Inițial o cazarmă militară, Clădirea Malmaison are o importanță istorică semnificativă și o vechime de 177 de ani, timp în care aici au funcționat o Școală Militară de Ofițeri, un tribunal militar, închisoare în timpul regimului lui Antonescu și centru de anchetă și detenție al Securității în perioada de început a regimului comunist.
Atelierele Malmaison își propun să readucă clădirea în circuitul viu al orașului, inaugurând o nouă etapă în lunga istorie a clădirii. Atelierele Malmaison ocupă aproximativ 3000 mp din clădirea Malmaison, iar spațiile de lucru sunt ocupate în totalitate pe termen lung. Prin eforturile comunității artistice și cu sprijinul sponsorilor a fost renovat etajul 1, iar apoi și etajul 2, fiind ocupate acum de 36 ateliere de artiste și artiști (inclusiv un atelier la parter), alături de 9 spații de proiecte coordonate de grupuri artistice, asociații non-profit sau galerii de artă.
Comunitatea Atelierelor Malmaison a luat naștere în 2020 în jurul nevoii de spațiu de lucru dedicat pentru artiste și artiști și este în acest moment cea mai mare grupare de acest gen din București și din țară. Atelierele Malmaison au luat formă prin auto-organizarea unui grup multidisciplinar de artiste și artiști activi în diferite medii pe scena de artă contemporană din București, cărora li s-au alăturat spații de proiecte, spații artist-run și galerii de artă. Inițiativa contribuie la conturarea unui context cultural stabil și sustenabil, prin solidarizare, încurajarea colaborărilor între artiste, artiști și alți agenți culturali pe plan național și internațional și susținerea noilor generații printr-o structură de suport stabilă. Deși nevoia unor inițiative de acest tip nu este deloc una nouă, de puține ori în istoria scenei de artă bucureștene un grup atât de extins a reușit acest tip de coagulare. Comunitatea formată în jurul Atelierelor consideră că arta și artiștii, artistele trebuie să aibă un loc sigur și vizibil în societate, iar creația lor necesită o susținere pe termen lung prin existența spațiilor de expunere și de lucru accesibile ca preț și locație.
De fiecare dată când am călcat pragul acestei clădiri cu o istorie uriașă, am simțit o energie teribilă și o mare bucurie că acest spațiu este refuncționalizat și că găzduiește o comunitate vibrantă de artiști, cu o varietate mare de stiluri, metode și experiențe. Mi-a făcut mare plăcere să aflu mai multe de la ei. Unele întrebări au fost adresate întregii comunități, care astăzi traversează o perioadă dificilă. Dar alte întrebări au fost adresate în mod specific anumitor membri ai grupării de artiști. Sper ca această discuție să vă facă curioși să treceți pragul Malmaison, în cazul în care nu ați făcut-o deja, și să deveniți și voi actori care să contribuie la stabilitatea acestui spațiu.
Vizionare plăcută!
Malmaison pare pentru unii dintre artiști ca o a doua casă. Când sunt evenimente se simte un zumzet și o vibrație fantastică a locului. Cum s-a produs această transformare dintr-un spațiu semi-abandonat într-un hub activ și atractiv pentru artiști și pentru public?
Comunitatea Atelierelor Malmaison:
De ce ați ales spațiul Malmaison și a cui a fost ideea?
Eduard Constantin: Problema atelierelor pentru artiști a fost mereu una de actualitate, ei neputând fi în competiție cu prețurile pieței. În plus, ideea de mai multe ateliere într-o clădire există de mult, prin Uniunea Artiștilor Plastici, dar a devenit foarte greu de pus în practică după 1989. Legat de Malmaison, câțiva artiști au găsit locația, apoi s-a dezvoltat organic. Ce e interesant, după părerea mea, despre Malmaison este că tocmai această scăpare de sub control a creat un grup de artiști atât de diverși, ca practici, vârste și cercuri diferite, și asta dă unicitate spațiului.
Dan Basu: Malmaison ne-a ales pe noi, nu noi pe el. O clădire veche, istorică, în care s-au perindat diferite evenimente trebuia sa fie până la urmă și în custodia unor artiști.
Radu Boeru: Cu toții care facem parte din acest proiect am trecut printr-un lung proces de brainstorming atunci când am stabilit să ne numim Atelierele Malmaison. Personal, preferam numele inițial, ușor ironic, Kunstmaison, dar, cumva, ascundeam sub preș istoria locului și au fost suficiente voci din interiorul grupului care au influențat decizia adoptării numelui actual. La urma urmei, suntem niște artiști cu ateliere, că facem artă sau doar medităm la o lume mai bună ține de fiecare.
Contează mai puțin cine a găsit spațiul, ci faptul că ne-am găsit într-un timp destul de scurt sinergia să dezvoltăm o serie de colaborări și evenimente către comunitate, date fiind condițiile destul de dificile în care a activat în primii ani (restricțiile în pandemie, recesiunea economică, etc.). Open Days sunt acele evenimente colective prin care, în afara etalării propriilor creații, facilitează dialogul intergenerațional și cu publicul larg care, de la un eveniment la altul, devine din ce în ce mai divers și interesat. S-a ajuns deja la ediția a cincea și, pe măsură ce vom evolua, vor urma și alte ediții. Un plus au devenit colaborările cu diverși exponenți ai altor grupuri creative pe lângă artiștii vizuali, cum ar fi formațiile care concertează aproape de fiecare dată când deschidem un OD sau diverși organizatori de festivaluri, regizori de film sau videoclipuri atrași de prezența unică a unui loc ca Malmaison în peisajul bucureștean.
Nouă (mie și Otiliei (Boeru)) ne-a fost foarte greu, din lipsă de timp și bani în perioada în care s-a inițiat restaurarea etajului și investițiile în spațiile individuale. Cred că tuturor le-a fost greu, unii dintre noi muncind pe brânci pentru a “da o față” locului posomorât și neîntreținut în care aveam să activăm. E drept, am beneficiat de niște sponsorizări mai mult decât binevenite în acea perioadă, dar forța de muncă și priceperea a fost a noastră, colectivul Malmaison. Și, se pare că s-a făcut treabă bună, nu-i așa? Nota 7 din 10 ca dificultate. 10 din 10 dacă vorbesc strict din punctul meu de vedere.
Cum influențează istoria locului Malmaison arta care se desfășoară aici?
Giles Eldridge: Istoria clădirii nu influențează direct munca artiștilor de la Malmaison, dar fiecare artist este conștient în mod acut de istoria locului, iar această sensibilitate poate fi prezentă în lucrări în mod latent.
Fiecare artist și-a renovat propriul studio în funcție de nevoile personale, astfel că dificultatea procesului a fost conținută în constrângerile individuale.
Aspectele pozitive ale clădirii sunt spațiile efective. Acest lucru înseamnă că există o senzație de diversitate amplă. Lucrul mai puțin plăcut este că această diversitate înseamnă că nu întotdeauna sunt atât de mulți oameni în clădire. Mulți artiști nu sunt, de fapt, “studio based” adică folosesc studiourile doar pentru diferite proiecte , în timp ce pentru alții, studio-ul este în sine o parte integrală a practicii lor: aceasta reprezintă pur și simplu diferitele metodologii ale artiștilor de aici.
Eduard Constantin: Unele dintre galerii au lucrat activ cu istoria clădirii, în programul lor, iar uneori mai glumim despre fantomele care bântuie clădirea.
Cât de greu a fost pe o scală de la 1 la 10 să aduceți locul de la stadiul în care se afla acum 3 ani la stadiul în care se află acum?
Eduard Constantin: Pe o scară de la 1 la 10 cred că 11, pentru unii a fost mai ușor, pentru alții mai complex. În rest ne-am ajutat între noi cât am putut și probabil asta a și sudat comunitatea.
Care este cea mai frumoasă parte și cea mai grea parte (sau mai bine zis sumbră parte) la Atelierele Malmaison?
Eduard Constantin: Hai să vedem partea luminoasă a situației, suntem încă aici și facem lucruri.
Radu Boeru: Cel mai bun/frumos lucru care se întâmplă la Atelierele Malmaison este aducerea sub același acoperiș a unei multitudini de generații, atitudini, stiluri, tehnici și viziuni care, deși diferite, se completează și creează un amalgam rar și inedit. Învățăm unii de la ceilalți și conviețuim “artistic”, construind cumva aleatoriu o comunitate într-un cadru fragil, cum e cel al culturii în contextul actual și, particular, al artelor vizuale. Plus contactul cu oamenii din afara sferei artistice, manifestat în special la Open Days, care, pe lângă faptul că te încurajează să mergi mai departe, îți oferă și un profil mai clar al consumatorului de act artistic, astfel înțelegându-ți contextul și devenirea.
La Malmaison sunt numeroase galerii, numeroși curatori, numeroși artiști. Mereu se mai întâmplă câte ceva, se creează, se distruge, se adaugă. Ca o mișcare Browniană. Cât de greu este să lucrezi cu un colectiv atât de mare, de divers și de neomogen?
Eduard Constantin: Probleme apar și între doi oameni cu cât timpul trece și apar tot felul de situații, totul stă în maturitatea de a le depăși.
Radu Boeru: Manifestările galeriilor sunt organizate, calculate, profi; ale noastre sunt mai browniene, dar asta nu că nu am avea un plan/idee despre ce vrem să facem, ci că toată activitatea noastră de la Atelierele Malmaison se află în conjuncție atât cu viețile noastre personale aglomerate cât și cu profesiile “aducătoare de bani”, astfel rămânându-ne puțin timp pentru a crea ceva bine stabilit, bugetat și organizat. De fapt, așa se vede din exterior, sunt de acord, dar, în realitate, cred că am devenit foarte abili în a pune în scenă lucruri faine într-un timp scurt și cu buget mic spre zero.
În procesul de transformare a locului, care a fost cea mai inedită descoperire (acte vechi, lucruri ascunse în pereți, în tocurile ușilor, sobe smulse din podea etc.)?
Radu Boeru: Eu nu am găsit nimic interesant în atelierul meu, doar niște ferestre mult prea înalte care nu se închideau complet, iar la prima bătaie de vânt atelierul nu numai că se transforma în Open Doors, dar și în Open Windows. Ce am văzut, în schimb, când am fost prima dată aici, au fost niște pancarte din anii ’90 ale Alianței Civice, probabil folosite în marile proteste din anii aceia și-mi pare rău că nu am “subtilizat” măcar una. Am fost un mare fan AC în anii ăia tulburi, aș fi fost cumva îndreptățit să iau o pancartă, nu?
Credeți că Atelierele Malmaison au și rolul de a educa publicul interesat de artă?
Giles Eldridge: În ceea ce privește educația, cred că Atelierele Malmaison pot funcționa ca un instrument educațional prin predare efectivă, precum și prin expoziții și alte evenimente; nu atât ca o responsabilitate, ci mai degrabă într-un sens inevitabil; practica artei are în mod necesar o funcție educațională performativă.
Dan Basu: Atelierele Malmaison sunt o serie de spații dedicate artei, artiștilor, și implicit publicului. Orice loc dedicat acestei scene nu face decât bine, tocmai prin îmbogățirea paletei culturale.
Eduard Constantin: DA. Numărul mare de oameni care ne vizitează la fiecare open doors, și mulți dintre ei revin și la edițiile următoare (oameni din domenii diferite), precum și copiii care au participat la programele educative arată că genul acesta de spațiu poate genera o altfel de înțelegere a artei contemporane, mai prietenoasă, diferită de cea pe care oamenii o au într-un muzeu de exemplu.
Radu Boeru: E prea mult spus educare. Au fost evenimente educaționale pentru copiii și tinerii din sector, susținute de Primăria Sectorului 6; acestea au avut un scop clar educațional. Însă, mai important, este că Atelierele Malmaison creează un cadru în care publicul se poate autoeduca, fie ca privitor, fie ca partener de dialog al artiștilor din comunitate, fie, pur și simplu, simpatetic, prin atracția pe care spațiul o are asupra sa. Am văzut vizitatori care fuseseră și la Tate, Pompidou și Guggenheim, unii apreciind ce facem, alții strâmbând din nas, dar și oameni fascinați că descoperă un alt tip de artă față de carul cu boi, florile-n glastră și țărăncuțele pe lavițe cu care sistemul i-a servit pe toată perioada lor de educație. Artă care le-a plăcut și față de care și-au manifestat interesul de a o înțelege și asimila. În concluzie, cadru autoeducațional în primul rând.
Simțiți că v-ați atins obiectivele pe care le întrevedeați acum 3 ani când ați început acest proiect ambițios?
Giles Eldridge: Viitorul este dificil de prezis, dar va depinde de atitudinea proprietarului terenului, care în acest caz nu este deosebit de interesat de ceea ce facem (este o poveste cunoscută, am văzut că s-a întâmplat în întreaga Anglie în ultimii treizeci de ani – artiștii regenerează o clădire sau o zonă a unui oraș și proprietarul îi mută pentru a exploata beneficiile regenerării).
Radu Boeru: Fiind atât de eterogeni din toate punctele de vedere, nu am avut vreun obiectiv clar în prima fază decât cel de a funcționa armonios în acest spațiu. Față de Fabrica de Pensule sau alte comunități artistice din România care au avut o agendă clară de la bun început, noi “ne-am întâmplat”. În continuare, obiectivele noastre comune, care s-au conturat pe parcurs, sunt să ne permitem continuarea activităților în acest spațiu, să putem organiza Open Days cel puțin o dată pe an și să devenim mai vizibili atât individual cât și ca grup. Mai ambițios, poate să devenim un reper permanent în peisajul cultural bucureștean, o destinație de pelerinaj a iubitorilor de artă.
Ce mai urmează pentru Malmaison, care sunt planurile de viitor?
Comunitatea Atelierelor Malmaison:
Dorința noastră acum este să ne desfășurăm în continuare activitatea în locația în care comunitatea noastră de 46 de artiste și artiști și 11 spații de proiecte și galerii a investit resurse considerabile de timp și financiare pentru a ajunge mai aproape de publicul iubitor de artă și cultură.
Fotografiile sunt din arhiva proprie a Atelierelor Malmaison. Sper că v-au făcut poftă să treceți pragul acestei clădiri interesante și să descoperiți comunitatea de artiști de aici!
