Romanian Jewelry Week – Ediție specială Timișoara 2023

Romanian Jewelry Week prezintă o ediția specială în perioada 30 iunie – 2 iulie 2023 în cadrul complexului ISHO din Timișoara, printr-o expoziție internațională cu aproximativ 40 designeri și colective invitate din România și din întreaga lume.

Publicul din Timișoara va avea ocazia să participe la un program extins de expoziții, tururi ghidate, conferințe, masterclass-uri și workshop-uri dedicate domeniului bijuteriei ca formă de artă distinctă. Un proiect de amploare destinat programului Timișoara – Capitală Culturală Europeană a Culturii 2023, cu potențial de eveniment recurent în viitor.

Program eveniment – Vineri, 30 iunie 2023 – 16.00 – 20.00

1-2 iulie 2023 – 11.00 – 20.00

Locație – ISHO Timișoara – Bulevardul Take Ionescu nr. 46C

Latura artistică a bijuteriei se manifestă atât la designerii independenţi, cât şi la creativii care devin antreprenori. Bijuteria şi actul creativ sunt, mai mult ca oricând, un vehicul de comunicare pentru ideile în schimbare, pentru mesajele adresate unei lumi aflate în intercomunicare şi conexiune. Industria creativă, această invenţie extraordinară, este de fapt decizia celor instruiţi de a se exprima creativ şi de a nu se opri cu mesajul lor la graniţa dintre lume şi propriul atelier. Ideea lui Leonardo da Vinci despre lumea văzută ca prelungire a atelierului artistului devine mai prezentă ca oricând.

– David Sandu, Curator Romanian Jewelry Week

Romanian Jewelry Week este un proiect anual Internațional organizat de Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană, care reunește în fiecare ediție peste 190 designeri și colective din întreaga lume. Este în prezent cel mai amplu și important eveniment dedicat bijuteriei contemporane din România. După 3 ediții de succes desfășurate în București, în spații culturale precum Biblioteca Națională a României, Arcub, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național Cotroceni, și multe altele, Romanian Jewelry Week va organiza o primă ediție specială în Timișoara în 2023.

Eveniment organizat de Assamblage în parteneriat cu ISHO Timișoara.

Partener oficial: Banca Transilvania

Design expoziție semnat de Kaustik

 

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco si Diverta.

ROJW Logo
Posted by Ana in Contemporane, 0 comments
Serată culturală #Aiciastat Bazar muzical @ Bazar de Cotroceni – 27 mai 2023

Serată culturală #Aiciastat Bazar muzical @ Bazar de Cotroceni – 27 mai 2023

Asociația culturală “Aici a stat” vă invită la o nouă serată culturală: un “Bazar muzical” la Bazar de Cotroceni, sâmbătă, 27 mai, pe Staicovici nr. 5, într-o casă care nu a fost deschisă niciodată publicului și una dintre casele cele mai fotografiate din cartier. Casa eclectică cu bovindou și iederă va găzdui un recital de muzică clasică cu operă și saxofon.

Aducem opera la Bazar și vom petrece o seară de neuitat pe Strada Staicovici, în Cotroceni. Chiar dacă mobilierul și decorațiile interioare s-au pierdut, au rămas poveștile, florile, farmecul și muzica ce va umple interiorul casei, în ton cu istoria cartierului. Vă veți delecta cu o instalație florală realizată de primul atelier floral sustenabil din România, Flori Sauvage, lumânări KAIA Candles și obiecte vintage de la Circa 1703-3071 curatoriate special pentru casa cu bovindou și pentru recitalul #Aiciastat.

Începând cu ora 16:45 vă invităm în interiorul casei, urmând ca la 17:00 să înceapă povestea casei și recitalul cu lucrări de Bach, Mozart, Gounod și alții, toate interpretate de Ansamblul cameral #Aiciastat. Vom avea trei prezențe inedite: alături de noi se vor afla și soprana Milica Pantin, mezzo-soprana Hortenzia R. Forray și saxofonistul Robert Stevens ce vor întregi bazarul muzical. După recital vom continua poveștile la un pahar de vin oferit de partenerii noștri, Sâmburești.

Participarea la eveniment se face în baza achitării prețului biletului de 150 lei.

Vă așteptăm cu drag!

La eveniment se vor face fotografii și înregistrări video. Prin înscrierea și participarea la eveniment sunteți de acord cu înregistrarea materialului foto-video și cu prelucrarea datelor cu caracter personal, conform legii. Fragmente din recital vor fi înregistrate și transmise și pe paginile de social media ale Asociației culturale “Aici a stat”.

Parteneri: Flori Sauvage, Circa 1703-3071, Sâmburești, Aqua Carpatica, Editura Vremea, Laura and Wine, Atelier Isabelle Vijiac, DeCorina Hats and Millinery, Kaia Candles

Parteneri media: Cronicari Digitali, Radio România, Igloo, Zeppelin, Munteanu, Interesting Times Bureau, Asociația Opus, Promenada culturală

Posted by Ana in Evenimente
Serata culturală #Aiciastat: Valsul florilor și al bujorilor de Ziua Dorului – 13 mai 2023

Serata culturală #Aiciastat: Valsul florilor și al bujorilor de Ziua Dorului – 13 mai 2023

Asociația culturală Aici A Stat vă invită la o nouă serată culturală: Valsul florilor și al bujorilor de Ziua Dorului, sâmbătă, 13 mai, în Galeria EnRose, un templu al florilor și al frumosului. Acest spațiu cald și primitor într-o casă ridicată în perioada interbelică în stil neoromânesc va găzdui un recital de muzică clasică cu valsuri, duete și arii din opere faimoase. 

Vom petrece o seară minunată pe Strada Icoanei, în vechea mahala a Icoanei, un areal încărcat de istorie şi cultură. Aici au trăit personalităţi ale culturii româneşti și au păşit capete încoronate şi oameni importanţi, figuri celebre pe care le vom evoca. Vom afla undei a locuit prof. Filip, fost elev al lui George Enescu, la soţia căruia, franţuzoaică, venea în vizită Maruca, soţia lui G. Enescu. Sau unde a locuit prof. Dan Simionescu, numismat, unde era fosta cârciumioară a lui Mohor, o casă scundă, unde vara Mohor aşeza în curte câteva mese şi sub umbra teiului cu coroană bogată, în zilele fierbinţi, clienţii se puteau răcori cu un şpriţ la gheaţă. Vom afla povestea Bisericii Icoanei și unde a locuit actriţa Mimi Enăceanu, soţia lui Emanuel Filitti, rudă cu istoricul Ion C. Filitti. Și câte și mai câte alte povești din mahalaua istorică.

Interiorul casei interbelice unde ne vom întâlni este spectaculos: vom pătrunde printr-un vestibul boltit în galeria cu arcade, și vom fi învăluiți de miros de bujori, lumină și note muzicale. Arcadele și boltele pe care le vom admira sunt de inspiraţie brâncovenească. Atmosfera pe care o vom crea împreună va fi în ton cu Ziua Dorului și vom simți încă o dată legătura dintre muzică, artă și frumos.

Începând cu ora 18:00 vă invităm în spațiul galeriei EnRose, urmând ca la 18:15 să vă plimbăm pe firul istoric al arealului delimitat de vechiul pârâu dispărut, Bucureștioara, biserica Icoanei și vechile ulițe de mahala. La ora 18:30 va începe recitalul cameral cu lucrări de Ceaikovski, Bizet, Liszt și alții, toate interpretate de Ansamblul cameral #Aiciastat cu muzicienii Ileana Ionești la vioară, Andrei Rubeli la vioară, Ștefan Tajti la violă și Teodor Chircu la violoncel și mezzo-soprana Hortenzia R. Forray. Vom avea două prezențe inedite: alături de noi se vor afla și soprana Milica Pantin și baritonul Andrei Marinache ce vor interpreta arii și duete din opere consacrate. După recital vom continua poveștile la un pahar de vin oferit de partenerii noștri, Sâmburești. Veți putea de asemenea răsfoi și cumpăra cărți de colecție despre vechi familii din București, despre istorie și patrimoniu de la partenerii noștri, Editura Vremea.

Participarea la eveniment se face în baza achitării prețului biletului de 150 lei.

Vă așteptăm cu drag!

La eveniment se vor face fotografii și înregistrări video. Prin înscrierea și participarea la eveniment sunteți de acord cu înregistrarea materialului foto-video și cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Fragmente din concert vor fi transmise și live pe paginile de social media ale Asociației culturale “Aici a stat”: https://www.instagram.com/aiciastat/.

Parteneri: EnRose, Sâmburești, Aqua Carpatica, Editura Vremea, Laura and Wine, Atelier Isabelle Vijiac, DeCorina Hats and Millinery

Parteneri media: Cronicari Digitali, Radio România, Igloo, Zeppelin, Munteanu, Interesting Times Bureau, Asociația Opus, Promenada culturală

Posted by Ana in Evenimente

O vilă monument istoric Art Deco din proximitatea Dealului Mitropoliei

image00005

O vilă monument istoric tip Art Deco tipică Jazz Age-ului bucureștean, cu etaj și mansardă, situată pe Bulevardul Regina Maria, în inima capitalei, se vinde cu peste jumătate de milion de euro pe Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață. Astfel, investitorii pasionați de arhitectură, istorie și care își doresc să facă o călătorie în timp au ocazia să achiziționeze o clădire cu un potențial fantastic pe un bulevard istoric.

 

Această vilă aflată pe unul dintre bulevardele istorice cu rezonanță monarhică ale capitalei a fost construită în 1929, în plin Jazz Age și “boom” imobiliar al capitalei din perioada interbelică. Construcția solidă cu structură în formă de „Y” a fost ridicată în baza autorizației eliberate de fosta Primărie a Sectorului III Albastru din București, așa cum erau împărțite sectoarele, pe culori, pe vremea aceea. Bulevardul pe care se află bijuteria Art Deco fusese trasat încă din 1893 sub numele „Maria”, în onoarea fiicei Regelui Carol și a Reginei Elisabeta. Terenul fusese achiziționat în același an al construcției, în 1929.

 

Pe locul ocupat azi de imobil, în 1911 erau trei parcele înguste, proprietari fiind Ioan Ionescu, Ioan Nedelcovici și un preot anonim. Spre bulevard erau dependințele din fundul curții, căci casele fuseseră construite cu intrarea din Str. Egalităței (azi Poiana Florilor), stradă tăiată oblic de bulevardul proaspăt trasat. Vila are dublă deschidere: 15 metri liniari la bulevard și 16 metri liniari la stradă secundară, mai precis Strada Gladiolelor. Actuala stradă Gladiolelor, care la 1911 se numea „Strada Libertăței”, a fost puțin lărgită după trasarea bulevardului. Legile din domeniul imobiliar din anii ’20 favorizau construcțiile pe verticală: necesitatea de locuire în capitală crescuse vertiginos după Primul Război Mondial, capitala devenise un magnet pentru populația din regatul proaspăt unit și construcțiile erau impulsionate prin facilități fiscale. Faptul că în anii ’20 capitala se afla în plină dezvoltare imobiliară este dovedit de faptul că în proximitatea imediată a vilei nu se mai păstrează nicio cădire de la 1911, noul bulevard accelerând înlocuirea fondului construit. Primii proprietari identificați ai clădirii sunt Pănescu Constantin și Aurica care îl deținuseră prin cumpărare din 1967, pe când bulevardul se chema  „George Coșbuc”.

 

Clădirea se află într-o zonă construită protejată, ea fiind însăși monument istoric de tip B, la rândul său înconjurată de monumente istorice și de clădiri elegante. Geometria clădirii conferă o extravaganță elegantă și reținută ce se încadrează stilistic în Art Deco-ul timpuriu. Friza decorativă cu elemente vegetale stilizate geometric, bovindoul dreptunghiular, ferestrele separate prin montanți, medalioanele pătrate cu reliefuri vegetale, marchizele dreptunghiulare cu feronerie geometrică ce străjuiesc ușile gemene, jocul de volume și registrul de colț al construcției îi conferă clădirii o valoare estetică aparte. Pe geamurile de la etaj sunt vizibile străduțele antebelice care duc direct la Parcul Carol. La interior se păstrează arcadele de trecere dintre camere, parchetul original și ușile originale cu cristal, iar accesul circular dintre camere conferă o spațialitate inedită.

 

Vila are demisol, parter, etaj și pod, iar suprafața construită la sol este de 135 mp. Structura de rezistență a construcției este din zidărie de cărămidă, planșeele fiind de beton. Demisolul deservea cândva personalul administrativ, cu acces separat și scară separată, iar astăzi spațiul a fost adaptat locuirii contemporane și poate acomoda funcțiuni diverse. Atât parterul, etajul, cât și podul oferă spații de locuire generoase. Parterul și etajul au fost gândite în oglindă ca apartamente individuale: conform modei vremii, comanditarii ridicau un astfel de imobil pentru a locui ei înșiși la un etaj și pentru a închiria restul proprietății. Parterul și etajul au vestibul, living, două dormitoare, bucătărie, baie, plus anexe. Astfel, vila poate funcționa ca o singură unitate locativă sau condominium cu două unități locative.

 

Proprietatea are o curte de aproximativ 100 mp ce include și spațiu verde, loc de parcare, dar și un garaj interesant din punct de vedere arhitectural. Garajul din cărămidă ne demonstrează faptul că la origine comanditarul este înstărit: își ridicase casa cu garaj pentru automobilul personal, ceea ce era un lux în anii ’20.

 

Imobilul Art Deco are linii geometrice simple și clare. Art Deco este stilul arhitectural cel mai în vogă începând cu anii 1920, stilul care a contopit tendințele momentului, inovațiile tehnice și practicile societății în plină evoluție, ecouri ale evenimentelor culturale sau mondene. Noua estetică decorativistă a asimilat influențele și referințele la moda vremii, precum cubismul, jazz-ul, cinematograful, expresionismul, constructivismul și Școala Bauhaus. Treptat, apetența pentru Art Deco a cucerit capitala (și chiar lumea întreagă) în construcții, artele spectacolului, în publicitate, la nivelul tiparului și designului industrial, devenind imaginea unui stil de viață modern, pentru care automobilul, music-hallul și moda pret-a-porter au devenit repere curente. Mai mult, modernismul deco a transferat standardele de calitate ale tehnicii moderne în luxul domestic la toate nivelurile.

Despre Storia.ro

Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. Storia.ro își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. Repede, ușor, informat, prin intermediul unei platforme complexe, ce răspunde tuturor cerințelor din piață și simplifică, totodată, procesul de căutare. În 2022, Storia.ro a lansat T.R.A.I. Index, o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, varietatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.

Posted by Ana in Istorisiri, 0 comments

#Aiciastat vânătoare de comori arhitecturale la SăFițiCuminți Festival aprilie 2023, parte din RDW Design Go!

Aiciastat sa fiti cuminti

Asociația culturală “Aici a stat” vă invită la o vânătoare de comori arhitecturale prin Cartierul Creativ, cartierul istoric cu arhitectură și povești extrem de interesante, parte din Să Fiți Cuminți Festival și Romanian Design Week!

Vânătoarea de comori se poate desfășura individual sau pe echipe de până la 5 persoane joi, 18 mai între 18:00-19:30.

Prin participarea la vânătoarea de comori veți descoperi câte ceva din istoria cartierului Creativ, cine a locuit acolo, căror stiluri arhitecturale aparțin clădirile pe care le vedeți și mici secrete ale clădirilor istorice. Cu această ocazie veți reuși să priviți cu alți ochi detaliile arhitecturale și clădirile pe lângă care treceți.

Pentru fiecare vânătoare de comori permitem accesul a 35 de persoane care se pot înscrie atât individual cât și pe echipe. Pentru a participa la oricare dintre evenimente vă puteți înscrie prin formularul de înscriere de mai jos, iar participarea vă va fi validată prin email. Echipele vor fi formate la fața locului în funcție de numărul de participanți și în funcție de preferințele dvs.

Fiecare vânătoare de comori va avea și premii oferite de partenerii noștri: primele echipe care ajung înapoi la punctul de întâlnire cu toate indiciile descoperite vor primi premii constând în publicații Igloo, cărți despre patrimoniu oferite de Editura Vremea, stickere și ilustrații Să Fiți Cuminți.

Tariful vânătorii de comori este de 70 lei/ persoană, iar copiii până în 12 ani au gratuitate.

La eveniment se vor face fotografii. Prin înscrierea și participarea la eveniment sunteți de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal, conform legii. 

După completarea formularului de înscriere, prin email vi se va transmite confirmarea la participare. Veți primi prin email de asemenea și punctul de întâlnire la care ne vom întâlni unde veți primi informațiile cu indiciile și harta pentru explorarea urbană.

Partenerii noștri în proiect sunt ALTRNTV, SăFițiCuminți, Cronicari digitaliIgloo, Editura Vremea, și Romanian Design Week Design Go!

Evenimentul poate suferi modificări în funcție de progniza meteo. Vom publica orice modificări intervenite pe parcurs. Vă rugăm să ne urmăriți pentru orice informații suplimentare. Vă mulțumim!

Posted by Ana in Evenimente

Serata culturală #Aiciastat: Arii, muzică și fractali de Florii – 8 aprilie 2023

Asociația culturală Aici A Stat vă invită la o nouă serată culturală: Arii, muzică și fractali de Florii, sâmbătă, 8 aprilie, într-un spațiu al efervescenței artei și culturii: Galeria Galateca. Actul artistic, indiferent de perioada în care ajunge la noi, reflectă și se reflectă în lumea artistului și a celui care recepționează arta în sine. Alături de expoziția cu fractali a lui Liviu Stoicoviciu pe care o vom admira în galerie, vă invităm să duceți mai departe credința în frumusețea actului artistic în cadrul unei noi serate culturale. Ne vom bucura de un recital de muzică clasică cu arii din opere faimoase care ne vor introduce în sărbătoarea Paștelui și ne vor aminti încă o dată cât de importantă este legătura dintre muzică, artă și frumos.
 
Vom fi boemi la Galerie, așa cum cândva aici ființa un teatru în aer liber, sub numele de Grădina Boema. Mai exact, Fundația Universitară Regele Carol închiriase Teatrului Cărăbuș (ulterior numit și Teatrul de Stat de Estradă și, din 1962, Teatrul satiric-muzical „C.Tănase”) acest areal cultural, care astăzi găzduiește noul corp al Bibliotecii Central Universitare: corpul Boema.
 
Începând cu ora 18:00 vă invităm în spațiul galeriei, urmând ca la 18:15 să vă plimbăm pe firul istoric al arealului delimitat de Galeria Galateca și Biblioteca Central Universitară și să vă prezentăm lucrările expuse: fractali, geometrie, culori și linii clare. La ora 18:30 va începe recitalul cameral cu lucrări de Antonio Vivaldi, Bach, Ceaikovski, Franz Lehar și alții, toate interpretate de Ansamblul cameral #Aiciastat. Vom avea două prezențe inedite: alături de noi se vor afla și mezzo-soprana Hortenzia Forray-Romanitan și tenorul Șerban Cristache ce vor interpreta arii din opere reprezentative. După recital vom continua poveștile la un pahar de vin și vom explora spațiile ascunse ale galeriei. Veți putea de asemenea răsfoi și cumpăra cărți de colecție despre vechi familii din București, despre istorie și patrimoniu de la partenerii noștri, Editura Vremea.
 
 
Parteneri: Galeria Galateca, EnRose, Sâmburești, Aqua Carpatica, Editura Vremea
Parteneri media: Cronicari Digitali, Radio România, Igloo, Zeppelin, Munteanu, Interesting Times Bureau, Asociația Opus, Promenada culturală

La eveniment se vor face fotografii și înregistrări video. Prin înscrierea și participarea la eveniment sunteți de acord cu înregistrarea materialului foto-video și cu prelucrarea datelor cu caracter personal, conform legii.

Biletul este de 150 lei/ persoană, iar copiii până în 12 ani au gratuitate.

Parteneri: Hanu’ lui Manuc, Privileg Catering, ALCHEMICO Drinks, Sâmburești, Aqua Carpatica, Editura Vremea, EnRose, DeCorina Hats and Millinery
Parteneri media: Cronicari Digitali, Radio România, Igloo, Zeppelin, Munteanu, Interesting Times Bureau, Asociația Opus, Promenada culturală

Despre Asociația Culturală “Aici a stat”

Inițiat în 2018, proiectul #Aiciastat de storytelling cultural ce promovează patrimoniul în toate formele sale s-a coagulat prin Asociația culturală “Aici a stat” la începutul anului 2020. Misiunea Asociației este de a crește conștiința colectivă asupra valorii patrimoniului, prin dialog cultural, prin documentarea și cercetarea istoriei clădirilor de patrimoniu și a personalităților care le-au locuit, iubit sau părăsit. Reînnodarea relației afective cu trecutul se realizează prin promovarea clădirilor istorice și a personalităților legate de acestea, prin promovarea proiectelor culturale, a festivalurilor, a brandurilor sustenabile și a organizațiilor care protejează la rândul lor patrimoniul. Asociația organizează evenimente culturale, tururi ghidate, vânători de comori și recitaluri de muzică clasică în zone istorice cu poveste și înglobează astăzi peste 45.000 de iubitori de patrimoniu.

Posted by Ana in Evenimente

Electric Castle 2023 între 19-23 iulie pe domeniul Banffy din Bonțida

EC9 full line-up

Line-up complet pentru Electric Castle 2023: Macklemore și Jamie xx se alătură lui Iggy Pop, The Chemical Brothers și George Ezra ca headliners ai ediției

 

Doar patru luni până la debutul celei de-a 9-a ediții, iar organizatorii Electric Castle confirmă un eveniment spectaculos. Cu Macklemore, The Chemical Brothers, Iggy Pop, George Ezra, Pendulum, Jamie xx și Peggy Gou în cap de afiș, plus alți peste 300 de artiști în program, EC rămâne cea mai bună alegere pentru cei care caută muzică live din genuri diverse, și experiența autentică de festival.

Un rapper underground în spirit, dar superstar internațional conform palmaresului de vânzări  și premii (nu mai puțin de 4 premii Grammy pentru albumul de debut), Macklemore este primul artist rap care ajunge headliner la o ediție Electric Castle. Macklemore a reușit să rămână memorabil de la „Thrift Shop”, single de debut și primul No. 1 în US, și să revină mereu în clasamente cu noi hit-uri ca „Heroes” sau „Same Love”. La primul său concert în România, rapperul vine cu un album proaspăt lansat și cu un show care să compenseze absența de pe scene din ultimii ani.

Jamie xx se alătură The Chemical Brothers și Peggy Gou în categoria headliners EC din muzica electronică. Artistul din spatele fenomenului The xx s-a concentrat în ultimii ani pe cariera solo și este recunoscut ca un expert în improvizații live savurate în cele mai mari festivaluri din lume.

Punk cu Iggy Pop, post-rock cu Sigur Ros, folk pop cu George Ezra și trip-hop cu Morcheeba. Muzica live sună perfect pe Main Stage la Electric Castle odată cu confirmarea uneia dintre cele mai bune trupe trip-hop din toate timpurile. După 10 ani, Morcheeba revine la castel, la fel de relevantă și de carismatică, cu un setlist ce include hit-uri precum „The Sea” sau „Part of the process” dar și materiale de pe Blackest Blue, albumul lansat anul trecut.

E greu de crezut că au trecut 30 de ani de la lansarea „Chime”, cel mai mare hit Orbital, dar artiștii britanici  par la fel de în formă ca la începutul carierei. După zeci de piese înregistrate, 4 filme pentru care semnează coloana sonoră, mai multe separări și împăcări, Orbital revin în turneu, spre entuziasmul fanilor stilului electro.

În lista momentelor de neratat, deschisă de Rezz, Romy și Noga Erez, se adaugă și James Lavelle, fondatorul trupei UNKLE cu care a fost deja prezent în festival, Huey Morgan, fostul membru al trupei Fun Loving Criminals, care în ultimii ani s-a remarcat ca un DJ important la BBC Radio, duo-ul berlinez Booka Shade și canadianul Tiga. Pentru cei care vor să exploreze o zonă muzicală specială, Boy Harsher, trupa americană de darkwave, inspirată din filmele lui David Lynch, împreună cu Emma Ruth Rundle, una dintre cele mai talentate cantautoare din underground-ul american, pot fi revelațiile EC9.

Se anunță o ediție foarte interesantă și pentru fanii rap și trap. Confirmarea lui Yung Lean  în line-up este completată de cei mai buni artiști români din aceste zone muzicale, Ian,  Oscar, Șatra BENZ, Specii și Bitză, Nane, Rava, MARKO GLASS X BVCOVIA, Lil Cagula și Macanache.

Până în 12 aprilie, abonamentele Electric Castle rămân la prețul special de 139 de Euro + taxe, cu opțiune de achiziție în rate. Tot la preț special sunt disponibile, de astăzi, și bilete pentru o zi, la 55 de Euro + taxe. De la cortul clasic la car camping, hygge sau pre-pitched tents, locurile de cazare în EC Village sunt în curs de epuizare, aviz celor ce-și doresc să rămână în aria festivalului pentru toată perioada acestuia.

 

Toate detaliile despre cei peste 300 de artiști ce vor fi prezenți, între 19 și 23 iulie, pe domeniul Banffy, pot fi găsite pe electriccastle.ro.

Electric Castle
Posted by Ana in Contemporane, 0 comments

O vilă istorică Beaux-Arts din centrul capitalei

Foto 6 - Vila Balescu - Aiciastat

Un “hotel particulier” splendid de 1.000 mp situat în inima capitalei se vinde cu patru milioane de euro pe Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață. Astfel, investitorii pasionați de arhitectură, istorie, artă și frumos au ocazia de a păși în timp și de a reda viața unei bijuterii arhitecturale cu accente franțuzești și cu elemente decorative păstrate peste mai bine de 100 de ani. 

Această vilă aflată pe unul dintre cele mai elegante bulevarde ale capitalei a fost construită între 1911și-1912 după planurile vestitului arhitect Paul Smărăndescu pentru comanditarul Dimitrie Bălescu. Cu trăsături de „“hotel particulier”, vila îmbină armonios elemente arhitecturale ce aparțin stilului Beaux-Arts academist francez: marchiza din fier forjat cu felinare de la intrarea principală, balcoanele franțuzești cu ancadramente bogate ce duc cu gândul la cornul abundenței, ghirlandele vegetale cu frunză de acant, figurile leilor de la cornișă ce simbolizează putere. Motivul frunzei de acant reliefată în fier forjat se regăsește atât în feroneria ușii principale, cât și la balustrada scărilor ce fac legătura între antreu și salonul principal. Clădirea se află într-o zonă construită protejată și este înconjurată la rândul ei de clădiri elegante și monumente istorice.

Istoria cunoscută a parcelei de teren pornește de la 1854: arhivele atestă că succesorii unui anume Pandele Bilcescu au vândut parcela de teren lui Mihalache Durma. În 1897, la moartea proprietarului Durma, proprietatea a fost vândută către avocatul Scarlat I. Ghica, fiul omului politic Ion Ghica. Acesta a luat în 1897 un credit de la Creditul Funciar Urban, instituția de credit cea mai importantă a vremii, dar nu a construit nicio proprietate pe parcela de teren, vânzând terenul în 1905 unui anume D. D. Maican. Terenul de 686,65 m.p. a fost cumpărat în 1909 de Dimitrie Bălescu, care l-a comisionat pe arh. Paul Smărăndescu să construiască această casă în stilul eclectic academist în 1912. Soția lui Dimitrie Bălescu era Elena și împreună au avut 6 copii: Nicolae, Ion, Constantin, Gheorghe, Lelia și Virginia. După ce Dimitrie Bălescu a încetat din viață, proprietatea i-a revenit fiicei sale, Lelia.

Arhitectul Paul Smărăndescu, cel căruia îi datorăm această bijuterie arhitecturală, a fost o personalitate în lumea arhitecturală a începutului secolului XX. Reprezentant al burgheziei în ascensiune, decan și profesor la Școala de Arhitectură din București, membru al Comisiei Monumentelor Istorice, al Comisiei de Sistematizare a Primăriei Bucureștiului, a fost angajat ca architect-șef al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice și al Ministerului de Interne. S-a remarcat atât prin construcțiile sale în stil eclectic Beaux-Arts, cât și prin construcțiile în stil neoromânesc. A fost extrem de prolific, realizând peste 100 de proiecte arhitecturale: atât lucrări monumentale, cât și vile rezidențiale particulare ca aceasta.

Interiorul cu 16 camere are un farmec atemporal aparte. S-au păstrat plafoanele, câteva lambriuri, vitraliile ce străjuiesc scara monumentală de lemn, ușile cu cristal, feroneria de la scara antreului și de la intrare. În salonul principal a rămas pe perete o urmă de la o veche oglindă venețiană care înfrumuseța seratele dansante. Saloanele sunt vaste și luminoase, tavanele înalte și bogat decorate cu stucaturi. Atât demisolul, cât și mansarda oferă spații alternative generoase.

Proprietatea are o curte geometrică ce include și spațiu verde și poate servi unor scopuri variate. Chiar și dependința casei este interesantă din punct de vedere arhitectural: ea a fost pe rând grajd, apoi garaj. Pe vremuri la primul nivel se aflau caii și trăsura, iar la nivelul secundar se ținea fânul. Pe ușa de la acest nivelul doi ieșea vizitiul și arunca fân direct cailor.

În clădirea principală au funcționat în trecut diverse sedii de ambasade (spre exemplu, ambasada Japoniei), iar acum a fost retrocedată și este de vânzare prin platfoma Storia.ro. Atât clădirea principală, cât și dependința (fostul garaj) ar putea fi refuncționalizate pentru a deserve scopuri moderne. Clădirea principală ar putea adăposti în prezent evenimente culturale, seri tematice, birouri de avocatură prestigioase, studiouri de arhitectură, clinici medicale sau ambasade.

Despre Storia.ro

Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS și Android. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. Storia.ro își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. Repede, ușor, informat, prin intermediul unei platforme complexe, ce răspunde tuturor cerințelor din piață și simplifică, totodată, procesul de căutare. În 2022, Storia.ro a lansat T.R.A.I. Index, o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, varietatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.

Posted by Ana in Istorisiri, 0 comments
Serată culturală #Aiciastat de primăvară pe Aleea Alexandru nr. 46 în parcelarea Filipescu – 18 martie 2023

Serată culturală #Aiciastat de primăvară pe Aleea Alexandru nr. 46 în parcelarea Filipescu – 18 martie 2023

Asociația culturală Aici A Stat vă invită alături de A46 Venue la o serată culturală de primăvară într-o clădire de patrimoniu de pe Aleea Alexandru, din faimoasa parcelare Filipescu. Vor înflori notele muzicale pe aranjamente de lucrări de muzică clasică de primăvară în interpretarea Ansamblului cameral #Aiciastat.

Serata culturală va începe cu povestea casei în care se spune că ar fi locuit Milița Pătrașcu, casă ce a fost inițial proiectată în 1915 de arhitectul Schmidiegen, apoi vom asculta un recital de muzică de cameră. Programul recitalului de muzică clasică cuprinde lucrări de Schubert, Vivaldi, Ceaikovski și alte piese în interpretarea muzicienilor Ileana Ionești la vioară, Andrei Rubeli la vioară, Ștefan Tajti la violă și Teodor Chircu la violoncel, cu prezența solistică a mezzo-sopranei Hortenzia R. Forray. Fragmente din concert vor fi transmise și live pe paginile de social media ale Asociației culturale “Aici a stat”: https://www.instagram.com/aiciastat/.

Programul evenimentului:

  • 18:00 – 18:45 recepția invitaților cu un pahar de spumant oferit de Jidvei
  • 18:45 – 19:00 Povestea casei și a parcelării Filipescu, vom discuta despre dragostea de istorie, de patrimoniu, de București
  • 19:00 – 20:00 Recital cameral cu muzică de Antonio Vivaldi, Schubert, Tchaikovsky
  • După 20:00 Povești cu gazdele și interpreții

Participarea la eveniment se face în baza achitării prețului biletului de 120 lei.

Vă așteptăm cu drag!

La eveniment se vor face fotografii și înregistrări video. Prin înscrierea și participarea la eveniment sunteți de acord cu înregistrarea materialului foto-video și cu prelucrarea datelor cu caracter personal, conform legii. Fragmente din recital vor fi înregistrate și transmise și pe paginile de social media ale Asociației culturale “Aici a stat”.

Parteneri: KAIA Candles, Sauvage Fleurs Dansantes, DeCorina, DALB Concept, Jidvei, Editura Vremea

Parteneri media: Radio România, Igloo, Cronicari Digitali, Asociația Opus, Munteanu recomanda, Zeppelin, Promenada culturală

Posted by Ana in Evenimente

Interviu cu Patricia Butucel, co-fondatorul și directorul festivalului de muzică clasică din Iași Classix

Classix Festival este primul festival independent de muzică clasică din Iași, care a avut deja 3 ediții desfășurate cu peste 500 de persoane în sală și 130.000 de spectatori online ce au urmărit 110 artiști naționali și internaționali. Festivalul cumulează 20 de parteneri culturali și diplomatici, în 20 de concerte, 4 panel-uri de antreprenoriat creativ, 4 prelegeri educaționale, un vernisaj, o lansare de carte, 7 proiecții de film, 53 massterclass-uri și 8 burse pentru artiști. 

Misiunea Classix este de a susține tinerii artiști români și străini cu cariere promițătoare, interdisciplinaritatea și sincretismul artelor pentru a le integra într-o experiență complexă. Facilitează contactul tinerilor artiști și studenți ai conservatoarelor cu profesioniști din domeniu în cadrul talk-urilor Classix-In-Focus și a masterclass-urilor lansate anul trecut. 53 de masterclass-uri au fost susținute de muzicieni cu cariere internaționale, care au facilitat perfecționarea a 56 de tineri muzicieni din România.

Festivalul Classix din Iași mă atrage pentru că îmbină muzica și patrimoniul, prin activarea unor spații interesante: spre exemplu, foaierul Palatului Culturii sau aula Bibliotecii Centrale Universitare care vor fi gazdele unor recitaluri minunate. Un alt aspect care mă intrigă este organizarea primului concert de pian într-o catedrală din Iași. Așa că m-am bucurat să am ocazia să o cunosc pe co-fondatoarea festivalului, Patricia Butucel, cea care se află în spatele conceptului și al direcției Classix din Iași. I-am adresat câteva întrebări legate de festival și de munca din culise. Vă invit să urmăriți o poveste frumoasă legată de simbioza patrimoniu-muzică și de transformarea unui public înspre iubirea de muzică clasică.

Patricia Butucel
Patricia Butucel

Cum a reacționat la festival publicul meloman din Iași?

A fost mai mult decât interesat, dar ne-am bucurat încă de la prima ediție ca pe lângă acel public meloman care era principala noastră țintă să atragem din ce în ce mai mulți tineri mai aproape de muzica clasică. Am inițiat mulți oameni în frumusețea muzicii clasice și ne bucurăm ca am putut să le deschidem apetitul pentru muzica clasică mai multor oameni. Am fost norocoși să aducem alături de noi și persoane care au venit la Iași special pentru eveniment. 

Experiența pe care ai acumulat-o prin munca în echipă te-a ajutat să perfecționezi modul de lucru și conceptul festivalului. Ai făcut sondaje de opinie sau ți-ai ascultat intuiția?

A fost o poveste mixtă în echipa noastră. Suntem înconjurați de tot felul de oameni, voluntari sau în roluri importante din punct de vedere organizatoric care ne-au împărtășit experiența lor. Chiar dacă unii din ei nu au cunoștințe de specialitate, îi ajută postura de foști spectatori pentru a construi conceptul festivalului care vrea să aducă muzica clasică mai aproape de publicul larg și divers.

Care e profilul publicului participant la Festivalul Classix?

Publicul nostru este alcătuit majoritar din melomanii de care am amintit mai devreme, chiar dacă ne bucurăm să îi avem printre noi și pe curioșii atât din Iași, cât și din toată țara, mai ales că Iașiul este un oraș frumos, cu deschidere către cultura națională și a zonei. Classix durează multe zile, dar sunt niște zile în care nu poți epuiza tot ce ți se oferă în Iași, e tentant. Oameni din toată țara ne-au spus că vor să vină la festival și ne cer informații despre acomodări și program. Publicul tânăr este și el încântat și tocmai de aceea am decis să oferim un număr limitat de bilete gratuite pentru studenții din Iași care nu își pot permite bilete, la fel cum am avut în fiecare an bilete cu sume modice pentru studenți, pentru că nu vrem ca prețul să îi facă pe tineri să se îndepărteze de festivalul nostru.

Schimbă festivalul mentalitatea oamenilor din Iași cu privire la muzica clasică?

 

Da, o schimbă. Cu toate astea, nu am inventat roata, doar am aplicat ceva despre care știam oricum că funcționa. Am incercat să ajutăm cât mai mult și prin intermediul Burselor Classix cu care am asigurat tinerilor artiști români sprijin în străinătate. Ne-am dat seama că în România artiștii nu benefeciază mereu de sprijin și am încercat să remediem situația, de aici și ideea cu masterclassurile. Ne-am găsit motivația de a face ceva în sprijinul artiștilor independenți atunci când am auzit că invitaților noști artiști din străinatate le era oferită o protecție pe perioada pandemiei, perioadă în care nu au putut să își desfășoare activitatea ca la carte. Vrem să îi încurajâm pe artiști să nu se reprofileze, să își urmeze pasiunea. Am avut în primul an trei burse financiare (arte vizuale; coregrafie și muzică) și cel mai mult ne-am droit ca proiectele artiștilor pe care i-am susținut să continue să aibă un impact pozitiv asupra societății. Toți beneficiarii burselor le-au folosit petru a-și continua activitatea sau pentru a crea instalații care le-au adus alte premii. Anul trecut am avut 5 burse, iar artiștii pe care îi ajutâm ajută pe alții le rândul lor, urmărim să generăm un ajutor circular. 

© Classix Festival

De ce ați ales catedrala pentru a desfășura un recital acolo?

Am vrut să fie o experiență cât mai complexă, am vrut să facem festivalul să valorifice cele mai frumoase spații din Iași, cum ar fi Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu sau Palatul Culturii din Iași (sala Henri Coandă). Am încercat să creăm un concert care să păstreze amprenta locului, un concert individual, set up-ul e diferit, am încercat să avem pentru fiecare eveniment o tematică liant între toate concertele, dar cu diverse direcții artistice. Am avut un concert cu un concept „360 de grade” în care artiștii stăteau în mijloc, dar, în principiu, încercăm ne jucăm mereu cu partea de light design sau cu cea de vizual pentru a oferi publicului o experiență unică. În 2020 a fost primul concert în catedrală, am ales catedrala pentru că ne-am dorit mult să fie mult spațiu. E foarte mare, e luminoasă, e rotundă, are vitralii, este spectaculoasă inclusiv privită dincolo de rolul ei, doar ca simplă clădire. Acest concert a fost primul din România cu o proiecție într-o catedrală. 

Cine a realizat video mappingul?

Am avut nevoie de o echipă bună de logistică și de videoproiectoare, iar, în rest, totul este live, am lucrat cu artiști vizuali care cu asta se ocupă și care ne-au făcut mapping pentru fiecare spațiu. Nu am folosit nimic prestabilit, tot conținutul a fost creat pentru fiecare dintre concerte. Lucrăm cu mai mulți artiști, anul trecut am avut partea de butaforie, niște lupi din metal pentru tema „basic instinct”. Anul acesta tema este „metamorfoza”. Unde am putut, fără să minimizăm actul muzical, am pus accent pe partea vizuală pentru ca atât cei de acasă, făcând evenimentul în format hybrid din 2021 prin trasnmisiunea concertelor, cât și pentru cei prezenți să se bucure de tot ce e în jur. Am fost surprinși de succesul din online al evenimentului de muzică clasică, am înregistrat 80 de mii de vizualizări din toate țările. Cu ajutorul ministerelor de externe și al centrelor culturale, ambasade în special, am reușit să ajungem la publicul din țara de origine a artiștilor internaționali pe care i-am avut pe scena noastră și ne bucură că putem pune orașul Iași și România pe harta unor astfel de evenimente în lume și în Europa.

Dacă tema acestui an este metamorfoza, în ce ne vom metamorfoza anul acesta după ce vom participa la Classix ? Cum alegi temele?

Ce întrebare frumoasă! Ne vom metamorfoza într-un iubitor de muzică clasică, desigur! Temele vin din evoluția festivalului, vin cu experiența pe care echipa o acumulăm cu fiecare ediție.

Care ar fi o frază care să definească muzica și patrimoniul pe care le puneți în valoare în Iași?

 

„A contemporany classic affair” e cea mai potrivită alegere, acesta este și sloganul nostru.

Cu cât timp înainte plănuiești un festival ? Cum ții echilibrul ca director?

Începem imediat ce terminăm un festival. Tot timpul ești în căutare de idei, mergi pe stradă și te gândești la ce ai putea pune pe scena festivalului în ediția următoare. E ceva ongoing, mintea nu ți se oprește. Mai mult, comunicăm tot anul publicului despre festival. 

Am două telefoane, e bine să fii mereu conectat cu cei din jur, dar e și mai bine să știi când să pui stop. Seara reușim să ne limităm comunicarea, asta mai puțin în perioada de festival. De multe ori e bine să ai notificările închise, să fii cu apropiații sau cu tine însuți. E important să știi să iei o pauză atunci când simți că nu mai poți. Dacă simți că la ora 14 nu-ți mai funcționează creierul trebuie să te oprești. Decât să mă învârt în jurul cozii 8 ore prefer să fiu efcientă o jumătate de oră. Sunt multe decizii de luat la foc automat, partea de implementare e uneori cea relaxată. Suntem o echipă de 10 oameni cu atribuții diferite. Eu am conturat echipa, dar cu mulți deja colaborasem, e important să fii pe aceeași lungime de undă cu coechipierii tăi, să îi cunoști. Este foarte multă oboseală și foarte mult stres care nu poate fi bine gestionat decât cu o echipă armonioasă. Când unul dintre noi nu mai poate, atunci cu siguranță ceilalți îi sar în ajutor, ne ridicăm unii pe alții de cele mai multe ori.

Mai e loc de creștere în zona festivalurilor de muzică clasică? Ce planuri aveți pentru viitor?

Am crescut în fiecare an atât pe verticală, cât și pe orizontală. Am încercat să adăugăm componentei muzicale artiști din alte domenii din ce în ce mai mult. Am avut lansări de carte, proiecții de film sau expoziții, deci am atins mai mult zone ale artei, dar am avut grijă să îmbunătățim ceea ce e la baza festivalului. Am mărit numărul de concerte și numărul de artiști, dar am urmărit o creștere organică. Nu alergăm după nimic, lăsăm totul să vină natural.

Cea de-a patra ediție a festivalului Classix debutează pe 26 februarie simultan în două orașe: Iași și Chișinău. 7 zile de festival aduc 9 concerte, peste 90 de artiști internaționali invitați, două expoziții, un vernisaj, proiecții de film, prezentări de proiecte artistice, panel-uri și dezbateri. 

Classix 2023 e gata să scoată la iveală progresul creator, puterea de apreciere și curajul emoțional. Bilete se găsesc aici. Programul concertelor Classix este următorul:

  • 26.02 • 11:00 • Concert pop-up la Cărturești la Muzeu • Chișinău
  • 26.02 • 19:30 • Natura Viva • Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regina” • Iași 
  • 27.02 • 19:00 • Balkan Spirit • Casa de Cultură a Studenților • Iași 
  • 28.02 • 19:00 • Romantic Rendez-Vous • Palatul Culturii, sala „Henri Coandă” • Iași
  • 1.03 • 19:00 • Innuendo • Casa de Cultură a Studenților • Iași 
  • 2.03 • 19:00 • Mystic Tales • Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” • Iași
  • 3.03 • 19:00 • The Past Presents the Future • Palatul Culturii, foaier • Iași
  • 4.03 • 16:30 • Long Story Short • Teatrul Național „Vasile Alecsandri” • Iași
  • 4.03 • 20:00 • Imaginarium • Teatrul Național „Vasile Alecsandri” • Iași
Fotografiile sunt de la edițiile anterioare Classix Festival. Ne vedem la festival!
Posted by Ana in Dialoguri, 0 comments
Load more