Festivalul SoNoRo 17 – o călătorie în care muzica și rafinamentul își dau întâlnire în trenul Orient Express

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în perioada 16 septembrie – 2 octombrie 2022, în București și Cluj-Napoca.

Tema din acest an, inspirată din călătoriile luxoase cu trenul celebru din perioada La Belle Époque, pune în valoare ce ne unește, ca europeni, și ne arată că distanțele sunt risipite rapid prin muzică, atunci când suntem dispuși să ne imaginăm o lume fără granițe, care ne invită să o cunoaștem și să o iubim. Artiștii invită publicul în această călătorie de la un capăt la altul al continentului, în trenul misterios al Festivalului, pentru a fi mai aproape de muzică și de artă, dar și mai aproape unii de alții. Tema festivalului continuă tradiția edițiilor precedente, în care tonul dictat de nume s-a imprimat în cele mai mici detalii: repertoriul ales, spațiile neconvenționale, muzicienii invitați și atmosfera generală. 

Sunt entuziasmat de această ediție și de tema ei, căci Orient Express este trenul misterios care unea continentul european, iar noi, în acest an, vom face o călătorie muzicală care va aduce împreună Estul și Vestul și va uni muzicieni din toate colțurile Europei, ba chiar și din afara ei. Noutatea absolută a ediției a XVII-a este că avem printre noi o dansatoare și o coregrafă de excepție, Ksenia Parkhatskaya, care va ilustra mai multe momente muzicale cu scriitura elegantă a corpului care trasează linii în timp. Mai mult, printre artiștii invitați, recunoscuți în lumea muzicală, avem în acest an un interpret la oud, Joseph Tawadros, pentru că Orientul își dă mâna cu Occidentul și muzica face să dispară granițele pe care deseori le considerăm de netrecut.

 Când spun Orient Express mă gândesc la eleganță, rafinament, lux, mister, o viață aventuroasă, călătorii exotice și o umbră de pericol. Mă gândesc și la traversarea cu ușurință a granițelor, la un vehicul magic în care se întâlnesc oameni din toate colțurile lumii, se intersectează povești și secrete, se întrepătrund destine, chiar dacă numai pentru un timp scurt. Este un festival și o temă pentru aristocrații spiritului, iar vehiculul este, în cazul nostru, muzica.

Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo.

În 2022, Festivalul SoNoRo împarte experiențele muzicale de excepție între spațiile consacrate de concert, cum sunt Ateneul Român, Sala Radio și Auditoriumul Muzeului Național de Artă al României, cu cele nonconformiste: Palatul Bragadiru, Club Expirat, Apollo111 sau Clubul Guesthouse.

 

La Cluj-Napoca, unde Festivalul se încheie în mod tradițional, Festivalul se va desfășura în mai multe spații. Cel mai nonconformist dintre toate este, probabil, Gara CFR Cluj-Napoca, un loc foarte potrivit pentru trenul muzical al acestei ediții. Orient Express-ul va opri și la Auditorium Maximum de la Universitatea Babeș-Bolyai, în Casa Boema, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Casa Libertății Religioase și Cercul Militar Cluj-Napoca.

 

 

În 1883 Europa putea fi traversată în sfârșit, în mare viteză și cu mult stil, de la Londra la Istanbul. Ediția SoNoRo Orient Express va sărbători și explora arta călătoriei, anticiparea, visele care ne determină să întreprindem o călătorie, promisiunea unui voiaj în necunoscut, latura exotică, dar și mundană pe care o aduce cu ea orice călătorie.

Vom vizita spațiile creative ale marilor scriitori, compozitori și artiști care au petrecut mult timp călătorind prin Europa și dincolo de ea – Baudelaire, Chopin, Strauss, Milhaud, Flaubert, Rossini, Christie. Multe dintre călătoriile lor exotice au fost imaginare, dar asta le-a făcut și mai fermecătoare!

Vom vizita Grand Salon-ul parizian al marii călătoare a epocii ei, Pauline Viardot, o muză celebră și o divă în toată puterea cuvântului. De asemenea, vom ajunge imaginar și în Casinoul din Baden-Baden, unde europenii se întâlneau și se bucurau de cultura muzicală a epocii: valsuri, polci și uverturi, apoi ne vom opri la Salonul de desen din Londra Victoriană, unde se spuneau poveștile Orient Express-ului, pentru a fi transformate ulterior în romane polițiste.

Cât timp cotinuăm să călătorim în căutarea frumuseții, impulsul artistic și muzical ne va îndrepta spre următorul loc în care vrem să ajungem. Vă invităm alături de noi în această căutare!

Diana Ketler, directoarea artistică a Festivalului SoNoRo.

Festivalul SoNoRo se va desfășura în București în perioada 16-25 septembrie 2022, iar primul concert va avea loc la Palatul Bragadiru. Vineri, 16 septembrie, la ora 19:30, călătorii sunt invitați să se îmbarce în „The Age of Entertaining: Art Deco evening with dress code”, acesta fiind numele concertului. Sâmbătă, 17 septembrie, Orient Express oprește la Muzeul Național de Artă al României, în Sala Auditorium, la ora 19:00, pentru un antrenant „Casino Royale”.

Duminică, 18 septembrie, o zi plină și bogată în stații, trenul misterios oprește la peronul Apollo111, la ora 11:00, pentru a încânta publicul cu „Variațiuni după un peisaj I. Poetry of Departure”. Tot duminică, la Galeria Galateca, de la ora 16:00, sunt puse în scenă „Variațiuni după un peisaj II. Flowing Landscapes”, iar ceva mai târziu, în aceeași zi, trenul muzical poposește la Club Expirat, ora 20:00, pentru „Variațiuni după un peisaj III. Coincidențe”.

Pe 19 septembrie, ora 19:00, Orient Express ajunge la Cercul Militar Național, cu un concert intitulat „Invention of Europe”.

Marți, 21 septembrie, călătorii opresc la Ateneul Român, la ora 20:00, unde primesc „L’Invitation au Voyage”, iar miercuri, 22 septembrie, va fi o seară nonconformistă la Clubul Guesthaus, cu „O Romanță pe un tren cu aburi”, începând cu ora 20:00. Vineri, 23 septembrie, la 19:30, „Les Orientales” poposesc din nou la Palatul Bragadiru, iar sâmbătă Ateneul Român găzduiește concertul intitulat „In Search of Beauty”, la ora 19:30. Călătoria plină de farmec și mister din București se încheie la Sala Radio duminică, 25 septembrie, ora 19:00, cu un concert „Finale: Le Grand Salon – Acasă la Pauline Viardot”.

Călătoria muzicală continuă în Cluj-Napoca, între 27 septembrie și 2 octombrie, cu 7 concerte ce au loc în spații aparte. Marți, 27 septembrie, ora 19:00, în Gara CFR Cluj-Napoca vor răsuna acordurile concertului „Les Orientales”. În sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai are loc miercuri, 28 septembrie, la ora 19:00, concertul „Oglindiri în timp”. „Romanța pe un tren cu aburi” va putea fi audiată la Casa Boema joi, 29 septembrie, ora 19:30, iar vineri, 30 septembrie, ora 19:00, trenul ajunge din nou în Auditorium Maximum de la UBB, pentru concertul „The Fiddlers”. „Invention of Europe” va răsuna pe 1 octombrie, ora 12:00, în Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. În aceeași zi, călătorii primesc „L’Invitation au Voyage” la Casa Libertății Religioase, de la ora 19:00, iar ultima oprire a Orient Express-ului are loc pe 2 octombrie, la ora 19:00, în spațiul Cercului Militar Cluj-Napoca, pentru concertul „Finale: Madness on the SoNoRo Express”.

Muzicienii și artiștii invitați la această ediție a Festivalului SoNoRo sunt nume importante ale scenelor internaționale, precum Gilles Apap (vioară), Erik Schumann (vioară), Amaury Coeytaux (vioară), Alexander Sitkovetsky (vioară), Anna-Liisa Bezrodny (vioară), Tatiana Samouil (vioară), Alexandra Tîrșu (vioară), Răzvan Popovici (violă), Natasha Tchitch (violă), Andreas Brantelid (violă), Alexander Gordon (violă), Justus Grimm (violoncel), Valentin Răduțiu (violoncel), Jan-Erik Gustafsson (violoncel), Boris Andrianov (violoncel), Diana Ketler (pian), Herbert Schuch (pian), Josu de Solaun (pian), Matt Hunt (clarinet), Joseph Tawadros (oud), Ksenia Parkhatskaya (dansatoare) și Filarmonica Transilvania Cluj.

Mai multe detalii despre programul concertelor acestei ediții a Festivalului SoNoRo pot fi descoperite pe https://festival.sonoro.ro/.

Biletele și abonamentele Festivalului SoNoRo pot fi achiziționate din rețeaua Eventbook: https://eventbook.ro/festival/sonoro.

Despre Festivalul SoNoRo

Site http://www.sonoro.ro/ 

Facebook https://www.facebook.com/festivalulSoNoRo 

Instagram https://www.instagram.com/sonorofestival/ 

YouTube   http://bit.ly/SoNoRo_Festival

Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieții culturale românești și a inclus scena muzicală românească într-o rețea de festivaluri europene de înaltă ținută. Pe lângă parteneriatele tradiționale cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel și Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim și Carnegie Hall din New York.

Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (17 ani), SoNoRo Interferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (16 ani), SoNoRo On Tour (12 ani), SoNoRo Arezzo (10 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (10 ani), SoNoRo Musikland, festival dedicat patrimoniului și tradițiilor din Transilvania (4 ani). 

Festival prezentat de Raiffeisen

Proiect cultural finantat de Ministerul Culturii

Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București afectiv” 2022

Sponsori principali: MedLife, RomCapital Invest

Sponsori: JTI, Ciga Energy, NNDKP, Vodafone, SAI Certinvest, Meta Estate Trust, Leroy și Asociatii, FAN Courier, Aedificium, Casa Boema, Clinica Alcor, Mercure, Autonom

Parteneri:  Institutul Cervantes, Privileg, Grano, LeBab, SupaDupa, Illy, Avincis, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, DeCorina Hats, Cărturești, Librăriile Humanitas, Fundația Calea Victoriei, Matei Branea, Art Safari, Media Image

Gazde: Teatrul Godot și Palatul Bragadiru, Muzeul Național de Artă al României, Apollo111, Galeria Galateca, Club Expirat, Filarmonica George Enescu, Club Guesthouse, Gara CFR Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Casa Libertății Religioase

Parteneri media: RFI România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Zile și Nopți, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, Ziarul Metropolis, The Institute, Capital, Evz.ro, Designist.ro, LiterNet.ro, IQads.ro, Festivalier, Promenada-Culturala.ro, CARIERE, TIMPUL, Flawless.ro, Aiciastat.ro, Modernism.ro

Leave a Reply