O vilă monument istoric tip Art Deco tipică Jazz Age-ului bucureștean, cu etaj și mansardă, situată pe Bulevardul Regina Maria, în inima capitalei, se vinde cu peste jumătate de milion de euro pe Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață. Astfel, investitorii pasionați de arhitectură, istorie și care își doresc să facă o călătorie în timp au ocazia să achiziționeze o clădire cu un potențial fantastic pe un bulevard istoric.

Această vilă aflată pe unul dintre bulevardele istorice cu rezonanță monarhică ale capitalei a fost construită în 1929, în plin Jazz Age și “boom” imobiliar al capitalei din perioada interbelică. Construcția solidă cu structură în formă de „Y” a fost ridicată în baza autorizației eliberate de fosta Primărie a Sectorului III Albastru din București, așa cum erau împărțite sectoarele, pe culori, pe vremea aceea. Bulevardul pe care se află bijuteria Art Deco fusese trasat încă din 1893 sub numele „Maria”, în onoarea fiicei Regelui Carol și a Reginei Elisabeta. Terenul fusese achiziționat în același an al construcției, în 1929.

Pe locul ocupat azi de imobil, în 1911 erau trei parcele înguste, proprietari fiind Ioan Ionescu, Ioan Nedelcovici și un preot anonim. Spre bulevard erau dependințele din fundul curții, căci casele fuseseră construite cu intrarea din Str. Egalităței (azi Poiana Florilor), stradă tăiată oblic de bulevardul proaspăt trasat. Vila are dublă deschidere: 15 metri liniari la bulevard și 16 metri liniari la stradă secundară, mai precis Strada Gladiolelor. Actuala stradă Gladiolelor, care la 1911 se numea „Strada Libertăței”, a fost puțin lărgită după trasarea bulevardului. Legile din domeniul imobiliar din anii ’20 favorizau construcțiile pe verticală: necesitatea de locuire în capitală crescuse vertiginos după Primul Război Mondial, capitala devenise un magnet pentru populația din regatul proaspăt unit și construcțiile erau impulsionate prin facilități fiscale. Faptul că în anii ’20 capitala se afla în plină dezvoltare imobiliară este dovedit de faptul că în proximitatea imediată a vilei nu se mai păstrează nicio cădire de la 1911, noul bulevard accelerând înlocuirea fondului construit. Primii proprietari identificați ai clădirii sunt Pănescu Constantin și Aurica care îl deținuseră prin cumpărare din 1967, pe când bulevardul se chema  „George Coșbuc”.

Clădirea se află într-o zonă construită protejată, ea fiind însăși monument istoric de tip B, la rândul său înconjurată de monumente istorice și de clădiri elegante. Geometria clădirii conferă o extravaganță elegantă și reținută ce se încadrează stilistic în Art Deco-ul timpuriu. Friza decorativă cu elemente vegetale stilizate geometric, bovindoul dreptunghiular, ferestrele separate prin montanți, medalioanele pătrate cu reliefuri vegetale, marchizele dreptunghiulare cu feronerie geometrică ce străjuiesc ușile gemene, jocul de volume și registrul de colț al construcției îi conferă clădirii o valoare estetică aparte. Pe geamurile de la etaj sunt vizibile străduțele antebelice care duc direct la Parcul Carol. La interior se păstrează arcadele de trecere dintre camere, parchetul original și ușile originale cu cristal, iar accesul circular dintre camere conferă o spațialitate inedită.

Vila are demisol, parter, etaj și pod, iar suprafața construită la sol este de 135 mp. Structura de rezistență a construcției este din zidărie de cărămidă, planșeele fiind de beton. Demisolul deservea cândva personalul administrativ, cu acces separat și scară separată, iar astăzi spațiul a fost adaptat locuirii contemporane și poate acomoda funcțiuni diverse. Atât parterul, etajul, cât și podul oferă spații de locuire generoase. Parterul și etajul au fost gândite în oglindă ca apartamente individuale: conform modei vremii, comanditarii ridicau un astfel de imobil pentru a locui ei înșiși la un etaj și pentru a închiria restul proprietății. Parterul și etajul au vestibul, living, două dormitoare, bucătărie, baie, plus anexe. Astfel, vila poate funcționa ca o singură unitate locativă sau condominium cu două unități locative.

Proprietatea are o curte de aproximativ 100 mp ce include și spațiu verde, loc de parcare, dar și un garaj interesant din punct de vedere arhitectural. Garajul din cărămidă ne demonstrează faptul că la origine comanditarul este înstărit: își ridicase casa cu garaj pentru automobilul personal, ceea ce era un lux în anii ’20.

Imobilul Art Deco are linii geometrice simple și clare. Art Deco este stilul arhitectural cel mai în vogă începând cu anii 1920, stilul care a contopit tendințele momentului, inovațiile tehnice și practicile societății în plină evoluție, ecouri ale evenimentelor culturale sau mondene. Noua estetică decorativistă a asimilat influențele și referințele la moda vremii, precum cubismul, jazz-ul, cinematograful, expresionismul, constructivismul și Școala Bauhaus. Treptat, apetența pentru Art Deco a cucerit capitala (și chiar lumea întreagă) în construcții, artele spectacolului, în publicitate, la nivelul tiparului și designului industrial, devenind imaginea unui stil de viață modern, pentru care automobilul, music-hallul și moda pret-a-porter au devenit repere curente. Mai mult, modernismul deco a transferat standardele de calitate ale tehnicii moderne în luxul domestic la toate nivelurile.

Un “hotel particulier” splendid de 1.000 mp situat în inima capitalei se vinde cu patru milioane de euro pe Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață. Astfel, investitorii pasionați de arhitectură, istorie, artă și frumos au ocazia de a păși în timp și de a reda viața unei bijuterii arhitecturale cu accente franțuzești și cu elemente decorative păstrate peste mai bine de 100 de ani. 

Această vilă aflată pe unul dintre cele mai elegante bulevarde ale capitalei a fost construită între 1911și-1912 după planurile vestitului arhitect Paul Smărăndescu pentru comanditarul Dimitrie Bălescu. Cu trăsături de „“hotel particulier”, vila îmbină armonios elemente arhitecturale ce aparțin stilului Beaux-Arts academist francez: marchiza din fier forjat cu felinare de la intrarea principală, balcoanele franțuzești cu ancadramente bogate ce duc cu gândul la cornul abundenței, ghirlandele vegetale cu frunză de acant, figurile leilor de la cornișă ce simbolizează putere. Motivul frunzei de acant reliefată în fier forjat se regăsește atât în feroneria ușii principale, cât și la balustrada scărilor ce fac legătura între antreu și salonul principal. Clădirea se află într-o zonă construită protejată și este înconjurată la rândul ei de clădiri elegante și monumente istorice.

Istoria cunoscută a parcelei de teren pornește de la 1854: arhivele atestă că succesorii unui anume Pandele Bilcescu au vândut parcela de teren lui Mihalache Durma. În 1897, la moartea proprietarului Durma, proprietatea a fost vândută către avocatul Scarlat I. Ghica, fiul omului politic Ion Ghica. Acesta a luat în 1897 un credit de la Creditul Funciar Urban, instituția de credit cea mai importantă a vremii, dar nu a construit nicio proprietate pe parcela de teren, vânzând terenul în 1905 unui anume D. D. Maican. Terenul de 686,65 m.p. a fost cumpărat în 1909 de Dimitrie Bălescu, care l-a comisionat pe arh. Paul Smărăndescu să construiască această casă în stilul eclectic academist în 1912. Soția lui Dimitrie Bălescu era Elena și împreună au avut 6 copii: Nicolae, Ion, Constantin, Gheorghe, Lelia și Virginia. După ce Dimitrie Bălescu a încetat din viață, proprietatea i-a revenit fiicei sale, Lelia.

Arhitectul Paul Smărăndescu, cel căruia îi datorăm această bijuterie arhitecturală, a fost o personalitate în lumea arhitecturală a începutului secolului XX. Reprezentant al burgheziei în ascensiune, decan și profesor la Școala de Arhitectură din București, membru al Comisiei Monumentelor Istorice, al Comisiei de Sistematizare a Primăriei Bucureștiului, a fost angajat ca architect-șef al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice și al Ministerului de Interne. S-a remarcat atât prin construcțiile sale în stil eclectic Beaux-Arts, cât și prin construcțiile în stil neoromânesc. A fost extrem de prolific, realizând peste 100 de proiecte arhitecturale: atât lucrări monumentale, cât și vile rezidențiale particulare ca aceasta.

Interiorul cu 16 camere are un farmec atemporal aparte. S-au păstrat plafoanele, câteva lambriuri, vitraliile ce străjuiesc scara monumentală de lemn, ușile cu cristal, feroneria de la scara antreului și de la intrare. În salonul principal a rămas pe perete o urmă de la o veche oglindă venețiană care înfrumuseța seratele dansante. Saloanele sunt vaste și luminoase, tavanele înalte și bogat decorate cu stucaturi. Atât demisolul, cât și mansarda oferă spații alternative generoase.

Proprietatea are o curte geometrică ce include și spațiu verde și poate servi unor scopuri variate. Chiar și dependința casei este interesantă din punct de vedere arhitectural: ea a fost pe rând grajd, apoi garaj. Pe vremuri la primul nivel se aflau caii și trăsura, iar la nivelul secundar se ținea fânul. Pe ușa de la acest nivelul doi ieșea vizitiul și arunca fân direct cailor.

În clădirea principală au funcționat în trecut diverse sedii de ambasade (spre exemplu, ambasada Japoniei), iar acum a fost retrocedată și este de vânzare prin platfoma Storia.ro. Atât clădirea principală, cât și dependința (fostul garaj) ar putea fi refuncționalizate pentru a deserve scopuri moderne. Clădirea principală ar putea adăposti în prezent evenimente culturale, seri tematice, birouri de avocatură prestigioase, studiouri de arhitectură, clinici medicale sau ambasade.