907, a fost prefect al judeţului, reuşind ca în acest timp să se construiască 54 localuri de şcoli, clădirile spitalelor din Buzău, Mizil, Pogoanele şi Pătârlagele, mai multe localuri de primării, poduri şi şosele vicinale. A fost și primar al oraşului Buzău în 1918. 

În 1914 a tipărit un memoriu în care susţinea exproprierea marilor latifundii şi împărţirea pământului la ţărani, atitudine care atrage excluderea sa din partid. Mai târziu a devenit şeful dizidenţei liberale-georgiste. Ca deputat, a luat de nenumărate ori cuvântul la şedinţele Camerei, discursurile sau iniţiativele sale legislative (reglementarea raporturilor dintre săteni şi proprietari, monopolul băuturilor spirtoase, problemele viticulturii, autonomia comunală etc.), fiind publicate în presă sau broşuri.

A fost preşedinte al Comitetului Ligii Culturale, secţiunea Buzău, înfiinţată la 24 ianuarie 1891 şi delegat pentru a participa la conferinţele şi congresele de la Bucureşti. Poate de aceea a avut și nevoie de o locuință în capitală. La 17 aprilie 1894 a lansat apelul “Către cetăţeni”, în sprijinul luptei pentru unitate a românilor transilvăneni. A fost preşedinte al Sindicatului agricol şi viticol Buzău şi al Uniunii sindicatelor viticole din România, preşedinte al Societăţii comunale de electricitate (constituită în 1926). Din 1908 a fost director și proprietar al publicaţiei Liberalul, organ al Partidului Liberal din Buzău. A colaborat, totodată, la Gazeta Buzăului (1911 – 1914), organ al aceluiaşi partid. A fost decorat cu ordinele Steaua României ca ofiţer şi Coroana României (în grad de comandor). 

*Informațiile au fost descoperite pe pagina: https://chirac.wordpress.com/2010/12/01/stefan-pardos-fotograf-de-ramnic/#comments

Facem un nou arc în timp și ajungem să ne bucurăm de casa sa din București revitalizată de Laura. Eu am simțit nevoia să o cunosc mai în profunzime pe Laura și să îi înțeleg pasiunea pentru autenticitate, pentru lucrurile frumoase, pentru lucrurile istorice de valoare, așa că am întrebat-o ce ar pune într-o capsulă a timpului, dacă ar avea șansa să o creeze și să o îngroape pentru urmașii noștri de peste 100 de ani. Răspunsul ei m-a cucerit: 

E așa greu să găsești ceva interesant aproape universal, și totuși sensibilizant. Cred că aș face un album foto al lucrurilor mici, cotidiene, poetice, pe care le considerăm total neinteresante pentru că le trăim ca parte a normalului nostru. Prietene la o cafenea, barul preferat într-o seară de vară [Golescu], cu lumea stând în picioare pe trotuar, clădirea preferată din București [casa Mița Biciclista], prima ninsoare a anului, momentul în care sunt scoase pâinile din cuptor la brutăria din colț etc.

Recent am vizionat filmul Nomadland, unde am descoperit replica: “Home, is it just a word or is it something that you carry within you?”, și am simțit nevoia să o întreb și pe Laura ce înseamnă pentru ea “acasă”:

Oamenii pe care îi iubesc. Apoi, acasă înseamnă «în siguranță». Acasă este unde ne întoarcem mereu când vrem să fim protejați, înțeleși și acceptați.

Mie mi se pare extraordinar că o casă istorică poate însemna “acasă” pentru cineva cu un spirit atât de frumos precum al Laurei, că această vilă de patrimoniu a căpătat o nouă viață acum, când își va sărbători centenarul.

Fotografiile sunt realizate de Kinga Tomos.

Posted by Ana in București, Dialoguri, 0 comments

Patrimoniul industrial al orașului Reșița

Asociația culturală „Aici a stat” onorează memoria industrială a orașului Reșița cu ocazia aniversării a 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur în acest oraș emblematic.

Îmbinarea dintre istorie și patrimoniu industrial este ideală pentru a promova unul dintre momentele emblematice ale orașului Reșița: aniversarea a 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur. Prin proiectul #Aiciastat explorăm patrimoniul cultural echipându-ne cu hărți, perseverență, multă răbdare și cu multă curiozitate. Și pentru că ne aflăm într-o căutare perpetuă de povești interesante, am descoperit că municipiul Reșița este plin de astfel de povești. Am ales astfel să redăm fotografii inedite legate de patrimoniul industrial din Reșița, cu sprijinul partenerului nostru, Muzeul Cineastului Amator, căruia îi mulțumim pentru informațiile pe care ni le-a pus la dispoziție.
Ana Rubeli
Președintele Asociației culturale “Aici a stat”

Evenimentul își propune rememorarea patrimoniului industrial pentru a sarbatori 150 ani de la fabricarea primei locomotive cu abur.

logo landscape AICI A STAT
Resita primarie logo
Resita 150 de ani

Articolul face parte din seria dedicată aniversării a 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur pe teritoriul actual al României și vine în completarea concertului aniversar despre care am scris aici. Evenimentul este co-finanțat de Primăria Municipiului Reșița prin programul de granturi „REȘIȚA – SPAȚIU CULTURAL”.

Parteneri: Muzeul Cineastului AmatorRadio România MuzicalUniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din RomâniaIglooCronicari DigitaliAsociația Opus.

 

Despre Asociația culturală “Aici a stat”

Inițiat în 2018, proiectul #Aiciastat de storytelling cultural ce promovează patrimoniul în toate formele sale s-a coagulat prin Asociația culturală „Aici a stat” la începutul anului 2020. Misiunea Asociației este de a crește conștiința colectivă asupra valorii patrimoniului, prin dialog cultural, prin documentarea și cercetarea istoriei clădirilor de patrimoniu și a personalităților care le-au locuit, iubit sau părăsit. Reînnodarea relației afective cu trecutul se realizează prin promovarea clădirilor istorice și a personalităților legate de acestea, prin promovarea proiectelor culturale, a festivalurilor, a brandurilor sustenabile și a organizațiilor care protejează la rândul lor patrimoniul. Asociația organizează evenimente culturale, tururi ghidate, vânători de comori și recitaluri de muzică clasică în zone istorice cu poveste și înglobează astăzi peste 30.000 de iubitori de patrimoniu.

 

Posted by Ana in Istorisiri, 0 comments

Jurnaliști și creatori de conținut pe Via Transilvanica adună amintiri în Rucsacul cu Povestiri

Via Transilvanica - Rucsacul cu povestiri

Via Transilvanica – Rucsacul cu povestiri

În prima rezidență de digital storytelling, Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica: 

  • 1.000+ de km vor fi stăbătuți pe jos și cu mașina, în căutare de povești de spus și experimentat din 31 de comunități locale, pe parcursul a 10 zile, în cele mai recent marcate porțiuni de cărare
  • Vloguri, bloguri, articole și postări vor contura noi trasee culturale
  • Debutul Rucsacului cu Povestiri se face odată cu lansarea primei povești în sunete a Via Transilvanica, noul EP drum, semnat de Electric Brother
  • Orga bisericii fortificate din Dârjiu devine instrument virtual
  • Poveștile Via Transilvanica și EP-ul drum vor întâmpina vizitatorii și echipele care au birourile în Sky Tower din București, într-o activare multimedia
  • În septembrie, poveștile de pe Via vor fi aduse la București, la Muzeul Țăranului Român, într-un eveniment de trei zile, deschis publicului larg

În 2022, Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica va scoate la lumină, prin materiale multimedia, 50 de obiective de patrimoniu cultural, comunități etnice, antreprenoriate locale, gastronomie, natură și localități uitate. Toate acestea sunt poveștile ce vor intra în „Rucsacul” cu care fiecare călător se poate echipa înainte de a străbate drumul care unește România, de la Nord, la Sud, prin cărarea marcată de voluntari și membri ai Asociației Tășuleasa Social.

Cronicari Digitali, alături de Raiffeisen Bank România, continuă cu anul II de rezidență itinerantă de digital storytelling care pune în valoare patrimoniul cultural de pe Via Transilvanica. În 2022, prin Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica, vor fi descoperite și aduse în atenția publicului cele mai noi ținuturi marcate pe Via, respectiv Terra Banatum, Terra Dacica și Terra Romana (județele Caraș-Severin, Hunedoara și Alba). Sursele poveștilor spuse în mediul digital vor pleca de la Ghidul Drumețului, disponibil pe viatransilvanica.com, și vor dezvolta repere de călătorie culturală cu acces la experiențe locale inedite.

 

 

Via Transilvanica face istorie fără îndoială. Mii de oameni și de comunități se schimbă pe parcursul acestui drum. Este ceea ce ne-am gândit și ne-am propus de la începutul acestui proiect unic cu partenerii noștri de la Tășuleasa Social! Suntem fericiți că am putut să fim parte și să susținem încă de la început drumul care unește. Povestea merge mai departe și acest proiect, Rucsacul de Povestiri de pe Via Transilvanica, spune minunat o parte din ea!

Corina Vasile, Director Comunicare și Sustenabilitate Raiffeisen Bank România

În iulie, 15 jurnaliști și creatori de conținut pleacă 10 zile într-o călătorie de cercetare și documentare pe un traseu care străbate 31 de localități, parcurs pe jos și cu mașina, alături de localnici și ghizi. Printre co-autorii poveștilor din rucsac se află jurnaliștii Toader Păun, Diana Popescu, Alex Andronic, creatorii de conținut Teodora Istrati aka Teo’s Kitchen, Cristi Dandeș aka Food of Bucharest, Ana Rubeli (aka Aici a stat), Bogdan Buzuleac, Silviu Barbul, Emilia Morariu, Adrian Dan și Răzvan Moței.

Drum by Electric Brother
Drum, sountrack-ul ViaTransilvanica by Electric Brother

drum, sountrack-ul ViaTransilvanica

„Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” ia startul odată cu prima poveste de pe Via, în sunete: noul EP al Electric Brother, drum, cu piesele Huțulna, Lemnoit și Norga. Anul trecut, Cristi Ștefănescu a mers pe Via alături de Cronicari Digitali pentru sound recording. După aproape un an de pregătire a acestui EP, Electric Brother sintetizează în piese înregistrări care însumează de 11 ori sountrack-ul „Titanic” și surprinde 146 de sunete distincte de pe Via. Printre ele, pași de drumeț pe cărare, dinți de pieptene la dărăcit de lâna, fierăstraie și rindele de lemn, sunet de tilincă, suflat de cel mai vârstnic huțul, de fluier, dar și de fus, în toarcerea lânei, clopote, toacă, ceasuri sau note de orgă din Mediaș și Dârjiu.

drum poate fi ascultat gratuit pe toate aplicațiile de streaming audio ale muzicianului și pe site-ul www.art.raiffeisen.ro și www.cronicaridigitali.ro.

 

Albumul drum este un proiect care nu se putea realiza fără suținerea prietenilor de la Cronicari Digitali și Raiffeisen Bank România, cărora le mulțumesc pentru că dau glas culturii autentice

Electric Brother

Important este și faptul că, pentru prima dată, orga bisericii fortificate din Dârjiu, aflată în Patrimoniul UNESCO, devine instrument virtual, odată cu înregistrarea fiecărei note și ton, pe parcursul călătoriei de pe Via din 2021, grație proiectului de rezidență culturală itinerantă.

Timp de o săptămână de la lansare, printr-o activare multimedia specială, poveștile Via Transilvanica și EP-ul drum vor întâmpina vizitatorii și echipele care au birourile în Sky Tower din București.

Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica, la București

Poveștile culese în „Rucsac” de jurnaliști și creatori de conținut vor fi concentrate în trei zile de eveniment la Muzeul Țăranului Român, între 9 și 11 septembrie. Vizitatorii vor avea acces la expoziții foto și proiecții video cu locurile și obiectivele descoperite în cei doi ani de când Cronicari Digitali, alături de Raiffeisen Bank România, organizează rezidența de storytelling digital pe Via Transilvanica. Tot la Muzeul Țăranului Român vizitatorii vor putea cunoaște producători și meșteșugari locali de pe Via Transilvanica. Mai mult, bucureștenii vor putea mânca preparate bazate pe rețete de pe Via, însoțite de poveștile localnicilor, curatoriate de bloggeri și vloggeri de food cunoscuți.

Media si Social Media lucrează pentru comunitate

În 2022, Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica continuă povestea celui mai amplu proiect de storyteling digital dedicat comunităților locale. Experiențele și descoperirile jurnaliștilor și creatorilor de conținut vor putea fi urmărite cu ajutorul #cronicaridigitali, pe www.cronicaridigitali.ro, dar și într-un jurnal zilnic de călătorie la Rock FM, precum și unul online pe www.spotmedia.ro și pe www.pressone.ro.  Creatorii de conținut și jurnaliștii vor împărtăși cele mai interesante povestiri din „Rucsac” în Dilema Veche, online și print.

 

Suntem în cel de-al doilea an de rezidență pentru povestitorii digitali, un proiect unic în România. Dar utilitatea lui este cheia în care trebuie citit proiectul. În 2021, unul din doi utilizatori de Instagram au fost pe Via Transilvanica și i-au aflat poveștile, 10 % din totalul utilizatorilor de Social Media din țară au putut descoperi comunități uitate sau lăsate în umbră. Pentru noi acest reach se traduce în contribuția publicului la creșterea economiei locale, odată cu includerea în vacanțe sau călătorii a destinațiilor de pe Via Transilvanica sau achiziționarea de produse locale- sobe și șeminee din teracotă lucrată manual, obiecte de sticlărie, vinuri, bunătăți pentru cămara și lista continua”,

Silvia Teodorescu, fondator Cronicari Digitali

Despre rezidența itinerantă de digital stoytelling pe Via Transilvanica

Via Transilvanica, proiect al organizației Tășuleasa Social, este cel mai puternic traseu de călătorii tematice din România. Pe un parcurs de aproximativ 1.400 de kilometri, unește România de la Putna, la Drobeta Turnu‑Severin, printr-o cărare marcată și amenajată. Acest traseu poate fi parcurs după voia călătorului, fie pe etape, fie în întregime, pe jos, cu bicicleta, sau chiar și călare. Drumul traversează 10 județe, 60 de comunități și promovează valorile culturale, etnice, istorice și naturale dar și diversitatea României în spiritul „turismului lent”.

Raiffeisen Bank România, partener strategic al Via Transilvanica, s-a implicat în derularea proiectului încă de la momentul ideii lui, în 2018, prin sponsorizari și voluntariat. La intersectia dintre responsabilitate și asumarea rolului de facilitator al prosperității unei societăți, banca contribuie prin Via Transilvanica la doua obiective de dezvoltare durabilă – SDG 10 „Până în 2030, susținerea și atingerea progresivă a creșterii veniturilor unui procent de 40% din populația cu venituri reduse, la o rată mai mare decât venitul mediu la nivel național”, prin facilitarea dezvoltării rurale și urbane durabile și SDG 11 „Consolidarea eforturilor pentru protejarea patrimoniului cultural și natural al lumii” prin învățare, educare și susținere a proiectelor strategice pe această coordonată.

Din 2021, Cronicari Digitali derulează, în parteneriat cu Raiffeisen Bank, un proiect multianual tip rezidență itinerantă de digital storytelling pentru a pune în valoare patrimoniul cultural și antreprenoriatele în dezvoltare de pe Via Transilvanica. Astfel a fost realizată prima monografie digitală de pe Via, odată cu parcurgerea ei în premieră, de la un capăt la celălalt, într-un Heritage Trip special, la care au participat peste 20 de creatori de conținut (bloggeri, vloggeri, instagrammeri), producători video și soundtrack, jurnaliști, copywriters, fotografi profesioniști. Povestea Via Transilvanica a atins, în 2021, 10% din totalul utilizatorilor de rețele Social Media din România. 1 din 2 utilizatori de Instagram din România a fost pe Via Transilvanica pe parcursul proiectului. Peste 20 de materiale multimedia au spus povestea comunităților de pe Via, majoritatea necunoscute publicului larg.

Posted by Ana in Contemporane, Etnografie, 0 comments