natura

Această casă i-a aparținut la 1911 unui anume Dichiciu și este o casă reprezentativă din vechiul Maidan al Dulapului din proximitatea mahalalei Sf. Ecaterina: un spațiu situat în apropierea intersecției Căii Șerban Vodă cu bulevardul Mărășești. Maidanul Dulapului apare pe multe hărți și planuri de epocă: planul Borroczyn din 1846-1847 (unde apărea ca cel mai mare maidan, dar nu avea un nume), planurile Papazoglu 1871 și Cerkez 1883. Numele îi vine din vremea când domnia îngăduia un singur dulap (adică scrânciob sau leagăn) de Paști în tot orașul, iar acest leagăn se afla chiar aici înainte de 1790. Maidanul Dulapului a luat numele de Piața Concordiei probabil pe vremea lui Cuza, dar sistematizarea pieții a început pe la mijlocul anilor 1880 și s-a finalizat în jurul Primului Război Mondial. Atunci s-au delimitat proprietăți noi, printre care și aceasta.

Piața Concordiei este astăzi doar o denumire de stradă, aproape orice urmă a vechii piețe și a scuarului existent odată a dispărut. Dacă Piața Concordiei este cea mai mare din Paris, în București ea are mai degrabă valoare memorial-simbolică, și de aceea casele aflate pe Strada Piața Concordiei sunt extrem de importante în memoria colectivă a orașului. Arealul se află în zona centrală a Bucureștiului, pe una dintre cele mai vechi artere ale orașului: Șerban Vodă zis și vechiul Pod al Beilicului. Dezvoltarea axei nord-sud a trecut în plan secundar Calea Șerban Vodă, dar a însemnat și o protejare a unor elemente importante ale istoriei Bucureștiului.

Un element de reper important al zonei este Școala Ienăchiță Văcărescu ridicată în jurul anului 1890, fosta piață fiind astăzi parte din curtea Școlii Ienăchiță Văcărescu. Spațiul este retras de la circulațiile majore, bulevardul Cantemir și Mărășești, forma sa rectangulară fiind generată de străzi și construcții tradiționale de sfârșit de secol XIX și început de secol XX. Zona are ca funcțiune principală locuirea, în majoritatea cazurilor în construcții individuale tipice pentru mahalaua bucureșteană. Iar Casa Dichiciu este emblematică pentru acest stil, fiind inerent legată și de Școala Ienăchiță Văcărescu, deoarece aici a funcționat în perioada comunistă școala de pionieri și se țineau cursuri pentru elevi.

Stilul arhitectural este eclectic cu elemente neoclasice. Elemente deosebite ale casei sunt coloanele cu capitel corintic, scara de piatră și soclul valoros al imobilului, ușa de la intrare cu vitralii, frontonul semi-circular (pe care poate era marcat cândva anul de construcție), denticulii  de la cornișă, decorațiunile cu frunză de acant, ancadramentele ușilor și ale ferestrelor, mascaronul de deasupra ușii care poate fi interpretat și cu o zeitate masculină și care funcționează ca un gardian al spiritelor rele. Un aspect interesant este legat de numele proprietarului casei de la 1911 (conform cadastrului de la acea dată): „dichiciu” înseamnă unealtă de lemn cu care cismarul face florile pe talpă, de unde putem face o inferență legată de meseria sa. Cu toate acestea, bogația ornamentelor și amplitudinea casei antebelice denotă o putere financiară ridicată a proprietarului pentru acele vremuri.

Fotografii realizate cu Xiaomi 13T. Zoom-ul digital de până la 20x m-a ajutat să surprind Castelul Vlad Țepeș de la o distanță considerabilă, iar rapiditatea cu care lentila principală ajustează focusul a fost perfectă ca să pot fotografia rapid din niște unghiuri dificile.

Adresa: Strada Piața Concordiei nr. 2, Sector 4

Materialul face parte dintr-o serie susținută de Xiaomi care documentează clădirile pe lângă care trecem zilnic pe străzile Bucureștiului și care ascund povești remarcabile, sub conceptul lansării celei mai noi serii Xiaomi 13T, „Masterpiece in Sight”.

Xiaomi 13T oferă o configurație de cameră triplă cu obiective Summicron proiectate împreună cu Leica, inclusiv o cameră cu unghi larg de 50 MP cu distanță focală echivalentă de 24 mm și o lentilă asferică 7P concepută pentru a capta mai multă lumina, ce suportă fotografierea cu gamă dinamică înaltă, și un teleobiectiv de 50 MP cu distanță focală echivalentă de 50 mm. O cameră cu unghi ultra-larg de 12 MP cu o distanță focală echivalentă de 15 mm este ideală pentru a realiza fotografii panoramice și a surprinde peisaje uimitoare.

Datorită camerei Leica am obținut imagini spectaculoase ce se joacă cu conturul casei antebelice dincolo de gardul original și de vegetația luxuriantă ce străjuiește curtea. Fotografiile de calitate reies din puterea culorilor și modurile de fotografiere pe care telefonul Xiaomi 13T, modelul folosit de mine, dar și Xiaomi 13T Pro, le pune la dispoziție prin parteneriatul cu Leica. Eu mi-am personalizat stilul fotografic în modul Pro pentru a ajusta vibrația culorilor, luminozitatea și tonul, schimbând focusul între zonele de gard-casă-vegetație.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, în București a sosit, la chemarea regelui Carol I, arhitectul elvețian Gustav Adolf Suter. Originar din Bâle-Campagne, un canton din nord-vestul Elveției, Gustav Suter a îndrăgit dealurile cu viță de vie ale Bucureștilor. A început în 1892 să cumpere terenuri și să le asaneze, să traseze străzi și să construiască noi cartiere, devenind un adevărat dezvoltator imobiliar. Unele dintre zonele care i-au trezit interesul se află în apropiere de Dealul Mitropoliei și lângă viitorul Parc Carol care a fost amenajat de peisagistul Édouard Redont (elvețian la rândul său) în 1906 pentru a găzdui Expoziția Generală Română cu ocazia Jubileului:  aniversarea a 40 de ani de domnie și 25 de ani de la încoronarea regelui Carol. Mai precis, elvețianul Suter a investit în parcelarea Gramont și, chiar deasupra sa, într-un teren de pe Dealul Filaret care avea o vedere panoramică excepțională asupra Bucureștilor.

Parcelarea Gramont i-a aparținut inițial vicontelui de Gramont (1797-1851). Acesta fusese aghiotantul domnesc al celor trei principi care s-au succedat la domnia Țării Românești după revoluția lui Tudor Vladimirescu de la 1821: Alexandru Dimitrie Ghica, Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei. Apoi proprietatea a fost expropriată și declarată de utilitate publică în 1884 pentru a fi asanată de municipalitate. Ulterior, terenul a fost vândut de municipalitate către arh. Gustav Adolf Suter, care a realizat proiectul de parcelare așa-numit a „livezii Gramont”.

Pe Dealul Filaret, chiar deasupra „livezii Gramont”, și-a construit propria reședință în jurul anului 1906, anul de deschidere al Expoziției Generale din Parcul Carol. Apoi în 1912 a început dezvoltarea unei noi parcelări pe acel teren. Parcelarea urma să aibă locuințe moderne pentru acea vreme, dispuse simetric de-a lungul unei fundături axiale, cu reședința lui Suter poziționată drept cul-de-sac/ cap de perspectivă. Un colaborator de-ai săi, arhitectul german F. Schmidts a desenat pentru acest proiect 24 de locuințe în stil eclectic pitoresc german, 16 cuplate și 8 independente, fiecare adaptată poziției sale din ansamblu, dar susținând o imagine unitară a compoziției. Clădirile urmează panta naturală a dealului, rezultând de aici o imagine urbană foarte puternică. Aliniamentele precise și detaliile similare inspirate de arhitectura vernaculară germană, conferă arealului un farmec și o coerență urbană aparte.

În capătul Aleii Suter se află o fundătură cu aspect de lacrimă și un rond de întoarcere. Acolo se găsește fosta reședință a lui Adolf Suter, o clădire impresionantă construită cu influențe brâncovenești/ neoromânești. Se spune că aici aveau loc petreceri și serate pe vremea lui Suter și că aici ar fi venit însuși Regele Carol I. Palatul Suter era amenajat și decorat in spiritul vremii și a devenit astfel un loc renumit si apreciat de întâlnire al elitelor.

După moartea regelui Carol I și pierderea soției sale, Elise Cremer-Suter în 1916, arhitectul a vândut reședința, întorcându-se în Elveția. Noul  proprietar, un bancher grec, dupa 1940, a oferit amantei sale franțuzoaice cadou micul palat. Ulterior, reședința a schimbat mai mulți proprietari, sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial schimbând destinația de locuință a palatului. A fost naționalizat de regimul comunist în 1950 și a devenit succesiv centrul de operațiuni  MGB/ KGB pentru o scurtă perioada de timp, sediul Partidului Comunist apoi sediul ICRAL Sector 4 până în 1991, când a fost revendicată de către moștenitorii de drept, fiind retrocedat în 2001.

Fotografii realizate cu Xiaomi 13T. Zoom-ul digital de până la 20x m-a ajutat să surprind Castelul Vlad Țepeș de la o distanță considerabilă, iar rapiditatea cu care lentila principală ajustează focusul a fost perfectă ca să pot fotografia rapid din niște unghiuri dificile.

Începând cu anii 2000 a fost restaurat și modificat față de arhitectura inițială, găzduind în prezent un hotel. Accesul către această clădire este extrem de pitoresc, fiind posibilă o „escaladare” a vestitei străduțe în trepte pe nume Xenofon.

Adresa: Aleea Suter 23-25, Sector 4

Materialul face parte dintr-o serie susținută de Xiaomi care documentează clădirile pe lângă care trecem zilnic pe străzile Bucureștiului și care ascund povești remarcabile, sub conceptul lansării celei mai noi serii Xiaomi 13T, „Masterpiece in Sight”.

Xiaomi 13T oferă o configurație de cameră triplă cu obiective Summicron proiectate împreună cu Leica, inclusiv o cameră cu unghi larg de 50 MP cu distanță focală echivalentă de 24 mm și o lentilă asferică 7P concepută pentru a capta mai multă lumina, ce suportă fotografierea cu gamă dinamică înaltă, și un teleobiectiv de 50 MP cu distanță focală echivalentă de 50 mm. O cameră cu unghi ultra-larg de 12 MP cu o distanță focală echivalentă de 15 mm este ideală pentru a realiza fotografii panoramice și a surprinde peisaje uimitoare.

Datorită camerei Leica am obținut imagini misterioase ce duc cu gândul la picturile tipice clarobscurului. Fotografiile de calitate reies din gama de culori și modurile de fotografiere pe care telefonul Xiaomi 13T, modelul folosit de mine, dar și Xiaomi 13T Pro, le pune la dispoziție prin parteneriatul cu Leica. Eu mi-am personalizat stilul fotografic în modul Pro pentru a ajusta luminozitatea și tonul, creând un contrast pronunțat între zonele de lumini și umbre.

Castelul așa-numit al lui Vlad Țepeș din Parcul Carol este un monument misterios care a avut la bază o funcție pe care puțini o intuiesc. Castelul a fost proiectat cu ocazia Expoziției Generale a României din 1906 de arhitecții Ștefan Burcuș și Victor Ștephănescu, doi arhitecți tineri și în ascensiune la vremea aceea. Ei au fost responsabili de mai multe monumente ridicate în Parcul Carol, monumente din păcate dispărute astăzi.

Castelul a fost inaugurat chiar în cadrul Expoziţiei Generale a României, cu ocazia aniversării a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. Surpriza vine din faptul că era de fapt un rezervor de apă destinat expoziţiei care a fost mascat ingenios printr-un monument arhitectural de excepție. în turnul fortăreţei, înalt de 23 de metri şi cu diametrul de 9 metri a fost montat un rezervor de apă din fontă. Acesta a fost turnat în atelierele lui Oscar Maller, dar a devenit nefuncţional la scurt timp după deschidere. Deoarece rezervorul de apă nu a funcţionat pe termen lung, familia regală a încercat să-i dea edificiului o utilitate culturală, găzduind aici expoziţii de tablouri cu teme religioase. În 1914, turnul mare a fost folosit pentru realizarea emisiunilor radiotelegrafice. În 1920, castelul a devenit cazarmă pentru corpul de gardă ce păzea Mormântul Ostaşului Necunoscut.

Castelul reproduce la scară mică Cetatea Poenari, ctitorită de Vlad Ţepeş în secolul al XV-lea, în Cheile Argeşului, și de aceea publicul l-a denumit de-a lungul timpului „Castelul lui Vlad Țepeș”, deși nu are legătură directă cu domnitorul Țării Românești. Printr-o scară de lemn, în spirală, se urcă pe o platformă de unde, din turn, se poate admira Parcul Carol şi panorama Bucureştilor. Un contrafort puternic, terminat cu un pridvor de lemn, susţine turnul ca să nu se prăbuşească, iar în dreapta se află un zid crenelat de piatră, terminat în colţ cu un alt turn de dimensiuni mai mici. Toată construcţia a fost îmbrăcată în piatră şi în cărămidă roşie.

În 1912, după inventarea becului cu filament de Wolfram, a avut loc o creștere a consumului de curent electric la nivelul întregii populații. În acest context de dezvoltare a industriei electrice, puterea Uzinei electrice Filaret a fost crescută, instalându-se două noi unități de câte 420 kW. În anii 1970 fabrica a fost abandonată şi a început să fie utilizată parțial drept garaj. Ulterior, directorul Muzeului Tehnic Prof. ing. Dimitrie Leonida a reușit să convingă autoritățile că hala Uzinei Filaret era potrivită pentru extinderea muzeului, urmând să fie amenajată aici secția Istoria Iluminatului, a Comunicațiilor și Industriei Electrotehnice. Uzina a fost astfel destinată extinderii Muzeului Tehnic, pentru ca ulterior să fie transformată în Centru de întreținere tehnică periodică a autovehiculelor. Astăzi uzina se află în patrimoniul S.C. ELECTRICA S.A. dar demersul de a fi amenajat ca muzeu a fost oprit.

Fotografii realizate cu Xiaomi 13T. Zoom-ul digital de până la 20x m-a ajutat să surprind Castelul Vlad Țepeș de la o distanță considerabilă, iar rapiditatea cu care lentila principală ajustează focusul a fost perfectă ca să pot fotografia rapid din niște unghiuri dificile.

Din 30 septembrie 2004, Castelul Ţepeş a devenit sediul „Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor”. Astăzi castelul este în proprietatea MApN, şi este deschis de câteva ori pentru public de Ziua Eroilor (Înălţare) şi de Ziua Armatei (25 octombrie).

Dincolo de istoria monumentului, este importantă și istoria și viața arhitecților care l-au proiectat. Arhitectul Ștefan Burcuș s-a născut în 1870 la Bacău și a început studiile la Școala nou înființată de arhitectură de la București, apoi a plecat la Paris, la Școala de Arte Frumoase, la secția de arhitectură. S-a înscris în atelierul profesorului Julien Guadet, preluat ulterior de Eduard Paulin, remarcându-se prin câștigarea a 7 medalii la concursurile școlare și prin diploma obținută în 1900. În 1904 a început să primească comenzi private sau câștigate prin concursuri publice în București. Printre lucrările sale se află coordonarea lucrărilor pentru expoziția jubiliară din Parcul Carol (alături de arh. Victor Ștephănescu), parcelări în zona Bonaparte, parcelarea Halfon din Kiseleff 55-57, Palatul Camerei de Comerț și al Bursei din București și câteva edificii semnificative prin țară.

Arhitectul Victor Stephănescu (scris adesea și Ștefănescu) a fost fiul compozitorului George Stephănescu, figură marcantă a muzicii românești și întemeietorul Operei Române. S-a născut în 1877, a urmat studiile de arhitectură la Paris, de unde s-a întors la București în 1901. A fost un adept al stilului neoromânesc în arhitectură. Printre contribuțiile sale notabile se enumeră amenajarea Parcului Carol I din București (în calitatea sa de arhitect șef al expoziției jubiliare din 1906), proiectul Muzeului Național de Geologie, al Moscheii din Constanța, fiind responsabil și de controlul tehnic și administrativ al lucrărilor la Arcul de Triumf din București (care au început în aprilie 1935 și au durat un an și jumătate). Datorăm multe clădiri remarcabile din București și din alte mari orașe din țară acestor doi arhitecți de excepție.

Adresa: General Candiano Popescu nr. 6, Sector 4

Materialul face parte dintr-o serie susținută de Xiaomi care documentează clădirile pe lângă care trecem zilnic pe străzile Bucureștiului și care ascund povești remarcabile, sub conceptul lansării celei mai noi serii Xiaomi 13T, „Masterpiece in Sight”.

Xiaomi 13T oferă o configurație de cameră triplă cu obiective Summicron proiectate împreună cu Leica, inclusiv o cameră cu unghi larg de 50 MP cu distanță focală echivalentă de 24 mm și o lentilă asferică 7P concepută pentru a capta mai multă lumina, ce suportă fotografierea cu gamă dinamică înaltă, și un teleobiectiv de 50 MP cu distanță focală echivalentă de 50 mm. O cameră cu unghi ultra-larg de 12 MP cu o distanță focală echivalentă de 15 mm este ideală pentru a realiza fotografii panoramice și a surprinde peisaje uimitoare.

Datorită camerei Leica am obținut imagini vii ce reproduc culorile naturale folosind modul fotografic original Leica: Leica Authentic Look. De asemenea, mi-am putut personaliza stilul fotografic în modul Pro ceea ce mi-a permis să ajustez tonul, tonalitatea și textura, păstrând mai multe detalii și culori pentru post-procesare.

Uzina electrică Filaret este un monument istoric de tip industrial absolut remarcabil și bine păstrat. De aici se asigura cândva iluminatul și curentul electric al capitalei. Uzina a fost construită între 1907-1908 de Societé du Gaz pour la France et l’Etrangère, după proiectul inginerului francez Alin Lonay. A fost pusă în funcțiune în septembrie 1908, odată cu deschiderea stagiunii anuale a Teatrului Național, unul dintre marii consumatori de curent electric ai capitalei. Este o clădire elegantă, cu arhitectură industrială inspirată de clădirile franceze de patrimoniu din oraşul Lille, executată în cărămidă aparentă, cu elemente metalice. La corpul principal elegant ce asigura iluminarea naturală a halelor prin ferestrele înalte este adosat un turn spectaculos, astăzi cucerit de iederă, care a fost inițial folosit ca rezervor de apă.

Uzina electrică a fost construită pe terenul fostului teren al Uzinei de gaz de la Filaret, în contextul în care concesiunea iluminatului cu gaz se apropia de sfârșit. A început să funcționeze cu trei grupuri de generatori acționați de motoare cu 675 CP, fiecare grup în parte producând 420 kW. Motoarele erau fabricate în Belgia, iar generatoarele în Germania, la firma Siemens-Schucker. La un moment dat avea cele mai mari motoare din lume. Înainte de a fi construită, iluminatul capitalei și curentul electric era furnizat în principal de mici uzine electrice izolate.

Unul dintre motoarele inițiale Carels Frères se păstrează încă la Muzeul Tehnic Prof. ing. Dimitrie Leonida, care se află chiar în apropiere, în Parcul Carol. Acolo puteți descoperi și o machetă a Uzinei electrice Filaret, cu toate cele trei corpuri și turnul de răcire.

În 1912, după inventarea becului cu filament de Wolfram, a avut loc o creștere a consumului de curent electric la nivelul întregii populații. În acest context de dezvoltare a industriei electrice, puterea Uzinei electrice Filaret a fost crescută, instalându-se două noi unități de câte 420 kW. În anii 1970 fabrica a fost abandonată şi a început să fie utilizată parțial drept garaj. Ulterior, directorul Muzeului Tehnic Prof. ing. Dimitrie Leonida a reușit să convingă autoritățile că hala Uzinei Filaret era potrivită pentru extinderea muzeului, urmând să fie amenajată aici secția Istoria Iluminatului, a Comunicațiilor și Industriei Electrotehnice. Uzina a fost astfel destinată extinderii Muzeului Tehnic, pentru ca ulterior să fie transformată în Centru de întreținere tehnică periodică a autovehiculelor. Astăzi uzina se află în patrimoniul S.C. ELECTRICA S.A. dar demersul de a fi amenajat ca muzeu a fost oprit.

Fotografii realizate cu Xiaomi 13T, în modul Leica Vibrant Look, ce ajustează automat saturația culorilor și luminozitatea

În ceea ce privește starea sa precară de întreținere, o expertiză tehnică datată 1997 arăta chiar de atunci necesitatea consolidării structurii. În perioada anilor 2000-2003 Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR) a pus la cale un proiect pentru Parcul Național al Științei și Tehnicii realizat în jurul unor centre de interes cultural din Parcul Carol I: Muzeul Național Tehnic Prof.ing. Dimitrie Leonida, Observatorul Astronomic al Academiei Române, serele din parc, Gara Filaret, Uzina electrică Filaret și alte diverse clădiri de patrimoniu și monumente din interiorul parcului. Proiectul nu a fost început, monumentul a găzduit diferite evenimente, dar s-a degradat treptat. Transformarea clădirii industriale în muzeu ar duce la salvarea sa și la integrarea în circuitul turistic.

Adresa: General Candiano Popescu nr. 3A, Sector 4

Materialul face parte dintr-o serie susținută de Xiaomi care documentează clădirile pe lângă care trecem zilnic pe străzile Bucureștiului și care ascund povești remarcabile, sub conceptul lansării celei mai noi serii Xiaomi 13T, „Masterpiece in Sight”.

Aproape toate fotografiile care surprind uzina electrică Filaret au fost realizate în modul Leica Vibrant Look, unul dintre cele două moduri de fotografie implicite ale camerei, rezultate în urma parteneriatului cu Leica. M-a ajutat faptul că acest mod ajustează automat saturația culorilor și luminozitatea pentru niște cadre perfecte de toamnă, în care culorile sunt vii, dar, în același timp, realiste.   

Prin parteneriatul cu Leica, camera Xiaomi 13T, modelul folosit de mine, dar și a Xiaomi 13T Pro, are o gamă de culori mai largă și moduri automate de fotografie care să ajute pe oricine să realizeze fotografii la calitate profesională.

În această clădire ascunsă de vegetația tomnatică a parcului Carol se spune că a stat ascuns chiar Alexandru Ioan Cuza în pregătirea Unirii Principatelor. Aceasta este vila lui Constantin Bosianu, susținătorul lui Cuza și al Unirii, vilă pe care am surprins-o cu camera Leica a telefonului Xiaomi 13T, ca răspuns la provocarea Xiaomi România de a fotografia clădiri de patrimoniu remarcabile dar mai puțin cunoscute din București.

Constantin Bosianu, cel care a ridicat această vilă spectaculoasă, provenea dintr-o familie boierească, fiul paharnicului Andrei Bosianu. A studiat dreptul la Anvers și Paris (la Sorbona), devenind primul decan al Facultății de Drept din București, premier al României, director al Eforiei Școalelor, membru al Academiei Române. Din poziția de membru în Adunarea Electivă a Munteniei, pe 24 ianuarie 1859 a votat pentru alegerea lui Cuza ca domnitor al Țării Românești.

Cu ocazia găzduirii lui Cuza în mare secret, pentru a preveni atentate la viața acestuia, Constantin Bosianu s-a asigurat că vila era extrem de bine păzită, garantându-i siguranța domnitorului. Așa că arnăuții vegheau în turnul de observație dar și în jurul vilei, iar obloanele au fost întărite cu drugi de fier la ferestre.

Fotografii realizate cu Xiaomi 13T. Pentru fotografierea vilei am folosit funcția Portrait și funcția Leica Vibrant Look pentru a avea culori mai puternice, un contrast puternic și umbre definite.

Vila a fost construită în stil neogotic între 1853-1859, fiind proiectată de arhitectul Luigi Lipizer. El a proiectat și Casa Librecht-Filipescu și Casa Breslelor, ambele în București. Vila Bosianu a devenit reședința Consiliului de miniștri pe durata guvernului Bosianu, când a fost fondată și biblioteca cu 11.000 de volume de astronomie. Datorită lor vila este astăzi sediul bibliotecii Institutului Astronomic al Academiei Române. Casa ascunde și diverse simboluri masonice. În această casă se țineau întrunirile secrete care pregăteau Unirea. Așa că la uşi se află trei gemuleţe cu roşu, galben şi albastru, culorile tricolorului care erau folosite încă de pe vremea lui Tudor Vladmirescu, și pregăteau Unirea de la 24 ianuarie 1859, ca însemne unioniste.

După moartea lui Bosianu clădirea a ajuns în patrimoniul Institutului Meteorologic, și până la construirea pavilioanelor (care se află în apropiere), Casa Bosianu i-a servit drept sediu. Ea a suferit pagube la cutremurele din 1940 și 1977, și a fost restaurată de arhitectul Octav Dimitriu în 1992. Astăzi se poate vizita în cadrul tururilor ghidate gratuite pe care astronomii români le oferă după o programare prealabilă.

Adresa: Strada Cuțitul de Argint 5

Materialul face parte dintr-o serie susținută de Xiaomi care documentează clădirile pe lângă care trecem zilnic pe străzile Bucureștiului și care ascund povești remarcabile, sub conceptul lansării celei mai noi serii Xiaomi 13T, „Masterpiece in Sight”.

Xiaomi 13T oferă o configurație de cameră triplă cu obiective Summicron proiectate împreună cu Leica, inclusiv o cameră cu unghi larg de 50 MP cu distanță focală echivalentă de 24 mm și o lentilă asferică 7P concepută pentru a capta mai multă lumina, ce suportă fotografierea cu gamă dinamică înaltă, și un teleobiectiv de 50 MP cu distanță focală echivalentă de 50 mm. O cameră cu unghi ultra-larg de 12 MP cu o distanță focală echivalentă de 15 mm este ideală pentru a realiza fotografii panoramice și a surprinde peisaje uimitoare.

Gama vastă de culori disponibile m-a ajutat la surprinderea fiecărui moment de explorare a vilei Bosianu. Pentru fotografierea vilei am folosit funcția Portrait și funcția Leica Vibrant Look pentru a avea culori mai puternice, un contrast puternic și umbre definite.