Atelierele Malmaison anunță o ediție specială Open Doors

Artistele și artiștii de la
Malmaison trag un semnal de alarmă:
Arta are nevoie de spațiu

Atelierele Malmaison organizează o ediție specială Malmaison Open Doors marți, 30 ianuarie, între orele 17.00 – 20.00, Calea Plevnei 137C, corp B.

Evenimentul își propune să aducă vizibilitate situației actuale cu care se confruntă comunitatea artistică de la Malmaison.

În contextul pericolului pierderii spațiului actual al Atelierelor Malmaison, comunitatea de peste 40 de artiști și 11 galerii și spații de artă care activează aici a lansat un apel către Ministerul Culturii, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 6 și, în prezent, se află în dialog cu aceștia pentru găsirea unei soluții potrivite și continuarea activității.

Vizitatorii sunt invitați să ofere sprijinul lor comunității prin prezența la eveniment și prin semnarea scrisorii deschise lansate de comunitate, care a strâns deja peste 5500 de semnături.

Eveniment Facebook Open Doors 6: https://fb.me/e/5dnpxsdsO

Apelul Atelierelor Malmaison

În contextul pericolului pierderii spațiului actual al Atelierelor Malmaison, comunitatea adresează o scrisoare deschisă către autorități, pentru recunoașterea activității atelierelor prin măsuri de asigurare a continuității activității pe termen lung în spațiul clădirii Malmaison.

Membrii comunității Malmaison deschid astfel o discuție mai amplă asupra stării sectorului cultural independent care este amenințat constant de un cadru de operare instabil și inerent inechitabil. Dialogurile și negocierile în vederea obținerii unor spații de lucru sunt purtate cu operatori economici cu interes strict comercial, pornind astfel din start dinspre alte rațiuni decât relevanța culturală. Se perpetuează astfel un circuit comercial la care artiștii contribuie, dar din care sunt excluși. Pentru a schimba acest scenariu, Atelierele Malmaison atrag atenția asupra necesității asigurării instituționale pe termen lung a unui spațiu de desfășurare, în afara unei logici exclusiv comerciale.

Ca arta să aibă un loc sigur în societate, creația artistică necesită susținere pe termen lung, prin existența spațiilor de expunere și de lucru accesibile ca preț și ca amplasare.


Despre Atelierele Malmaison

Comunitatea Atelierelor s-a constituit în 2020 în jurul nevoii de spațiu de lucru dedicat pentru artiste și artiști și este în acest moment cea mai mare grupare de acest gen din București și din țară. Inițiativa contribuie la conturarea unui context cultural stabil și sustenabil, prin solidarizare, încurajarea colaborărilor între artiste, artiști și alți agenți culturali pe plan național și internațional și susținerea noilor generații printr-o structură de suport stabilă.

Atelierele Malmaison au luat formă prin auto-organizarea unui grup multidisciplinar de artiste și artiști activi în diferite medii pe scena de artă contemporană din București, cărora li s-au alăturat spații de proiecte, spații artist-run și galerii de artă.

Atelierele sunt un reper pentru specialiști (operatori culturali locali și internaționali) și de asemenea sunt deschise recurent publicului larg prin expoziții de artă contemporană, artist-talks, conferințe, prezentări, evenimente bi-anuale de ateliere deschise / Open Studios, tururi ghidate, programe de educație non-formală prin artă pentru elevi de gimnaziu și liceu. Activitatea Atelierelor a devenit semnificativă pentru viața culturală a orașului, găzduind sute de evenimente de la deschiderea spațiului.

La un nivel societal mai amplu, cultural și educațional, atelierele de lucru și comunitățile artistice reprezintă o componentă esențială pentru întreaga comunitate. Acest tip de angajament îl putem vedea ca model în țări din Europa în care dezvoltarea si susținerea de către entități instituționale a unui astfel de cadru stabil si accesibil pentru artiști se reflectă în cadrul mai larg al dezvoltării culturale a orașului în care aceștia activează.

Inițiativele similare din România şi Europa au arătat de fiecare dată beneficiile aduse de un astfel de proiect, atât în plan local, cât şi naţional şi internaţional. Un astfel de loc devine o platformă culturală semnificativă în harta oraşului, atât pentru comunitatea zonei din care face parte, cât şi pentru comunităţi mai largi (profesioniste dar și amatoare de artă). Proiecte asemănătoare există la nivel global, câteva exemple notabile de proiecte asemănătoare fiind: Fabrica de Pensule Cluj, Spinnerei Leipzig, 798 Art Zone Beijing, Hangar Barcelona, Technopolis Atena, etc.

Clădirea Malmaison, inițial o cazarmă militară, are o importanță istorică semnificativă și o vechime de 180 de ani, timp în care aici au funcționat o Școală Militară de Ofițeri, un tribunal militar, închisoare în timpul regimului lui Antonescu și centru de anchetă și detenție al Securității în perioada de început a regimului comunist.

Atelierele Malmaison au readus clădirea în circuitul viu al orașului, inaugurând o nouă etapă în lunga sa istorie.

Spații deschise în cadrul evenimentului

🌀ETAJUL 1:

Ateliere deschise:

Alex Baciu, Dan Basu, Otilia Boeru, Radu Boeru, Otto Constantin, Ioana Gheorghiu, Loreta Isac & Constantin Cojocaru, Mihaela Cîrjan, Lea Rasovszky, Anca Dima, Miruna Radovici, Daniela Pălimariu, Mircea Popescu, Ramon Sadîc, Virginia Toma

Spații de proiecte și galerii:

Cazul 101: Matei Emanuel, Mono Mihai, Jumana Manna, Emad Burnat and Guy Davidi, Elia Suleiman, Antoanella Lerca Duda

“Proud to be a Human Animal”

Galeria Ivan: Florina Coulin & Ion Grigorescu, “Desen pentru Sine”

🌀ETAJUL 2:

Ateliere deschise:

Liliana Basarab, Béla Zoltán, Eduard Constantin, Giles Eldridge & Elena Diaconu, Olivia Mihălțianu & Stoyan Dechev, Larisa Crunțeanu, Mihaela Moldovan, Dan Vezentan, Lucian Bran, Silvia Trăistaru

Spații de proiecte și galerii:

Cabinet 44:  Adelina Ivan, Ioana Gheorghiu, Ramon Sadîc, Virginia Toma

H’Art Gallery: Giuliano Nardin, “Terraformers”, curatoriată de Gili Mocanu

Sandwich: Dan Vezentan, “All we can eat”

Sandwich Library: Deschidem biblioteca dedicată artelor vizuale, studiilor curatoriale, arhitecturii și performance-ului.

/SAC: “Open Context @ Malmaison” – colectiv

Sponsor materiale tipărite: The Plot

ADRESA EVENIMENTULUI

Calea Plevnei 137C,

Corp B (aripa stângă), Etajele 1 & 2

 

Sector 6, București

Leave a Reply