arta

Descoperă dorința la Classix Festival 2024

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 – 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online.

Descoperă dorința

Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu. Tematica din acest an îi va invita pe iubitorii de cultură să se alăture într-o călătorie personală și introspectivă, încurajându-i să exploreze natura multidimensională a dorinței în lumea muzicii clasice, de la cea subtilă, până la cea pasională.

Classix 2024 va debuta cu o incursiune axată pe introspecție și descoperirea de sine, reflectată în evoluția muzicală a lui Enescu și Mahler. Festivalul va continua prin celebrarea diversității dorințelor umane, ilustrate prin simbolistica tribală a lui Stravinsky și va oglindi intensitatea emoțională a compozițiilor lui Rahmaninov. Alături de sfera concertistică, accentul va fi pus și pe interacțiunea dintre artiști, promovând juxtapunerea între arta vizuală și improvizația muzicală.

Parte din aventura clasică contemporană este concentrarea pe inovație, în concordanță cu dorințele publicului și ADN-ul festivalului. Cea de-a cincea ediție va aduce în premieră europeană o suită interdisciplinară ce îmbină muzica orientală cu poezia persană, pe fundalul tradițiilor muzicale europene și influențele de jazz. Întregul parcurs muzical va oferi o explorare a segmentului clasic contemporan, iar încheierea va fi marcată de o incursiune în „world music”, subliniind excelența și universalitatea patrimoniului muzical.

Primele două concerte au fost deja anunțate, iar reacțiile pozitive ale publicului n-au întârziat să apară. Pe 20 februarie 2024, The Classic Theory va avea loc la Palatul Culturii din Iași, iar concertul va include lucrări de Caroline Shaw, Fanny Mendelssohn și Ludwig van Beethoven, interpretate de Chaos String Quartet din Austria.

Pe 21 februarie 2024 călătoria va continua cu Bohemian Jazz, un concert care va împleti eleganța muzicii cehe cu virtuozitatea jazz-ului. Evenimentul găzduit de Casa de Cultură a Studenților Iași va prezenta lucrări de Martin Brunner, Josef Suk, Astor Piazzolla și Paul Schoenfield, interpretate de Trio Bohemo din Cehia.

Deși ne apropiem cu pași repezi de sărbători, freamătul și bucuria de a pregăti următoarea ediție de Classix ne încântă total. Mai ales când vedem cât de iubit și de așteptat de public este acest festival. Deși abia am început să anunțăm o parte din programul ediției următoare, avem deja 2 categorii de sold out la abonamente iar biletele individuale se dau și ele uimitor de repede. Ne măgulește mereu încrederea pe care o primim de la cei din jur, iar asta ne determină să oferim, an de an, un produs cultural din ce în ce mai bun. Ceea ce dorim să facem și în 2024, a declarat Patricia Brohanschi, directorul și co-fondatorul festivalului.

Programul complet al concertelor și a evenimentelor conexe va fi publicat în curând pe www.classixfestival.ro. 

Classix Festival 2023 a avut în cele 7 zile de festival 4500 de participanți la concerte, peste 1000 de participanți la activitățile educative și culturale, peste 70.000 de vizualizări ale transmisiunilor live, 130 de artiști și invitați internaționali din 18 țări, 60 de voluntari, peste 50 de lucrători și profesioniști în industriile creative. Programul festivalului a inclus 8 concerte, 2 flashmob-uri în Iași și Chișinău, 1 maraton de scurtmetraje, un tur ghidat, 2 expoziții, 5 dezbateri, un vernisaj, un workshop creativ și 68 de sesiuni de masterclass. Classix Festival 2023 a adus publicului său prime audiții absolute, lucrări special comandate pentru festival, premiere naționale, precum și compozitori contemporani invitați să participe la această ediție. Aventura clasică contemporană s-a remarcat atât prin efervescența programului clasic și contemporan, prin experiența vizuală a concertelor, calibrul artiștilor invitați, cât și prin deschiderea spre noi categorii de public.

Cu debutul în 2020, Classix a devenit unul dintre cele mai importante festivaluri internaționale independente din România, ce a adunat peste 14000 spectatori în săli și 200.000 în mediul online, 200 de artiști internaționali din 18 țări, 20 de parteneri culturali și diplomatici, în 28 de concerte, 14 panel-uri, 2 prelegeri, 2 vernisaje, o lansare de carte, 8 proiecții de film, 121 masterclass-uri și 15 burse pentru artiști în valoare de 15 000 euro.

Biletele și abonamentele sunt puse în vânzare online, iar detaliile referitoare la programul concertelor se regăsesc pe www.classixfestival.ro

Organizatori: Asociația Industrii Creative, Showberry

Parteneri culturali: Forumul Cultural Austriac, Institutul Francez Iași, Centrul Ceh, Centrul Cultural German Iași, Institutul Polonez, Institutul Cultural Italian
Parteneri instituționali: Filarmonica de Stat „Moldova” Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Episcopia Romano – Catolică Iași

Parteneri media: Radio România Internațional, Radio România Cultural, Radio France International, Radio Iași, Viva FM, Radio HIT, Smart Radio, IQads, Scena9, Cărturești, Dilema, Zile și Nopți, Capital Cultural, Suplimentul de Cultură, Ziarul de Iași, Observator Cultural, Romania Journal, Romania Insider, Aici a Stat, Modernism.ro, Curatorial.ro, Bookhub.ro, LiterNet.ro, News.ro, Infomusic.ro, Fashion Premium Magazine.

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Showberry, membru AROC (Asociatia Romana a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale), este un startup câștigător al programului Investește în oameni! Din 2015 dezvoltă proiecte culturale și creative, fiind unul dintre principalii promotori de concerte publice și evenimente tematice din regiunea de nord-est a României. Din 2016 este co-organizator al festivalului Rocanotherworld iar din 2020 a Classix Festival, alături de Asociația Industrii Creative.

Website: www.classixfestival.ro

Facebook: https://www.facebook.com/classixFestival/

Instagram: https://www.instagram.com/classixfestival/

Youtube: https://shorturl.at/louFW

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

Decorațiunile de Crăciun de La Mița Biciclista Stabiliment Creativ, un dar pentru București și bucureșteni în luna decembrie

Casa istorică a Miței Biciclista a anunțat sezonul sărbătorilor de Crăciun. Inaugurarea decorațiunilor și ornamentelor de pe fațada art-nouveau a casei din Piața Amzei a fost însoțită de un weekend plin de momente artistice.

Astfel, La Mița Biciclista Stabiliment Creativ creează o tradiție, ca an de an, să întâmpine oficial iarna și să bucure locuitorii Bucureștiului cu un spectacol de  design unic care să pună și mai mult în valoarea ideea de recuperare și valorificare a clădirilor istorice din București.

Împodobim casa din strada Biserica Amzei din dorința de a transmite că înfrumusețarea orașului stă în puterea fiecăruia dintre noi. Și marcăm acest îndemn cu multe momente care vor aduce tuturor bucurie și un puternic sentiment de comunitate. 

Ziua Națională a României a fost marcată cu aprinderea luminițelor casei La Mita Biciclista și de lansarea decorului special de Crăciun din acest an. Începând cu ora 19:00, casa La Mița a transmis un mesaj sonor către Bucuresti și toată țara, printr-un spectacol popular românesc: maestrul Ovidiu Lipan Țăndărică a adus magie și bucurie cu toaca sa.

Sâmbătă, pe 2 decembrie, sărbătoarea a continuat la Casa Mița Biciclista Stabiliment Creativ, cu un invitat special ce a venit de la Timișoara, unul dintre cei mai cunoscuți DJ din România. 

“Prin evenimentele  de 1 decembrie din acest an, ne dorim sa creăm un simbol al readucerii aminte a ceea ce înseamnă acasă. La Mița Biciclista e acel loc al Bucureștiului unde ești binevenit, unde te simți ca acasă, acel loc unde mereu visezi să te întorci. Lansăm  un Manifest pentru înfrumusețarea orașului, de care Bucureștiul are atâta nevoie. Casa Mița Biciclista este un cadou oferit bucureștenilor și aici vom continua să construim povești de aducere aminte și de intersectare a comunităților urbane, artistice și culturale. A istoriei, a arhitecturii, a oamenilor simbol pentru România, a frumosului. ”, spune Edmond Niculușcă.

Fațada Casa Mița Biciclista, decorată de cel mai apreciat artist floral din Europa

Creatorii fațadei de Crăciun din acest an sunt cei mai buni floriști și designers din Europa, sub coordonarea lui Mantas Petruskevicius, un artist floral și designer de evenimente recunoscut în toată lumea pentru talentul ieșit din comun și pasiunea pentru crearea unor concepte de decor unice, ce stau sub semnul armoniei și eleganței. 

Pentru decorarea fațadei La Mița Biciclista, s-au folosit 11 lămpi speciale de 2,5 m înălțime, aproape 50 de acadele bastonaș gigant, de peste 2 m înălțime fiecare, peste 200 m ghirlande de brad, peste 2000 m ghirlande de lumină led și 6 brazi de 4 m înălțime. Foto credit: @24ciprian.

Pe tot parcursul lunii, Expoziția “Monica Lovinescu. Vocea care ni s-a dat.”, o incursiune emoționanță în trecutul nostru recent și o expoziție manifest pentru libertatea cuvântului și curaj, se poate vizita în continuare atât prin acces general, cât și în cadrul vizitelor ghidate: https://lamitabiciclista.iabilet.ro/.

Accesul publicului larg se va face pe bază de bilet, achiziționat prin www.iabilet.ro, pe linkul: https://lamitabiciclista.iabilet.ro/. Biletele pornesc de la 15 lei.

Vreau să vizitez expoziția

Concept curatorial expoziție: Edmond Niculușcă si Andreea Apostu        

Arhitectură: Attila KIM architects     

Producţie: Atelier VAST       

Scenografie Concept: Velica Panduru, Sabina Reus, Irina Artenii

Producţia scenografiei: Tukuma Works (arhitect Ioan Moldovan)   

Sunet: Unanim Acoustic Design       

Vocile Monicăi Lovinescu, creaţia sonora, concept, editare, pian: Maria Balabaș & Mihai Balabaș

Concept vizual: Eyez&Handz

Comunicare: Amazers Nest   

Coordonator de expoziţie și evenimente: Sabine Schneider-Maunoury

Posted by Ana in București, Contemporane, 0 comments

Expoziția manifest „Monica Lovinescu. Vocea care ni s-a dat” la Mița Biciclista este deschisă

Joi, 16 noiembrie, a avut loc evenimentul de deschidere al expoziției  „Monica Lovinescu.Vocea care ni s-a dat”, creată pentru a celebra 100 de ani de la nașterea celei ce a fost vocea postului de Radio Europa Liberă și care a avut curajul să țină piept terorii regimului comunist din România. Expoziția poate fi vizitată până pe data de 30 decembrie, în fiecare zi, La Mița Biciclista Stabiliment Creativ, de luni până vineri de la ora 18.00 la 22.00, iar sâmbăta și duminica începând cu ora 12.00.

În doar câteva ore de la deschiderea expoziției, aproape 2000 de persoane au făcut deja o incursiune în viața Monicăi Lovinescu, tururile ghidate au fost sold în toate zilele primului week-end, iar sâmbătă, expoziția a fost completată de  conferința, „Parisul și Bucureștiul Monicăi Lovinescu”, un dialog fascinant între Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Cristina Cioabă, Teodor Iova și Cristian Mureșan.

Sunt aduse în fața publicului, în premieră, fotografii din arhiva Lovinescu de la Paris, scrisori și obiecte personale iar publicul se poate bucura de o serie de dialoguri emoționante ale Monicăi Lovinescu cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Virgil Ierunca, Angela Marinescu, Sorin Alexandrescu, Ana Blandiana sau Octavian Paler.

Expoziția al cărui design este semnat de arh. Attila Kim este una interactivă,  o adevărată călătorie în timp,  completată cu o scenografie specială creată de scenografa Velica Panduru, care permite vizitatorului să exploreze în detaliu viața Monicăi Lovinescu, așa cum a arătat aceasta din 1923 și până în 2008. Este o traversare emoționantă a ceea ce a însemnat un destin care s-a modelat sub teroarea Istoriei secolului XX, un drum pavat cu sentimentul „aducerii aminte, înainte de a uita”.

Expoziția este „dedicată părinților noștri și părinților lor a căror viață a fost complet mutilată de regimul totalitar. Și care au sperat pentru noi că vom trăi într-o lume mai bună”. E un demers colectiv de regăsire a fiecăruia dintre noi cu dramele, speranțele și poveștile părinților și bunicilor, o încercare de asumare și vindecare a unui trecut dureros și neînchis, ale cărui repercursiuni se resimt până azi în societatea românească.

Expoziția este găzduită de una dintre cele mai frumoase case din inima Bucureștiului, Casa La Mița Biciclista. Pe lângă lecția de istorie oferită prin intermediul expoziției, cei care trec pragul casei se pot bucura și de zona de coffee & cocktail bar de la etajul 1 și de punctul de carte nocturn, de la parter, de saloanele impunătoare și de atmosfera cu parfum parizian, care vor schimba cotidianul ieșirilor în oraș.

Expoziția este realizată de ARCEN prin La Mița Biciclista Stabiliment Creativ, cu sprijinul Fundației Humanitas Aqua Forte și a Editurii Humanitas.Vizitarea expoziției și a Casei La Mița Biciclista Stabiliment Creativ, va fi posibilă în fiecare zi, de luni până duminică.

Program expoziție:

Luni – Vineri: 18:00 –  22:00

Sâmbătă – Duminică: 12:00 – 22:00

Accesul publicului larg se va face pe bază de bilet, achiziționat prin www.iabilet.ro, pe linkul: https://lamitabiciclista.iabilet.ro/. Biletele pornesc de la 15 lei.

Vreau să vizitez expoziția

Concept curatorial expoziție: Edmond Niculușcă si Andreea Apostu        

Arhitectură: Attila KIM architects     

Producţie: Atelier VAST       

Scenografie Concept: Velica Panduru, Sabina Reus, Irina Artenii

Producţia scenografiei: Tukuma Works (arhitect Ioan Moldovan)   

Sunet: Unanim Acoustic Design       

Vocile Monicăi Lovinescu, creaţia sonora, concept, editare, pian: Maria Balabaș & Mihai Balabaș

Concept vizual: Eyez&Handz

Comunicare: Amazers Nest   

Coordonator de expoziţie și evenimente: Sabine Schneider-Maunoury

Posted by Ana in București, Contemporane, 0 comments

Lansare ANTROPOFLORA.com

S-a lansat ANTROPOFLORA, un proiect în derulare care cercetează relația simbiotică dintre om și plante. Pe site-ul antropoflora.com sunt documentate ritualuri, obiceiuri, mitologie, studiul complex al botaniștilor, păstrarea tradițională a semințelor și conservarea controlată a germoplasmei vegetale în bănci de gene, viziunea magică a omului de la sat învecinat cu flora sălbatică sau perspectiva riguroasă a specialiștilor în biodiversitate. 

ANTROPOFLORA.com este o platformă online cu două componente principale:

  1. Documentare video – Filme documentare care înregistrează ritualurile practicate în prezent, cum ar fi Băbăluda și Sânzienele; interviuri cu specialiști în biodiversitate și plante rare, ecologiști, agricultori  implicați în permacultură, săteni care povestesc despre spiritele naturii și obiceiuri magice (Fata pădurii, iele, Noaptea de Sfântul Andrei), antropologi, reprezentanți ai băncilor de gene, țărani păstrători ai semințelor tradiționale, și activiști urbani și inițiativele lor de a proteja natura orașului.
  2. Monografiile plantelor – Arhivă a informțiilor din cărțile în care cercetătorii din trecut au documentat folclorul etnobotanic transmis din generație în generație prin viu grai. Se acordă o atenție deosebită formelor ritualice, ceremoniale, mitologice, și se discută influența acestor credințe și obiceiuri asupra culturii per ansamblu. Dintre plantele studiate: macul, mătrăguna, cânepa, pelinul, sânzienele, sunătoarea.

Amprenta florei este matricea pe care s-au construit culturile lumii, țesătura care le unește. Proiectul începe cu cercetarea etnobotanicii românești și intenționează să continue această documentare dincolo de granițele țării.

Echipa ANTROPOFLORA este formată din pasionați și specialiști în diverse domenii:

  • Creatoare și documentariste: Ioana Cotulbea, Ilinca Micu
  • Project manager – Maria Mora
  • Identitate vizuala – Alina Anca (Aural Eye)
  • Ilustrații botanice – BIOMA
  • Web-Developer – Cosmin Tănase
  • Montaj filme documentare – Raluca David, Sanda Veber, Gina Săndulescu

 

ANTROPOFLORA este o platformă vie, în dezvoltare, în căutare de noi cercetători, și de noi contribuții venite direct de pe teren. Prin urmare, invită pe toți cei care au cunoștințe despre legende locale, ritualuri sau obiceiuri în care plantele sunt prezente, să contribuie la prin trimiterea lor la adresa de email contributii@antropoflora.com.

Vreau să contribui la ANTROPOFLORA

ANTROPOFLORA este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Realizat prin asociația Homemade Culture

Sister project POJARNITZA

 

Parteneri: Scena9, Iscoada, Radio România Cultural, Muzeul Național al Țăranului Român, Centrul de Dialog şi Cultură Friedrich Teutsch al Bisericii Evanghelice C.A. din România, Tranzit.ro, Banca de Semințe Casa Semințelor, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea, Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu

 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Urmăriți ANTROPOFLORA pe Facebook, Instagram, YouTube.

Posted by Ana in București, Contemporane, 0 comments

Concertul Extraordinar de Anul Nou organizat de Fundația Calea Victoriei ediția a X-a

Fundația Calea Victoriei vă invită sâmbătă, în 6 ianuarie, de la ora 19.00, la Concertul Extraordinar de Anul Nou, ediția a X-a, un eveniment de gală dedicat celui mai mare muzician din toate timpurile, Wolfgang Amadeus Mozart.

Publicul prezent la această celebrare a muzicii clasice se va bucura, la început de an, de întâlnirea cu patru artiști de marcă: dirijorul Tiberiu Soare, soprana de coloratură Mădălina Barbu, pianistul Horia Mihail și baritonul Adrian Mărcan.

Acești muzicieni înzestrați cu sensibilitate, forță și o mare expresivitate vor aduce în fața noastră capodopere ale muzicii compuse de W. A. Mozart, de la Concertul nr. 23 în La Major pentru pian și orchestră până la uverturi, arii și duete celebre.

Vom călători imaginar în Viena lui Mozart, în saloanele palatelor din secolul al 18-lea, unde artistul era invitat să încânte publicul aristocrat, în sălile de concerte ale epocii, vom auzi foșnetul costumelor de mătase și tafta, vom simți parfumul perucilor fanteziste, pașii dansatorilor de menuet. Vom experimenta stări de grație și introspecție luminoasă, vom trăi extazul produs de o muzică atemporală, toate acestea în decorul fastuos și elegant al Operei Naționale București.

Mădălina Barbu, una dintre cele mai fermecătoare soprane de coloratură, o voce specială, cu o luminozitate de cristal, va juca rolurile feminine din spectacol, între ingenuă și seducătoare, fiind însoțită de către baritonul Adrian Mărcan, o voce robustă, senzuală și rafinată, care va interpreta rolurile masculine, făcând publicul feminin să ofteze, visător.

Excepționalul pianist Horia Mihail va aduce în fața noastră unul dintre cele mai frumoase concerte de pian ale lui Mozart, o compoziție cu elemente romantice, tumultoase, nostalgice și jucăușe, care ne va imersa în universul fascinant al marelui Wolfgang Amadeus Mozart. 

Carismaticul Tiberiu Soare va dirija Symphactory Orchestra, un ansamblu de tineri muzicieni care abordează repertorii variate, de la baroc la muzica modernă, de la cameral la simfonic şi operistic. Orchestra noastră a participat la festivaluri precum „George Enescu”, „Mozartissimo”, „Simfonii de vara”, „Zilele Europei la Casa Lipatti”, „Bucharest Music Film Festival”. 

Vârsta minimă recomandată pentru acest spectacol este de 10 ani.

Bilete sunt disponibile pe site-ul ONB.

Vreau bilet la Concertul Extraordinar de Anul Nou

Evenimentul este realizat cu sprijinul Casei de Avocatură BONDOC & ASOCIAŢII, Midas Electronics, PwC România, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Sloop și WIN Gallery.


Coproducători: TVR Cultural şi Radio România Muzical


Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France International, Magic FM, Metropola TV, Observator Cultural, Forbes, Zile și Nopti, Avantaje, Radio Guerrilla, Cărturești, Munteanu, Aici a Stat, Bookhub, TPU, Spotmedia, Kudika, IQads, Smark, Bucureștii Vechi și Noi, România Pozitivă, București City News.

Posted by Ana in București, Contemporane, 0 comments

Expoziția „Monica Lovinescu. Vocea care ni s-a dat” la Mița Biciclista realizată pentru a marca centenarul nașterii Monicăi Lovinescu

Prima zi a expoziției are loc vineri, 17 noiembrie,  La Mița Biciclista Stabiliment Creativ.

 

 

Expoziția „Monica Lovinescu. Vocea care ni s-a dat”, este o invitație la înțelegerea puterii cuvintelor și a libertății și responsabilității de a spune ceea ce gândești. Monica Lovinescu e un reper despre care astăzi nu se învață la școală.

 

 

 

Să avem curajul să ne întrebăm ce-am fi fost fără Monica Lovinescu? N-a venit oare momentul, măcar acum, la centenarul nașterii sale, să ne aducem aminte cât de mult îi datorăm și cât de puțin i-am onorat memoria? Tocmai în numele acestei datorii morale îi închinăm întregul an 2023. Acesta este, pentru mine și pentru Humanitas – și s-ar fi cuvenit să fie pentru toată România –, «Anul Monica Lovinescu». Mi-aș dori să fim împreună cât mai mulți cei care credem în această aducere-aminte...
Gabriel Liiceanu

 

Publicul larg va avea ocazia să facă o incursiune  în viața Monicăi Lovinescu, printr-o expoziție în care vor fi expuse pentru prima oară documente originale, obiecte, mărturii, fragmente de emisiuni din perioada 1960-1991 de la Radio Europa Liberă, dialoguri emoționante cu Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Ana Blandiana, Octavian Paler sau Eugen Ionescu.  Monica Lovinescu, jurnalistă și critic literar de excepție, considerată marea conștiință a țării, este cea mai importantă voce feminină a exilului românesc din istoria României moderne, omul care „a vorbit la microfonul Europei Libere timp de 3 decenii ceea ce mintea oamenilor închiși în România totalitară gândeau, dar nu puteau rosti”.

A fost vocea de la radio care a avut curajul de a înfrunta un regim totalitar iar eforturile ei au fost o formă de salvare morală, individuală şi colectivă.

 

 

 

Înainte de 1989, Monica Lovinescu a fost vocea tuturor celor care nu puteau să aibă o voce, iar după 1989 a fost reamintirea constantă a faptului că cei aflați la putere au continuat să încalce principiile democratice, iar deciziile importante au fost luate tot fără exigență etică. Monica Lovinescu nu poate fi separată, în memoria colectivă, de soțul ei, Virgil Ierunca. Cu limbajul confiscat, umiliți de suferința frigului, întunericului și a foamei, fără a putea scăpa din acel univers, românii îi ascultau clandestin pe Monica Lovinescu și Virgil Ierunca vorbind la microfonul de la Radio Europa Liberă. Ei dădeau glas durerii, furiei și dezgustului pe care românii le resimțeau. Le dedicăm această expoziție părinților noștri și părinților lor, a căror viață a fost complet mutilată de regimul totalitar. Și care au sperat pentru noi că vom trăi într-o lume mai bună.
Edmond Niculușcă
Președinte ARCEN

Expoziția manifest are loc între 17 Noiembrie – 30 Decembrie, La Mița Biciclista Stabiliment Creativ. 

Accesul publicului larg se va face pe bază de bilet, achiziționat prin www.iabilet.ro, pe linkul: https://lamitabiciclista.iabilet.ro/. Biletele pornesc de la 15 lei.

Vreau să vizitez expoziția

 

Expoziția este realizată de ARCEN prin La Mița Biciclista Stabiliment Creativ, cu sprijinul Fundației Humanitas Aqua Forte și a Editurii Humanitas.Vizitarea expoziției și a Casei La Mița Biciclista Stabiliment Creativ, va fi posibilă în fiecare zi, de luni până duminică, potrivit programului:  Luni – Vineri 18:00- 22:00 și Sâmbătă – Duminică 12:00 – 22:00.

 

 

Concept curatorial expoziție: Edmond Niculușcă si Andreea Apostu        

Arhitectură: Attila KIM architects     

Producţie: Atelier VAST       

Scenografie Concept: Velica Panduru, Sabina Reus, Irina Artenii

Producţia scenografiei: Tukuma Works (arhitect Ioan Moldovan)   

Sunet: Unanim Acoustic Design       

Vocile Monicăi Lovinescu, creaţia sonora, concept, editare, pian: Maria Balabaș & Mihai Balabaș

Concept vizual: Eyez&Handz

Comunicare: Amazers Nest   

Coordonator de expoziţie și evenimente: Sabine Schneider-Maunoury

Posted by Ana in București, Contemporane, 0 comments

#Aiciastat participă la proiectul Revival lansat deElite Art Club cu scopul de a celebra 20 de ani de rezidență la Balcic – 24 noiembrie 2023

În cadrul proiectului, Asociația organizează două expoziții de artă și două tururi ghidate gratuite.

 

Elite Art Club lansează proiectul „Revival”, cu scopul de a celebra 20 de ani de rezidență artistică la Balcic. Astfel, prin intermediul acestuia, bucureștenii au posibilitatea de a vizita două expoziții de artă, dar și de a participa la două tururi ghidate gratuite, menite să reînvie memoria mișcării artistice de la Balcic.

Proiectul este sprijinit de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, prin Primăria Municipiului București, și prevede o serie de patru evenimente care au rolul de a transpune în prezent un manifest artistic care a stat la temelia artei moderne românești, prin analiză și valorificare a unui patrimoniu de tip fotografic, pictural și arhitectural. Proiectul „Revival” contribuie la ideea de accesibilitate culturală și la încurajarea unei participări culturale vaste și diverse în rândul publicului larg.

În cadrul proiectului vor avea loc atât două expoziții de artă contemporană, cu un public țintă divers, Revival Contemporary Intervention și Revival – Balchik, cât și două tururi ghidate, Revival – Museum Tours și Revival – Museum Clues cu scopul de a stimula interesul publicului bucureștean pentru patrimoniul arhitectural și pictura românească modernă.

Revival Contemporary Intervention vizează o expoziție în cadrul Elite Art Gallery, în perioada 4 decembrie 2023 – 5 ianuarie 2024. Expoziția va conține 20 de fotografii de artă menite să reflecte parcursul proiectului „Pictori de azi la Balcic”, proiecții video realizate de artistul Alex Manea și, prin intermediul unor diapozitive, secvențe fotografice din 20 de ani, dovada desfășurării neîntrerupte a rezidenței artistice.

Revival – Balchik reprezintă un extras din patrimoniul Elite Art Gallery constituit în două decenii de rezidență artistică la Balcic. Prin urmare, expoziția va include o selecție de lucrări de pictură și grafică realizate de artiștii care s-au alăturat proiectului de-a lungul anilor. Evenimentul se va ține în spațiul din Constantin Noica Nr. 134, în perioada 14 noiembrie 2023 – 5 ianuarie 2024, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 17:00.

Revival – Museum Tours reprezintă un tur ghidat, alături de Ana Rubeli (Aici a stat), care va avea ca itinerar trei case-muzeu din București, a căror artiști au fructificat spiritul Balcicului: Theodor Aman, Frederic Storck și Cecilia Kuțescu-Storck, Teodor Pallady. Poziționarea urbană a caselor reprezintă o oportunitate pentru bucureșteni de a-și descoperi și valorifica patrimoniul local. Turul va avea loc pe 24 noiembrie, de la ora 15:00, iar punctul de plecare va fi Casa Frederic Storck și Cecilia Kuțescu-Storck.

Museum Clues implică un tur ghidat în cadrul expoziției permanente de Artă Românească din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR) spre identificarea lucrărilor reper pe subiectul Balcicului, alături de Roxana Diochețanu. Turul va avea loc pe data de 6 decembrie, ora 15:00, iar punctul de întâlnire este la MNAR, la intrarea în Galeria de Artă Românească.

Accesul la cele patru evenimente este gratuit, fiind necesară doar înscrierea în prealabil pentru tururile ghidate. Apelul de înscrieri se adresează tuturor bucureștenilor, indiferent de vârstă. Locurile de participare sunt limitate întrucât grupurile vor fi formate din maxim 20 de persoane.

 

 

 

Înscriere

Înscrierile la tururi se pot realiza în limita locurilor disponibile în perioada 13 - 23 noiembrie 2023,  pe adresa: info@eliteart.org sau prin completarea formularului online, valabil pe site-ul: https://www.eliteart-gallery.com/revival/

Înscrie-te aici

 

Despre Elite Art

 

Elite Art are ca scop promovarea principiilor fundamentale UNESCO prin organizarea unor proiecte culturale complexe care răspund la exigențele societății civile naționale și contribuie la dezvoltarea României din punct de vedere cultural și educațional.

 

Parteneri media: Uniunea Artiștilor Plastici din România, Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, Empower Artists, Modernism, Zile și Nopți, The Woman, TeenPress.

 

 

Posted by Ana in Evenimente, 0 comments

CreativeMornings Bucharest

CreativeMornings

CreativeMornings Bucharest se întoarce pe 10 noiembrie la Impact Hub Bucharest! Comunitatea creativă locală ia împreună micul dejun și o doză de inspirație în fiecare lună

Cum ar fi să-ți începi dimineața la un mic dejun cu creativi și un invitat care să-ți spună, simplu și intim, o poveste care să te inspire?

Răspundem împreună începând de vineri, 10 noiembrie, la ora 9:00 dimineața, când seria de evenimente CreativeMornings Bucharest revine, după o pauză îndelungată.

Conceptul CreativeMornings a fost inițiat la New York de Tina Roth Eisenberg. Era 2008 și Tina se întreba cum poate aduce la un loc bogata comunitate creativă din New York, pentru ca membrii ei să se conecteze personal & profesional în mod autentic, fără graba metropolei…

Concret, i-a venit ideea unui mic dejun cu prelegere pentru fiecare ultimă zi de vineri a lunii, cu acces gratuit și destinat tuturor celor interesați. O dimineață, o temă, un invitat pe lună.

Arc peste timp, CreativeMornings se ține în peste 200 de orașe în toată lumea, și fiecare oraș primește alintul de capitol. Capitolul de la București a fost scris din 2013 de către mai mulți Hosts care au conceput și organizat cu pasiune zeci de ediții CMBuc, cu un combo de discurs inspirator plus mic dejun relaxat.

Noul capitol CreativeMornings Bucharest va fi scris de gazda Elvira Lupșa, agent de artă, care a produs deja peste 20 de ediții a dimineților creative. Ei i se alătură acum co-gazde, fundraiser-ul Vlad Lupeș și freelancer-ul cultural Mihai Ivașcu.

Și pentru că noile începuturi au nevoie de spații cu experiență în pionierat, casa nouă a dimineților creative este Impact Hub Bucharest, pionierul ideii de co-working în România. Aici vom petrece începuturi efervescente de zi, cu mic dejun gustos și invitați gata să ne trezească cu discursurile lor puternice. Vă așteptăm la 3 ediții până la finalul anului.

 

Cum sperăm la cât mai multe ediții CreativeMornings de-acum înainte și nimic nu e întâmplător, iată că tema globală a ediției de pe 10 noiembrie e ENDURANCE, iar cea care o ilustrează este artista vizuală Ana Kun din Timișoara.

 

 

CreativeMornings ENDURANCE

 

O flacăra nestinsă care arde înăuntrul nostru, iluminând un traseu prin întuneric și incertitudine. Puterea liniștită care se ivește atunci când provocările ne pun la încercare limitele, îndemnându-ne să depășim ceea ce credeam că e imposibil. Rezistența nu este doar un moment oarecare, ci un spirit neobosit care șoptește „continuă” când lumea pare să apese greu asupra noastră.

CreativeMornings New York despre tema ENDURANCE

 

Despre ENDURANCE și parcursul ei ne va vorbi o invitată foarte specială, o profesionistă despre care toți am auzit și a cărei carieră ne dovedește tăria de caracter din spatele gloriei.

Ea & gazdele vă vor ura bună dimineața pe 10 noiembrie, ora 9:00, la Impact Hub Universitate. Intrare liberă, locuri limitate – pentru a afla mai multe, urmăriți-ne aici & aici; curând se dau drumul la înscrieri.

 

 

CreativeMornings BUC is here to stay! Join us.

Posted by Ana in București, Contemporane, 0 comments

Filmul documentar “Marthe Bibesco, La Nymphe Europe”

Afiș film - „Martha Bibescu, Nimfa Europa”
Un documentar captivant explorează viața și moștenirea culturală ale prințesei Martha Bibescu

 

 

Asociația Culturală „Patrimoniu pentru Viitor” este bucuroasă să anunțe lansarea unui film documentar incitant “Marthe Bibesco, La Nymphe Europe” I „Martha Bibescu, Nimfa Europa”. Această producție duce spectatorul într-o călătorie fascinantă prin viața și opera renumitei scriitoare româno-franceze. Lansarea filmului marchează totodată și împlinirea a 50 de ani de la dispariția Marthei Bibescu.

 

Regizat de cunoscutul regizor de film documentar, Sabina Pop, „Marthe Bibesco, La Nymphe Europe” depășește limitele povestirii biografice tradiționale, aprofundând contextul istoric și cultural care a marcat-o pe prințesă și opera sa. Filmul caută și relevă trăsăturile acestei personalități multivalente, o personalitate care a influențat o epocă. „Marthe Bibesco, La Nymphe Europe” oferă imagini ale unor repere importante din România și din Franța: muzee, palate, castele și biblioteci istorice, alte locuri semnificative legate de Martha, transportând spectatorii în inima unei alte epoci. De asemenea, filmul oferă imagini de arhivă și documente inedite din țară și din străinătate, dintre care unele, cel puțin în România, nu au văzut încă lumina ecranului.

 

 

 

Suntem foarte bucuroși să prezentăm publicului documentarul nostru. Martha Bibescu a fost una dintre personalitățile feminine remarcabile ale României, care a contribuit la modelarea destinului nostru național.

Georgiana Pogonaru - Președintele Asociației Culturale „Patrimoniu pentru Viitor”

 

Acest documentar nu este doar o recuperare, este un film care are de toate, are informație culturală, are informație istorică, are cursivitate, are eleganță. Publicul va fi supus unei călătorii timp de 40 de minute într-o altă lume. Din păcate, această lume nu mai există, dar sentimentul acesta și ideea de patrimoniu spre viitor, pe care doamna Pogonaru a avut-o, mi se pare esențială. Trebuie să pornim în viitor cu patrimoniul pe care îl ducem cu noi. Amintirile noastre, personalitățile noastre și astfel cum, din fotografii, din imagini foarte rare, din vorbe, foarte alese, s-a născut un film regal.

Regizorul și scenaristul Laurențiu Damian

 

Un film sau mai degrabă în acest caz un eseu cu mijloace vizuale despre Martha Bibescu constituie în sine un eveniment. Însă mai important este faptul că autoarea, Sabina Pop, a abordat acest subiect impozant, cu modestie, dar fără să se lase dominată de statura eroinei filmului. Precum toate filmele valoroase, nu ne oferă concluzii, ci mai degrabă întrebări. De pildă, dacă mai contează patriotismul? Ce înseamnă o europeană azi, în epoca actuală? Lucrurile astea sunt puse sub semnul întrebării. Filmul scoate la iveală clasicismul unei regizoare consacrate, care a găsit o formulă în care integrează precis contrapunctul muzicii, ritmul și imaginile cu Martha Bibescu, unele care apar pentru prima dată, obținute din Franța, pe care niciun român nu le-a văzut până acum.

Criticul de film Marian Țuțui

 

Pentru a ajunge la un public cât mai larg, documentarul este disponibil gratuit pe site-ul dedicat, www.marthabibescu.eu precum și pe www.patrimoniu-viitor.ro, unde puteți descoperi informații despre echipa de realizatori, consultații de specialitate, colaboratorii și partenerii instituționali.

 

Mai multe informații despre film și proiecte viitoare puteți afla contactând Asociația Culturală „Patrimoniu pentru Viitor” la adresa de e-mail: prietenii@patrimoniu-viitor.ro.

 

 

Asociația Culturală „Patrimoniu pentru Viitor” este o organizație non-profit care poartă de grijă patrimoniului  românesc, susținând activ protejarea acestuia prin educație și creșterea gradului de conștientizare. Asociația este membră Europa Nostra și Climate Heritage Network.

Posted by Ana in Contemporane, Palate, 0 comments

Romanian Jewelry Week la București

Asociația Assamblage continuă maratonul bijuteriei contemporane din acest an cu cel mai amplu eveniment dedicat bijuteriei la București – ediția a IV-a Romanian Jewelry Week.  Între 4  și 8 octombrie, la Biblioteca Națională a României, peste 230 de designeri, școli, asociații și colective din peste 30 țări din întreaga lume fac parte din selecția ROJW 2023, propunând mii de creații de bijuterie de autor din România, UK, SUA, Australia, Franța, Kuwait, Cehia, Lituania, Italia, Grecia, Mexic, Lituania, Israel, Ucraina, Belgia și multe altele. Ediția din acest an a inclus deja două alte evenimente de succes în cadrul ISHO Timișoara, parte din programul Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023, precum și prima ediție a evenimentului la Chișinău în cadrul Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

Expoziția centrală se va deschide miercuri, 4 octombrie, la ora 18.30, la Biblioteca Națională a României și va fi completată de opt expoziții colective, școli și asociații internaționale de renume: Slovenian Jewelry Week, Plus One Collective, Legnica Silver Festival Polonia, ArtsThread în colaborare cu Gucci, One and Three Collective, Precious Collective și The Sense of Beauty Gallery, precum și colectivul de câștigători ai concursului Timeless Jewelry organizat de Muzeul Național de Artă Brașov. Un juriu internațional de renume va desemna premiile din această ediție, juriu care are în componență reprezentanți consacrați ai unora dintre cele mai importante organizații internaționale din domeniul bijuteriei contemporane precum Federația Europeană de Bijuterie, Muzeul de Bijuterie din Atena Ilias Lalaounis, Legnica Silver Festival și multe altele.

În perioada 7-8 octombrie, acestea vor putea fi și achiziționate în cadrul Romanian Jewelry Week Fair 2023 la Biblioteca Națională a României, în cadrul târgului care va include peste 60 de designeri de bijuterie contemporană.

Romanian Jewelry Week 4.0 va face și un tur la bijuteriei contemporane în alte 4 locații culturale din București: Muzeul Național al Literaturii Române – expoziția Bijuteria și Literatura (Tincal lab, Portugalia) , AlbAlb – Romanian Jewelry Focus, Muzeul Național Cotroceni și Assamblage Jewelry Gallery. Programul special Romanian Jewelry Week va include în acest an și o serie de workshop-uri și conferințe, susținute de profesori, designeri, curatori și profesioniști din întreaga lume.

HARTA OFICIALĂ ROMANIAN JEWELRY WEEK 2023

1. Biblioteca Națională a României – Locație principală Romanian Jewelry Week

Biblioteca Națională a României va găzdui expoziția centrală Romanian Jewelry Week pentru al doilea an consecutiv, începând cu 4 octombrie 2022, precum și o secțiune specială de târg cu vânzare în perioada 7-8 octombrie 2023, cu peste 200 designeri și mii de exponate de bijuterie contemporană.

Program de vizitare – 4 octombrie 18.00 – 20.00, 5-8 octombrie 11.00 – 20.00.

Intrarea în primele 3 zile de eveniment este liberă, iar biletele de intrare pentru târgul de bijuterie contemporană din 7 și 8 octombrie sunt disponibile în rețeaua Iabilet.ro – https://m.iabilet.ro/bilete-romanian-jewelry-week-2023-89065

Evenimente speciale:

4 octombrie – 18.30 – 20.00 – Vernisaj și deschidere oficială Romanian Jewelry Week.

5 octombrie – 14.00 – 17.00 – Workshop Cristina Filipe (cu înscriere prealabilă).

17.00 – 16.00 – Panel de conferințe 1

6 octombrie – 17.00 – 18.30 – Panel conferințe 2. Conferințele vor fi susținute de membrii ai juriului ROJW și de invitați speciali din întreaga lume.

7 octombrie – 11.00 – 20.00 – prima zi a târgului de bijuterie contemporană Romanian Jewelry Week.

8 octombrie 11.00 – 20.00 – a doua zi a târgului de bijuterie contemporană Romanian Jewelry Week. De la ora 18.00 va avea loc ceremonia oficială de acordare a premiilor.

2. Muzeul Național al Literaturii Române

Muzeul Național al Literaturii Române prezintă în premieră, în colaborare cu Romanian Jewelry Week și Tincal Lab (Portugalia), o selecție curatorială a expoziției Bijuteria și Literatura în perioada 4-8 octombrie 2023. Expoziția din cadrul muzeului prezintă o  selecție de 120 piese semnate de 56 designeri de bijuterie contemporană din întreaga lume.

Program de vizitare: 4 – 8 octombrie, 10.00 – 17.45

Eveniment special: 5 octombrie, de la ora 18.30 – Vernisajul expozitiei Bijuteria și Literatura.

Adresa – Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, sector 1, București

Accesul se face pe baza achiziției a biletului general de acces în muzeu.

3. Muzeul Național Cotroceni

Muzeul Național Cotroceni organizează în colaborare cu Romanian Jewelry Week o selecție specială a 8 designeri de bijuterie contemporană din România, Republica Moldova, Italia, Germania și Grecia, expuși în acest an la edițiile speciale Romanian Jewelry Week din Timișoara și Chișinău. Tot în cadrul expoziției vor fi prezentați și câștigătorii concursului Timeless Jewelry, parte din „Ecouri ale prestigiului”, un proiect cultural inițiat de Muzeul de Artă Brașov în parteneriat cu Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană și Muzeul Naţional Cotroceni și co-finanţat de AFCN.

Program de vizitare – 4 – 8 octombrie – 09.00 – 17.00. Accesul se face în baza regulilor de vizitare – https://www.muzeulcotroceni.ro/viziteaza/vizitare.html

4. AlbAlb – Romanian Jewelry Focus

Dedicat exclusiv creatorilor români, magazinul AlbAlb promovează o selecție generoasă de produse de design cu un accent special pe bijuteria de autor.  AlbAlb găzduiește showroom-ul Monom la București, alături de piese de bijuterie semnate de: Daniela Cățoi, Diana Cojocaru, Maria Paltin, Anayd Blu, Cara, Alis Lalu, Contemporia, Octavia Chiru, Instance, Atelier Devi, Vilegiatura, Enda, Mesteshukar ButiQ, Ana Marchetanu, Human APJ, Artefact Room, Catrinel Săbăciag, Carla Szabo, Karakter, Gruni, Ceramic Sparrow și Mica Cera.

Program de vizitare: 4 – 8 octombrie – 11.00 – 18.00 – Focus AlbAlb pe bijuteria de autor din România

Eveniment special – Sâmbătă, 7 octombrie, 16.00 – 18.00 – Lansarea colecției ETALA a brand-ului Monom, în prezența fondatorului și designer-ului Monom, Georgiana Ciceo.

5. Assamblage Jewelry Gallery

Urmărind bijuteria ca formă de artă și necesitate, Assamblage Jewelry Gallery este rezultatul unui lung proces de stimulare, susținere și dezvoltare a domeniului bijuteriei contemporane. Situată în București, România, Galeria Assamblage este primul spațiu permanent dedicat bijuteriei contemporane și o continuare a efortului Școlii de Bijuterie Assamblage de a educa publicul în această disciplină.

Program de vizitare: 4 – 7 octombrie – 11.00 – 18.00 –  Str Dimitrie Racovita nr 18.

Eveniment special – Vineri, 6 octombrie, 19.00 – Designers Meet-up & Networking

6. Proiecția de film SMCK on Reel 2023, primul festival de film internațional inspirat de bijuterie, sub tematica Civilization Rebooted.

Prin desfășurarea evenimentelor colaterale, a conferințelor și expozițiilor speciale, Romanian Jewelry Week va crea momente de schimb cultural care vor proiecta pe chipul vizitatorilor o imagine fascinantă și accesibilă a bijuteriei. Expoziția va cuprinde nu doar bijuterii, ci și sculpturi purtabile, capabile să-și transforme profund purtătorul

Eveniment organizat de Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană.

Locație principală – Biblioteca Națională a României

Partener oficial: Banca Transilvania

Parteneri culturali: Institutul Cultural Român, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Național Cotroceni, AlbAlb, Assamblage Jewelry Gallery,  SMCK on Reel, Kulterra Gallery, Asociația Culturală Imbold

Design expoziție semnat de Kaustik

Biletele se găsesc în format electronic pe https://m.iabilet.ro/bilete-romanian-jewelry-week-2023-89065.

Energized by – Urban Monkey & Tohani România

Parteneri media: Radio Guerilla, Aici a Stat, Curatorialist, Curatorial.ro, Dreamingof.net, Designist.ro, ELLE, Empower Artists, Femeia, Feeder.ro, Festivalier, Igloo, IQAds, Lost in Jewelry Magazine, Modernism.ro, Nine O’ Clock, Revista Atelierul, Revista Golan, The PR Station, The Institute, Zeppelin, Zile și Nopți.

Programul complet al Romanian Jewelry Week și toate detaliile sunt disponibile pe site-ul https://www.romanianjewelryweek.com/

Romanian Jewelry Week este un proiect anual internațional organizat de Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană, care reunește în fiecare ediție peste 190 designeri și colective din întreaga lume. Este în prezent cel mai amplu și important eveniment dedicat bijuteriei contemporane din România. 

ROJW Logo
Posted by Ana in Contemporane, 0 comments