Contemporane

Patrimoniul are istorie dar trebuie să aibă și prezent. Așa că aici veți descoperi informații despre actualități culturale diverse, evenimente culturale organizate de partenerii #Aiciastat, știri din lumea patrimoniului material și imaterial. Expoziții, concerte, lansări, evenimente unde #Aiciastat sigur cineva.

ECHOES – Festivalul Internațional „Aurel Stroe” va avea loc în perioada 10-12 mai 2024

Un festival nou, ECHOES – Festivalul Internațional „Aurel Stroe”, se va desfășura în perioada 10-12 mai 2024, în Bușteni, Ploiești și București. Acesta va onora moștenirea muzicală și culturală a lui Aurel Stroe (1932-2008), o personalitate polivalentă – compozitor de muzică contemporană, experimentală, de avangardă; pedagog, filozof, matematician, lingvist, muzicolog; autor al unei opere considerabile.  Printre superlativele compozițiilor sale se numără opera „Orestia”, pusă în scenă prima dată în 1979, la Festivalul din Avignon, Franța, de Lucian Pintilie, cu un succes enorm. De asemenea, în cheie interdisciplinară – o trăsătură a gândirii compozitorului –, lucrarea „Arcade” a fost inspirată de opera sculptorului Constantin Brâncuși.

Despre compozitorul Aurel Stroe

Aurel Stroe a început să studieze compoziția încă de la vârsta de 9 ani și a lucrat, în copilărie și în tinerețe, cu muzicieni importanți ai epocii – din România, dar și din străinătate – precum Marțian Negrea, Mihail Andricu, Theodor Rogalski, Mauricio Kagel, Karlheinz Stockhausen și Mihail Jora. 

A fost distins cu premiul Academiei Române în 1974 și cu Ordinul Chevalier des Arts et des Lettres al Republicii Franceze, în 1991. A obținut Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, în 1998, iar în anul 2002 a fost laureat al Premiului Herder în Viena.

Cariera sa îndelungată s-a desfășurat în România, SUA, Franța și în Germania, unde s-a și stins din viață, în 2008. Deși a plecat din România în perioada comunistă, Aurel Stroe nu a încetat să se gândească la țara pe care a lăsat-o în urmă, dar și la studenții care făceau tot posibilul să participe la cursurile sale.

După 1990, a revenit în România și a început să organizeze cursuri de vară în Bușteni, locul său de suflet. La acestea au participat muzicieni care formează acum elita muzicii contemporane din România precum Dan Dediu, Sabina Ulubeanu, Maia Ciobanu, Șerban Nichifor, Gabriel Vlădescu, Carmen Stoianov, Petru Stoianov, Smaranda Oțeanu-Bunea, Fred Popovici, Violeta Dinescu ș.a.

În 1968, la invitația Guvernului SUA, a vizitat mai multe universități americane pentru a descoperi informații despre muzica asistată de calculator. A fost compozitor rezident în Berlinul de Vest (DAAD), între 1972-1973, și a predat orchestrație și compoziție la Universitatea din București, precum și la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign, Strasbourg, în Darmstadt și Bușteni.

Aurel Stroe

Inițiatoarea festivalului

La 15 ani de la moartea compozitorului, nepoata acestuia, Maria-Clara Brumariu, organizează prima ediție a Festivalului ECHOES, dedicat moștenirii impresionante a bunicului său. Tatăl ei, compozitorul Mihnea Brumariu, a fost discipolul lui Aurel Stroe.

Prin acest proiect se va aduce în atenția publicului național și internațional importanța de necontestat a lucrărilor, a gândirii și a talentului de profesor ale marelui compozitor Aurel Stroe. Principalul său interes a fost legat de muzica morfogenetică, dezvoltând compoziții cu mai multe sisteme de acordare considerate paradigme culturale incomensurabile.

Maria Clara Brumariu

Sunt deosebit de emoționată că se materializează visul de a crea un festival în memoria bunicului meu. A fost cu adevărat o personalitate copleșitoare, cu formare enciclopedică și care era înconjurat în permanență de studenți, discipoli și prieteni. Spre regretul nostru, este mult mai cunoscut și apreciat în afara spațiului românesc, și tocmai din acest motiv mi-am propus să aduc opera lui în atenția publicului de la noi.

Astfel, prin intermediul acestui festival, ne dorim să promovăm muzica contemporană românească la nivel național, iar în anii următori și la nivel internațional. De asemenea, ne propunem să aducem în prim-plan tineri muzicieni români care vor interpreta piesele semnate de Aurel Stroe și apropiații săi pe scene din România și din străinătate.

Avem planuri pentru dezvoltarea festivalului, iar din 2025 acest proiect va reconstitui traseul pe care Aurel Stroe l-a avut în Europa și în Statele Unite ale Americii.

Sunt recunoscătoare tuturor celor care se află alături de mine la prima ediție a festivalului – de la familie, colaboratori și foștii studenți ai bunicului meu, până la sponsori, parteneri și parteneri media. Încrederea lor mă onorează și mă determină să pregătesc totul în cele mai mici detalii. Cu o bucurie imensă, invit publicul la concerte! – a declarat Maria-Clara Brumariu, inițiatoarea festivalului.

Reperele primei ediții a festivalului

ECHOES – Festivalul Internațional „Aurel Stroe” se va desfășura anual, în luna mai, o lună aniversară, compozitorul fiind născut în 5 mai 1932.

Prima ediție a festivalului va include trei concerte, în datele de 10, 11 și 12 mai 2024, în Bușteni,  Ploiești și București. Vor fi interpretate lucrări dedicate lui Aurel Stroe și semnate de foști studenți și prieteni, dar și o lucrare de calibru în istoria muzicii contemporane din România – prima Sonată de pian semnată chiar de Aurel Stroe.

Cei trei compozitori care semnează lucrările dedicate sunt discipolii lui: Mihnea Brumariu, Ionică Pop și Jonathan Perry.

Programul concertelor

Vineri, 10 mai 2024, ora 19:00 – Centrul Cultural Aurel Stroe din Bușteni

Mihnea Brumariu – In Erinnerung Aurel Stroe, Die Zeit ist nicht so, wie es scheint

Jonathan Parry – The Present

Ionică Pop – Portrait

Sâmbătă, 11 mai 2024, ora 12:00 – Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești

Mihnea Brumariu – In Erinnerung Aurel Stroe, Die Zeit ist nicht so, wie es scheint

Jonathan Parry – The Present

Ionică Pop – Portrait

Duminică, 12 mai 2024, ora 18:00 – Institutul Cultural Român din București

Aurel Stroe – Sonata I pentru pian

Mihnea Brumariu – In Erinnerung Aurel Stroe, Die Zeit ist nicht so, wie es scheint

Jonathan Parry – The Present

Muzicienii

Tinerii muzicieni care vor interpreta lucrările din concerte sunt Ioana Văleanu (marimbă), Andrei Văleanu (clarinet), Andrei Mihail Radu (vioară), Abel Chircă (vioară), Andrieș Cigulea (violă), Csaba Maksay (violoncel) și Luca Pulbere (pian).

Accesul la cele trei concerte este liber, în limita locurilor disponibile. Mai multe informații despre festival se pot găsi pe site și pe rețelele sociale – Facebook și Instagram.

Partener principal – Institutul Cultural Român

Ediție desfășurată sub Patronajul Ambasadei Republicii Federale Germania

Sponsor principal – JTI

Parteneri – Centrul Cultural Aurel Stroe din Bușteni, Hotel Alexandros, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, eXpoPrint media, Promobicicleta, SYNC

Parteneri media – TVR Cultural, Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Klarmedia, Igloo, Arhitectura, Zile și Nopți, Aici a stat, Palindrom.eu, LiterNet, Bookhub.ro

Posted by Ana in București, Contemporane, 0 comments

#NightDriveRO, BMW X2 și MINI Countryman într-o prezentare cu povești urbane

 

BMW România propune o expediție unică în București pentru prezentarea noilor BMW X2 și MINI Countryman, într-un amestec de explorare urbană care include povești interbelice cu automobile în București, dar și street-art. #NightDriveRO a fost o idee creată de echipa de interni BMW din cadrul departamentelor de Marketing și Comunicare BMW România: Bogdan Săraru, Ingrid Paraschiv și Matei Teodor. A fost un exercițiu de a creativitate și a genera noi perspective din partea unei echipe tinere.

Proiectul este susținut de o echipă de opt fotografi consacrați din presa auto, care are un lung istoric de colaborare cu brandul prin proiectul #BMWPhotoCamp. Echipa Neat.Graphics realizează un film special dedicat ideii de condus nocturn folosind cele două modele, precum și vocea actorului Adrian Nicolae. O selecție de lucrări ale celor opt fotografi implicați – Adrian Cobzașu, Andrei Toboșaru, Bogdan Paraschiv, Ciprian Mihai, Dragoș Savu, Mihai Dăscălescu, Radu Chindriș, Ramona Copil – va fi prezentată într-o expoziție specială în cadrul Conferinței Naționale de Fotografie, în perioada 20-21 aprilie la Muzeul Național de Artă. Expoziția va fi prezentată ulterior în cadrul unui concert nocturn găzduit în atelierul de service Automobile Bavaria Otopeni pe 23 aprilie, de la ora 21:00.

Mai multe despre conferința națională de fotografie.

#NightDriveRO continuă un proiect care trebuia să aibă loc în 2020 și a fost întrerupt de declanșarea pandemiei globale. Este construit pe ideea că noaptea este pentru cei care vor să savureze condusul, bucurându-se de străzi pustii, pentru cei care vor să exploreze sau care caută momente de introspecție personală în singurătatea orașului plin de povești. Marca BMW a fost asociată în prezentare cu povești istorice, bucurându-se de o reprezentare și o prezență bogate în București încă de acum 90 de ani, la jumătatea anilor 1930. Extrovertită, remarcându-se prin posibilități de personalizare creative, MINI a fost automobilul pentru explorarea street-art în București.

O prezență surpriză în prezentarea Night Drive este BMW CE.02. Un vehicul electric urban pe două roți, compact și agil, pe care BMW îl denumește eParkourer. Modelul este disponibil în două versiuni de putere, de 15 CP și de 5 CP. Este un răspuns perfect la un nou proiect legislativ pregătit pentru promulgare care va da șansa posesorilor de carnet de conducere categoria B să conducă vehicule pe două roți cu o putere redusă, normele finale urmând a fi publicate. Modelul are o autonomie estimată la peste 90 km.

BMW CE.02 vine cu o serie de sisteme avansate, inclusiv ABS pentru roata față, ASC (Automatic Stability Control) și RSC (Recuperative Stability Control), Reverse assistant. Sunt disponibile mai multe moduri de riding – “Flow”, “Surf” sunt standard, în timp ce modul “Flash” este disponibil ca parte a pachetului HIGHLINE. Modelul dispune de ecran TFT de 3,5 inchi, keyless ride, faruri LED, mufă USB-C. 

Despre BMW X2/iX2 și MINI Countryman

Cu grila specială cu lumină de contur pentru BMW X2/ iX2 și sistemul de faruri și stopuri care poate fi schimbat între trei tipuri de design, cele două modele compacte pot străluci perfect în noaptea orașului.

Atât BMW X2/iX2, cât și MINI Countryman sunt disponibile într-o gamă largă de motorizări foarte diferite. Acestea includ mai multe soluții electrice cu autonomii de peste 400 km. Sunt disponibile modele mild-hybrid cu sistem 48V ultracompact, integrat în cutia de viteze, sau versiuni pe benzină, ultraperformante, de 300 CP, care dispun de motoare cu patru cilindri. Versiuni diesel ultraeficiente urmează a fi introduse în curând.

Noile modele dispun de interfață de generația 9, care este bazată pe Android Automotive. Aceasta asigură o versatilitate semnificativ mai mare de aplicații, care pot fi descărcate și pot beneficia de acces la internet prin pachetul Digital Premium. Dintre acestea trebuie menționate Spotify, Deezer sau TuneIn Radio, dar și o gamă extinsă de jocuri. Sistemul permite update over-the-air de mai bine de cinci ani, inclusiv în România, și se remarcă printr-o serie de moduri de funcționare care transformă interfața și ambianța interioară ale automobilului.

În plus, noile modele MINI dispun în premieră de un ecran OLED rotund spectaculos, de mare rezoluție, furnizat de Samsung Displays. Tot Samsung a furnizat telefoane Samsung Galaxy S24 pentru a ajuta la explorarea evenimentului cu funcții precum Galaxy AI sau Space Zoom.

Seria Galaxy S24 redefinește modul în care oamenii interacționează cu telefoanele lor mobile. Galaxy AI oferă funcții inovatoare și practice care transformă modul în care descoperim lumea şi creăm. Funcția Circle to Search, realizată alături de Google, este o funcție intuitivă, bazată pe gesturi care schimbă modul în care căutăm online. Încercuiește. Caută. Găsește. Fie că este vorba despre o fotografie sau un video pe care le găsești sau le faci, poți folosi S Pen sau degetul pentru a încercui elementul care te interesează. Obții rezultate pe loc, la îndemână.

Cu capabilitățile îmbunătățite pentru Nightography, Space Zoom te plasează direct în mijlocul acțiunii, chiar și noaptea. Cu pixeli de 1,6 ori mai mari și cu un Tele OIS mai larg, fotografiile și videoclipurile sunt mai luminoase și mai stabile, făcând chiar și subiectele îndepărtate uimitor de clare

Instrumentele inovatoare de editare Galaxy AI permit editarea cu ușurință a pozelor realizate prin opțiuni precum ștergerea, recompunerea și remasterizarea acestora. Dacă vrei să schimbi poziția unui element doar trebuie să îl muți în cadru. Noile opțiuni de editare bazate pe AI îți permit să obții fotografia dorită, cum ar fi relocarea obiectelor și completarea inteligentă a spațiului pe care l-au lăsat în urmă.

Povești interbelice și BMW

Poveștile interbelice cu automobile au adus la lumină o lume pierdută, una foarte efervescentă, a automobilelor în București. BMW a fost o parte importantă a lumii auto încă din perioada interbelică, cu piloți celebri, showroomuri în centrul orașului și clienți pasionați.

Una dintre cele mai importante și cele mai active afaceri în domeniul auto a fost cea a fraților Leonida, cu mai multe centre în București. Cele care sunt cele mai bine conservate sunt blocul de la Piața Romană, care acum găzduiește la parter fast foodul KFC, și atelierele de service de la Piața Victorie, deschise încă din 1904. Prin legăturile lor cu General Motors, frații Leonida au reprezentat și marca Frigidaire, cea care a devenit substantiv comun în limba română. Frații Leonida au un destin tragic în relație cu afacerile lor – Leon este considerat prima victimă a unui accident de automobile pe teritoriul României, în 1911, în timp ce Constantin Leonida a văzut cum pierde toate afacerile în perioada comunistă și a fost obligat să devină reparator de frigidere, produsul care cu decenii înainte l-a introdus pe piața locală.

Orașul a avut o linie de asamblare Ford la final de ani 1930, în zona Floreasca. Prima linie de asamblare modernă, rulantă, din Europa de Est a avut în prim-plan modelul Ford V8, cu care pilotul Petre Cristea a obținut prima victorie pentru marca americană la Raliul Monte Carlo în 1936.

În București au existat și fabrici de trăsuri și carosieri. Cel mai spectaculos exemplu este fabrica Hermann I. Reiber, construită în 1903 în centrul orașului, în stil neogotic, după planurile arhitectului Siegfrid Kofczinsky (alte lucrări la care se consideră că a contribuit sunt Caru cu Bere și Castelul Peleș). Tot Rieber era deja dinaintea Primului Război Mondial reprezentant al mărcii Mercedes în România, cu un showroom aproape de Piața Universității, dar și pentru camioanele Volvo.

BMW Showroom

Și BMW a fost reprezentat de mai multe companii în perioada interbelică, dintre acestea fiind documentate companiile Tracta și Nicolae A. Tanașoaca & Frații. Aceasta din urmă a avut un showroom spectaculos chiar în Piața Universității în clădirea firmei de asigurări Generala, recunoscută acum ca Palatul BCR. Tot aici, compania fraților Tanașoaca reprezenta firma Dodge și chiar inițiase un plan de construcție a unei fabrici a mărcii în București când izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a curmat toate planurile.

Ernst Henne-Bucharest Grand Prix-1937

Un alt reper legat de istoria BMW este Statuia Aviatorilor. Aceasta a fost un reper important în organizarea Marelui Premiu al Orașului București, un proiect coordonat de legendarul inginer Aurel Persu. Organizat ca eveniment internațional între 1937 și 1939, acesta a avut de fiecare dată un BMW 328 prezent la start într-una dintre cele două categorii frecvent organizate: Trăsuri de Curse sau Trăsuri Sport. Cu un BMW 328, Petre Cristea s-a înscris în dispute cu piloții de uzină BMW, așa cum era Ernst Jakob Henne, care a câștigat cursa din 1937, al cărei trofeu este expus acum la Muzeul BMW. Notabil este că, în fiecare an, un BMW 328 a câștigat cel puțin o cursă, iar Petre Cristea a fost mereu printre favoriți. Marele Premiu al Orașului București a adus la start multe alte nume şi modele remarcabile, așa cum este Hans Stuck cu un model Auto Union de Grand Prix, Dr. Friz Werneck cu un BMW 328 Special sau Jean Calcianu cu modelul special de curse Dusenberg care acum este expus la Muzeul Leonida.

Pierdută pe străzile din Cartierul Primăverii este o casă ce poartă semnătura arhitectului Eduard Ecker. În timpul în care construia casa din cartierul bucureștean select, arhitectul care căuta să se afirme în București își cumpără un BMW decapotabil elegant – un BMW 327. Modelul îi rămâne alături până în 2002, când îl donează BMW Group Classic. În toată această perioadă supraviețuiește în România comunistă cu o serie de piese improvizate. Apoi este automobilul cu care Ecker reușește să fugă în Germania, în 1969, după ce primise permisiunea de a participa la un raliu de autovehicule de epocă din Iugoslavia. În final, la 50 de ani de la fuga din comunism, modelul se întoarce în România pentru a fi prezentat într-un cadru special la Concursul de Eleganță de la Sinaia 2019.

Documentarea pentru aceasta prezentare a fost realizată cu susținerea colecției Automobilia, dar și alte surse de la pasionați care depun o muncă specială: Valentin Răducan (MotorClassic Magazin), aiciastat.ro sau reptilianul.ro.

Street-art în București

Bucureștiul ascunde multe lucrări valoroase mulțumită unor artiști pasionați. O serie de festivaluri aduc în prim-plan aceste proiecte, așa cum este “Să Fiți Cuminți Creative Fest”, “Outline Street Festival”, “Street Art Festival” sau chiar “Street Delivery”.

 

MINI a explorat o serie de locații din centrul Bucureștiului foarte diferite ca stil și abordare. În centrul orașului, în apropiere de Piața Universității, într-un proiect în imediata vecinătate și sprijinit de Cafeneaua Milu, se află două lucrări semnate de Barto și Să Fiți Cuminți Crew, dedicate artistului Ion Bîrlădeanu. Născut în 1946, cu o formare minimă de doar 7 clase primare și doi ani de studii la Școala Populară de Arte, Bîrlădeanu a fost descoperit târziu, în 2008. Până atunci a avut o serie de slujbe foarte simple, precum culegător de stuf sau gropar și s-a întreținut din colectarea sticlelor din ghene de gunoi. De-a lungul vieții a creat în special colaje pop art din reviste aruncate. De la descoperire a cunoscut rapid faima, amplificată și de documentarul HBO regizat de Alexandru Nanu – “The World According to Ion B”. Au urmat expoziții la Basel, Londra și Paris. Lucrările postume realizate de Barto și Să Fiți Cuminți sunt un omagiu postum unic, singurul dedicat lui Bîrlădeanu, și au fost realizate în apropierea unui parc frecventat de artist, o formă de apreciere și memorie foarte valoroasă oferite prin street-art.

Să Fiți Cuminți Crew

“Să Fiți Cuminți Crew este una dintre primele echipe exclusiv feminine în arta stradală, este o ramură a Să Fiți Cu Minți. Ne puteți găsi pe Instagram sub numele Să Fiți Cu Minți, unde avem o mulțime de activități. Organizăm un festival de street-art care are loc între 24 mai și 2 iunie, atât în București, cât și în Cluj și Sibiu. În București avem mai multe locații colaboratoare unde vor fi expoziții și vor avea loc diverse ateliere foarte interesante. Pe site promovăm artiști și avem un shop de merchandising cu arta lor.

 

Am creat muralul împreună cu Ion Bîrlădeanu, colaborând cu Razew. Din Să Fiți Cu Minți Crew, am fost eu, Ingrid Odette, și Andreea Oprișan. Lucrarea este un mural, conectată la lucrarea din colț realizată de Barto. Am ales să reproducem prin graffiti o lucrare de-ale lui Bîrlădeanu, nu un colaj, ci unul dintre desenele din perioada timpurie. Este un proiect colaborativ. Am ales caricatura care are casete de dialog în care am inserat paste-up-urile primite de Bucharest Sticker Fest. Am ales să continuăm ceea ce a făcut Barto în ceea ce privește cromatica, respectiv portretul care este alb-negru și culorile vii din fundal.”

https://www.safiticuminti.ro/

https://www.instagram.com/safiticuminti

https://www.facebook.com/safiticuminti

 

Barto

“Jobul meu ca street-artist este să culeg povești de pe străzi și să le transform în lucrări de street-art. Pereţii orașului sunt un bun public şi au nevoie de mult mai multă culoare și povești. Pentru mine, Ion Bîrăldeanu, prin spiritul și atitudinea lui, este un proto-artist-stradal. Am ales să îl prezint pe Ion B într-o lumina angelică, care apoi s-a decupat din această existenţă și a mers mai departe.

 

Fac street-art din 2007. Ultimul meu album stradal se numește stări pe străzi, unde am ales nouă oameni obișnuiţi și le-am făcut portretele prin oraș. Am vrut astfel să aduc un element profund umanizant pentru pereții din Bucureti, plini de mâzgăleli și publicate agresivă. Proiectul stări pe străzi a culminat cu un vernisaj la Galeria Galateca, unde lucrările unicat au fost făcut pe un medium care imită pereții de pe străzi. Următorul meu proiect se numește 2+2=5, un album stradal despre noua epocă a inteligenţei artificiale și a unei lumi postadevăr.”

https://www.instagram.com/barto.streetart/

https://www.facebook.com/barto.streetart/

Un centru care a cunoscut apreciere pentru street-art este Strada Arthur Verona și Street Delivery, un proiect demarat de Ordinul Arhitecţilor din România şi Librăria Cărtureşti. În ultimii 15 ani, Street Delivery a crescut semnificativ, lăsând în urmă monumente, murale şi îmbunătăţiri vizibile ale străzii în vederea recuceririi treptate a spaţiului public. Dincolo de aceasta, evenimentul a fost un factor important de coeziune a comunităţii de pe strada Arthur Verona şi a promovat atitudinea civică faţă de oraş. În contrast cu lucrările moderne, dar și cu tema de condus de noapte a proiectului, este un graffiti cu un mesaj electoral din 1946 – “Votați soarele”, sloganul folosit de Partidul Comunist la alegerile trucate în urma cărora a preluat puterea în România, un element autentic care vorbește de o parte tragică din istoria României.

 

Despre Street Delivery

Întrucât anul trecut s-a pierdut, prin demolare, calcanul suport al anualului desen manifest, cât și al panoului social, ce își câștigaseră statutul de reper pentru București, mesajul ediției 2023 a fost transpus pe meșa ce acoperă în prezent fațadele clădirii arhivelor Ministerului, de pe Str. Arthur Verona. Realizat de artista vizuală Ocu, desenul ilustrează textul “Pasul e unitatea de iubire a orașului”.

 

“La început a fost mersul, explorarea, cunoașterea și actul de curaj de a păși înspre necunoscut. Apoi a fost strada: pașii înmulțiți și bătătoriți au format poteci, oferind încrederea în siguranța parcursului și a traseului către o destinație. Marcarea răscrucilor a fost a treia etapă, iar, ca ultim act, nomadismului i s-a alăturat ospitalitatea: protecția temporară a călătorului. De la primul impuls, al curiozității, al extinderii orizontului vizibil, mersul și strada ne-au fost instrumente. Arhitectura s-a născut nomadă”, susține Francesco Careri.

 

Trecerea de la mers la plimbare a avut loc târziu, odată cu iluminismul, pașii devenind acompaniatori și stârnitori ai gândirii, și, după o lungă întrerupere, în modernitate, când funcționalității i se contrapune plăcerea și asumarea pașilor fără scop. Strada devine atunci decorată, mobilată, însoțitoare activă a bucuriei petrecerii timpului și spațiului liber, iar omul, din faber, își îngăduie să fie și ludens. Orașul capătă complexitate în relațiile și viața pe care le intermediază.

 

De la plimbare la pierderea intenționată este o trecere filozofică – pașii ca urme anonime permițând renunțarea la un ghidaj prestabilit, lăsându-se purtați de atracții evanescente. Este o altă curiozitate, o altă cunoaștere, într-un orizont bine organizat și delimitat.

 

Acum, pasul este o decizie de mobilitate și de interacțiune. Pasul este un ritm nepotrivit vitezei exterioare a corpului nostru și, cu toate acestea, singurul potrivit vitezei interne, a gândurilor, a meditației, capabil să ne concentreze percepția și atenția pe cadrul fizic ce ne înconjoară, apt să creeze conexiuni între locuri și oameni. Pasul este o declarație de dragoste.

https://www.street.delivery/

 

O altă comoară ascunsă a orașului, prezentată prin sprijinul Academiei de Studii Economice din București, este o serie de două lucrări murale de mari dimensiuni găzduite în incinta Căminului Moxa. Pe de o parte este lucrarea artistei Nadine Kseibi, realizată ca proiect de masterat la Universitatea Națională de Arte București în 2009. Proiectul este dedicat subconștientului uman și folosește o serie de simboluri care reflectă mai multe concepte precum dulciurile care reprezintă emoții pozitive eliberate, albinele care reprezintă liberul arbitru al individului, aripile sunt ca niște pânze de corăbii, sugerând o călătorie personală a fiecărui individ în viață. Nadine este artist tatuator și a realizat lucrarea folosind o tehnică alb-negru, ulterior a folosit culoarea pentru a da mai multă forță mesajului.

 

Cealaltă lucrare aparţine artistului portughez Vhils, cu un stil special care se bazează pe spargerea pereților pentru a forma imagini. Lucrarea creată de el este un portret al lui Constantin Brâncuși și folosește motive populare românești pentru a întări identitatea artistului. Vhils a cunoscut aprecierea din 2008, când o lucrare murală în stilul tipic a fost prezentată alături de un graffiti al celebrului Banksy la Cans Festival (Londra).

 

Nadine Kseibi

“Am terminat Facultatea de Artă în 2019, departamentul de Artă Murală, iar una dintre lucrările mele pe care o vedeți pe perete este lucrarea mea de masterat.

 

A fost o promisiune personală pe care am făcut-o în primul an de studenție, anume că la finalul studiilor voi face o lucrare murală pe un perete al facultății și am făcut, am reușit. Tema lucrării mele este subconștientul uman ca instrument de terapie, iar inițial lucrarea a fost executată într-o cromatică alb-negru, cu simboluri puternice pentru stările conflictuale interioare. Ulterior, am alocat culoare pentru o mai mare profunzime a mesajului asupra privitorului. Aceasta deoarece culoarea în sine este o parte individuală de acces în subconștientul uman, obținându-se o percepție personală pentru fiecare privitor în parte.”

 

Vhils

https://www.instagram.com/vhils

https://vhils.com

Expoziția FANBOY 2 a artistului Saddo ocupă Piața Amzei din București și este oprirea-surpriză a prezentării MINI. Cu apariții în publicații precum The New Yorker și The Hollywood Reporter, Saddo a participat la numeroase expoziții de grup atât la nivel local, cât și internațional, în orașe precum Copenhaga, New York, Berlin, Montreal, Ottawa, Salvador, Bangkok, Viena, Mexico City, Oakland și Portland.

 

Prezentând cea mai cuprinzătoare serie realizată până în prezent de artistul Saddo, expoziția FANBOY 2 ocupă Pieței Amzei și reunește o selecție de lucrări ce acoperă ultimii patru ani de activitate artistică, printre care lucrări din expoziția de debut, FANBOY, alături de schițe ce au stat la baza tuturor lucrărilor, desene, picturi de mari dimensiuni, tapiserii, sculpturi și obiecte prezentate pentru prima oară publicului.

 

Fanboy este un proiect/o expoziție ca un caleidoscop. Te îndrumă să intri în povestea simbolurilor actuale, personaje din lumea rap care au început prin a fi gamechangers pentru ca mai apoi să devină the kings and queens of the game. Într-un registru puternic POP, Saddo creează nu doar lucrări pe această temă, dar și un ambient. Un plently care omagiază într-un mod interdisciplinar entități și eroi personali care sunt responsabili pentru soundtrackul lui personal. Este ceva ce îi place cu adevărat, acest instinct simplu la prima vedere de a crea lucruri și lucrări pe teme care pur și simplu te atrag. Deci, se poate spune că lucrările (în diverse medii) din acest proiect au și rolul de totemuri și obiecte de cult, nu în sensul unor conotații magice, ci în sensul unei fascinații reale și heartfelt. (Extras din textul curatorial scris de Lea Rasovszky)

Posted by Ana in București, Contemporane, 0 comments

Artistul Călin Țopa, invitat să prezinte publicului instalația audio la Veneția, în expoziția de artă contemporană Personal Structures

La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția, în cadrul celei de-a 7-a ediții a expoziției de artă contemporană Personal Structures – Beyond Boundaries, cu instalația sonoră „Transcendent Renaissance”. O călătorie muzicală atemporală îi așteaptă pe vizitatori începând din acest weekend, 20 aprilie, într-o ediție valoroasă, în care expun peste 200 de artiști din 50 de țări.

Situată la primul etaj al Palazzo Mora din Veneția, lucrarea lui Călin Țopa poate fi admirată până pe 24 noiembrie 2024, cu acces liber pentru public.

După invitațiile de a expune „Transcendent Renaissance” în locații prestigioase precum The Quadrennial Prague sau Royal Central Drama School din Londra, acum, instalația sonoră va fi prezentată în capitala mondială a artei contemporane, Veneția, în cadrul expoziției Personal Structures. Aceasta se desfășoară concomitent cu cea de-a 60-a ediție a Bienalei de la Veneția, eveniment emblematic al scenei internaţionale de artă contemporană.

„Mă onorează invitația și oportunitatea de a participa cu lucrarea „Transcendent Renaissance” în cadrul ediției din acest an a expoziției Personal Structures. Simt că prezența mea aici e mai mult decât a arăta publicului munca mea; e despre a mă angaja într-o conversație globală a modului în care arta ne face să percepem viața, ca un întreg. În plus, mă bucur că astfel se creează un mediu de legătură cu colegi artiști, curatori și pasionați de artă din arii diverse, cu care împărtășesc pasiunea pentru creație, creativitate și frumos”, a spus Călin Țopa.

Călătorie prin secole de expresie muzicală: Transcendent Renaissance

În lumea artei sonore și a experiențelor imersive, Călin Țopa se remarcă prin inovare, combinând frumusețea atemporală a muzicii corale cu creativitatea lumii moderne. Cea mai recentă creație a sa, „Transcendent Renaissance”, nu este doar o instalație audio, ci o călătorie transformatoare prin secole de expresie muzicală, care se remarcă prin originalitate.

„Mi-am dorit ca prin această instalație, ascultătorii să se piardă în spațiu și timp, preț de 12 minute, și să se bucure de o experiență corală unică. Am folosit șase difuzoare pentru a reda vocile unui cor de catedrală, fiecare întruchipând o voce individuală – bas, tenor, alto sau soprană. Rezultatul? Un mix de compoziții de secol XVI cu piese contemporane, într-o lucrare creată întru totul de mine, de la primul, până la ultimul sunet.

Ceea ce m-a inspirat să realizez această instalație audio a fost profunda fascinație pentru puterea transformatoare a sunetului și explorarea modului în care muzica poate transcende timpul și spațiul. A fost captivant să pot îmbina trecutul și prezentul în cadrul unei singure experiențe sonore”, a menționat Călin Țopa.

Astăzi, într-un moment în care tehnologia și ecranele ne domină simțurile, instalația lui Călin Țopa încurajează o altă formă de implicare. Publicul se poate apropia de fiecare difuzor al instalației, explorând astfel lumea sonoră într-un mod intim și creând un moment de conexiune cu arta în sine.

O capodoperă creată în colaborare cu muzicieni valoroși

Pentru ca lucrarea să ia forma dorită, Călin Țopa a apelat la dirijorul Radu Mihalache să armonizeze toate vocile corale: sopranele Alexandra Moroiu, Monica Lotreanu și Cătălina Postolache, alto -Gabriela Ieșean, Monica Păun și Sarah Rizescu, tenorii Alexandru Cartis, Lucian Haralambie și Călin Țopa, bas – Radu Mihalache și Ciprian Ravnic. În plus, actrița Ada Galeș a jucat rolul de narator, iar vocile de copii ale lui Aldous Baranowski au adăugat inocență și magie lucrării finale.

„Nu aș fi putut ajunge la forma dorită a lucrării fără dedicarea și profesionalismul acestor artiști excepționali și mă bucur că, timp de 7 luni, vocile lor și munca noastră vor fi auzite și admirate de publicul prezent în Veneția. Pentru mine, această colaborare este o lecție despre importanța împărtășirii creativității. Experiența va rămâne, cu siguranță, una dintre cele mai semnificative și pline de inspirație din cariera mea artistică.”, menționează Călin Țopa.

Lucrarea „Transcendent Renaissance” va putea fi ascultată în curând pe Spotify, pentru cei care sunt curioși să exploreze lumea sunetelor lui Călin Țopa.

Actrița Ada Galeș e și ea prezentă la Veneția, nu doar în rolul de narator al instalației sonore, ci și cu lucrarea proprie intitulată „Uneori vreau să fac artă/Uneori vreau un Pad Thai”, prin care Ada explorează intersecția dintre artă și experiențele femeilor. Lucrarea e o reflecție asupra moștenirii femeilor în artă, atât din punct de vedere istoric, cât și în lumea actuală, cu text afișat pe pereți.

Despre Călin Țopa

Călin Țopa este un artist interdisciplinar care lucrează în domeniul muzicii experimentale, specializat în crearea muzicii care se încadrează în stilurile ambientale, neoclasice sau în alte stiluri gossamer. Călin Țopa a compus muzică în industrii precum teatru, film, dar și instalații multimedia. Lucrările lui au fost expuse în diverse locații din întreaga lume precum Royal Central din Londra, Quadrennial Praga sau în București, la Muzeul Național de Artă Contemporană, Teatrul Național, Galeria Nicodim, Art Safari etc. Lucrările sale captivează publicul tocmai prin modalitatea creativă și inovativă de a îmbina sunetul cu tehnologia și cu experiența umană.

www.calintopa.me / https://www.instagram.com/calintopa/

 

Despre ECC Italia

Cu sediul la Veneția, ECC Italia este filiala principală a organizației sale mai mari, Centrul Cultural European. Concentrându-ne pe diverse teme din artă, arhitectură și design, ECC Italia își propune să creeze spații de expoziție dinamice care să evidențieze schimbul de idei din diferite culturi. Expoziția de artă contemporană Personal Structures alternează în fiecare an cu expoziția bienală de arhitectură Time Space Existence.

ecc-italy.eu

Posted by Ana in Contemporane, Muzee, 0 comments

PRIMA EDIȚIE A FESTIVALULUI COFFeEAST A TRANSFORMAT ROMÂNIA ÎN EPICENTRUL CULTURII CAFELEI DIN EUROPA DE EST

CoffeEast, primul festival regional de cafea dedicat Europei de Est, a debutat între 19 și 21 aprilie în incinta Halei Laminor din București. Cu peste 150 de expozanți și un trafic de 19.830 vizitatori, CoffeEast a oferit 3 zile pline de experiențe unice și multă, multă cafea.

Participanții s-au bucurat de o varietate de activități, inclusiv competiții de barista, conferințe, workshop-uri și concerte live, toate punând în centru cultura și pasiunea pentru cafea.

Mihai Panfil, fondatorul festivalului, a subliniat importanța acestui eveniment pentru industria cafelei din România și din Europa de Est:

Prin CoffeEast, ne-am dorit să punem România pe harta europeană a cafelei, promovând brandul de țară și inovația la nivelul regiunii estice. Cu o piață de cafea care evoluează rapid și un public educat, curios și pasionat de acest stil de viață, CoffeEast a reprezentat un loc de întâlnire și inspirație pentru toți cei implicați. Vreau să le mulțumesc pe această cale partenerilor noștri, expozanților, comunității de profesioniști și tuturor vizitatorilor care au contribuit ca prima ediție CoffeEast să devină o realitate atât de frumoasă” a declarat Mihai.

Ce experiențe speciale a oferit CoffeEast vizitatorilor și participanților?

GreatEast Cup, competiția creativă cu 16 jurați și 30 de barista competitori   

Spectacolul oferit de competiția GreatEast Cup a fost una dintre cele mai așteptate momente ale festivalului, evidențiind talentul și pasiunea baristilor pentru arta cafelei. Peste 30 de profesioniști au urcat pe scena principală pentru probele individuale și de echipă.

Printre câștigători s-au numărat Andrei Manea de la Mugshot, care a ocupat locul 1 în categoria Mastery Barista Cup și echipa formată din Patricia Popescu & Valeria Antonenko de la Origo Coffee, care au triumfat în etapa Team Barista Cup. Juriul competitiei a fost format din 16 experți locali și internaționali.

Concerte acustice cu artiști locali

Pe scena secundară, festivalul a găzduit concerte acustice ce au captivat audiența cu performanțe live. Printre artiști s-au numărat trupele Soul Serenade și We Singing Colors, acompaniate de DJ-ul Marinov, care a încântat publicul cu selecții muzicale de pe vinil. Mai mult, tânărul talentat de doar 14 ani, Matei Ilia Rădulescu, a impresionat publicul cu un recital special de pian.

Piața celor 80 de micro-prăjitorii, artizani și artiști locali

Aici, vizitatorii au avut ocazia să deguste și să cumpere pentru acasă o varietate impresionantă de produse, de la cafea proaspăt prăjită la preparate dulci și sărate, bere, băuturi craft, vinuri locale și obiecte de design.

Coffee Shop Carousel Bar, cu barista de la 20 de cafenele din toată România  

Bucuria degustării cafelei a fost amplificată de prezența barului Coffee Shop Carousel, unde barista de la cele mai iubite coffee shop-uri din toată țară au preparat și au servit cafea special pentru vizitatorii festivalului.

O serie de 9 ateliere scurte de inițiere în cafea

Participanții au exersat pașii de preparare pentru o cafea bună acasă, s-au jucat cu tehnici de latte art, au exersat arta mixologiei sau au aflat cum să aleagă cel mai bun lapte, dar și cea mai bună apă pentru cafea. Sesiunile au fost găzduite de Origo Academy, cu participarea unor experți internaționali ca Manos Mamakis, multiplu finalist World Coffee in Good Spirits, George Delichristos din echipa NinetyPlus, Emi Fukahori, multiplă campioană la World Barista Championship sau Jeremy Challender, campion Brewers Cup.

O serie de 18 conferințe pentru profesioniști și pasionați  

Experții locali și internaționali au abordat subiecte variate, precum strategiile de brand pentru angajatori în industria HoReCa, oportunitățile de francizare pentru afacerile locale, ultimele noutăți și tendințe din industrie, arta mixologiei creative sau importanța educației în cultura cafelei. Printre gazde s-au numărat Aneta Bogdan și Cristian Kit Paul – Brandient, Andreea Roșca – Vast & Curious, Ioana Dogaru – Hospitality Institute, Marina Marcu – Între Vecini, Claudiu Văcăruș & Alexandru Crîșmariu, campioni în bartending și mixologie.

10 sesiuni de cupping, găzduite de importatori de cafea verde din toată lumea

Importatori internaționali de cafea verde precum Covoya, Unroasted, Sucafina sau Chicas Industry au găzduit sesiuni de cupping în zona special amenajată din festival.

Mai mult decât un festival, prima ediție CoffeEast a fost o celebrare a comunității și a creativității inspirate de cultura cafelei, conturând un viitor strălucit pentru această industrie în întreaga regiune a Europei de Est.

Următoarea ediție a festivalului va avea loc în 2025, organizatorii urmând să anunțe toate detaliile pe canalele de comunicare ale festivalui și pe site-ul www.coffeeast.eu.

Parteneri 

CoffeEast a fost un eveniment prezentat de Banca Transilvania.  

Parteneri principali: Victoria Arduino, Napolact, Freshful, Alpro, MINI, Mobila Dalin, Sensio, MyEcoBox, Biodeck.  

Parteneri media: Radio Guerrilla, Igloo, Vast&Curious, revista CARIERE.  

Despre CoffeEast Festival 

CoffeEast este primul festival regional inspirat de cultura cafelei, dedicat Europei de Est. Este un eveniment social și profesional, reunind noua generație de antreprenori care inovează prin produse artizanale și experiențe cu inspirație locală. De la o ediție la alta, CoffeEast își propune să încurajeze creativitatea, conexiunile și crearea de experiențe autentice în comunitatea cafelei și a gustului artizanal. 

Despre Mihai Panfil, fondator CoffeEast  

Cu o experiență de peste 20 de ani în antreprenoriat, Mihai Panfil semnează inițiative care modelează teritoriul cafelei de specialitate în România prin: prăjitorie și cafenele de specialitate, consultanță în business, curatoriat de cafea verde, distribuție autorizată pentru echipamente profesionale de înaltă calitate, programe educaționale certificate la nivel internațional, retail HoReCa, entertainment catering și ospitalitate.  

Din 2013, pionieratul în domeniul cafelei de specialitate s-a concretizat în deschiderea Origo Coffee, prima cafenea de specialitate cu prăjitorie proprie din România. Astăzi, Origo înseamnă o echipă cu peste 50 de experți multidisciplinari. 

 
Posted by Ana in București, Contemporane, 0 comments

Proiectul lui Șerban Savu, “What Work Is/ Ce este munca” la cea de-a 60-a Expoziție Internațională de Artă – La Biennale di Venezia

În Pavilionul României şi în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică s-a deschis proiectul lui Șerban Savu, What Work Is / Ce este munca, la cea de-a 60-a Expoziție Internațională de Artă – La Biennale di Venezia.

În cadrul celei de-a 60-a Expoziții Internaționale de Artă – La Biennale di Venezia, pe 18 aprilie 2024, a avut loc deschiderea expoziției lui Șerban Savu What Work Is/ Ce este munca,  în Pavilionul României din Giardini della Biennale, curator Ciprian Mureșan.

Pe17 aprilie 2024, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, a avut loc prezentarea componentei proiectului lui Şerban Savu care va consta în realizarea, în acest spaţiu, a unui mozaic de mari dimensiuni, precum şi în desfăşurarea unui program de dezbateri publice. Expoziția din Pavilionul României din Giardini della Biennale şi realizarea proiectului din Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică se vor desfășura în perioada 20 aprilie – 24 noiembrie 2024.

Intitulată What Work Is / Ce este munca, expoziția din Pavilionul României examinează iconografia muncii, inspirându-se din realismul istoric și arta de propagandă din fostul Bloc de Est. Mai degrabă decât să conteste sau să demonteze direct aceste discursuri, Savu le chestionează prin reașezarea tropilor acestora, înfățișând momente de pauză și suspensie în care limita dintre muncă și timp liber se estompează, ele ajungând astfel să reflecte transformări și crize sociale mai ample.

           „Plecând de la tema muncii și a muncitorului, predilectă în arta realist-socialistă, dar îndepărtându-mă de ea, personajele din lucrările mele nu sunt nici eroice, nici utopice, sunt oameni obișnuiți aflați între lumi și sisteme, care scapă atât propagandei, cât și productivității economice. Această suspendare între muncă și timp liber conturează un spațiu anarhic, un spațiu al libertății personale, la care eu mă raportez prin filtrul istoriei artei”, a explicat artistul Șerban Savu.

În Pavilionul României, vizitatorii sunt întâmpinați de un poliptic amplu, cuprinzând 45 de picturi – o privire condensată asupra practicii lui Savu din ultimii cincisprezece ani. Protagoniștii dezorientați și figuranții stângaci din imagini par angrenați în ritualuri care seamănă în egală măsură cu munca și cu recreerea. Pe banca din fața polipticului oamenii se pot așeza pentru a admira și interacționa cu opera lui Șerban Savu. Mergând de la blocul în care Savu a crescut până la o biserică în ruină și un sit arheologic, machetele, din aceea zonă sunt decorate cu mozaicuri care se îndepărtează de temele uzual ilustrate în contexte religioase sau în cosmogoniile muncii din arta socialistă. În loc să înfățișeze mari realizări industriale sau apoteoze mistice, mozaicurile vorbesc despre eșec, ambiguitate și perplexitate. Picturile și mozaicurile compun un spațiu în care vizitatorii sunt confruntați cu o chestionare a muncii prin intermediul definițiilor sale negative: ce nu este munca, ce nu arată a muncă și ce nu înseamnă munca.

          „Participarea României la Bienala de Artă de la Veneția este o declarație constant reînnoită de apartenență la cultura europeană și mondială. Ministerul Culturii susține în mod tradițional prezența românească la Bienala de la Veneția, unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale din lume, iar în acest an, pentru realizarea expoziției Ce este munca, proiectul câștigător al concursului organizat de Ministerul Culturii pentru Bienala de la Veneția, am alocat o sumă în creștere față de cea de anul trecut. Sunt ferm convinsă că prin susținerea acestui proiect, prin sprijinirea artei și încurajarea artiștilor reușim să construim punți peste granițe, să conectăm oameni și idei, și să descoperim firescul, dar și ineditul din noi toți”, a declarat Raluca Turcan, ministrul culturii din România.

Răspunzând temei generale a celei de-a 60-a Expoziții Internaționale de Artă – La Biennale di Venezia, „Străini pretutindeni”, lucrările lui Savu sunt o reflecție asupra stării de suspendare într-un limb politic sau economic, asupra senzației de dislocare și dorului de casă asociate cu munca în străinătate, asupra rupturii dintre muncă și simțul apartenenței. Narațiunea găsirii unui loc de muncă peste hotare și a reîntoarcerii ulterioare la rădăcini pot duce adesea la o dublă înstrăinare, deopotrivă acasă și în străinătate, precum și la pierderea legăturii cu sine. Personajele din picturi par prinse într-un no-man’s-land temporal, între două lumi care se îndepărtează una de cealaltă.

          „Proiectul Ce este munca deține toate premisele pentru a fi remarcat, prin ambele sale componente, la această ediție aniversară a Bienalei de Artă de la Veneția. Sunt încrezător că peste șapte luni de la inaugurarea de astăzi vom împărtăși această concluzie. Sprijinul acordat proiectului României de anul acesta urmărește prima temă transversală a Strategiei ICR 2022-2026, înscriindu-se intr-una dintre cele mai dinamice implicări din istoria sa instituțională în promovarea artelor și industriilor creative din România”, a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

Invitat să răspundă proiectului lui Șerban Savu, studioul de design grafic din Bruxelles Atelier Brenda (Sophie Keij și Nana Esi) propune o intervenție site-specific pe fațada și la începutul traseului expozițional. Pavilionului României. Lucrările lor sunt o reflecție asupra muncii, asupra corpului care muncește și asupra cuantificării lor financiare, și asupra iconografiilor contrapropagandei. La începutul traseului expozițional din Pavilion, o monedă de metal, rezultatul cercetării efectuate de Atelier Brenda despre transformarea într-un bun comercial a timpului liber, este prezentată într-un panou de sine stătător din sticlă. Amplasată la începutul traseului expozițional, moneda condensează unele dintre temele explorate de expoziție. Basorelieful realizat de Atelier Brenda pe fațada Pavilionului are un impact la o scară monumentală, subminând în același timp genul comemorativ, iar posterul lor – asemenea unei planșe dintr-un potențial atlas al figurilor care muncesc – acționează prin intermediul unei genealogii speculative a definițiilor contemporane ale muncii.

           „Participarea României la Bienala de Artă de la Veneția, eveniment emblematic în lumea artistică internațională, reprezintă o ocazie deosebită pentru noi și pentru țara noastră de a celebra creativitatea incontestabilă a artiștilor români și de a ne asuma consolidarea locului important pe care aceștia îl au pe scena artei vizuale contemporane, în peisajul cultural global”, a spus Andrei Novac, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe din România.

Completând  expoziţia din Pavilionul României, Savu va deschide la Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția un atelier de mozaic.

Pe durata celor șapte luni ale Bienalei, perechi de mozaicari vor lucra în spaţiul situat la parterul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția la crearea unui mozaic de mari dimensiuni, pornind de la o pictură a lui Savu. Integrând performativ aspectul micilor ateliere venețiene, Noua Galerie le oferă astfel vizitatorilor un spațiu unde aceștia pot să asiste la nașterea unei lucrări de artă care îmbină interogații conceptuale și istorice și tradiția manufacturieră. Noua Galerie va găzdui, de asemenea, un program de dezbateri publice pe teme ce merg de la istoria artei mozaicului până la teoriile muncii din antropologia, economia și filosofia contemporană, ecologie și societatea post-muncă, coordonate de criticul cultural Ovidiu Țichindeleanu din Republica Moldova.

         „Asistăm, cu bucurie, la o perioadă de maximă intensitate în istoria relațiilor bilaterale dintre România și Italia. În contextul relansării Parteneriatului Strategic Consolidat România-Italia, prin semnarea Declarației Comune privind dezvoltarea Parteneriatului Strategic Consolidat româno-italian, în februarie 2024, componenta culturală se bucură de o atenție deosebită. Participarea României la cea de-a 60-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția reprezintă o încununare a eforturilor artiștilor români si autorităților de continuare și aprofundare a dialogului cultural între cele două state”, a declarat Gabriela Dancău, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţial al României în Republica Italiană.

Proiectul va fi  completat de publicarea unui catalog editat de Mihnea Mircan și Bertha Savu ce va reuni o serie de texte critice relevante pentru temele abordate în practica lui Șerban Savu.

Programul de vizitare a expoziţiei din Pavilionul României  şi, respectiv, de desfăşurare a proiectului din Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică este următorul:

  • în perioada 20 aprilie – 30 septembrie: între orele 11:00 – 19:00
  • în perioada 1 octombrie – 24 noiembrie: între orele 10.00 – 18.00.

În conformitate cu programul Bienalei, expozițiile sunt închise în zilele de luni, cu următoarele excepții:  22 aprilie, 17 iunie, 22 iulie, 2 și 30 septembrie, 18 noiembrie.

Seria de dezbateri din Noua Galerie va fi anunţată în timp util.

Posted by Ana in Contemporane, Muzee, 0 comments

Line-up Rocanotherworld Festival 20-23 iunie 2024, Iași

După ce ne-am bucurat împreună de cei mai cool artiști din primul val de line-up, a venit momentul să anunțăm și mai multe nume care vor transforma Mainstage-ul Rocanotherworld într-o experiență de neuitat. Totodată, lor li se alătură și primele nume care vor încinge spiritele pentru Electro Stage. Acești artiști aduc cu ei un mix de diversitate și pasiune, ce promite să transforme festivalul într-o adevărată oază a creativității.

 

Ediția a noua a festivalului va avea loc în perioada 20-23 iunie 2024, la Iași, iar line-up-ului de pe Main Stage-ul Rocanotherworld 2024 se alătură Deliric x Silent Strike, Coma, Jurjak, Fără Zahăr și Denorm, iar primii artiști anunțați la scena de muzică electronică sunt Rosario Internullo și Gala (UA).

 

Rocanotherworld este mai mult decât un simplu festival de muzică. Este o călătorie plină de descoperiri în lumea muzicii, a artei, a gândirii și a oamenilor, inițiată în 2016 la Iași, în memoria lui Ioan Dan Niculescu, și organizată de Asociația Industrii Creative și Showberry.

 

Festivalul este un mediu vibrant și divers, unde participanții se (re)conectează la valori, sărbătorind viața prin curiozitate, individualitate și grijă față de ceilalți. În cadrul Rocanotherworld 2024, sub deviza echilibrului, se îmbină cu grație energia spectacolelor live cu varietatea și dinamismul evenimentelor conexe, care aduc publicul pe aceeași lungime de undă a celor trei valori fundamentale ale festivalului: #becurious, #bedifferent și #beforothers.

 

Ediția acestui an se bucură de sprijinul partenerului principal, ING Bank România, ale cărui valori rezonează cu spiritul festivalului. Din perspectiva ING, oamenii trebuie să aibă curajul de a fi liberi să facă lucrurile pe care le iubesc, indiferent dacă este vorba despre participarea la festivaluri de muzică sau dedicarea altor pasiuni din viața lor.

“Pentru ING Bank România, noțiunea de real life banking înseamnă a face parte în mod palpabil din viața clienților noștri. Ne uităm la ce este important pentru ei și le oferim experiențe personale, simple și intuitive, care răspund nevoilor reale și le sprijină pasiunile. Din fericire, din lifestyle-ul clienților noștri fac parte și festivalurile care aduc mai aproape muzica de calitate. Alături de Rocanatherworld, ne vom bucura de un început de vară plin de energie bună, activări, prieteni și artiștii preferați”, a spus Dana Maria Ștefan, Events and Sponsoring Lead, ING Bank România.

 

 

Mainstage-ul Rocanotherworld 2024 îi aduce pe Deliric x Silent Strike, Coma, Jurjak, Fără Zahăr și Denorm

 

Deliric își alimentează pasiunea pentru hip-hop încă de la o vârstă fragedă, fiind fascinat de poezia și ritmurile acestui gen. Fondator al Facem Records, primul label independent de hip-hop din România și membru al trupei C.T.C., acesta a devenit cunoscut pentru sinceritatea și transparența sa exprimată în muzica. Colaborarea sa cu Silent Strike a dat naștere unor piese de referință, precum „Ambrozie” (2011), care le-au consolidat reputația în industria muzicală.

 

Una dintre cele mai iubite trupe de rock alternativ din România, Coma, urcă din nou pe scenă la Rocanotherworld 2024. S-a format la începutul anilor 2000, fiind compusă din foști membri ai trupelor Daft Allison și Ska Burger. Albumul lor de debut, „Somn”, lansat în 2001, a avut un succes notabil, aducându-le nominalizarea la premiul pentru cea mai bună trupă alternativă în cadrul Galei Premiilor Industriei Muzicale Românești din 2002. De-a lungul anilor, Coma a susținut numeroase concerte în țară și a participat la diverse festivaluri importante. În 2024, trupa s-a reunit în formula actuală, avându-i în componență pe Cătălin Chelemen (voce), Răzvan Albu (tobe), Dan Costea (voce, chitară), Sorin Petrescu (chitară bas), Răzvan Rădulescu (DJ Hefe – scratchuri, efecte, keys) și Matei Tibacu-Blendea (chitară). Trupa a avut onoarea de a deschide concerte pentru numeroase trupe și artiști internaționali de renume, inclusiv Linkin Park, Korn, Deftones, și Iggy Pop.

 

Muzica lui Jurjak este o combinație de blues, electro, rock și folk, conturând un stil propriu recunoscut încă de la primele acorduri. Noile single-uri „Vorbe din popor”, „Doar în zori” și „Meduza” continuă să exprime acest lucru, anticipând ce de-al patrulea său album de studio. George Petroșel, cunoscut sub numele de Jurjak, este nu doar un muzician talentat, ci și regizor, artist vizual și licențiat în dreptul proprietății intelectuale. Rapid, a devenit unul dintre cei mai apreciați artiști alternativi din România. Până în prezent, a lansat trei albume de „Lemon Blues” (2016), „Blues Berry” (2018), care include hitul „Imnul Minerilor”, nominalizat la premiile Gopo pentru soundtrack-ul filmului „Planeta Petrila”, și „Hoții de vise” (2022).

 

Fără Zahăr este o trupă ce îmbină muzica și umorul, explorând diverse genuri muzicale pe versuri comice și satirice.  În cântecele lor, formația combină caracteristicile de hip-hop, („Sandu”, „Lav-stori”), folk, („D’la munte”, „O, cal frumos”), latino („Stella”), punk rock („The MF Song”, „Zob da club”) și metal („Dunitru”, „Diesel”).

 

Denorm este o trupă din Chișinău care vine cu un amestec exploziv de synthwave/retrowave și cu o doză sănătoasă de metal. Muzica lor are un impact emoțional puternic, ducând ascultătorii într-o călătorie profundă prin combinarea reverberațiilor și a sunetului amplu, ce menține totuși o notă de intimitate.

Trupa a luat naștere în 2018, când Jin și Spaceman (Evgeny Bereckelea și Evgeny Oleinic) au decis să oficializeze acest proiect, după o colaborare muzicală anterioară. Aceștia i-au adus în echipă pe Mark Perlov și Evgeny Berdea, iar în scurt timp au lansat primul set de piese înregistrate live. De atunci, Denorm a continuat să susțină sesiuni live, spectacole și să lanseze EP-uri.

 

Primele nume confirmate pentru Electro Stage

Pe scena de muzică electronică va urca anul acesta Rosario Internullo, dj-ul italian care reușește să captiveze datorită stilului său inconfundabil și interacțiunii intense cu publicul, fapt ce l-a propulsat rapid în topul celor mai îndrăgiți Dj. Conform night.ro, a ocupat locul doi timp de trei ani consecutivi la categoria „cel mai bun DJ” și a obținut numeroase premii, inclusiv pentru cel mai bun concept, cea mai bună petrecere și cel mai bun cântec.

În 2003, a compus hitul „A fost o Vremea”, iar în 2007, împreună cu Rhaddoo, au remixat piesa și au lansat-o sub numele „Sentimente” pe Desolat Rec by Locodice. Piesa a devenit un succes imens și a fost interpretată de marii DJ-uri precum Carola, Sven, Carl Cox, Nina Kravitz. A mixat în cluburile de top din România și Europa, fiind o prezență constantă în line-up-uri alături de renumiți DJ-i internaționali precum Joseph Capriati, Solomun, Fat Boy Slim, Tiesto și mulți alții.

 

Pe aceeași scena va mixa și GALA, născută și crescută în Kiev până în 2022, ea a îndrăgit din totdeauna muzica Hip Hop și Funk. Cu o experiență de 12 ani în industria muzicală, aduce un amestec de house old school și breakbeat în seturile sale, cu o notă de Tech House și Minimal, completată de ritmuri Groovy. Lansările sale la Mr. Nice guy, Rawsome Records și Blacksoul i-au adus recunoașterea pe plan internațional, fiind susținute de artiști de renume precum Jesse Perez, Demuir și Greco (NYC). De la debutul său în 2020, a cucerit publicul din Ucraina și din țări precum Azerbaidjan, Kazahstan, Turcia, Georgia și România.

 

Abonamentele au fost puse în vânzare online la prețul promoțional Early Bird, iar biletele pentru elevi și studenți pe zile, vor fi disponibile începând cu data de 20 aprilie și vor avea prețul de 75 lei / zi până pe 15 mai și de 100 de lei / zi de pe 16 mai până pe 23 iunie inclusiv.

 

Biletele pentru copiii până la vârsta de 12 ani sunt gratuite și sunt valabile în compania unui adult plătitor de bilet. Acestea pot fi obținute online, pe beforothers.rocanotherworld.com – secțiunea „Free Pass”. Accesul în festival se face cu biletul gratuit și un act doveditor al vârstei până în 12 ani, respectiv carnetul de elev sau certificatul de naștere (copie sau online).

Persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora pot beneficia de acces gratuit în cadrul festivalului prin completarea formularului din secțiunea FAQ – Bilete, disponibil pe rocanotherworld.com.

Organizatori: Asociația Industrii Creative, Showberry

Partener principal: ING Bank România

Parteneri media: Radio Guerilla, Viva Fm, Iqads, Cărturești, Happ.ro, Fashion Premium Magazine, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Suplimentul de Cultură, Revista Golan, CVLTARTES, Like5, Info Music, Ziarul de Iași, Zile și NopțiIași Tv Life.

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

 

Showberry este un startup câștigător al programului Investește în oameni! Din 2015 dezvoltă proiecte culturale și creative, fiind unul dintre principalii promotori de concerte publice și evenimente tematice din regiunea de nord-est a României. Din 2016 este co-organizator al festivalului Rocanotherworld iar din 2020 a Classix Festival, alături de Asociația Industrii Creative.

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

Superstarul italian Umberto Tozzi în România

Superstarul italian Umberto Tozzi include România în ultima serie de concerte care încheie o carieră de peste 50 de ani

 

Umberto Tozzi urmează să concerteze la București pe 29 mai, într-o show de neuitat la Sala Palatului. Artistul câștigător al Globului de Aur și nominalizat la Grammy, care umple cele mai mari arene din Italia și care în cinci decenii de carieră a înregistrat vânzări de peste 80 de milioane de discuri în întreaga lumea, care a compus unele dintre cele mai cunoscute hituri, a scris muzica unor producții marca Martin Scorsese, Quentin Tarantino și Netflix și colaborat cu muzicieni precum Tina Turner sau Eros Ramazzotti, va cânta pentru prima oară în România. Spectacolul face parte oficial din „L’ultima Notte Rosa: The Final Tour”, turneul mondial de retragere al muzicianului.

Considerat unul dintre cei mai mari muzicieni italieni ai tuturor timpurilor, showman-ul și-a pus semnătura, încă de la debutul său din anii ’70, pe hituri nemuritoare cunoscute de toată lumea precum „Gloria”, „Tu”, „Notte Rose” și mai ales „Ti Amo”, cu care regretatul artist și bunul său prieten Toto Cutugno a scris făcut istorie în muzica internațională.  De-a lungul carierei sale artistice, Tozzi a colaborat în multe rânduri cu mega-staruri precum Tina Turner, Cher, Luciano Pavarotti, Andrea Bocelli, Dalida, Monica Bellucci, Eros Ramazzotti, Patsy Kensit, Joe Cocker, Laura Pausini, Ricky Martin și mulți alții.

Este câștigător al Globului de Aur și al multor alte premii internaționale, artist nominalizat la Premiile Grammy, câștigător San Remo și reprezentant al Italiei care a ocupat locul trei la Eurovision Song Contest.

Biletele pentru concertul din 29 mai, de la Sala Palatului, inclus în turneul oficial de retragere al lui Umberto Tozzi se pot achiziționa din platformele  iabilet.ro și more.com la prețurile promoționale de 175 lei, 225 lei și 275 lei, în funcție de categoria selectată.

Dincolo de discografia sa compusă din peste 20 de albume, complexitatea artistică a lui Umberto Tozzi s-a regăsit și în lucrările sale din industria cinematografiei. Acesta și-a pus amprenta originală și semnătura pe mai multe coloane sonore ale unor producții celebre, printre care: „THE NEW MONSTERS” de Mario Monicelli, Dino Risi și Ettore Scola (1977), „FLASHDANCE” de Adrian Lyne (1983), „ASTERIX AND OBELIX: Mission Cleopatra” de Alain Chabat (2002), „HOSTEL” de Quentin Tarantino (2005), „THE WOLF OF WALL STREET” de Martin Scorsese (2013), „GLORIA BELL” de Sebastian Lelio (2018), „TONYA” de Margot Robbie (2018), „SPIDER MAN FAR FROM HOME” de Jon Watts (2019) și „LA CASA DE PAPEL 4” de Jesus Colmenar (2020), și cele mai recente succese mondiale, producțiile Netflix: „SUPERSEX” de Matteo Rovere, Francesco Carrozzini și Francesca Mazzoleni (2024) și „GRISELDA” de Andrés Baiz (2024).

După ce a susținut mii de concerte în toată lumea, fiind iubit de public pentru atmosfera pe care reușește de fiecare dată să o creeze la show-urile lui și pentru timbrul și abilitățile sale vocale inconfundabile, muzicianul a decis să plece în ultimul său turneu. „L’ultima Notte Rosa: The Final Tour” se întinde pe trei continente și include zeci de concerte pe care artistul le promite memorabile, alături de trupa și echipa lui de profesioniști care îl vor însoți în toată această nouă aventură. Fanii români ai muzicii italiene au norocul ca țara noastră, în care artistul nu a mai venit niciodată până acum, să fie inclusă printre destinațiile alese de Umberto Tozzi pentru ultima sa serie de concerte. Așadar, românii vor avea șansa de a trăi live bucuria și experiența uneia dintre ultimele seri pe care Tozzi le oferă publicului.

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

Expoziția „Alexandru Ioan Cuza 150”, la Muzeul de Istorie din cadrul Muzeului Național al Bucovinei din Suceava

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) în parteneriat cu Muzeul Național al Bucovinei (MNB) anunță deschiderea expoziției temporare „Alexandru Ioan Cuza 150”. Vernisajul va avea loc marți, 9 aprilie 2024, începând cu ora 1300, la sediul Muzeului de Istorie (din cadrul MNB Suceava) din strada Ștefan cel Mare nr. 33.

În anul 2023 s-au împlinit 150 de ani de la moartea marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să înscrie o pagină de mare însemnătate în istoria României, unul dintre principalii făuritori ai României moderne. Proiectul expozițional „Alexandru Ioan Cuza 150”, aduce pentru prima dată în fața publicului sucevean, exponate de mare valoare, unele dintre ele fiind încadrate la categoria Tezaur, din patrimoniul mai multor muzee, care au colaborat la această amplă expoziție dedicată lui Alexandru Ioan Cuza, cel care în doar șapte ani de domnie avea să marcheze profund istoria noastră, cum puțini conducători au reușit să o facă. Acestea sunt: Muzeul Național de Istorie a României (București), Complexul Muzeal Național „Moldova”– Muzeul Unirii (Iași), Complexul Muzeal Național Neamț (Piatra Neamț), Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” (București), Muzeul Municipiului București, Muzeul „Vasile Pîrvan” (Bârlad), Muzeul Județean Vaslui, Muzeul Universității „Al. I. Cuza” (Iași), Muzeul Național al Bucovinei (Suceava).

Printre exponatele care vor putea fi admirate, obiecte ce au aparținut domnitorului, amintim: tunica de ofițer de lăncieri, celebrul portret oficial pictat de Carol Popp de Szathmari, sabia de onoare dăruită de districtul Râmnicu Sărat în 1863 și bicornul acestuia. Printre obiectele personale ale lui Alexandru Ioan Cuza și ale Doamnei Elena Cuza, prezente în expoziție, se numără ceasuri, bijuterii, tabachere, servieta sa, un tac de billiard, brelocul din aur cu tipar sigilar din 1862, scrisori, sigilii, fotografii, bijuterii și o lampă.

Vor putea fi văzute: decorații românești și străine, fotografii, litografii și picturi, cărți poștale, tipărituri, portrete ale Doamnei Elena Cuza, piese de mobilier, printre care un fotoliu al domnitorului, documente legate de marile reforme ale lui Cuza, precum Circulara despre Legea Rurală (1864) sau ștampila Universității din Iași (1864). Vor fi expuse, de asemenea, obiecte ce poartă amprenta domnitorului și a doamnei Elena Cuza, din vechile colecții ale muzeului orașului Fălticeni, precum și mărturii legate de moartea lui Cuza (tricolorul îndoliat și o broșură cu programul ceremoniei de înmormântare a domnitorului) sau de posteritatea acestuia (medalii și cărți).

Expoziția este deschisă în perioada 9 aprilie – 30 iunie 2024, la sediul Muzeului de Istorie (din cadrul MNB Suceava) din strada Ștefan cel Mare nr. 33.

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

Characters of Romania II – Live painting & limited merch

Locație: Adam’s Coffee, Str. Tudor Vianu 50, București

Când: 26-28 aprilie, 13.30 – till night

Workshops: Școala de scribi (Oana Dragomir), Upcycling colaje (Maria Bratu)

Artisti implicati

Maria Bălan https://www.instagram.com/mariabalan_printmaker/

Ortaku https://www.instagram.com/ortakovicu/

Razew https://www.instagram.com/raze.www/
Săfițicuminți Crew https://www.instagram.com/safiticuminti.crew/
Bucharest Collage Collective https://www.instagram.com/bucharest.collage.collective/

Care sunt pilonii care susțin imaginea de hub cultural a Bucureștiului? Dacă am avea în vedere exclusiv sensul denotativ, putem afirma fără nicio urmă de dubiu că mai toate podurile
orașului – zonele de legătură, în general – sunt decorate cu simboluri vizuale realizate de grafferi deja consacrați ca simboluri culturale ale capitalei: @ortakovicu , Razew, @c.user.ul , Toybox, @kseleqoqynqyshy sau Maria Bălan sunt doar câteva dintre numele și figurile de care ne lovim în timp ce traversăm orașul de la un capăt la celălalt.

Importanta graffiti-ului reiese tocmai din această suprasaturație a încărcării cu simboluri pe anumite ziduri ale orașelor. Unul dintre principalele motive pentru care, în imaginarul colectiv, despărțirea dintre graffiti și ideea de simplă „marcare a teritoriului” este imposibilă, e reprezentat tocmai de abundența iconografiei urbane într-un peisaj care, anterior, a fost într-adevăr „marcat” în moduri mai puțin fericite – de aici, confuzia persistentă între ce reprezintă, într-adevăr, o formă de artă, și ce este doar o simplă „iscăleală”.

Așa cum încercăm să subliniem, characters of ROMANIA nu fac însă altceva decât să mențină cultura urbană vie prin simboluri de street art care, în timp, creează sentimentul de familiaritate și apartenență. Fie că ne gândim la ingerii lui ortaku , iepurașii lui Coon One, personajele minunate ale lui Ksele sau la propunerile inedite de lettering ale lui Toybox (iar lista poate continua), aceste forme de artă urbană susțin și contribuie la identitatea particulară a orașului pe care îl îmbogățesc vizual.

Prin urmare, devine evidentă nevoia de susținere a continuității demersurilor artistice urbane atât din fonduri publice, cât și private. Supraviețuirea și mentenanța acestei ramuri a sectorului cultural sunt direct dependente de conștientizarea imediată a importanței streetart-ului în peisajul bucureștean.

Sambata bar pe terasa – Aperitivo Moment. Îl vom avea alături de noi pe Alex Berea, brand ambasadorul Aperol din România, care ne va delecta cu cele mai corecte cocktails.

În plus, pe toata durata evenimentului ne bucurăm să vă anunțăm că alături de noi vor fi și cramele noastre boutique preferate: Dradara, Izvor, 7Arts, Darabont si Dagon, pregătite să vă ofere o selecție excepțională de vinuri fine și delicioase


Parteneri – Head Distribution, Aperol Spritz, Alchemico Drinks

www.safiticuminti.ro

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

ONG-ul ÎntreVecini lansează campania „Din aproape în realitate”

Românii din comunitățile de la bloc pot primi suport în valoare de câte 15.000 de euro pentru montarea gratuită de panouri fotovoltaice pe bloc și susținerea unor acțiuni sustenabile

ONG-ul ÎntreVecini lansează campania „Din aproape în realitate” și redeschide înscrierile în proiect pentru a oferi românilor care locuiesc la bloc șansa să obțină suport în valoare de 15.000 de euro pentru comunitățile din care fac parte. Astfel, prin intermediul proiectului, locuitorii sunt ajutați să creeze comunități în blocurile lor și să dezvolte inițiative comunitare sustenabile, demonstrând că schimbarea este mai aproape decât își imaginau. Platforma campaniei, www.intrevecini.ro/din-aproape-realitate/, integrează o serie de resurse valoroase care pot ajuta locuitorii din România să facă schimbări pozitive în comunitățile lor.

Conceptul și numele campaniei provin de la faptul că schimbările de durată se fac din aproape în aproape, dar în timp pot schimba în bine o întreagă realitate. De la vecini care nu interacționează deloc, nu colaborează sau nu se ajută, putem ajunge fără mult efort la comunități în care oamenii încep să se cunoască și să se ajute unii pe alții.

Dincolo de a sprijini financiar comunități selectate în program, ÎntreVecini își propune să aducă inspirație pentru toate comunitățile de la bloc din țară, și să ușureze începutul interacțiunilor între vecini, prin gesturi mici și firești într-o comunitate. De exemplu, e normal să spunem bun venit unui vecin care tocmai s-a mutat în bloc și de aceea secțiunea Pachet de Bun-venit ÎntreVecini pune la dispoziție mici modele de a iniția o primă interacțiune cu un nou-venit. Nu este mare lucru să ne oferim să ajutăm cu lucruri care sunt utile celorlalți, iar pentru noi nu înseamnă un efort mare. Pentru inspirație, există secțiunea Idei ÎntreVecini.  Alte surse de inspirație și de utilizare vor fi adăugate în platformă în perioada următoare, cu focus pe ce mici activități utile, interesante și sustenabile pot aduce împreună oamenii din același bloc.

ÎntreVecini a apărut ca un antidot la lipsa de încredere a românilor în forțele proprii și în cei din jur. Dincolo de dorința de a ajuta vecinii de bloc să redescopere puterea comunității, ÎntreVecini își propune să împărtășească mai mult decât valori și obiective, ci o serie de informații și resurse care să ajute locuitorii de la bloc să găsească inspirație sau să pună în aplicare idei pentru un viitor mai bun, mai sustenabil, mai dezirabil.

Conform celui mai recent sondaj realizat de ONG-ul ÎntreVecini, 64% dintre românii care locuiesc la bloc  consideră că dorința de a construi o comunitate mai strânsă și de a dezvolta proiecte comune în cartier i-ar determina să-și cunoască mai bine vecinii. Inițiativa ÎntreVecini vine, astfel, în întâmpinarea lor și pornește o mișcare pentru restabilirea comunităților și redefinirea a ceea ce înseamnă vecinătatea cu adevărat.

"Așa cum transmite și clipul manifesto pe care l-am lansat cu ocazia acestei campanii, ÎntreVecini a apărut din credința că în inima fiecărui cartier există un potențial pe care îl putem explora și amplifica. Ne dorim ca termenul de vecin să însemne mai mult decât un spațiu sau un perete pe care îl împărțim, mai mult decât o adresă, o casă sau o ușă care ne izolează. Ne-am propus să redescoperim puterea comunității și bucuria de a face lucruri într-un mod sustenabil. Iar pentru a face acest demers e nevoie să ne unim pentru schimbare, e nevoie ca locuitorii din comunitățile de bloc din România să se implice. Așadar, cu ocazia lansării acestei campanii, redeschidem înscrierile în proiect și încurajăm românii să aplice pentru a beneficia de suport în valoare de 15.000 de euro, ce vor fi investiți ulterior în dezvoltarea comunităților de bloc din care fac parte câștigătorii."
Sabina Mihăilescu, Manager General ONG ÎntreVecini

Valoarea finanțării nerambursabile câștigată în urma desemnării câștigătorilor înscriși în proiect este de 15.000 de euro, fonduri care vor fi investite pe de-o parte în montarea de panouri fotovoltaice pe bloc, iar pe de altă parte într-o serie de proiecte comunitare. Evenimentele sustenabile sau proiectele comunitare desfășurate în comunitățile câștigătoare vor fi diverse, precum transformarea grădinilor în hub-uri de socializare între vecini, zile de grădinărit sau picnicuri de socializare în grădină, crearea unui ecosistem local pentru încurajarea biodiversității, florei și faunei și multe altele.

Proiectul „ÎntreVecini” are ca principal partener, încă de la înființare, BRD Groupe Société Générale, care s-a implicat pentru a face posibilă și integrarea comunităților din celelalte sectoare din București, dar și pentru a putea extinde rapid proiectul și în alte orașe din țară.

"Suntem bucuroși să acompaniem deschiderea programului ÎntreVecini și către alte comunități din țară, care pot beneficia de resurse pentru a-și dezvolta obiceiuri sustenabile. Micile comunități sunt motoarele care pun în mișcare marile proiecte, relevante pentru România ca întreg. Însă, pentru a putea să ajungem să construim mari proiecte, cu siguranță este necesar să ne redescoperim comunitățile, vecinii și obiceiurile care ne susțin reciproc. Prin amprenta noastră la nivel economic și social, putem fi acel liant care ajută comunitățile să se coaguleze și să se dezvolte împreună."
Flavia Popa, Secretarul General al BRD Groupe Société Générale

Cum se pot înscrie românii din toată țara în proiectul ÎntreVecini

Până pe 31 martie 2024, asociațiile de proprietari din toată țara, cu excepția orașelor București și Târgu-Jiu (orașe în care deja au fost desemnați câștigătorii într-o etapă anterioară, din 2023), se pot înscrie gratuit în proiect, prin completarea FORMULARULUI DE ÎNSCRIERE regăsit pe site-ul www.intrevecini.ro. Este recomandat ca înainte de completarea acestui formular să fie parcurse informațiile regăsite în Ghidul Aplicantului, informații detaliate despre procesul de înscriere, criterii de selecție și jurizare, tipuri de activități comunitare și multe altele.

Criteriile de eligibilitate pentru echipele care aplică în proiect sunt următoarele:

  • Grupul de vecini care aplică locuiește la bloc, într-un oraș din România, altul în afară de București și Târgu-Jiu;
  • Blocul grupului de vecini aplicant are Asociație de Proprietari;
  • Grupul este format din minimum patru vecini, alături de președintele Asociației de proprietari;
  • În proximitatea blocului există un spațiu deschis unde se pot organiza activități comunitare cu minimum 100 de persoane (grădină, parcare, curte interioară etc.);
  • Terasa blocului (circulabilă sau nu) trebuie să aibă o suprafață de minimum 40 de mp neumbriți;
  • (Bonus) Grupul demonstrează o bună cunoaștere și conectare la comunitatea în care va fi implementat proiectul;
  • (Bonus) Există minimum un canal de comunicare activ cu vecinii din comunitate.

Jurizarea comunităților câștigătoare va ține cont de următoarele aspecte:

  • Analiza de nevoi: capacitatea grupului de vecini ce inițiază proiectul de a înțelege nevoile vecinilor și de a le transforma în proiecte și activități realiste, ce răspund acestor nevoi;
  • Implicarea vecinilor: măsura în care grupul de proiect poate atrage vecini în co-crearea și organizarea activităților;
  • Implicarea partenerilor locali: modul în care sunt aduse alături, în organizarea activităților și proiectelor: afaceri, ONG-uri, instituții locale sau alți parteneri;
  • Sustenabilitate: atenția oferită mediului înconjurător în conturarea activităților și proiectelor, cât și modul în care resursele sunt folosite în vederea implementării lor;
  • Continuitate: metodele prin care dezvoltarea comunitară va continua după finalizarea anului de parteneriat cu ONG-ul ÎntreVecini.

Despre ÎntreVecini

ÎntreVecini este un ONG care regenerează spiritul comunitar la bloc și transformă grupurile de vecini din România în comunități sustenabile prin susținerea dezvoltării de proiecte în cartier. Proiectul ÎntreVecini este susținut de către BRD Groupe Société Générale în calitate de partener principal și de POWERToMe, MSL The Practice, Benga, DIUD, Colțan și Asociații.

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments