Ana

Sunt Ana Rubeli și de 33 de ani mi-am clădit pasiunea pentru istorie și povești. De 10 ani lucrez cu oameni diferiți și interesanți, printre cifre, probabilități, statistici și modele financiare. Indecizia în privința specializării mele m-a condus către studii complementare: am studiat întâi Finanțe, apoi Comunicare și în final Științe Actuariale în Olanda, unde am aflat cum se calculează riscul evenimentelor aleatoare. Sub chemarea străbunilor, și mai degrabă convinsă că seva mi se trage din meleagurile unde m-am născut, am vrut să mă întorc în țară și să aduc înapoi o parte din lecțiile învățate și experiențele acumulate. Cumva sub fascinația generației pașoptiste și a vizionarilor de la acea vreme care, după călătoriile sau studiile lor în afara tărilor românești se întorceau și construiau fie un spital, fie un muzeu, fie o universitate, așa mă proiectez și eu ca inovatoare și deschizătoare de drumuri. Am început prin actuariat, și astăzi continui printr-o căutare perpetuă de bijuterii arhitectonice în România: castele, conace, cetăți, case memoriale, ruine, palate, catedrale, mânăstiri, biserici fortificate sau muzee. În plus, caut să descopăr poveștile, romanțate pe alocuri, despre personajele care au călcat pragul acestor locuri. Voluntariez pentru Asociația Istoria Artei, pentru ARCEN, sunt membru Pro Patrimonio și încerc să mă implic personal în proiecte de salvare a patrimoniului, pentru a nu lăsa să ne pierdem istoria și identitatea. Îmi doresc să documentez alături de voi ceea ce explorez, într-o misiune de peregrinare a clădirilor istorice și a personalităților din spatele lor.
Sunt Ana Rubeli și de 33 de ani mi-am clădit pasiunea pentru istorie și povești. De 10 ani lucrez cu oameni diferiți și interesanți, printre cifre, probabilități, statistici și modele financiare. Indecizia în privința specializării mele m-a condus către studii complementare: am studiat întâi Finanțe, apoi Comunicare și în final Științe Actuariale în Olanda, unde am aflat cum se calculează riscul evenimentelor aleatoare. Sub chemarea străbunilor, și mai degrabă convinsă că seva mi se trage din meleagurile unde m-am născut, am vrut să mă întorc în țară și să aduc înapoi o parte din lecțiile învățate și experiențele acumulate. Cumva sub fascinația generației pașoptiste și a vizionarilor de la acea vreme care, după călătoriile sau studiile lor în afara tărilor românești se întorceau și construiau fie un spital, fie un muzeu, fie o universitate, așa mă proiectez și eu ca inovatoare și deschizătoare de drumuri. Am început prin actuariat, și astăzi continui printr-o căutare perpetuă de bijuterii arhitectonice în România: castele, conace, cetăți, case memoriale, ruine, palate, catedrale, mânăstiri, biserici fortificate sau muzee. În plus, caut să descopăr poveștile, romanțate pe alocuri, despre personajele care au călcat pragul acestor locuri. Voluntariez pentru Asociația Istoria Artei, pentru ARCEN, sunt membru Pro Patrimonio și încerc să mă implic personal în proiecte de salvare a patrimoniului, pentru a nu lăsa să ne pierdem istoria și identitatea. Îmi doresc să documentez alături de voi ceea ce explorez, într-o misiune de peregrinare a clădirilor istorice și a personalităților din spatele lor.

Lansarea albumului celui de-al doilea volum „Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic”, colecția igloopatrimoniu

lansare_Pitoresc mediteraneean II

Igloo media anunță lansarea albumului Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic II, joi, 25 ianuarie, de la ora 18:30, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, strada Londra, nr. 39, București.

La eveniment vor vorbi arh. Dragoș Popescu, șef de lucrări la Departamentul Sinteza Proiectării de Arhitectură, în cadrul U.A.U.I.M. București, și autor al textelor din album, conf. univ. dr. arh. Mihaela Criticos, și arh. Anda Zota, coordonator editorial.

Cel de-al doilea volum Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic, în ediție bilingvă, română-engleză, completează colecția igloopatrimoniu cu o nouă carte-obiect, marcând totodată un eveniment editorial mult așteptat în redacția igloo: continuarea explorării unui fenomen arhitectural inedit din peisajul citadin bucureștean. Cartea documentează și prezintă valoarea arhitecturală a unei stilistici de inspirație maură, florentină, venețiană, balcanică, ca expresie a unor regionalisme autentice sau de import, grupate sub umbrela eclectismului pitoresc, cercetare pe care am început-o anul trecut, când, aproximativ în aceeași perioadă, a apărut primul volum din Pitoresc mediteraneean 

 

Într-o formulă grafică de excepție, volumul prezintă documente și imagini de arhivă rare, cât și o documentare fotografică actuală realizată de Arthur Țințu și Sabin Prodan. Cercetarea are la bază teza de doctorat a arh. Dragoș Popescu, Filonul mediteraneean în arhitectura Bucureştiului interbelic. Contribuţia lui Gheorghe Simotta (1891-1979), sub îndrumarea prof. univ. dr. arh. Nicolae Lascu, dar și studii aprofundate în istoria și teoria artei și arhitecturii europene, a istoriei civilizației românești, studii monografice, cât și documentarea din articole și studii din periodice românești de specialitate. De asemenea, cartea cuprinde un eseu pe marginea blockhaus-urilor specifice acestei arhitecturi, scris de arh. Cristian Brăcăcescu alături de autorul Dragoș Popescu.

„La sfârșitul anului trecut, în colecția igloopatrimoniu și cu finanțarea AFCN, apărea volumul Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic. Albumul, în formatul clasic al colecției, propunea o selecție de clădiri subscrise stilului cu influențe orientale, cunoscut și drept (neo)florentin sau (neo)maur și practicat de un număr important de arhitecți ai vremii. Succesul de public al cărții – al cărei prim tiraj s-a epuizat rapid – ne-a încurajat nu doar să tipărim o a doua ediție, ci și, mai ales, să ne continuăm cercetarea și căutarea micilor bijuterii arhitecturale presărate prin țesutul istoric al orașului. Interesul publicului contemporan pentru acest mod de a face arhitectură, ușor controversat atât în epoca de sorginte, cât și în istoriografia profesională, ne-a bucurat și convins de utilitatea continuării eforturilor. 

Pentru a evita orice confuzie, țin să lămuresc încă de la început că volumul de față reprezintă o selecție cu totul nouă de clădiri pitoresc mediteraneene față de cea din albumul precedent. Cifra 2 din titlu nu indică deci reeditarea și nici nu reflectă vreo lipsă de imaginație, ci sugerează continuitatea, etapă nouă, un alt capitol al demersului igloo de cercetare a arhitecturii interbelice.” – Bruno Andreșoiu, în Prefață.

Participarea la eveniment este gratuită, însă locurile sunt limitate. Dacă doriți să participați, vă rugăm să completați acest formular de înscriere: https://forms.gle/QjBtos9d86Vquqn38

 

Eveniment co-organizat de: Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

Eveniment sprijinit de: Crama Corcova

Cartea este publicată cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).

Puteți găsi IGLOO pe Facebook, Instagram și igloo.ro.

logo-igloo_2018_black
Posted by Ana in București, Contemporane, 0 comments

Serata culturala #Aiciastat de Ziua Unirii Principatelor – 24 ianuarie 2024

Asociația culturală “Aici a stat” vă invită la prima serată culturală a anului 2024, chiar de ziua Unirii Principatelor Române: un deliciu muzical la Hanu’ lui Manuc, miercuri, 24 ianuarie, la ora 18:00. Hanu’ lui Manuc a fost dintotdeauna un loc predilect în care se discutau chestiuni economice și politice care au determinat parcursul istoric al țării. Spre exemplu aici s-a aranjat Tratatul de la București și documente importante au fost semnate la masa lungă din Salonul Hanului. Vom afla povești din pivnițele sale boltite, din prăvăliile și odăile hanului și aventurile curtea interioară unde staționau căruțele și trăsurile. În Hanu’ lui Manuc ridicat în 1808, caravanserai de poveste, vom degusta delicii culinare oferite de partenerii noștri Privileg Catering, cocktailuri oferite de ALCHEMICO Drinks și vom ciocni un pahar de vin Sâmburești, vom asculta muzică clasică și versuri dedicate culturii naționale, și vom avea un colț al cititorilor și al iilor. Ne vom delecta cu instalații florale realizate de EnRose și lumânări.

Chiar în salonul voievodal vom asculta povestea hanului, a Unirii Principatelor, și muzică clasică aleasă atent pentru a ne transpune în epoca secolului al XIX-lea, când Principele Carol și Principesa Elisabeta de Wied deveneau figuri emblematice pentru viitorul regat. Vom asculta versuri patriotice și muzică splendidă într-un loc emblematic al capitalei din Centrul Vechi. Vom evoca figura lui Manuc Bei, un negustor de succes, cu o avere considerabilă, fiind cunoscut de la Constantinopol până la Paris pentru luxul cu care se înconjura. „Manuc Mirzaean se impunea nu numai prin bogăția sa, dar și prin înfățișare, minte și suflet rar întâlnite. Înalt, frumos, cu o frunte mare, ochi negri scânteietori, era energic, ager, fin, amabil, dar și îndrăzneț. (…) Era o figură interesantă de armean deștept, dar cu fire de aventurier”.

La 18:30 va începe povestea hanului și a Unirii Principatelor, urmată de recitalul cu lucrări clasice și din folclorul românesc, toate interpretate de Ansamblul cameral #Aiciastat format din muzicienii Ileana Ionești (vioară), Andrei Rubeli (vioară), Ștefan Tajti (violă) și Teodor Chircu (violoncel).  Alături de noi se vor afla și flautista Irina Naneș și mezzo-soprana Hortenzia R. Forray.

Programul evenimentului:

  • 18:00 – 18:30 Recepția invitaților la o gustare și un pahar de vin
  • 18:30 – 19:00 Povestea Hanului lui Manuc și istoria Unirii Principatelor
  • 19:00 – 20:00 Recitalul de muzică clasică
  • După 20:00 Povești la un pahar de vin

La eveniment se vor face fotografii și înregistrări video. Prin înscrierea și participarea la eveniment sunteți de acord cu înregistrarea materialului foto-video și cu prelucrarea datelor cu caracter personal, conform legii.

Ileana Ionești a început studiul viorii la 6 ani, în cadrul Colegiului de Artă “George Enescu”, iar la vârsta de 10 ani susținea primele recitaluri. De-a lungul carierei sale muzicale a susținut recitaluri și a performat ca solistă de concert atât în tară cât și în Republica Moldova, Italia, Germania, Elveția, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Are mai multe înregistrari în arhiva Radiodifuziunii Romane și TVR, este concertmaistru și solistă a Orchestrei Simfonice a Inginerilor “Petru Ghenghea” și este reprezentant al României în organizația internațională a artiștilor de muzică de cameră.

Andrei Rubeli este absolventul Școlii de Muzică nr. 4 la clasa de vioară, prof. Corina Macarie. Între 2004-2008 a cântat în Orchestra de Cameră Adagio, cu turnee în Italia și Turcia, iar între 2007-2008 în Orchestra de Cameră a Profesorilor din București Collegium suonare sub bagheta dirijorului Mircea Ionescu. Din 2009 a devenit membru al Orchestrei Inginerilor “Petru Ghenghea”, cu care a avut apariții solistice și a efectuat turnee în Anglia și Italia.

Ștefan Tajti a început studiul viorii la vârsta de 7 ani, avându-l ca profesor chiar pe tatăl său, violonist în Orchestra filarmonicii din Bacău ce preda vioara la Școala Populară de Artă. În 1999 a absolvit Universitatea Națională de Muzică “Ciprian Porumbescu”, fiind licențiat în dirijat coral. Apoi a urmat studiile masterale tot la aceeași universitate. Timp de 10 ani a dirijat corul de amatori “Mesagerii Speranței” cu care a câștigat locul 2 la câteva concursuri prestigioase internaționale. Studiile doctorale le-a început la Madrid cu tema: Aducerea muzicii clasice pe cea mai dificilă scenă… Strada, cât și impactul pe care aceasta îl poate avea. În paralel a concertat în Ungaria, Germania, Spania, Italia, Franța, Portugalia, Brazilia.

Teodor Chircu a fost inginer proiectant la Centrul de Inginerie Tehnologica pentru Obiective Nucleare din Bucuresti. A inceput studiul violoncelului la zece ani, la scoala de muzica. La treisprezece ani a devenit membru al orchestrei Operei din Constanta, unde a activat in paralel cu cursurile scolare. Este membru al Orchestrei Inginerilor si a Medicilor. A cantat in numeroase concerte in Romania, inclusiv ca solist, si a participat la turnee in strainatate. A obtinut cateva premii muzicale la concursuri nationale pentru interpreti amatori.

Hortenzia R. Forray este absolventă a Universității Naționale de Muzică “Ciprian Porumbescu”, secția Canto, promoția 1999, unde a studiat cu marii artiști și profesori Arta Florescu, Ionel Voineag și Ionel Pantea. Ulterior a urmat cursurile post-universitare Summer Master Classes la Majk în Ungaria și la New York sub îndrumarea artiștilor Barbara Miller-Lampas și Marco Miller-Lampas de la Metropolitan. A avut numeroase prezențe solistice atât în țară cât și în străinătate.

Irina Naneș a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București și în prezent este artist instrumentist în cadrul Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” și profesor de flaut la Colegiul Național de Muzică “George Enescu”. De-a lungul carierei sale, Irina a concertat pe scene muzicale renumite, atât în calitate de colaborator al Orchestrei Radio sau a Orchestrei Inginerilor “Petru Ghenghea”, cât și ca membru al unor ansambluri camerale.

Biletul este de 150 lei/ persoană, iar copiii până în 12 ani au gratuitate.

Parteneri: Hanu’ lui Manuc, Privileg Catering, ALCHEMICO Drinks, Sâmburești, Aqua Carpatica, Editura Vremea, EnRose, DeCorina Hats and Millinery
Parteneri media: Cronicari Digitali, Radio România, Igloo, Zeppelin, Munteanu, Interesting Times Bureau, Asociația Opus, Promenada culturală

Despre Asociația Culturală “Aici a stat”

Inițiat în 2018, proiectul #Aiciastat de storytelling cultural ce promovează patrimoniul în toate formele sale s-a coagulat prin Asociația culturală “Aici a stat” la începutul anului 2020. Misiunea Asociației este de a crește conștiința colectivă asupra valorii patrimoniului, prin dialog cultural, prin documentarea și cercetarea istoriei clădirilor de patrimoniu și a personalităților care le-au locuit, iubit sau părăsit. Reînnodarea relației afective cu trecutul se realizează prin promovarea clădirilor istorice și a personalităților legate de acestea, prin promovarea proiectelor culturale, a festivalurilor, a brandurilor sustenabile și a organizațiilor care protejează la rândul lor patrimoniul. Asociația organizează evenimente culturale, tururi ghidate, vânători de comori și recitaluri de muzică clasică în zone istorice cu poveste și înglobează astăzi peste 45.000 de iubitori de patrimoniu.

Posted by Ana in Evenimente

Reptilianul a lansat o campanie de crowdfunding pentru cumpărarea și restaurarea unui conac din jud. Ialomița

Este vorba despre un mic conac fermecător situat lângă Urziceni, în apropierea Bucureștilor, ascuns undeva sub dealurile Buzăului, pe vechiul drum către Marea Neagră. Cu o istorie care se întinde până în 1928 și o arhitectură neoromânească bine păstrată, această casă cu tavan înalt, pereți masivi și o curte generoasă reprezintă una dintre cele mai vechi proprietăți din sat. A aparținut profesorului de matematică din sat care și-a construit casa după planurile sale, integrând în construcție principii matematice. În perioada comunistă, a fost transformată într-o clădire de poștă, pierzându-și din farmecul său rezidențial. După retrocedare, conacul și-a recăpătat statutul rezidențial și a fost achiziționat de un pasionat colecționar de artă și antichități. Acesta a îngrijit casa cu atenție, folosind-o ca loc de vacanță și păstrând fiecare element identitar găsit în interior.

În urma discuțiilor cu actualul proprietar, fotojurnalistul Alex Iacob (cunoscut drept Reptilianul) a hotărât să creeze o campanie de crowdfunding pentru a strânge suma de bani necesară achiziționării și ulterior reamenajării conacului cu scopul de a o transforma într-o casă primitoare, de a oferi și altora sentimentul inegalabil al intimității și liniștii acestui spațiu rural situat în vecinătatea unui râu și a unei păduri cu arbori seculari, parte dintr-o rezervație naturală protejată. 

După restaurarea minuțioasă a conacului, aici vor avea loc evenimente culturale, seri de cinema sub cerul înstelat, concerte de muzică live, ateliere de artă și grădinărit, și multe altele. De asemenea, inițiativa are un potențialul uriaș de dezvoltare rurală și locuire sustenabilă, crearea de locuri de muncă și sprivinirea economiei și turismului regional.

Campania de crowdfunding durează până la finalul lunii ianuarie, timp în care este absolut necesar să se atingă pragul minim de 40.000 de euro pentru a reuși să fie puse în practică aceste idei. Fiecare contribuție la realizarea acestui vis va fi considerată de fapt o rezervare anticipată în acest conac tradițional cu grădină și cerdac, care merită să strălucească din nou.

Alex Iacob ne invită să ne alăturăm proiectului, contribuția noastră nu este numai o investiție, ci și o invitație de a face parte din poveste, de a crea amintiri de durată și de a deveni un martor activ al salvării patrimoniului României rurale.

 

Campania noastra de crowdfunding continuă. Am primit recent o donație generoasă, dar încă nu am atins pragul final. Dacă reușim să atingem pragul campaniei de crowdfunding vom putea deschide casa si gradina pentru activități culturale și artistice sub umbrela asociației pe care tocmai am inființat-o. Ne dorim ca în cadrul evenimentelor să implicam oameni de la oraș si de la sat.

Alex Iacob, fotojurnalist

Fiecare contribuție aduce o schimbare reală în eforturile de a conserva și revitaliza patrimoniul rural românesc. Obiectivul este de a păstra o parte esențială din istoria și cultura noastră. Fiecare poate alege cum dorești să contribuie la această cauză nobilă:

  • Contribuție de până la 500 de euro: Primiți o revistă în ediție limitată, plină cu imagini captivante, texte inspirate și interviuri exclusiviste despre micul conac și satul în care se află. Această revistă vă va permite să vă apropiați mai mult de povestea locurilor. De asemenea, veți avea acces exclusiv la evenimentele viitoare.
  • Contribuție de 500 euro: Rezervare anticipată la conac pentru 3 nopți, unde veți experimenta farmecul și liniștea acestui loc unic. De asemenea, veți avea acces exclusiv la evenimentele viitoare.

  • Contribuție de 1000 euro: Rezervare anticipată la conac pentru 6 nopți (o săptămână), pentru o experiență mai îndelungată și relaxantă, și acces exclusiv la evenimentele viitoare.

  • Contribuție de 2000 euro: Rezervare anticipată la conac pentru 12 nopți sau 2 săptămâni, pentru a vă bucura pe deplin de viața la țară și frumusețea locului, și acces exclusiv la toate evenimentele viitoare.

Posted by Ana in Case, Contemporane, 0 comments

Descoperă dorința la Classix Festival 2024

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 – 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online.

Descoperă dorința

Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu. Tematica din acest an îi va invita pe iubitorii de cultură să se alăture într-o călătorie personală și introspectivă, încurajându-i să exploreze natura multidimensională a dorinței în lumea muzicii clasice, de la cea subtilă, până la cea pasională.

Classix 2024 va debuta cu o incursiune axată pe introspecție și descoperirea de sine, reflectată în evoluția muzicală a lui Enescu și Mahler. Festivalul va continua prin celebrarea diversității dorințelor umane, ilustrate prin simbolistica tribală a lui Stravinsky și va oglindi intensitatea emoțională a compozițiilor lui Rahmaninov. Alături de sfera concertistică, accentul va fi pus și pe interacțiunea dintre artiști, promovând juxtapunerea între arta vizuală și improvizația muzicală.

Parte din aventura clasică contemporană este concentrarea pe inovație, în concordanță cu dorințele publicului și ADN-ul festivalului. Cea de-a cincea ediție va aduce în premieră europeană o suită interdisciplinară ce îmbină muzica orientală cu poezia persană, pe fundalul tradițiilor muzicale europene și influențele de jazz. Întregul parcurs muzical va oferi o explorare a segmentului clasic contemporan, iar încheierea va fi marcată de o incursiune în „world music”, subliniind excelența și universalitatea patrimoniului muzical.

Primele două concerte au fost deja anunțate, iar reacțiile pozitive ale publicului n-au întârziat să apară. Pe 20 februarie 2024, The Classic Theory va avea loc la Palatul Culturii din Iași, iar concertul va include lucrări de Caroline Shaw, Fanny Mendelssohn și Ludwig van Beethoven, interpretate de Chaos String Quartet din Austria.

Pe 21 februarie 2024 călătoria va continua cu Bohemian Jazz, un concert care va împleti eleganța muzicii cehe cu virtuozitatea jazz-ului. Evenimentul găzduit de Casa de Cultură a Studenților Iași va prezenta lucrări de Martin Brunner, Josef Suk, Astor Piazzolla și Paul Schoenfield, interpretate de Trio Bohemo din Cehia.

Deși ne apropiem cu pași repezi de sărbători, freamătul și bucuria de a pregăti următoarea ediție de Classix ne încântă total. Mai ales când vedem cât de iubit și de așteptat de public este acest festival. Deși abia am început să anunțăm o parte din programul ediției următoare, avem deja 2 categorii de sold out la abonamente iar biletele individuale se dau și ele uimitor de repede. Ne măgulește mereu încrederea pe care o primim de la cei din jur, iar asta ne determină să oferim, an de an, un produs cultural din ce în ce mai bun. Ceea ce dorim să facem și în 2024, a declarat Patricia Brohanschi, directorul și co-fondatorul festivalului.

Programul complet al concertelor și a evenimentelor conexe va fi publicat în curând pe www.classixfestival.ro. 

Classix Festival 2023 a avut în cele 7 zile de festival 4500 de participanți la concerte, peste 1000 de participanți la activitățile educative și culturale, peste 70.000 de vizualizări ale transmisiunilor live, 130 de artiști și invitați internaționali din 18 țări, 60 de voluntari, peste 50 de lucrători și profesioniști în industriile creative. Programul festivalului a inclus 8 concerte, 2 flashmob-uri în Iași și Chișinău, 1 maraton de scurtmetraje, un tur ghidat, 2 expoziții, 5 dezbateri, un vernisaj, un workshop creativ și 68 de sesiuni de masterclass. Classix Festival 2023 a adus publicului său prime audiții absolute, lucrări special comandate pentru festival, premiere naționale, precum și compozitori contemporani invitați să participe la această ediție. Aventura clasică contemporană s-a remarcat atât prin efervescența programului clasic și contemporan, prin experiența vizuală a concertelor, calibrul artiștilor invitați, cât și prin deschiderea spre noi categorii de public.

Cu debutul în 2020, Classix a devenit unul dintre cele mai importante festivaluri internaționale independente din România, ce a adunat peste 14000 spectatori în săli și 200.000 în mediul online, 200 de artiști internaționali din 18 țări, 20 de parteneri culturali și diplomatici, în 28 de concerte, 14 panel-uri, 2 prelegeri, 2 vernisaje, o lansare de carte, 8 proiecții de film, 121 masterclass-uri și 15 burse pentru artiști în valoare de 15 000 euro.

Biletele și abonamentele sunt puse în vânzare online, iar detaliile referitoare la programul concertelor se regăsesc pe www.classixfestival.ro

Organizatori: Asociația Industrii Creative, Showberry

Parteneri culturali: Forumul Cultural Austriac, Institutul Francez Iași, Centrul Ceh, Centrul Cultural German Iași, Institutul Polonez, Institutul Cultural Italian
Parteneri instituționali: Filarmonica de Stat „Moldova” Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Episcopia Romano – Catolică Iași

Parteneri media: Radio România Internațional, Radio România Cultural, Radio France International, Radio Iași, Viva FM, Radio HIT, Smart Radio, IQads, Scena9, Cărturești, Dilema, Zile și Nopți, Capital Cultural, Suplimentul de Cultură, Ziarul de Iași, Observator Cultural, Romania Journal, Romania Insider, Aici a Stat, Modernism.ro, Curatorial.ro, Bookhub.ro, LiterNet.ro, News.ro, Infomusic.ro, Fashion Premium Magazine.

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Showberry, membru AROC (Asociatia Romana a Organizatorilor de Concerte si Evenimente Culturale), este un startup câștigător al programului Investește în oameni! Din 2015 dezvoltă proiecte culturale și creative, fiind unul dintre principalii promotori de concerte publice și evenimente tematice din regiunea de nord-est a României. Din 2016 este co-organizator al festivalului Rocanotherworld iar din 2020 a Classix Festival, alături de Asociația Industrii Creative.

Website: www.classixfestival.ro

Facebook: https://www.facebook.com/classixFestival/

Instagram: https://www.instagram.com/classixfestival/

Youtube: https://shorturl.at/louFW

Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

Trooper lansează ultimul capitol al trilogiei de albume „Poemele”

Trooper lansează ultimul capitol al trilogiei de albume „Poemele” și își invită toți fanii înapoi la Sala Palatului pentru lansarea oficială pe 10 noiembrie 2024

După succesul pe care l-a înregistrat concertul Trooper Simfonic, din această toamnă, care a aniversat cei 28 de ani de carieră ai formației de heavy metal, Trooper își surprinde fanii cu un mare anunț. Aceștia au confirmat că albumul cu numărul 11 din discografia lor e oficial pe drum și va fi publicat în anul 2024, lansarea oficială fiind pe 10 noiembrie, la Sala Palatului, unde cei cinci rockeri vor să facă un show și mai mare decât cel simfonic de anul acesta.

Discul de studio pe care fanii vor putea să îl asculte anul viitor reprezintă ultimul capitol dintr-o poveste începută de Trooper în urmă cu aproape 15 ani, în 2009. Atunci au lansat primul material intitulat „Vlad Țepeș – Poemele Valahiei” din dorința de a vorbi și de a pune în valoare părți esențiale ale istoriei care ne definește ca popor. Demersul a fost rapid îndrăgit de public, iar trupa a revenit la nouă ani distanță, în 2018, cu al doilea disc dedicat domnitorului Ștefan cel Mare. Acum, după „Poemele Valahiei” și „Poemele Moldovei”, 2024 va fi anul în care trupa dedică un tribut voievodului Mihai Viteazul și închide trilogia cu „Poemele Românilor”. Materialul va ocupa numărul 11 în discografia formației, după „X”, cel mai recent album, lansat de aceștia în 2022.

 

A sosit momentul pentru albumul Trooper cu numărul 11! Normal că trebuie să aibă și o lansare monumentală! Vom încheia trilogia “Poemele” cu albumul “Mihai Viteazul – Poemele Românilor”. Am simțit că a sosit momentul pentru acest pas. În 2009, am început povestea trilogiei cu albumul “Vlad Țepeș – Poemele Valahiei”, în 2018 am lansat “Ștefan cel Mare – Poemele Moldovei”, iar acum, iată, Mihai Viteazul încheie povestea. Este ultimul capitol. Au trecut ceva anișori între albume, însă știu cât de mult iubesc fanii Trooper aceste discuri. Momentul trebuia marcat la nivel mare, așa cum simt că așteaptă toată lumea! Prin urmare, în 10 noiembrie 2024, strigăm adunarea la Sala Palatului din București. Vom susține un show gigant în care vom include piese din întreaga trilogie, plus un scurt set “Best Of”. Totul simfonic! Sper să ne fiți alături și de data asta. Știm deja cum va arăta scena, știm ce vom cânta, știm ce surprize vă pregătim! Ne vedem în 10 noiembrie 2024 pentru ultimul capitol: “Mihai Viteazul – Poemele Românilor”.

Alin Coiotu’ Dincă, solistul Trooper

Trooper va urca pentru a doua oară pe scena Sălii Palatului, pe data de 10 noiembrie 2024, într-un concert de poveste. Având alături și de această dată o orchestră simfonică, trupa pregătește un maraton care combină variante electrice și simfonice ale celor mai iubite pasaje din toată trilogia poemelor, alături de cele mai iubite hituri ale lor, nelipsite din orice concert. Dacă simfonicul din toamnă a însemnat pentru cei cinci cel mai mare concert pe care l-au susținut în cei 28 de ani de carieră, aceștia au promis că pe 10 noiembrie vor face un show și mai mare. Biletele sunt acum disponibile pe platforma iaBilet.ro, la un preț promoțional.

Posted by Ana in București, Contemporane, 0 comments

Decorațiunile de Crăciun de La Mița Biciclista Stabiliment Creativ, un dar pentru București și bucureșteni în luna decembrie

Casa istorică a Miței Biciclista a anunțat sezonul sărbătorilor de Crăciun. Inaugurarea decorațiunilor și ornamentelor de pe fațada art-nouveau a casei din Piața Amzei a fost însoțită de un weekend plin de momente artistice.

Astfel, La Mița Biciclista Stabiliment Creativ creează o tradiție, ca an de an, să întâmpine oficial iarna și să bucure locuitorii Bucureștiului cu un spectacol de  design unic care să pună și mai mult în valoarea ideea de recuperare și valorificare a clădirilor istorice din București.

Împodobim casa din strada Biserica Amzei din dorința de a transmite că înfrumusețarea orașului stă în puterea fiecăruia dintre noi. Și marcăm acest îndemn cu multe momente care vor aduce tuturor bucurie și un puternic sentiment de comunitate. 

Ziua Națională a României a fost marcată cu aprinderea luminițelor casei La Mita Biciclista și de lansarea decorului special de Crăciun din acest an. Începând cu ora 19:00, casa La Mița a transmis un mesaj sonor către Bucuresti și toată țara, printr-un spectacol popular românesc: maestrul Ovidiu Lipan Țăndărică a adus magie și bucurie cu toaca sa.

Sâmbătă, pe 2 decembrie, sărbătoarea a continuat la Casa Mița Biciclista Stabiliment Creativ, cu un invitat special ce a venit de la Timișoara, unul dintre cei mai cunoscuți DJ din România. 

“Prin evenimentele  de 1 decembrie din acest an, ne dorim sa creăm un simbol al readucerii aminte a ceea ce înseamnă acasă. La Mița Biciclista e acel loc al Bucureștiului unde ești binevenit, unde te simți ca acasă, acel loc unde mereu visezi să te întorci. Lansăm  un Manifest pentru înfrumusețarea orașului, de care Bucureștiul are atâta nevoie. Casa Mița Biciclista este un cadou oferit bucureștenilor și aici vom continua să construim povești de aducere aminte și de intersectare a comunităților urbane, artistice și culturale. A istoriei, a arhitecturii, a oamenilor simbol pentru România, a frumosului. ”, spune Edmond Niculușcă.

Fațada Casa Mița Biciclista, decorată de cel mai apreciat artist floral din Europa

Creatorii fațadei de Crăciun din acest an sunt cei mai buni floriști și designers din Europa, sub coordonarea lui Mantas Petruskevicius, un artist floral și designer de evenimente recunoscut în toată lumea pentru talentul ieșit din comun și pasiunea pentru crearea unor concepte de decor unice, ce stau sub semnul armoniei și eleganței. 

Pentru decorarea fațadei La Mița Biciclista, s-au folosit 11 lămpi speciale de 2,5 m înălțime, aproape 50 de acadele bastonaș gigant, de peste 2 m înălțime fiecare, peste 200 m ghirlande de brad, peste 2000 m ghirlande de lumină led și 6 brazi de 4 m înălțime. Foto credit: @24ciprian.

Pe tot parcursul lunii, Expoziția “Monica Lovinescu. Vocea care ni s-a dat.”, o incursiune emoționanță în trecutul nostru recent și o expoziție manifest pentru libertatea cuvântului și curaj, se poate vizita în continuare atât prin acces general, cât și în cadrul vizitelor ghidate: https://lamitabiciclista.iabilet.ro/.

Accesul publicului larg se va face pe bază de bilet, achiziționat prin www.iabilet.ro, pe linkul: https://lamitabiciclista.iabilet.ro/. Biletele pornesc de la 15 lei.

Vreau să vizitez expoziția

Concept curatorial expoziție: Edmond Niculușcă si Andreea Apostu        

Arhitectură: Attila KIM architects     

Producţie: Atelier VAST       

Scenografie Concept: Velica Panduru, Sabina Reus, Irina Artenii

Producţia scenografiei: Tukuma Works (arhitect Ioan Moldovan)   

Sunet: Unanim Acoustic Design       

Vocile Monicăi Lovinescu, creaţia sonora, concept, editare, pian: Maria Balabaș & Mihai Balabaș

Concept vizual: Eyez&Handz

Comunicare: Amazers Nest   

Coordonator de expoziţie și evenimente: Sabine Schneider-Maunoury

Posted by Ana in București, Contemporane, 0 comments
Patrimoniu personal: IPANOMI lansează o colecție de haine inspirată de sărbătorile de iarnă, dar potrivită în orice context festiv

Patrimoniu personal: IPANOMI lansează o colecție de haine inspirată de sărbătorile de iarnă, dar potrivită în orice context festiv

Brandul românesc IPANOMI a lansat astăzi o colecție capsulă în acord cu valorile sale de sustenabilitate și grijă pentru natură. IPANOMI Celebrations include o serie de piese vestimentare potrivite atât pentru perioada sărbătorilor de iarnă, dar și în alte contexte festive din timpul anului.

“Ne-am dorit să ducem mai departe povestea IPANOMI printr-un concept care are la bază valorile noastre de sustenabilitate. Așa a apărut IPANOMI Celebrations, o colecție permanentă de ținute atemporale și versatile ce se va dezvolta de-acum încolo împreună cu noi”, a menționat Mihaela Moisă, cofondatoare IPANOMI.

IPANOMI Celebrations are la bază o serie de articole vestimentare care se aflau deja în portofoliul brandului, dar care au fost adaptate prin noi materiale și culori potrivite contextelor festive. “Am vrut să creăm ceva special pentru această perioadă, dar în același timp era important să rămânem loiale credințelor și valorilor noastre. Astfel, am reinterpretat câteva piese vestimentare folosind exclusiv mătase.Respectând direcția tonurilor neutre și a nuanțelor monocrome, hainele pot fi combinate cu ușurință între ele, fiind piese vestimentare esențiale în crearea unui look atemporal”, a adăugat Ana Chiorean, cofondatoare IPANOMI.

Unul dintre produsele IPANOMI Celebrations este eșarfa neagră din mătase. Un accesoriu care poate părea foarte simplu, dar care are puterea de a schimba alura unei ținute. Mai mult decât atât, are o textură care o face foarte ușor de îmbinat chiar și cu materiale precum lâna, mohairul sau poplinul.

Colecția IPANOMI Celebrations este disponibilă pe www.ipanomi.com și pe pagina de Instagram, @ipanomi.

Posted by Ana in Patrimoniu personal, 0 comments

JAZZx ediția 12 – Timișoara 5-7 iulie 2024

Prin JAZZx, Timișoara continuă să fie, în 2024, o capitală culturală vibrantă și armonică în care jazz-ul, gen muzical divers și multicultural, devine un catalizator pentru toleranță și acces liber la actul cultural de excelență. JAZZx, festival fanion al Capitalei Europene a Culturii, nu este doar o manifestare muzicală, ci și un gest semnificativ care consolidează identitatea culturală a orașului, marcând Timișoara ca un simbol al multiculturalismului în România și Europa și ca un centru al energiei culturale vibrante.

JAZZx va continua să fie o platformă unde talentul și pasiunea pentru jazz se îmbină pentru a crea experiențe memorabile pentru public. În 2024, vom prezenta o linie incredibilă de artiști de talie mondială, care vor susține spectacole remarcabile și vor încânta audiența cu improvizații și creativitate neîngrădite. Fiecare artist aduce o perspectivă unică asupra muzicii jazz, transformând fiecare moment într-o călătorie sonoră captivantă.

 

JAZZx este finanțat de Consiliul Județean Timiș. Organizat de Muzeul Național al Banatului, produs și dezvoltat de Centrul Cultural PLAI. Evenimentul va avea loc în perioada 5  – 7 iulie 2024 și îi va avea alături pe partenerii care au susținut proiectul de-a lungul etapelor sale de dezvoltare: UniCredit Bank, Profi, Regina Maria și Mercedes-Benz.

 

Primii artiști confirmați pentru JAZZx 2024 sunt:

 

Jordan Rakei: Maestrul neo-soul-ului și al jazz-ului, Jordan Rakei, va aduce un amestec captivant de sunete și improvizații inovatoare.

 

De la spectaculoasele sesiuni live pentru COLORS, NPR’s Tiny Desk și BBC 6 Music până la concertele sold-out la Brixton Academy, Jordan a strâns peste un miliard de audiții în întreaga lume. A colaborat atât ca autor/producător, cât și ca solist cu Loyle Carner, Tom Misch, Disclosure, Bonobo, FKJ și mulți alții. Jordan Rakei este mult mai mult decât un nume pe o afiș – este o experiență muzicală ce ne va îmbogăți sufletul!

 

Video: https://youtu.be/JtBmUxz4GsM?si=xmmIASf2zLQx7RpT

Website: https://www.jordanrakei.com/

 

GoGo Penguin: Trio-ul de jazz contemporan, GoGo Penguin, va încânta audiența cu explorarea lor dinamică a jazz-ului modern.

Au fost numiți “Radiohead ai jazz-ului britanic”, însă se inspiră în egală măsură din jazz, rock, cu influențe minimal.

 

Cu numeroase turnee internaționale la activ, trupa a concertat la festivaluri de renume mondial precum Coachella, Outside Lands, Fuji Rock, Blue Dot, Montreal Jazz Festival, La Vienne, Pukkelpop, North Sea Jazz și multe altele.

 

Video: https://youtu.be/4XmMlwVs4jg?feature=shared

Website: https://gogopenguin.co.uk/

 

Roberto Fonseca: Pianistul și compozitorul cubanez, Roberto Fonseca, va oferi o reprezentație incendiară aducând influențe diverse în sunetul său distinctiv.

A devenit unul dintre marii ambasadori ai muzicii cubaneze, cu un amestec elegant de vechi și nou. Deși principala sa pasiune rămâne jazz-ul, stilul pianistului este la fel de divers ca și populația din Havana: blues, funk, hip-hop, afro-jazz… O multitudine de influențe se revarsă de la clapele sale.

 

Video: https://youtu.be/vtNpZQMYBcU?si=KZsH1OH0WSQ4CEiF

Website: https://www.robertofonseca.com/en/

 

MonoNeon: Artistul experimental MonoNeon, cunoscut pentru abordarea sa inovatoare a bass-ului și a sunetului funk, va oferi un spectacol plin de energie și creativitate.

 

A fost ultimul basist al lui Prince și a colaborat, de asemenea, cu George Clinton, Nas și Mavis Staples, printre alții. Sub pseudonimul MonoNeon, muzicianul premiat cu Grammy creează piese cu infuzie funkadelică, pline de sample-uri, sunete atonale și voci polifonice distorsionate care par să iasă la suprafață de sub apă.

 

Video: https://youtu.be/KLR0n5hsV-Q?si=QWFrOEKCnATahK9y

Website: https://www.mononeon.com/

 

Jazzbois: Trio-ul Jazzbois, cunoscut pentru amestecul lor neconvențional de jazz, hip-hop și electronica, va aduce o vibrație fresh și inovatoare în cadrul festivalului.

 

Inspirându-se din contemporanii lor precum Yussef Dayes, Moses Boyd, Robert Glasper și Madlib, în timp ce sunt spiritual conectați la maeștrii jazz-ului fusion din trecut precum Azymuth, Chick Corea și Weather Report, procesul creativ al grupului pentru noul album “Higher Dimension Waiting Room” a început ca o sesiune improvizată, trăind și creând în momentul prezent, înainte de faza de editare în studio, unde au transformat în cântece fragmentele create.

 

Video: https://youtu.be/FcxGz78kuHw?si=j_JFwqd7dVNED9L4

Website: https://www.facebook.com/jazzbois/

 

JAZZx se va desfăşura la Timişoara, în centrul orașulul, în perioada 5 – 7 iulie 2024, iar accesul este gratuit.

 

JAZZx a adus pe scenă nume precum (în ordine cronologică): Richard Bona, Marcus Miller, Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, The Chick Corea Elektric Band, Miles Mosley x The West Coast Get Down, Christian Scott aTunde Adjuah și Monty Alexander, Gregory Porter, The Cinematic Orchestra, Kurt Rosenwinkel, R+R=NOW, Laura Mvula, Jazzmeia Horn, Moses Boyd, Yussef Dayes, Tank & the Bangas, Bokante, Gonzalo Rubalcaba, Ibrahim Maalouf și Jazz at Lincoln Center with Wynton Marsalis, Stanley Clarke, Hiromi, Ashley Henry, Thundercat, SHAKTI [John McLaughlin, Zakir Hussain, Shankar Mahadevan, Ganesh Rajagopalan, SelvaganeshVinayakram], Ezra Collective, The Comet is Coming, Tigran Hamasyan o parte dintre aceștia în premieră în România.

 

JAZZx este finanțat de Consiliul Județean Timiș. Organizat de Muzeul Național al Banatului, produs și dezvoltat de Centrul Cultural PLAI.

 

Prezentat de: UniCredit Bank

Parteneri premium: Profi, Regina Maria

Mașina oficială: Mercedes-Benz

 

 

Mai multe detalii despre festival pe: www.plai.ro/jazz | www.facebook.com/JAZZxofficial | www.instagram.com/jazzx_official/   

 

 

Posted by Ana in Contemporane, 1 comment

Cumpărături de Sărbători cu sclipiri de patrimoniu

WhatsApp Image 2023-12-19 at 01.57.51 (4)

Îmi place să merg în case cu poveste atât să le vizitez, dacă sunt muzee, să le aflu trecutul, să stau de vorbă cu proprietarii lor de ieri și de azi, cât și să simt că pulsează în acord cu ritmul orașului – cel mai fericit caz pentru o clădire de patrimoniu. Iar zilele acestea ritmul orașului este dinamizat de Sărbătorile de Crăciun care iau cu asalt spiritele, dorințele și listele de cumpărături. Iar pe mine lista de cumpărături de cadouri mă trimite cel mai adesea în case cu poveste, case de patrimoniu, case care mă familiarizează cu orizontalitatea spațiului construit în armonie cu valorile urbanistice de odinioară. Așa că prefer cumpărăturile făcute în astfel de case care mă fac să mă simt mai prezentă și mai ancorată în rădăcinile orașului nostru istoric frumos. În momentul în care pășesc într-o astfel de casă și cumpăr un obiect cu care rezonez, simt că gestul de a cumpăra transcende mercantilitatea frustă și devine un act mai nobil și mai bun. Vă fac astfel 3 recomandări de locuri unde puteți face cumpărături pentru cadourile de sărbători, cumpărături cu glitter de patrimoniu și de bun gust:

  • Cărturești Verona în casa politicianului D.A. Sturdza

    #Aiciastat politicianul liberal Dimitrie Sturdza (1833-1914), istoric, economist, numismat, iubitor de cărți, membru al Academiei Române și prim-ministru al României. Casa găzduiește astăzi librăria Cărturești Verona și este un loc ideal de a descoperi cărți și cadouri pentru cei dragi. Minunata librărie și cărțile sale creează un univers fantastic alături de povestea clădirilor care fac astăzi parte din ansamblul său (da, este vorba de două clădiri, nu de una singură!). Casa Sturdza construită în 1883 este reprezentativă pentru familiile înstărite de la jumătatea secolului al XIX-lea, având un hol central și camere dispuse simetric de-o parte și de alta a sa. Interiorul și exteriorul casei sunt decorate bogat, unele ornamente încadrându-se în registrul neorenascentist. Casa își menține și astăzi ornamentația interioară originală la plafoane, la ancadramentele ușilor și la sobele albe. O parte dintre ușile casei sunt duble și pictate cu diverse ornamente asemănătoare cu arabescuri. În anii '40 casa a adăpostit Librăria Hasefer şi apoi un anticariat caritabil care ajuta persoanele într-o stare financiară precară după război să supravieţuiască vânzându-și cărţile. După naționalizare casa a avut diverse funcțiuni. În anii '90 aici a funcționat un club al copiilor, unde îmi amintesc cu drag că aveam cursuri de pictură, balet, franceză și chiar informatică (desenam omizi în QBasic și scriam linii de cod de bază în Pascal). Proprietarul inițial, Dimitrie Sturdza, iubea foarte mult cărţile, astfel încât după recuperarea casei de către arh. Șerban Sturdza (moștenitorul familiei) închirierea ei către librăria Cărturești s-a potrivit perfect. Este interesant că librariile Cărturești au intrat în posesia imobilului de lângă (unde a funcționat o vreme Teatrul Ion Creangă) și a extins spațiul librăriei. Și acolo găsim elemente originale extrem de bine păstrate, cuptorul pe lemne de la subsol este autentic, la fel câteva sobe. Continuitatea ansamblului este un proces continuu, viu, în asonanță cu spiritul celor două case.

  • Showroom-ul MURMUR în casa din 1916 a profesorului Ștefan Stoicescu, profesor de matematică la liceul Lazăr

    #Aiciastat Ștefan Stoicescu, profesor de matematică la liceul Lazăr, în această casă ridicată la marginea cartierului evreiesc în 1916. Casa a fost supraetajată în perioada interbelică, fiind plătită cu un credit de la “Creditul funciar urban” în anii 1920, fapt ce înscrie construcția în valul modernizator de urbanism din prima jumătate de secol XX. Stilul arhitectural este neoromânesc, cu structură de lemn. A rezistat la cutremurele din 1940 și 1977. A fost confiscată de autoritățile comuniste în anii ‘50, așa că în casă au trait de-a lungul anilor, pâna în 1995, aprox. 15-20 familii pe toate nivelele, incluzând subsolul. Recuperată în 1995 a fost renovată în 1996 si 2021. Proprietarii au copilărit aici, apoi ulterior au închiriat. Renovarea recentă a casei a fost realizată de arh. Bogdan Ciocodeică pentru a găzdui showroom-ul brandului Murmur fondat de Andreea Bădală, cea care a reinventat feminitatea într-o societate în care ea a fost adesea suprimată. Casa găzduiește astfel în mod delicat faldurile unor rochii cu transparențe arhitecturale ce clădesc naturalețe și eleganță atemporală. Aici găsiți piese vestimentare ce vor intra în patrimoniul personal al celor ce le poartă, aflate la confluența dintre modă, distincție și trend. Ba mai mult, hainele realizate de Andreea Bădală au diferite grade pe scala curajului: ea a creat atât haine cu transparențe pronunțate sau delicate, cu forme accentuate sau doar intuite, cu goliciuni sugerate sau doar ghicite, însă unul este punctul comun al acestora: feminitatea. Pentru cadouri cu o feminitate debordantă, vă recomand să treceți pragul acestui showroom desprins parcă dintr-o altă lume: aici atmosfera este relaxată, nu se pune presiunea cumpărării finale, puteți sta ore întregi pentru a proba sau pentru a vă bucura de atmosferă cu un pahar de prosecco.

  • Showroom-ul COS în casa unde a copilărit Martha Bibescu și unde a fost cândva vestitul restaurant Caraiman sau Salonul Spaniol

    #Aiciastat Martha Lahovary (viitoare prințesă Bibescu) în copilăria sa, desfășurată între casele din București, moșiile familiei și călătoriile în Franța. În ceea ce privește casa de pe Calea Victoriei (ce avea la data respectivă numărul 126-128), știm din cercetările Oanei Marinache prezentate în cartea "Familia Bibescu - Basarab Brâncoveanu între Paris și București" apărută la Editura Istoria Artei în 2016 următoarele: proiectul din 1908 fusese depus de firma de antreprenori Grant & Perlasca, în numele arhitectului Victor Ștefănescu (1877-1950). Fațadele prezentate în dosarul de arhivă 222/1908 A.N.D.M.B., fond P.M.B. Tehnic erau semnate de arhitectul Grigore Cerkez (1850-1927) și de E. Grant: o clădire cu etaj și parțial două etaje (ușor retrase), cu mai multe intrări laterale, cu o decorație în stil eclectic de factură academistă franceză, tipică perioadei. Planurile etajelor sunt semnate de Johann Seewaldt, care semnează de asemenea și un plan de situație cu o construcție nouă, pe limita de vecinătate, pe lot mai fiin prezente casa principală, aliniată la stradă, dar și o dependință aflată în curte. Cel mai probabil clădirea adăpostea numeroase odăi, având în vedere adâncimea parcelei. La stradă, vestita Cale a Victoriei, se afla un salon-prăvălie, probabil închiriat de familia Lahovary pentru a obține venituri suplimentare. Este remarcabil că și această fațadă s-a păstrat în proporție covârșitoare la reabilitarea realizată de biroul Popp&Asociații (deși fotografiile din perioada 2008-2009 ne indică pierderea ornamentelor de odinioară). Felicit astfel de proiecte excelente de reabilitare și de punere în valoare a patrimoniului construit. Merită menționate atracțiile bucureștene care și-au avut sălașul aici: vestitul Restaurant Caraiman (unde veneau personalități să mănânce: știm sigur din memoriile profesorului Petre Anghel chiar și Petre Țuțea a mâncat aici cel puțin o ciorbă!), și apoi Salonul Spaniol devenit "Viking", oază a muzicii rock de odinioară. Iar astăzi pătrundem în vechea prăvălie care adăpostește universul COS, un magazin cu produse statement care mie îmi plac extrem de mult, atât pentru mine cât și pentru cei dragi (în măsura în care stilul vestimentar li se potrivește, desigur).

Planurile clădirii copilăriei Marthei Bibescu - dosar de arhivă 222/1908 A.N.D.M.B., fond P.M.B. Tehnic apud Marinache Oana, "Familia Bibescu - Basarab Brâncoveanu între Paris și București", Editura Istoria Artei, 2016, București
Posted by Ana in București, Istorisiri, 0 comments

Cartea “Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic” revine cu volumul II

Cel de-al doilea volum Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic, în ediție bilingvă, română-engleză, completează colecția igloopatrimoniu cu o nouă carte-obiect, marcând totodată un eveniment editorial mult așteptat în redacția igloo: continuarea explorării unui fenomen arhitectural inedit din peisajul citadin bucureștean. Cartea documentează și prezintă valoarea arhitecturală a unei stilistici de inspirație maură, florentină, venețiană, balcanică, ca expresie a unor regionalisme autentice sau de import, grupate sub umbrela eclectismului pitoresc, cercetare care a fost începută anul trecut cu primul volum din Pitoresc mediteraneean

 

La sfârșitul anului trecut, în colecția igloopatrimoniu și cu finanțarea AFCN, apărea volumul Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic. Albumul, în formatul clasic al colecției, propunea o selecție de clădiri subscrise stilului cu influențe orientale, cunoscut și drept (neo)florentin sau (neo)maur și practicat de un număr important de arhitecți ai vremii. Succesul de public al cărții – al cărei prim tiraj s-a epuizat rapid – ne-a încurajat nu doar să tipărim o a doua ediție, ci și, mai ales, să ne continuăm cercetarea și căutarea micilor bijuterii arhitecturale presărate prin țesutul istoric al orașului. Interesul publicului contemporan pentru acest mod de a face arhitectură, ușor controversat atât în epoca de sorginte, cât și în istoriografia profesională, ne-a bucurat și convins de utilitatea continuării eforturilor. 

Pentru a evita orice confuzie, țin să lămuresc încă de la început că volumul de față reprezintă o selecție cu totul nouă de clădiri pitoresc mediteraneene față de cea din albumul precedent. Cifra 2 din titlu nu indică deci reeditarea și nici nu reflectă vreo lipsă de imaginație, ci sugerează continuitatea, etapă nouă, un alt capitol al demersului igloo de cercetare a arhitecturii interbelice.

Bruno Andreșoiu, în Prefață

 

Ieșind în întâmpinarea interesului crescând al bucureștenilor (și nu numai) pentru patrimoniul construit al zonei centrale, albumul al doilea din seria Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic continuă cartarea unora dintre imobilele mediteraneene cele mai reprezentative, păstrate până astăzi, ce au completat producția arhitecturală interbelică, o epocă foarte dinamică sub aspect stilistic și care conferă o bună parte din valoarea zonelor protejate.” […] „Deși critica de arhitectură a vremii a desconsiderat vehement această modă în arhitectură, prin vocile unui G. M. Cantacuzino sau Constantin Moșinschi, e de menționat că mai toți arhitecții români activi în interbelic, chiar și Horia Creangă, cel mai renumit modernist al nostru, au cel puțin o realizare „contaminată” de aceste elemente pitorești, cu „obârșii” mediteraneene. Succesul modei mediteraneene printre beneficiarii din România, în particular din București, se explică prin conectarea la trendul general european, ba chiar și cel de peste ocean.

Dragoș Popescu, în Introducere

Autori:

Coordonator proiect: Bruno Andreșoiu
Coordonator editorial: Anda Zota
Autor texte: Dragoș Popescu, Cristian Brăcăcescu
Prefață: Bruno Andreșoiu
Cercetare & arhive foto: Dragoș Popescu
Fotografii: Arthur Țințu, Sabin Prodan
Grafică & layout: Cătălin Artenie
Layout: Daniel & Andrew
Ilustrație: Doriana Mărășoiu
Traducere: Anca Rotar
Corectură: Andreea Amzoiu, Iuliana Dumitru
Procesare imagine, DTP: Cristian David

 

Cartea este publicată cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).

 

Mulțumiri speciale Casei Regale a României, Muzeului Z.H. Zambaccian, Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi. 

Puteți găsi IGLOO pe Facebook, Instagram și igloo.ro.

logo-igloo_2018_black
Posted by Ana in Contemporane, 0 comments