Castelul Vlad Țepeș din Parcul Carol sau Turnul de apă misterios

Castelul așa-numit al lui Vlad Țepeș din Parcul Carol este un monument misterios care a avut la bază o funcție pe care puțini o intuiesc. Castelul a fost proiectat cu ocazia Expoziției Generale a României din 1906 de arhitecții Ștefan Burcuș și Victor Ștephănescu, doi arhitecți tineri și în ascensiune la vremea aceea. Ei au fost responsabili de mai multe monumente ridicate în Parcul Carol, monumente din păcate dispărute astăzi.

Castelul a fost inaugurat chiar în cadrul Expoziţiei Generale a României, cu ocazia aniversării a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I. Surpriza vine din faptul că era de fapt un rezervor de apă destinat expoziţiei care a fost mascat ingenios printr-un monument arhitectural de excepție. în turnul fortăreţei, înalt de 23 de metri şi cu diametrul de 9 metri a fost montat un rezervor de apă din fontă. Acesta a fost turnat în atelierele lui Oscar Maller, dar a devenit nefuncţional la scurt timp după deschidere. Deoarece rezervorul de apă nu a funcţionat pe termen lung, familia regală a încercat să-i dea edificiului o utilitate culturală, găzduind aici expoziţii de tablouri cu teme religioase. În 1914, turnul mare a fost folosit pentru realizarea emisiunilor radiotelegrafice. În 1920, castelul a devenit cazarmă pentru corpul de gardă ce păzea Mormântul Ostaşului Necunoscut.

Castelul reproduce la scară mică Cetatea Poenari, ctitorită de Vlad Ţepeş în secolul al XV-lea, în Cheile Argeşului, și de aceea publicul l-a denumit de-a lungul timpului „Castelul lui Vlad Țepeș”, deși nu are legătură directă cu domnitorul Țării Românești. Printr-o scară de lemn, în spirală, se urcă pe o platformă de unde, din turn, se poate admira Parcul Carol şi panorama Bucureştilor. Un contrafort puternic, terminat cu un pridvor de lemn, susţine turnul ca să nu se prăbuşească, iar în dreapta se află un zid crenelat de piatră, terminat în colţ cu un alt turn de dimensiuni mai mici. Toată construcţia a fost îmbrăcată în piatră şi în cărămidă roşie.

În 1912, după inventarea becului cu filament de Wolfram, a avut loc o creștere a consumului de curent electric la nivelul întregii populații. În acest context de dezvoltare a industriei electrice, puterea Uzinei electrice Filaret a fost crescută, instalându-se două noi unități de câte 420 kW. În anii 1970 fabrica a fost abandonată şi a început să fie utilizată parțial drept garaj. Ulterior, directorul Muzeului Tehnic Prof. ing. Dimitrie Leonida a reușit să convingă autoritățile că hala Uzinei Filaret era potrivită pentru extinderea muzeului, urmând să fie amenajată aici secția Istoria Iluminatului, a Comunicațiilor și Industriei Electrotehnice. Uzina a fost astfel destinată extinderii Muzeului Tehnic, pentru ca ulterior să fie transformată în Centru de întreținere tehnică periodică a autovehiculelor. Astăzi uzina se află în patrimoniul S.C. ELECTRICA S.A. dar demersul de a fi amenajat ca muzeu a fost oprit.

Fotografii realizate cu Xiaomi 13T. Zoom-ul digital de până la 20x m-a ajutat să surprind Castelul Vlad Țepeș de la o distanță considerabilă, iar rapiditatea cu care lentila principală ajustează focusul a fost perfectă ca să pot fotografia rapid din niște unghiuri dificile.

Din 30 septembrie 2004, Castelul Ţepeş a devenit sediul „Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor”. Astăzi castelul este în proprietatea MApN, şi este deschis de câteva ori pentru public de Ziua Eroilor (Înălţare) şi de Ziua Armatei (25 octombrie).

Dincolo de istoria monumentului, este importantă și istoria și viața arhitecților care l-au proiectat. Arhitectul Ștefan Burcuș s-a născut în 1870 la Bacău și a început studiile la Școala nou înființată de arhitectură de la București, apoi a plecat la Paris, la Școala de Arte Frumoase, la secția de arhitectură. S-a înscris în atelierul profesorului Julien Guadet, preluat ulterior de Eduard Paulin, remarcându-se prin câștigarea a 7 medalii la concursurile școlare și prin diploma obținută în 1900. În 1904 a început să primească comenzi private sau câștigate prin concursuri publice în București. Printre lucrările sale se află coordonarea lucrărilor pentru expoziția jubiliară din Parcul Carol (alături de arh. Victor Ștephănescu), parcelări în zona Bonaparte, parcelarea Halfon din Kiseleff 55-57, Palatul Camerei de Comerț și al Bursei din București și câteva edificii semnificative prin țară.

Arhitectul Victor Stephănescu (scris adesea și Ștefănescu) a fost fiul compozitorului George Stephănescu, figură marcantă a muzicii românești și întemeietorul Operei Române. S-a născut în 1877, a urmat studiile de arhitectură la Paris, de unde s-a întors la București în 1901. A fost un adept al stilului neoromânesc în arhitectură. Printre contribuțiile sale notabile se enumeră amenajarea Parcului Carol I din București (în calitatea sa de arhitect șef al expoziției jubiliare din 1906), proiectul Muzeului Național de Geologie, al Moscheii din Constanța, fiind responsabil și de controlul tehnic și administrativ al lucrărilor la Arcul de Triumf din București (care au început în aprilie 1935 și au durat un an și jumătate). Datorăm multe clădiri remarcabile din București și din alte mari orașe din țară acestor doi arhitecți de excepție.

Adresa: General Candiano Popescu nr. 6, Sector 4

Materialul face parte dintr-o serie susținută de Xiaomi care documentează clădirile pe lângă care trecem zilnic pe străzile Bucureștiului și care ascund povești remarcabile, sub conceptul lansării celei mai noi serii Xiaomi 13T, „Masterpiece in Sight”.

Xiaomi 13T oferă o configurație de cameră triplă cu obiective Summicron proiectate împreună cu Leica, inclusiv o cameră cu unghi larg de 50 MP cu distanță focală echivalentă de 24 mm și o lentilă asferică 7P concepută pentru a capta mai multă lumina, ce suportă fotografierea cu gamă dinamică înaltă, și un teleobiectiv de 50 MP cu distanță focală echivalentă de 50 mm. O cameră cu unghi ultra-larg de 12 MP cu o distanță focală echivalentă de 15 mm este ideală pentru a realiza fotografii panoramice și a surprinde peisaje uimitoare.

Datorită camerei Leica am obținut imagini vii ce reproduc culorile naturale folosind modul fotografic original Leica: Leica Authentic Look. De asemenea, mi-am putut personaliza stilul fotografic în modul Pro ceea ce mi-a permis să ajustez tonul, tonalitatea și textura, păstrând mai multe detalii și culori pentru post-procesare.

4 comments

Sorin Sersea

Cand eram mic, ma plimbam adesea prin Parcul Carol (care pe vremea aceea se numea Parcul Libertatii) si priveam cu uimire si un fel de teama turnul din castelul lui Vlad Tepes, asa cum era cunoscut in mentalul epocii, Pe vremea aceea nu se vorbeadepre rege si de regalitate, cu atat mai putin de expozitia jubiliara din 1906.
La capatul dinspre parc al b-dului Marasesti se afla, cum bine ai mentionat, Uzina electrica Filaret. Ceea ce se stie mai putin este ca pana la inceputul anilor ’60, de la gara Filaret cobara pe strada Cutitul de argint (pe langa Parcul Carol) o linie de cale ferata pe care trenurile alimentau cu combustibil Uzina elecrica.
Felicitari Ana!

Povestea cu linia de tren este cu adevărat incredibilă, mulțumesc pentru precizare!

Da, se vede si acum de pe aleile parcului!

Și o să se vadă din ce în ce mai bine pe măsură ce frunzele de toamnă vor cădea!

Leave a Reply