Castelul Ghica de la Dofteana, Valea Trotușului

Ghica Dofteana

#Aiciastat Nicolae Ghica-Comănești (1875-1921), explorator și om politic român, fiul lui Dimitrie Ghica-Comănești, magistrat și deputat, și al soției acestuia, Zoe Ghica, născută Lahovary. El a construit acest castel de vânătoare în arealul Văii Trotușului, în Dofteana, în stil romantic la sfârşitul secolului al XIX-lea. Domeniul era renumit în epocă pentru veritabilele partide de vânătoare şi recoltare de trofee, muntele Nemira şi apa Trotuşului din apropiere fiind extrem de ofertante. Se pare că un arhitect italian a realizat planurile, iar materiale de construcție și meșterii au fost aduși din străinătate pentru a construe castelul. Castelul a fost folosit ca reședință de vară pentru familia Ghika până în Al Doilea Război Mondial, când aici a fost stabilit Comandamentul Wehrmachtului. După întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste, castelul a fost devastat de armata sovietică (soarta sa fiind similară cu cea a palatelor de la Comănești și Dărmănești). Apoi încă o dramă a lovit castelul: naționalizarea. Prima etapă a naționalizării a avut loc în 1945, imediat după război, prin aplicarea Reformei Agrare, iar în a doua etapă castelul și restul domeniului au trecut complet în proprietatea statului. Astfel refuncționalizat, fostul castel de vânătoare al familiei Ghika a devenit pe rând spital TBC, casă de copii, sanatoriu de reumatologie infantilă. Astăzi este în proprietate privată, iar într-una dintre fostele dependințe funcționează o pensiune.

Nicolae Ghica-Comănești a studiat dreptul la Lausanne și Geneva, apoi a fost atașat diplomatic la Paris, guvernator al Bancii Naționale a României, președinte al Fondului forestier și ministru în Guvernul Marghiloman. Era pasionat de explorări și de vânătoare și a publicat două lucrări cu note memorialistice pe aceste teme: „Cinq mois au pays des Somalies” tipărită în 1897 la Paris, Basel și Geneva și „O călătorie în pădurile Americii de Nord”. Și-a însoțit tatăl într-o expediție faimoasă în „țara somalilor” în perioada 1895-1896, și a călătorit și singur. În 1899 a revăzut Africa, străbătând muntele Munții Atlas din Maroc, până la castelul Glahui, în marginea Deșertulului Sahara. În 1910 și 1911 a traversat de două ori Oceanul Atlantic, pentru a vizita și pentru a vâna în Statele Unite ale Americii și Canada. Din călătoriile sale a adus multe trofee de vânătoare care au ajuns cu bine în țară după ce au fost împăiate la Rowland Ward din Londra. Despre ele, pasionatul călător scria că se află în „stare bună și atârnă de ziduri la Comănești [alt palat al familiei despre care o să vă povestesc în curând, n.r.], aducându-mi mereu aminte de greutățile pe care le-am învins pentru a mi le procura”.

Dincolo de legende, acest castel a fost cadrul filmărilor pentru “Vânătorul de spirite” (The Wanderers, pe care îl puteți găsi pe Netflix), dar și pentru filmul românesc “Domnișoara Cristina” (o adaptare a nuvelei lui Eliade cu același nume). Castelul se poate vizita și în interior contra unei taxe de 7,5 lei, dar când am fost noi era închis. Abia aștept să ajung data viitoare să vă arăt și fotografii din interior și de pe domeniul castelului.

 
 Surse:

Leave a Reply